Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul 12
- 163 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
12.1. GENERALITĂŢI
Un angrenaj este un mecanism elementar format din două roţi dinţate care
transmit putere şi turaţie (deci moment de torsiune) Óntre doi arbori, prin forma
conjugată a dinţilor, fără element intermediar felxibil.
Observaţie - Angrenajul poate fi format şi dintr-o roată dinţată şi o ìcremalierăî, caz
Ón care mişcarea de rotaţie este transformată Ón mişcare de translaţie
(sau invers).
a) Clasificare
După raportul de transmitere, angrenajele sunt:
• reductoare, dacă i > 1;
• multiplicatoare, dacă i < 1.
Observaţie - Raportul de transmitere al unui angrenaj este constant.
După poziţia relativă a axelor, angrenajele sunt:
• cu axe paralele (v.fig. 12.1.a şi d);
• cu axe concurente (v.fig. 12.1.b);
• cu axe Óncrucişate (v.fig. 12.1.c).
După forma roţilor, acestea sunt:
• cilindrice (v.fig. 12.1.a,c,d,f,g şi h);
• conice (v.fig. 12.1.b);
• hiperboloidale (v.fig. 12.1.e).
După direcţia dinţilor, roţile sunt:
• cu dinţi drepţi (v.fig. 12.1.f);
• cu dinţi Ónclinaţi (v.fig. 12.1.g);
• cu dinţi curbi (v.fig. 12.1.h).
- 164 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
b) Avantaje şi dezavantaje
Avantaje:
• raport de transmitere constant;
• portanţă mare;
• siguranţă mare Ón funcţionare;
• randament ridicat;
• gabarit redus.
Dezavantaje:
• tehnologie de execuţie şi montaj costisitoare;
• sunt zgomotoase;
• nu asigură protejarea transmisiei din care fac parte.
c) Moduri de distrugere
Modurile de distrugere ale angrenajelor fac obiectul unui standard.
Ruperea prin oboseală de Óncovoiere la piciorul dintelui este
principala formă de deteriorare la roţilor dinţate confecţionate din oţel şi durificate
superficial (cu duritatea Brinell pe flanc HBflanc > 3500 MPa), fontă sau material plastic.
Modul de deteriorare este schiţat Ón figura 12.2.a. Œncovoierea variabilă Ón timp
produsă de forţa normală F n, face ca fisurile superificiale existente Ón zona
concentratorului de tensiuni (Ón zona racordării de la baza dintelui) să se propage spre
interior. Astfel, treptat, secţiunea ìÓncastrăriiî dintelui Ón corpul roţii se micşorează, scade
rezistenţa la Óncovoiere şi la un moment dat se produce brusc ruperea. Aspectul rupturii
prin oboseală este ìluciosî pe zona de propagare Ón timp a fisurilor, respectiv ìcristalinî pe
zona corespunătoare desprinderii bruşte a dintelui.
Soluţii pentru evitarea acestui mod de distrugere sunt:
• mărirea secţiunii Óncastrării dintelui Ón corpul roţii prin creşterea
modulului danturii şi/sau prin corijarea pozitivă a profilului danturii;
• micşorarea concentratorului de tensiuni prin mărirea razei de
racordare de la piciorul dintelui.
Ruperea statică este cauzată at‚t de suprasarcini şi/sau şocuri, c‚t şi de
erorile inerente de execuţie şi montaj. Datorită acestora din urmă Óncărcarea dintelui este
neuniformă pe lăţimea sa. Ca urmare este posibilă ruperea bruscă a unei porţiuni dinspre
capul dintelui (v.fig. 12.2.b). Aspectul rupturii este evident cristalin.
- 165 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
- 166 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
d) Materiale
Majoritatea roţilor dinţate sunt confecţionate din oţeluri. Acestea pot fi
nedurificate superficial dacă sunt din oţel laminat de uz general (simbol OL), oţel
turnat (OT), oţel laminat de calitate (OLC) sau aliat, tratat termic prin Ómbunătăţire. Mai
frecvent se utilizează oţelurile durificate superficial. Acestea sunt oţeluri laminate
de calitate sau aliate, tratate termic prin călire sau termochimic prin cementare sau
nitrurare.
Alte materiale folosite pentru confecţionarea roţilor dinţate sunt fontele,
bronzurile (Ón special la roţile melcate) şi materialele plastice.
Această lege stabileşte cum trebuie să fie suprafeţele flancurilor dinţilor astfel Ónc‚t
raportul de transmitere i al angrenajului să fie constant.
Œn figura 12.3, este schiţat momentul Ón care angrenarea se face Óntr-un punct
oarecare Y. Roata conducătoare are axa O1 şi vitea unghiulară ω1 = ct. Roata condusă are
axa O2 şi viteza unghiulară ω2. Pentru ca raportul de transmitere i = ω1/ω2 să fie constant,
trebuie ca ω2 să fie constantă.
Normala comună pe cele două flancuri se notează cu nn şi intersectează
dreapta O1O2 Ón punctul C. Tangenta comună celor două flancuri, perpendiculare Ón Y pe
nn, se notează cu tt.
Vitezele periferice ale celor două roţi, corespunzătoare punctului Y sunt vy1 =
ω1ry1 şi v y2 = ω2ry2. Vectorii corespunzători acestor viteze pot fi descompuşi pe
direcţiile nn şi respectiv tt. Componentele normale v y1n şi vy2n trebuie să fie egale
pentru că:
• dacă vy1n > vy2n, dintele roţii 2 ar fi deformabil;
• dacă vy1n < vy2n, dintele roţii conduse 2 s-ar desprinde de dintele roţii
conducătoare 1.
Deci:
ω 1r y 1⋅ cos α y1= ω2r y2 ⋅cos α y2 (12.1)
- 167 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
i = ω 1 r y 2 ⋅ cos α y
= =
ω2 2
r y1 ⋅ cos α (12.2)
y1
= O 2T 2 O 2C
= = ct
O1 T1 O1C
Ţin‚nd cont că distanţa
dintre axele celor două roţi, O 1O2,
este constantă, din relaţia (12.2)
rezultă că punctul C este fix. Mai
mult dec‚t at‚t, dreapta nn, care
trece punctul fix C, este Ónclinată
faţă de perpendiculara dusă Ón C pe
dreapta O1O2 cu unghiul constant
Fig.12.3. Schiţă pentru stabilirea legii αw, deci este la r‚ndul ei fixă.
fundamentale a angrenării. Astfel, se poate enunţa legea fun-
damentală a angrenării: un angrenaj
are raport de transmitere constant dacă flancurile dinţilor sunt astfel Ónc‚t normala lor
comună Ón orice punct de angrenare este o dreaptă fixă care trece printr-un punct fix
al liniei care uneşte axele roţilor, punct determinat de raportul de transmitere.
Observaţii
C‚nd angrenarea se face Ón orice punct Y ≠ C, componentele tangenţiale ale
vitezelor periferice (vy1t şi v y2t) sunt nenule şi diferite Óntre ele, astfel Ónc‚t
mişcarea relativă dintre flancuri este at‚t de rostogolire c‚t şi de alunecare.
C‚nd angrenarea se face Ón punctul C, componentele tangenţiale ale vitezelor
periferice sunt nule astfel Ónc‚t mişcarea relativă dintre flancuri este numai de
rostogolire. De aceea, C se numeşte punct de rostogolire, iar toate elementele
geometrice corespunzătoare lui, pentru care se utilizează indicele ìwî, se numesc de
rostogolire (razele rw1(2), unghiul αw etc.).
Cercurile de raze constante rb1 = O1T1 şi respectiv rb2 = O2T2 se numesc cercuri de
bază.
• cicloidă, atunci c‚nd cercul de bază are raza infinită fiind o dreaptă
(v.fig. 12.4.c);
• evolventă, c‚nd cercul ruletă are raza infinită fiind dreptă (v.fig.
12.4.d).
Practic, dintre cele patru cicloide, cea mai utilizată pentru flancurile dinţilor
este evolventa at‚t pentru că este mai uşor de generat prin prelucrare c‚t şi pentru că
asigură o funcţionare bună chiar şi Ón cazul unor abateri mici ale distanţei O1O2 dintre
axelor roţilor.
Deci, evolventa este descrisă de un punct al unei drepte care se rostogoleşte fără
alunecare pe cercul de bază care este fix.
c) Geometria evolventei
- 169 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
r y= rb
≥ rb (12.3)
cos α
y
Din relaţia (12.3) rezultă că nu se poate genera evolventă Ón interiorul cercului de bază.
De asemenea rezultă că raza de bază este un invariant:
rb = ry cos α y (12.4)
Pentru determinarea coordonatei unghiulare θy se consideră egalitatea dintre
arcul de cerc TT o şi segmentul de tangenţă YT . Dacă unghiurile θy şi αy se exprimă
Ón radiani atunci:
arc T 0 T = r b ( θ y + α y )
(12.5)
seg YT = r b α y
tg
de unde rezultă:
θy α y = inv α y (12.6)
= tg α y − α y =
ev
Œn domeniul roţilor dinţate, prin intermediul expresiei din relaţia (12.6), a
coordonatei unghiulare θy se defineşte o funcţie care se notează cu ìevî şi se numeşte
evolventă sau se notează cu ìinvî şi se numeşte involută. Argumentul unghiular al
funcţiei se poate exprima şi Ón grade sexagesimale:
ev α y = inv α y = tg π
α y− α y⋅ 0 (12.7)
180
Pentru calculul la pitting, este utilă expresia razei de curbură a evolventei Óntrun
punct oarecare Y. Se poate arăta că aceasta este tocmai lungimea segmentului Y T al
tangentei:
ρy = seg YT = r b tg α y (12.8)
C
C
C
C
- 171 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
Pentru ca să poată angrena, două roţi dinţate trebuie să aibă acelaşi pas de
divizare, deci acelaşi modul. Rezultă că danturarea lor trebuie să se facă cu scule
caracterizate de acelaşi modul, sau chiar cu aceiaşi sculă. Pentru reducerea numărului
de scule de danturat, modulul este standardizat printr-un şir de valori discrete.
Pentru asigurarea interschimbabilităţii roţilor dinţate, elementele geometrice
dimensionale ale cremalierei de referinţă sunt standardizate Ón funcţie de modul
(v.fig. 12.8).
Observaţie - Cremaliera este o roată dinţată care are (teoretic) un număr infinit de
dinţi la care flancurile nu mai sunt evolventice, ci rectilinii.
Tot Ón figura 12.8 mai sunt reprezentate cremaliera generatoare şi profilul
conjugat. Cremaliera generatoare este exact ìnegativulî cremalierei de referinţă şi
corespunde sculei cu care s-ar dantura aceasta. Toate elementele legate de sculă au
suplimentar indicele ì0î. Profilul conjugat corespunde roţii dinţate cu care se face
angrenarea Ón timpul funcţionării. De aceea profilul conjugat diferă de cel al sculei prin
existenţa jocului la capul şi respectiv piciorul dintelui.
Unghiul de Ónclinare al flancurilor dinţilor cremalierei, are valoarea
standardizată α0 = 200. Œnălţimea dinţilor este Ómpărţită Ón cap şi picior de către linia de
referinţă a sculei (LR), care se defineşte prin condiţia ca grosimea dintelui să fie egală cu
cea a golului:
so = eo = p0 / 2 = m ⋅ π / 2 (12.15)
Celelalte elemente geometrice dimensionale ale cremalierei de referinţă sunt
standardizate Ón funcţie de modul prin intermediul unor coeficienţi adimensionali:
*
• Ónălţimea capului dintelui, h 0a =h ⋅ m = m , deci h0a = 1 ;
0a
*
• Ónălţimea piciorului dintelui, h 0f =h ⋅ m = 1 ,25 ⋅ m , deci h0f = 1 ,25 ;
0f
*
• jocul la capul/piciorul dintelui, c 0 = c ⋅ m = 0, 25 ⋅ m , deci c0 = 0, 25 ;
0
*
• raza de racordare de la piciorul dintelui, ρ = ρ m = 0 ,38 ⋅ m , deci
0f 0f
*
ρ = 0 ,38
0f
Dantura generată cu o sculă de tip cremalieră este de trei tipuri Ón funcţie de
poziţia relativă a sculei faţă de axa semifabricatului (v.fig. 12.9). Poziţia relativă
poate fi caracterizată prin valoarea ìalgebricăî a coeficientului deplsării de profil x
(deplasarea propriu-zisă este x⋅m).
Dantura nedeplasată (x = 0), se obţine c‚nd linia de referinţă a sculei este tangentă la
cercul de divizare al semifabricatului (v.fig. 1.29.a). Œnălţimile capului dintelui şi
piciorului dintelui au valori standardizate.
Dantura cu deplasare pozitivă (x > 0), se obţine prin Óndepărtarea sculei faţă de
semifabricat. Deci, linia de referinţă a sculei este exterioară cercului de divizare al
semifabricatului. Œnălţimea capului dintelui creşte cu valoarea deplasării, iar cea a
piciorului dintelui scade cu aceeiaşi valoare.
Dantura cu deplasare negativă (x < 0) rezultă atunci c‚nd linia de referinţă a sculei este
secantă cercului de divizare al sculei. Œn acest caz, capul dintelui se scurtează iar
piciorul dintelui se măreşte cu valoarea deplasării.
- 172 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
C C
C
Fig.12.9. Tipuri de
.
Pentru toate cele trei tipuri de danturi, diametrele de cap şi respectiv picior se
determină cu relaţia:
d = d + 2h = d + 2m ( h ∗ +x)
a a 0a
(12.16)
d f = d − 2h f = d − 2m ( ∗ 0f + x)
h
Deci:
a w = a cos α
(12.19)
cos α w
de unde:
a
α w = arccos a w ⋅ cos α (12.20)
- 174 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
i = n 1 ω 1 2v C1 / d d w2 d 2 z 2
= = = = = (12.23)
n 2 ω 2 w1 d w1 d 1 z 1
2 v C2/ d
w2
m − xm ≤ mz
− r cos α =
C b 0
(12.26)
mz mz 2
− 2 mz 2 α 0
2 cos α 0 = sin
2 2
Deci, pentru evitarea subt ăierii,
numărul de dinţi trebuie să fie:
) min
z ≥ 2 (1− x
=(1−xz (12.27)
)
2
sin α 0
Œn relaţia (12.27), zmin = 2/sin2α0 =
2/sin2200 ≅ 17, este numărul minim de dinţi
pe care trebuie să Ól aibă o roată cu dantura
Fig.12.11. Schiţă pentru subtăiere. nedeplasată (x = 0) pentru ca să nu prezinte
fenomenul de subtăiere.
Dacă totuşi, trebuie generată o roată cu un număr de dinţi z < z min, atunci
subtăierea se poate evita printr-o deplasare pozitivă a danturii cu coeficientul minim
xmin ≥ (zmin - z)/zmin.
b) Ascuţirea
c) Interferenţa
- 176 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
d A1 ≥ d L1
(12.29)
d E2≥ d L2
Œn figura 12.12 şi Ón relaţia
(12.29), L 1 şi L 2 sunt ultimele puncte
situate pe porţiunilor evolventice (de la
care Óncep zonele de racordare cu
cercurile de picior).
Fig.12.12. Schiţă pentru ascuţire.
Conform figurii 12.10, jocurile corespunzătoare dinţilor celor două roţi sunt:
c1(2) = a w − (d a1(2) + d f 2( 1) ) 2/ (12.30)
e) Gradul de acoperire
ε = AE AE AE
= = (12.33)
BE
AD
pb
şi reprezintă numărul mediu de perechi de dinţi aflate Ón angrenare. Pentru ca raportul de
transmitere al angrenajului să fie constant, gradul de acoperire trebuie să fie
supraunitar.
Pe baza figurii 12.13, se poate scrie:
2
TE+TA−TT r − r 2 + r 2 − r 2 − a sin α
1 2 1 2 a1 b1 a2 b2 W W ≥ 1 ,1 (12.34)
ε= pb = pb
- 177 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
- 178 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
σ H= 0 , F E
418 n1 r
b ⋅ (12.38)
ρr
• deşi tensiunea hertziană este maximă Ón punctul interior de angrenare
singulară B, calculul se face pentru punctul de rostogolire C.
= 2 1 1 2 1 1
+ = + = (12.40)
tg α w d 1 cos d 2 cos α tg α w α d1 i⋅d1
α cos
= 2 i+1
d1 tg α w cos α i
Ţin‚nd cont de (12.40) şi de (12.37), relaţia (12.38) devine:
- 179 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
2E F t1 i 1
σ H = 0, 418 + (12.41)
tg α
⋅ 2 ⋅
w cos
α d 1b i
Œn relaţia (12.41) se notează cu ZE factorul elasticităţii:
Z E = 0 ,418 E r (12.42)
şi cu ZH factorul zonei de contact:
Z H= 2
2
(12.43)
tg α w ⋅ cos α
Astfel se obţine relaţia de verificare la pitting:
σ H= z Ez Hz F t1 i + 1
ε ⋅ K AK K HαK HβK C ≤ σ Ha (12.44)
V
d1 ⋅b i
Ón care s-au introdus diverşi factori de corecţie pentru a compensa diferenţele care există
Óntre complexitatea angrenării reale şi simplitatea modelului Hertz utilizat:
• ZE, factorul gradului de acoperire;
• KA, factorul regimului de funcţionare, care ţine cont de caracteristicile
de funcţionare ale maşinii motoare şi maşinii de lucru;
• KV, factorul dinamicităţii sarcinii, care ţine cont că Óncărcarea unei
perechi de dinţi variază ìbruscî de-a lungul liniei de angrenare (de la
0 la Fn/2 Ón A, de la Fn/2 la Fn Ón B, de la Fn la Fn/2 Ón D şi de la Fn/2 la
0 Ón E);
• KHα, factorul repartiţiei frontale a sarcinii (v.fig. 12.16.a) pentru
calculul la pitting;
• KHβ, factorul repartiţiei axiale a sarcinii (v.fig. 12.16.b) pentru calculul
la pitting;
• KC, factorul punctului de rostogolire, care ţine cont că tensiunea
hertziană este maximă Ón punctul B şi nu Ón C.
Observaţii
Factorii de corecţie din relaţia (12.44) sunt daţi Ón standardele de calcul şi Ón
literatura de specialitate Ón general, numai pentru angrenajele cilindrice cu dinţi
drepţi. Œnsă, graficele, tabelele sau relaţiile analitice respective pot fi folosite şi
pentru un alt tip de angrenaj prin considerarea elementelor angrenajului cilindric cu
dinţi drepţi ìechivalentî al acestuia.
Roţile dinţate cu dantura deplasată pozitiv au o rezistenţă mai mare la pitting dec‚t cele
cu dantura nedeplasată, pentru că sunt caracterizate de raze de curubră ale
evolventei mai mari.
La dimensionarea angrenajului, cu ajutorul unor ìartificiiî, din relaţia (12.44) se
determină distanţa dintre axe aw care se standardizează.
F tx = F n cos α x Ft
= ⋅ cos α x (12.46)
cos
tensiunea de Óncovoiere devine: α
σ F = F t 6 ( h x / m ) ⋅ cos α x
⋅ 2 (12.47)
b⋅ ( s x / m ) ⋅ cos α
m
Not‚nd cu YF factorul de formă:
Y F = 6 ( h / m ) ⋅ cos α x
2
(12.48)
x
m ) ⋅ cos α
(s
x/
se obţine relaţia de verificare la Óncovoiere prin oboseală la piciorul dintelui:
σ F 1 (2) F t1 ( 2) b 1 ( 2 ) ⋅ m
= K A K V K F α K F β Y F 1 ( 2) Y S 1 ( 2)
Yε ≤ σ Fa (12.49)
- 181 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
a) Caracterizare
La o roată dinţată cilindrică cu dinţi Ónclinaţi, direcţia dinţilor nu mai este
paralelă cu axa roţii (v.fig. 12.18). Practic, dinţii aparţin unei elice fiind Ónclinaţi faţă
de axa roţii cu unghiul β pe cilindrul de divizare, βb pe cilindrul de bază etc.
- 182 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
Pentru ca două roţi cu dinţi Ónclinaţi să poată angrena, ele trebuie să aibă
danturile Ónclinate cu acelaşi unghi β pe cilindrii de divizare, dar Ón sensuri diferite.
Faţă de angrenajele cilindrice cu dinţi drepţi, cele cu dinţi Ónclinaţi prezintă
următoarele avantaje:
• intrarea şi ieşirea din angrenare a unei perechi de dinţi se fac treptat
(deci nu brusc pe toată lăţimea danturii) astfel Ónc‚t funcţionarea este
caracterizată de vibraţii mai mici şi de silenţiozitate;
• lungimea unui dinte este mai mare dec‚t lăţimea (l = b/cosβ > b), ceea
ce face ca rezistenţa la pitting şi respectiv Óncovoiere prin oboseală la
piciorul dintelui să fie mai mare;
• numărul minim de dinţi pentru evitarea subtăierii la o roată cu dantura
nedeplasată este mai mic, zmin ≅ 14 < 17;
• gradul de acoperire este mai mare, practic ε>2.
Œn mod evident, angrenajele cilindrice cu dinţi Ónclinaţi au şi dezavantaje faţă de
cele cu dinţi drepţi:
• sunt mai costisitoare, at‚t ca execuţie c‚t şi ca montaj;
• Ónclinarea danturii face ca forţa normală fn să aibă şi o componentă
axială fa care Óncarcă lagărele arborelui suplimentar.
Observaţie - Forţa axială este cu at‚t mai mare cu c‚t dantura este mai Ónclinată,
motiv pentru care unghiul β este limitat:
β = 8 10 0 − dantura durificata
0
(12.50)
12 15 − dantura nedurificata
- 183 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
i= n1 2v/d d w2 d 2 z 2
= = = = (12.61)
n 2 w1 d w1 d 1 z 1
2v/dw
2
c) Forţele nominale
F t1 (2) = 2M t1 ( 2)
(12.62)
d 1( 2)
- 184 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
F r 1( 1) = F t1 ( 2) tg α t = F tg α n
t1 ( 2) (12.63)
cos β
Conform proiecţiei din partea de jos a figurii
12.20, forţele axiale sunt:
Fa 1(2) = Ft1(2) tgβ (12.64)
Deci, forţele normale sunt:
2 2 2
Fn 1(2) = Ft1 (2) + Fr 1(2) + Fa1(2) (12.65)
Observaţii
Relaţiile (12.64) dovedesc că forţele axiale cresc
odată cu Ónclinarea danturii.
Fig.12.20. Sistemul de forţe Şi la roţile cu dinţi Ónclinaţi este suficient ca forţele
dintr-un angrenaj cilindric să se calculeze pentru o singură roată pentru că Ft1
cu dinţi Ónclinaţi. = Ft2, Fr1 = Fr2, Fa1 = Fa2 şi Fn1 = Fn2.
d) Calcule de rezistenţă
Deoarece forţele normale F n1(2) acţionează Ón planul normal NN, calculele de
rezistenţă la pitting şi la Óncovoiere prin oboseală la piciorul dintelui se fac Ón acest
plan.
Se utilizează aceleaşi relaţii şi aceiaşi factori de corecţie ca la angrenajele cu dinţi
drepţi, dar pentru ìangrenajul cilindric cu dinţi drepţi echivalentî care are modulul
mn, deplasările xn1(2)mn şi numerele de dinţi echivalente zv1(2)=z1(2)/cos3β.
Œn relaţii mai apar nişte factori de corecţie, Zβ şi Yβ, datorită Ónclinării danturii.
- 185 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
- 186 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
• coeficientul jocului, c0 = 2 0, ;
• unghiul de presiune, α0 = 200.
Astfel, principalele elemente geometrice pe conul frontal exterior, pentru un
angrenaj nedeplasat, sunt:
• diametrele de divizare:
d 1 ( 2 ) = m ⋅ z 1( 2) (12.66)
• diametrele de cap:
d a1 ( 2) = d 1( 2) + 2h a cos δ 1 (2) (12.67)
• diametrele de picior:
d f 1( 2) = d 1( 2) − 2h f cos δ 1( 2) (12.68)
• diametrele de bază:
d b 1( 2) = d 1( 2) ⋅ cos α (12.69)
• lungimea generatoarei conului de divizare:
d 1 (2)
R= (12.70)
2 sin δ 1( 2)
Pentru calculul de rezistenţă interesează şi c‚teva elemente de pe conul frontal
median KFm:
• diametrele de divizare mediane:
d m 1( 2 ) = d 1( 2) − b
2⋅ sin δ 1( 2) = d 1( 2 ) − sin δ 1(2) (12.71)
b
• modulul median: 2
d m1 ( 2 )
m m= (12.72)
z 1 (2)
Elementul cinematic, raportul de transmitere, este tot raportul numerelor de
dinţi ale celor două roţi:
i= n1 2v/d d m2 d 2 z 2
= = = = (12.73)
n 2 m1 d m1 d 1 z 1
2v/d
m2
i = d 2 2R sin δ sin δ 2 1
= = = tg δ 2 = (12.74)
d1 2 sin δ 1 tg δ 1
2R sin δ
1
- 187 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
c) Forţele nominale
Sistemul de forţe dintr-un angrenaj conic cu dinţi drepţi este schiţat Ón figura
12.24. Deoarece calculul de rezistenţă se face pentru conul frontal median, forţele
tangenţiale se determină pentru diametrele de divizare mediane:
F t1 (2) = 2M t1 ( 2)
(12.76)
d m 1( 2)
Œntr-un plan perpendicular pe generatoarea comună a celor două conuri de
divizare, forţele ìradialeî F rx1(2) sunt legate de forţele tangenţiale F t1(2) prin relaţii
similare celor de la un angrenaj cilindric cu dinţi drepţi:
Frx 1(2) = Ft 1 2)( tgα (12.77)
Descompun‚nd forţele Frx1(2) după direcţiile radiale şi respectiv axiale
corespunzătoare celor două roţi, se obţin at‚t forţele radiale:
Fr 1(2) = Ft1(2) tgα ⋅cos δ1(2) (12.78)
c‚t şi cele axiale:
Fa 1(2) = Ft1 (2) tgα ⋅sin δ1(2) (12.79)
Deci, forţele normale sunt:
2 2 2
Fn 1(2) = Ft1(2) + Fr 1(2) + Fa1(2) (12.80)
Şi Ón acest caz, forţele pot fi calculate pentru o singură roată pentru că Ft1 =
Ft2, Fr1 = Fa2, Fa1 = Fr2 şi Fn1 = Fn2.
d) Calcule de rezistenţă
Calculele se fac pentru conul frontal median, cu aceleaşi relaţii şi cu aceiaşi
coeficienţi de corecţie ca la angrenajele cilindrice cu dinţi drepţi, dar pentru
ìangrenajul cilindric cu dinţi drepţi echivalentî care are modulul mm şi numerele
de dinţi zv1(2) = z1(2)/cosδ1(2).
La dimensionarea angrenajului, din calculul la pitting se determină diametrul de
divizare median pentru roata conducătoare, dm1, iar din relaţia Óncovoierii prin
oboseală la piciorul dintelui se stabileşte modulul median m m, care se
standardizează.
- 188 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
i= z
2
= 10 80 (12.81)
z1
• funcţionarea este lină şi fără şocuri;
• la inversarea sensului de rotaţie, dacă γ < ϕí, este Óndeplinită condiţia
de autofixare statică şi angrenajul nu funcţionează.
Observaţie - Datorită ultimului avantaj, angrenajele melc-roată melcată sunt mult
utilizate la instalaţiile de ridicat.
Evident, sunt şi dezavantaje.
Randamentul angrenajului este scăzut:
η ≈ 0 ,9 − la i = 10
(12.82)
0 ,7 − la i = 80
motiv pentru care nu se utilizeaz ă pentru transmiterea unor puteri mari;
Viteza de alunecare dintre flancuri, v a = v1 − v 2 , este foarte mare (v.fig. 12.25.b).
De aceea este necesar ă utilizarea unui cuplu de materiale antifricţiune (care sunt
deficitare), durificarea şi superfinisarea flancurilor. De asemenea, Óncălzirea care
se produce reprezintă un pericol de gripaj şi necesită un sistem de răcire
suplimentară.
- 189 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
Unghiul de Ónclinare β1 foarte mare Ónseamnă că forţa axială Fa1 este foarte mare.
Rezultă că lagărele melcului sunt foarte solicitate axial.
Pentru asigurarea unui cuplu de materiale antifricţiune, melcul se
confecţionează de obicei din oţel laminat de calitate (OLC) durificat superficial şi
rectificat, iar roata melcată din fontă (la viteze periferice v ≤ 5 m/s) sau bronz (dacă v > 5
m/s). Œn acest din urmă caz, pentru a economisi materialul deficitar, numai coroana
danturată se face din bronz.
Calculele de rezistenţă sunt tot pittingul şi Óncovoierea prin oboseală la
piciorul dintelui, dar calculul cel mai important este cel termic.
Œn varianta cea mai simplistă a unui astfel de calcul, pentru determinarea
temperaturii de funcţionare t, se consideră că puterea consumată prin frecare este
evacuată Ón Óntregime prin carcasă:
PF = P C (12.83)
Pentru reductorul melcat schiţat Ón figura 12.26, care are la intrare puterea Pi,
iar la ieşire puterea Pe:
P F = P i − Pe = Pi − Pi ⋅η tot= P i ( 1 − ηtot ) (12.84)
Œn general, randamentul total ηtot al reductorului depinde de randamentele ηa
al angrenajului, ηpL al perechii de lagăre şi ηa al barbotării uleiului Ón carcasă:
2
η = η ⋅η ⋅η (12.85)
tot a pL u
Puterea evacuată prin carcasa reductorului se calculează cu relaţia:
P = K ⋅S ( 1 + ψ ) (t ) (12.86)
C
−t
0
unde K este coeficientul global de transfer de căldură, S este aria exterioară a carcasei
prin care se face răcirea (fără ìtalpăî), ψ < 1 este un coeficient care ţine cont că se
elimină căldură şi prin talpă, iar t0 este temperatura mediului ambiant.
Œnlocuind(12.84) şi (12.86) Ón (12.83), se obţine relaţia de verificare a
temperaturii de funcţionare a reductorului:
- 190 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE
P i( 1 − η
t = t 0+ tot ) ≤ta (12.87)
K ⋅ S (1+
ψ)
De obicei se ob ţine o temperatură t mai mare dec‚t cea admisibilă t a şi Ón
consecinţă trebuie luate măsuri.
Mărirea ariei S prin nervurarea carcasei.
Mărirea coeficientului K prin montarea unui ventilator pe arborele melcului
(pentru că n1 >> n2).
Mărirea lui K prin montarea Ón baia de ulei a reductorului a unei serpentine de
răcire cu apă, ceea ce Ónseamnă o putere suplimentară PS evacuată. Ecuaţia de
bilanţ devine PF = PC + PS şi ea permite determinarea lui PS pentru o temperatură
de funcţionare impusă. Astfel, Ón funcţie de PS se poate dimensiona serpentina.
Utilizarea unui circuit exterior de ungere şi răcire, caz Ón care se poate considera
că puterea consumată prin frecare PF este egală cu cea eliminată prin lubrifiant PL.
Deci, ecuaţia pe baza căreia se determină temperatura de funcţionare este PF = PL.
- 192 -