Curriculum-ul se referă la oferta educaţională a şcolii şi reprezintă sistemul

experienţelor de învăţare directe şi indirecte oferite educaţilor şi trăite de

aceştia în contexte formale, şi informale. El rămâne realitate interactivă
între educatori şi educabili, cu efecte concrete, anticipate realist asupra
celor din urmă şi asupra procesului însuşi.

Core curriculum sau curriculum general oferă o bază de cunoştinţe, abilităţi

şi comportamente obligatorii pentru toţi cursanţii, pe parcursul primelor
stadii ale şcolarităţii.

Termenul de curriculum este consemnat pentru prima data in documentele

universitatilor din Leiden (1582) si Glasgow (1633).

Sensul cel mai larg acceptat şi folosit al termenului de core curriculum îşi
are originea în experienţa şcolilor comprehensive organizate în anii 50'-60'
ai secolului XX în SUA şi în unele ţări europene (Anglia, Suedia), iar sub
diferite denumiri şi în Germania (Gesamtschule), în Franţa, Belgia,
Japonia, în contextul reformei sistemelor de educaţie din ţările respective.

Experienţa şcolilor comprehensive (şi nu numai) a pus însă în evidenţă şi

faptul că diferenţierea are limitele ei şi că, dincolo de aceste limite,
diferenţierea programelor de studii nu mai contribuie la atenuarea, ci la
adâncirea diferenţelor (şi inegalităţilor) sociale sau „naturale” dintre elevi.

În acest context, a devenit tot mai evidentă necesitate unui curriculum

comun, a unui curriculum general pentru toţi elevii unei şcoli şi , mai
departe, pentru toţi elevii care învaţă pe acelaşi palier al sistemului şcolar,
ca bază pe care să se poată construi parcursurile opţionale şi ca bază
pentru mobilitatea elevilor în sistemul şcolar. În esenţă, core curriculum-ul
răspunde unei astfel de necesităţi, iar experienţa şcolilor comprehensive a
consacrat cel puţin două note caracteristice ale conceptului de core
curriculum:

a) una constituită pe axa comun/diferenţiat, core curriculum desemnând

baza comună a oricărei diferenţieri curriculare, premisă a diferenţierii dar şi
limită raţională a acesteia, aşa încât core curriculum nu are sens decât în
cadrul unor programe de studii care permit un minim (optim) de diferenţiere
(într-un sistem de învăţământ centralizat, cu planuri şi programe unice,
core curriculum-ul nu are sens);
 b) cealaltă constituită pe axa obligatoriu/opţional, core curriculum
desemnând segmentul obligatoriu pe care se pot construi parcursurile
opţionale, aşa încât core curriculum-ul nu are sens în sistemele de
învăţământ care funcţionează exclusiv cu conţinuturi standardizate şi
obligatorii.

În prezent, termenul de core curriculum acoperă patru accepţiuni principale

larg utilizate în teoria şi practica curriculare, consacrate şi în literatura
noastră de specialitate, fiecare accepţiune distingându-se şi sub aspect
lingvistic prin denumiri specifice care tind să înlocuiască termenul general
de core curriculum. Aceste accepţiuni sunt redate prin patru atribute: de
bază, central, obligatoriu şi comun care înlocuiesc, în funcţie de context,
atributul de core.

Sub aspect conceptual, core curriculum-ul desemnează componenta

comună, standardizată şi obligatorie a curriculum-ului global proiectat şi
aplicat la nivelul unui sistem de educaţie (de învăţământ), componentă
care, structural, este aceeaşi pentru întreaga populaţie şcolară şi pentru
toate instituţiile care şcolarizează la acelaşi nivel şi în acelaşi profil din
cadrul sistemului de învăţământ. Această scurtă definiţie trebuie totuşi
nuanţată întrucât notele distinctive pentru core curriculum - comun,
standardizat, obligatoriu - se aplică în variate combinaţii şi cu accente
diferite, ceea ce şi explică opţiunile variabile privind termenii substitutivi
pentru „core” (de bază, comun, general, nucleu, central, obligatoriu, ş.a.)

Planificarea si organizarea continuturilor educationale au inceput sa se

obiectualizeze in documente care purtau numele de curriculum.

In educatia formala si nonformala,toti indivizii experimenteaza de fapt mai

multe categorii de curriculum:

Core curriculum-ul sau educatia generala , desemneaza acea realitate care

ofera o baza de cunostiinte,abilitati si comportamente, obligatorii pentru toti
cursantii, pe parcursul primelor stadii ale scolaritatii. In cadrul acesteia,nu
este vizata specializarea în raport cu un domeniu particular de activitate.
Durata educatiei generale variaza în sistemele de invățământ din fiecare
tara, de la invatamantul primar, la cel secundar si chiar peste acest nivel.
Educatia generala reprezinta fundamentul pe care aptitudinile speciale pot
fi dezvoltate.

Una dintre cele mai mari realizări ale reformei curriculare din ţara
noastră (perioada 1998- 2000) a fost flexibilizarea curriculum-ului.

Astfel, Curriculum-ul Naţional Formal s-a scindat în două componente de

bază:

Partea de curriculum care conţine programele naţionale unice şi

obligatorii se numeşte curriculum nucleu (core curriculum, sau trunchi
comun) şi i se rezervă, în mod obişnuit, un interval de timp minim.

Partea de curriculum care este decisă la nivel local (de aprofundare, de

extindere, opţional) este factor de diferenţiere, are un timp alocat variabil şi
se numeşte curricum la decizia şcolii(curriculum diferenţiat)

Structura Curriculumului Naţional din România la nivel primar și gimnazial

Curriculum nucleu(CN sau TC) = numărul obligatoriu de ore de la
fiecare disciplină obligatory din planurile de învăţământ
Curriculum la decizia școlii (CDȘ) = diferenţa de ore de la TC ,care
reprezintă 30-35% ,până la 100% ,respective numărul maxim de ore pe
săptămână ;subtipuri:

*curriculum extins (CE)-acoperă întreaga programă şcolară a disciplinei,

atât elementele de conţinut obligatorii, cât şi cele facultative

*curriculum nucleu aprofundat (CNA)-are la bază exclusiv trunchiul

comun, respectiv elementele de conţinut obligatorii

*curriculum elaborat în şcoală (CEȘ)-conţine, cu statut opţional, diverse

discipline de studiu propuse de instituţia de învăţământ sau alese de
aceasta din lista elaborată la nivel de minister

O asemenea inovaţie n-ar fi fost posibilă decât prin flexibilizarea

timpului însuşi, care glisează între o limită minimă şi una maximă.
Curriculum general (comun, central, de bază, nucleu, core curriculum) se
referă la cunoştinţe, abilităţi şi comportamente obligatorii pentru toţi elevii.
Cuprinde ariile curriculare, disciplinele aferente, numărul de ore proiectate
(finalităţi, obiective generale, sistemul obiectelor de studiu şi schemele
orare, obiectivele diferitelor arii curriculare, conţinuturi, standarde de
competenţă),

Curriculum-ul central este probabil expresia cea mai convenabilă pentru

sensul originar al termenului de core curriculum menită să pună în evidenţă
poziţia acestuia în cadrul curriculum-ului total (integral) aplicat într-un
sistem şcolar sau, în particular, într-un program de formare.

a) curriculum-ul nucleu alcătuit din obiectivele, conţinuturile şi

elementele de gestionare a timpului cu caracter comun şi obligatoriu
pe ansamblul sistemului şcolar şi în jurul căruia sunt elaborate
celelalte structuri sau tipuri de curriculum (extins, aprofundat,
opţional, complementar, adiţional etc.);
b) curriculum-ul central în sens structural, definit prin raportare la
curriculum-ul local (descentralizat), alcătuit din conţinuturile comune
şi relativ standardizate, elaborate „de la centru” de către organisme
specializate în materie de curriculum naţional (comisii, consilii,
minister) şi transmise cu titlu oficial tuturor instituţiilor şcolare
integrate în sistemul de învăţământ, împreună cu normele şi
procedurile de proiectare, aplicare şi evaluare;
 c) curriculum-ul fundamental în sens ştiinţific, pedagogic şi social
alcătuit din conţinuturile considerate fundamentale (necesare,
esenţiale, prioritare) pentru profilul de formare prefigurat şi vizat prin
idealul, scopurile şi obiectivele care ghidează sistemul de învăţământ.

Curriculum-ul obligatoriu

Curriculum-ul obligatoriu reprezintă o accepţiune a core curriculum-ului

menită să accentueze statutul curriculum-ului de bază sau al celui central
pentru învăţământul general (şi obligatoriu), dar şi pentru alte instituţii
subordonate unui organism coordonator la nivel de sistem (minister), care
este şi finanţatorul principal al acestora, precum şi pentru instituţiile din
afara sistemului (de pildă cele private) care doresc să le fie recunoscute
(acreditate) studiile.

În fapt, există două componente ale curriculum-ului obligatoriu şi anume:

a) curriculum-ul obligatoriu structural care vizează ariile curriculare,

structura pe discipline şi conţinuturile disciplinare obligatorii pentru toate
instituţiile din cadrul aceluiaşi ciclu şi al aceluiaşi profil;

b) curriculum-ul obligatoriu cantitativ, care vizează numărul minim/maxim

de ore alocate învăţării şi, uneori, numărul minim/maxim de discipline
corespunzătoare fiecărui ciclu sau domeniu curricular. Deosebirea rezultă
din faptul că numărul obligatoriu de ore sau de discipline este mai mare
decât cel afectat structurii curriculum-ului comun, diferenţa (aşa numită
plajă orară).

Curriculumul comun reprezintă o accepţiune a core curriculum-ului

menită să accentueze statutul curriculum-ului de bază sau al celui central
pentru învăţământul general (şi obligatoriu), dar şi pentru alte instituţii
subordonate unui organism coordonator la nivel de sistem (minister), care
este şi finanţatorul principal al acestora, precum şi pentru instituţiile din
afara sistemului (de pildă cele private) care doresc să le fie recunoscute
(acreditate) studiile.

Curriculum-ul comun defineşte obiectivele pedagogice generale,

necesare la nivel de baza; se reduce la un ,,curriculum nucleu’’, compus
numai din câteva discipline de bază, obligatorii (la care se adaugă o listă
bogată de opţionale, care să răspundă nevoilor şi aspiraţiilor celor mai
diverse)

În fapt, folosirea conceptului de curriculum comun are rolul de a accentua

necesitatea unei componente comune pentru situaţiile în care se lucrează
cu curriculum-uri diferenţiate şi de a tempera diferenţierile în exces care ar
putea conduce la programe de studii total incompatibile.

În sinteză, termenul de curriculum comun are două sensuri:

a) curriculum comun ca totalitate a disciplinelor şi activităţilor de învăţare

care sunt comune pentru toate instituţiile care şcolarizează la acelaşi nivel
şi în acelaşi profil de studii, curriculum-ul comun fiind în acest caz baza
compatibilităţii studiilor în sistemul de învăţământ;

b) curriculum comun ca totalitate a disciplinelor şi activităţilor de învăţare

parcurse de toţi elevii în cadrul unei instituţii sau al unui proces de
învăţământ, curriculum-ul comun fiind în acest caz baza de pregătire
comună necesară diferenţierii studiilor atât ca nivel, cât şi ca profil.

Caracterul comun al curriculum-ului este maxim pentru disciplinele

fundamentale şi pentru perioadele de început al studiilor şi minim pentru
disciplinele strict specializate şi pentru perioadele superioare de studii.

BIBLIOGRAFIE:
Bocoș Mușata, Jucan , Dana – Fundamentele pedagogiei Teoria și metodologiacurriculumului, Editura
Paralela 45, Pitești, 2019

Iordăchescu Dan - Teoria și metodologia curriculumului, Editura Universității ”1 Decembrie 1919”, Alba
– Iulia, 2020,pag.24-35

http://cis01.central.ucv.ro/csv/curs/tc/c4.html

http://www.maria.pirau.ro/resurse/ELEMENTE%20DE%20TEORIA%20CURRICULUM-%20ULUI.pdf

http://docshare01.docshare.tips/files/15999/159998077.pdf