„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, Lucian Blaga

Arta poetica interbelica

 Surse de inspiratie si teme blagiene

Poet ardelean din perioada interbelica, Lucian Blaga vorbeste neobosit despre lumina
cunoasterei mistice, despre iluminare ca forma de acces in inima misterului, despre taina erosului,
despre „vesnicia care s-a nascut la sat” si despre puterea vindecatoare a somnului, pentru omul ajuns
la „curtile dorurilor” lumesti, somn cu care incepe de altfel, „marea trecere”, adica moartea.

 Volum si tema centrala

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al poetului,
intitulat „Poemele luminii”, publicat in anul 1919, adica la doar un an dupa incheierea Primului
Razboi Mandial. Volumul si poezia cu care se deschide acesta anunta un mesaj pacifist. Textul de fata
abordeaza tema creatiei ca forma de cunoastere a lumii, reprezentand deci o arta poetica
moderna. Orice arta poetica reprezinta o poezie in care se vorbeste chiar despre poezie si despre
poet, deci va constituie un crez literar , o carte de vizita a autorului, sau un text- blazon pe care si-l
concepe poetul insusi pentru intreaga sa opera.

 Structura si compozitia textului

Daca am exclude din textul poeziei analizate partile de propozitie si propozitiile secundare,
am obtine un mesaj care ar avea gravitatea si limpezimea unei depozitii dintr-o boxa a vinovatiilor
colective ale acelui inceput dureros de secol XX: „Eu nu strivesc si nu ucid. Lumina (altora)
sugruma, dar eu sporesc si-mbogatesc si tot se schimba-n ne-ntelesuri (caci eu iubesc)”.

Continuand analiza sintactica a celor doua fraze ale poeziei, vom descoperi ca versurile
alcatuiesc practic un eseu argumentativ ritmat.Ipoteza acestui eseu este enuntata de titlu, reluata in
versul- incipit , argumentata apoi prin enumerare, in prima fraza a poeziei („Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii/si nu ucid/ cu mintea, tainele ce le-ntalnesc /in calea mea,/ in ochi, in flori, pe buze ori
morminte„). Procedeul modern al ingambamentului si versul liber permit poetului dezvoltarea ideii,
pana la epuizare, in cea de-a a doua fraza, care fixeaza granitele dintre cunoasterea paradisiaca si cea
luciferica, prin paralela si exemplificare. Aceasta a doua fraza include si o concluzie de tip cauzal
(„caci eu iubesc/ si flori , si ochi, si buze ,si morminte”).

Textul baziei este bazat pe un set simetrii si opozitii sintactice. Simestria se naste din
repetarea versului cu care se incheie fiecare din cele doua fraze ale poeziei, in versiuni usor
modificate („in ochi, in flori, pe buze, ori morminte”/”si ochi, si flori, si ochi si buze, si morminte”).

Relatia de opozitie se naste din antiteza larga pe care se construieste intreaga poezie, dintre
cunoasterea luciferica („lumina mea”) si cea paradisiaca(„lumina altora”), precum si din cele doua
serii de verbe care intra in relatie de antonimie in text („a ucide”, „a strivi”, „a sugruma”/ „a spori”,
„a mari”, „a imbogati”, „a iubi”), sau prin folosirea conjunctiei adversative „dar”.

Titlul amplu al poeziei reprezinta o propozitie dezvoltata, care anunta o idee poetica decantata
in prealabil, finisata, slefuita si exprimata aici pe un ton ferm , fara ezitare. Formulat la persoana I,
acesta este centrat pe o structura care va deveni ulterior metafora-simbol „corola de minuni a lumii”.
 Aceasta descrie printr-o imagine vag vizuala, un tip de echilibru subtil, manifestat la scara intregului
univers, intre campurile energetice ale tuturor formelor de viata din univers, Marele Tot. Acolo unde
se intersecteaza aurele tuturor regnurilor si alespeciilor („in flori, in ochi, pe buze, ori morminte”),
undeva mult deasupra diferentelor de forma, intre bine si rau , plamadita din alb si negru, din sfintenie
si pacat, exista probabil fiinta Marelui Anonim, stapan peste Marele Tot, adica peste suma de mistere
ale lumii.

In domeniul botanicii, „corola” desemneaza totalitatea petalelor unei flori, dispuse centrifug, intr-o
simetrie geometrica perfecta, incat sa ascunda ochilor lumii si razelor arzatoare ale soarelui, un miez
foarte pretios, care asigura perpetuarea speciei, adica pistilul si staminele cu polen. De aceea, metafora
sugereaza fiintei tentate de descoperire , ce anume se cuvine sa deprinda de la lumea vegetala:
lectia unei anumite”pudori” a cunoasterii, faptul ca un act de cunoastere trebuie sa ramana tandru si
grijuliu cu tot ce este viu, pasiv-contemplativ, iar nu deranjant-iscoditor.

De altfel, metafora din titlu este ulterior „adancita” de poetul insusi, prin alte cateva sintagme
poetice metaforice revelatorii , de o rara frmusete : „vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de
intuneric”, „taina noptii”, „largi fiori de sfant mister”, ”intunecata zare”. Ele definesc practic
cunoasterea intuitiv-emotionala, tatonanta, ezitanta, de tip luciferic, bazata pe simturi (auz, miros,
pipait, gust).

 Idei poetice, viziune asupra lumii, procedee artistice

Simbolul central al textului devine „lumina”, iar sintagmele „lumina mea” si „lumina altora”
intra si ele in opozitie, definind simbolic cele doua tipuri de cunoastere pe care le are la indemana
omul, in conceptia filozofica blagiana-cunoasterea luciferica si cunoasterea paradisiaca. Spre
deosebire de paradisieci, lucifericii nu considera emotiile si sentimentele disturbatoare si nocive pentru
cunoastere, prin aceea ca ar deforma si ar impiedica o perceptie corecta si obiectiva a realitatii. Pentru
un artist, un poet, sau un filozof, emotia alimenteaza energia cunoasterii si o canalizeaza in directiile
corecte si permise.

In stransa legatura cu acest simbol al luminii, apare utilizat in a doua parte a textului si
simbolul lunii. Razele palide ale acestui corp ceresc , ce nu are lumina sa proprie, ci se bucura de
lumina razelor stapanului intregului univers -soarele, semnifica modestia si onestitatea cu care omul
insusi trebuie sa-si accepte capacitatile limitate de a cunoaste si de a intelege cu mintea tainele
universului . In plus, simbolul lunii face referire la cunoasterea timida, tatonanta, senzorial-intuitiva,
feminina, alimentata de iubirea tolerant- materna, de grija de tip compasiv, care nu va comite
niciodata greseala discriminarilor simplificatoare de tipul : bine / rau, frumos / urat, perfect /
imperfect, moral / imoral, sfant /pacatos, pur / impur.

A ascunde ce ai vazut „in flori, in ochi , pe buze , ori morminte”, echivaleaza cu „ a iubi si
ochi, si flori, si buze, si morminte”. Nu se cuvine sa „patam”cu „mintea”(intelectul contaminat cu
teorii inguste si idei preconcepute) pudoarea frumusetii efemere a unei flori, tristetea sau fericirea
ghicite accidental in ochii unei fiinte, mirajul cuvantului ramas inca nerostit pe buze, ori solemnitatea
ultima a momentului mortii. In fata tuturor acestor mistere e de preferat sa stam muti, iar daca totusi,
emotia ne va dicta sa verbalizam, atunci sa o facem codificat, in metafore, iar nu explicit.

 Fraza-concluzie pentru modernitate

 Prin preferinta pentru un limbaj poetic cu inalt grad de codificare metaforico-simbolica, prin
ingambament si vers liber, prin gravitatea ideilor filozofice comunicate, poezia analizata ramane un
text reprezentativ pentru lirica romaneasca interbelica.