CIMENTAREA (FIXAREA) PFU SI PPF (Curs 11)

Pentru ca în final, o PFU sau PPF să-şi atingă obiectivul de refacere morfo-functională a dintelui respectiv este
necesară realizarea unei relaţii fixe, stabile, între cele două componente: cea artificială, mecanică
(proteza fixă unidentară) şi cea naturală, organică (dintele).

 Def:Cimentarea reprezintă închiderea etanşă (sigilarea) a spaţiului micronic dintre suprafeţele de

contact ale bontului şi protezei fixe unidentare, cu ajutorul unor materiale (cimenturi dentare), care
iniţial sunt în stare fluidă, iar ulterior se întăresc.

 Se mai utilizează şi termenul de "lipire", mai ales când se realizează materiale care nu se încadrează în
grupa cimenturilor dentare, cum sunt cele care fac parte clin grupa răşinilor diacrilice compozite
(tehnicile adezive).
 Realizată atent şi corect, fixarea poate încheia cu succes toate etapele corecte de până aici.
 Dimpotrivă, o cimentare greşită poate compromite închiderea marginala, integrarea ociuzala şi morfo-
funcţională (masticaţie, fizionomie, etc.) şi asimilarea psihică.

Fazele cimentarii
 Verificarea adaptării
 Cimentarea provizorie
 Cimentarea de lunga durata

Verificarea adaptării
 S-a efectuat la proba protezei fixe unidentare sau a scheletului metalic protezei fixe unidentare.
 In orice situaţie, adaptarea trebuie verificată de medic cu mare atenţie, în cele trei "zone cheie":
proximal, cervical, ocluzal.
 Importantă este şi acceptarea ei de către pacient, prin inspecţie, fără grabă, in oglindă şi prin simţul
ocluzal.

Cimentarea provizorie
Este o etapă terapeutică intermediară între PFU sau PPF, şi fixarea definitivă. Se realizează cu cimenturi mai
puţin adezive şi mai puţin rezistente, dar mai biologice.
Este o manoperă care se practică în mod curent, căci permite:
 efectuarea sau continuarea tratamentelor endodontice
 evidenţierea unor mici deficienţe morfologice sau fizionomice şi corectarea lor
Coroanele unitare, fixate provizoriu, se pot fractura, deforma sau descimenta şi chiar înghiţi, de aceea dupa o
verificare foarte atentă a lor, se cimentează de obicei definitiv.
La punţile metalo-ceramice fixate provizoriu, există riscul fisurarii ceramicii, mai ales când metalul nu este
suficient de rigid şi se produc flexiuni ale punţii.

Unii autori indică fixarea provizorie şi a coroanelor de înveliş unitare pentru a testa:
 confortul: dacă pacientul o "uită", sau dimpotrivă, îi produce un oarecare disconfort, care cere retuşări
 ţinuta: dacă are stabilitate; dacă se descimenteaza uşor, trebuie găsite cauzele (este basculată la
mişcări de lateralitate?)
 comportamentul: retenţii alimentare, placă - este deci supraconturată?
 reactia gingivală: pătrunde mult în sulcus, margini nefinisate sau cimentul provizoriu este iatrogen.

Un ciment provizoriu trebuie să aibă calităţi:

Pagina 1 din 7
  sedativ,
 desensibilizant,
 bacteriostatic,
 să ofere o fixare bună pentru o anumită perioadă,
 in acelaşi timp să poata fi uşor de îndepărtat.
 Se contraindică aplicarea provizorie a unei lucrări protetice fixe fără nici un material, chiar dacă are o
bună retenţie şi stabilitate, din motive igienice şi biologice;
In spaţiul liber dento protetic se produce o fermentaţie acidă, nocivă (dureroasă şi toxică) pentru dintele
şlefuit şi fetidă, dezagreabila, mai ales în şedinţa de cimentare definitivă.

 Cimentarea provizorie se face mai ales cu pastă de oxid de zinc - eugenol (ciment ZOE). Pentru
coroanele aplicate pe bonturi înalte şi cilindrice, se adaugă şi ulei de parafină, pentru ca descimentarea
să fie posibilă.
 Produse comerciale de fixare provizorie: Scutabond, Tempbond, Dentallen, TemporaryPack, etc.

Cimentarea de lunga durata

Pelicula de ciment (grosimea ei) depinde de:
 crearea posibilităţii de refluare a surplusului
 mărimea particulelor din pulberea de ciment
 proporţia pulbere - lichid din amestec
 timpul de malaxare
 temperatura mediului
 presiunea exercitată
 vibraţiile efectuate

Cimenturile de fixare
Se clasifica în patru grupe:
 cimenturi pe bază de fosfat
cimentul clasic fosfat de zinc:Adhesor
cimentul silico-fosfat
 cimenturi pe bază de fenoli
cimentul zinc oxid-eugenol
zinc oxid-eugenol modificat, armat cu polimeri = cimentul EBA
 cimenturi pe bază de policarboxilat
cimentul policarboxilat de zinc
cimentul ionomer de sticlă (Glass-ionomer)
 "cimenturi" pe bază de răşini:
cimenturi diacrilice tip BIS-GMA

Calităţile pe care trebuie să le îndeplinească cimentul de fixare:

Pagina 2 din 7
  să fie rezistent la presiunile masticatorii
 să nu se dizolve sub acţiunea mediului bucal (orice tip de cimentare lasă un inel sau o zonă do ciment
in contact cu mediul bucal)
 să nu fie nociv pentru pulpa dentară
 să permită realizarea unei pelicule fine, pentru a nu modifica raporturile dento-protetice
 să fie bactericide, carioprofilactice
 timpul de lucru sa fie adecvat

Alegerea tipului de ciment se face în funcţie de retenţia primară, de forţele ocluzale prevăzute, de statusul
pulpar, de natura suprafeţelor:
 cimentul fosfat de zinc este indicat pentru situaţiile când preparaţia nu este prea aproape de pulpa,
căci este mai nociv decât alte cimenturi
 cimenturile cu eugenol sunt indicate pentru fixări provizorii; au efect sedativ asupra pulpei
 cimentul policarboxilat are calităţi mecanice mai slabe ca cel fosfat de zinc, dar mai bun ca cel zinc-
oxid-eugenol. Este mai puţin iritant pentru pulpă.
 cimentul ionomer de sticlă are aderenţă bună şi pe smalţ şi pe dentină, este biocompatibil,
cariopreventiv (eliberează fluor); are dezavantajul că aderă puternic de gingie şi de dinţii adiacenţi.
 cimenturile diacrilice se utilizează în tehnicile adezive (fixarea unor inlay-uri, a punţilor adezive)

ONE STEP BISICO

VARIOLINK VENEER ®
Ivoclar Vivadent
« foto-polimerizabile »

PANAVIA F ® Kuraray

Tehnica cimentării

Pagina 3 din 7
  Pregătirea coroanei: uneori se indică sablarea sau gravarea acidă a interiorului acesteia pentru a crea
microretenţii. Se spală coroana, apoi se degresează cu cloroform, acetonă, benzină sau alcool şi se
usucă. Se memorează poziţia şi axul de inserţie care a fost exersat în prealabil.
 Pregătirea dintelui: descimentarea coroanei provizorii şi curăţirea materialului provizoriu, inclusiv şi
mai ales din sulcus.
Se izolează apoi dintele şi adiacenţii. Se aplică rulouri de vata.

 Aspiratorul de salivă este necesar. Uneori, la cei cu salivaţie abundentă, se recomandă administrarea
prealabilă de medicamente pe bază de atropină. Unii recomandă şi aplicarea unui fir (şnur) uscat de
bumbac în sulcus, sau îmbibat cu epinefrină 1%, care se va scoate cu câteva minute înainte de
cimentare.
 in privinţa anesteziei, se optează după caz: când hiperestezia dinţilor preparaţi este mare, se practică
anestezia, căci pe dinţii vitali cimentul fluid produce durere în primele momente după aplicare.
 Se degresează apoi dintele, cel mai puţin nociv,cu neofalină sau apă oxigenată 3%. Alcoolul produce
dureri mari şi este nociv.
 Se usucă dintele cu jet blând şi intermitent de aer călduţ.
Unii renunţă la jet, ştergând bontul cu bulete uscate.

Prepararea cimentului. Cimentarea

 Este necesară respectarea proporţiilor lichid-pulbere din instrucţiunile firmei producătoare. Există
sisteme de capsule predozate şi aparate pentru mixat, sau dispozitive de activare şi aplicare.
 Pulberea se înglobează progresiv, prin spatulare cu spatulă de metal sau de plastic.Timpul total de
spatulare este de 60-90 secunde. Consistenţa este adecvată când pelicula de ciment urmăreşte spatula
fără să se rupă, până la 15-20 mm înălţime.
 înglobarea unei cantităţi mari de praf de la început, accelerează priza şi riscăm eşecuri ale manoperei
de cimentare.

 Răcirea prealabilă a plăcii de sticlă, permite a se încorpora progresiv mai multă pulbere, în timp
prelungit, la aceeaşi vâscozitate. crescând eficienţa cimentării.
 Coroana nu se umple, ci doar se acoperă toţi pereţii săi cu un strat de ciment.
 Dacă bontul coronar are retenţii suplimentare (şanţuri, casete), se aplică puţin ciment fluid şi în ele.
 Inserţia coroanei se face în ax, cu presiune progresivă, nu bruscă, digitală la început, apoi sub presiune
ocluzală în I.M., pe o folie de hârtie. Ruloul de vată poate uneori produce basculări ale coroanei, iar la
cele stanţate, frecvente cimentări în infraocluzie.
 Se controlează ocluzia prin inspecţie şi interogarea pacientului ("simţul ocluzal"). Se indică acestuia să
nu facă mişcări de alunecare dento-dentară, sau presiuni ocluzale prea mari.

 Surplusul de ciment se îndepărtează numai după priza lui (5-7 minute), cu sonda, cu multă atenţie,
pentru a nu traumatiza gingia sau papilele. Interdentar este utilă o bandă fină metalică sau un fir.
Intrasulcular controlăm cu vârful sondei, cu atenţie şi cu jet de aer. îndepărtarea surplusului în faza lui
fluidă se practică (cu bulete de vată sau burete) la inlay, onlay, faţetare. La fel se procedează când s-au
utilizat cimenturi policarboxilate, ionomer de sticlă sau răşini diacrilice compozite.

 DCR-urile se cimentează la premolari şi molari sub presiunea ocluzală pe rulou de vată sau pe o spatulă
de plastic. La incisivi şi canini cimentarea pivoturilor radiculare se face cu presiune digitală în ax,
 Verificarea ocluzală şi eventualele retuşuri ocluzale ale coroanelor se fac numai în ziua următoare,
pentru ca vibraţiile frezei să nu fractureze prismele de ciment, încă incomplet întărite.

Complicaţii posibile după cimentarea protezelor fixe unidentare

Pagina 4 din 7
  Inflamaţia pulpei dentare
 Inflamatia parodonţiului, de obicei a celui marginal.
 Mobilitatea patologica a dinţilor pe care s-au cimentat proteze fixe unidentare.

DETERIORAREA, REPARAREA SI ABLAŢIA (PFU SI PPF)

Deteriorări posibile
 descimentarea protezelor fixe unidentare
 perforarea coroanelor, foarte frecvent palatinal, sau ocluzal la cele acrilice
 fracturarea coroanelor acrilice sau ceramice
 uzura faţetelor coroanelor mixte
 desprinderea faţetelor coroanelor mixte
 modificarea culorii faţetelor
 fisuri colorate maro-negru în faţetele de acrilat
 fracturarea pivoturilor corono-radiculare

Cauzele diverselor deteriorări

 calitatea defectuoasă a materialelor (aliaje prea moi, acrilate nerezistente la abrazie
 deficienţe tehnice: macroretenţii insuficiente şi ineficiente la coroanele metalo-acrilice, acrilate
poroase, polimerizate incorect, coroane prea subţiri, margini supraconturate, neadaptate, nefinisate,
care produc inflamaţii parodontale, prelucrări incorecte
 deficienţe clinice
-conicizarea accentuată a bonturilor
-retenţii insuficiente pentru inlay sau onlay
-cimentarea defectuoasă: izolare, uscare, spatulare, poziţionare, şlefuire insuficientă vestibular pentru
coroanele mixte
-loja radiculară prea scurtă sau prea îngustă, care poate cauza descimentarea sau fracturarea pivotului
corono-raclicular
-pregătiri preprotetice incorecte pot favoriza recidiva unor carii sub proteza fixă unidentară
-malocluzii
-nerespectarea de către pacient a instrucţiunilor (avertismentelor)

Reparaţii posibile ale protezelor fixe unidentare

Unele deteriorări pot fi reparate, dar de obicei este doar un provizorat, căci că se menţin cauzele, se va
produce din nou accidentul:
 -coroanele perforate se pot (mai ales când fac parte din punţi) repara prin inlay sau obturaţie cu
amalgam sau compozit, în funcţie de materialul din care este realizată proteza fixă unidentară.
 -faţetele desprinse se pot refixa cu acrilat autopolimerizabil (tip duracryl Spofa), eventual după
realizarea unor retenţii cu treze con invers în faţa vestibulară a dintelui (după ce perforăm capa
metalică), dacă dintele subiacent este depulpat sau este un dispozitiv corono-radicular.
 -faţetele pierdute sau compromise, se pot reface fie direct, cu pastă acrilică sau cu compozit, sau
indirect, o faţetă realizată in laborator pe baza unei amprente a feţei vestibulare ("cheie vestibulară").
 -recimentarea coroanei după verificarea ocluziei şi eventual crearea de microretenţii pe bont şi
utilizarea unui ciment de calitate mai bună

Ablaţia protezelor fixe unidentare

Pagina 5 din 7
reprezintă îndepărtarea acestora de pe dintele subiacent, prin descimentare sau secţionare.
Indicaţii:
 necesitatea refacerii in laborator când deteriorarea nu se poate remedia în cavitatea bucală.
 când a apărut un spaţiu edentat adiacent printr-o extracţie şi este necesară executarea unei punţi
Dificultatea ablatiei depinde de:
 caracteristicile (tipul) PFU
 starea dintelui subiacent (depulpat?, obturat?)
 starea parodontală (dinte mobil?)

Strategia ablaţiei
 cu recuperare totală sau parţială (în cazul unei punţi mari, se pot conserva părţi ale acesteia, sau cea
mai mare parte), prin ablaţia numai a unei părţi a punţii. O punte se poate descimenta şi apoi
recimenta după reparare.
 fără recuperare (cu distrugere)
Tehnici:
 descimentare
 decupare (secţionare)

Descimentarea - este uşor de realizat la PFU si PPF provizorii dar şi la cele definitive, însă cimentate provizoriu,
prin caracteristicile mai puţin adezive ale cimentului respectiv.
La punţile (PFU) cimentate definitiv, descimentarea se face mai greu, mai nesigur şi cu riscuri mai mari.
 Instrumente:
 pastile cu efect de "chewing-gum"
 mase termoplastice, aplicate calde, strâns pe proteza fixă unidentară, răcite şi apoi se face tracţiune in
ax.
 cu gips (amprentare cu gips)
 cu răşini acrilice autopolimerizabile
 cu vibraţii: ultrasunete - aparatele de detartraj care dezorganizează filmul de ciment
 cu freze speciale vibratoare (Rotopro, EAman)
 prin microşocuri aplicate cu bila culisabilă pe tija unei "ghiare extractoare“.
Se poate folosi la coroanele metalice, fizionomice, mixte, onlay.

 Microşocurile se aplică alternativ vestibular şi oral, iar la punţi, alternativ pe stâlpul mezial şi distal.
Există instrumente extractoare cu două braţe (tip "forceps") care acţionează concomitent şi vestibular
şi oral.
 Pivoturile radiculare se fracturează uneori la joncţiunea porţiunii coronare cu cea radiculară, unde se
află punctul de solicitare maximă sau se pot fractura în canal, în cazul realizării lor din aliaje insuficient
de rigide sau când există defecte de turnare (bule).
 Descimentarea pivoturilor din canal este o manoperă foarte dificilă. Se pătrunde pe lângă ele cu freze
foarte subţiri sau cu freze tubulare cu diametrul cu puţin mai mare şi apoi, cu pense speciale
extractoare, se fac rotaţii şi tracţiuni în ax.
 Pentru pivoturile înfiletate, la nevoie se încearcă desfiletarea lor cu cheia adecvată. Pivoturile
prefabricate sunt foarte rezistente şi de obicei nu se fracturează.

Pagina 6 din 7
 Secţionarea protezelor fixe unidentare
 Se face cu discuri de carborund, cu discuri diamantate active pe muchie (pe periferie), sau cu freze din
oţeluri extradure sau diamantate globulare, cilindrice sau lenticulare.
 La coroanele stanţate sau la cele turnate subţiri, este suficientă secţionarea ocluzală şi vestibulară, căci
levierul (dâltiţa) introdus între fragmentele secţionate, le îndepărtează, rupând pelicula de ciment.
 Coroanele turnate şi cele mixte se secţionează vestibulo-ociuzo-palatinal şi se scot în două fragmente.
Uneori este necesară şi o tunelare sub jumătatea respectivă a feţei ocluzale, unde se aplică un
instrument care acţionează ca o pârghie, apăsând pe bont şi tracţionând de coroană, deci cu riscuri
mai mici de fracturare a bontului coronar.
 La coroanele mixte de obicei se secţionează componenta fizionomica şi se îndepărtează în fragmente,
sau se distruge cu freza, apoi se face ablaţia capei metalice.
 Coroanele partiale (onlay) se secţionează în două fragmente, pe mijlocul feţei orale şi incizale sau
ocluzale; la premolari şi molari se poate realiza şi tunelarea ocluzală, practicând apoi microşocuri cu
luxatorul de coroane.
 Trebuie precizat faptul că secţionarea produce multă căldură, ceea ce obligă la o răcire corectă şi la
utilizarea de instrumente active (ele se uzează foarte repede).

Pagina 7 din 7