SUBIECTE EXAMEN CSR

1)Definiția CSR
CSR - un concept prin care companiile integrează voluntar, preocupările de ordin social şi
de protecţie a mediului in operaţiunile lor de zi cu zi, precum şi în relaţiile cu părţile
interesate (stakeholders), pe măsură ce acestea sunt tot mai conştiente că un comportament
responsabil conduce la un succes de durata în afaceri. (Carta verde a UE).
CSR – un angajament continuu asumat de catre companii de a avea un comportament etic si
de a contribui la dezvoltarea economica, imbunatatind in acelasi timp calitatea vietii
angajatilor, a familiilor acestora, a comunitatii locale si a societatii in general.
CSR - acel comportament al companiilor ce excede cerinţele legale, adoptat volutar şi privit a
servi intereselor pe termen lung;

2)Dimensiunea internă – potrivit căreia compania se concentrază pe două aspecte principale:

- adoptarea de proceduri responsabile în relaţiile cu angajaţii, aspecte legate de investiţii
în capitalul uman, siguranţa şi securitatea în timpul activităţii, managementul schimbării şi
abordarea responsabilă a restructurărilor în caz de criză ţinând cont de interesele tuturor
părţilor implicate;
- adoptarea de bune practici ecologice, respectiv aspecte legate de managementul resurselor
furnizate de mediu şi folosite în sistemul operaţional în vederea minimizării impactului
activităţilor pe care le desfăşoară asupra mediului şi resurselor naturale.
Principalele aspecte legate de dimensiunea internă a CSR sunt: managementul
resurselor umane; securitatea la locul de muncă; adaptare la schimbare; managementul
impactului mediului şi resurselor naturale.

• Managementul resurselor umane

Astfel din punct de vedere a modului de gestionare a resurselor umane, politica de CSR
promovează ideea potrivit căreia, a acţiona responsabil îi priveşte în primul rând pe angajaţii
companiei. Un obiectiv major pentru o organizaţie este de a atrage şi păstra forţa de muncă
calificată şi performantă. Pentru aceasta se au în vedere următoarele aspecte:
• Învăţarea continuă;
• Existenţa unei compatibilităţi între viaţa profesională şi viaţa personală;
• Existenţa unei bune politici informaţionale în cadrul companiei;
• Sistem de recompense şi şanse profesionale egale pentru toţi angajaţii, bărbaţi şi femei
ce prestează aceeaşi muncă;
• Posibilităţi reale de a participa la câştig şi la capital;
• O mai mare diversitate a muncii;
• Prelungirea vieţii active şi grijă faţă de angajaţii care au intrat în incapacitate de
muncă;
• Promovarea unei politici de angajare nediscriminatorie (ex. minorităţile etnice,
persoanele vârstnice, femei, şomeri, persoane cu handicap, etc.).

Referitor la aspectul învăţării continue, firmele trebuie să urmărească:

➢ determinarea valorii reale de formare profesională;
➢ facilitarea accesului după şcoală către viaţa profesională pentru tineri;
➢ diverse procedee pentru ridicarea valorii învăţării;
➢ crearea unui mediu ce stimulează angajaţii către învăţare continuă.

Unul dintre aspectele importante ale eticii în domeniul resurselor umane este reprezentat de
evaluarea performanţelor. Câteva dintre dimensiunile etice ale evaluării sunt:
➢ evaluatorul trebuie să fie perceput de evaluaţi ca fiind corect şi credibil;
➢ informaţiile obţinute de către evaluatori în urma evaluării trebuie să fie folosite strict
în scopul în care a fost făcută evaluarea şi să presupună un anumit grad de confidenţialitate;
➢ evaluarea trebuie să se bazeze pe mai multe metode şi să provină din mai multe surse;
➢ evaluatorul va trebui să respecte în evaluare demnitatea celor evaluaţi;
➢ evaluatorul si evaluatul trebuie să nu se situeze într-un conflict de interese atunci când
se face evaluarea.

• Securitatea la locul de muncă

Securitatea la locul de muncă reprezintă, în mod tradiţional, subiectul a numeroase
reglementări legale, dar companiile şi guvernele caută din ce în ce mai mult modalităţi
adiţionale de promovare a securităţii la locul de muncă, utilizând aceste aspecte drept criterii
pentru contractele de achiziţie de servicii şi produse.
Aceste modalităţi, care sunt aplicate în mod voluntar, pot fi privite ca şi o complementare a
cadrului legislativ şi a activităţilor de control, care cad în sarcina autorităţilor centrale şi
locale, urmărind şi promovarea unei culturi preventive focalizate pe obţinerea unui nivel înalt
de securitate ocupaţională. De asemenea, această dimensiune a fost inclusă în certificarea
produselor, echipamentelor şi serviciilor.

• Managementul schimbării
Experienţa operaţiunilor majore de restructurare realizate în Uniunea Europeană la nivelul
industriei oţelului, cărbunelui sau navală a arătat că restructurările de succes pot fi realizate
mai bine prin eforturi cumulate, implicând autorităţile publice, dar şi reprezentanţii
companiilor şi ai angajaţilor. Procesul de restructurare trebuie să aibă ca obiective, pe lângă
criteriile stricte de eficienţă, şi protecţia drepturilor angajaţilor (dându-le posibilitatea urmării
de cursuri de recalificare atunci când este necesar) sau modernizarea procesului de producţie,
cu scopul de a creşte securitatea ocupaţională. Companiile trebuie să-şi asume partea lor de
responsabilitate în asigurarea unui anumit grad de angajare a forţei de muncă şi trebuie să fie
implicate în dezvoltarea locală şi în strategii active pentru pieţele de muncă, putând reduce
astfel impactul restructurărilor pe scară largă. O restructurare responsabilă social trebuie să
ţină cont în mod echilibrat de interesele tuturor celor afectaţi de decizii şi schimbări.
Restructurarea poate fi pregătită prin următoarele măsuri:
➢ determinarea riscurilor principale;
➢ calcularea costurilor directe şi indirecte ce apar prin strategii şi procedee alternative;
➢ evaluarea tuturor variantelor ce necesită mai puţine concedieri;
➢ ocrotirea drepturilor angajaţilor şi măsuri de şcolarizare;
➢ elaborarea unor programe de modernizare a procedeelor şi mijloacelor de muncă;
➢ asigurarea unor metode de informare, dialog, colaborare şi parteneriat;
➢ angajarea în proiecte de dezvoltare locală.

În esenţă, Managementul prin valori este un proces de management, care prin stabilirea şi
transpunerea în practică a unui set de valori comune tuturor membrilor organizaţiei urmăreşte:
❖ să-i motiveze pe angajaţi să dea în fiecare zi tot ce e mai bun în ei;
❖ să-i motiveze pe clienţi să rămână fideli organizaţiei;
❖ să aducă proprietarilor atât profit cât şi un sentiment de mândrie;
❖ să încurajeze toate grupurile de interese să facă afaceri cu organizaţia.
Un aspect care conferă un caracter aparte organizaţiei care agrează conceptul
responsabilităţii sociale este calitatea vieţii angajaţilor săi. O asemenea firmă oferă angajaţilor
săi un mediu plin de motivaţie, un mediu în care aceştia văd că este în interesul lor să
muncească pentru scopurile organizaţiei. Fiind consideraţi cea mai preţioasă resursă a firmei,
angajaţii devin mai fideli scopurilor acesteia.”

• Managementul impactului asupra mediului şi al resurselor naturale

Această dimensiune este bazată pe următoarea conexiune logică: reducerea consumului de
resurse şi reducerea emisiilor poluante şi a risipei pot reduce impactul asupra mediului.
Concluzia desprinsă de aici este că o utilizare mai redusă a resurselor poate duce la creşterea
profitabilităţii şi competitivităţii. Privitor la această dimensiune, se poate afirma că investiţiile
la nivelul mediului sunt în general de tipul strategiilor „win - win” – ceea ce este benefic
pentru mediu este benefic şi pentru afaceri. Acest principiu a fost stabilit de mai mulţi ani,
fiind recunoscut în cadrul celui de-al şaselea program de acţiune referitor la mediu al
Comisiei Europene (2001).
În prezent, se recomandă firmelor să adopte o politică a produselor integrată, potrivit căreia
firma va ţine seama pe tot parcursul ciclului de viaţă a produsului de efectele asupra mediului.
Tot în sprijinul responsabilităţii sociale a firmelor este şi sistemul comunitar pentru
managementul şi auditul mediului. Potrivit acestui concept firmele vor introduce benevol un
sistem pentru managementul şi auditul mediului cu efect asupra îmbunătăţirii continue a
performanţelor de mediu.

3)Dimensiunea externă - Potrivit căreia implicarea companiei în proiecte CSR

depăşeşte sfera internă şi se extinde în exterior implicând diverse grupuri interesate: furnizori,
distribuitori, clienţi, autorităţile publice locale sau centrale, ONG-uri. Principalele aspecte
ale dimenisunii externe a CSR sunt: parteneriatele cu comunitatea locală, parteneriatele
cu partenerii de afaceri, drepturile omului, protecţia globală a mediului.

• Comunităţile locale
Acest aspect presupune integrarea companiilor în mediul local. Companiile au o contribuţie
majoră la dezvoltarea locală a comunităţii prin crearea de locuri de muncă sau plata
impozitelor şi taxelor locale. Pe de altă parte, companiile depind de stabilitatea şi
prosperitatea comunităţilor în care operează.
Astfel, companiile îşi pot recruta majoritatea angajaţilor de pe piaţa locală a forţei de
muncă, astfel că acestea din urmă vor avea un interes direct în dezvoltarea în instituţiile locale
de educaţie a abilităţilor care le sunt necesare. În acelaşi context, reputaţia unei companii în
spaţiul în care activează, imaginea sa ca angajator şi producător influenţează competitivitatea
sa. Companiile interacţionează de asemenea cu mediul fizic: afacerile pot fi răspunzătoare
pentru un număr de rezultate reziduale – zgomot, emisii poluante, contaminarea solului, apei.
Multe companii devin mai implicate în atingerea obiectivelor comunitare prin intermediul
creării de posibilităţi suplimentare de training, susţinerea acţiunilor de protecţie a mediului,
recrutarea persoanelor vulnerabile la excluziune socială, acordarea de ajutoare pentru
întreţinerea copiilor angajaţilor, sponsorizarea unor echipe sportive locale sau a evenimentelor
culturale ori efectuarea de donaţii şi activităţi caritabile. De asemenea, companiile
multinaţionale se pot implica susţinut în dezvoltarea comunităţii. Îmbunătăţirea continuă a
relaţiilor dintre acestea şi comunitatea locală permite o mai bună integrare a propriilor filiale
pe pieţele locale.
Deţinerea unei baze de date complete privind actorii locali, tradiţiile şi potenţialul mediului
local reprezintă un activ intangibil pe care companiile multinaţionale îl pot utiliza.
Suplimentar, instituţiile financiare pot juca un rol special, de sprijin pentru investiţiile în
proiecte care generează beneficii sau reduc disparităţile regionale (ceea ce este cunoscut sub
denumirea de „responsabilitate socială a investiţiilor”).

• Partenerii de afaceri
Acţionând corect faţă de partenerii de afaceri, companiile pot reduce complexitatea
proceselor operaţionale şi pot creşte calitatea produselor. În acest sens, sunt remarcabile
relaţiile în cadrul unor alianţe de afaceri şi joint-venture-uri sau cu parteneri din reţelele de
franciză. Pe termen lung, construcţia unor relaţii pozitive între actorii economici poate
determina o funcţionare corectă a mecanismelor de piaţă, dar şi respectarea termenelor şi
atingerea obiectivelor în ceea ce priveşte calitatea şi fiabilitatea.
Efectul unor activităţi de tip CSR nu vor rămâne limitate doar la compania în sine, ele vor
influenţa şi partenerii acesteia. Acesta este cazul, în special, al marilor companii, care îşi
externalizează o parte a producţiei sau serviciilor către furnizori locali, a căror supravieţuire şi
dezvoltare depind esenţial de compania de care sunt legaţi. Unele companii mari
demonstrează o puternică responsabilitate socială prin promovarea în regiunea în care se
poziţionează a iniţiativelor antreprenoriale. Exemple de astfel de activităţi includ programe
„mentoriale” pentru start-up-urile sau IMM-urile locale. În acelaşi context, implicarea marilor
companii poate constitui o importantă cale pentru facilitarea dezvoltării unor noi companii
inovative.
 Acest lucru poate fi realizat prin preluarea de către marile întreprinderi a unor pachete
minoritare din capitalul social al unor noi IMM-uri cu potenţial promiţător şi finanţarea
dezvoltării acestora. Acest mod de finanţare oferă avantaje ambelor părţi: un acces mai uşor la
resurse financiare şi la pieţe pentru IMM-uri şi o mai bună utilizare şi aplicare a ideilor
inovative pentru marile companii.
Ca parte a responsabilităţilor lor sociale faţă de companii; există şi aşteptarea de a furniza
produse şi servicii în concordanţă cu dorinţele sau necesităţile consumatorilor şi într-o
manieră eficientă, etică şi ecologică. Companiile care dezvoltă relaţii durabile cu clienţii
existenţi sau potenţiali, prin focalizarea întregii lor strategii pe înţelegerea nevoilor clienţilor
şi furnizarea de produse superioare calitativ, înregistrează o dinamică pozitivă a
competitivităţii.

• Drepturile omului
Este recunoscut faptul că activităţile companiilor în domeniul drepturilor omului şi ale
angajaţilor lor trebuie să fie mai largi decât cadrul dreptului muncii. Aceasta este situaţia, de
exemplu, în care companiile trebuie să atenţioneze autorităţile politice în privinţa încălcării
unor drepturi fundamentale ale omului. În acest context, guvernele Marii Britanii şi SUA au
constituit un grup de lucru format din corporaţii importante din domeniul petrolului, gazelor şi
mineritului, dar şi din ONG-uri focalizate pe respectarea drepturilor omului.
Rezultatul a fost adoptarea voluntară a unor principii privind securitatea şi drepturile
omului aplicabile în sectoarele extractive şi energetic, materializate în coduri de conduită
pentru aceste sectoare.
Acestea pot contribui la promovarea unor standarde şi norme de muncă internaţionale,
eficienţa lor depinzând însă de implementarea şi controlul corespunzător. Astfel de coduri de
conduită impun subcontractorilor unor companii multinaţionale respectarea unor seturi de
criterii privind salariile, timpul de lucru sau alte condiţii sociale. Ele trebuie aplicate la fiecare
nivel al organizaţiei. Transparenţa totală a informaţiilor este foarte importantă, inclusiv către
comunitatea locală.

• Obiectivele globale de mediu

Datorită efectelor transfrontaliere ale multor afaceri – cu referire la probleme de mediu sau
de consumul unor resurse achiziţionate din diferite părţi ale lumii –companiile devin actori
într-un mediu global. În acest mod, responsabilitatea socială devine un concept internaţional.
 De exemplu, companiile pot încuraja şi susţine. proceduri de protecţie a mediului prin
impunerea normelor internaţionale şi/sau europene privind managementul şi produsele pentru
furnizorii din lanţul lor de aprovizionare. Un alt exemplu îl constituie investiţiile şi localizarea
capacităţilor de producţie în alte ţări, acestea putând determina un impact direct asupra
dezvoltării economice şi sociale a acestor ţări.

4)Motivele implicării în CSE

Motivul raţional – este cel mai puternic motiv care poate determina o companie să adopte un
comportament social. Practic, compania îşi asumă responsabilităţi din ce în ce mai mari şi se
implică activ în proiecte sociale pentru a câştiga în termeni de imagine şi a-şi consolida
profiturile pe termen lung. De regulă, aceste proiecte de CSR induc companiei iniţiatoare un
avantaj competitiv.
Motivul deontologic – potrivit căruia o companie are o datorie de ordin moral faţă de
societatea şi comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea. Dacă societatea este cea care
permite existenţa afacerilor companiei, aceasta, la rândul său are o datorie morală concretizată
într-un comportament etic şi responsabil social.
Motivul presiunii sociale – apare atunci când compania trebuie să răspundă cerinţelor sociale
din ce în ce mai acute. În general, având anumite aşteptări, societatea respinge acele companii
care nu dau dovada de comportament responsabil.

5)Piramida CSR
CSR cuprinde patru categorii de responsabilităţi:
• Responsabilităţi economice;
• Responsabilităţi legale;
• Responsabilităţi etice;
• Responsabilităţi filantropice (discreţionare).

RESPONSABILITĂȚI
FILANTROPICE
A fi bun cetățean corporatist
RESPONSABILITĂȚI ETICE
A fi etic

RESPONSABILITĂȚI LEGALE
Supunere la nivelul legii

RESPONSABILITĂȚI ECONOMICE
A fi profitabil
 PIRAMIDA RESPONSABILITĂȚII SOCIALE
• Responsabilităţile economice – sunt cele mai importante obligaţii şi stau la baza
întregului sistem. Astfel, orice companie are ca principală responsabilitate de a produce
bunurile şi serviciile cerute de societate şi de a le vinde cu un profit acceptabil. Tot în această
direcţie se poate menţiona responsabilitatea de a crea locuri de muncă şi de a genera creştere
economică. Acest context este susţinut şi de afirmaţiile specialiştilor români care
aprofundează tot mai mult domeniul responsabilităţii sociale şi aprobă perspectiva economică:
„Credem că prima responsabilitate socială a unei companii este aceea de a avea succes. CSR-
ul este o strategie de afaceri şi poate să aibă rezultate doar dacă devine parte integrantă a
ADN-ului unei organizaţii.”
În categoria responsabilităţilor economice incluse în conceptul de CSR total putem
menţiona:
•Desfăşurarea activităţilor firmei într-un mod compatibil cu maximizarea câştigurilor pe
aceste activităţi;
•Proiectele în care se implică firma trebuie să fie profitabile pe cât posibil;
•Menţinerea unei poziţii concurenţiale puternice;
•Menţinerea unui nivel înalt de eficienţă în plan operativ;
•Realizarea şi menţinerea de profit în mod constant.

• Responsabilităţile legale – reflectă aşteptările societăţii cu privire la îndeplinirea

activităţilor de bază ale companiei într-un cadru guvernat de reguli, legi şi reglementări clare.
Componentele legale ale CSR sunt:
-Desfăşurarea activităţilor firmei în conformitate cu aşteptările de guvernare şi de drept;
-Respectarea reglementărilor în funcţie de nivelul de operare, la nivel internaţional, naţional,
regional şi local;
-Respectarea, în calitate de cetăţean corporatist a legilor care guvernează domeniul de
activitate;
-Firma să îşi îndeplinească obligaţiile legale;
-Firma să furnizeze bunuri şi servicii care să îndeplinească cel puţin cerinţele legale minime.

• Responsabilităţi etice – vizează acele activităţi şi practici care sunt aşteptate sau
interzise de membrii unei societăţi chiar dacă sunt codificate în cadrul unor legi. Practic, o
companie are obligaţia de a evita aspectele negative şi de a face ceea ce este bine, corect şi
just în raport cu angajaţii, clienţii, acţionarii, etc.
În categoria responsabilităţilor etice aferente domeniului CSR sunt:
-Activităţile firmei ce se efectuează în conformitate cu normele etice şi aşteptările societăţii;
-respectarea legilor şi regulamentelor ce trebuie completată de o integritate corporativă şi
comportament etic;
-Recunoaşterea şi respectarea normelor morale adoptate de către societate;
-Evitarea încălcării normelor etice numai pentru a atinge obiectivele corporatiste;
-Racordarea elementelor ce ţin de calitatea de cetăţean corporatist la aşteptările societăţii.
Responsabilităţile etice încorporează o serie de standarde, norme sau aşteptări care reflectă
o preocupare pentru ceea ce consumatorii, angajaţii, acţionarii percep ca fiind corecte sau în
conformitate cu respectul sau protecţia drepturilor morale.
Astfel, într-un anumit sens, etica reflectă schimbarea sau valorile care preced instituirea de
drept, deoarece ele devin forţa motrice care sta la baza legilor sau regulamentelor.
Într-un alt sens, responsabilităţile etice pot fi văzute ca reflectând standarde superioare de
performanţă iar organizaţia poate adera la ele cu uşurinţă.
Suprapunând, realitatea existentă şi aşteptările etice care vin din partea grupurilor
interesate putem genera niveluri de performanţă etice aflate în interacţiune cu răspunderea
juridică definită în nivelul anterior al piramidei CSR.

• Responsabilităţile filantropice – se referă la acele contribuţii financiare, materiale şi

umane prin care compania susţine dezvoltarea comunităţii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Implicarea companiilor în aceste programe filantropice este absolut voluntară şi nu intervin
alte aspecte de natură economică, legislativă sau etică. În categoria responsabilităţilor
filantropice putem include:
-Activităţile firmei să fie compatibile cu aşteptările filantropice şi de caritate ale societăţii;
-Implicarea în proiecte care susţin performanţele în domeniul artelor, educaţiei;
-Managerii şi angajaţii companiei să participe la activităţile de voluntariat şi caritabile în
cadrul comunităţilor lor locale;
-Derularea de proiecte prin care se oferă asistenţă instituţiilor publice şi private de învăţământ;
-Asistarea de proiecte care au şanse reale să sporească calitatea vieţii în cadrul unei
comunităţi.
Filantropia cuprinde acele acţiuni corporative care sunt ca un răspuns la încrederea
societăţii iar aceste activităţi fac dovada că firma este un bun cetăţean corporatist. Aceasta
presupune implicare în mod activ în acte sau programe de promovare a bunăstării umane sau a
fondului comercial. Filantropia este văzută ca cea mai discreţionară sau voluntară din partea
unei afaceri. În rezumat, responsabilitatea socială corporativă totală de afaceri presupune
îndeplinirea simultană a obiectivelor economice, a responsabilităţilor legale, etice şi
filantropice. Pornind de la importanţa fiecăreia din cele patru dimensiuni, CSR s-ar putea
sintetiza sub forma unei piramide.
Piramida CSR prezintă cele patru componente ce ţin de domeniul responsabilităţii sociale
începând cu noţiunea de bază, respectiv performanţele economice urmate apoi de toate
celelalte. În acelaşi timp, organizaţia de afaceri este de aşteptat să se supună legii, deoarece
legea este codificarea societăţii de comportament acceptabil şi inacceptabil. Nivelul următor
este dat de etica în afaceri. Potrivit acestui nivel, organizaţia are obligaţia de a face ceea ce
este drept şi corect pentru a evita sau a minimiza prejudiciile părţilor interesate.

6)Tipuri de management
Managementul imoral este un stil de conducere lipsit de principii etice şi care pledează
împotriva principiilor eticii. Managerii imorali sunt cei ale căror decizii, acţiuni şi
comportament sugerează o opoziţie activă la ceea ce este considerat drept sau etic. Deciziile
luate de către managerii imorali sunt în discordanţă cu principiile etice şi implică o negare
activă a ceea ce este moral. Practic, aceşti manageri urmăresc doar rentabilitatea şi succesul
organizaţiei pe care o conduc iar normele juridice sunt adevărate bariere sau impedimente de
gestionare care trebuiesc depăşite cu orice preţ. De asemenea, strategia avută în vedere de
acest tip de manageri urmăreşte exploatarea tuturor posibilităţilor de câştig personal sau
corporativ.
Managementul moral se află la extrema opusă faţă de managementul imoral şi este guvernat
de principii de comportament etic şi norme profesionale de conduită. În centrul preocupărilor
managerilor morali se află: cadrul legal, normele, interesul colectiv, obiectivele companiei.
Activitatea acestor manageri se desfăşoară într-un cadru etic bine determinat şi nu vizează
obţinerea profitului ilegal sau imoral.
Managementul amoral presupune o combinaţie a celorlalte stiluri de management. Potrivit
specialiştilor, managerii amorali, din punct de vedere al eticii de management, sunt o
categorie intermediară şi care nu sunt nici imorali, nici morali. Caracteristica lor de bază este
că nu sunt sensibili la faptul că deciziile lor curente de afaceri pot avea efecte nocive asupra
altora. Aceşti manageri nu au o percepţie asupra dimensiunii etice a acţiunilor lor şi nici un
anumit grad de sensibilizare. Uneori pot fi bine intenţionaţi dar sunt efectiv neatenţi la
implicaţiile acţiunilor lor asupra părţilor interesate. De obicei, în deciziile lor se orientează
după normele etice sau legislative. Potrivit studiilor specialiştilor, dintre cele trei forme
evidenţiate anterior, în practica mediului de afaceri se manifestă cu preponderenţă
managementul imoral, în timp ce managementul moral şi amoral se află într-un con de
umbră.
7)Principiile CSR
Conceperea şi funcţionarea eficientă a sistemului responsabilităţii sociale corporatiste
presupune respectarea, în mod cumulativ, a următoarelor principii:
-principiul transparenţei - conform căruia punctul de pornire în orice activitate de CSR îl
reprezintă nevoile societăţii. Astfel, responsabilităţile pe care şi le asumă organizaţia trebuie
să fie adaptate permanent la nevoile prezente şi viitoare ale societăţii;
-principiul balanţelor - potrivit căruia îndeplinirea obiectivelor organizaţiei necesită
corelarea permanentă cu resursele de care aceasta dispune şi obiectivele stakeholderilor;
-principiul optimalităţii – presupune elaborarea unui program clar cu eşalonare în timp şi pe
executanţi a fazelor de lucru. O programare raţională impune elaborarea mai multor variante
de acţiune, din care se va alege varianta optimă;
-principiul continuităţii – asigură consistenţa iniţiativelor de CSR, fiind condiţie esenţială
pentru atingerea nivelelor de performanţă.

8)Programe de CSR
Potrivit specialiştilor Philip Kotler şi Nancy Lee tipologia programelor de responsabilitate
socială corporatistă se prezintă astfel:
1. Promovarea unei cauze
2. Marketing legat de o cauză
3. Marketing social
4. Acţiuni filantropice
5. Voluntariat în comunitate
6. Practici de afaceri responsabile social

1. Promovarea unei cauze (Cause Promotion) - este un tip de program prin care organizaţía
contribuie cu bani sau alte resurse pentru diverse scopuri:
-creşterea notorietăţii şi a gradului de preocupare la nivelul publicului pentru o cauză;
 -mobilizarea publicului pentru a dona, participa sau voluntaria în sprijinul unei cauze.
Ţinta principală este reprezentată de comunicarea persuasivă în sprijinul unuia dintre
obiectivele de mai sus. De aceea investiţia principală a organizaţiei constă în finanţarea şi/sau
implementarea campaniei de comunicare.
Dacă în urma campaniei rezultă fonduri sau alte bunuri, acestea sunt de obicei preluate şi
gestionate de unul sau mai mulţi parteneri (institutii publice sau organizatii
neguvernamentale). O campanie de promovare a unei cauze urmăreşte:
❖ Să stârnescă preocuparea publicului pentru o cauză (ex. prin prezentarea unor statistici sau a
unor mărturii despre numărul de bătrâni sau de copii fără adăpost, zone afectate de poluare,
etc.);
❖ Să convingă publicul să afle mai multe despre o cauză (ex. intrând pe un site – Ţara lui Andrei
(www.taraluiandrei.ro) sau participând la un seminar sau solicitând o broşură sau un pachet
educaţional);
❖ Să convingă publicul să doneze din timpul lor liber pentru a sprijini o cauză (ex. acţiuni de
ecologizare);
❖ Să convingă publicul să doneze bani pentru o cauză (ex. printr-o secţiune de pe site-ul
companiei unde vizitatorii să doneze bani unor ONG-uri partenere, prin recipiente speciale
(cutii de donaţii) plasate in punctele de desfacere etc.)
❖ Să convingă publicul să doneze produse (ex. haine, aparate electrocasnice, cărţi, jucării etc.);
❖ Să convingă publicul să participe alături de cauză (ex. să semneze o petiţie, să participe la un
eveniment memorial, la un concert de protest, la o expoziţie de artă etc.)
Iniţierea acestui program de responsabilitate socială se recomandă în următoarele
situaţii:
1.Sublinierea poziţiei organizaţiei, mărcilor sau produselor acesteia - o campanie derulată
de organizaţie în sprijinul unei cauze ajută la evidenţierea caracteristicilor şi valorilor mărcii
corporatiste (ex. Campanii de susţinere a copiilor talentaţi, etc.). Dacă organizaţia iniţiază în
premieră asemenea campanii, ulterior sunt şanse mărite ca aceasta să câştige avantaje
concurenţiale pe termen lung;
2.Mărirea gradului de vizibilitate – are loc mai ales în situaţia în care cauza promovată este
importanta pentru liderii de opinie, aceştia transmiţând mesaje publicului larg despre
iniţiativele firmei. Pentru ca această abordare să fie eficientă se recomandă o relaţie apropiată
atât cu liderii de opinie cât şi cu jurnaliştii. Impactul mediatic al campaniei va creşte pe
măsură ce formatori de opinie sunt implicaţi în planul campaniei;
3.Resursele existente pentru rezolvarea unei probleme sociale sunt limitate – presupune
găsirea unor parteneri care împărtăşesc scopuri comune. În primă fază, compania poate fi
iniţiatoarea unui demers de responsabilitate socială care ulterior poate continua cu susţinerea
financiară şi materială a mai multor parteneri.
Pe lângă beneficiile asociate acestor tipuri de programe, companiile sunt supuse şi unor
riscuri, respectiv o serie de incoveniente:
-Dificultatea cuantificării impactului resurselor cheltuite pentru promovarea cauzelor sociale;
-Neremarcarea de către publicul ţintă vizat, mai ales categoriile relevante pentru organizaţie, a
efortului depus în acest sens (ex. folosirea neadecvată a suportului media, incoerenţa
obiectivelor, materiale de promovare neadecvate, etc.);
-Apariţia unor solicitări suplimentare din partea altor organizaţii care militează pentru aceaşi
cauză;
-Participarea la promovarea unor obiective de ordin social necesită mai mult timp şi resurse
consistente decât o simplă donaţie de fonduri;
-Asemenea proiecte sunt uşor de imitat de către concurenţă, ceea ce poate duce repede la
pierderea avantajului competitiv.

2. Marketing legat de o cauză (Cause Related Marketing) - este un tip de program de CSR
prin care o companie se angajează să doneze în favoarea unei cauze o sumă care depinde de
vânzările pe care le realizează într-o anumită perioadă. O campanie de acest tip prezintă
următoarele caracteristici:
•este valabilă pentru o anumită perioadă de timp;
•se referă la un produs anume al companiei;
•se realizează în beneficiul unui ONG, sau al unui alt partener, care are legitimitate în privinţa
cauzei şi capacitatea de a administra banii.
Principalele beneficii care pot fi asociate unei campanii de Marketing legat de o cauză
sunt:
•compania îşi impulsionează vânzările şi crează o legătură profundă şi memorabilă între brand
şi consumatori;
•consumatorii pot face o contribuţie, în mod gratuit, în favoarea unui ONG sau a cauzei lor
favorite;
•ONG-ul primeşte o sumă semnificativă de bani, într-un mod relativ facil.

Există însă şi o serie de riscuri care pot fi asociate acestei forme de CSR:
•Efort financiar considerabil, comparativ cu alte iniţiative sociale;
•Alocarea unei mari părţi din timpul angajaţilor companiei pentru planificarea şi coordonarea
unei campanii cu ceilalţi parteneri sociali;
•Atenţie sporită acordată riscurilor legale şi de marketing;
•Contracararea reticenţei massmedia şi a unor consumatori.

De cele mai multe ori marketing-ul legat de o cauza este potrivit pentru companii care:
•au produse care se adresează unei baze mari de clienţi;
•au canale de distribuţie extinse şi bine puse la punct;
•au nevoie să-şi diferenţieze produsele faţă de produsele concurente.

Referitor la cauze, alegerea lor depinde de atractivitatea lor în rândul publicului larg
care trebuie atras. Statistic, sunt preferate:
•probleme majore de sănătate;
•probleme care afectează copii (educaţie, violenţa în familie, discriminare);
•probleme sociale grave (dezastre naturale, saracie);
•probleme de mediu.

Operaţionalizarea unui asemenea program de CSR presupune o serie de acţiuni: realizarea

planului de campanie, stabilirea pieţelor ţintă, realizarea şi implementarea mixului de
comunicare, stabilirea şi aplicarea instrumentelor de evaluare. Donarea banilor se poate face
prin mai multe formule:
•Sumă fixă pentru fiecare achiziţie a produsului (sau a unui nou abonament);
•Un procent din preţul unui produs vândut (sau al unei tranzacţii realizate);
•Sumă direct proporţională cu suma pe care o donează un client pentru cauză;
•Un procent din profitul net rezultat din vânzările produsului.

3. Marketingul social (Corporate Social Marketing) - este un program de CSR prin care
compania îşi propune să schimbe un comportament negativ sau să convingă publicul să
adopte un comportament pozitiv. Obiectivul principal al programului este reprezentat de
schimbarea unui comportament la care se pot adăuga şi obiective secundare: creşterea
gradului de informare sau de educare a publicului.
 Alegerea comportamentului de către organizaţie se face ţinând cont de problemele societăţii,
gravitatea acestora la un moment dat şi mai ales numărul de persoane afectate.
În general, cele mai des întâlnite probleme fac referire la:
•Ameninţări la adresa vieţii sau a siguranţei (ex. siguranţa în trafic, violenţa în familie,
pregătirea în vederea dezastrelor naturale, prevenirea accidentelor etc.);
•Sănătate (ex. cancer la sân, tulburări de alimentaţie, diabet, afecţiuni ale inimii, HIV etc.);
•Mediu (ex. folosirea pesticidelor, poluarea aerului, reciclarea, protejarea rezervaţiilor
naturale etc.);
•Implicarea civica (ex. voluntariat, participarea la vot, donarea de sange, prevenirea crimelor
sau a infracţiunilor etc.);
Acest tip de program presupune ca organizaţia să contribuie în mod direct, cu bani sau
produse la sprijinirea unei cauze.

Iniţierea unui program de marketing social se recomandă în următoarele situaţii:

1. Există o legătură între profilul companiei şi problema socială şi suplimentar subiectul
campaniei de marketing social prezintă importanţă pentru diversele categorii de public;
2. Compania urmăreşte să obţină o creştere economică – în urma derulării campaniei are loc
schimbarea comportamentului iar vânzările companiei înregistrează creşteri. Există însă şi
riscul de a fi afectată credibilitatea companiei, aspect interpretat strict prin prisma avantajelor
economice. Pentru a evita acest risc se recomandă asocierea cu instituţii publice sau
organizaţii credibile.

Succesul unui asemenea demers este condiţionat de o serie de factori, şi anume:

•Alegerea unui grup ţintă restrâns care are capacitatea de a acţiona ca lider de opinie pentru un
public mai larg. Acest aspect se impune deoarece este dificil şi costisitor să convingi publicul
larg. Este preferabilă alegerea grupului ţintă care are cel mai mult de câştigat de pe urma
schimbării, care este deschis la schimbare, şi care poate fi atins cu uşurinţă prin intermediul
canalelor de comunicare existente;
•Alegerea unui comportament specific care să fie promovat prin acţiuni specifice (ex. evitaţi
consumul de sare, zahăr şi grăsimi);
•Identificarea tuturor beneficiilor, avantajelor şi dezavantajelor pe care le presupune
schimbarea de comportament. Acest aspect se impune prin prisma faptului că deşi publicul
recunoaşte un comportament benefic, poate avea motive mai puţin transparente care îl
împiedică să îl adopte;
•Angajamentele de acest tip trebuie să fie pe termen lung. Uneori este greu să schimbi
mentalităţi şi comportamente de o viaţă. În acest caz, pentru a obţine rezultate vizibile,
campaniile trebuie derulate pe mai mulţi ani.

Beneficiile potenţiale asociate acestui tip de program de responsabilitate socială se referă

la sprijinirea obiectivelor de marketing ale companiei, şi anume:
-consolidarea poziţiei pe piaţă;
-obţinerea unui avantaj concurenţial şi diferenţiere la nivelul clienţilor;
-creşterea loialităţii consumatorilor;
-creşterea volumului vânzărilor;
-creşterea profitului;
-influenţă socială pozitivă.

Pe de altă parte, problemele care pot apărea în cazul promovării marketingului social
sunt:
•neconcordanţa cauzei sociale cu obiectivele şi activităţile companiei;
•propagarea efectelor se poate produce pe termen lung;
•lipsa de colaborarea a publicului/consumatorilor.

4. Acţiuni filantropice (Corporate Philanthropy) – sunt cele mai vechi iniţiative de

responsabilitate socială. Mulţi ani, aceste acţiuni se derulau la întâmplare, ocazional, fără a
exista o linie strategică. Însă, în ultima vreme există tendinţa de a alinia aceste contribuţii cu
strategia generala de afaceri a companiei.
Principalele trăsături caracteristice ale acţiunilor filantropice sunt:
•Companiile îşi aleg cauzele pe care le sprijină în concordanţa cu obiectivele de afaceri;
•Companiile preferă parteneriatele pe termen lung (cu un ONG sau o instituţie);
•Companiile îşi extind opţiunile în ceea ce priveşte donaţiile, de la bani, la alte resurse (ex.
produsele în exces, expertiza tehnică, punerea la dispozitie a canalelor de distribuţie etc.);
•Companiile îşi implică mai mult angajaţii în alegerea cauzelor.

Principalele forme ale filantropiei corporatiste sunt:

•Donaţii în bani (ex. compania oferă bani într-un program pentru ajutorarea persoanelor fără
adăpost);
•Finanţări (ex. compania lanseaza un program propriu de finanţare la care pot depune proiecte
ONG-urile de mediu);
•Burse (ex. compania iniţiază un program de burse de studiu pentru tinerii defavorizaţi);
•Donaţii în produse sau servicii (ex. o companie IT doneaza calculatoare pentru şcolile din
mediul rural);
•Oferire de expertiză (ex. o companie cu profil medical ajută la realizarea unor materiale de
informare despre droguri);
•Acces la canalele de distribuţie, locaţiile sau echipamentele companiei (ex. o firmă de
transport pune la dispoziţie maşinile de marfă pentru a duce provizii unor sinistraţi).

Iniţierea acţiunilor filantropice se recomandă în următoarele situaţii:

1. Firma doreşte să-şi întărească poziţia pe piaţă – cauzele în care investeşte firma sunt
însoţite de campanii de comunicare care transmit mesaje emoţionale despre aceasta. De
asemenea, aceste cauze pot deveni argumente credibile în comunicarea despre firmă şi
produsele acesteia;
2. Firma doreşte să pătrundă pe o piaţă nouă - donaţiile pot fi folosite, alături de alte
instrumente, pentru a câştiga şi întări poziţia pe piaţă. Când firma vizează noi pieţe, mesajele
sale vor fi mai credibile dacă reuşeşte să demonstreze că este preocupată de calitatea vieţii şi
de problemele comunităţilor locale;
3. Firma urmăreşte consolidarea poziţiei de lider – având statutul de lider câştigat, cea mai
bună strategie este de a investi în dezvoltarea şi întărirea industriei. Acest lucru va avea efecte
benefice atât în plan economic cât şi în planul imaginii şi reputaţiei de lider responsabil.

În categoria beneficiilor filantropiei corporatiste putem menţiona:

•crearea unei reputaţii corporatiste solide şi atragerea unui curent de opinie publică favorabil
asupra companiei;
•afirmarea poziţiei stabile a mărcii pe piaţă;
•consolidarea industriei căreia îi aparţine respectiva companie;
•atragerea şi păstrarea angajaţilor motivaţi;
•manifestarea influenţei corporative asupra problemelor de ordin social în cadrul comunităţii
locale;
•consolidarea şi accentuarea celorlalte iniţiative sociale aflate în curs de derulare;
•extinderea companiei pe noi pieţe.
 Riscurile filantropiei corporatiste vizează provocările asociate cu evaluarea obiectivă şi
alegerea unor parteneri sociali puternici , îngrijorarea acţionarilor cu privire la adecvarea şi
oportunitatea aspectelor sociale alese, obţinerea recunoaşterii publice cu privire la eforturile
întreprinse de companie, măsurarea efectelor pozitive ale acţiunilor filantropice derulate.

5. Voluntariatul în comunitate (Community Volunteering) - este un tip de iniţiativă prin

care compania îi încurajează pe angajaţii săi să voluntarieze în sprijinul comunităţii, al unui
ONG sau al unei cauze. Voluntariatul angajaţilor este o formă clasică de CSR. În ultimii ani
se observă la nivelul companiilor tendinţa de a folosi voluntariatul pentru a da mai mult
impact altor iniţiative sociale sau pentru a servi obiectivelor de business şi comunicării
valorilor companiei.
Printre acţiunile prin care o companie poate stimula voluntariatul angajaţilor se
numară:
•promovarea voluntariatului ca valoare organizaţională;
•recomandarea anumitor cauze prin intermediul comunicării interne;
•recrutarea şi organizarea echipelor de voluntari;
•sprijinirea angajaţilor în efortul de a găsi o cauză potrivită, oferindu-le resurse;
•oferirea de zile libere plătite, pe care angajaţii să le folosească pentru a voluntaria;
•acordarea de finanţări ONG-urilor care reuşesc să îi convingă pe angajaţii companiei să
voluntarieze (ex. sumele donate sunt proporţionale cu numărul de ore voluntariate de angajaţii
companiei pentru un anumit ONG);
•recunoaşterea angajaţilor care s-au remarcat în cadrul acţiunilor de voluntariat (ex. prin
newsletter-ul intern, prin insigne sau alte obiecte onorifice, prin prezentări în cadrul
evenimentelor interne ale companiei etc.).

Programele de voluntariat sunt folosite în următoarele situaţii:

1. Firma doreşte să mărească loialitatea angajaţilor faţă de companie - participând la un
program de voluntariat angajaţii au oportunitatea să iasă din sfera atribuţiilor zilnice şi în plus,
ei pot avea sentimentul că au o contribuţie directă la soluţionarea unor probleme şi la binele
general al comunităţii. Totodată, programele de voluntariat consolidează relaţiile dintre
angajaţi, spiritul de echipă;
2. Firma doreşte să-şi îmbunătăţească reputaţia – potrivit specialiştilor cei mai buni
vectori de imagine pentru o companie sunt angajaţii săi mulţumiţi. Oamenii care oferă o
mărturie personală despre companie sunt mai credibili decât o ştire în presă sau un material de
marketing. De asemenea, angajaţii care participă în programe de voluntariat vor fi mai
convinşi de angajamentul companiei faţă de nişte valori;
3. Firma doreşte să sprijine alte programe sociale ale companiei – de multe ori echipele de
voluntari sunt mai convingatoare în privinţa angajamentului unei companii. De aceea,
susţinerea unei cauze sociale prin intermediul unui program de voluntariat al angajaţilor poate
mări credibilitatea companiei în mediul în care aceasta acţionează.

Beneficiile voluntariatului comunitar constau în:

•construirea unor relaţii puternice şi de durată cu comunităţile locale;
•atragerea şi menţinerea angajaţilor motivaţi;
•sporirea implicării actuale;
•susţinerea obiectivelor de afaceri, generale ale companiei;
•consolidarea imaginii firmei;
•crearea unor oportunităţi de prezentare a produselor şi serviciilor companiei.
În categoria riscurilor care însoţesc voluntariatul comunitar putem menţiona: costurile
ridicate, necuantificarea impactului acestor iniţiative la nivelul comunităţii.

6)Practici de afaceri responsabile social (Socially Responsible Business Practices) - sunt

iniţiative prin care o companie îşi îmbunătăţeşte, în mod voluntar modul de operare, în aşa fel
încât să contribuie la binele general al comunităţii şi la protejarea mediului. Pentru ca o
iniţiativa să fie considerată ca facând parte din CSR, este esenţial caracterul ei voluntar.
Astfel, nu poate fi considerată ca fiind o iniţiativă de CSR o schimbare pe care compania o
adoptă ca urmare a presiunilor din partea autorităţilor, a unor organizaţii neguvernamentale
sau a consumatorilor.
O companie poate opera schimbări pentru adoptarea unor practici responsabile social în
domenii ca:
• designul locaţiilor în care operează (ex. proiectarea sediilor, a unităţilor de producţie sau de
desfacere în aşa fel încât să existe un nivel mai mare de siguranţă, să fie protejat mediul, să
scadă consumul de energie etc.);
• îmbunătăţirea proceselor de producţie (ex. eliminarea deşeurilor, reducerea nivelului de
substanţe chimice folosite ca îngrăşăminte etc.);
• retragerea unor produse care pot fi considerate dăunătoare, chiar dacă nu sunt ilegale (ex.
băuturile carbogazoase, plantele halucinogene);
• alegerea unor materiale de producţie şi de ambalare care să protejeze mediul (ex. să permită
reducerea cantităţii de deşeuri, să faciliteze procesul de reciclare, să elimine emisiile toxice
etc.);
• oferirea de informaţii obiective despre produse (ex. ambalajele conţin şi informaţii despre:
efectele negative potenţiale ale consumului, volumul de activităţi fizice necesar pentru a arde
caloriile sau grasimile pe care le conţine un produs etc.);
• dezvoltarea de programe care să urmărească binele angajaţilor (ex. asistenţa medicală,
consiliere psihologică, facilităţi pentru recreere sau sport etc.);
• asigurarea unor politici de marketing responsabile în special în ceea ce îi priveşte pe copii
(ex. să nu fie permisă vânzarea online copiilor minori, să fie retrase programele de marketing
pentru produsele cu potenţial daunator din scoli etc.);
• imbunătăţirea accesului la produsele comercializate pentru persoanele cu dizabilităţi (ex.
rampe de acces în magazine, fomate alternative de print, site-uri web accesibile etc.).
Adoptarea practicilor de afaceri responsabile social este potrivită în următoarele
situaţii:
1. Când publicul consideră că o practică a companiei poate contribui la o problema socială
importantă – consumatorii iau decizii ţinând cont nu doar de calitatea produsului sau preţ ci şi
de imaginea şi reputaţia celui ccare îl oferă. În acest context, tot mai multe companii vor căuta
să aibe un impact pozitiv asupra contextului social. De asemenea, sunt penalizate companiile
percepute ca având un impact negativ (poluarea mediului, exploatarea angajaţilor, ingrediente
ne-naturale, etc.);
2. Când compania are ca obiectiv prioritar sănătatea, siguranţa şi bunăstarea angajaţilor – se
porneşte de la premisa că orice iniţiativă de CSR îmbunătăţeşte satisfacţia şi loialitatea
angajaţilor faţă de companie. Adoptarea unor practici responsabile îi permite companiei să
acţioneze direct asupra ameninţărilor la adresa sănătăţii sau a siguranţei angajaţilor;
3. Compania doreşte să crească preferinţa pentru mărcile şi produsele sale - Compoziţia şi
modul în care sunt fabricate produsele companiei sunt un alt argument important pentru
consumatori, dincolo de preţ şi de calitate (ex. componente ecologice, proceduri sigure şi
standardizate).
Principalele forme de practici responsabile social sunt:
• Modificarea procedurilor şi politicilor interne ale companiei pentru a veni în întâmpinarea
solicitărilor sociale şi ecologice;
• Auditul şi raportarea externă pentru a furniza informaţii consumatoriilor şi potenţialilor
investitori;
•Asigurarea confidenţialităţii datelor referitoare la clienţi;
• Alegerea furnizorilor şi a locaţiilor pentru facilităţile de producţie.
Beneficiile în plan financiar ale practicilor responsabile social sunt:
• costuri de operare mai scăzute, mai ales pentru companiile multinaţionale;
• stimulente de ordin monetar provenind de la agenţiile guvernamentale care reglementează
practicile în domeniu;
• creşterea productivităţii angajaţilor şi a gradului de retenţie a acestora în cadrul firmei.

În planul marketingului, beneficiile practicilor responsabile social sunt:

- crearea unei imagini favorabile în rândul publicului larg;
- creşterea loialităţii consumatorilor faţă de marcile şi produsele firmei;
- consolidarea poziţiei pe piaţă;
- reputaţie bună în cadrul societăţii;
- consolidarea relaţiilor cu partenerii externi.

9)Instrumentele ale responsabilități sociale corporatiste ( CSR )

La nivel european s-au stabilit cinci instrumente grupate pe trei categorii:
1. Managementul responsabil social
2. Consumul responsabil social
3. Investiţiile responsabile social

1. Managementul responsabil social

Managementul responsabil social include instrumente ce stabilesc standarde de performanţă şi
aspecte de management ce pot fi utilizate de companii pentru a încorpora valorile
caracteristice CSR în cadrul strategiilor şi operaţiilor proprii de afaceri. Principalele
instrumente ce aparţin acestei categorii sunt:
1.1.codurile de conduită;
1.2.standardele de management;
1.3.raportarea implicării sociale.
Toate aceste instrumente nu pot fi abordate separat, ci sunt complementare şi se susţin
reciproc. Astfel, pentru o transpunere corectă şi eficientă a unor principii în practică este
nevoie ca un cod de conduită să fie completat de un sistem de managemenmt care să
 definească proceduri, obiective, roluri şi responsabilităţi. La rândul lor sistemele de
management includ mecanisme de raportare şi măsurare.
1.1.Codurile de conduită – reprezintă o enunţare formală a unor reguli şi principii ce
definesc anumite standarde de comportament corporativ. Aceste standarde vizează o mare
varietate de aspecte, respectiv:
• drepturile omului şi ale muncii;
• utilizarea forţelor de securitate;
• mita şi corupţia (mai ales în zonele în care autorităţile publice nu reuşesc să asigure
respectarea egală a unor standarde minime);
• aspecte legate de sănătate şi siguranţa utilizării unui anumit produs;
• standarde de mediu.

Funcţiile codurilor de conduită sunt:

1.Codurile de conduită sunt elementele principale ale culturii corporative şi totodată,
modalităţi eficiente de definire a unor relaţii corespunzătoare între sectorul privat de afaceri şi
guverne.
2.Codurile de conduită sunt instrumente pentru luarea deciziilor legate de prevenirea sau
rezolvarea diverselor tipuri de conflicte ce pot apărea în cadrul organizaţiei sau între
organizaţii şi mediul extern.
3.Codurile de conduită sunt instrumente pentru managementul resurselor umane.
4. Codurile de conduită sunt instrumente de marketing sau promovare a unei mărci.

În general, o firmă apelează la aceste coduri de conduită din următoarele motive:

•pentru a face cunoscute valorile şi standardele etice conform cărora îşi conduce afacerile;
•pentru a influenţa practicile de afaceri ale partenerilor globali;
• pentru a consolida o politică a practicilor responsabile în mediul de afaceri în care activează;
•pentru a informa consumatorii în legătură cu principiile pe care le respectă în realizarea
bunurilor şi serviciilor şi pentru a răspunde la presiunea publică (mai ales dacă imaginea
firmei depinde de opinia publică).
•companiile, mai ales cele multinaţionale, percep codurile de conduită ca o alternativă la
reglementările publice.

Beneficiile implementării unui cod de conduită la nivel organizaţional sunt:

-Consolidarea reputaţiei;
-Îmbunătăţirea relaţiilor cu partenerii de afaceri;
-Promovarea unui bun comportament organizaţional şi respectarea legilor în diferite ţări în
care firma îşi desfăşoară activitatea;
-Creşterea calităţii şi productivităţii angajaţilor ca urmare a unui climat de muncă sănătos.

Codurile de conduită sunt instrumente voluntare care completează legislaţia naţională şi

internaţională. Pentru a mări eficienţa unui cod de conduită se recomandă:
-transparenţă şi credibilitate;
-existenţa unor metode clare de implementare, monitorizare şi verificare a respectării
prevederilor codului de conduită;
-existenţa răspunderii legale pentru încălcarea codului şi impunerea unor măsuri corective
pentru diminuarea daunelor produse;
-acceptarea codului de conduită drept un cadru principal care se aplică tuturor angajaţilor şi
partenerilor de afaceri.

La nivel european există şase tipuri de coduri de conduită:

•coduri corporative, adoptate unilateral de organizaţii;
•coduri specifice anumitor sectoare industriale sau asociaţiilor comerciale, adoptate de
un grup de companii dintr-o anumită industrie;
•coduri europene sau internaţionale – negociate de către partenerii sociali (ex. acorduri
cadru în domeniul comerţului, lemnului, etc.;
•coduri multi-companii – adoptate ca rezultat al iniţiativelor comune din partea firmelor;
•coduri cadru dezvoltate de către sindicate, ONG-uri;
•coduri interguvernamentale – negociate în cadrul organizaţiilor internaţionale (ex. ONU,
OCDE).

1.2.Standardele de management – sunt instrumente corporative interne pe care organizaţiile

le folosesc pentru a integra valorile proprii în activităţile curente. Practic, aceste standarde
vizează o serie de proceduri, etape, specificaţii la care se apelează pentru operaţionalizarea
unui proces sau activităţi. În vederea asumării unei responsabilităţi sociale eficiente,
companiile ar trebui să dezvolte sisteme pentru implementarea, monitorizarea şi evaluarea
politicilor şi practicilor responsabile social.
Sistemele de management ajută la îmbunătăţirea administrării strategiei de responsabilitate
socială şi consolidează performanţa socială a companiei, responsabilitatea şi credibilitatea ei,
facilitează identificarea şi gestionarea eficientă a riscurilor sociale.
Potrivit Comisiei Europene există cinci categorii de standarde de management în
domeniul responsabilităţii sociale:
1.Standarde referitoare la sănătatea şi siguranţa locului de muncă (ex. S.A. 8000 – Social
Accountability, OHSAS 18001 – Occupational Health and Safety Zone);
2.Standarde de management a calităţii şi alte proceduri asociate responsabilităţii sociale
corporatiste (ex. ISO 9000, ISO 26000, ISO CR MSS);
3.Standarde de management a mediului (ex. EMAS – Ecomanagement and Audit Scheme,
ISO 14001);
4.Standarde naţionale (ex. Sigma – standard care se aplică în Marea Britanie);
5.Standarde specifice anumitor sectoare (ex. FORGE – standard care se aplică sectorului
serviciilor financiare în Marea Britanie).
Având în vedere importanţa acestor instrumente atât pentru managementul organizaţiilor cât
şi pentru cadrul general al responsabilităţii sociale corporatiste vom face o scurtă prezentare a
acestor standarde:
1. Standardul SA 8000 (Social Accountability 8000) - este un standard global multisectorial
de monitorizare şi certificare a standardelor de muncă. Este practic un reper prin care
companiile măsoară performanţa privind calitatea locului de muncă şi datorită sistemului său
de verificare devine un instrument credibil, cuprinzător şi eficient pentru a asigura locuri de
muncă decente. Se bazează pe principiile normelor internaţionale privind ocuparea forţei de
muncă cuprinse în convenţiile OIM şi Declaraţia universală a drepturilor omului şi Convenţia
privind drepturile copilului ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Standardul SA 8000 are aplicabilitate universală, indiferent de localizare geografică, sector
industrial şi dimensiune a companiei iar scopul acestuia este de a îmbunătăţi condiţiile de
muncă din întreaga lume. Prin implementarea si certificarea acestui sistem de management al
responsabilităţii sociale orice organizaţie îşi poate demonstra angajamentul pentru practici de
afaceri responsabile din punct de vedere social.
Printre avantajele utilizării acestui standard se numără:
•încrederea consumatorilor şi o percepţie pozitivă a investitorilor;
•un mediu de lucru sigur, corect şi echitabil;
•transparenţa activităţilor prin conformitatea verificată independent;
•managementul riscurilor comerciale prin evitarea incidentelor negative;
•creşterea reputaţiei sub aspect social.
2. Standardul ISO 26000 – este în prezent în stadiul de iniţiativă şi se consideră că va
reprezenta un pas important la nivel mondial şi va crea o schimbare semnificativă, astfel că
pentru prima dată va fi definită o terminologie comună şi se va realiza o conştientizare extinsă
în domeniul responsabilităţii sociale.
Acest standard se doreşte a fi un document global care să includă principiile şi normele de
implementare cu şanse reale se a deveni standardul dezvoltării viitoare a responsabilităţii
sociale. Conform ISO, Standardul 26000 are următoarele domenii de aplicare:
•asigurarea suportului tehnic pentru organizaţiile care doresc să îşi asume responsabilităţi
sociale în aşa fel încât să respecte condiţiile culturale, de mediu, sociale, legale precum şi ale
dezvoltării economice;
• orientarea practică a organizaţiilor pentru a creşte credibilitatea rapoartelor de
responsabilitate socială;
•creşterea încrederii în companii şi a satisfacţiei clienţilor şi a celorlalte părţi interesate faţă de
acestea;
•armonizarea cu legislaţia şi standardele în vigoare;
•promovarea responsabilităţii sociale.
3. Standardul ISO 9000 cuprinde ansamblul tuturor activităţilor funcţiilor generale ale
managementului care determină, prin diverse mijloace, politica calităţii, obiectivele acesteia şi
responsabilităţile, pe care le implementează cu ajutorul mijloacelor precum planificarea şi
ţinerea sub control, precum şi prin asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii. Acest standard se
adresează celor care urmăresc să adopte un limbaj comun în terminologia managementului
calităţii.
4. OHSAS (Occupational Health and Safety Management Systems) – a apărut ca răspuns
la nevoile companiilor de a-şi îndeplini obligaţiile referitoare la sănătate-securitate, într-o
manieră mai eficientă. Practic, prin procesul de certificare şi acreditare OHSAS 18001 se
demonstrează că sistemul de management al organizaţiei asigură protejarea sănătăţii şi
securităţii angajaţilor. Standardul se poate aplica oricărei companii care doreşte să aibă o
abordare proactivă asupra sănătăţii şi securităţii ocupaţionale.
5. Standardul ISO 14001 – urmăreşte identificarea la nivelul unei organizaţii a impactului
asupra mediului urmate de implementarea de acţiuni specifice pentru a îmbunătăţi procesele,
cu prioritate în zonele cu aspecte semnificative. Standardul ISO 14001 prescrie cea ma bună
practică pentru un management proactiv al impactului asupra mediului al organizaţiei.
6. ISO CR MSS – a fost elaborat în iunie 2002, face referire la standardele corporatiste de
gestionare a sistemului de responsabilitate al unei organizaţii, include angajamentele faţă de
conceptul de îmbunătăţire continuă, în cadrul angajamentului părţilor interesate şi
promovează raportarea transparentă privind activităţile de responsabilitate socială
corporatistă.
Tot în cadrul acestui standard sunt incluse cinci elemente care permit organizaţiilor să
abordeze CSR în mod eficient:
•identificarea şi selectarea normelor şi principiilor relevante pentru CSR;
•tehnici pentru angajarea tuturor părţilor interesate;
•procese şi sisteme pentru a asigura operaţionalizarea eficientă a angajamentelor, obiectivelor
şi rezultatelor CSR;
•tehnici de verificare a progresului realizat de la angajamentele CSR la obiective şi apoi la
rezultatele măsurabile;
•tehnici pentru părţile interesate (stakeholders), tehnici de comunicare şi raportare publică.
8.Standardul AA(AccountAbility)1000 - angajamentul cadru pentru stakeholderi care îşi
propune să asiste o organizaţie în definirea unor indicatori, obiective şi scopuri, măsurarea
progreselor realizate faţă de aceste obiective, de audit şi raportarea de performanţă şi în
stabilirea unor mecanisme de feedback. De asemenea, acesta oferă astfel un cadru pe care
organizaţiile îl pot utiliza pentru a înţelege şi ulterior a-şi îmbunătăţi performanţa lor etice,
precum şi un mijloc pentru ca alţii să judece etica activităţilor desfăşurate. Standardul este
destinat atât pentru proceduri de audit interne cât şi externe, pentru organizaţii de orice
dimensiune, din sectorul public, privat sau organizaţiile non-profit.
9 Standardul EMAS – Scheme de audit şi managementul mediului. Înregistrarea organizaţiei
în sistem impune ca aceasta să adopte o politică de mediu care conţine o serie de angajamente,
respectiv: respectarea legislaţiei de mediu relevante, prevenirea poluării, realizarea
îmbunătăţirii continue. Pentru a primi înregistrarea EMAS, sistemul presupune efectuarea
unei revizii iniţiale pentru a identifica performanţele şi mai ales impactul activităţilor,
produselor şi serviciilor organizaţiei asupra mediului.
10. Proiectul Q-RES oferă cadrul de management pentru responsabilitatea socială şi etică a
organizaţiilor. Acest proiect se aplică în prezent doar în Italia. Modelul Q-SRE constă dintr-un
set complet şi integrat de instrumente care urmăresc introducerea principiilor eticii în
organizaţii, împreună cu definirea unor criterii de excelenţă în managementul responsabilităţii
sociale şi etice, luând în considerare standardele internaţionale şi cele mai bune practici
curente. În arhitectura modelului sunt incluse şase elemente care permit gestionarea calităţilor
etice şi sociale ale organizaţiilor: viziunea etică corporatistă, codul de etică, tehnici etice de
formare şi comunicare, sisteme de organizare a punerii în aplicare şi de control intern,
responsabilităţii sociale şi etice, verificare externă.
11. Proiectul Sigma - crează un cadru de gestionare care ajută organizaţiile să devină mai
durabile. La baza proiectului se află următoarele principii: responsabilitate (asigurându-se că
părţile interesate de organizaţie sunt angajate în dialog permanent cu organizaţia); accesoriu
de capital (încurajarea organizaţiilor de a diminua şi chiar a elimina aspectele negative ale
operaţiunilor lor) şi sustenabilitatea mediului înconjurător. Liniile directoare conţin o serie de
aspecte legate de performanţa şi practicile de sustenabilitate pentru şase grupuri ţintă
interesate: angajaţi, clienţi, furnizori, comunitate, investitori, guvern şi societatea civilă.
12. FORGE – conţine orientări privind managementul de mediu şi de raportare pentru
sectorul serviciilor financiare şi se aplică în Marea Britanie. Acest ghid oferă firmelor
recomandări privind modul de configurare a proceselor de management care reduc impactul
asupra mediului şi a riscurilor. Acest ghid are la bază principiile sistemului de management şi
de raportare prezentate în ISO 1400 şi EMAS, dar au fost rafinate şi ajustate pentru a reflecta
cerinţele şi caracteristicile specifice sectorului serviciilor financiare. În prezent aceste
orientări sunt voluntare.

1.3.Raportarea implicării sociale – problema raportării gradului de sustenabilitate

(durabilitate) a unei companii vizează aspecte ce ţin de comunicarea corporativă a
performanţei sale economice, sociale şi de mediu. Raportarea implicării sociale este produsul
final la care se ajunge prin parcurgerea succesivă a două etape:
-Colectarea şi prelucrarea datelor în vederea măsurării performanţei sociale şi
ecologice;
-Evaluarea şi verificarea corectitudinii informaţiilor prezentate în raportul public al
companiei.
Raportarea implicării sociale reprezintă un instrument de comunicare dar şi de management.
Ca instrument de comunicare se adresează reprezentanţilor din mediul extern şi angajaţilor,
iar ca instrument de management oferă posibilitatea companiei de abordare a dezvoltării
durabile.
Indicatorii sociali şi de mediu ajută companiile să traducă angajamentele lor de
responsabilitate socială corporatistă în obiective concrete şi măsurabile şi îmbunătăţirea
eficacităţii politicilor şi sistemelor de management.
Raportarea implicării sociale a unei companii este influenţată de următoarele aspecte:
•Menţinerea unui echilibru dinamic între flexibilitatea unui raport şi standardizarea proceselor
şi informaţiilor prezentate în cadrul acestuia;
•Evaluarea aspectelor relevante cu privire la sustenabilitatea companiei.

Comisia Europeană a evidenţiat următoarele tipuri de raportare socială:

•Raportare publică naţională;
•Raportare multicompanii (se referă la iniţiativa mai multor companii de a dezvolta şi
disemina un cadru global voluntar al raportării responsabilităţii sociale;
•Raportare la nivel de companie (intern).

Raportarea sustenabilităţii unei companii este încă în mare măsură un exerciţiu de

voluntariat. Dar cu toate acestea noi cerinţe privind raportarea aspectelor legate de
performanţa de dezvoltare durabilă vor fi introduse în contabilitate şi în sistemul legislativ.
Cu şanse reale de a deveni standard în raportarea responsabilităţii sociale este Global
Reporting Initiative (GRI). Practic, aceasta este iniţiativă multistakeholder a cărei misiune
este de a dezvolta şi difuza un cadru global de raportare a durabilităţii.
Potrivit raportului GRI se va oferi o reprezentare echilibrată şi rezonabilă a durabilităţii
unei organizaţii, care ulterior să faciliteze comparabilitatea, precum şi identificarea unor
aspecte de interes pentru părţile interesate, respectiv: transparenţa, incluziunea, capacitatea de
auditare, exhaustivitatea, relevanţa, contextul durabilităţii, precizia, neutralitatea,
comparabilitatea, claritatea, promptitudinea. Indicatorii de performanţă din cadrul procedurii
GRI sunt grupaţi în trei secţiuni care acoperă dimensiunile: economică, de mediu şi socială.
Indicatorii economici privesc o organizaţie, efectele directe şi indirecte cu privire la
resursele economice ale părţilor interesate şi sistemele economice, naţionale, locale şi global.
Aceştia includ salariile, pensiile şi celelalte ajutoare plătite angajaţilor; sumele primite de la
clienţi şi plătite furnizorilor; impozitele plătite şi subvenţiile primite.
Indicatorii de mediu fac referire la preocuparea organizaţiei pentru impactul activităţilor ei
asupra vieţii şi sistemelor naturale de viaţă, inclusiv eco-sisteme, uscat, aer şi apă. Tot în
categoria indicatorilor de mediu sunt incluse şi aspecte legate de impactul asupra mediului al
produselor şi serviciilor, energie, materiale şi utilizarea apei; de gaze cu efect de seră şi a altor
emisii; de gestionare a deşeurilor şi reciclare; impactul asupra biodiversităţii şi utilizarea de
materiale periculoase.
 Indicatorii sociali reflectă preocuparea unei organizaţii pentru impactul asupra sistemelor
sociale în care operează. Indicatori sociali GRI sunt grupaţi în trei grupe: practici de muncă
(ex. diversitatea, sănătătea şi siguranţa angajaţilor), drepturile omului (ex. munca copiilor) şi
aspecte sociale cu arie largă care afectează consumatorii, comunitatea şi alte părţi interesate
(ex. mita şi corupţia).

2. Consumul responsabil social

Consumul responsabil social descrie acele instrumente de piaţă (etichetele) adresate
consumatorilor care certifică faptul că producţia şi comercializarea acelor produse atestate de
ele au respectat un set de criterii de ordin socioecologic. Etichetele ecologice şi sociale sunt
instrumente ce au rolul de a promova oferta companiilor în sensul influenţării deciziilor de
cumpărare ale consumatorilor şi distribuitorilor.
Practic, aceste etichete certifică faptul că în producţia şi comercializarea produselor s-a
respectat un set de criterii de ordin etic, social sau ecologic. Aceste etichete pot fi emise de
producători, anumite sectoare de activitate, ONG, autorităţi publice.
Trebuie precizat faptul că aceste etichete nu oferă informaţii referitoare la caracteristicile
interne ale produsului ci doar faptul că firma respectă un standard, este implicată în
soluţionarea anumitor probleme sociale, de mediu.
Comisia Europeană identifică următoarele tipuri de etichete:
1.Etichete ce promovează un comerţ echitabil (pe bază de reciprocitate); Exemple:
-FLO International (Fair-trade Labelling Organisations)
- IFAT (International Federation for Alternative Trade)
- EFTA (European Fair Trade Association)
2.Etichete sociale (acesta presupune respectarea de către compania în caz a standardele
internaţionale ale muncii); Exemple:
-Belgium Social Label
-Rugmark label
-Flower Label Program
3.Etichete ecologice – constau într-un simbol grafic, şi /sau un text descriptiv aplicat pe
produs sau ambalaj, într-o broşură sau alt document informativ care însoţeşte produsul şi care
oferă informaţiile necesare cu privire la criteriile ecologice ale produselor oferite pe piaţă
(Exemple: EU eco-label, Forest Stewardship Council, Pan-European Forestry Certification
(PEFC), Floarea Europei – simbolul etichetei ecologice comunitare).
Eticheta ecologică europeană identifică performanţa de mediu generală a
produselor/serviciilor bazată pe analiza ciclului de viaţă.
Eticheta ecologică europeană are următoarele obiective:
-încurajarea industriei de a proiecta şi realiza produse care să aibă un impact minim asupra
mediului în timpul fazelor de producţie, de distribuţie, de consum şi utilizare, chiar şi după
folosire;
-să furnizeze consumatorilor cele mai exacte informaţii referitor la impactul
produselor/serviciilor asupra mediului.
Ameliorarea calităţii mediului depinde de comportamentul responsabil al consumatorilor.
Producătorii, importatorii, prestatorii de servicii şi comercianţii sunt cei care trebuie să ofere
produse/servicii cu impact minim asupra mediului şi au rolul de a informa clienţii asupra
importanţei alegerii acestora.

3. Investiţiile responsabile social

Investiţiile responsabile social ilustrează diferenţa dintre produsele şi instrumentele oferite
investitorilor responsabili. Includem în această categorie: fondurile sociale, fondurile de
pensii, evaluarea portofoliilor şi angajamentul acţionarilor.

Principalele instrumente specifice investiţiilor responsabile social sunt:

1. Fonduri ecologice, sociale şi etice – fonduri mutuale ce selectează portofoliile de acţiuni
folosind criterii ecologice, sociale şi etice;
2.Fonduri de pensii – investesc o parte din fondurile deţinute conform criteriilor de
reponsabilitate socială;
3. Indici de sustenabilitate – marchează relaţia dintre fondurile alocate investiţiilor
responsabile social şi performanţa lor financiară;
4. Procesele de listare a titlurilor de valoare – sunt cele care trebuie să ofere investitorilor
informaţii complete şi relevante pentru evaluarea companiilor.

În legătură cu investiţiile responsabile social apar şi o serie de probleme, respectiv:

1. consolidarea condiţiilor de promovare a acestora;
2.accentuarea credibilităţii prin transparenţă;
3. dialog continuu între companii, analişti financiari şi investitori instituţionali.
Comisia Europeană menţionează trei principale iniţiative relevante în domeniul
investiţiilor responsabile social:
1. criterii pentru investiţii responsabile social (ex. EUROSIF – ghid pentru transparenţa
fondurilor de investiţii);
2. agenţii de selectare şi clasificare a companiilor responsabile social (companiile sunt listate
în baza unor standarde);
3.dialoguri între companii şi analişti sau investitorii financiari.
Potrivit Comisiei Europene iniţiativele voluntare ale firmelor, luând forma unor practici legate
de responsabilitatea socială pot constitui un aport esenţial la dezvoltarea durabilă, întărind
mediul de afaceri dar şi potenţialul de inovaţie şi competitivitate al Europei

10) Profilul consumatorului responsabil

Conceptul de consumator responsabil poate fi o provocare într-o lume invadata de mesaje care
te îndeamnă în permanenţă să cumperi. Cu toate acestea, se pare că majoritatea oamenilor vor
aer curat şi resurse pentru toată lumea, nu doar pentru privilegiaţi. Cei mai mulţi consumatori
îşi doresc cu adevarat o lume mai bună, chiar dacă această dorinţă este îngropată sub
reducerile de preţuri şi ofertele promoţionale. Cine este consumatorul responsabil social? La
această întrebare putem enunţa o multitudine de aspecte care pot contribui la trasarea
profilului acestuia:
-Este sensibil la problemele societăţii;
-Caută în permanenţă informaţii despre cei care le oferă produsele;
-Se interesează de conduita firmelor care se întrec pe piaţă să ocupe un loc în mintea lor;
-Este dispus să plătească mai mult pentru un produs în condiţiile în care acesta face parte
dintr-un proiect social;

11)Particularități ale procesului de responsabilizare a consumatorului

responsabil
Practic, un consumator responsabil este un consumator care conştientizează impactul pe care
fiecare dintre alegerile sale îl are asupra comunităţii. Procesul de responsabilizare a
consumatorului poate fi considerat complex mai ales în condiţiile în care nu există o tradiţie în
acest sens. Astfel, în seria particularităţilor putem menţiona:
-Obiectivul principal îl constituie obţinerea adeziunii voluntare a consumatorilor de a susţine
în mod indirect o cauză a comunităţii. Prin comunicare, firma încearcă să-l facă pe
consumator responsabil de alegerile sale;
-Prin acţiunile de comunicare socială firma poate viza mai multe categorii de public – în
primul rând consumatorii, alte firme, statul;
-Prin aceste iniţiative, firma oferă valoare suplimentară produsului, respectiv valoare socială;
-Deşi efectele sunt pe termen scurt se poate miza şi pe o propagare în timp la nivelul întregii
societăţi.

12)Factorii care favorizează extinderea conceptului de consumator

responsabil
Deşi s-ar putea vorbi de iniţiative instinctuale atât la nivelul firmelor cât şi la nivelul
consumatorilor, există o serie de factori care pot favoriza introducerea şi extinderea
conceptului de consumator responsabil social:
-banalizarea ofertei de produse; consumatorii se confruntă cu dificultatea alegerii unei mărci
şi formării unei preferinţe şi devin sensibili la mesaje emoţionale, respectiv sociale. Practic,
fiecare îşi identifică un nou rol, acela de susţinător al unei cauze sociale;
-în condiţiile în care comunicarea comercială a firmelor a atins un prag de saturare,
comunicarea socială devine mai eficientă;
-contracararea acţiunilor concurenţilor;
-obţinerea diferenţierii pe piaţă;
-în timp ce alte tehnici de comunicare sunt impersonale şi presupun distanţă faţă de public,
comunicarea socială aferentă responsabilizării consumatorilor tinde să aibă un caracter direct,
personal;
-dorinţa firmelor de a-şi creşte notorietatea şi de a crea o imagine bună în rândul publicului.

13)Beneficiile implementării conceptului de consumator responsabil :

-Beneficii de ordin economic pentru firmă – traduse în cifra de afaceri ridicată, creşterea
numărului de clienţi, a cotei de piaţă, cresterea increderii si fidelitatii consumatorilor;
-beneficii de imagine – acest demers se constituie un aport la capitalul de imagine al firmei,
consolidarea pozitiei firmei in fata clientilor, in ceea ce priveste angajamentul luat fata de
societate;
-beneficii în plan social – prin susţinerea şi găsirea de soluţii pentru unele probleme ale
societăţii;
-beneficii pentru consumator, mai ales în plan emoţional.

14)Matricea- model de integrare strategică a obiectivelor sociale în mix de

marketing