Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al

României” din Timișoara

Facultatea de Agricultură
Specializarea: Agricultură

Proiect la Biochimie
Colagenul

Stundent: Grigor Vasile - Daniel

Grupa: 1114

Timișoara
2021
 Cuprins

CAPITOLUL I.................................................................................................................................3
GENERALITĂȚI............................................................................................................................3
CAPITOLUL II...............................................................................................................................4
BIOSINTEZA..................................................................................................................................4
CAPITOLUL III..............................................................................................................................6
STRUCTURA..................................................................................................................................6
CAPITOLUL IV............................................................................................................................11
CARACTERISITICILE COLAGENULUI...................................................................................11
CAPITOLUL V.............................................................................................................................12
APLICAȚII....................................................................................................................................12
Bibliografie....................................................................................................................................17

2
 CAPITOLUL I

GENERALITĂȚI

Proteinele sunt compuși organici macromoleculari, cu catene exclusive liniare, alcătuite din
aminoacizi proteinogeni. Ele reprezintă singurele specii biochimice sintetizate sub strict control
genetic, pe baza informațiilor stocate în genomul ființelor vii. Drept consecință, în condiții
fiziologic normale, organismele vii generează proteine perfect autosimilare, atât compozițional,
cât și structural. În acest context, proteinele pot îndeplini roluri de deosebită însemnătate pentru
sistemele vii, fiind practice cele mai versatile specii biochimice.

Din punct de vedere al rolului său în lumea viului, proteinele se pot clasifica în 4 supraclase și
respectiv în 11 clase. Supraclasele grupează proteinele din punctul de vedere al sediului în care
acestea își exercită rolul. În acest sens se disting proteine :

- cu existență și funcționalitate exclusiv intracelulară;

- cu funcționalitate la nivelul membranelor celulare;
- cu funcționalitate în mediul extracelular extins, în zone îndepărtate de celula în care
au fost biosintetizate;
- cu funcționalitate în mediul extracelular proxim, la nivelul matricei extracelulare a
țesutului gazdă.

Practic, speciile colagenice reprezintă fundamentul organizării pluricelulare, începând cu

spongierii, apăruți în urmă cu 540…600 milioane de ani. Într-un interval de timp atât de
îndelungat, colagenele s-au diversificat structural, pentru a răspunde exigențelor funcționale ale
țesuturilor, din ce în ce mai complexe morfologice și mai sofisticate fiziologic ale animalelor.
Astfel, până la ora actuală, au fost identificate 28 de specii colagenice distincte, aparținând unui
număr mare de 6 subfamilii.

Colagenul este cea mai abundentă proteină care se regăsește în organismele mamiferelor.
Aproximativ un sfert din întreaga cantitate de proteine din corpul uman, este colagen. Acesta are
o mare putere de întindere și este principalul component al ligamentelor și tendoanelor. Este
responsabil pentru elasticitatea pielii, iar degradarea sa duce la apariția ridurilor odată cu
înaintarea în vârstă.

3
 CAPITOLUL II

BIOSINTEZA

Ca oricare altă proteină, colagenul este biosintetizat sub strictul control al informaţiei

genetice.

Figura următoare rezumă evenimentele generice, intracelulare şi extracelulare, care contribuie la

biosinteza si agregarea supramoleculară a colagenelor fibrilare.

Fig. 2.1.

4
 Etapele 1,2 și 3 au loc în interiorul celulei. Odată format triplul-helix în etapa a 3-a, el este
expulzat din celulă sub forma unui precursor cu structură și spațialitate complexă, denumit
procolagen care este apoi „procesat” extracelular, în etapa a 4-a, pe cale enzimatică, pentru a fi
transformat.

În continuare, agregatele fibriale de tropocolagen sunt supuse reticulării. Aceasta se realizează

prin intermediul lisinei și lisil-oxidazei conform diagramei de mai jos.

Fig. 2.2.

5
 CAPITOLUL III

STRUCTURA

3.1. Structură moleculară

Caracteristicile comune şi definitorii ale celor 28 de specii colagenice distincte, sunt legate,
pe de o parte, de un aspect compoziţional, prezenţa în moleculă a unui amino acid rar regăsit în
alte proteine, respectiv hidroxiprolina, iar pe de alta, de un aspect conformaţional, prezenţa în
macromoleculă a unuia sau mai multor tronsoane triplu-helicale.

Fig. 3.1.

Colagenele sunt specii macromoleculare, alcătuite din trei catene polipeptidice, identice
sau diferite, agregate spațial după reguli precis respectate în cel puțin unul dintre module. Astfel,
în cel puțin unul dintre module, catenele α-polipeptidice se asociază într-o structură terțiară
triplu-helicată, compactă și rigidă comparativ cu celelalte module. O astfel de „împachetare” este
posibilă în virtutea unei secvențe monoton repetitive, caracteristice colagenelor. Unitatea
repetitivă este formată din tripletul aminoacidic –Gly – X – Y -. Cel mai frecvent, aminoacidul
notat cu X este prolina (Pro). Atunci când aminoacidul notat cu Y este prolina, el ese supus
hidroxilării, transformându-se în hidroxiprolină (Hyp), care aduce un plus de stabilitate helixului.
Prezența pe fiecare a treia poziție a celui mai puțin voluminos aminoacid, glicina (Gly), permita
ca în triplul helix, catelenele α-polipeptidice să asocieze regulat și compact, iar abundența
aminoacizilor cu structură iminică ciclică, prolina și hidroxiprolina, conferă ansamblului o
rigiditate conformationala extremă, intrinsecă, accentuată prin stabilirea unor numeroase asocieri
intracatenare și intramodulare, prin punți de hidrogen.

6
 Fig. 3.2.

Datorită diversității structurale, definiția colagenelor nu este, încă unitară și nici universal
acceptată. Se consideră totuși că, pentru a fi considerată ca aparținând familiei colagenelor, o
macromoleculă scleroproteică trebuie :

- să conțină cel puțin modul triplu-helical;

- să poată forma agregate supramoleculare extinse, ori să poată asocia unor astfel de
agregate;
- să se regăsească în matricea extracelulară ori în compartimente similare acesteia, la
nivelul țesuturilor.

Majoritatea speciilor colagenice întrunesc simultan toate cele trei condiții. Excepție fac
tipurile colagenice XIII, XVII, XXIII și XXV, care nu pot forma și nu se pot asocia liber unor
agregate supramoleculare din matricea extracelulară.

Descoperirea și caracterizarea moleculară a speciilor colagenice a parcurs patru etape. Astfel,

deși existența sa era cunoscută, într-o primă etapă a fost elucidată structura colagenului de tip I
(în jurul anului 1960). Timp de circa 10 ani s-a considerat că aceasta este singura moleculă
colagenică. În a doua etapă, utilizând tehnici de caracterizare biochimică, au fost descoperite
tipurile II și III (în jurul anilor 1971…1973) și apoi tipurie IV până la IX (în perioada anilor
1975…1983). Următoarele tipuri de la XII la XIX, au fost descoperite aplicând tehnici de
manipulare genetică și clonare a ADN-ului animalelor de laborator. Această a treia etapă s-a
extins până imediat după anul 2000, când, odată cu descrierea completă a genomului uman, s-a
constatat că există informație genetică pentru încă 8 specii colagenice. Se consideră că această a
patra etapă s-a încheiat la sfârșitul anului 2006, odată cu descoperirea tipului XXVIII de colagen

7
uman, dat fiind faptul că întreaga „zestre” genetică a fost descoperită și se cunosc practic toate
proteinele pe care celulele umane le pot biosintetiza.

Doar primele 8 specii colagenice apar și sunt grupate în cantități rezonabile în țesuturi, astfel
încât să prezinte interes practic. Celelalte joacă roluri foarte particulare, ori chiar incerte în
mecanismele viului, prezentând interes doar pentru tehnicile și aplicațiile biologiei moleculare.
Multe din ele sunt studiate dată fiind implicarea lor în declanșarea și evoluția unor boli sau
anomalii fiziologice.

Alături de cele 28 de tipuri ce corespund definiției colagenelor, alte circa 26 de specii

macromoleculare au caracteristici care se apropie ca structură, dar nu și ca funcționalitate în
mecanismele tisulare, de familia colagenelor. Ei joacă roluri certe în apărarea antimicrobiană și
imunitară, în legarea, traficul și transferul unor specii biochimice, în activarea sistemelor de
semnalizare celulară, în adeziunea celulară la componentele matricii extracelulare. Toate aceste
funcții înalt specializate se manifestă în spațiul extracelular, dar nu sunt legate de topografia,
morfologia și conformația ori spațialitatea matricei extracelulare. Din acest motiv, în profida
faptului că omologii menționați posedă tronsoane triplu-helicate, nu pot fi considerați ca
aparținând familiei colagenelor.

3.2. Structura primară

La modul general, structura primară a proteinelor exprimă numărul, tipul și secvența de

încatenare a aminoacizilor în lanțurile polipeptidice constituente. Ea este definitorie pentru
speciile proteice și dictează, în mare măsură, spațialitatea și capacitatea de interacție fizico-
chimică a bucăților polipeptidice. Modul cel mai corect de specificare a structurii primare a
proteinelor este cel care pornește de la informația stocată în genomul vietăților.

Fig. 3.3.

3.3. Structura secundară

Structura secundară a proteinelor definește conformația spațială, locală sau extinsă pe fiecare
lanț polipeptidic o adoptă spontan, ca urmare a restricțiilor de rotire liberă în jurul legăturilor
chimice care compun catena principală, precum și datorită împiedicărilor sterice generate de

8
către catenele aminoacidice laterale dintr-o vecinătate oarecare. De regulă, această conformație
este suplimentar stabilizată prin interacții fizice, mai ales prin legături de hidrogen care implică
atât atomii catenei principale, cât mai ales pe cei din catenele laterale ale aminoacizilor.

Există mai multe clase de structuri secundare spațiale regulate pe care lanțurile polipeptidice
le pot adopta. Două dintre ele sunt frecvent întâlnite, respectiv clasa structurilor helicate (notată
cu litera grecească „alfa”) și clasa structurilor pliate (notată cu litera grecească „beta”). În cadrul
fiecărei clase se definesc tipuri ce diferă prin distanțele între planuri și prin plaja de variație
admisă pentru unghiurile diedre.

În porțiunea lor helicală, colagenele adoptă o conformație de un tip special, din clasa
conformațiilor alfa. Astfel, în timp ce, cu foarte puține excepții, în proteinele animale sensul de
rotire în jurul axei helixului este spre dreapta, colagenul adoptă o rotire spre stânga, cu pasul de
0,96 mm, care include 3,3 aminoacizi per spiră.

Fig. 3.4.

3.4. Structura terțiară

Ca și structrură secundară a proteinelor, cea terțiară definește conformația spațială pe care

catenele polipeptidice componente o adoptă. În timp ce, însă, structura secundară se referă la
relațiile sterice care se stabilesc între aminoacizi adiacenți sau imediat învecinați pe lanț (în
structura primară), structura terțiară ia în considerare aranjamentul spațial general al moleculei
proteice, precum și relațiile între diversele regiuni sau domenii caracterizate prin structuri
secundare proprii, bine definite. Dată fiind dinstincția vagă dintre cele două definiții, de regulă se
consideră că structura terțiară face referire la proteine cu existență de sine stătătoare și cu
funcționalitate bine definită, alcătuită dintr-o singură catenă polipeptidică divers „împachetată”,
în care se pot identifica domenii distincte, având propriile regularități de tipul celor descrise prin
structura secundară (domenii helicale, pliate sau neregulate). La nivelul structurii terțiare se iau
în considerare și asocieri de catene polipeptidice, atunci când acestea sunt reunite prin legături
covalente.

9
 Fig. 3.5. Structura terțiară a colageului.

3.5. Structura cuaternară

Nivelul structural cuatenar al proteinelor este definit doar pentru acele proteine care, în starea
lor funcțională, inlcud cel puțin două lanțuri polipeptidice de sine stătătoare (codificate genetic și
biosintetizate independent), legate între ele doar prin interacții fizice, ori prin legături chimice de
alt tip decât cele covalente. Forțele care stabilizează componența și conformația proteinelor la
nivel cuatenar sunt în special legături de hidrogen, dar o contribuție importantă o au și legăturile
ionice și interacțiile hidrofobe. Unitățile constituente ale proteinelor caracterizate prin
conformație cuaternară poartă denumirea de protomeri.

Fig. 3.6.

10
 CAPITOLUL IV

CARACTERISITICILE COLAGENULUI

1. Caracteristici fizice:

- colagenul este un polimer cu o structură triplu-helicală formată din trei monomeri;

- acești trei monomeri aminoacizi sunt atât de bine legați unul de celălalt încât dau
impresia că ar fi un singur monomer;
- fiecare fibră de colagen (acesta având o structură fibrilară) este alcătuită din mai
multe fibrile care la rândul lor sunt formate din domenii triplu-helicale alcătuite din
monomeri colagenici, conform figurii de mai jos:

Fig. 4.1.

- fibrilele de colagen sunt agregate semicristaline ale moleculelor de colagen;

- diametrul fibrelor de colagen este de 1-12µm;

2. Caracteristici chimice:

- există reticulări covalente înăuntrul triplului-helix ceea ce determină ca agregatele să

fie bine organizate;
- datorită oxigenului din macromoleculă, puternic electronegativ, lațurile α-
polipeptidice sunt puternic legate între ele.

11
 CAPITOLUL V

APLICAȚII

Formele colagenice se deosebesc între ele și prin prisma utilizării lor. Ele acoperă o gamă
largă de aplicații, care pot fi grupate în trei categorii:

1. Aplicații de vârf (numite si high-tech):

- bazate pe proprietăți piezoelectrice și de cristal lichid ale macromoleculelor cu triplu helix

intact :

- sinteza pe șablon (template synthetis) în chimie și biochimie;

- realizarea de traductori înalt sensibili la variații infime ale unor parametric fizico-
mecanici;
- bazate pe capacitatea de agregare montonă și reproductibilă a macromoleculelor
cvasi-native;
- obținerea de structuri cu morfologie și topochimie controlate, utile ca substrat în
cataliza enzimatică și în asamblarea supramoleculară, la scară nonoscopică, a unor
entități funcționale, de tipul nanoboților;

2. Aplicații avansate:

- în inginerie tisulară:

- substraturi destinate culturii celulare;

- substituenți ai matricii celulare;
- substraturi morfo- și chemo-mimetice, apte a prelua, echilibra sau inactiva funcții și
acțiuni la nivel tisular, ori de a inhiba sau consuma enzime în țesuturile în curs de
vindecare;
- surse de entități colagenice ori de compuși derivați specifici destinați susținerii și
stimulării în vitro a metabolismului celular;
- în sfera biomedicală:
- substraturi și trasee performante destinate medicinei regenerative, utile în refacerea
ghidată a elementelor anatomo-funcționale;
- adevzivi tisulari înalt biocompatibili;
- structuri cu morfologie prototipată, bioinvadabile și biointegrabile, destinate
substituirii țesuturilor și organelor afectate de boală sau agresate fizico-chimic;
- suporturi inerte sau active, cu rol de carrier pentru specii farmacologic active;
- substraturi destinate eliberării controlate a formelor farmaceutice, active ori cu rol de
adjuvant;
- compuși de condiționare în formulele farmaceutice.
12
3. Aplicații uzuale:

- în medicina estetică și reconstructivă:

- substituenți ai dermei și ai pielii în ansamblul său;

- substituenți ai calusului în refacerea osoasă;
- adjuvanți în tratarea diformităților.

- în cosmetică:

- vectori și agenți de regenerare ai pielii și scalpului;

- agenți de încapsulare a formelor cosmetice;
- agenți de condiționare a formulelor cosmetice;
- adjuvanți și excipenți în formulele cosmetice.

- în tehnologii alimentare:

- agenți de condiționare în compozițiile alimentare;

- agenți de înglobare și structurare a componentelor alimentare;
- filme și pelicule digerabile, destinate învelirii produselor alimentare;
- filme și pulberi pentru menținerea în timp a caracteristicilor și calității produselor
alimentare.

- în sfera tehnică:

- hidrogeluri versatile cu rol de modulatori ecologici;

- agenți vehiculanți ai unor particule cu hidrofilie limitată ori condiționată;
- filme și pelicule cu aplicații tehnice.

Între formele colagenice, soluțiile coloidale ocupă primul loc din punct de vedere al
multitudinii și versatilității aplicațiilor, stând și la originea realizării majorității formelor obținute
pe care inginerească și bioinginerească. Pe următorul loc în această clasificare se situează
gelatinele și apoi la o dispanță apreciabilă, hidrolizatele colagenice.

Cantități suficiente de soluții coloidale, care să permită utilizarea colagenului în aplicațiile

mai sus citate, se pot obține doar prin tehnici de solubilizare protejată, ca pornesc de la țesuturi
animale. Principala deficiență a acestor tehnici rămâne, însă, faptul că furnizează soluții
coloidale colagenice cu variabilitate accentuată a caracteristicilor fizico-chimice. Această
variabilitate își are originea atât în caracteristicile surselor tisulare, cât și în alterarea inevitabilă a
morfologiei structurii și compoziției macromoleculelor solubilizate. Din acest motiv, în cazul
aplicațiilor de vârf și avansate, se impune implicarea unor tehnici sofisticate de purificarea
soluțiilor colagenice.

Aplicațiile în domeniul medical ale colagenului au apărut la începutul secolului XX.

13
 Folosit ca material biomedical, colagenul îndeplinește criterii esențiale ca: rată controlată de
degradare, rezistență mecanică corespunzătoare, biocompatibilitate excelentă, din punct de
vedere imunologic, nu este respins de organism.

Datorită efectului său rapid de vindecare a rănilor, acesta este folosit în chirurgia de
reconstrucție, făcându-se astfel uz de abilitatea sa de regenerare. Acesta induce proliferarea
celulelor sănătoase din jurul rănii, determinând astfel regenerarea țesutului afectat.

Colagenul este utilizat pe scara largă în chirurgia estetică, în tratarea rănilor provocate de
arsuri, în reconstrucția oaselor, în domeniul ortopediei și stomatologiei.

Fig. 5.1. – CompresE pe bază de colagen pentru vindecarea rănilor

Grefe din colagen pentru oase

Folosit în obținerea pielii artificiale, colagenul poate proveni de la bovine, porcine, ecvine și
uneori utilizat în combinație cu silicon, glicoaminoglicani, factori de creștere sau alte substanțe.

Se știe că odată cu înaintarea în vârstă, elasticitatea și fermitatea pielii scade. Pe lângă aceasta
o serie de alți factori determină îmbătrânirea pielii: fumatul, razele solare, factorii de mediu.
Pentru a rezolva această problemă, în ce în ce mai multe persoane apelează la serviciile
chirurgiei plastice pentru a-și îmbunătății aspectul pielii.

De asemenea, colagenul este utilizat în scop estetic, în chirurgia plastică: injecție în buze,
lifting facial.

14
 Fig. 5.2.

Sub formă de produse cosmetice:

Fig. 5.3.

15
Sub formă de supliment nutritiv:

Fig. 5.4.

Uz industrial: în formă denaturată, adus la fierbere, colagenul se transformă în gelatină,

utilizată în industria alimentară.

Fig. 5.5.

16
 Bibliografie

 http://www.3dchem.com/molecules.asp?ID=195

https://chempolymerproject.wikispaces.com/Collagen+-+B-+rgam

https://www.academia.edu/11339435/Referat-Colagen

https://www.secom.ro/articles/totul-despre-colagen-si-proprietatile-acestuia

https://ro.wikipedia.org/wiki/Colagen

https://prezi.com/ncd2audm_-oe/colagen-chimie-biologica/

https://www.healthline.com/nutrition/collagen

17
18