Principiile didactice

Principiile didactice sunt normele generale pe care se întemeiază procesul de învăţământ,

asigurând condiţiile necesare îndeplinirii scopurilor şi obiectivelor pe care le urmăreşte în
desfăşurarea sa.

În proiectarea, desfăşurarea, evaluarea şi ameliorarea sau reglarea unei lecţii, aceste

principii se întrepătrund, între ele existând o strânsă interdependenţă. Pentru ca învăţământul să
se desfăşoare în condiţii optime, trebuie să se ţină seama de principiile ce se potrivesc cu legile
de dezvoltare a raţiunii, voinţei şi sentimentului elevilor şi cu structura conţinutului învăţării.

Principiul intuiției: indică faptul că accesul în lumea credinței trece prin simțuri,
cunoaşterea concretă, senzorială, fiind baza abstractizării şi generalizării cunoştinţelor.
Psihopedagogic vorbind, intuiția vizează influența directă a obiectelor din lumea înconjurătoare
asupra simțurilor noastre. Mântuitorul a expus învățătura Sa atât prin vorbirea directă, dar și prin
parabole, care reprezentau imagini luate din lume, și fără pildă nu le grăia nimic (Matei 13).
Adevărurile de credință transmise elevilor sunt suprasensibile, iar pentru a fi înțelese trebuie
făcute accesibile cu ajutorul materialului intuitiv (hărți, planșe, fotografii, desene, etc.); de
asemenea, profesorul trebuie să realizeze pe tablă o schiță a lecției, să facă apel la imaginația
elevilor.

Principiul accesibilității (al respectării particularităților de vârstă și individuale ale

elevilor / principiul psihologic) cere ca profesorul (care trebuie să fie un bun psiholog) să
adapteze conţinutul învăţării la gradul de dezvoltare psiho-fizică a elevilor, luând în considerare
particularităţile de vârstă și sex, nivelul pregătirii anterioare, starea de sănătate, capacităţile
intelectuale, mediul familial, etc. Se cere ca predarea cunoștințelor să fie realizată într-o
modalitate accesibilă (gradat, de la cunoscut la necunoscut, de la concret la abstract, de la
particular la general, de la simplu la complex), ținându-se cont de faptul că elevii se raportează în
mod diferit la conținuturile predate de profesor (pentru unii elevi ora de religie este primul loc de
întâlnire cu Dumnezeu; nu toți elevii sunt atrași în aceeași măsură de aspecte identice) și de
faptul că elevii au ritmuri diferite de înțelegere și însușire a cunoștințelor; profesorul nu trebuie
să depășească capacitățile reale de înțelegere ale elevilor (pentru a preveni învățarea mecanică),
dar nici să nu le subestimeze (pentru a preveni dezinteresul și plictiseala acestora).