EMOȚIE ȘI CREATIVITATE-DOI FACTORI ESENȚIALI ÎN

COMUNICAREA EMOȚIONALĂ ȘI DIDACTICĂ

Prof. Prisacaru Eduard

Valorile noii paradigme a educaţiei, promovate de societatea modernă, implică echilibru între
IQ (coeficientul de inteligenţă) şi EQ (coeficientul de emoţionalitate), armonie în comunicarea
profesorului cu sine şi cu elevii, dezvoltarea emoţională pentru comunicarea didactică eficace fiind o
serioasă provocare sistemului de învăţămînt în contextul tendinţei spre integrare europeană,
comunicare globală şi mobilitate şcolară.
Problematica comunicării didactice reprezintă una dintre componentele esenţiale ale teoriei
instruirii, iar realizarea eficace a demersurilor comunicative constituie una din atributele culturii
profesionale a cadrelor didactice. Un aspect demn de luat în consideraţie în abordarea culturii
profesionale a educatorului este inteligenţa sa emoţională prin care se înţelege arta gestionării
emoţiiilor în relaţiile interpersonale. Din această perspectivă apare semnificativ faptul că procesul de
comunicare mijloceşte/susţine interacţiunea dintre profesor şi elevi prin mesaje didactice cu intenţia
de a influenţa formarea la elevi a unui comportament comunicativ bazat pe cultură emoţională
pentru a asigura ascultarea optimă, persuadarea/înţelegerea, buna relaţionare a acestora şi
compatibilizarea educaţională între actorii educaţiei.
Simplul fapt de a reflecta asupra comunicării didactice bazate pe cultură emoţională poate
aduce clarificări esenţiale în modul de a acţiona eficace în relaţiile interpersonale din contextul
şcolar pentru a transmite explicit şi implicit nu doar conţinuturi ştiinţifice, ci şi conţinuturi afectiv-
atitudinale (emoţii, sentimente, dispoziţie generală pozitivă). Această nouă viziune asupra
comunicării didactice promovată de noi, necesită analiza conceptelor de bază pentru a surprinde şi
explica competent cele mai subtile cauze ale fenomenelor de disconfort emoţional în viaţa şcolară
care subminează de cele mai multe ori calitatea predării-învăţării.
Calitatea procesului didactic depinde semnificativ de eficacitatea proceselor comunicative prin
necesitatea amplificării continue a retroacţiunii comunicative. Transmiterea cunoştinţelor în
comunicarea didactică se realizează diferenţiat în dependenţă de particularităţile de vîrstă şi nivelul
de educaţie/pregătire a elevilor.
Prin urmare, comunicarea didactică bazată pe cultură emoţională întruneşte anumite caracteristici
definitorii:
1) crearea unui cîmp afectiv pozitiv şi favorabil învăţării prin exprimarea unor atitudini de inters
pentru dezvoltarea comunicării cu elevii;
2) caracterul pronunţat explicativ (importanţă majoră acordată înţelegerii mesajului);
3) structurarea mesajelor didactice conform logicii pedagogice şi dispoziţiei emoţionale (dezirabil
pozitive);
4) rolul activ al profesorului, de emiţător şi receptor care selectează informaţiile, le accesibilizează,
le organizează şi, mai ales, le personalizează în funcţie de particularităţile de vîrstă şi individuale
ale elevilor;
5) dominarea comunicării verbale iniţiată şi susţinută mai ales, de profesori (60-70%);
6) realizarea funcţiilor afectivă/expresivă, evaluativă şi autoevaluativă, în egală măsură, pentru
educat şi educator, urmărind atingerea finalităţilor propuse, acoperirea nevoilor şi intereselor
elevilor.
Profesiunea de educator, susţine I. Nicola (2000) ca de altfel orice profesiune, este rezultatul
educaţiei şi pregătirii sale prin acumularea unei culturi profesionale, al formării unor calităţi
specifice pe care le presupune această profesiune. Componentele culturii profesionale a cadrelor

Page 1
didactice sînt: cultura generală şi filosofică, cultura de specialitate şi cultura psihopedagogică.
Cultura emoţională a profesorului se subscrie componentei psihopedagogice.
Demersul de analiză a comunicării didactice emoţionale face actuală necesitatea de a lua în
discuţie, în mod detaliat, conceptul de cultură emoţională a profesorului, întrucît discursurile
profesorului produc nu doar efecte cognitive, ci şi afective(emoţional/atitudinale) şi psihomotorii,
atît în planul personal al elevului, cît şi în planul relaţiilor interpersonale, avînd caracter explicit/clar
sau implicit/subînţeles.
Aceste efecte apar dacă profesorul face efortul de a păstra priza de conştiinţă cu elevii şi menţine
conştiinţa activă şi motivantă a relaţiilor interpersonale pe cît e posibil. Actul cunoaşterii devine o
veritabilă construcţie din materie de cunoştinţe (segmentul instrumental) şi din relaţia însăşi
(segmentul afectiv-atitudinal). Acest tip de relaţii comunicative se caracterizează prin empatia
profesorilor (crearea senzaţiei de rezonanţă afectivă cu elevii pentru a acţiona în funcţie de stările
cognitive şi emoţionale ale
Procesul didactic elaborat şi condus de profesor depinde de şi capacităţile persuasive/de
receptare ale elevilor. Deci, profesorul are directa funcţie de a dirija circuitul conţinuturilor şcolare
şi de a asigura circuitul conţinuturilor afectiv-emoţionale/atitudinale care se degajă în condiţiile
interacţiunii cu elevii prin două coduri comportamentale distincte: codul mesajelor şcolare şi codul
mesajelor emoţionale. Bernard Rime analizează şi afirmă că experienţele emoţionale în comunicare
au serios impact cognitiv şi social acestora).
Cultura emoţională a cadrelor didactice constituie o subcomponentă a culturii profesionale de
natură psihopedagogică, formaţiune dinamică a personalităţii reflectată în unitatea
dimensiunilorintrapersonală cu componentele structurale subordonate: imaginea de sine
(consideraţia de sine şi de alţii, asertivitatea), motivaţional-normativă (principii, reguli, funcţii ale
expresiilor emoţionale didactice), cognitivă (cunoştinţe şi experienţe emoţionale), conotativă
(semnificaţii atribuite conduitelor emoţionale) şi dimensiunea comunicativ-relaţională cu
componentele: discursivă (funcţionalitatea strategiilor discursive aplicate), managerială (arta
gestionării emoţiilor), integratoare (premise ale inteligenţei sociale – aptitudini sociale de
autorealizare, autonomie şi inserţie maximă), axiologică (valori emoţionale pedagogice reflectate în
comportament) reprezentate într-un sistem de valori emoţionale, elaborate/adoptate de profesori
pentru maximizarea eficienţei profesionale/sociale, integrate într-un stil pedagogic, catalizator de
confort profesional.
Valorile emoţionale exprimate în conduita comunicativă a profesorului pot fi următoarele:
- dispoziţie generală pozitivă şi satisfacţie profesională,
- capacitatea de a aprecia starea afectivă a elevilor,
- conştientizarea gradului de implicare emoţională în comunicare,
- capacitatea de gestionare a propriilor stări afective,
- capacitatea de a exprima într-o manieră culturalizată stările emoţionale;
- capacitatea de a conştientiza/ recunoaşte/diferenţia propriile emoţii şi emoţiile altora;
- capacitatea de a controla emoţiile şi ghida conduita didactică într-o manieră afectivă
echilibrată;
- capacitatea de a reprima impulsurile de ordin conflictogen;
- capacitatea de a asigura/favoriza interacţiunile optime emoţionalitate-raţionalitate la nivel
intrapsihic şi comportamental;
- flexibilitate emoţională (capacitatea de a trece de la o stare emoţională la alta);
- capacitatea de a maximiza starea de optimism pedagogic;
- capacitatea de a comunica clar emoţiile/sentimentele;
- capacitatea de a fi empatic;
- capacitatea de automotivare şi autoinspiraţie;
- capacitatea de lua decizii afective;
- capacitatea de asumare a responsabilităţii pedagogice pentru emoţiile / sentimentele
exteriorizate;
- capacitatea de încredere profesională;

Page 2
 Aceste valori afective sînt caracteristice dezvoltării multidimensionale optime ale personalităţii.
Dezvoltarea valorilor emoţionale la profesori şi elevi asigură calitate serviciilor
educaţionale/prestaţiei didactice/activităţii didactice, fiind totodată expresii comportamentale care
definesc cultura emoţională a cadrelor didactice prin stilul de conduită profesională rezultat/derivat
dintr-o vastă experienţă emoţională şi gestionarea mecanismelor emoţionale, a reacţiilor afective ale
elevilor, în tendinţa umană de perfecţionare continuă a profilului emoţional. Avînd grade de formare
diferite, cultura emoţională este un concept mai larg decît inteligenţa emoţională. Creativitatea este
considerată și puterea de a realiza ceva, în viziunea psihologilor, este definită în diverse modalități.
G. Allport expune ideea că fenomenul creator desemnează un ansamblu de trăsături proprii
fiecărui individ la un anumit nivel, iar potențialul creativ poate fi actualizat și dezvoltat.
J. Guillford subliniază importanța creativitații pentru elaborarea unor studii și cercetări asupra
cadrului produselor culturale și științifice.
M. Stein o prezintă ca un proces din care rezultă un lucru nou, acceptat ca util, bun de ceva sau
satisfăcător, de către un grup semnificativ de oameni într-o oarecare perioadă de timp.
P. Popescu- Neveanu presupune cresativitatea ca o dispoziție generală a personalității spre nou,
anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate.
Pentru Munteanu creativitatea este un proces prin care se focalizează, într-o sinergie de factori,
întreaga personalitate a individului și care are drept rezultat o idee sau un produs nou, original, cu
sau fără utilitate sau valoare socială.
În literatura de specialitate, creativitatea este definită ca: produs, proces, ca potențialitate și ca
dimensiune sintetică în profilul personalității. A crea înseamnă: a face să existe, a aduce la viață, a
cauza, a genera, a produce, a fi primul care interpretează rolul și dă viață unui personaj, a compune
repede, a zămisli etc. Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate și expresivitate, este
imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovativ etc. Cele mai multe definiții ale
creativității pun accent pe caracteristicile produsului creator, care trebuie să se distingă de alte
produse prin: noutatea și originalitatea lui, precum și prin valoare, utilitate socială și aplicabilitate
vastă.
Analizand produsele activității, I. Taylor distinge cinci niveluri de afirmare a creativității:
-creativitate expresivă- este prezentă în desenele copiilor sau în activitatea curentă ( în mimico-
gesticulație și în vorbire), persoana nefiind preocupată de obținerea unor produse utile sau valoroase;
creativitate productivă- ce decurge din modalitatea originală de dezvoltare a proceselor psihice, ceea
ce imprimă personalității o notă distinctivă;
-creativitate inovativă- care constă din recombinarea ingenioasă a elementelor, astfel încât se obține
un nou produs, un nou proces prin utilizarea inedită a celor existente;
-creativitate inventivă- care presupune transformarea fundamentală a unui domeniu, prin înțelegerea
profundă a principiilor care stau la baza lui și prin generarea de noi metode;
-creativitate emergentă- presupune un mare grad de originalitate și constă din aplicarea unui
principiu nou, care duce la revoluționarea unui întreg domeniu al cunoașterii.
În P. Popescu-Neveanu ca dimensiune complexă a personalității, creativitatea poate fi explicată
prin modelul bifactorial, în care ea este definită ca interacțiune optimă între aptitudini și atitudini,
între vectori și operații. Vectorii sunt stări și dispozitive cu rol de energizare și direcționare a
activității, ei avand fie un sens pozitiv de incitație, fie un sens negativ de respingere și frânare.
Vectorii pozitivi (creativi) sunt: trebuințele de creștere, motivația intrinsecă, interesele puternice,
angajarea în profesie (activitate), nivelurile ridicate de aspirație, atitudini creative ( încrederea în
forțele proprii, curaj, perseverență, curiozitate, receptivitate la nou, inițiativă, etc). În categoria
vectorilor noncreativi (negativi) sunt incluși: trebuințe homeostazice, motivația extrinsecă, lipsa
unor interese adecvate, nivel scăzut de aspirație, atitudini necreative, rutiniere (neîncrederea în
forțele proprii, conformismul intelectual, încăpățanarea) etc.
Dacă vectorii sunt cei care declanșează selectiv activitățile, iar atitudinea le dă un anumit sens,
operațiile sunt cele care realizează efectiv activitatea. Operațiile rutiniere, automatizate, bazate pe
algoritmi, în care predomină gândirea convergentă și lipsesc procedeele imaginației, sunt operații

Page 3
noncreative. Sistemele operatorii de tip deschis, bazate pe operații euristice, pe procedeele
imaginației, pe descoperire și invenție au efecte creative majore.
În același timp, căutarea permanentă a creației extraordinare și originale și abilitatea de
gestionare a propriilor noastre emoții și trăiri afective ne induce asupra necesității de a promova
aceste particularități ale personalității. Acestea sunt necesare în toate sferele vieții, iar realizarea
acestei idei poate fi începută, prin intermediul școlii, care rămâne în continuare principalul mijloc de
educare a inteligenței emoționale și a creativității elevilor.
De asemenea dezvoltarea inteligenței emoționale poate reduce incidența comportamentelor
antisociale, a agresivității, a problemelor de disciplină, a abandonului. Dezvoltarea socială și
emoțională este cheia succesului școlar. Integrând inteligența emoțională în actualele programe
școlare putem să îmbunătățim performanțele copiilor și să le asigurăm succesul în viață.

BIBLIOGRAFIE:

1. Gîrboveanu, M., Negoescu, V., ș.a., Stimularea creativității elevilor în procesul de

învățămînt, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981.
2. Muntean, A., Psihologia copilului si a adolescentului, Augusta, Timișoara, 1998.
3. Potîng, A., Antrenament creativ – ghid metodic, CEP USM, Chișinău, 2005.
4. Roco, M., Creativitate şi Inteligenţă emoţională, Polirom, Iași, 2001. 8. Roșca, Al., ș.a.,
Creativitate modele programare – studii de psihologie a gandirii, Ed. Științifică, București,

Page 4
Page 5