CZU: 371.

321
DEZVOLTAREA INTELIGENŢEI EMOŢIONALE ÎN ACTIVITATEA
PROFESIONALĂ A PROFESORULUI
Lidia Trofaila, doctor în psihologie, conferenţiar universitar
Catedra Psihopedagogie şi Educaţie preşcolară, UST
Activitatea profesională este un tip specific de activitate cu multe cerinţe şi
obligaţii atât din partea profesorului cât şi a discipolilor. Profesorul trebuie să-şi
dezvolte măiestria profesională,să-şi menţină umanismul, competenţa profesională,
aptitudinile pedagogice şi să utilizeze mijloace eficiente de instruire, care să dezvolte
capacităţile individuale, intelectuale ale discipolilor. Dacă profesorul este receptiv la
cerinţe performanţele în activitatea profesională sunt prezente şi se reliefează în
activităţile elevilor. Nivelul de inteligenţă emoţională (EQ) s-a dovedit a fi un factor
determinant pentru prezicerea capacităţii unei persoane de a avea succes în viaţa
profesională şi a fi fericită în cea personală [1, 7, 8, 10].
Dezvoltarea inteligenţei emoţionale a cadrului didactic trebuie să prezinte o
prioritate în formarea acestuia, deoarece are rolul de a activa şi a stimula
componentele măiestriei profesionale în ansamblu. Inteligenţai emoţională asigură
exprimarea potenţialului afectiv şi intelectual, atât în plan calitativ, cât şi cantitativ şi
constituie un factor decisiv în realizarea procesului didactic, având totodată
repercursiuni asupra dezvoltării personale a cadrului didactic. Pentru a asigura un
echilibru emoţional în activitatea profesională este necesară existenţa unui nivel
ridicat al inteligenţei emoţionale a cadrului didactic. Profesorul este un model de
comportare, activitate individuală, profesională ce favorizează imitarea de către elevi
a atitudinilor, opiniilor, de aceea este necesar ca acesta să -şi analizeze reflexiv
propria activitate, să vegheze asupra propriei formări profesionale.
Calitatea activităţii profesionale a pedagogului depinde în mare măsură de
nivelul dezvoltării inteligenţei lui emoţionalre, condiţionată de nivelul dezvoltării
conştiinţei de sine, conştiinţei sociale, autocontrolului şi capacităţii de gestionare
eficientă a relaţiilor cu elevii, profesorii, părinţii, fiind receptiv la nevoile, interesele
acestora. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale trebuie să devină pentru orice profesor
un referenţial la care să se raporteze constant încă din momentul proiectării actului
didactic. Activitatea profesională eficientă atât în situaţiile tipice cât şi în cele atipice
implică din partea profesorului nu numai competenţe cognitive, metodologice,
manageriale, dar şi o inteligenţă emoţională bine dezvoltată. Inteligenţâa emoţională
este ingredientul de bază în activitatea profesională a profesorului pentru o
promovare eficientă a activităţii de învăţare a discipolilor, o proiectare corectă a

156
demersului educaţional, o predare de calitate, pentru optimizarea relaţiilor în
colectivul de elevi, în colectivul didactic [3,4,6]. Profesorul bun nu poate fi acela care
posedă numai cunoştinţe profunde de specialitate. El trebuie să fie competent
profesional, pregătit să exercite în mediul clasei, colectivului de elevi, studenţi,
profesori, părinţi mai multe roluri, fiind eficient în activitatea profesională.
Dezvoltarea inteligenţei emoţionale la profesori va permite nu numai să transmită
eficient informaţiile, dar şi să fie flexibili în interacţiunile cu elevii, să soluţioneze
adecvat stările tensionale, conflictuale din clasa de elevi/studenţi, să-şi gestioneze
adecvat propriile emoţii, acţiuni, activităţi conştientizând permanent că reacţiile,
comportamentele, atitudinile lor au un impact major asupra elevilor [3, 4].
Emoţiile, sentimentele, în genere afectivitatea sunt o dimensiune intrinsecă în
activitatea profesională a profesorului. Emoţiile profesorului ca şi pe fiecare altă
persoană, îi influenţează comportamentul, atitudinile, aptitudinile pe care le dezvoltă,
modul în care gândeşte, deciziile şi toate demersurile. Tot emoţiile, după cum aprecia
Feldman, oferă informaţii pentru toate acţiunile, toate visele şi preocupările personale
ale profesorului, fiind o parte integrantă din cine şi ce sunt, la un moment dat, fiecare
dintre ei [9]. Din deceniul 9 al secolului trecut, s-a constatat un interes sporit pentru
inteligenţa emoţională, interes ce are ca punct de plecare premisa conform căreia
problemele cu care se confruntă societatea, în special învăţământul, chiar şi fiecare
persoană în parte, sunt generate de un slab control al emoţiilor, un nivel slab
dezvoltat al inteligenţei emţionale. Conceptul „inteligenţă emoţională” (EQ) a fost
utilizat pentru prima dată de către Wayne Leon Payne (1985), care o considera ca o
abilitate ce implică o relaţionare creativă cu stările de teamă, durere şi dorinţă.
Adevăraţii fondatori ai acestui nou domeniu sunt consideraţi John D. Mayer şi Peter
Salovey, care descriu inteligenţa emoţională ca o capacitate de a percepe emoţiile, de
a accesa şi genera emoţii astfel încât să vină în sprijinul gândirii, de a înţelege
emoţiile şi semnificaţia acestora şi de a regla în mod eficient emotivitatea, pentru a
determina îmbunătăţirea evoluţiei emoţionale şi intelectuale [10].
Goleman D. defineşte inteligenţa emoţională ca capacitatea de a recunoaşte
propriile emoţii şi sentimente şi pe cele ale celorlalţi, de a ne motiva şi de a face un
mai bun management al impulsurilor noastre spontane, cât şi al celor apărute în
relaţiile cu ceilalţi [9]. Tot Goleman D. identifică următoarele componente de bază
ale inteligenţei emoţionale: conştiinţa de sine; conştiinţa socială; motivaţia;
autocontrolul; gestionarea relaţiilor [7, 8]. Alţi doi autori Bradberry T., GreavesJ.
susţin că de bază în inteligenţa emoţională sunt: conştiinţa de sine, conştiinţa socială,
autocontrolul şi gestionarea relaţiilor, iar motivaţia şi multe alte elemente sunt ca

157
compopnente ale primelor [1]. Pornind de la premisa că fiecare emoţie este un punct
de plecare pe calea dezvoltării personale,este necesar de a identifica modalităţile
adecvate de dezvoltare a inteligenţei emoţionale la profesori, care vor contribui la
dezvoltarea lor profesională. Conştiinţa de sine este o componentă activă şi esenţială
a inteligenţei emoţionale. Profesorul trebuie să fie conştient de propriile calităţi,
capacităţi, de ce cunoaşte, ştie, de cunoaşterea activităţii profesionale şi posibilităţile
de care dispune în realizarea activităţii date.
Conştiinţa socială presupune prezenţa la profesor a necesităţii de a fi actual, în
pas cu timpul, de a fi activ social, cu implicare în pregătirea discipolilor, înzestrarea
intelectuală, profesională. Profesorii trebuie să fie sensibili , receptivi la cerinţele,
nevoile elevilor, studenţilor, să-şi regleze acţiunile, activităţile în funcţie de cerinţele,
trebuinţele acestora, în special acelea care se referă nemijlocit la activitatea
profesională. Nu toţi elevii, chiar şi studenţii reuşesc să se pregătească eficient de ore,
alţii nu pot să se includă în activitate. Profesorul va fi receptiv, flexibil şi va lucra la
ore atât cu elevul pregătit de ore cât şi cel nepregătit. Ulterior cel pregătit îşi
aprofundează cunoştinţele , iar cel nepregătit află şi el ceva nou prin eforturile
comune ale clasei, profesorului, iar că să cunoască mai bine va fi nevoit să citească.
Astfel prin eforturile comune, personale ale elevului, profesorului şi ale celorlalţi
elevi are loc dezvoltarea personală a elevilor, profesională a profesorului. Vor
predomina emoţii positive, deoarece acestea sunt creatoare, cele negative blochează,
frânează dezvoltarea firească. Toate acestea îl implică activ şi efectiv pe profesor în
procesul propriei formări personale şi profesionmale [1, 7, 8] . Profesorii cu un nivel
ridicat al EQ îşi folosesc maximal nu numai resursele cognitive, dar şi cele afective.
Ei nu neglijează dimensiunea emoţională a demersurilor profesionale. Lecţiile lor
sunt generatoare de trăiri emoţionale pozitive. Obiectivele, conţinuturile, sarcinile
concrete de învăţare sunt prezentate elevilor într-o manieră atractivă, emoţională,
încât nimic nu este obositor, plictisitor, dar, dimpotrivă, totul este agreabil, plăcut,
interesant. În realizarea sarcinilor de învăţare elevii se implică, fiind animaţi de o
motivaţie pozitivă intrinsecă [3, 4].
Inteligenţa emoţională a profesorului ,ca şi la alte persoane, are nevoie de un
autocontrol riguros, care presupune lichidarea blocajelor, disfuncţionalităţilor.
Cunoaşterea propriilor emoţii, reglarea şi adaptarea lor la particularităţile colectivului
de elevi îi asigură profesorului o eficienţă sporită în activitatea sa profesională.
Interpretarea emoţiilor, sentimentelor, analiza obiectivă a relaţiilor situaţiilor în care
acţionează şi ajustarea comportamentului în funcţie de contextul profesional, social
reprezintă cerinţe obligatorii pentru profesor şi discipolii săi. Profesorul cu un

158
autocontrol ridicat dezvoltă această calitate şi la discipoli, care, la rândul lor, devin
flexibili, receptivi la cerinţele, obligaţiile personale, calitatea îndeplinirii acestor
obligaţii. Inteligenţa emoţională a profesorului presupune în mod direct, şi
interacţiunea acestuia cu elevii, tonul emoţional al relaţiilor în colectiv. Goleman D.
menţiona, că sincronizarea între profesori şi elevi indică cât de mare şi eficient este
raportul emoţional dintre ei. Studiile făcute la nivelul clasei de elevi au arătat că pe
măsură ce coordonarea de mişcări între profesor şi elev este mai apropiată ei se simt
mai prietenoşi, fericiţi, entuziasmaţi, mai interesaţi şi mai disponibili pentru o relaţie
interumană [9].
În cazul unei inteligenţe emoţionale slab dezvoltate a profesorului,,
nemaivorbind de elevi,o astfel de coordonare a relaţiilor dintre profesor şi elevi nu se
stabileşte. Mediul clasei devine agresiv, un comportament necorespunzător are atât
profesorul cât şi elevii. Inteligenţa emoţională a profesorului, în aşa situaţii este
deosebit de necesară. Controlul riguros al propriilor emoţii, capacitatea de a gestiona
corect relaţiile, emoţiile negative ale elevilor îl pot ajuta pe profesor să soluţioneze cu
tact situaţiile nedorite.
Înteligenţa emoţională, capacitatea de a controla şi a regla conştient propriile
emoţii, relaţii investind sentimente, eforturi, străduinţă, toate constituie modalităţi
concrete de a optimiza calitatea activităţii profesionale, accentuând prin aceasta
importanţa dimensiunii emoţionale în activitateai profesională a profesorului.
Inteligenţa emoţională implică necesitatea armonizării coeficientului de inteligenţă
(IQ) şi a coeficientului de emoţionalitate (QE). Aceasta ar contribui la diminuarea sau
chiar eliminarea tendinţei de supraapreciere a importanţei raţionalului în dauna
sensibilităţii, emoţionalului, tendinţă cu consecinţe negative în orice domeniu social,
dar mai ales în contextul pedagogic specific activităţii profesionale a profesorului [1,
7, 10].
Inteligenţa emoţională a profesorului denotă„o semnificaţie largă a afectivităţii,
dezvoltată atât în plan general-uman cât şi profesional. Conţinutul acestei afectivităţi
reprezintă, o combinaţie de calităţi şi capacităţi emoţionale, comunicative, reglatorii
personale care asigură conştientizarea şi valorificarea pozitivă a propriilor stări
emoţionale, sentimente şi ale altor persoane. Este necesară o valorificare optimă a
inteligenţei emoţionale care să integreze componentele emoţională, intelectuală şi
reglatoare a psihicului uman, convertite în procesul de realizare a scopurilor în
activitatea profesională a profesorului şi a aspiraţiilor lui personale.
Structura inteligenţei emoţionale a profesorului, determinată de funcţia sa
generală, angajează interacţiunea necesară pedagogic între componentele sale de

159
bază: conştiinţa de sine, conştiinţa socială, autocontrolul şi grestionarea eficientă a
relaţiilor în colectiv. Toate aceste componente se află într-o strânsă legătură, într-o
interdependenţă reciprocă. Ele corelează între ele, se schimbă cu locul, ocupând când
primul plan, când un loc mai secundar, dar se cer a fi prezente toate ca dovadă a
dezvoltării inteligenţei emoţionale, prezenţei ei la profesor, în activitatea lui
profesională.

Bibliografie
1. Bradberry T., Greaves J. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Litera, 2016. 207 p.
2. Carnegie D. Cum să te bucuri de viaţă şi de slujbă. Bucureşti: Curtea Veche,
2013.
3. Elias M. J., Tobias, S. E., Freidlander B. S. Inteligenţa emoţională în educaţia
copiilor. Bucureşti: Curtea veche, 2011. 272 p.
4. Elias M. J., Tobias S. E., Freidlander B. S. Stimularea inteligenţei emoţionale a
adolescenţilor. Bucureşti: Curtea Veche, 2003.
5. Feldman D. A. The Handbook of Emotionally Intelligent Leadership.
Leadership Performance Solutions Press, 1999.
6. Francl V. Omul în căutarea sensului vieţii. Bucureşti: Meteor press, 2009. 156 p.
7. Goleman D. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Curtea Veche, 2007.
8. Goleman D. Inteligenţa emoţională: cheia succesului în viaţă. Bucureşti: Allfa,
2008.
9. Goleman D., McKee A., Boyatzis R. Inteligenţa emoţională în leadership.
Bucureşti: Curtea Veche, 2007.
10.Mayer J.D., Salovey P. Teoria inteligenţei emoţionale. Bucureşti: All, 1990.
198 p.
11.Roco M. Creativitate şi inteligenţă emoţională. Iaşi: Polirom, 2004.
12.Segal J. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Bucureşti: Teora, 2000. 186 p.
13.Stein S. J., Book H. E. Forţa inteligenţei emoţionale. Inteligenţa emoţională şi
succesul vostru. Bucureşti: Allfa, 2007.
14.Tracy B. Cum conduc cei mai buni lideri. Bucureşti: Curtea Veche, 2010.

160