uni, 08 Octombrie 2012 18:49

PORTOFOLIUL DIDACTIC,
o metodă alternativă viabilă de evaluare
 
Prof. Stan Cristina
Şcoala Gimnaziala Bâsca-Chiojdului, jud. Buzău
 
„Într-o şcoală niciodată nu se ştie cine dă şi cine primeşte.” (Constantin Noica)
 
Şcoala are “obligaţia“ să creeze condiţii adecvate pentru a da posibilitate
fiecărui elev “să-şi realizeze propria lui dezvoltare optimă“ (J. Bruner). Această viziune
optimistă asupra accesibilităţii presupune încredere şi respect faţă de individualitatea
elevului. Întreaga activitate din şcoală este orientată spre formarea personalităţii
elevului în conformitate cu cerinţele societăţii, scopul principal fiind integrarea socială.
Dacă conţinutul şi formele acestei activităţi nu ar lua în considerare realitatea
psihologică a copilului, ar primejdui realizarea scopului propus, afirmarea fiecărui
copil ca individualitate.
 
Fiecare copil are un potenţial educativ înnăscut care trebuie doar descoperit si
activizat. Aceasta este misiunea şcolii, a educatorilor, deoarece, după cum spunea
Comenius : “E îndoielnic să existe o oglindă atât de murdărită, încât să nu reflecte totuşi
imagini într-un fel oarecare; e îndoielnic să existe o tablă atât de zgrunţuroasă încât să nu
putem scrie totuşi ceva pe ea. Dacă se întâmplă însă ca oglinda să fie plină de praf sau
pete, îinainte de a ne folosi de ea trebuie să o ştergem, iar o tablă prea zgrunţuroasă
trebuie s-o dăm la rindea.“
Importanţa educaţiei este deosebită, întregul sistem educational trebuind să se
bazeze pe premisa că fiecare individ poate fi educat, poate fi ajutat să treacă de la o etapă
la alta, atâta timp cât influenţele educative se adresează “ zonei proximei dezvoltări “ ( L.
S. Vigotski ). Izvorul dezvoltării psihice îl constituie, după cum se ştie, contradicţiile
interne care apar ca urmare a solicitărilor externe. Crearea mijloacelor necesare pentru
depăşirea şi rezolvarea acestor contradicţii revine, în primul rând, educaţiei. Pe de o
parte, educaţia oferă conţinuturile ce urmează să fie asimilate, pe de altă parte ea se
preocupă de modul în care să fie asimilate, de formarea capacităţilor omului. Rolul
conducător al educaţiei apare în intervenţia acesteia, în crearea unui climat educational
favorabil, cu valenţe educative puternice asupra formării personalităţii umane, deci
“educaţia este o artă“.
Portofoliul nu este numai o metodă alternativă de evaluare a elevului. Prin materiale
pe care le conţine, el poate fi ilustrativ pentru crearea imaginii unei instituţii cum ar fi
Şcoala Nr. … sau Liceul …, folosit fiind ca “o modalitate de a reprezenta un grup, o şcoală
chiar; este un exemplu reprezentativ al activităţii şi al performanţelor cursanţilor unei şcoli”.
Instituţia şcolară respectivă încearcă astfel să-şi creeze o imagine în rândul viitorilor
cursanţi ori în rândul părinţilor, arătându-le mostre ale activităţilor şi acţiunilor desfăşurate
de elevi în şcoala respectivă.
Poate fi considerat în acelaşi timp un instrument complementar folosit de profesor în
aplicarea strategiilor de instruire centrate pe lucrul în echipă, pe elaborarea de proiecte
ample de cercetare şi învăţare. Portofoliul este compatibil cu instruirea individualizată, ca
strategie centrată pe stilurile diferite de învăţare. Prin complexitatea şi bogăţia informaţiei
pe care o furnizează, sintetizând activitatea elevului de-a lungul timpului (un semestru, an
şcolar sau ciclu de învăţământ), portofoliul poate constutui parte integrantă a unei evaluări
sumative sau a unei examinări.
Abordarea integrată a învăţării şi utilizarea metodelor alternative de evaluare
stimulează crearea unei relaţii de colaborare, de încredere şi respect reciproc între
profesor şi elevi şi între elevi. Elevul nu se simte "controlat", ci sprijinit. Profesorul
trebuie să fie mai mult un organizator al situaţiilor de învăţare şi un element de legătură
între elev şi societate, care mediază şi facilitează accesul la informaţie. Implicarea
elevilor în procesului didactic trebuie realizată în toate laturile acestuia: predare-învăţare-
evaluare.
Utilizarea metodelor alternative sau complementare de evaluare încurajează crearea unui
climat de învăţare plăcut, relaxat, elevii fiind evaluaţi în mediul obişnuit de învăţare, prin
sarcini contextualizate: realizează experimente, elaborează proiecte, alcătuiesc portofolii,
acestea fiind în acelaşi timp sarcini de instruire şi probe de evaluare. Este important ca
elevii să înţeleagă criteriile de evaluare, procesul evaluativ, pentru a putea reflecta asupra
performanţelor obţinute, a le explica şi a găsi modalităţi de progres. Elevii nu trebuie
evaluati unii in raport cu ceilalti, scopul nu este de a-i ierarhiza, ci de a vedea evolutia,
progresul, achizitiile.
Preocuparea pentru găsirea şi valorificarea unor noi metode de evaluare, mai ales
pentru măsurarea acelor obiective aparţinând domeniului afectiv, s-a concretizat în
descoperirea şi folosirea metodelor de evaluare alternative sau complementare. Acestea sunt
eficiente în evaluarea atitudinilor şi comportamentelor, dar şi a unor capacităţi şi achiziţii
intelectuale, urmărind accentuarea dimensiunii acţiunii evaluative care să ofere elevilor
suficiente şi variate posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu, dar, mai ales, ceea ce pot să
facă.
În practica şcolară s-au îmbunătăţit metodele şi tehnicile de evaluare în scopul
realizării unor corelaţii eficiente între predare-învăţare-evaluare şi pentru a atinge
dezideratele propuse pentru formarea personalităţii autonome, libere şi creatoare.
Principalele metode alternative sau complementare de evaluare al căror potenţial
formativ susţine individualizarea actului educaţional prin sprijinul elevului
sunt: portofoliul; hărţile conceptuale; proiectul; studiul de caz; observarea sistematică a
activităţii şi a comportamentului elevului; fişa pentru activitatea personală a
elevului; investigaţia; interviul; înregistrări audio şi/sau video etc.
Metodele de evaluare alternative fac apel la creativitatea elevului, la gândirea
divergentă, generalizări sau lucrul în echipă, dezvoltând unele capacităţi intelectuale cu
un caracter interdisciplinar.
            În ceea ce priveşte ponderea metodelor de evaluare tradiţionale sau alternative au
fost purtate numeroase discuţii, au fost elaborate argumente „pro” şi „contra” utilizării
exclusive a unuia sau celuilat tip de metode. Se pare că socuţia cea mai potrivită constă
în îmbinarea lor, folosirea lor în funcţie de particularităţile de vârstă, de personalitatea
elevilor şi profesorului, de obiectivele următite.
            Nu trebuie să neglijăm în nici o situaţie că evaluarea trebuie să întărească
motivaţia elevilor şi să nu-i inhibe, să fie separată de procesul de formare, între elevi şi
profesori să existe o mai bună comunicare, profesorii şi elevii să se cunoască şi să
dobândească mai multă încredere unii în ceilalţi.
Portofoliul didactic:
ð       este un instrument de evaluare complet şi complex, prin care se urmăreşte progresul
la o anumită disciplină, dar şi atitudinea elevului faţă de acea disciplină pe o
perioadă lungă de timp;
ð       este un mijloc de a valoriza munca individuală a elevului, acţionând ca factor al
dezvoltării personalităţii, rezervându-i elevului un rol activ în învăţare;
ð       cuprinde atât rezultatele obţinute de elev într-un semestru sau an şcolar la teste,
probe practice, teme pentru acasă, dar şi rezultatele elevului la instrumente
alternative de evaluare (investigaţie, proiecte, referate, eseuri, observarea sistematică
a comportamentului şcolar, autoevaluarea);
ð       mai cuprinde şi fişele individuale ale elevului, chestionare privind atitudinea sa faţă
de o anumită disciplină şi altele.
            Portofoliul  reprezintă "Cartea de vizită" a elevului în care este vizualizat progresul
(în plan cognitiv, atitudinal şi comportamental) de la un semestru la altul, de la un an şcolar
la altul, la o anumită disciplină, de-a lungul unui interval mai lung de timp. Reprezintă un
pact între elev şi profesorul care trebuie să-l ajute pe elev să se autoevalueze. Profesorul
discută cu elevul despre ce trebuie să stie şi ce trebuie să facă acesta de-a lungul procesului
de învăţare. La începutul demersului educativ se realizeaza un diagnostic asupra
necesităţilor elevului de învăţare pentru a stabili obiectivele şi criteriile de
evaluare. Diagnosticul este făcut de profesor şi este discutat cu elevul implicat în evaluare.
Portofoliul cuprinde:
Ø     lista conţinutului acestuia, (sumarul, care include titlul fiecarei lucrări/fişe,etc. şi
numărul paginii la care se găseşte);
Ø     argumentaţia care explică ce lucrări sunt incluse în portofoliu, de ce este importantă
fiecare şi cum se articulează între ele într-o viziune de ansamblu a elevului/grupului cu
privire la subiectul respectiv;
Ø     lucrările pe care le face elevul individual sau în grup;
Ø     rezumate;
Ø     eseuri;
Ø     articole, referate, comunicări;
Ø     fişe individuale de studiu;
Ø       proiecte şi experimente;
Ø       temele de zi de zi ;
Ø       probleme rezolvate;
Ø       rapoarte scrise – de realizare a proiectelor;
Ø       teste şi lucrări semestriale;
Ø       chestionare de atitudini;
Ø       înregistrări, fotografii care reflectă activitatea desfăşurată de elev individual sau
împreună cu colegii săi;
Ø       observaţii pe baza unor ghiduri de observaţii;
Ø       reflecţiile proprii ale elevului asupra a ceea ce lucrează;
Ø       autoevaluări scrise de elev sau de membrii grupului;
Ø       interviuri de evaluare;
Ø       alte materiale, hărţi cognitive, contribuţii la activitate, care reflectă participarea
elevului/grupului la derularea şi soluţionarea temei date;
Ø       viitoare obiective pornind de la realizările curente ale elevului/grupului, pe baza
intereselor şi a progreselor înregistrate;
Ø       comentarii suplimentare şi evaluări ale profesorului, ale altor grupuri de învăţare şi/sau
ale altor părţi interesate, de exemplu părinţii;
Caracteristicile evaluării cu ajutorul portofoliului
Evaluarea cu ajutorul portofoliului trebuie să se bazeze pe un sistem de informaţii
cuprinzând date şi indicatori care să permită urmărirea evoluţiei fiecărui elev în parte .
Utilizarea portofoliului ca metodă complementară de evaluare se impune din ce în ce
mai mult în practica şcolară curentă. În contextul ştiinţelor educaţiei, portofoliul s-a impus
din nevoia existenţei unei metode de evaluare flexibilă, complexă, integratoare,
ca alternativă viabilă la modalităţile tradiţionale de evaluare .
O funcţie pe care o preia portofoliul este aceea de investigare a majorităţii
"produselor" elevului, care, de obicei, rămân neinvestigate în actul evaluativ. Prin
complexitatea şi bogăţia informaţiei pe care o poate furniza, portofoliul reprezintă o parte
integrantă a unei evaluări sumative semestriale/anuale şi, de ce nu, o evaluare externă la
final de ciclu de instruire.
În mod obişnuit, evaluarea trebuie înţeleasă ca o modalitate de ameliorare a predării
şi învăţării, de eliminare a eşecului şi de realizare a unui progres constant în pregătirea
elevului.
Însuşirea unor deprinderi practice se încadrează într-o finalitate precisă. De
pildă, în proiectele întocmite de elevi, operaţiile de muncă învăţate se încorporează în
produse, care prezintă valori de întrebuinţare. În consecinţă, produsele activităţii efective
urmează să satisfacă o serie de cerinţe cu privire la formă, dimensiuni, suprafeţe prelucrate.
În defectele produsului se citesc lacunele şi deficienţele deprinderilor concrete de muncă,
abaterile lor faţă de criteriile programate. În funcţie de abaterile constatate se aduc apoi
corectivele necesare, vizând apropierea de obiectivele prescrise. Planificarea probelor, de
pildă, trebuie să se încadreze în regimul raţional de efort, să evite supraîncărcarea, să
asigure timpul necesar de pregătire, să nu “ vâneze“ situaţii mai critice pentru elevi, ci să le
ofere acestora prilejul să se realizeze pe măsura capacităţilor lor. De asemenea, alegera
temei trebuie astfel făcută încât să nu ceară o simplă reproducere din memorie. Este indicat
să se propună tema care să pretindă o selecţie şi prelucrare a materialului învăţat, precum şi
priceperea de a utiliza într-un context parţial nou informaţiile dobândite, angajând gândirea
şi puterea de concentrare a elevului, îndemânarea practică.
Portofoliul, ca metodă de evaluare longitudinală a performanţelor elevilor, este
mai puţin cunoscută şi folosită în România. Învăţământul alternativ propune utilizarea
portofoliului, în special cu rol de colectare a produselor activităţii elevilor, deşi nu se
exploatează încă pe deplin valoarea evaluativă a acestei metode. Portofoliul este o colecţie
formată din produse ale activităţii de învăţare a elevului. Produsele incluse sunt selectate de
elevul însuşi şi sunt însoţite de reflecţiile sale personale asupra lor, astfel încât să contureze
cât mai bine performanţa sa prezentă în domeniul care face obiectul de studiu al
portofoliului. Elementul esenţial al acestei metode este implicarea activă a elevului în
crearea, colectarea şi selectarea produselor care satisfac scopul portofoliului. Acest fapt
conferă portofoliului o importantă valoare instructivă, pe lângă valenţa sa evaluativă; elevii
învaţă despre ei înşişi în procesul întocmirii portofoliului şi a reflectării asupra produselor
propriei învăţări, iar profesorii pot afla o serie de aspecte relevante pentru evoluţia copiilor,
care altfel ar fi fost trecute cu vederea (percepţia lor asupra rezultatelor proprii, trăirile si
aşteptările legate de performanţa lor, obiectivele şi planurile lor de viitor).
Există mai multe tipuri de prtofolii: portofolii de celebrare, portofolii de
dezvoltare, portofolii de competenţă.
Portofolii de celebrare
Pentru clasele primare, unde se introduce ideea portofoliului, forma cea mai
potrivită o îmbracă cele de celebrare. Acestea nu au intenţia de evaluare propriu-zisă, decât
în sens foarte larg, demonstrează participarea elevilor la învăţare, la realizarea portofoliului,
însă deschid interesul pentru realizarea unor astfel de colecţii.
Portofoliile de dezvoltare invită efectiv la evaluare, întrucât au ca scop studiul
dezvoltării unei competenţe. Ele sunt cu atât mai eficiente cu cât specifică mai precis
competenţa vizată (exemplu: competenţa «de scris» este mult prea largă pentru a fi
vizualizată prin portofoliu, însă spre exemplu competenţa de exprimare logică în scris sau
capacitate de redare grafică a literelor este mult mai specifică si ghidează mai bine procesul
de evaluare).
Portofoliile de competenţă
Pentru acceptarea în diverse programe speciale sau extracurriculare deseori este
nevoie de demonstrarea gradului de pregătire pentru a face parte dintr-un astfel de grup de
studiu (exemplu: pentru copiii supradotaţi). În acest caz, cele mai eficiente sunt portofoliile
de competenţă. Acest tip de portofoliu demonstrează mult mai curat nivelul de dezvoltare al
unei abilităţi decât orice test de admitere.
            Portofoliul se compune în mod normal din materiale obligatorii şi opţionale,
selectate de elev şi/sau de profesor şi care fac referire la diverse obiective şi strategii
cognitive. Aşa cum afirmă profesorul Ioan Cerghit, portofoliul cuprinde “o selecţie dintre
cele mai bune lucrări sau realizări personale ale elevului, cele care îl reprezintă şi care pun
în evidenţă progresele sale; care permit aprecierea aptitudinulor, talentelor, pasiunilor,
contribuţiilor personale. Alcătuirea portofoliului este o ocazie unică pentru elev de a se
autoevalua, de a-şi descoperi valoarea competenţelor şi eventualele greşeli. În alţi termeni,
portofoliul este un instrument care îmbină învăţarea cu evaluarea continuă, progresivă şi
multilaterală a procesului de activitate şi a produsului final. Acesta sporeşte motivaţia
învăţării.” (Ioan Cerghit)
            Portofoliile mai pot fi clasificate în:
•   Portofoliu de prezentare sau introductiv (cuprinde o selecţie a celor mai
importante lucrări);
• Portofoliu de progres sau de lucru (conţine toate elementele desfăşurate pe
parcursul activităţii);
• Portofoliul de evaluare (cuprinde: obiective, strategii, instrumente de evaluare,
tabele de rezultate, etc.)
Avantajele folosirii portofoliului:
La disciplinele opţionale, metodologia evaluării se situează între metodele tradiţionale de
evaluare şi cele alternative (complementare). Evaluarea la disciplinele opţionale porneşte
de la premisa că atât cadrul didactic cât şi elevul sunt evaluatori dar şi parteneri, între cei
doi factori ai educaţiei stabilindu-se o relaţie de parteneriat. Elevul este partenerul nostru la
disciplinele opţionale, aceste metode sunt mai puţin utilizate, consacrate fiind mai mult
cele alternative care susţin individualizarea actului educaţional prin sprijinul acordat
elevului. Acestea oferă elevilor suficiente şi variate posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu
şi mai ales ceea ce pot să facă.
 Se urmăreşte orientarea acţiunilor evaluative cu precădere către zonele
valorilor ,,personalizate”, ale creativităţii, gândirii critice, interpretării şi manifestării
individuale, autonome, independente. În acest sens am reorientat actul de evaluare către
competenţe şi capacităţi, abilităţi şi aptitudini, în contextul unor situaţii şi sarcini de lucru
autentice, cât mai apropiate de viaţa reală.
Avantajele utilizării portofoliului în evaluarea disciplinelor opţionale:
♦ portofoliul este un instrument flexibil, uşor adaptabil la specificul disciplinei, clasei şi
condiţiilor concrete ale activităţii;
♦ permite aprecierea şi includerea în actul evaluării a unor produse ale activităţii elevului
care, în mod obişnuit, nu sunt avute în vedere; acest fapt încurajează exprimarea personală a
elevului, angajarea lui în activităţi de învăţare mai complexe şi mai creative, diversificarea
cunoştinţelor, deprinderilor şi abilităţilor exersate;
♦ evaluarea portofoliului este eliberată în mare parte de tensiunile şi tonusul afectiv negativ
care însoţesc formele tradiţionale de evaluare; evaluarea devine astfel motivantă şi nu
stresantă pentru elev;
♦ dezvoltă capacitatea elevului de autoevaluare, aceştia devenind auto-reflexivi asupra
propriei munci şi asupra progreselor înregistrate;
♦ implică mai activ elevul în propria evaluare şi în realizarea unor materiale care să-l
reprezinte cel mai bine.
Greutăţi întâmpinate în utilizarea portofoliului ca mijloc de evaluare:
Ca orice metodă de evaluare, evaluarea prin portofoliu nu poate fi scutită de unele
dezavantaje. Ţine de personalitatea şi “arta” profesorului de a elimina aceste
dezavantaje. Voi expune o serie de dezavantaje pe care le-am întâmpinat în utilizarea
portofoliului ca instrument de evaluare:
Ø     Structura standard a portofoliului trebuie particularizată în funcţie de vârsta şi de
obiectivele, finalităţile disciplinei studiate, în caz contrar vor exista nemulţumiri din atât din
partea profesorului cât şi al elevilor;
Ø     Structura portofoliului, criteriile de evaluare trebuie foarte bine stabilite de către
profesor, de comun acort cu elevii;
Ø     Câştigarea încrederii elevului şi stimularea acestuia;
Ø     Trebuie menţinută o cale de comunicare, pe tot parcursul realizării portofoliului, între
profesor şi elev;
Ø     Timpul îndelungat de realizare al acestuia şi constanţa muncii pe această perioadă;
Ø     Atenţionarea elevilor în legătură cu realizarea portofoliului pentru a fi preîntâmpinată
superficialitatea lucrului şi eventualele frustări ale elevului în legătură cu aprecierea finală;
Ø     Portofoliul nu poate fi repede şi uşor de evaluat;
Ø     Este greu de apreciat conform unui barem strict deoarece reflectă creativitatea şi
originalitatea elevului;
Ø     Ca metoda alternativă de evaluare, portofoliul solicită mai mult o apreciere
calitativă decat cantitativă şi este mai uşor de aplicat pe grupuri mai mici.
Ø     Profesorul îl poate folosi pentru a evalua performanţele elevilor, iar elevii îl pot folosi
pentru autoevaluare şi ca modalitate de reflecţie asupra învăţării.
În urma experienţei acumulate în acest domeniu am constatat că este foarte
importantă legătura dintre elev şi profesor, conştientizarea elevului asupra sarcinilor pe
care le are de îndeplinit în realizarea portofoliului, iar câştigul cel mai important este
formarea unor atitudini în legătură cu o anumită temă.
 Consider că evaluarea prin portofoliu răspunde scopului evaluării de a preveni
eşecul şcolar, că nu se înscrie în metode de evaluare prin care se arată elevilor că “nu ştiu”,
ci adaptează întregul mod de lucru al profesorului la cerinţele fiecărui elev. Este o
modalitate de a obişnui elevul cu lucrul individual, lucrul în echipă, cu observaţia,
cercetarea, elaborarea unor reflecţii, cu integrarea în viaţa socială.
 
Bibliografie:
1.      Bontaş, I., Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 1994.
2.      Cerghit, I., Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1980.
3.      Cerghit, I., Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri,
stiluri, strategii, Editura Aramis, Bucureşti, 2003.
4.      Cerkez, M., Managementul curriculum-ului, Curs, Bucureşti 2005-2006
5.      Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă,  Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
6.      Iucu,R., Manolescu M., Pedagogie, Ed. Fundatiei Culturale D. Bolintineanu,
2001
7.      Jinga, I., Managementul învăţământului, Ed. ASE, Bucureşti, 2003.
8.      Manolescu, M, Evaluarea scolara- un contract pedagogic, Ed. Fundatiei
Culturale D. Bolintineanu, 2002
 

EV