PORTOFOLIUL DIDACTIC,

o metodă alternativă viabilă de evaluare

 
 
„Într-o şcoală niciodată nu se ştie cine dă şi cine primeşte.” (Constantin Noica)
 
Şcoala are “obligaţia“ să creeze condiţii adecvate pentru a da posibilitate fiecărui elev
“să-şi realizeze propria lui dezvoltare optimă“ (J. Bruner). Această viziune optimistă asupra
accesibilităţii presupune încredere şi respect faţă de individualitatea elevului. Întreaga activitate
din şcoală este orientată spre formarea personalităţii elevului în conformitate cu cerinţele
societăţii, scopul principal fiind integrarea socială. Dacă conţinutul şi formele acestei activităţi nu
ar lua în considerare realitatea psihologică a copilului, ar primejdui realizarea scopului propus,
afirmarea fiecărui copil ca individualitate.
 
Fiecare copil are un potenţial educativ înnăscut care trebuie doar descoperit si activizat.
Aceasta este misiunea şcolii, a educatorilor, deoarece, după cum spunea Comenius : “E îndoielnic
să existe o oglindă atât de murdărită, încât să nu reflecte totuşi imagini într-un fel oarecare; e
îndoielnic să existe o tablă atât de zgrunţuroasă încât să nu putem scrie totuşi ceva pe ea. Dacă se
întâmplă însă ca oglinda să fie plină de praf sau pete, îinainte de a ne folosi de ea trebuie să o
ştergem, iar o tablă prea zgrunţuroasă trebuie s-o dăm la rindea.“
Importanţa educaţiei este deosebită, întregul sistem educational trebuind să se bazeze pe
premisa că fiecare individ poate fi educat, poate fi ajutat să treacă de la o etapă la alta, atâta timp cât
influenţele educative se adresează “ zonei proximei dezvoltări “ ( L. S. Vigotski ). Izvorul
dezvoltării psihice îl constituie, după cum se ştie, contradicţiile interne care apar ca urmare a
solicitărilor externe. Crearea mijloacelor necesare pentru depăşirea şi rezolvarea acestor contradicţii
revine, în primul rând, educaţiei. Pe de o parte, educaţia oferă conţinuturile ce urmează să fie
asimilate, pe de altă parte ea se preocupă de modul în care să fie asimilate, de formarea capacităţilor
omului. Rolul conducător al educaţiei apare în intervenţia acesteia, în crearea unui climat
educational favorabil, cu valenţe educative puternice asupra formării personalităţii umane, deci
“educaţia este o artă“.
Portofoliul nu este numai o metodă alternativă de evaluare a elevului. Prin materiale pe care le
conţine, el poate fi ilustrativ pentru crearea imaginii unei instituţii cum ar fi Şcoala Nr. … sau Liceul
…, folosit fiind ca “o modalitate de a reprezenta un grup, o şcoală chiar; este un exemplu reprezentativ
al activităţii şi al performanţelor cursanţilor unei şcoli”. Instituţia şcolară respectivă încearcă astfel să-
şi creeze o imagine în rândul viitorilor cursanţi ori în rândul părinţilor, arătându-le mostre ale
activităţilor şi acţiunilor desfăşurate de elevi în şcoala respectivă.
Poate fi considerat în acelaşi timp un instrument complementar folosit de profesor în aplicarea
strategiilor de instruire centrate pe lucrul în echipă, pe elaborarea de proiecte ample de cercetare şi
învăţare. Portofoliul este compatibil cu instruirea individualizată, ca strategie centrată pe stilurile
diferite de învăţare. Prin complexitatea şi bogăţia informaţiei pe care o furnizează, sintetizând
activitatea elevului de-a lungul timpului (un semestru, an şcolar sau ciclu de învăţământ), portofoliul
poate constutui parte integrantă a unei evaluări sumative sau a unei examinări.
Abordarea integrată a învăţării şi utilizarea metodelor alternative de evaluare stimulează
crearea unei relaţii de colaborare, de încredere şi respect reciproc între profesor şi elevi şi între
elevi. Elevul nu se simte "controlat", ci sprijinit. Profesorul trebuie să fie mai mult un organizator al
situaţiilor de învăţare şi un element de legătură între elev şi societate, care mediază şi facilitează
accesul la informaţie. Implicarea elevilor în procesului didactic trebuie realizată în toate laturile
acestuia: predare-învăţare-evaluare.
Utilizarea metodelor alternative sau complementare de evaluare încurajează crearea unui climat de
învăţare plăcut, relaxat, elevii fiind evaluaţi în mediul obişnuit de învăţare, prin sarcini contextualizate:
realizează experimente, elaborează proiecte, alcătuiesc portofolii, acestea fiind în acelaşi timp sarcini
de instruire şi probe de evaluare. Este important ca elevii să înţeleagă criteriile de evaluare, procesul
evaluativ, pentru a putea reflecta asupra performanţelor obţinute, a le explica şi a găsi modalităţi de
progres. Elevii nu trebuie evaluati unii in raport cu ceilalti, scopul nu este de a-i ierarhiza, ci de a vedea
evolutia, progresul, achizitiile.
Preocuparea pentru găsirea şi valorificarea unor noi metode de evaluare, mai ales pentru
măsurarea acelor obiective aparţinând domeniului afectiv, s-a concretizat în descoperirea şi folosirea
metodelor de evaluare alternative sau complementare. Acestea sunt eficiente în evaluarea atitudinilor şi
comportamentelor, dar şi a unor capacităţi şi achiziţii intelectuale, urmărind accentuarea dimensiunii
acţiunii evaluative care să ofere elevilor suficiente şi variate posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu,
dar, mai ales, ceea ce pot să facă.
În practica şcolară s-au îmbunătăţit metodele şi tehnicile de evaluare în scopul realizării unor
corelaţii eficiente între predare-învăţare-evaluare şi pentru a atinge dezideratele propuse pentru
formarea personalităţii autonome, libere şi creatoare.
Principalele metode alternative sau complementare de evaluare al căror potenţial formativ
susţine individualizarea actului educaţional prin sprijinul elevului sunt: portofoliul; hărţile
conceptuale; proiectul; studiul de caz; observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului
elevului; fişa pentru activitatea personală a elevului; investigaţia; interviul; înregistrări audio şi/sau
video etc.
Metodele de evaluare alternative fac apel la creativitatea elevului, la gândirea divergentă,
generalizări sau lucrul în echipă, dezvoltând unele capacităţi intelectuale cu un caracter
interdisciplinar.
În ceea ce priveşte ponderea metodelor de evaluare tradiţionale sau alternative au fost
purtate numeroase discuţii, au fost elaborate argumente „pro” şi „contra” utilizării exclusive a unuia
sau celuilat tip de metode. Se pare că socuţia cea mai potrivită constă în îmbinarea lor, folosirea lor
în funcţie de particularităţile de vârstă, de personalitatea elevilor şi profesorului, de obiectivele
următite.
Nu trebuie să neglijăm în nici o situaţie că evaluarea trebuie să întărească motivaţia elevilor
şi să nu-i inhibe, să fie separată de procesul de formare, între elevi şi profesori să existe o mai bună
comunicare, profesorii şi elevii să se cunoască şi să dobândească mai multă încredere unii în ceilalţi.
Portofoliul didactic:
       este un instrument de evaluare complet şi complex, prin care se urmăreşte progresul la o
anumită disciplină, dar şi atitudinea elevului faţă de acea disciplină pe o perioadă lungă de
timp;
       este un mijloc de a valoriza munca individuală a elevului, acţionând ca factor al dezvoltării
personalităţii, rezervându-i elevului un rol activ în învăţare;
       cuprinde atât rezultatele obţinute de elev într-un semestru sau an şcolar la teste, probe practice,
teme pentru acasă, dar şi rezultatele elevului la instrumente alternative de evaluare
(investigaţie, proiecte, referate, eseuri, observarea sistematică a comportamentului şcolar,
autoevaluarea);
       mai cuprinde şi fişele individuale ale elevului, chestionare privind atitudinea sa faţă de o
anumită disciplină şi altele.
Portofoliul reprezintă "Cartea de vizită" a elevului în care este vizualizat progresul (în plan
cognitiv, atitudinal şi comportamental) de la un semestru la altul, de la un an şcolar la altul, la o
anumită disciplină, de-a lungul unui interval mai lung de timp. Reprezintă un pact între elev şi
profesorul care trebuie să-l ajute pe elev să se autoevalueze. Profesorul discută cu elevul despre ce
trebuie să stie şi ce trebuie să facă acesta de-a lungul procesului de învăţare. La începutul demersului
educativ se realizeaza un diagnostic asupra necesităţilor elevului de învăţare pentru a stabili obiectivele
şi criteriile de evaluare. Diagnosticul este făcut de profesor şi este discutat cu elevul implicat în
evaluare.
Portofoliul cuprinde:
     lista conţinutului acestuia, (sumarul, care include titlul fiecarei lucrări/fişe,etc. şi numărul paginii
la care se găseşte);
     argumentaţia care explică ce lucrări sunt incluse în portofoliu, de ce este importantă fiecare şi cum
se articulează între ele într-o viziune de ansamblu a elevului/grupului cu privire la subiectul respectiv;
     lucrările pe care le face elevul individual sau în grup;
     rezumate;
     eseuri;
     articole, referate, comunicări;
     fişe individuale de studiu;
       proiecte şi experimente;
       temele de zi de zi ;
       probleme rezolvate;
       rapoarte scrise – de realizare a proiectelor;
       teste şi lucrări semestriale;
       chestionare de atitudini;
       înregistrări, fotografii care reflectă activitatea desfăşurată de elev individual sau împreună cu
colegii săi;
       observaţii pe baza unor ghiduri de observaţii;
       reflecţiile proprii ale elevului asupra a ceea ce lucrează;
       autoevaluări scrise de elev sau de membrii grupului;
       interviuri de evaluare;
       alte materiale, hărţi cognitive, contribuţii la activitate, care reflectă participarea elevului/grupului
la derularea şi soluţionarea temei date;
       viitoare obiective pornind de la realizările curente ale elevului/grupului, pe baza intereselor şi a
progreselor înregistrate;
       comentarii suplimentare şi evaluări ale profesorului, ale altor grupuri de învăţare şi/sau ale altor
părţi interesate, de exemplu părinţii;
Caracteristicile evaluării cu ajutorul portofoliului
Evaluarea cu ajutorul portofoliului trebuie să se bazeze pe un sistem de informaţii cuprinzând
date şi indicatori care să permită urmărirea evoluţiei fiecărui elev în parte .
Utilizarea portofoliului ca metodă complementară de evaluare se impune din ce în ce mai mult
în practica şcolară curentă. În contextul ştiinţelor educaţiei, portofoliul s-a impus din nevoia existenţei
unei metode de evaluare flexibilă, complexă, integratoare, ca alternativă viabilă la modalităţile
tradiţionale de evaluare .
 O funcţie pe care o preia portofoliul este aceea de investigare a majorităţii "produselor"
elevului, care, de obicei, rămân neinvestigate în actul evaluativ. Prin complexitatea şi bogăţia
informaţiei pe care o poate furniza, portofoliul reprezintă o parte integrantă a unei evaluări sumative
semestriale/anuale şi, de ce nu, o evaluare externă la final de ciclu de instruire.
În mod obişnuit, evaluarea trebuie înţeleasă ca o modalitate de ameliorare a predării şi învăţării,
de eliminare a eşecului şi de realizare a unui progres constant în pregătirea elevului.
Însuşirea unor deprinderi practice se încadrează într-o finalitate precisă. De pildă, în
proiectele întocmite de elevi, operaţiile de muncă învăţate se încorporează în produse, care prezintă
valori de întrebuinţare. În consecinţă, produsele activităţii efective urmează să satisfacă o serie de
cerinţe cu privire la formă, dimensiuni, suprafeţe prelucrate. În defectele produsului se citesc lacunele
şi deficienţele deprinderilor concrete de muncă, abaterile lor faţă de criteriile programate. În funcţie de
abaterile constatate se aduc apoi corectivele necesare, vizând apropierea de obiectivele prescrise.
Planificarea probelor, de pildă, trebuie să se încadreze în regimul raţional de efort, să evite
supraîncărcarea, să asigure timpul necesar de pregătire, să nu “ vâneze“ situaţii mai critice pentru elevi,
ci să le ofere acestora prilejul să se realizeze pe măsura capacităţilor lor. De asemenea, alegera temei
trebuie astfel făcută încât să nu ceară o simplă reproducere din memorie. Este indicat să se propună
tema care să pretindă o selecţie şi prelucrare a materialului învăţat, precum şi priceperea de a utiliza
într-un context parţial nou informaţiile dobândite, angajând gândirea şi puterea de concentrare a
elevului, îndemânarea practică.
Portofoliul, ca metodă de evaluare longitudinală a performanţelor elevilor, este mai puţin
cunoscută şi folosită în România. Învăţământul alternativ propune utilizarea portofoliului, în special cu
rol de colectare a produselor activităţii elevilor, deşi nu se exploatează încă pe deplin valoarea
evaluativă a acestei metode. Portofoliul este o colecţie formată din produse ale activităţii de învăţare a
elevului. Produsele incluse sunt selectate de elevul însuşi şi sunt însoţite de reflecţiile sale personale
asupra lor, astfel încât să contureze cât mai bine performanţa sa prezentă în domeniul care face obiectul
de studiu al portofoliului. Elementul esenţial al acestei metode este implicarea activă a elevului în
crearea, colectarea şi selectarea produselor care satisfac scopul portofoliului. Acest fapt conferă
portofoliului o importantă valoare instructivă, pe lângă valenţa sa evaluativă; elevii învaţă despre ei
înşişi în procesul întocmirii portofoliului şi a reflectării asupra produselor propriei învăţări, iar
profesorii pot afla o serie de aspecte relevante pentru evoluţia copiilor, care altfel ar fi fost trecute cu
vederea (percepţia lor asupra rezultatelor proprii, trăirile si aşteptările legate de performanţa lor,
obiectivele şi planurile lor de viitor).
Există mai multe tipuri de prtofolii: portofolii de celebrare, portofolii de dezvoltare,
portofolii de competenţă.
 Portofolii de celebrare
Pentru clasele primare, unde se introduce ideea portofoliului, forma cea mai potrivită o
îmbracă cele de celebrare. Acestea nu au intenţia de evaluare propriu-zisă, decât în sens foarte larg,
demonstrează participarea elevilor la învăţare, la realizarea portofoliului, însă deschid interesul pentru
realizarea unor astfel de colecţii.
Portofoliile de dezvoltare invită efectiv la evaluare, întrucât au ca scop studiul dezvoltării
unei competenţe. Ele sunt cu atât mai eficiente cu cât specifică mai precis competenţa vizată (exemplu:
competenţa «de scris» este mult prea largă pentru a fi vizualizată prin portofoliu, însă spre exemplu
competenţa de exprimare logică în scris sau capacitate de redare grafică a literelor este mult mai
specifică si ghidează mai bine procesul de evaluare).
Portofoliile de competenţă
Pentru acceptarea în diverse programe speciale sau extracurriculare deseori este nevoie de
demonstrarea gradului de pregătire pentru a face parte dintr-un astfel de grup de studiu (exemplu:
pentru copiii supradotaţi). În acest caz, cele mai eficiente sunt portofoliile de competenţă. Acest tip de
portofoliu demonstrează mult mai curat nivelul de dezvoltare al unei abilităţi decât orice test de
admitere.
Portofoliul se compune în mod normal din materiale obligatorii şi opţionale, selectate de elev
şi/sau de profesor şi care fac referire la diverse obiective şi strategii cognitive. Aşa cum afirmă
profesorul Ioan Cerghit, portofoliul cuprinde “o selecţie dintre cele mai bune lucrări sau realizări
personale ale elevului, cele care îl reprezintă şi care pun în evidenţă progresele sale; care permit
aprecierea aptitudinulor, talentelor, pasiunilor, contribuţiilor personale. Alcătuirea portofoliului este o
ocazie unică pentru elev de a se autoevalua, de a-şi descoperi valoarea competenţelor şi eventualele
greşeli. În alţi termeni, portofoliul este un instrument care îmbină învăţarea cu evaluarea continuă,
progresivă şi multilaterală a procesului de activitate şi a produsului final. Acesta sporeşte motivaţia
învăţării.” (Ioan Cerghit)
Portofoliile mai pot fi clasificate în:
• Portofoliu de prezentare sau introductiv (cuprinde o selecţie a celor mai importante
lucrări);
• Portofoliu de progres sau de lucru (conţine toate elementele desfăşurate pe parcursul
activităţii);
• Portofoliul de evaluare (cuprinde: obiective, strategii, instrumente de evaluare, tabele de
rezultate, etc.)
Avantajele folosirii portofoliului:
La disciplinele opţionale, metodologia evaluării se situează între metodele tradiţionale de evaluare şi
cele alternative (complementare). Evaluarea la disciplinele opţionale porneşte de la premisa că atât
cadrul didactic cât şi elevul sunt evaluatori dar şi parteneri, între cei doi factori ai educaţiei stabilindu-
se o relaţie de parteneriat. Elevul este partenerul nostru la disciplinele opţionale, aceste metode sunt
mai puţin utilizate, consacrate fiind mai mult cele alternative care susţin individualizarea actului
educaţional prin sprijinul acordat elevului. Acestea oferă elevilor suficiente şi variate posibilităţi de a
demonstra ceea ce ştiu şi mai ales ceea ce pot să facă.
Se urmăreşte orientarea acţiunilor evaluative cu precădere către zonele valorilor
,,personalizate”, ale creativităţii, gândirii critice, interpretării şi manifestării individuale, autonome,
independente. În acest sens am reorientat actul de evaluare către competenţe şi capacităţi, abilităţi şi
aptitudini, în contextul unor situaţii şi sarcini de lucru autentice, cât mai apropiate de viaţa reală.
Avantajele utilizării portofoliului în evaluarea disciplinelor opţionale:
♦ portofoliul este un instrument flexibil, uşor adaptabil la specificul disciplinei, clasei şi condiţiilor
concrete ale activităţii;
♦ permite aprecierea şi includerea în actul evaluării a unor produse ale activităţii elevului care, în mod
obişnuit, nu sunt avute în vedere; acest fapt încurajează exprimarea personală a elevului, angajarea lui
în activităţi de învăţare mai complexe şi mai creative, diversificarea cunoştinţelor, deprinderilor şi
abilităţilor exersate;
♦ evaluarea portofoliului este eliberată în mare parte de tensiunile şi tonusul afectiv negativ care
însoţesc formele tradiţionale de evaluare; evaluarea devine astfel motivantă şi nu stresantă pentru elev;
♦ dezvoltă capacitatea elevului de autoevaluare, aceştia devenind auto-reflexivi asupra propriei munci
şi asupra progreselor înregistrate;
♦ implică mai activ elevul în propria evaluare şi în realizarea unor materiale care să-l reprezinte cel mai
bine.
Greutăţi întâmpinate în utilizarea portofoliului ca mijloc de evaluare:
Ca orice metodă de evaluare, evaluarea prin portofoliu nu poate fi scutită de unele dezavantaje.
Ţine de personalitatea şi “arta” profesorului de a elimina aceste dezavantaje. Voi expune o serie de
dezavantaje pe care le-am întâmpinat în utilizarea portofoliului ca instrument de evaluare:
     Structura standard a portofoliului trebuie particularizată în funcţie de vârsta şi de obiectivele,
finalităţile disciplinei studiate, în caz contrar vor exista nemulţumiri din atât din partea profesorului cât
şi al elevilor;
     Structura portofoliului, criteriile de evaluare trebuie foarte bine stabilite de către profesor, de
comun acort cu elevii;
     Câştigarea încrederii elevului şi stimularea acestuia;
     Trebuie menţinută o cale de comunicare, pe tot parcursul realizării portofoliului, între profesor şi
elev;
     Timpul îndelungat de realizare al acestuia şi constanţa muncii pe această perioadă;
     Atenţionarea elevilor în legătură cu realizarea portofoliului pentru a fi preîntâmpinată
superficialitatea lucrului şi eventualele frustări ale elevului în legătură cu aprecierea finală;
     Portofoliul nu poate fi repede şi uşor de evaluat;
     Este greu de apreciat conform unui barem strict deoarece reflectă creativitatea şi originalitatea
elevului;
     Ca metoda alternativă de evaluare, portofoliul solicită mai mult o apreciere calitativă decat
cantitativă şi este mai uşor de aplicat pe grupuri mai mici.
     Profesorul îl poate folosi pentru a evalua performanţele elevilor, iar elevii îl pot folosi pentru
autoevaluare şi ca modalitate de reflecţie asupra învăţării.
În urma experienţei acumulate în acest domeniu am constatat că este foarte importantă legătura
dintre elev şi profesor, conştientizarea elevului asupra sarcinilor pe care le are de îndeplinit în
realizarea portofoliului, iar câştigul cel mai important este formarea unor atitudini în legătură cu o
anumită temă.
Consider că evaluarea prin portofoliu răspunde scopului evaluării de a preveni eşecul şcolar, că
nu se înscrie în metode de evaluare prin care se arată elevilor că “nu ştiu”, ci adaptează întregul mod
de lucru al profesorului la cerinţele fiecărui elev. Este o modalitate de a obişnui elevul cu lucrul
individual, lucrul în echipă, cu observaţia, cercetarea, elaborarea unor reflecţii, cu integrarea în viaţa
socială.

Bibliografie:
1.      Bontaş, I., Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 1994.
2.      Cerghit, I., Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1980.
3.      Cerghit, I., Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri, strategii,
Editura Aramis, Bucureşti, 2003.
4.      Cerkez, M., Managementul curriculum-ului, Curs, Bucureşti 2005-2006
5.      Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
6.      Iucu,R., Manolescu M., Pedagogie, Ed. Fundatiei Culturale D. Bolintineanu, 2001
7.      Jinga, I., Managementul învăţământului, Ed. ASE, Bucureşti, 2003.
8.      Manolescu, M, Evaluarea scolara- un contract pedagogic, Ed. Fundatiei Culturale D.
Bolintineanu, 2002