Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INTEGRATĂ
PIETONII ISCUSIȚI
Comportamente așteptate:
Programul activităţii
Modalități de evaluare: aprecieri verbale, individuale, colective, expoziții cu lucrările realizate de copii,
recompense.(ANEXA 9)
Bibliografie:
SCENARIUL ZILEI
Activitatea debutează cu întâlnirea de dimineață:
SALUTUL: După ce sosesc toți copiii, aceștia se vor așeza în semicerc pe covor pentru a desfășura
întâlnirea de dimineață: ,,Soarele a răsărit
O nouă zi a sosit.
Hai copii, să ne-adunăm
Frumos să ne salutăm!”
Salut cu adăugare de cuvinte noi: „Bună dimineața, pietonilor!„ – Salutul începe de la educatoare şi este
continuat de toţi copiii grupei, fiecare salutându-şi colegul din partea dreaptă, adresându-i drept apelativ
cuvântul “pieton” și numele copilului: “Bună dimineaţa, pieton Claudiu!”
Aflând ce îşi doreşte Agentul de poliție, se va realiza tranziția către centrele de interes ,,Suntem
mici și ordonați/ Și cuminți,plăcuți, curați/ Ne dorim noi ca să știm/ De accidente
să ne ferim!”. După ce copiii s-au așezat la centrele de interes, le explic ce au de
făcut la fiecare centru în parte.
La centrul ”Joc de masă, copiii vor avea de trasat drumul mașinii
catre casă (Labirintul), la centrul ”Știință” vor avea de prins tot
atâția clești câte indicatoare sunt reprezentate in imagine, iar la centru
”Artă”, copiii vor avea de lipit și asamblat componentele astfel încât să-l
descopere pe ”Hipo-polițistul”.
Când copiii au finalizat lucrul la centre se realizează tranziția ( ,,Strada
sî n-o treci distrat/ Te gândești...fii cugetat!/ Nu uita de semafor/ Trec
mașinile de zor!”) pentru a desfășura activitatea matematică
,,Pietonii iscusiți”.
În cadrul acestei activități, preșcolarii sunt anunțați despre tema și sarcinile de joc.Copiii
descoperă materialele , împreună cu educatoarea și li se comunică tema activității „Pietonii
iscusiți”, După anunțarea temei, copiii primesc informații referitoare la regulile jocului și de asemenea li
se exemplifică fiecare „cerință“ din cadrul jocului.. Educatoarea le va spune copiilor ceea ce ”Păpușa
polițist” dorește să învețe. Prima sarcină dată copiilor este de a realiza scara numerică crescătoare ( de la
1 la 5), așezând jetoanele cu indicatoare rutiere, pe tabla magnetică, în funcție de cifra șirului numeric. A
doua sarcină este de a folosi corect numeralul ordinal. A treia sarcină este de a număra elementele din
mulțimile date și de a așeza cifra corespunzătoare în dreptul mulțimii. La a patra sarcină, copiii vor ridica
jetonul cu atâtea buline câte sunt exprimate de ”Păpușa Polițist”, prin intermediul educatoarei. La
complicarea jocului copiii vor răspunde la ghicitori. Cu ajutorul ”Paletei semafor”, voi desemna copilul
care va răspunde la sarcină. Pentru această activitate avem pregătite: tabla magnetică, jetoane cu cifre,
jetoane cu indicatoare rutiere, păpușa polițist, paleta-semafor, secția de poliție, cutii cu bilețele pe care
sunt scrise sarcinile, jetoane cu imagini numerice de la 1 până la 5.
La activitatea din cadrul Domeniului Om și Societate, ne vom încălzi mâinile și ne vom pregăti
musculatura pentru realizarea cu succes a sarcinilor. Pentru această activitate, copiii vor primi materialele
necesare și de asemenea li se prezintă lucrarea model. Fiecare copil va lucra după modelul dat de
educatoare, astfel vor realiza un semafor, pe care îl vr putea purta ca pe o pelerină.
Tranziția către jocurile și activitățile liber alese (II) se va realiza prin versurile ,, Ai grijă pe unde
mergi/ Să nu te accidentezi/ tra la la și tra la la/ Folosește trecerea!”.
În cadrul activității jocuri și activități liber alese (II), copiii vor juca un joc ,, Semaforul”, apoi
vor observa ”Indicatoare rutiere”-experiment.
ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE
PERSONALĂ- ADP
Data: 20.05.2021
Unitatea de învățământ: Gradinița cu Program Normal, Satul Banului, Măgureni
Nivel: I, Grupa: Combinată
Prof. Înv. Preșcolar: Tiugan (căs. Șonea) Diana Maria
Temă anuală de studiu: Cine și cum planifică/ organizează o activiate?
Tema săptămânală independentă: Învățăm să circulăm
Tema activității: Pietonii iscusiți
Scopul activității:
- Încurajarea abilităților de comunicare (de povestire, în cazul de față) cu scopul dezvoltării limbajului și
al relaționării.
- Dezvoltarea și implementarea spiritului de curaj pentru a se exprima liber în funcție de opiniile, părerile,
ideile personale, purtat de propriile sentimente și emoții.
Obiective operaţionale:
O1 – Sǎ utilizeze enunțuri adecvate, pentru a se prezenta;
O2 – Să utilizeze un limbaj coerent și adecvat în care să menționeze anotimpul în care suntem și să
descrie starea vremii;
O3 – Să participe activ la activitatea de grup;
O4 – Să exprime impresii şi idei referitoare la tema propusă.
Strategii didactice:
• Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, observaţia.
• Mijloace şi materiale didactice: calendarul naturii, jetoane cu pozele preșcolarilor.
• Forma de organizare: frontal, pe grupe.
PROIECT DIDACTIC
Jocuri și activități liber alese (I)
Data: 20.05.2021
Unitatea de învățământ: Gradinița cu Program Normal, Satul Banului, Măgureni
Nivel: I, Grupa: Combinată
Prof. Înv. Preșcolar: Tiugan (căs. Șonea) Diana Maria
Temă anuală de studiu: Cine și cum planifică/ organizează o activiate?
Tema săptămânală independentă: Învățăm să circulăm
Tema activității: Pietonii iscusiți
Tipul activității: consolidare de cunoștințe, priceperi și deprinderi
Mijloc de realizare: pe centre de interes
Scopul activității: consolidarea deprinderilor de lucru specifice jocurilor liber alese, de cooperare cu
partenerii;
Centrul ȘTIINȚĂ
Subiectul::,,Câte indicatoare sunt?”
Obiective operaționale:
O4: să numere câte indicatoarele se află pe jetoane;
O5: să denumească indicatoarele rutiere aflate în imagini.
O6: să prindă tot atatea cârlige câte indicatoare a numărat.
O7: să coopereze pe parcursul întregii activități.
Centrul ARTĂ
Subiectul: ,,Polițistul Hipo” (ANEXA 2)
Obiective operaționale:
O8: să identifice materialele puse la dispoziție;
O9: să folosească adecvat tehnicile de lucru insușite;
O10:să lipească corespunzător elementele hipopotamului.
Strategii didactice:
- Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, observarea.
- Mijloace de învățământ: fișe de lucru, jetoane cu indicatoare rutiere, clești de rufe, lipici.
- Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe.
- Resurse umane: 9 preșcolari
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
Evenimentul Strategii didactice
didactic/ Conținutul științific Evaluare
secvența Metode și Mijloace de Forme de
didactică procedee învățământ organizare
Asigur condițiile optime pentru desfășurarea
1)Moment activității pe centre de interes. Copiii se vor deplasa
organizatoric spre centre după realizarea tranziției ,,Suntem mici și Conversația frontal
ordonați/Și cuminți, plăcuți, curați/ Ne dorim noi ca
să știm/ De accidente să ne ferim!”
2)Captarea Se va realiza prin prezentarea musafirului, Agentul
atenției de circulație rutieră împreună cu ”Păpușa Polițist”. Conversația frontal
El le va spune copiilor că i-a urmărit și a văzut cât de
multe lucruri știu despre circulația rutieră și de aceea
dorește să o învețe și pe ”Păpusa Polițist”.
În continuare, copiii descoperă materialelor aflate pe
măsuțele de la fiecare centru.
3)Anunțarea Astăzi vom lucra la cele trei centre de interes unde
temei și a avem pregătite mai multe sarcini:
obiectivelor
operaționale Conversația frontal
-La centrul Joc de masă vom descoperii drumul
mașinii catre casă.
-La centrul Știință vom număra indicatoare rutiere,
le vom denumi și vom prinde tot atatea cârlige câte
indicatoare rutiere sunt numărate.
-La centrul Artă vom lipi părțile componente ale
corpului pentru a-l realiza pe ”Polițistul Hipo”.
7)Încheierea Copiii vor primi aprecieri verbale asupra modului în Conversația frontal Aprecieri verbale
activității care au participat la activitate.
Tranziția: ,,Strada să n-o treci distrat,/ Te
gândești...fii cugetat!/ Nu uita de semafor/Trec
mașinile de zor! ”
PROIECT DIDACTIC
Domeniul științe- activitate matematică
Data: 20.05.2021
Unitatea de învățământ: Gradinița cu Program Normal, Satul Banului, Măgureni
Nivel: I, Grupa: Combinată
Prof. Înv. Preșcolar: Tiugan (căs. Șonea) Diana Maria
Temă anuală de studiu: Cine și cum planifică/ organizează o activiate?
Tema săptămânală independentă: Învățăm să circulăm
Tema activității: Pietonii iscusiți
Domeniul: Domeniul Științe- activitate matematică
Tipul de activitate: consolidare de cunoștințe
Mijloc de realizare: joc didactic
Scopul: Verificarea și fixarea deprinderii de a număra crescător în limitele 1-5, utilizarea corectă a
numeralului ordinal, așezarea cifra corespunzătoare numărului de elemente din mulțime, formarea
atenției voluntare și întărirea deprinderii de a coordona acțiunile în colectiv și dezvoltarea analizatorilor
vizuali și auditivi.
Obiective operaționale:
O1: să ordoneze crescător jetoanele cu indicatoare rutiere, de la 1 la 5;
O2: să folosească corect numeralul ordinal;
O3: să numere elementele din mulțimile date;
O4: să identifice jetonul corespunzător în funcție de indicația verbală.
O5: să recunoască indiciile pentru a răspunde la ghicitori.
Sarcina didactică:
Copiii trebuie să se joace cu jetoanele cu cifre și indicatoare rutiere.
-Prima sarcină dată copiilor este de a realiza scara numerică crescătoare ( de la 1 până la 5), așezând
jetoanele cu indicatoare rutiere, pe tabla magnetică, în funcție de cifra șirului numeric. (ANEXA 3)
-A doua sarcină este de a folosi corect numeralul ordinal;
-A treia sarcină este de a număra elementele din mulțimile date și de a așeza cifra corespunzătoare în
dreptul mulțimii (ANEXA 4);
-A patra sarcină este de a raporta cantitatea la număr.
- La complicarea jocului copiii vor răspunde la ghicitori (ANEXA 5).
Regulile jocului:
Cu ajutorul Paletei-semafor și a Siluetei- polițist voi desemna copilul care va veni la ”Secția de poliție”
pentru a răspunde la sarcini;
Să păstreze liniștea atunci când un coleg răspunde;
Să fie atenți;
Să aștepte în liniște să fiți numiți;
Să acorde ajutor, tuturor colegilor care au nevoie.
Elemente de joc: surpriza, mânuirea materialului, cooperarea, recompensarea cu aplauze.
Strategii didactice:
Data: 20.05.2021
Unitatea de învățământ: Gradinița cu Program Normal, Satul Banului, Măgureni
Nivel: I, Grupa: Combinată
Prof. Înv. Preșcolar: Tiugan (căs. Șonea) Diana Maria
Temă anuală de studiu: Cine și cum planifică/ organizează o activiate?
Tema săptămânală independentă: Învățăm să circulăm
Tema activității: Pietonii iscusiți
Domeniul: Domeniul estetic și creativ
Tipul de activitate: consolidare de priceperi și deprinderi
Mijloc de realizare: Asamblare și lipire-activitate practică
Scopul: Consolidarea dreprinderilor și priceperilor unor abilități practice specifice nivelului de dezvoltare
motrică.
Obiective operaționale:
O1: să recunoască și să denumească materialele puse la dispoziție pentru activitate și să le folosească
corespunzător;
O2: să decupeze corect;
O3: să asambleze semaforul după modelul dat;
O4: să adopte o poziție corectă în timpul lucrului;
O5: să realizeze corect lucrarea, respectând etapele de lucru și păstrând acuratețea lucrării;
O6: să evalueze propria lucrare, cât și lucrarea colegilor.
Strategii didactice:
Metode și procedee: conversaţia, explicaţia, observaţia, demonstraţia, exerciţiul, munca independentă;
Mijloace de învățământ: coșuleț cu: foarfecă, hârtie colorată autocolantă cu cercuri roșii, galbene și verzi
pentru decupat, saci de gunoi negrii.
Data: 20.05.2021
Unitatea de învățământ: Gradinița cu Program Normal, Satul Banului, Măgureni
Nivel: I, Grupa: Combinată
Prof. Înv. Preșcolar: Tiugan (căs. Șonea) Diana Maria
Temă anuală de studiu: Cine și cum planifică/ organizează o activiate?
Tema săptămânală independentă: Învățăm să circulăm
Tema activității: Pietonii iscusiți
Categoria de activitate: jocuri și activități liber alese (JALA 2)
Mijloc de realizare: a)Semaforul- joc distractiv
b) Indicatoare rutiere- experiment
Scopul: satisfacerea nevoii de mișcare, destinderea și recreerea copiilor, dezvoltarea dexterității, a
îndemânării, a atenției;
Obiective operaționale:
O1: să execute mişcările sugerate de educatoare;
O2: să respecte regulile jocului;
O3: să ghicească ce indicator rutier a fost desenat;
O4: să coopereze pe parcursul întregii activități.
Strategii didactice:
Metode și procedee: conversația,observația, explicația, demonstrația, exerciţiul, jocul, experiment;
Mijloace de învățământ: Pelerina-semafor, culorile semaforului(verde,gablen,rosu), perne, farfurie,
servetele, carioci,apa;
Forme de organizare: frontal, pe grupe;
Resurse umane: 9 preșcolari
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
Evenimentul
didactic/ Conținutul științific Strategii didactice Evaluare
secvența Metode și Mijloace de Forme de
didactică procedee învățământ organizare
1)Moment
organizatoric
Asigur condițiile optime pentru desfășurarea activității:
aerisirea sălii de grupă, intrarea copiilor în sala de grupă.
2)Captarea
atenției
Realizez captarea atenției printr-o provocare la joc: Conversația Frontal
-Pentru că este ultima activitate de azi, ”Păpușa Polițist”
vrea să vadă dacă sunteţi jucăuşi. Vă plac jocurile?
3)Anunțarea
temei și a
obiectivelor Astăzi ne vom distra jucând jocul ,,Semaforul”, apoi ne Conversația Frontal
4)Dirijarea
învățării Voi prezinta copiilor materialele necesare pentru Conversaţia Pelerine semafor; Frontal
desfășurarea jocului, aceștia purtând pelerina realizată în
cardul activității Domeniului Om și Societate. Culorile
Copiii vor fi așezați sub formă de cerc. semaforului
Explicarea regulilor jocului distractiv
Pentru început, prezint culorile semaforului și se stabilește Explicaţia
ce trebuie să facem la întâlnirea lor.
Copiii trebuie să fie atenți la ce arăt. Astfel, atunci când
ridic paleta verde- copiii merg. La paleta galbenă aceștia Perne
trenuie să se asigură stânga-dreapta, iar la roșu, copiii se
opresc și se așează pe perne. Demonstraţia
Desfășurarea jocului de probă: Exerciţiu
Copiii vor desfășura jocul, iar eu voi urmări participarea în care copiii
semaforului de 5 ori.
După finalizarea jocului distractiv se va desfășura Evaluez
activităţii copiii vor deschide ochii și se vor apropia de masa mea. Vor respecta regulile
constata că pe șervețel nu se vede nimic desenat. Numai că, jocului
7)Încheierea
activității atunci când șervețelul va fi introdus intr-o farfurie cu apă
indicatorul rutier va apărea, iar copiii vor ghici ce indicator
a fost desenat pe șervețel. Frontal
Conversaţia
Desfășurarea experimentului propriu-zis:
Frontal
Se va desfășura astfel experimentul, acesta finalizându-se Conversaţia
când se vor recunoaște toate indicatoarele desenate.
Frontal
Se va realiza printr-o scurtă conversație:
Conversaţia
-Ce activități am desfășurat?
Asamblează-l pe Hipo
ANEXA 3
ANEXA 4
ANEXA 5
Ghicitori
1.”AȘEZATE PE UN PICIOR
ATENȚIONEAZĂ ORICE PIETON!”
(indicatoare rutiere)
2.”ROȚI, VOLAN, CAROSERIE,
LE CUNOSC CHIAR DINTR-O MIE,
MAMA, TATA LE CONDUCE
LA PLIMBARE CÂND NE DUCE!”
(mașini)
Etapa 2 -decupare
Etapa 3-lipire
ANEXA 8
Experiment
ANEXA 9
PERMIS DE PIETON
NUME: