Terapie corporală

Care sunt beneficiile lucrului cu corpul?

 Primele noastre amintiri sunt înscrise în memoria noastră corporală.

 Prin intermediul corpului putem accesa emoțiile din perioada preverbală.
 Conectându-ne la emoțiile noastre încorporate ne conectăm direct la inconștientul nostru.
 Mintea și corpul sunt cele două aspecte ale interacțiunii noastre holistice.
 Conștiința corporală permite contactul direct și de calitate cu o altă persoană.
 Folosirea corpului și a atingerii în terapie permite terapeutului să aibă acces la zona
limbică a creierului clientului.
 Corpul este o sursă semnificativă de informații despre clientul nostru.
 Uneori corpul este singura modalitate de a lucra cu unii clienți.

Psihopatologia și corpul

Orice defensă psihologică este, de asemenea, oglindită și în corp. Atunci când reținem în
interiorul nostru o emoție, grupe de mușchi se contractează, respirația devine incorectă, iar
fluxul energiei în anumite zone ale corpului, se diminuează.

Principalele zone de tensiune (Lowen, 1988) sunt : oculară, orală, pieptul, diafragma,
stomacul, pelvisul și zona picioarelor.

Lucru cu corpul și implicarea corpului în jocul de rol (inbodyment) sunt o metodă de a

explora prin acțiune.

Caracteristica cel mai des invocată în disputa “joc sau joacă” este aceea ca jocul are
reguli, iar joaca nu. Am mai putea adauga aici că jocul are un scop, o finalitate, o evoluție și o
componentă calitativă, cuantificabilă pe parcursul unor etape.

Aceste cadre de lucru sunt construcții alcătuite și structurate astfel încât clientul să poată
aduce emoțiile, gândurile, sentimentele proprii și să le implice, să le amestece intr-o interacțiune
profundă cu alții sau cu propria persoană. Acest proces corporal, afectiv, cognitiv are un
remarcabil efect unificator și de reglare a individului.

Oricine se poate juca, poate improviza. Oricine poate “să intre” în propriul corp. Cu alte
cuvinte, poate să creeze liber, autentic, o dată și încă o dată, momentele vieții sale. Din copilărie,
primul contact cu propria ființă și apoi cu lumea ia forma unui proces de învățare prin
experimentare. Învățăm prin experiență! Acest proces este valabil atât pentru copilul care trece
de la mișcările dezordonate la mersul în patru labe, cât și pentru omul de știință care
experimentează în laboratorul său.

Dacă mediul înconjurător o permite și, dacă stabilim un contact eficient cu acesta, oricine
poate să învețe. Atunci când între individ și mediu există schimb de informație , mediul îi poate
“preda” tot ceea ce are de predat, iar instrumentul principal prin care stabilim contact cu mediul
este corpul nostru. În corp există senzațiile, percepția, apariția și conștientizarea emoțiilor.

In acest context, reconsiderând ceea ce se numește “talent” sau “o comportare talentată”,

este posibil să ne referim la acest proces doar ca la o mare capacitate individuală de a
experimenta. Și dacă lucrurile stau așa, potențialul unei personalități poate fi perfecționat prin
sporirea capacității individuale de experiență, de trăire, prin perfecționarea lui “Eu Sunt, Eu
Simt, Eu Exist”.

Experiența înseamnă pătrundere în mediul înconjurător - contopirea totală, organică cu el.

Prin corp devenim o parte a lumii din jurul nostru, atingând-o, simțind-o, văzând-o, mirosind-o și
gustând-o, cautând deci, contact direct cu ea.

Acest contact, trebuie în permanență extins, rafinat, pentru că lumea noastră exterioară
trebuie în permanență investigată, chestionată, acceptată sau respinsă.

Astfel, prin experimentare, apare sentimentul libertății personale și conștiința locului ce

îl ocupăm în mediul inconjurător: Autoidentitatea și Autoexpresia.

Foarte puțini dintre noi sunt capabili să facă acest contact direct cu realitatea noastră.
Pătrunderea cea mai elementară în mediul înconjurător este oprită de nevoia noastră de a avea
un comentariu sau o interpretare favorabilă din partea unei autorități recunoscute.
 În general, noi ne temem fie că nu vom primi aprobarea, fie că acceptăm indiscutabil un
comentariu sau o interpretare din afară. Într-o cultură în care aprobarea/dezaprobarea au devenit
arbitrul predominant al efortului și al poziției și, deseori substitutul iubirii, libertatea noastră
personală este spulberată.

Lăsați la discreția capriciilor altora, suntem nevoiți să trecem zilnic prin dorința de a fi
iubiți și frica de a fi respinși, înainte ca să putem fi productivi. Categorisiți ca “buni” sau “răi” de
la naștere (un copil “bun” nu țipă prea mult) suntem treptat atât de încurcați în legăturile trainice
ale aprobării/dezaprobării încât suntem paralizați din punct de vedere creator. “Vedem cu ochii
altora și mirosim cu nasurile altora”. ( V. Spolin)

Fiind astfel nevoiți să așteptăm de la alții ca să ne spună unde suntem, cine suntem și ce
se intâmplă, ajungem la serioasa, dacă nu aproape totala, pierdere a trăirii personale. Pierdem
capacitatea de a fi organic angrenați intr-o problemă. Ajungem să nu cunoaștem propria noastră
natură. Încercând să ne salvăm, construim o forță reală, puternică de apărare și rămânem timizi
sau ne aventurăm înainte doar prin luptă. Unii luptând cu aprobarea/dezaprobarea își dezvoltă un
egocentrism și un exhibiționism, alții renunță și pur si simplu și se lasă duși. În toate cazurile
acestea contactul cu mediu este nimicit. Descoperirea personală și alte trăsături exploratoare se
atrofiază.

Încercând să fim “buni” și evitând să fim “răi” sau fiind ‘răi” pentru că nu putem fi
“buni”, dezvoltăm un mod de viață care cere aprobare/dezaprobare din partea autorității, iar
investigația și rezolvarea de probleme capată o importanță secundară.

Factorul fizic în formarea psihoterapeutului

Termenul “fizicalizare” descrie mijloacele prin care materialul este prezentat

psihoterapeutului la un nivel fizic. Fizicalizarea oferă o experiență personală concretă pe care
acesta o poate acumula, de care depinde dezvoltarea lui viitoare. Libertatea expresiei fizice
deschide individul pe calea către pătrundere și introspecție.

Elementul fizic este ceea ce cunoaștem și prin el putem găsi calea către necunoscut,
intuitiv și poate chiar mai departe către spiritul uman însuși. (V.Spolin)
 În activitățile noastre, de orice fel, avem alternativa să eliberăm în noi elementul fizic. Să
“vedem” cu ochii corpului fizic.

Există un mare curent în istoria somatoterapiei occidentale dezvoltat multiform în medii

diferite. Eliberarea cuvântului se producea la sfârșitul anilor 1800, dar pentru trup a trebuit să
așteptăm mai mult timp o eliberare, de altfel progresivă :

- trupul funcțional (mișcare, postură, tensiune,descărcare) în perioada interbelică;

- trupul emoțional (către 1960);
- trupul senzua l (spre 1970);
- trupul transfuncțional (stările de conștiință modificată) către anii 1975-1980.
A rămâne astfel în contact cu sine este o artă. Este dificil să rămânem în acord cu noi
înșine mergând, jucându-ne sau amuzându-ne. A rămâne în legătură cu ceea ce este în
profunzime reprezintă baza pentru a ne simți conectați în exterior: ce se intâmpla cu noi, cum
alegem să reacționăm în fața unui stimul provenind din mediul înconjurător?

În absența senzațiilor interne, cum să ne simțim dorințele și nevoile? Cum să ne adaptăm

la realitate? Percepția spațiului intern este elementul fundamental al sentimentului de sine. Dacă
o persoană se simte confortabil în corpul său, dacă percepe în mod fin modificările senzațiilor
sale, ea utilizează propriile percepții drept element de analiză a situației.

Suntem ființe cu senzații corporale. Corpul nostru ne indică în permanență ceea ce

simțim. Fără a avea percepția a ceea ce trăim, nu ne putem dirija viața, nu ne putem da seama
care acțiune sau gând este just pentru persoana noastră.

Odată ce ne ascultăm senzațiile care se manifestă la nivel corporal, procesele mentale se

calmează.

Relaxarea este o comoară de binefaceri. Este important să știm să valorificăm momentele

de liniște interioară, starea de calm interior devenind astfel referința, asemeni unui lac liniștit
asupra căruia se reflectă ecouri provenind din evenimentele exterioare. Observăm cum
reacționăm la tot felul de evenimente, învățăm să ne cunoaștem. Ascultarea senzațiilor ne
permite astfel să ne exprimăm sentimentul real al existenței noastre față de alții, iar stăpânirea
tehnicilor de relaxare și de concentrare face posibilă, in starea de calm, o acțiune gândită și o
analiză a experiențelor noastre.

Ken Evans – Relația sinelui cu corpul

Conceptul de imagine corporală este un punct frecvent aflat în centrul psihoterapiei și stă
la baza conceptului despre sine într-un mod fundamental, putând influența aspectele de
funcționare ale unei persoane.

Dezvoltarea sinelui corpului este dependentă de un proces delicat de acordare între mamă
și copil. Natura intersubiectivă a acestui proces de acordare se află în centrul experienței de sine
a copilului ca un corp ce se reflectă în rezonanța răspunsului primit.

Prin atingere, mângâiere și ținere a corpului copilului, mama îi transmite acestuia , la un

nivel senzorial, un simț despre corpul lui și limitele acestuia. Sinele nostru este, în primul rând,
exprimat ca un corp ce este ținut și mânuit de altcineva. Cu alte cuvinte, sinele nostru este în
primul rând un corp în relația cu sinele.

Calitatea inițierii din partea părintelui este cea care va influența acceptarea copilului și
atitudinea sa pozitivă față de corpul propriu sau va rezulta într-o distanțare disociată, o
neacceptare dură a propriului corp sau chiar ură față de forma sa fizică.

Cele mai timpurii experiențe de atingere și de acordare/dezacordare sau lipsa acestora,

apar la stadiul nonverbal al dezvoltării, acele memorii fiind stocate ca amintiri ale corpului, fără
un acces verbal la acea conștiință.

Aceste experiențe formează memoria corpului nostru ce este, de obicei, accesată de

indicii senzoriale, în afara ținutului memoriei autobiografice verbale. Ele pot lua forma unor
scurte flashback-uri de natură kinestezică, olfactorie sau vizuală, a unor experiențe anterioare și
contribuie la simțul de bună-stare sau simțul de „nu-mi este bine” în corpurile noastre.

Acuratețea acordării mamei și apoi a celorlalți este crucială în dezvoltarea copilului ca un

sine integrat în corpul său. „Rezonanța mamei cu experiența copilului îi oferă acestuia o oglindă
care reîntărește și afirmă simțul copilului de ” a fi”. (Krueger , 1989)
 Evident, nu doar prin atingere corpul nostru este informat. Prin toate simțurile noastre
reținem răspunsurile celorlalți față de corporalitatea noastră.

Trevarthen a demonstrat cum părinții pot răspunde delicat la ritmul copilului prin sunete
și mișcări ce reflectă „muzica” internă a copilului inducând astfel un simț al acordării care se
potrivește procesului copilului. Urmărind filmarea acestuia se poate vedea acest proces delicat
de acordare în acțiune și puteți fi martori la încântarea copilului în ceea ce privește sensibilitatea
părinților săi.

Stern a discutat cercetările legate de ținerea în brațe a copiilor de către mamele lor,
acestea sugerând ca atunci când o mama deprimată își ține copilul, ea ar putea face asta ca o
metodă funcțională pentru a se ocupa de toate treburile necesare, dar atingerea sa este lipsită de
vitalitate și căldură. Acest proces conduce la „o pasă deprimată” și pentru copil în aceeași
măsură.

Conceptele lui Stern despre „afectele vitalității” par foarte relevante în acest caz : acestea
se referă la răspunsurile senzoriale ale mamei, ca tonul și intensitatea cu care vorbește, fermitatea
atingerii sale, timbrul vocii sale, toate ducând spre formarea unui sens de implicare și acordare
pentru copil.

Modurile în care vitalitatea afectează pot fi direcționate spre „modul în care mama își
ridică copilul, împăturește scutecul, iși aranjează părul, aranjează părul copilului, ține sticla cu
lapte, își desface nasturii de la bluză, etc.” (Stern, 1985)

Copilul va simți energia și dragostea în comportamentul său și în răspunsul ei față de el

și credem că ceea ce mai târziu descriem ca „imagine corporală” este formată prin acest
timpuriu proces de comunicare interactivă la acest nivel nonverbal între părinți și copil.

Concentrarea lui Stern pe potrivirea multimodală are, de asemenea, relevanță aici, dat
fiind faptul că muzicalitatea vocii mamei poate induce ideea de atingere iubitoare. Prin toate
simțurile sale, copilul absoarbe răspunsurile acordate ale celuilalt.

Atitudinea părintelui față de voința corporală proprie a copilului va fi direcționată prin

calitatea acestei oglindiri timpurii. Acolo unde mama este ea însăși rușinată de propriile procese
corporale de bază, ea poate transmite această rușine copilului, prin comportamentul față de copil:
„..daca există supra sau substimulare încep distorsionări ale corpului și, mai târziu, pot da naștere
tulburărilor narcisice”. (Krueger)

Dacă rușinea devine asociată cu un proces natural al corpului acesta se poate revărsa și
poate afecta imaginea de sine a persoanei în alte arii de funcționare și mai poate impiedica
integrarea efectivă a corpului cu emoțiile și gândurile. În cazuri extreme din aceasta pot rezulta
procese disociate unde persoana se simte sever alienată de propriile sensuri, emoții și procese
corporale.

Rușinea este, în mod particular, relevantă în cazuri de abuz fizic și/sau sexual sau când
copilul este diferit din punct de vedere fizic de alți copii și, pe parcurs ce crește, îi este rușine.

1. Contact în binom

a. Invităm participanţii să stea aşezaţi faţă în faţă, vorbind liber.

b. Procesul continuă schimbând partenerul de binom.
c. Invităm participanţii să se acompanieze reciproc ţinându-şi partenerul de mână si
privindu-l în ochi, în tăcere.
d. Procesul continuă cu o nouă serie de schimbări ale partenerului de lucru
e. În acestă etapă, participanţii sunt încurajaţi să creeze un cadru relaţional în care să
folosească simultan comunicarea verbală, acompanierea la nivelul palmelor, şi
privitul în ochi.

2. Conştientizarea şi Activarea resurselor folosind Arhetipuri din basme.

a. Alegerea arhetipului – Grup, Mişcare browniană. Trei întâlniri consecutive, în

binom:
“Cand te privesc, ochii mei văd …. Asta mă face să simt… Cred că dacă ai fi un personaj de
poveste ai fi …

Alegem un partener de binom şi explorăm arhetipurile care ne-au fost oferite în cele trei întâlniri
din grupul mare.

Ne întoarcem în grupul mare, pe cerc.

“Daca aş fi un personaj de basm, aş fi..” Putem alege orice personaj de basm dorim.
“Calitatea definitorie a personajului meu est; (într-un cuvânt)…”

b. Afirmarea arhetipului în grup – Mişcare browniană. Întâlniri consecutive în

binom, prezentând personajul meu şi calitatea lui, întâlnind un alt personaj şi
calitatea acestuia.
Adăugăm un gest, oferind din calitatea personajului meu celui cu care ne întâlnim.

c. Conştientizarea resursei prin Oglindire – Pe rând, fiecare personaj va trece în faţa

grupului şi va dărui tuturor din Puterea lui. Grupul va oglindi la rândul lui gestul şi va
repeta calitatea sau resursa dăruită întorcând-o spre el.

3. Mişcarea Numelui – cadru de lucru în grup.

Poate fi folosit pentru copii, adolesceţi şi adulţi. Un cadru de lucru potrivit atunci când începem
un proces terapeutic într-un grup nou.

a. Invitaţi grupul să se aşeze pe cerc. Fiecare membru va parcurge distanţa până la centrul
cercului şi acolo îşi va spune numele. Cei din grup vor repeta numele, oglindindu-şi astfel
colegul.
b. La reluarea celui de-al doilea cerc, participanţii îşi vor rosti numele însoţindu-l cu un
gest şi o vocalizare personală, folosind modulaţii ale vocii. De îndată ce şi-a prezentat
numele, întregul grup va imita mişcarea şi vocea celui din mijloc.

4. Eu spre Tine – cadru de lucru în grup.

Poate fi folosit pentru copii, adolescenţi si adulţi. Beneficii: conexiunea între

membrii grupului şi exersarea adresabilitîţii utilizând focusarea în actul comunicării.

a. Invitaţi grupul să se aşeze pe cerc.

b. Persoana care începe trebuie să stabilească contact la nivelul ochilor cu unul dintre
colegi. Îşi va rosti numele, urmat de un gest şi va spune “spre” numindu-şi colegul.
c. Persoana indicată va face acelaşi lucru spre un alt partener de pe cerc.
d. După consumarea acestei etape, exerciţiul continuă fără cuvinte, folosindu-se doar
privirea şi gesturi din ce în ce mai mici.

5. Pornesc către tine – cadru de lucru în grup

a. Invitaţi grupul să se aşeze pe cerc

b. Unul dintre membrii grupului va face contact la nivelul ochilor cu un alt coleg de pe cerc,
îi va rosti numele şi va începe să meargă spre acesta.
c. Persoana a cărei nume a fost rostit trebuie să aleagă un alt coleg de pe cerc, sa îi spună
numele şi să pornească spre el.
d. Continuăm astfel până când fiecare participant a trecut prin interiorul cercului măcar o
dată.

6. Barca pe iaz- lucru pe abandon în cadrul grupului

a. Invitaţi grupul să se aşeze pe cerc.

b. Unul din membrii grupului va face un pas în faţă, va închide ochii, şi se va lăsa împins
uşor începând să meargă spre partea opusă a cercului.
c. Colegul în direcţia căruia s-a deplasat şi în faţa căruia a ajuns, îl va opri şi îi va lua locul
închizând ochii şi aşteptând să fie condus.
d. În acestă etapă a cadrului de lucru, conducătorul de grup poate indica noi “bărci” care să
fie împinse pe “iaz”. Se recomandă deplasarea cu viteză mică, inspirând şi expirând,
relaxând corpul pe întreaga desfaşurare a procesului.

7. “Să schimbe locurile cei care “ – cadru de lucru în grup

a. Din locul în care se află aşezaţi, fiecare membru al grupului îşi va invita colegii “ Să îşi
schimbe locurile cei care…”
b. Cei care se vor ridica vor petrece împreună un timp în spaţiul din mijlocul grupului, apoi
se vor aşeza într-un alt loc.
 8. Reconstruirea statuilor - aplicarea tehnicii în binom

a. Fiecare membru al grupului este invitat să aleagă un partener de binom care să se afle în
zona sa de confort.

b. În cadrul binomului cei doi vor funcţiona ca A şi B.

c. A va închide ochii iar B va alcătui cu propriul trup o postură necunoscută lui A

d. Păstrând ochii închişi A va urmării cu palmele liniile “statuii” din faţa sa, vizualizându-i
forma.

e. Continuând să rămână cu ochii închişi, A va reface cu propriul trup poziţia lui B

f. A va deschide ochii iar cei doi vor analiza eventualele diferenţe, şi îşi vor oferi feedback.

Exerciţiul se reia inversând rolurile.

- aplicarea tehnicii în cartel

a. În cadrul cartelului, membrii se vor împărţii în binomul A şi binomul B

b. Cei din binomul A vor închide ochii, iar cei din binomul B vor construi împreună o
“statuie” folosindu-şi propriile corpuri.

c. Păstrând ochii închişi, cei din binomul A vor trebui să reconstruiască grupul statuar al
colegilor folosindu-şi siţul tactil, vizualizarea, şi vorbind unul cu celalalt.

d. În această fază cele două cupluri îşi vor compara posturile şi îşi vor oferi feedback.

Tehnica se reia, cuplurile inversandu-şi funcţia.

 Embodiment- Intra si Inter relaţionarea din perspectiva experientiala

(Tehnici de lucru psihoterapeutice)

Tehnica - Acordarea şi aducerea în relaţie a corpului fizic – Exerciţiu ritmic

Spaţiul în care debutează acest cadru de lucru, este cercul. Participanţii vor sta în picioare, la
distanţă de aproximativ o jumatate de metru unul faţă de celălalt. Terapeutul indică persoana care
va porni exerciţiul (A) şi sensul de desfăşurare al acestuia pe cerc ( de exemplu de la stânga spre
dreapta).

Persoana desemnată (A) se va răsuci spre stanga ei şi simultan cu partenerul din această poziţie
(B) îşi va lovi uşor palma dreaptă de cea stângă, astfel încât sunetele celor două perechi de palme
să se suprapună cât mai mult posibil, de dorit, până la contopirea într-unul singur. (A) se va
răsuci apoi spre dreapta, unde va repeta aceeaşi mişcare cu partenerul din dreapta (C), care
preluând sunetul îl va “transporta” mai departe spre dreapta lui, şi aşa mai departe.

Tema 1. Urmărim ca mişcarea să fie continuă, să “curgă” astfel încât să ajungem ca sunetele
palmelor noastre să alcatuiască un ritm constant.

Tema 2. A se observa şi a se conştientiza individual şi împreună gradul în care participanţii se

angajează la nivel fizic în această interacţiune.

Tehnica- Identificarea credinţelor limitative şi a introieţiilor legate de corpul fizic, venite de la

mama şi de la tata (cadru de lucru în binom)

Trebuie Mama Tata

Corpul meu

Contact

Corpul celuilalt
Tehnica - Mingea cu poveşti –Etapele relaţionării, studiu în binom, cartel şi grup

 primesc informaţia
 procesez informaţia
 decid
 acţionez

Se va folosi o minge uşoară de dimensiunea unei mingi de tenis.

Aplicarea tehnicii în grup:

Tema1: Vom arunca mingea de la unul la celălalt, în mod aleatoriu. Conştientizăm modul în
care ne angajăm în acest schimb. Folosim doar mâinile, doar partea superioară a
corpului, folosim întreg corpul? Tălpile noastre rămân fixate pe podea, sau facem mici
deplasări pentru a întâmpina “intenţia” partenerului şi a nu scăpa mingea?

Tema 2 : Odată cu aruncarea mingiei, fiecare membru al grupului va adăuga un cuvânt, astfel
încât, pe măsură ce mingea trece de la o persoană la alta, să se alcatuiască o poveste
coerentă, logică, o poveste pe care grupul o creează împreună.

Conştientizăm dacă ochii noştrii urmăresc doar mingea, sau dacă privim în momentul adresării
în ochii partenerului nostru.

Conştientizăm dacă în clipa când avem mingea în mână, am ascultat şi ştim povestea care s-a
spus până la noi, sau încercăm în acel moment să ne-o repetăm în minte pentru a putea
continua.

Tema 3 : Părăsim cercul şi ne deplasăm ocupând întreg spaţiul camerei, în timp ce mingea trece
de la unul la celălalt pe acelaşi traseu, şi povestea pe care o spunem ca grup se desfaşoară şi
continuă să fie construită.

Aplicarea tehnicii în binom terapeutic

Se reiau aceleaşi etape ca mai sus, dar cadrul de lucru este ţinut de terapeut şi client

Tehnica - Numarând în grup

Membrii grupului stau pe scaune, aşezate în formă de cerc, privindu-se şi încercând să se

acordeze unul la celălalt, în timp ce numără împreună, adaugând într-o ordine aleatorie câte o
cifra, fără să se suprapună. Atunci când aceeaşi cifră este rostită simultan de două sau mai multe
persoane numărătoarea se reia de la cifra 1.

Tehnica – Relaţia dintre corpul fizic si spaţiu

Acest exerciţiu se referă în primă fază la aducerea în plan conştient a senzaţiilor pe care le trăim
la nivel fizic atunci când intrăm într-un spaţiu, apoi transformarea volitivş, la nivel mental, a
acelui loc într-unul personal, plăcut, în care să ne simţim în confort şi siguranţă.

Clientul se va deplasa prin acest spaţiu, în timp ce terapeutul îl va insoţi cu sugestii. Se pot folosi
imageria dirijată, sugestii legate de respiraţie, relaxarea carcaselor musculare, postura.

Tehnica - Minutul de aur - Dialog despre şi cu propriul meu corp

Aplicarea tehnicii în grup

a) În prima etapa participanţii sunt invitaţi să vorbească grupului, timp de aproximativ un

minut, despre propriul corp.
b) Pe rând, fiecare participant îşi va alege un coleg care sa îi personifice corpul fizic şi îl va
invita în centrul cercului, unde i se v-a adresa timp de un minut.

Aplicarea tehnicii în binom terapeutic

a) În prima etapă, clientul este invitat să se ridice şi să vorbească terapeutului despre

propriul corp, timp de aproximativ un minut
b) În cea de a doua etapă, terapeutul va ţine rolul corpului clientului, iar clientul se va adresa
direct propriul corp, aflat acum în faţa sa, timp de aproximativ un minut.

Beneficii : conştientizarea şi acceptarea corpului fizic, reintegrarea parţilor de suferinţă.

Tehnica - Rebirth – Renaşterea

Aplicarea tehnicii în grup şi binom terapeutic

Folosind relaxarea, imageria dirijată şi sugestia, conducătorul de grup/terapeutul, va conduce

participanţii / clientul, spre o stare de „început”, de naştere, de ieşire din ou. Din acestă stare de
relaxare profundă, terapeutul îi va îndruma să îşi descopere corpul ca şi cum ar face-o pentru
prima dată. Să îi conştientizeze senzaţiile, forma, felul în care se mişcă şi în care funcţionează.