Strategia psihoterapeutică integrativă include mai multe niveluri considerate

semnificative atât în dezvoltarea clientului, cât şi în intervenţia asupra GAD:

contextual-experienţele de viaţă, cognitiv, emoţional, fiziologic şi comportamental,
interacţiunea dintre acestea putând produce şi explica tulburările mentale, fizice şi
psihosomatice, precum şi starea normală.

În lucrarea de faţă ne propunem să prezentăm strategia psihoterapeutică integrativă

de scurtă durată, 10-12 şedinţe. Abordarea începe cu identificarea aspectelor
conştientizate şi a celor cognitiv– comportamentale urmând ca, pe parcurs, să
evidenţiem şi aspecte inconştiente relevante pentru obiectivele psihoterapeutice. 

Autori: Psih. Mara PRICEPUTU & Psih. Gyorgy GASPAR 

Taxonomia nivelelor:

1 Nivelul contextual-experienţele de viata se referă la istoricul de viaţă al clienului

şi include toate acele situaţii de viaţă, cu precădere negative, care au influenţat
dezvoltarea unor patternuri cognitive (scheme cognitive) şi comportamentale care,
în prezent, reprezintă un mecanism automat de selecţie şi procesare a stimulilor din
mediu. Este strâns corelat cu nivelul cognitiv, pe care, de altfel, îl şi defineşte. 

2 Nivelul cognitiv se referă la procesările informaţionale şi la conţinutul acestora.

Există două tipuri de procesări informaţionale: conştiente şi inconştiente.
Procesările informaţionale conştiente se referă la conştientizarea şi verbalizarea
conţinutului mental şi al procesărilor informaţionale. Procesările informaţionale
inconştiente se referă la faptul că nu putem verbaliza conţinutul mental şi
procesările informaţionale şi că nu suntem conştienţi de existenţa acestora. Nivelul
cognitiv determină calitatea nivelului emotional. 

3 Nivelul comportamental se referă la ceea ce, în psihologie, este denumit

comportament operant. Comportamentul operant este reprezentat, în special, de
comportamentele motorii învăţate, aflate sub control voluntar.

4 Nivelul fiziologic-biologic se referă la toate modificările ce au loc în organismul

nostru, la nivel fiziologic şi anatomic. Modificările la nivelul sistemului nervos
vegetativ generează intensitatea stării noastre subiective / emoţionale.

5 Nivelul emoţional-subiectiv se referă la trăirile subiectului şi la descrierile pe care

acesta le face propriei stări: pozitivă, negativă sau neutră. Mai mult, acesta se
referă la etichetele verbale ale stării emoţionale (ex. “mă simt anxios / dezamăgit /
ruşinat” etc.).

            Pentru o mai bună comprehensiune a procesului psihoterapeutic, strategia

de intervenţie integrativă este prezentată sub forma unei intervenţii unitare şi
specifice la fiecare nivel, dar în practică psihoterapeutul va utiliza o intervenţi
paralelă adaptată la nevoile clientului şi la situaţia particulară a acestuia.   
Investigarea psihologică:

Interviul clinic integrativ vizează dobândirea de informaţii şi înţelegerea

funcţionării psihologice a clientului sub toate aspectele sale: cognitiv,
comportamental, emoţional, fiziologic-biologic, relaţional, contextual, conştient şi
inconştient. Obiectivul diagnostic al interviului integrativ urmăreşte identificarea
simptomelor, clarificarea şi analiza acestora şi implicit cunoaşterea şi înţelegerea
funcţionării psihologice. Interviul are efect terapeutic imediat, prin verbalizarea şi
exteriorizarea trăirilor, producandu-se o reformulare şi clarificare a ceea ce trăieşte,
prin faptul că îşi pune în ordine lumea interioară, în gânduri, găseşte raspunsuri la
unele intrebări, îşi clarifică mai bine situaţia în care se află. Funcţia de chatarsis a
interviului se produce prin exteriorizarea sentimentelor, a fanteziilor, a gândurilor
copleşitoare şi a stărilor ce decurg din scenariile şi discursurile interioare
necontrolabile. Permite creearea unei bune relaţii între psihoterapeut şi client prin
elementele diagnostice pe care le oferă şi cadrul securizant de înţelegere şi suport
creat de terapeut. Un interviu clinic integrativ complet orientează strategia
terapeutică.

Interviul începe cu o discuţie despre lucruri care îl pun pe client într-o poziţie
confortabilă, de încredere şi siguranţă. Aceasta duce la scăderea anxietăţii  şi apare
posibilitatea de a intra în comunicare cu terapeutul. Se solicită clientului
prezentarea istoricului stării anxioase- debutul şi evoluţia acesteia (de când au
început; de când a observat aceste modificări; în cazul în care pacientul are
dificultăţi în a-şi reaminti debutul, este ajutat cu amorse: concediu, ziua de naştere
etc.). Urmărim succesiunea evenimentelor şi manifestărilor pentru înţelegerea
contextului psiho-socio-familial, aspecte ale stării de sănătate şi gradul de afectare
a calităţii vieţii. Interviul psihologic integrativ poate fi dublat şi de o investigare
obiectivă prin teste psihologice: SCID; scala de anxietate Hamilton; CAS; etc.

Cadrul terapeutic integrativ: relaţia terapeutică, obiectivele  şi procesul

motivaţie-implicare a clientului în întregul demers.

Relaţia terapeutică – este caracterizată ca o alianţă de lucru şi este descrisă ca o

atitudine caldă, colaborativă şi de încredere a clientului faţă de terapeut,
determinată de speranţa clientului că simptomatologia va fi eliminată şi de
acceptarea necondiţionată a clientului de către terapeut. Ea poate reduce anxietatea
clientului, ceea ce reduce la rândul său simptomatologia, furnizând clientului o
nouă experienţă emoţională şi oportunitatea de a diferenţia între trecut şi prezent
(Bergin & Garfield, 1994). “ (Evans şi Gilbert, 2000) accentuază importanţa
pacientului ca arhitect al schimbarii în aceeaşi măsură în care consideră
indispensabilă calitatea contribuţiei terapeutului la dezvoltarea relaţiei de lucru.
„Procesul terapeutic este văzut ca un efort comun şi fiecare relaţie terapeutică este
unică prin calităţile sale diadice”.
Crearea cadrului terapeutic – relaţia terapeutică (Richard G. Erskine, Rebecca L.
Trautmann, Transactionalm Analysis Jurnal, vol.26, nr.4, october 1996,p 316-328.
(“Metode ale unei psihoterapii integrative”):

Terapeutul se conectează la client acceptând realitatea subiectivă a acestuia.

Lucrează în cadrul ei şi abordează, cu respect, toate informaţiile venite de la acesta,
inclusiv mecanismele de aparare şi vulnerabilităţile, manifestă empatie, este (fie
totul la prezent, manifestă, este sensibil… îi vorbeşte…fie la gerunziu manifestând,
fiind, percepând, simţind) sensibil şi percepe / simte din trăirea şi experienţa
clientului si ii vorbeste despre aceasta.

Tehnica de lucru este aplicată în ritmul clientului pentru ca acesta să poată procesa
experienţa din cabinet (informaţia, trăirea şi lupta interioară, gândurile care se
declanşează în procesul terapeutic). Psihoterapeutul identifică elementele jenante
pe care clientul le trăieşte şi îl asigură că îl acceptă aşa cum este şi că nu va fi
respins. În această etapă, terapeutul surprinde ritmul clientului pentru a expune şi
depăşi situaţia / subiectul / momentul / problema..

            Calităţile terapeutului, cum ar fi profesionalismul, autenticitatea, implicarea

acestuia, sincer, în relaţia terapeutică, creează unitatea relaţiei ca un tot coerent
complet – complex – funcţional. Comunicarea nonverbală confirmă, validează şi
regleaz afectul clientului. Terapeutul are capacitatea de a se adapta la ”nivelul de
dezvoltare al funcţionării psihologice a clientului”,  observând comunicarea cu
acesta.

Intervenţia la nivelul contextual şi al experienţelor de viaţă 

Obiective: Identificarea elementelor legate de contextul istoriei personale sau de

contextul prezent care generează starea de anxietate; acceptarea celorlaţi fără a-i
judeca; dobândirea abilităţilor interpersonale necesare unei bune adaptări sociale
(îmbunătăţirea asertivităţii, abilităţilor de comunicare, sociale şi de relaţionare).

Tehnici propuse: genograma, tehnici proiective, evaluarea schemelor cognitive

(YSQ) dezvoltate ca rezultat al experienţelor de viaţă, jocul de rol, tehnica
fotografiilor, povestire, asociaţie liberă, interpretarea viselor, analiza modelului
relaţional, tehnici de adaptare socială.

Majoritatea persoanelor diagnosticate cu GAD manifestă o tendinţă de îngrijorare

în raport cu diferite aspecte ale vieţii (foarte rare sunt cazurile în care îngrijorările
vizează unul, maxim două domenii de funcţionalitate). La întrebarea „ce anume vă
îngrijorează?” clienţii cu GAD vor răspunde „mă îngrijorez în relaţie cu orice”.

În continuare prezentăm câteva domenii comune care prezintă surse de îngrijorare

pentru clienţii cu tulburarea de anxietate generalizată: (1) performaţa în muncă sau
la şcoală (îngrijorări legate de pierderea locului de muncă sau a unui examen,
etc); (2) activităţi casnice ( îngrijorare excesivă pentru incapacitatea de a finaliza
totul la timp); (3) resurse materiale şi financiare (îngrijorarea de a nu da faliment
sau a fi în incapacitate de achitare a utilităţilor, facturilor); (4) sănătate şi
protecţia propriei persoane (frica de a nu fi virusat sau contaminat); (5) sănătatea
şi siguranţa membrilor familiei şi a prietenilor (îngrijorări legate de sănătatea
copiilor); (6) relaţionare (frică nejustificată legată de faptul că soţul / soţia este
nefericit / ă); (7) alte domenii mai puţin relevante (îngrijorare legată de lipsa unui
spaţiu pentru parcare în drum spre serviciu).

Un procent semnificativ dintre clienţii diagnosticaţi cu GAD, vorbesc despre

experienţe timpurii de viaţă în care se aflau în incapacitate de utilizare eficientă a
mecanismelor de coping, mediu familial saturat în probleme precum sănătatea,
consum de alcool, cămin lipsit de grija părintească or părinţi extenuaţi de muncă
(Roemer si colab. 1999).

Sistemul de credinţe, format în această perioadă, încurajează cogniţiile de tipul că

ceva rău / indezirabil se poate întâmpla în orice moment (Borkovec 1994, Davey şi
Tallis 1994) şi favorizează  dezvoltarea unor personalităţi de tip evitant şi
dependent. Cogniţiile şi credinţele clienţilor pot fi influenţate şi de nivelul de
dezvoltare cognitivă la care se află copilul în momentul în care este expus la
stresori sau evenimente ameninţătoare de viaţă. O gândire imatură poate determina
copilul să-şi supraestimeze responsabilităţile prin a identifica soluţii pentru
problemele părinţilor / adulţilor.

              O analiză asistată a stadiilor de dezvoltare ale clientului şi a experieneţelor

de viaţă ale acestuia, oferă un cadru potrivit atât pentru etapa de investigare
psihologică, cât şi pentru abordarea psihoterapeutică a următoarelor nivele.
Clientul înţelege mecanismul de dezvoltare al anxietăţii (reduce astfel
simptomatologia pentru că pacientul îşi înţelege tulburarea, astfel încât anxietatea
determinată de incontrolabilitatea şi neînţelegerea simptomelor este eliminată şi se
accentueză speranţele şi expectanţele de recuperare/efect placebo) şi va discrimina
între factorii care au contribuit la dezvoltarea simptomatologie (explicaţia
terapeutică). Prin această analiză ne propunem o diferenţiere între client şi
anxietate, asigurând astfel o depatologizare/normalizare a clientului şi o creştere a
aderenţei la terapie.

Intervenţia la nivel cognitiv şi comportamnental

Obiective: nivel cognitiv:  îmbunătăţirea abilităţilor de rezolvare de probleme;

modificarea credinţelor auto-distructive şi rigide; restructurarea distorsiunilor
cognitive şi a gândurilor negative care provoacă îngrijorările; analiza discursului
interior care întăreşte / meţine îngrijorările; sporirea gândirii flexibile şi realiste;
creşterea auto-acceptării; modificarea credinţelor care scad toleranţa la frustrare
sau durere (de exemplu, de la „nu pot să suport asta” la „nu îmi place, dar sunt
dovada vie că pot suporta”). Informarea corectă şi corectarea informaţiilor
incomplete şi /sau greşite; dificultăţi de concentrare şi blocaj, cauzate de frică.
nivel comportamental: încetarea comportamentelor care sunt distructive şi
nedorite (incetarea evitărilor inutile sau iraţionale); restructurarea
comportamentală (a începe să folosească comportamente eficiente pentru
atingerea realista a  scopurilor terapeutice şi de viaţă); autocontrolul
comportamentelor determinate de gândurile de îngrijorare (evitarea, autoizolarea,
reacţiile exagerate la diverse situţtii de viaţă, irascibilitate, agitaţie
comportamentală).

Tehnici propuse: monitorizarea, restructurarea cognitivă, explicaţia funcţională,

management comportamental, psihoeducaţia, evaluarea îngrijorărilor, analiza
perspectivelor, prescripţiile comportamentale, scaunul gol, prescripţii paradoxale,
tehnici pentru dezvoltarea managementului  deciziei şi riscului, tehnici de control
a  manifestărilor comportamentale cauzate de îngrijorări.

Intervenţia la nivel cognitiv şi comportamental implică şi psihoeducaţia clientului

pentru a deveni mai conştient de credinţele anxiogene pe care să le înlocuiască cu
un set de gânduri şi predicţii mai realiste.

Tehnica monitorizării 

Identificarea simptomelor prin utilizarea şi analizarea registrelor de monitorizare a

fricilor şi îngrjorărilor. Clientul primeşte ca sarcină să  consemneze, în scris,
anxietatea şi manifestările ei: când apar, în ce moment al zilei, în ce loc, cum se
manifestă, cât durează, în prezenţa cui apare etc. Astfel, la momentul stărilor
anxioase, se produce distragerea atenţiei, concentrându-se asupra stării şi analizei.
Această monitorizare facilitează descrierea tabloului de manifestări, a
mecanismului de funcţionare şi oferă un prim cadru pentru intervenţie.

În etapa de monitorizare a activităţilor li se cere clienţilor să noteze ce au facut în

cursul zilei şi să evalueze gradul de satisfacţie şi plăcere, precum şi nivelul calitativ
al realizării activităţii cu scoruri de la 1-10. Aceste monitorizări  sunt utile pentru a
evalua sfera de influenţă a anxietăţii şi măsura în care aceasta a afectat viaţa
clientului (în plan personal, profesional, social etc.).

Tehnici de restructurare cognitivă

Ele vizează modificarea cogniţiilor dezadaptative. Altfel spus, problema

psihologică generatoare de distres rezidă în modul eronat în care subiectul
interpretează situaţiile din realitate, interpretare care intră în discrepanţă cu
aşteptările şi dorinţele subiectului. Tehnicile de restructurare cognitivă modifică
modul în care clientul interpretează realitatea reducând discrepanţa cognitivă şi, în
consecinţă, distresul.

Management comportamental 
Orice comportament este determinat de antecedente (1. stimuli externi; 2. stimuli
interni- modificări fiziologice, subiective; 3. prelucrări informaţionale) şi este
menţinut de consecinţele sale (1. întăriri pozitive; 2. întăriri negative; 3.pedepse).
Pentru a îmbunătăţi un comportament, trebuie făcute modificări la nivelul
antecedentelor şi consecinţelor acestuia. Altfel spus, orice comportament este
determinat de procesări informaţionale amorsate de stimuli externi sau interni şi
este menţinut de consecinţele sale. Accelerarea sau decelerarea unui comportament
este, natural şi automat, însoţită de decelerarea, respectiv accelerarea,
comportamentului opus. În terapie urmărim o decelerare a comportamentului
dezadaptativ (evitarea contactelor sociale) însoţită de accelerarea unui
comportament adaptativ (implicarea în activităţi plăcute generatoare de emoţii
pozitive). Acestă tehnică poate fi adaptată în funcţie de repertoriul comportamental
al clientului. 

Evaluarea şi managementul îngrijorărilor

            Îngrijorarea este adesea asociată cu două categorii de cogniţii. În prima

categorie sunt incluse gândurile care prezintă o tendinţă de supraestimare /
exagerare a probabilităţii de a se întâmpla ceva rău. A doua categori include
gânduri care supraestimează / exagerează  nivelul de indezirabilitate a
evenimentelor negative care se pot produce („cât de rău va fi dacă…”) chiar dacă,
în realitate, acea situaţie este probabil să fie gestionată într-o manieră constructivă.

            Pentru o intervenţie eficientă este indicat să recurgem la o evaluare a

gradului de acurateţe a credinţelor clientului. Acest proces include adresarea unui
set de întrebări care facilitează o evaluare cât mai realistă a situaţiei. Prezentăm, în
tabelul 1., câteva gânduri anxiogene şi un set de întrebări care pot determina o
schimbare la nivel cognitiv.

GÂNDURI ANXIOGENE: ÎNTREBĂRI DE EVALUARE:

 „Voi pica la acest examen”;  Poţi să fii sigur că nu vei promova

 „Nu m-am pregătit suficient de
mult pentru acest examen”;
 „Nu cunosc tematica din care se
va da acest examen”;
 „dacă pic la acest examen, nu voi
intra niciodata la facultate şi nu
voi realiza nimic în viaţă”.
acest examen?
 La examenul trecut, pentru care ai
fost îngrijorat, care a fost
rezultatul?
 Ai studiat mai puţin decât de
obicei pentru aceste examene?
 Ce se va întâmpla cu adevărat
dacă pici la examen?
 Pot să aibă rezultatele la un singur
examen un impact atât de mare
asupra întregii tale vieţi?
  Este posibil ca un singur examen
să ruineze întreaga viaţă a unui
om?

Tabel nr.1 (gânduri anxiogene şi întrebări de evaluare)

Analiza perspectivelor

            Adesea, este mult mai uşor să soluţionam îngrijorările celorlalţi decât pe ale
noastre. O tehnică eficentă pentru management al îngrijorărilor este schimbul de
rol, în care clientul este încurjat să dea sugestii unui prieten care are îngrijorări
asemănătoare.

Prescripţiile comportamentale / temele pentru casă

            Prescripţiile comportamentale sau „ajutorul de sine” reprezintă o parte

esenţială în intervenţia la nivel cognitiv-comportamental în tulburarea de anxietate
generalizată. Oferă numeroase oportunităţi pentru psihoterapie, în scopul extinderii
şi  realizării acesteia şi în afara cabinetului. Oferă, de asemenea, un cadru pentru
creşterea motivaţiei clientului şi, implicit, a şanselor de schimbare / recuperare /
adaptare. Temele de casă oferă clenţilor oportunitatea de a pune în practică ceea ce
s-a dezvoltat şi abordat în cadrul şedinţelor psihoterapeutice. Experimetând noi
cogniţii, comportamente sau reacţii emoţionale clientul poate trăi, „în realitate”,
ceea ce părea abstract în timpul dialogului psihoterapeutic.

Intervenţia la nivel fiziologic- biologic

Obiective:  gestionarea manifestărilor, nevoilor şi proceselor fiziologice-

biologice-corporale prin tehnici de identificare a manifestărilor în corp,
îmbunătăţirea şi controlul acestora (tensiune musculară, mâini umede, senzaţia de
sufocare, leşin, ameţeală, greaţă, valuri de caldură / frisoane, dificultăţi de
deglutiţie, palpitaţăţii, tahicardie, insomnii); identificarea senzaţiilor pozitive şi
negative; îimbunătăţirea pragurilor de toleranţă la durere şi alţi stimuli;

Biologic: o alimentare corecta si mai multă mişcare; încetarea abuzului de

substanţe; medicaţie numai atunci când este indicat.

Tehnici propuse: tratament medicamentos, tehnici de relaxare (relaxarea

progresivă Jacobson, tehnica biofeedback, hipnoza, exersarea concentrării pe
senzaţii, program pentru un stil de viaţă sănătos.)
 Taratmentul Medicamentos- psihomedicamentaţia

            În tratarea GAD este de dorit colaborarea între specialişti psihiatru-

psihoterapeut pentru obţierea unui rezultat optim în timpul cel mai scurt.

Primele medicamente uzitate în intervenţia fiziologică la nivelul GAD au fost

benzodiazepinele (numite şi tranchilizante) adiministrate în paralel cu
medicamentaţia pentru relaxarea musculaturii şi tratarea insomniilor.
Benzodiazepinele includ medicamente precum diazepamul (Valium), lorazepam
(Ativam), alprazolam (Xanax), clonazepam (Rivotril) şi altele. Aceste
medicamente îşi fac efectul foarte repede şi declanşează o stare de linişte şi
calm.       

Trainingul de relaxare

            Îngrijorările cronice pot fi reduse prin utilizarea a diverse tehnici de

realaxare. Relaxarea musculară progresivă implică însuşirea unor modalităţi de
relaxare a musculaturii corpului pentru a reduce starea de tensiune, stres şi
anxietate. O altă tehnică de relaxare este imageria dirijată, dar pot fi utilizate şi
exerciţii de meditaţie şi diferite training-uri de conştientizare. În final se ajunge la
o respiraţie controlată care ajută persoană să ajungă la o stare mai relaxată.

            Tehnicile de relaxare induc modificări şi la nivel biologic prin modificarea

balanţei neurovegetative, în sensul echilibrării acesteia şi scăderii dominanţei
sistemului nervos vegetativ simpatic. Acest fapt este benefic, în sensul că reduce
parametrii psihofiziologici ai stresului şi anxietăţii cu impact pozitiv asupra
recuperării.

Intervenţia la nivel emoţional

Obiectiv:  gestionarea sentimentelor neplacute (frica, teama, tristete, vinovatii,

rusine,) si sporirea trăirilor pozitive; abreactia (de exemplu trairea si repovestirea
experientelor si emotiilor traite).

Tehnici propuse: conceptualizarea emoţiilor; recunoaşterea, identificarea şi

acceptarea emoţiilor; exprimarea furiei, managementul anxietatii, identificarea
sentimentelor.

Ceea ce experimentăm ca mulţumire, tristeţe, îngrijorare, bucurie, furie, frică sau

regret rezultă din combinaţia inedită între felul în care gândim, modul în care ne
comportăm şi modificările biofiziologice care au loc în corpul nostru atunci când
ne confruntăm cu o situaţie nouă de viaţă. Emoţiile reprezintă variabile dependente
sau etichete cu care noi descriem o suită de modificări survenite la mai multe
nivele (David, Holdevici, Szamoskozi, şi Băban, 2000).
Rolul conceptualizării emoţiilor, în cazul tulburări de anxietate generalizată, este
subiectul a numeroase cercetări din domeniul clinic. Un interes specific a primit
constructul cunoscut drept „alexitimie”, adică, deficitul de recunoaştere sau de
identificare a propriilor emoţii. Alexitimia este un deficit în recunoşterea emoţiilor
sau a identificării situaţiilor care pot genera emoţii. (Taylor, Bagby, şi Perker în
1997). Fiecare nivel al anxietăţii poate fi corelat pozitiv cu alexitimia (Watson,
2003; Alda Olariaga, şi Juaniz 2004).

Reunoaşterea, identificarea şi diferenţierea emoţiilor reprezintă un pas important în

procesarea lor. Leahy (2001, 2003) propune un model al schemelor emoţionale,
identificând un set de interpretări şi strategii individuale activate atunci când
simţim o emoţie negativă. O dată ce a fost activată o emoţie, primul pas este
îndreptarea atenţiei asupra ei. Acest prim pas poate să includă atât observarea
emoţiei, cât şi identificarea acesteia, proces care se află la baza alexitimiei.
Desigur, nu doar o singură emoţie poate fi activată, totul depinde de complexitatea
primului pas. Al doilea pas poate include emoţia şi evitarea cognitivă a emoţiei,
materializată prin disociere, lipsă de chef sau consum de alcool (substanţe).   

Modelul schemelor emoţionale permite clinicianului să identifice „teoriile despre

emoţii” ale clientului, precum şi examinarea gândurilor intruzive, imaginilor
traumante recurente, originea îngrijorărilor sau semnificaţia simptomelor de panică
(Resick, 2001; Wells 2002).

Teoriile individuale despre emoţii pot să contribuie la exacerbarea emoţiei

negative. Un client care crede că explicaţia îngrijorărilor este incomprehensibilă,
de asemenea, va crede că nu există nicio posibilitate de apărare / coping. 

Leahy (2007) propune un model de scheme emoţionale specifice indivizilor cu

GAD, în baza căreia o emoţie poate fi interpretată în trei feluri distincte în funcţie
de client. Indivizii care îşi identifică o emoţie (tristeţe) şi sunt capabili să o
controleze, să o verbalizeze şi să valideze experienţa sunt mai puţini predispuşi la
menţinerea stării de tristeţe. Contrar acestora, indivizii care recurg la evitare
cognitivă şi emoţională, vor dezvolta mecanisme de coping ineficiente (consum de
alcoo