Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ARPI
Transferurile de tip sine-obiect
1
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ
ARPI
Din păcate, termenul ”transfer-oglindă” a fost utilizat de Kohut în două moduri: 1) ca termen
generic pentru diverse tipuri de transfer care afirmă sinele – și anume oglinda, fuzionarea și
transferul alter-ego – și (2) adevăratul transfer-oglindă, în contra-distincție cu transferul
idealizării. Acestea au dus la o anumită confuzie și mă restricționez la utilizarea termenului doar
cu cel de-al doilea sens. Adevăratul transfer-oglindă se referă la restabilirea unei nevoi timpurii
de acceptare și confirmare a sinelui de către sinele-obiect. Se manifestă ca cerință adresată
analistului (sau ca apărare împotriva acestei cerințe) de a confirma sinele pacientului prin
recunoaștere, admirație sau laudă la adresa acestuia.
Transferul alter-ego
Transferul alter-ego reprezintă re-experimentarea unei nevoi timpurii care atinge punctul
culminant în starea latentă- nevoia de vedea și de a înțelege pe altul care este similar sinelui și în
același timp de a fi văzut și înțeles de către cineva asemănător. Kohut a clasificat inițial
transferul alter-ego ca un tip generic de transfer-oglindă, însă mai târziu l-a conturat ca tip de
transfer separat. Se manifestă în general ca nevoia de a fi ca analistul în ceea ce privește
înfățișarea, modul de a fi, perspectiva și opinia. Din punct de vedere de dezvoltare, relația de tip
alter-ego este asociată cu fantezia unui prieten imaginar și este importantă în achiziționarea unor
îndemânări și competențe.
Transferul idealizării
Transferul idealizării reprezintă restabilirea nevoii unei experiențe de fuzionare cu un sine-obiect
calm, puternic, înțelept și bun. Poate manifesta mai mult sau mai puțin mascata admirație față
analist, față de caracterul și valorile acestuia, sau poate manifesta apărarea împotriva transferului
ca depreciere prelungită aspră a analistului.
Transferul de creativitate
Transferul de creativitate este termenul lui Kohut (1976) pentru nevoia tranzitorie de a avea
anumite personalități creative pentru o experiență de fuzionare cu un sine-obiect angajat în
sarcini foarte creative. Un exemplu poate fi nevoia lui Freud de Fliess1 în timpul redactării operei
Interpretarea viselor (1900).
Transferul adversarial
Transferul adversarial reprezintă nevoia de a experimenta o relație de tip sine-obiect de sprijin,
dar totuși adversativă, o relație de tip aliat-antagonist (cf. Wolf, 1980c, pp. 125-126). Copilul de
doi ani care răspunde la nevoia de a se experimenta autonom, dar are nevoie ca autonomia sa să
fie acceptată cordial.
1 Wilhelm Fliess
2
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ
ARPI
3
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ
ARPI
4
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ
ARPI
▪ Contra-transfer obiectiv.
Reacțiile voastre realiste aici-și-acum față de client la nivelul sentimentelor, atitudinii, dorințelor
sunt importante și trebuie să le acordați atenție. Aceste sentimente pot oferi indici puternici cu
privire la ce anume se întâmplă în relație, dar și cu privire la ce simte clientul.
Contra-transferul se considera ceva care trebuie conștientizat și eliminat, deoarece ar fi format o
barieră negativă. Acum mulți profesioniști realizează că poate oferi indicii pentru o mai bună
înțelegere a muncii lor și pentru o mai bună înțelegere a clienților(pagina 96, Supervision in
helping professionals, Kindle edition).
Clarkson (1995:90-1), un psihoterapeut integrativ care se inspiră în ansamblu din diferite aspecte
ale teoriei psihanalitice, combină distincția ei în ceea ce contra-transferul proactiv și reactiv cu
termenii ‘complementar’ și concordant’, prin urmare definind patru tipuri de contra-transfer.
Contra-transferul reactiv reprezintă răspunsul terapeutului indus în terapeut de către pacient.
Contra-transferul pro-activ este utilizat pentru sentimente care vin în mare parte din partea
terapeutului. Cele patru tipuri de contra-transfer definite de Clarkson (1995 91-2) sunt:
- Contra-transferul reactiv complementar: terapeutul simte, gândește și este tentat să se
comporte într-un mod complementar proiecțiilor reale sau de fantezie ale ego-urilor din
trecutul pacientului.
- Contra-transfer reactiv concordant: ‘o rezonanță literară la o stare emoțională sau afectivă
problematică sau dureroasă a clientului’
- Contra-transferul pro-activ complementar: psihoterapia complementează proiecția reală
sau fantezistă ca îngrijitor de copil sau copil al propriului trecut al psihoterapeutului
proiectat asupra clientului – Clarkson p.96: psihoterapeutul răspunde sau reacționează la
client, nu în baza realități clientului, ci în baza propriului trecut al terapeutului, proiectat
asupra clientului.
- Contra-transferul pro-activ concordant: ‘ terapeutul își imaginează că se raportează la
experiența clientului, dar în realitate își copiază propriul trecut…este un fel de identificare‘
– sau , putem adăuga din nou, proiecția terapeutului asupra clientului.
• Identificarea proiectivă
5
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ
ARPI
6
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ
ARPI
a recunoaște inconștientul relațional.” (Evans, 2007 curs oral). Sarcina supervizorului este să
reflecteze asupra sensului oricărei experiențe a procesului paralel pentru a înțelege deficitul în
dezvoltare care cere atenție și modul prin care terapeutul poate fi invitat la a repeta istoria
clientului (Evans și Gilbert, 2005)
• Teoria câmpului
În teoria câmpului, orice schimbare în câmp afectează întregul câmp. Generează unde în câmp.–
(p.269 Awarness Dialogue * process Yontef)
În teoria fenomenologică a câmpului, ceea ce este studiat este definit de experiența aceluiași
observator – p. 240
În teoria câmpului, toate evenimentele și lucrurile sunt construite în baza condițiilor câmpului și
a intereselor celui care percepe (p.288)
Perls, Hefferline și Goodman (1951) susțin că teoria câmpului este abordarea originală,
nedistorsionată, cu privire la viață.
Patrick Casement, 1985, scrie despre căutarea inconștientă a pacientului pentru experiența
terapeutică necesară.
Procese inconștiente, Tipuri de transfer si Nevoi relaționale
Nevoie relaționale
Articol Erskine:
Bowlby a descris atașamentul securizat ca emergent din reciprocitatea bucuriei copilului și
îngrijitorului în ceea ce privește conexiunea lor fizică și relația emoțională. Copiii cresc cu un
atașament securizat când îngrijitorii se bucură să satisfacă nevoile relaționale ale copilului – cum
ar fi nevoia de validare, nevoia de companie, nevoia de a avea pe cineva "mai puternic și mai
înțelept" pe care să se poată baza (Bowlby, 1988, p.12), sau nevoia de a influența ceea ce
întâmplă în relație.
Tocmai am menționat patru nevoi relaționale. În cercetarea calitativă efectuată la Institutul de
Psihoterapie Integrativă asupra nevoilor esențiale în dezvoltarea umană, au fost identificate opt
nevoi relaționale în analiza de patru factori (Erskine, 1998). Deși se poate să existe un număr mai
mare de nevoi relaționale, cele opt la care fac referință reprezintă acele nevoie pe care clienții le
descriu cel mai frecvent când vorbesc despre relațiile semnificative. Nevoile relaționale
reprezintă nevoile uncie fiecărui contact interpersonal; ele nu reprezintă nevoile fiziologice
7
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ
ARPI
bazice ale vieții, cum ar fi mâncarea, aerul sau temperatura adecvată. Ele reprezintă elementele
fiziologice esențiale care măresc calitatea vieții și dezvoltarea unei senzații de pozitivitate a
sinelui în cadrul relației. (Erskine & Trautmann, 1996/97).
Nevoile relaționale sunt părțile componente ale dorinței umane universale de relații intime și
atașament securizat. Acestea includ 1) nevoia de siguranță, securitate, 2) validare, afirmare și
semnificație în cadrul relației 3) acceptare din partea unei persoane stabile, protective de care
poate depinde 4) confirmarea experienței personale, 5) auto-definirea, 6) a avea impact asupra
celeilalte persoane, 7) inițiativa celuilalt și 8) exprimarea iubirii (Erskine, Moursund &
Trautmann, 1999).
Mary Ainsworth și colegii săi de cercetare (1978) au descoperit că mamele copiilor cu atașament
securizat rezonau la ritmul și starea bebelușilor, erau sensibile la dezacorduri și corectau erorile
de rezonanță. Există cinci implicații atât în această cercetare cât și în opera lui Bowlby's (1969,
1973, 1980) pentru practica eficientă a psihoterapiei. Cele cinci componente esențiale sunt:
1) necesitatea rezonanței continue a psihoterapeutului la ritmul și starea clientului;
2) importanța sensibilității terapeutului la dezacordurile terapeutice
3) semnificația asumării responsabilității din partea psihoterapeutului cu privire la erorile
terapeutice;
4) conștientizarea și flexibilitatea terapeutului în ceea ce privește a răspunde la nevoile
relaționale ale clientului aflate în continuă schimbare; și
5) importanța vitalității clientului și bucuria reciprocă în relația cu clientul.
Vindecarea atașamentului nesecurizat se întâmplă printr-o relație terapeutică plină de contact- o
relație plină de cercetare respectoasă, recunoaștere, validare și normalizare a nevoilor relaționale
cât și a stilului clientului de compensare când nevoile nu-i sunt satisfăcute. Dacă vrem să fim
eficienți în vindecarea modelelor de atașament nesecurizat, fixat, cercetarea, validarea sau
normalizarea trebuie să fie bazate pe o fundație de rezonanță afectivă susținută.
Transferul – expresia unei încercări psihologice universale de a organiza experiențe și de a
construi sensuri (Storolow). Este bipolar – manifestă atât nevoia funcțiilor de ‘îngrijire’ ale
sinelui-obiect cât și dimensiunea conflictuală repetitivă a experienței clientului. (Repetitie și
reparare) – Hycner and Jacobs
Transferul nu este nici o regresie, nici o destituire a trecutului, ci mai degrabă o expresie a
influenței continue de a organiza principii și ilustrații cristalizate din experiențele formative
timpurii ale clientului. (Stolorow)
8
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ
ARPI
Transferul și contra-transferul construiesc împreună un sistem inter-subiectiv de influență
comună reciprocă. ( Stolorow)
Transferul se schimbă în funcție de procesul terapeutic al clientului și sunt explorate diverse
fațete ale sale.
Transferul este o manifestare și o expresie a dinamicii inconștiente ale scenariilor de viață–
Erskine
Berne descrie ‘scenariile’ ca un fenomen de transfer.
Identificarea proiectivă:
Prin identificarea proiectivă, proiectorul are fantezia inconștientă primară de a scăpa de părțile
sale nedorite proiectându-le asupra altei persoane; și, în final, de a redescoperi o versiune
modificată a ceea ce a fost extirpat.
În primul rând există fantezia inconștientă a proiectării unei părți ale sinelui într-o altă persoană,
și de a prelua controlul asupra persoanei din interior. Apoi, există o presiune exercitată prin
interacțiunea interpersonală cum ar fi faptul că receptorul proiecției experimentează presiunea de
gândi, de a se simți și de a se comporta într-un mod congruent cu proiecția. În final, după
procesarea psihologică a receptorului, sentimentele proiectate sunt re-internalizate de către
proiector.
Proiectorul operează, în parte, la nivel de dezvoltare, în cadrul căreia există o neclarificare a
limitelor dintre sine și reprezentarea obiectului. Cel care proiectează se simte ”unul și același” cu
persoana asupra căruia proiectează (Schafer), pe când în proiecția simplă cel care proiectează se
simte înstrăinat, amenințat sau deconectat față de persoana asupra căreia proiectează.
Aceste lucruri se întâmplă în identificarea proiectivă. Identificarea proiectivă reprezintă un
proces psihologic care reprezintă simultan un tip de apărare, un mod de comunicare și o formă
primitivă de relaționare cu obiectele, o cale către schimbarea psihologică. Ca sistem de apărare
ajută la generarea unui sentiment de distanță psihologică față de aspecte nedorite sau
înspăimântătoare ale sinelui. Ca mod de comunicare este un proces prin care sentimentele sunt
congruente cu propriul sine și sunt induse într-o altă persoană, generând impresia de a fi înțeles
de celălalt. Ca tip de relație cu obiecte este o cale de a fi cu și de a relaționa parțial separat cu un
obiect și ca o cale de schimbare psihologică reprezintă un proces prin care sentimentele care
provoacă dificultăți sunt procesate de altă persoană și sunt făcute disponibile pentru re-
internalizare în formă alterată. (Ogden)
Countra-transfer:
Contra-transferul reprezintă sentimentele terapeutului față de client. Contra-transferul este
împărțit între ceea ce aduce terapeutul – ceea ce poate fi numit pro-activ și acel lucru la care
9
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ
ARPI
reacționează terapeutul în pacient – adesea denumit contra-transfer reactiv /inductiv.
Diferențierea separă două tipuri majore de contra-transfer în funcție de contextul în care
terapeutul reacționează la pacient sau își introduce pro-activ propril transfer în relația
terapeutică. (Clarkson)
În mod progresiv, contra-transferul a devenit recunoscut ca o sursa de informații despre client,
potențial utilă. Casement vorbește despre ‘comunicarea prin impact, pentru a descrie efectul pe
care unii client îl au asupra terapeutului lor, atunci când nu sunt capabili sa își exprime durerea în
cuvinte. (Maria Gilbert)
Contra-transferul a fost perceput tradițional ca problemele nerezolvate ale psihoterapeutului din
trecut (Racker, 1968). Totuși, din perspectivă terapeutică relațională, contra-transferul se referă
la sentimentele, imaginile, fanteziile și reacțiile pe care la are un terapeut sănătos din punct de
vedere psihologic ca reacție unică la comunicarea inconștientă a unui anumit client (Bollas,
1979).
10
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ
ARPI
11