Sunteți pe pagina 1din 4

Liceul "Charles Laugier" – Craiova

Școala Postliceală Sanitară


Specializarea: Asistent medical generalist

Modulul:Medicină internă

Titlul referatului:Spiroergografie

Prof: Sima Maria Elev: Bărbulescu Aisha


Clasa:II C AMG
SPIROERGOGRAFIA

Ce este: test de efort, cu ajutorul căruia se analizează: capacitatea de adaptare a respiraţiei


la solicitări suplimentare, limitele acestei capacităţi şi se pun în evidenţă modificări funcţionale
neevidenţiabile în repaus (acest test este comun aparatului respirator şi cardiovascular). 

în timpul efortului şi după încetarea lui se urmăresc o serie de parametri funcţionali. în mod


obişnuit, în cursul unei probe se urmăresc: parametrii respiratori, cardiaci şi umorali (ventilaţia
pulmonară, eliminarea CO2, consumul de O2, saturația sângelui arterial în O2, pulsul, T.A. etc.)

Probele de efort se pot efectua în două feluri: ori se păstrează intensitatea efortului de la
început, ori pacientul este supus unui efort în trepte, cu perioade de repaus şi apoi se măreşte
intensitatea efortului până la limita capacităţii când nu mai creşte consumul de O2, iar în sânge apar
valori scăzute ale oximetriei (desaturarea în O2 a sângelui arterial).

MATERIALELE NECESARE:

-spirograf, oximetru cu celulă fotoelectrică ce se aplică pe lobul urechii; aparat de mare tehnicitate


pentru efort dozat: bicicletă ergometrică, covor rulant etc.

PREGĂTIREA BOLNAVULUI DE EXAMINAT:

-Medicul decide dacă persoana nu prezintă afecțiuni care contraindică proba de efort.

-Dacă persoana este aptă pentru aceasta proba, se pregăteste ca și pentru spirografie: Bolnavul trebuie
sa fie in repaus 3-4 ore înaintea examinarii. Proba se face dimineata pe stomacul gol, în cabinetul de
spirografie, după ce s-a odihnit o jumatate de oră. Asistenta măsoara înălțimea și greutatea corporală a
pacientului si apoi racordează bolnavul la aparat lasandu-l câteva minute să respire liniștit pentru a se
obișnui cu aparatul. Pe spirograma, înalțimea curbei corespunde inspirației iar coborarea curbei
corespunde expirației.

-Înainte de a efectua proba, se determină frecvența cardiacă, T.A., E.C.G (electrocardiogramă,


frecvență) și frecvența respiratorie.

ETAPE DE EXECUŢIE:

1. Determinarea parametrilor urmăriţi înainte de efort:

-bolnavul se racordează la spirograf.

-pe lobul urechii se aplică celula fotoelectrica a unui oximetru.

-se determină volumele pulmonare, debitele ventilatorii după metoda obişnuită aspirografiei, înainte
de a supune persoana la efort.

-după determinarea parametrilor, pacientul respiră în repaus până la stabilirea echilibrului respirator
(minut volumul şi consumul de O2 devin constante)

2. Determinarea parametrilor în timpul efortului:


-pacientul este invitat să execute un lucru mecanic dozat (bicicleta ergometrică, banda rulantă etc.)
cu aceeaşi intensitate, urmărindu-se modul de adaptare a organismului.

-persoana examinată trece prin 3 faze funcţionale la efort

a.faza de adaptare: care durează 2-3 minute, se caracterizează prin creşterea valorilor funcţionale


evaluate înainte de efort;

b.faza de echilibru funcţional: după faza de adaptare parametrii funcţionali


rămân la valori crescute (persoana poate să realizeze acelaşi efort fără modificări funcţionale).

În condiţii normale, modificări funcţionale apar numai la eforturi mai mari de 150 W;

c.faza de revenire (refacerea): reprezintă perioada după întreruperea efortului, în care parametrii
funcţionali revin la valorile iniţiale din repaus, în mod normal în 3-5 minute. Dacă această perioadă
este mai lungă înseamnă că organismul are ocapacitate de efort deficitară.

INTERPRETAREA:

În funcţie de gradul de saturaţie în O2 al sângelui arterial la itensităţi diferite de lucru se


apreciază gradul insuficienţei cardiopulmonare. Prin el se compară parametrii din repaus cu valorile
obţinute din timpul efortului și se areciază modul de adaptare al organismului.

O probă de efort modificată se face determinând deficitul spirografic de O2.

Spiroergografia ne poate ajuta în stabilirea din timp a unui diagnostic pentru insuficiența cardiacă.

Bibliografie:

Georgeta Baltă-Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor.

Lucreţia Titircă-Breviar explorari functionale si ingrijiri speciale acordate bolnavilor pentru şcolile
sanitare editura " viaţa medicală românească".

S-ar putea să vă placă și