Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Din perspectiva învățământului modern şi a prevederilor Noului Cod al Educaţiei din Republica
Moldova accentul se cere pus pe formarea personalităţii cu spirit de iniţiativă, capabilă de
autodezvoltare, care posedă nu numai un sistem de cunoştinţe şi competenţe necesare pentru angajare
pe piaţa muncii, dar şi independenţă de opinie şi acţiune, fiind deschisă pentru dialog intercultural în
contextul valorilor naţionale şi universale asumate. Aceste cerinţe trebuie urmărite pe fiecare secvenţă
de învățământ şi de formare.
Politica de stat în domeniul educaţiei, precum şi întreg sistemul de învăţământ din Republica
Moldova tinde spre formarea de cadre didactice care să corespundă cerinţelor actuale orientate spre
„schimbare, dinamism, spre o educaţie modernă”. Pentru realizarea acestor obiective este nevoie de o
pregătire profesională corespunzătoare, de o formare continuă şi nu sporadică, de o schimbare radicală
a modului de abordare a activităţii didactice. Dacă ne referim la educația preşcolară, se are în vedere
toate aspectele pe care le reprezintă mediul educaţional şi situaţiile didactice din instituţiile preşcolare,
fiecare educatoare trebuie să stăpânească un şir de competenţe generice şi specifice pentru a-i reuşi
rolurile multiple pe care le are de ,,jucat,, în activitatea de fiecare zi cu copii. Aceste roluri sunt
dezvoltate şi teoretizate în lucrări prestigioase din literatura de specialitate.[1]
Astfel, V.Chiş (2001, apud Sas, 2006, pag.46) consider ca cadrul didactic contemporan este
definit prin trei tipuri de competenţe:
Ø Competenţe personale (responsabilitate, capacitate de a rezolva probleme, gândire critică şi
creativitate, capacitatea de a iniţia schimbări, empatie și toleranţă)
A. Competenţele fundamentale
Acestea sunt derivate din obiectivele, conținuturile educaţionale şi din rolurile cadrului didactic,
alcătuind “stratul prim” al formării personalului didactic: comunicativitatea, empatia, învăţarea,
valorizarea conţinuturilor, cercetarea şi inovarea experienţelor educaţionale, cunoaşterea elevului,
creativitatea, managementul educaţional. Aceste competenţe necesită un curriculum comun pentru
instituțiile ce formează cadre didactice.
“Profilul de competenţă poate fi definit ca domeniu de convergenţă dintre statut /rol şi personalitate,
fiind reprezentat de calitatea principalelor coordonate ale personalităţii, considerată sincronic”, în
raport cu statutul şi cu rolul socio profesional deţinut, raport analizat din perspectiva eficienţei
socioprofesionale. Eficiența actului educaţional este o rezultantă a interacţiunii tuturor factorilor şi
condiţiilor care concură la desfăşurarea sa. Personalitatea educatorului reprezintă acel filtru care
imprimă direcţii şi finalităţi nuanţate întregului demers educativ.
Planul teoretic: • de a cunoaşte curriculum-ul disciplinar la teoria generală a educaţiei, teoria generală
a instruirii, teoria şi metodologia curriculumului şcolar, teoria şi metodologia evaluării , teoria şi
metodologia cercetării pedagogice şi psihologice, managementul educaţional, psihologia generală, al
psihologia vârstelor, al psihologiei socială şi psihologia socială; • de a realiza sisteme, corelaţii între
curricula disciplinară; • de a prelucra, transforma, adapta şi dezvolta conţinuturile prin aplicarea în
situaţii educaţionale specifice; • de a conştientiza concepţia educaţională contemporană; • de a înţelege
obiectivele învățământului contemporan; • de a înţelege concepţia managementului didactic şi
educaţional; • de a înţelege raporturile dintre psihologia pedagogică, didactică și didacticile speciale;
Planul creator: • capacitatea de empatie; • capacitatea de adaptare la situaţii atipice din învăţămîntul
formal şi nonformal;• de a inova activitatea educaţională; • de a dezvolta aptitudini, capacităţi.
1. competenţă ştiinţifică
abilităţi cognitive necesare pentru procesarea informaţiilor;
informaţii ştiinţifice selectate, actualizate, exacte;
capacităţi de vehiculare a cunoştinţelor;
experienţă didactică flexibilă;
capacitatea de recurs la strategii rezolutive variate;
aptitudini necesare pentru cercetare şi experimentare;
strategii creative;
operaţii mentale flexibile şi dinamice;
capacitate de transfer şi aplicare a cunoştinţelor;
2. competența psihosocială
Competența pedagogică a unui cadru didactic poate fi analizată doar în strânsă legătură cu cea de
aptitudine pedagogică, prin care se asigură dobândirea de noi capacități, cunoștințe, priceperi,
deprinderi, fiind componenta funcțional-operațională, specială, a personalității, dependentă de
experiența pedagogică a persoanei.
Aptitudinea reprezintă potenţialul unei persoane de a învăţa şi a obţine performanţă într-un anumit
domeniu. Dezvoltată prin învăţare şi exersare, aptitudinea devine abilitate, iar prin aplicare în practică
şi automatizare abilitatea devine deprindere. Această înlănţuire de transformări ilustrează procesul prin
care aptitudinea devine operaţională, transformându-se din potenţial în realitate. Fiecare persoană are
anumite aptitudini. Orice însuşire sau proces psihic privit din perspectiva randamentului devine
aptitudine. Spre exemplu, percepţia detaliilor, memoria, spiritul de observaţie sunt considerate
aptitudini atunci când ele constituie premise pentru realizarea cu succes a unor activităţi. Putem vorbi
de aptitudini la diverse niveluri de generalitate.[5]
Structural, aptitudinea pedagogică are trei componente, care vizează domeniile: cognitiv,
organizatoric și comunicativ și care presupune, în același timp, existența sub componentelor: spiritul
de observație pedagogic, imaginația pedagogică, exigența, tactul pedagogic, atenția distributivă,
spiritul organizatoric, creativitatea în plan pedagogic. .[7]
In funcție de particularitățile proceselor psihice, care fac parte din conținutul psihic al aptitudinilor
pedagogice, se pot menționa următoarele categorii de aptitudini :
N. Mitrofan evidenţiază funcţia specifică a aptitudinii pedagogice care angajează însuşirile fizice,
psihice şi sociale ale ,,actorilor educaţiei” asigurând reuşita în activitatea didactică proiectată şi
realizată la nivelul procesului de învăţământ. Această funcţie direcţionează resursele învăţării,
orientate la nivel de activitate cu finalitate adaptativă, care conferă ,,procesului instructiv-educativ
calitatea de cel mai important factor de formare şi dezvoltare a aptitudinilor elevilor”.
Structura aptitudinii pedagogice sintetizează ,,un complex de însuşiri psihosociale” care asigură
competenţa subiectului educaţiei în acţiunea de formare dezvoltare permanentă a obiectului educaţiei
(preşcolar, elev, student ş.a.). În cadrul acestei structuri, determinantă este capacitatea de comunicare
pedagogică a educatorului. Ea susţine valorificarea şi integrarea adecvată a tuturor trăsăturilor
aptitudinale realizabile efectiv la nivel de:
1. capacitate de a cunoaşte şi de a înţelege obiectul educaţiei (copilul);
2. capacitate de stimulare a creativităţii necesare pentru adaptarea la condiţiile noi ce apar continuu
pe parcursul desfăşurării acţiunii educaţionale/didactice
3. capacitate de organizare managerială a activităţii de proiectare desfășurare
evaluare-autoperfecţionare, prin elaborarea circuitelor de conexiune inversă.
Fiecare dintre aceste categorii include apoi aptitudini legate de realizarea unei sarcini concrete:
− aptitudini metodice;
− aptitudini de evaluare;
− aptitudini educative în domeniul educaţiei morale, estetice, de mediu, de sănătate.
· Aptitudinea empatică oferă profesorului posibilitatea de a privi toate influențele prin prisma celor
cărora li se adresează și de a prevedea, nu numai eventualele dificultăți, dar si posibilele rezultate ;
· Spiritul de observație- capacitatea ce permite sesizarea celor mai fine nuante si manifestari ale
actiunii educative.Cu ajutorul ei profesorul poate surprinde si intui,, starea de spirit și invențiile
elevilor, după expresia feței și anumite mișcări
· Tactul pedagogic- capacitatea de a găsi, la momentul oportun, forma cea mai adecvata de atitudine si
tratare a elevilor ; se poate aprecia ca tactul este capacitatea profesorului de a-și menține și consolida
stările psihice pozitive si de a le domina si inhiba pe cele negative, oferind astfel răspunsuri si soluții
prompte tuturor solicitărilor procesului instructiv-educativ.
Bibliografie
[1]http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/741/HAHEU-MIUNTEANU%2CE._EDUCATO
RUL_MODERN_al_INSTITUTIEI_PRESCOLARE._ROLURI_COMPETENTE.pdf?sequence=1&isAllowed=
y // Educatorul modern al instituției preșcolare. Roluri și competențe Efrosinia HAHEU-MUNTEANU, dr.,
conf. univ.
[2] Teoria educației, pag 120
[3] ibidem
[4] Teoria educaţiei: suport de curs / Ludmila Papuc, Maia Cojocaru, Larisa Sadovei, Ana Rurac; Univ. Pedagogică
de Stat “Ion Creangă”, 117-120
[5] https://oaji.net/articles/2017/2056-1539852813.pdf// STUDIAUNIVERSITATIS MOLDAVIAE , 2018,
nr.5(115),SPECIFICUL STRUCTURII PERSONALITĂŢII CADRULUI DIDACTIC: ABORDĂRI TEORETICE Marianna SAVA
[6] IBIDEM
[7] https://www.qualform.snsh.ro/campanie-online/profesorul-modern-competente-calitati-si-roluri