Sunteți pe pagina 1din 9

Portretul Psihosocioprofesional al cadrului didactic:

competențe, aptitudini, calități și roluri.

Din perspectiva învățământului modern şi a prevederilor Noului Cod al Educaţiei din Republica
Moldova accentul se cere pus pe formarea personalităţii cu spirit de iniţiativă, capabilă de
autodezvoltare, care posedă nu numai un sistem de cunoştinţe şi competenţe necesare pentru angajare
pe piaţa muncii, dar şi independenţă de opinie şi acţiune, fiind deschisă pentru dialog intercultural în
contextul valorilor naţionale şi universale asumate. Aceste cerinţe trebuie urmărite pe fiecare secvenţă
de învățământ şi de formare.

Politica de stat în domeniul educaţiei, precum şi întreg sistemul de învăţământ din Republica
Moldova tinde spre formarea de cadre didactice care să corespundă cerinţelor actuale orientate spre
„schimbare, dinamism, spre o educaţie modernă”. Pentru realizarea acestor obiective este nevoie de o
pregătire profesională corespunzătoare, de o formare continuă şi nu sporadică, de o schimbare radicală
a modului de abordare a activităţii didactice. Dacă ne referim la educația preşcolară, se are în vedere
toate aspectele pe care le reprezintă mediul educaţional şi situaţiile didactice din instituţiile preşcolare,
fiecare educatoare trebuie să stăpânească un şir de competenţe generice şi specifice pentru a-i reuşi
rolurile multiple pe care le are de ,,jucat,, în activitatea de fiecare zi cu copii. Aceste roluri sunt
dezvoltate şi teoretizate în lucrări prestigioase din literatura de specialitate.[1]

Cadrul European al Calificărilor (EQF) stipulează existenţa a două categorii de competenţe:

a) competenţele profesionale - capacitatea dovedită de a selecta, combina şi utiliza adecvat


cunoştinţe, abilităţi şi alte achiziţii (valori şi atitudini), în vederea rezolvării cu succes a unei anumite
categorii de situaţii de muncă sau de învăţare, circumscrise profesiei respective, în condiţii de
eficacitate şi eficienţă;

Prin competenţa profesională a educatorilor am putea înţelege capacităţile cognitive, afective,


motivaţionale şi manageriale care interacţionează cu trăsăturile de personalitate ale educatorului
conferindu-i acestuia calităţile necesare pentru activitate profesională eficientă care ar asigura
realizarea obiectivelor educaţionale de către majoritatea elevilor, iar performanţele obţinute să se
situeze aproape de nivelul maxim al potenţialului intelectual al fiecăruia ( I. Jinga, El. Istrate, 1998).[2]

b) competenţe transversale/generice –constau în abilităţi de lucru în echipă, abilităţi de


comunicare orală şi scrisă în limba maternă/străină, utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării
–TIC, rezolvarea de probleme şi luarea deciziilor, recunoaşterea şi respectul diversităţii şi
multiculturalităţii, autonomia învăţării, iniţiativă şi spirit antreprenorial, deschiderea către învăţarea pe
tot parcursul vieţii, respectarea și dezvoltarea valorilor şi eticii profesionale etc. [3]

Astfel, V.Chiş (2001, apud Sas, 2006, pag.46) consider ca cadrul didactic contemporan este
definit prin trei tipuri de competenţe:
Ø Competenţe personale (responsabilitate, capacitate de a rezolva probleme, gândire critică şi
creativitate, capacitatea de a iniţia schimbări, empatie și toleranţă)

Ø Competenţe psihopedagogice şi metodologice (cunoaşterea psihologiei elevului, dezvoltării


personalității, elaborarea experienţelor de învăţare, comunicarea cu elevii, părinţii şi ceilalţi actori ai
sistemului educaţional, măsurarea progresului învăţării). Aria cea mai mare de cuprindere aparține
competenței pedagogice (în comparație cu aptitudinea pedagogică), presupunând și efectele din planul
practic ale activității pedagogice, fiind ,,o variabilă instrumental, practică, efectivă, însemnând atât
pregătire de specialitate, cât și cunoștințe psihologice despre specificul personalității elevilor,
particularitățile de învățare, capacitățile de transmitere a cunoștințelor, de folosire a diverselor metode și
strategii”.

Ø Competenţe de specialitate, aparţinând ariei de curriculum pe care cadrul didactic o traduce în


experienţe de activitate profesională.

Competenţe necesare conducerii eficiente a procesului educaţional constituind temeiul pe care se


vor structura competenţele specifice profesiei de cadru didactic, structurate de autori în competenţe
fundamentale pentru profesia de cadru didactic şi competenţe de profil:

A. Competenţele fundamentale

Acestea sunt derivate din obiectivele, conținuturile educaţionale şi din rolurile cadrului didactic,
alcătuind “stratul prim” al formării personalului didactic: comunicativitatea, empatia, învăţarea,
valorizarea conţinuturilor, cercetarea şi inovarea experienţelor educaţionale, cunoaşterea elevului,
creativitatea, managementul educaţional. Aceste competenţe necesită un curriculum comun pentru
instituțiile ce formează cadre didactice.

B. Profilul de competenţă a cadrului didactic

“Profilul de competenţă poate fi definit ca domeniu de convergenţă dintre statut /rol şi personalitate,
fiind reprezentat de calitatea principalelor coordonate ale personalităţii, considerată sincronic”, în
raport cu statutul şi cu rolul socio profesional deţinut, raport analizat din perspectiva eficienţei
socioprofesionale. Eficiența actului educaţional este o rezultantă a interacţiunii tuturor factorilor şi
condiţiilor care concură la desfăşurarea sa. Personalitatea educatorului reprezintă acel filtru care
imprimă direcţii şi finalităţi nuanţate întregului demers educativ.

B.1. Competenţe de specialitate.

Planul teoretic: • de a asimila conţinuturile ştiinţifice şi de a surprinde valenţele formative a


curriculumului disciplinar; • de a realiza corelaţii intra-, inter- şi pluridisciplinare ale conţinuturilor; •
de a actualiza şi integra curriculumul disciplinar;
Planul operaţional: • de a structura conţinuturile educaţionale, astfel încât să dezvolte structuri
operatorii, afective, motivaţionale, volitive, atitudinale; • de a forma modul de gândire specific
disciplinei respective de învăţămînt şimodul de gîndire sistemic;

Planul creator: • de a adapta curriculumul disciplinar particularităților de vârstă şi psihologice ale


copiilor; • de a stimula dezvoltarea maximală a potenţialului fiecărui copil; • de a promova învăţarea
participativă, anticipativă, societală, creatoare; • de a actualiza strategiile de predare/învăţare/evaluare.

B.2. Competenţe psihopedagogice

Planul teoretic: • de a cunoaşte curriculum-ul disciplinar la teoria generală a educaţiei, teoria generală
a instruirii, teoria şi metodologia curriculumului şcolar, teoria şi metodologia evaluării , teoria şi
metodologia cercetării pedagogice şi psihologice, managementul educaţional, psihologia generală, al
psihologia vârstelor, al psihologiei socială şi psihologia socială; • de a realiza sisteme, corelaţii între
curricula disciplinară; • de a prelucra, transforma, adapta şi dezvolta conţinuturile prin aplicarea în
situaţii educaţionale specifice; • de a conştientiza concepţia educaţională contemporană; • de a înţelege
obiectivele învățământului contemporan; • de a înţelege concepţia managementului didactic şi
educaţional; • de a înţelege raporturile dintre psihologia pedagogică, didactică și didacticile speciale;

Planul operaţional: • de a eleva problematică educaţională a grupului de elevi şi a fiecărui elev; • de a


lua decizii la soluţii privind abordarea situaţiilor educaţionale specifice; • de a “personaliza”
curriculumul în contexte educaţionale determinate; • de a proiecta activitatea educaţională formală,
nonformală şi informală; • de a organiza/evalua activităţi de implementare a proiectelor elaborate; • de
a dirija procesul de predare-învăţare-evaluare, prin cooperare în comunicare, gândire convergentă,
divergentă, flexibilă, creatoare, de control, de autoapreciere şi autoreglare etc.; • de a dezvolta
interesul, motivaţia, afectivitatea, voinţa, etc.; • de a iniţia acţiuni de investigare a procesului
instructiv-educativ în scopuri ameliorative.

Planul creator: • capacitatea de empatie; • capacitatea de adaptare la situaţii atipice din învăţămîntul
formal şi nonformal;• de a inova activitatea educaţională; • de a dezvolta aptitudini, capacităţi.

B.3. Competenţe psihorelaţionale

Planul teoretic: • de a cunoaşte problematica psihologiei şi pedagogieii sociale, psihologia grupurilor,


psihologia învăţării, psihologia creativităţii şcolare, a managementului comportamentului uman etc.

Planul operaţional: • de a coordona grupul de elevi, de părinţi, realizând un autentic parteneriat în


educaţie;; • de a comunica cu grupurile implicate în activitatea educaţională; • de facilita interrelaţiile
din grupul de elevi, de părinţi, de educatori etc.; • de a dezvolta relaţii pozitive în interiorul grupurilor;
• de a manifesta comportament empatic; • de a motiva şi antrena grupul în realizarea unor scopuri
comune, promovând teoria asemănării în diferenţe; • de a acorda treptat autonomie grupului de elevi,
cultivând independenţa și interdependența membrilor şi grupurilor; • de a transforma grupul într-un
mediu educogen, orientându-se spre valori autentice; • de a promova toleranţa.[4]
Competentele au o sfera de cuprindere mai mare decat a aptitudinilor, ele presupunand și
rezultatele activității, pe lângă cunoașterea si capacitatea de a efectua un lucru bine, corect.

Profesiunea didactică reclamă din partea persoanei implicată în activităţi de tip


instructiv-formativ patru categorii de competenţe:

1. competenţă ştiinţifică
abilităţi cognitive necesare pentru procesarea informaţiilor;
informaţii ştiinţifice selectate, actualizate, exacte;
capacităţi de vehiculare a cunoştinţelor;
experienţă didactică flexibilă;
capacitatea de recurs la strategii rezolutive variate;
aptitudini necesare pentru cercetare şi experimentare;
strategii creative;
operaţii mentale flexibile şi dinamice;
capacitate de transfer şi aplicare a cunoştinţelor;

2. competența psihosocială

capacitatea de a stabili fără dificultate relaţii interpersonale adecvate cu elevii;


capacitatea de adaptare la roluri diverse;
capacitatea de comunicare eficientă atât cu grupul cât şi cu elevii, separat;
abilităţi de adecvare a forţei/autorităţii la situaţiile educaţionale concrete (varierea raportului
libertate-autoritate, indulgență exigență în funcţie de specificul situaţiilor apărute);
disponibilităţi de adaptare la variate stiluri educaţionale;
entuziasm, înţelegere, prietenie;
3. competenţă managerială
capacitate de influenţare a clasei şi a fiecărui elev în parte;
abilităţi de planificare şi proiectare;
capacitate decizională;
capacitatea de a organiza, monitoriza şi coordona activitatea clasei/elevului;
administrarea corectă a sancţiunilor şi recompenselor;
echilibru autoritate-putere-responsabilitate
rezistenţă la situaţiile de stres;
● 4. competența psihopedagogică
● capacitate de determinare a gradului de dificultate a unui conţinut;
● capacitate de a face accesibilă informaţia transmisă;
● empatie, capacitate de înţelegere a disponibilităţilor interne ale elevilor;
● creativitate în activitatea instructiv-formativă;
● atitudine stimulativă, energică, creativă;
● tact pedagogic (organizarea conştientă, controlată, a propriului demers pedagogic şi capacitatea
● de restructurare ―din mers‖ a acestuia, în funcţie de variabilele nou survenite pe parcursul
derulării procesului instructiv-formativ);
● spirit metodic şi clarviziune în activita

Competența pedagogică a unui cadru didactic poate fi analizată doar în strânsă legătură cu cea de
aptitudine pedagogică, prin care se asigură dobândirea de noi capacități, cunoștințe, priceperi,
deprinderi, fiind componenta funcțional-operațională, specială, a personalității, dependentă de
experiența pedagogică a persoanei.

În cadrul cercetărilor experimentale, existenţa a trei tipuri de competenţe didactice, respectiv,


competenţa ştiinţifică, competenţa psihopedagogică şi competenţa psihosocială, toate integrate în
cadrul structurii de personalitate a educatorului care, în cazul confruntării cu diferite situaţii educative,
este operaţionalizată prin intermediul aptitudinii pedagogice.

Aptitudinea reprezintă potenţialul unei persoane de a învăţa şi a obţine performanţă într-un anumit
domeniu. Dezvoltată prin învăţare şi exersare, aptitudinea devine abilitate, iar prin aplicare în practică
şi automatizare abilitatea devine deprindere. Această înlănţuire de transformări ilustrează procesul prin
care aptitudinea devine operaţională, transformându-se din potenţial în realitate. Fiecare persoană are
anumite aptitudini. Orice însuşire sau proces psihic privit din perspectiva randamentului devine
aptitudine. Spre exemplu, percepţia detaliilor, memoria, spiritul de observaţie sunt considerate
aptitudini atunci când ele constituie premise pentru realizarea cu succes a unor activităţi. Putem vorbi
de aptitudini la diverse niveluri de generalitate.[5]

Aptitudinile pedagogice, solicitate educatorului în acţiune, se manifestă în activitatea de


educaţie şi pot fi evidenţiate pe baza performanţelor realizate.

Aptitudinea pedagogică reprezintă un ansamblu de calităţi psihosociale, generale şi specifice,


necesare pentru proiectarea activităţilor care au ca finalitate formarea dezvoltarea permanentă a
personalităţii umane, activităţi realizabile în diferite medii instituţionale, în condiţii relevante la nivel
de produs (rezultatele obţinute, valorificate) şi de proces (resursele interne angajate, valorificate). În
psihologie, atitudinea este abordabila din perspectiva raporturilor sale cu capacitatea umană. Ea este
interpretată ca fiind: sinonimă, reală, în raport cu capacitatea umană; virtuală, potenţială în raport cu
capacitatea umană. .[6]

Structural, aptitudinea pedagogică are trei componente, care vizează domeniile: cognitiv,
organizatoric și comunicativ și care presupune, în același timp, existența sub componentelor: spiritul
de observație pedagogic, imaginația pedagogică, exigența, tactul pedagogic, atenția distributivă,
spiritul organizatoric, creativitatea în plan pedagogic. .[7]

Sistemele de clasificare a aptitudinilor pedagogice diferă de la un autor la altul, în funcție de


natura, conținutul și laturile activității pedagogice. Astfel, se pot distinge :

1. Aptitudini didactice- referitoare la activitatea de instruire


2. Aptitudini educative- privitoare la activitatea de modelare a personalității umane.
Fiecare din aceste categorii include apoi aptitudini legate de realizarea unei sarcini concrete :
● aptitudini metodice ;
● aptitudini de evaluare ;
● aptitudini educative în domeniul educației morale, estetice, de mediu, de sanatate.

In funcție de particularitățile proceselor psihice, care fac parte din conținutul psihic al aptitudinilor
pedagogice, se pot menționa următoarele categorii de aptitudini :

● Aptitudini ce asigura calitatea gandirii – capacitatea de analiza și sinteza, flexibilitatea,


originalitatea ;
● Aptitudini ce asigura calitatea limbajului- capacitatea de a folosi în mod adecvat acest
instrument de comunicare este prezentă în toate aptitudinile pedagogice :inteligibilitatea,
claritatea, plasticitatea, expresivitatea, fluența ;
● Aptitudini ce garantează calitatea atenției concentrarea, intensitatea, distributivitatea,
comutativitatea ;
● Aptitudini ce determina calitatea memoriei- rapiditatea memoriei, trainicia pastrarii si
promtitudinea recunoasterii si reproducerii.

N. Mitrofan evidenţiază funcţia specifică a aptitudinii pedagogice care angajează însuşirile fizice,
psihice şi sociale ale ,,actorilor educaţiei” asigurând reuşita în activitatea didactică proiectată şi
realizată la nivelul procesului de învăţământ. Această funcţie direcţionează resursele învăţării,
orientate la nivel de activitate cu finalitate adaptativă, care conferă ,,procesului instructiv-educativ
calitatea de cel mai important factor de formare şi dezvoltare a aptitudinilor elevilor”.

Structura aptitudinii pedagogice sintetizează ,,un complex de însuşiri psihosociale” care asigură
competenţa subiectului educaţiei în acţiunea de formare dezvoltare permanentă a obiectului educaţiei
(preşcolar, elev, student ş.a.). În cadrul acestei structuri, determinantă este capacitatea de comunicare
pedagogică a educatorului. Ea susţine valorificarea şi integrarea adecvată a tuturor trăsăturilor
aptitudinale realizabile efectiv la nivel de:
1. capacitate de a cunoaşte şi de a înţelege obiectul educaţiei (copilul);
2. capacitate de stimulare a creativităţii necesare pentru adaptarea la condiţiile noi ce apar continuu
pe parcursul desfăşurării acţiunii educaţionale/didactice
3. capacitate de organizare managerială a activităţii de proiectare desfășurare
evaluare-autoperfecţionare, prin elaborarea circuitelor de conexiune inversă.

Teoriile psihologice moderne evidenţiază linia de continuitate existentă între aptitudinea


pedagogică şi competenţa profesorului, în calitatea sa de principal subiect al educaţiei.
Personalitatea profesorului sa angajează trei categorii de capacităţi operaţionale:
− capacitatea de a-şi raporta activitatea la realitatea educaţională prin mijloace specifice
inteligenţei generale;
− capacitatea de a cunoaşte şi a trata elevul simultan ca realitate – intelectuală-afectivă-
motivaţională-volitivă-caracterială;
− capacitatea de a transmite informaţia ştiinţifică la nivelul de înţelegere şi de aplicaţie
valorificabile în sens prioritar formativ.
Aceste capacităţi operaţionale asigură valorificarea structurii instrumentale a aptitudinii
pedagogice bazată pe: dispoziţia naturală potenţială, diferenţa individuală realizată, eficienţa
demonstrată în acţiune.

Aptitudinea pedagogică angajează un tip de comunicare formativă care evidenţiază calităţile


profesorului raportabile la trei criterii de apreciere globală:
− frecvenţa unui comportament creativ, adaptabil la schimbările inovatoare declanşate la nivel de
sistem şi de proces;
− evantaiul situaţiilor pedagogice bazate pe aplicarea structurii de funcţionare a acţiunii
educaţionale/didactice, în termeni de autoreglare continuă;
− intensitatea reacţiei pedagogice eficiente în condiţiile unui câmp psihosocial deschis, care
influenţează conduită ,,actorilor educaţiei”.

Sistemele de clasificare a aptitudinilor pedagogice diferă de la un autor la altul, în funcţie de


natura, conţinutul şi laturile activităţii pedagogice. Astfel, se pot distinge:

1. Aptitudini didactice referitoare la activitatea de instruire.

2. Aptitudini educative privitoare la activitatea de modelare a personalităţii umane.

Fiecare dintre aceste categorii include apoi aptitudini legate de realizarea unei sarcini concrete:
− aptitudini metodice;
− aptitudini de evaluare;
− aptitudini educative în domeniul educaţiei morale, estetice, de mediu, de sănătate.

Tinand cont de structura psihică internă a aptitudinilor pedagogice, se poate aprecia și


existența unor aptitudini pedagogice speciale, cum ar fi :

· Aptitudinea de a cunoaște și înțelege psihicul celui supus actiunii educative-capacitatea intuitiva,


patrunderea si sesizarea rapida a particularitatilor psihice individuale.Contactul permanent cu elevii,
compensat cu o pregatire continua, dezvolta și perfectioneaza aceasta aptitudine ;

· Aptitudinea empatică oferă profesorului posibilitatea de a privi toate influențele prin prisma celor
cărora li se adresează și de a prevedea, nu numai eventualele dificultăți, dar si posibilele rezultate ;

· Aptitudini organizatorice- se manifestă în întreaga activitate desfasurata de profesor : planificarea


propriei munci, pregătirea și desfășurarea lecțiilor, îndrumarea activității colectivului de elevi ;

· Spiritul de observație- capacitatea ce permite sesizarea celor mai fine nuante si manifestari ale
actiunii educative.Cu ajutorul ei profesorul poate surprinde si intui,, starea de spirit și invențiile
elevilor, după expresia feței și anumite mișcări

· Măiestria psihopedagogică reprezintă capacitatea complexă personală şi specifică a profesorului de a


concepe, organiza, proiecta şi conduce cu competenţă şi prestigiu, spirit creativ şi eficienţă sporită
procesul de învăţământ, procesul de educare şi de instruire a elevilor.
Măiestria psihopedagogică este rezultat atât al pregătirii cât şi al experienţei didactice îndelungate, bazată
pe interacţiunea tuturor calităţilor personalităţii profesorului şi, într-o măsură importantă, pregătirea
psihopedagogică.

· Tactul pedagogic- capacitatea de a găsi, la momentul oportun, forma cea mai adecvata de atitudine si
tratare a elevilor ; se poate aprecia ca tactul este capacitatea profesorului de a-și menține și consolida
stările psihice pozitive si de a le domina si inhiba pe cele negative, oferind astfel răspunsuri si soluții
prompte tuturor solicitărilor procesului instructiv-educativ.

· Calitatea memoriei. Rapiditatea memoriei, trăinicia păstrării şi promptitudinea recunoaşterii şi


reproducerii sunt indispensabile în activitatea profesorului.

Practica evidențiază diversitatea rolurilor unui cadru didactic:

● expert al actului predare-învățare selecționează, prelucrează din punct de vedere didactic


informațiile pe care le va transmite, adaptându-se la sistemul de gândire al elevilor, la nivelul
lor de înțelegere;
● agent motivator: declanșează și întreține interesul elevilor, curiozitatea și dorința lor pentru
activitatea de învățare;
● creator al situațiilor de învățare cât mai favorabile pentru atingerea obiectivelor pedagogice
proiectate și imaginează strategii de predare-învățare care să asigure succesul școlar la un
număr cât mai mare dintre elevii pe care îi instruiește;
● lider: conduce un grup de elevi, exercitându-și puterea asupra principalelor fenomene ce se
produc. Este un prieten și confident al elevului, sprijin în diverse situații;
● consilier: în această ipostază, este un observator sensibil al comportamentului elevilor, un
îndrumător persuasiv și un sfătuitor al acestora;
● model: prin întreaga sa personalitate, prin acțiunile și comportamentul său; este un exemplu
pozitiv pentru elevi;
● manager: supraveghează întreaga activitate din clasă, asigură consensul cu ceilalți profesori, cu
părinții și cu ceilalți factori.

Bibliografie
[1]http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/741/HAHEU-MIUNTEANU%2CE._EDUCATO
RUL_MODERN_al_INSTITUTIEI_PRESCOLARE._ROLURI_COMPETENTE.pdf?sequence=1&isAllowed=
y // Educatorul modern al instituției preșcolare. Roluri și competențe Efrosinia HAHEU-MUNTEANU, dr.,
conf. univ.
[2] Teoria educației, pag 120
[3] ibidem
[4] Teoria educaţiei: suport de curs / Ludmila Papuc, Maia Cojocaru, Larisa Sadovei, Ana Rurac; Univ. Pedagogică
de Stat “Ion Creangă”, 117-120
[5] https://oaji.net/articles/2017/2056-1539852813.pdf// STUDIAUNIVERSITATIS MOLDAVIAE , 2018,
nr.5(115),SPECIFICUL STRUCTURII PERSONALITĂŢII CADRULUI DIDACTIC: ABORDĂRI TEORETICE Marianna SAVA
[6] IBIDEM
[7] https://www.qualform.snsh.ro/campanie-online/profesorul-modern-competente-calitati-si-roluri