Îngrijirea pacientului cu Boala Alzheimer

Boala Alzheimer este o afecțiune degenerativă progresivă a creierului manifestată printr-o

deteriorare accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului, cu pierderea capacităților
intelectuale, tulburări de comportament, realizând starea de demență.
La persoanele cu Alzheimer, celulele creierului se degradează și mor, ducând la un declin
progresiv la nivelul memoriei si al funcțiilor mentale. 

Etiologie 
Cauza bolii Alzheimer este necunoscută, dar este posibil să existe mai multe cauze care
concură la apariția bolii.
Sunt considerați factori de risc:
 Factori genetici; prezența unei gene dominante în unele familii.
 rude cu boala Alzheimer;
 istoric de lovituri la nivelul capului, depresie și hipertensiune arterială;
 Factori nocivi pentru aparatul cardio-vascular: diabetul,  nivel crescut de colesterol,
fumatul;
 Traumatisme cranio-cerebrale repetate grave.
Semne și simptome – Manifestări de dependență în boala Alzheimer

Simptomele inițiale sunt adesea confundate cu îmbătrânirea normală sau cu efectele

stresului. Pierderea memoriei este de cele mai multe ori primul semn al bolii Alzheimer. Cel
mai vizibil deficit este pierderea de memorie pe termen scurt, care apare ca dificultate în
amintirea faptelor învățate recent și incapacitatea de a achiziționa noi informații
 Tulburări de memorie: pierderi de memorie ale evenimentelor recente, dificultate în a
își aminti lucruri învățate, dificultate sau incapacitate de a învața informații noi.
 Tulburări de vorbire: pacientul are dificultăți în a se exprima, nu își mai găsește
cuvintele, chiar pentru noțiuni simple.
 Incapacitatea în efectuarea de activități motorii: pacientul uită cum sa procedeze
pentru a efectua activități simple (să se îmbrace, să descuie ușa, să mănânce).
 Persoana nu mai recunoaște, nu mai identifica și uită denumiri de obiecte uzuale.
 Prezintă incapacitatea de a lua decizii, de a se organiza pentru activități zilniceSunt
afectate :Gândirea abstractă, capacitatea de a efectua calcule, orientarea temporală și
spațială, inițiativa.
 Dificultate în recunoașterea fizionoimiilor cunoscute,  identificări eronate.
 Agitație, anxietate, agresivitate.
 Tulburări psihotice: halucinații, idei de persecuție, de gelozie, de abandon.
 Depresie;
 Diminuare sau creștere exagerată a apetitului;
  Incontinență urinară și pentru materii fecale, satisfacerea nevoilor fiziologice în locuri
neadecvate.

Diagnostic
Nu există o singură metodă pentru diagnosticarea bolii Alzheimer. Un diagnostic probabil se
bazează pe istoricul bolii și teste cognitive cu imagistică medicală și teste de sânge pentru a
exclude alte cauze posibile.

Medicul trebuie să facă o serie de teste pentru a ajunge la această concluzie, iar diagnostiul de
certitudine va fi pus de examenul morfopatologic post mortem al creierului, care va evidenția
leziunile caracteristice ale maladiei.

Metode de diagnostic:

 Examene neuro-psihologice
Este recomandat efectuarea unui interogatoriu standardizat, cum este “Mini Mental State
Examination” – MMSE, pentru evaluarea funcțiilor cognitive. Scorul maxim este de 30 de
puncte. Prin acest test se apreciază gradul de deteriorare mintală.
 Examene neuroradiologiceRMN / CT – vor evidenția o reducere de volum a creierului
(atrofie).Tomografia cu Emisiune de Pozitroni – PET.

Profilaxie
 nu se cunosc mijloace sigure de prevenire a demenței de tip Alzheimer;
 se recomandă menținerea unei activități intelectuale continue ( anumite activități ca
cititul cu regularitate al unei cărți sau al ziarului și revistelor, rezolvarea rebusurilor,
mersul la teatru sau concerte, participarea la diverse activități sociale sunt de
recomandate);
 Se recomandă suficientă mișcare, alimentație echilibrată;menținerea presiunii arteriale
la o valoare normală.

Tratament 
 Nu există până în prezent posibilitatea unei vindecări. O persoană afectată de boala
Alzheimer trăiește în medie 8 – 10 ani de la apariția primelor simptome, dacă nu
intervin alte cauze.
 Niciun tratament nu oprește sau inversează evoluția bolii, deși unele pot
îmbunătăți temporar simptomele.
 Persoanele afectate se bazează din ce în ce mai mult pe alții pentru asistență.
  Programele de exercițiu pot fi benefice în ceea ce privește activitățile din viața de
zi cu zi și pot îmbunătăți rezultatele;
 Problemele de comportament sau psihoza datorată demenței sunt deseori tratate cu
antipsihotice.

Îngrijirea pacientului cu boala Alzheimer

Problemele pacientului cu boala Alzheimer
 alterarea nutriției (deficit, refuz, anorexie etc);diminuarea interesului față de activități
cotidiene;
 alterarea respirației (dispnee, anxietate, depresie);potențial de alterare a integrității
fizice;
 alterarea comunicării ;alterarea somnului (insomnie, depresie, comportament
maniacal);deficit de autoîngrijire;anxietate.

Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu boala Alzheimer:

 asigurarea confortului;liniștirea pacientului, suport psihologic;
 asigurarea unui aport alimentar optim;
 prevenirea accidentărilor;prevenirea complicațiilor;
 redobândirea interesului pentru activități;
Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu boala Alzheimer 
 asistentul medical asigură microclimatul corespunzător, mediu securizant, cameră
liniștită cu temperatură optimă;
 se utilizează comunicarea terapeutică, pacientul este ascultat atent și lăsat să își
exprime sentimentele și preocupările
 pacientul este încurajat să comunice, dar dacă nu dorește să vorbească i se va oferi un
moment;
 se ține cont de starea pacientului și se poartă un dialog încurajator;
 pacientul va fi supravegheat atent pentru a se observa modificări fiziologice sau de
comportament;
 se vor evita stările de tensiune in relația cu ceilalți pacienți sau vizitatori, factorii
iritanți, perturbatori, se va combate depresia;
 se va asigura alimentația în funcție de preferințe și se va stimula apetitul;se vor corecta
carențele vitaminice;
 se vor asigura îngrijirile igienice, se va stimula pacientul să se spele, îmbrace și se va
acorda timpul sau ajutorul necesar;
 asigurarea unei hidratări corespunzătoare și efectuarea bilanțului hidric;se va stabili un
program de activități individuale sau activități recreative de grup;
 pacientul va fi recompensat prin laude;
 în caz de agresivitate, se liniștește pacientul și se identifică cauza;
  intervențiile vor fi diferențiate în funcție de comportamentul pacientului (anxios,
depresiv, psihotic, liniștit);
 măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;
 recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de
laborator;administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic și urmărirea
efectelor acestuia;supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului
tratamentului pentru prevenirea potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);
 educație sanitară: familia va fi informați despre boala și cum trebuie să se comporte cu
un pacient diagnosticat cu această boala;asigurarea odihnei și reducerea anxietății
pacientului prin suport psihologic;pregătirea psihică a pacientului și liniștirea acestuia
pentru a cunoaște esența și importanța tratamentelor și/sau examinărilor;
 furnizează aparținătorilor informațiile necesare pentru îngrijirea pacientului la
domiciliu;

Abordare a pacientului agresiv si violent

in urgenta

Comportamentul violent reprezinta un set de actiuni ce utilizeaza forta, s1au care determina
lezarea pacientului sau a celor din jur. In esenta, comportamentul violent reprezinta raspunsul
la o serie de circumstante. Raspunsul individualizat la aceste circumstante este influentat de o
serie de factori, de exemplu, caracteristicile personalitatii precum agresivitatea,
impulsivitatea, comportamentul antisocial.
Emotiile, in special teama, lipsa de putere, supararea, furia, joaca un rol important in
declansarea raspunsului violent. Agitatia sau hiperactivitatea psihomotorie si psihoza
(afectarea perceptiei rationale) se pot datora fie cauzelor medicale, fie psihiatrice. Indiferent
de cauza, orice comportament Violent in departamentul de urgenta reprezinta un
comportament neadecvat si trebuie considerat o stare patologica ce poate duce la morbiditate
si mortalitate.

Profilul pacientului violent

Intreg personalul departamentelor de urgenta trebuie sa cunoasca semnele si simptomele ce

sugereaza declansarea unui comportament violent. Orice pacient poate deveni violent, dar
pacientii cu afectiuni organice precum dementa, delirium, intoxicatii, au o incidenta mai mare
a violentei decat cei cu tulburari functionale precum mania si schizofrenia. Istoricul de
violenta, indiferent de patologie este cel mai puternic predictor al comportamentului violent in
departamentul de urgenta.
Pacientii depresivi, cu comportament suicidar, considera ca nu au nimic de pierdut si se pot
manifesta violent fata de anturaj. Pacientii psihiatrici par sa nu manifeste mai multa violenta
decat restul populatiei, exceptie facand cei cu schizofrenie paranoida atunci cand trec de la
paranoia generalizata (“ma urmaresc”) la o anumita persoana sau grup (“X ma urmareste”).
Semne premonitorii ale comportamentului violent:
1. Pacientul se manifesta violent sau ameninta ca va deveni violent.
2. Personalul simte anxietate sau teama fata de pacient.
3. Comportamentul alterneaza intre strigate si perioade de liniste sau intre cooperare si
agresivitate.
4. Pacientul isi exprima teama de a-si pierde controlul.
5. Pacientul este necooperant, ostil, agitat si incapabil sa stea linistit.
6. Pacientul se afla in stare de etilism acut, este intoxicat cu alte substante sau este in
stare de sevraj.
7. Pacientul are istoric de violenta, este cunoscut politiei sau personalului din
departamentul de urgenta pentru comportament impulsiv sau violent.
8. Pacientul are o postura rigida, tensionata si este suspicios.
9. Pacientul are tatuaje care-i sugereaza apartenenta la o anumita grupare.

Evitarea violentei
Majoritatea pacientilor devin violenti in timp, si nu imediat, ce intra in departamentul de
urgenta. Acest aspect permite personalului sa se pregătească si sa adopte alte metode decat
imobilizarea. Intotdeauna se indica utilizarea metodei de imobilizare cel mai putin restrictive
pentru pacientii potențial violenti. Pacientului trebuie sa i se ofere alternative pentru
corectarea comportamentului neadecvat, astfel incat sa nu fie afectata relatia medic – pacient
si nici demnitatea pacientului.

Metode de evitare a situatiilor tensionate si a comportamentului violent:

1. Evita contactul vizual cu pacientul.
2. Nu bloca iesirile si lasa deschisa usa de la camera de examinare.
3. Mentine o distanta apreciabila fata de pacientul violent, nu ii invada spațiul.

4. Adopta o postura si o atitudine pasiva, necombativa si permite-i pacientului sa spuna

ce gandeste.

5. Comporta-te cu pacientul asa cum ai vrea sa se comporte si el.

6. Ofera-i pacientului ceva de baut sau de mancare.

7. Evita remarcile provocatoare sau malitioase.

8. Daca pacientul devine agresiv, spune-i direct ca are un comportament neadecvat care-i
sperie pe cei din jur si care nu este permis in departamentul de urgenta.
 9.Nu intoarce spatele pacientului potential violent.

10.Nu subestima niciodata potentialul violent al unui pacient.

Daca, in ciuda masurilor luate, pacientul continua sa se manifeste violent, se poate apela la
ajutorul familiei sau prietenilor.