12.

SĂNĂTATE MINTALĂ, PSIHIATRIE ŞI NURSING ÎN PSIHIATRIE

a. Evaluarea semnelor şi simptomelor prezente în afecţiuni psihice.
b. Principalele afecţiuni psihice - definiţie, etiologie, simptomatologie, investigaţii, principii de
tratament şi elaborarea planului de îngrijire în:
- Depresiile
- Schizofrenie
- Alzheimer
- Tulburări psihice datorate folosirii substanțelor psihoactiv: alcool, opiu, canabis, cocaina,
hipnotice, halucinogene.
c. Descrierea tehnicilor de nursing şi a investigaţiilor specifice.
d. Administrarea medicamentelor.
e. Educaţia pentru sănătate

Particularități ale etapelor procesului de nursing în psihiatrie

Aprecierea inițială se face prin observație și interviu.
Scopul observării și al interpretării observațiilor este acela de a obține informații utile, corecte,
pentru un diagnostic de nursing și o îngrijire adecvate.
Asistentul medical va avea în vedere următoarele paradigme:
− fiecare om este o unitate umană, psihică, somatică , spirituală și socială;
− fiecare om este unic, autonom și cu răspundere proprie; pot, însă, să apară situații în care pacientul,
temporar sau permanent, parțial sau total, nu mai are responsabilitatea acțiunilor sale; trăirea reală este
tulburată și individul intreprinde acțiuni a căror consecință nu o realizează în momentul respectiv;
− un om nu poate fi considerat în afara contextului său social, are nevoie de alți oameni pentru a fi om;
tulburarea psihică își manifestă consecințele asupra funcționării individului în societate, dar, tot atât de
bine, se poate întâmpla ca problemele sociale (de căsătorie, de colaborare, de muncă) să ducă la
deficiențe psihice
− fiecare om are un istoric al vieții sale; prezentul își are rădăcinile în trecut și influențează viitorul;
înainte ca cineva să reacționeze anormal au loc evenimente sau crize existențiale și anume:
− evenimente din perioada de sarcină, naștere sau copilărie;
− probleme de educație (neglijare, cerințe prea mari, abandon, hiperptrotecție). Pentru a înțelege
problematica actuală a unei persoane este important să i se cunoască istoricul vieții, deci este necesară
întreținerea unei relații bazată pe empatie, respect și adevăr. În psihiatrie, observația trebuie
direcționată pe următoarele elemente:
− observarea comportamentului concret: facies, ținută vestimentară, igienă corporală, alimentație,
somn, postură, atitudine față de sine și de ceilalți;
− evitarea conștientă a interpretărilor și a propriei subiectivități;
− a observa înseamnă a percepe, adică a vedea cu ochii minții;
− a percepe înseamnă a cunoaște resursele pacientului. Tratat de îngrijiri medicale pentru asistenți
medicali generaliști
Prin observație se pot obține date legate de :
− mimică, gestică, postură, care reproduc trăirile halucinatorii;
− conduita alimentară: bulimie, anorexie, negativism alimentar;
− date fizice: înălțime, greutate, temperatură, puls, tensiune arterială, starea tegumentelor;
− procesele psihice: dezorientarea în timp și spațiu, dezorientarea față de sine, tulburări de memorie,
percepție, gândire, afectivitate, tulburări motorii și de personalitate;
− efectele secundare ale medicației psihotrope.

Interviul, ca metodă de culegere a datelor, poate fi structurat sau semistructurat și completează

datele culese prin observație.

În acest sens, se pot pune următoarele întrebări:

− Sunteți bolnav în prezent?
− De ce credeți că ați fost internat?
− Ce așteptați de la această întâlnire?
− Cum suportați boala ?
− Cum influențează manifestările satisfacerea nevoilor de bază?
− Cum vă comportați în viața cotidiană?
− Ce schimbări s-au produs în viața dvs. ?
− Ce vă deranjează cel mai mult?
− Ce roluri și responsabilități vă asumați în familie, societate?
− Care sunt sursele de neînțelegeri sau conflicte cu ceilalți?
− Cum v-ați putea defini: pasiv, agresiv, manipulat?
− Aveți nevoie de alte persoane pentru a vă simți în siguranță?
− Vă considerați o persoană egală cu ceilalți în relațiile mature?
În funcție de tipul de probleme pe care vrem să le evaluăm, pot fi prevăzute și alte întrebări.
Totdeauna, în faza inițială a discuției, se vor evita întrebările directe, orientând atenția pacientului spre
subiecte diverse, cu scopul de a-i câștiga încrederea. Interviul nu poate fi folosit pentru culegerea
datelor reale de la pacienții negativiști, confuzi, dezorientați, cu idei delirante, halucinații, aflați în criză
de violență sau după tentativa de suicid.

Depresiile

Senzatia de tristete sau oboseala,insomnia, reactia de iritare si nervozitate reprezinta probleme

importante pe care trebuie sa le comunicati medicului.

Relatiile conflictuale, griji profesionale sau financiare, pierderea unei persoane dragi si boala
fizica reprezinta reactii la problemele vietii, care pot deveni atat de puternice incat sa provoace o
stare mult mai intensa: depresia.
Aceasta boala trebuie tratata repede si eficient. Din acest motiv, este esential sa intelegeti in
profunzime simptomele depresiei, cum sa le abordati si cum sa preveniti aparitia lor viitoare.

Depresie – simptome si manifestari

In general, depresia poate provoca o varietate de probleme emotionale si fizice, ducand la
scaderea randamentului la locul de munca si acasa.
Persoanele se pot confrunta cu simptome care variaza de la blande la severe, cum ar fi:
 Pierderea interesului sau evitarea activitatilor – multe dintre persoanele cu depresie
observa ca nu le mai atrag activitatile care candva le faceau placere, precum hobby-urile
sau iesirile cu prietenii. Unii pacienti constata si reducerea libidoului.
 Sentimente de disperare – starile respective pot include sentimente nejustificate de
vinovatie sau devalorizarea propriei persoane. Pacientul poate sa isi piarda increderea in
sine, sa se invinovateasca pentru lucruri care nu s-au intamplat din vina lui sau sa simta ca
totul este inutil. Unele persoane depresive pot chiar sa se urasca pe ele insele. Intr-unele
cazuri, acest simptom este asociat cu tulburarea depresiva majora, o forma grava de
depresie.
 Oboseala sau lipsa somnului – multi pacienti isi pierd interesul pentru activitatile obisnuite
pentru ca nu mai au energie. Unele persoane sufera de insomnie sau, din contra, dorm prea
mult. Lipsa odihnei corespunzatoare poate determina simptome precum agitatie
sau anxietate.
 Incapacitate de concentrare – imposibilitatea de a se concentra asupra sarcinilor si
activitatilor este asociata cu pierderea interesului fata de acestea si starile de oboseala.
Unii pacienti intampina dificultati in luarea deciziilor sau probleme cu memoria.
 Anxietate – deseori, insoteste starile de depresie, dar anxietatea poate include manifestari
cum ar fi transpiratii excesive, stari de nervozitate, incapacitatea de a gandi clar,
hiperventilatie si senzatie de panica.
 Iritabilitate si comportamente riscante – unele simptome de depresie se manifesta diferit
la barbati, decat la femei. Barbatii pot sa manifeste mai multa furie, insotita de
iritabilitate. Ca mod de evadare, pacientii pot refula in comportamente riscante, cum ar fi
abuzul de substante, depasirea vitezei legale cand sunt la volan sau practicarea unor
sporturi periculoase.
 Disconfort sau dureri inexplicabile – desi este posibil ca persoanele depresive sa nu aiba
teoretic nicio problema fizica, pot suferi de dureri articulare, musculare, stomacale sau
dureri de cap si, din pacate, respectivele simptome fizice persistente s-ar putea sa nu
raspunda la tratament.
 Modificari ale apetitului sau greutatii corporale – pacientii tind sa manance mai mult sau
mai putin, ceea ce determina fluctuatii ale greutatii.
 Lipsa controlului emotional – pot aparea schimbari ale dispozitiei, care sa nu fie
influentate de cei din jur. Uneori, persoanele care sufera de depresie se pot simti brusc
triste, furioase, goale pe dinauntru sau frustrate. De asemenea, pot sa izbucneasca in
plans, fara niciun motiv, sau sa planga incontrolabil.
 Stari pesimiste – pacientii pot fi indiferenti fata de prezent. Inceteaza sa le mai pese de
viitor sau considera ca oricum nimic nu mai conteaza.
 Ganduri sau tendinte de autovatamare – de cele mai multe ori, o persoana manifesta deja
alte simptome de depresie, inainte sa apara tendinta catre autovatamare.
 Plan de îngrijire:
Obiectivele de îngrijire pentru pacientul cu manie vizează:
− asigurarea securității și sănătății psihice;
− canalizarea energiei fizice și psihice către activități concrete, programate (program zilnic clar
structurat);
− ajutarea pacientului în perceperea exactă a realității;
− prevenirea comportamentelor indecente, manipulatoare, antisociale.

Planificarea intervențiilor
− se asigură suficient spațiu pacientului și se reduc stimulii din mediu;
− se încurajează pacientul să-și asume acele comportamente care au o componentă terapeutică;
− se sprijină pacientul în elaborarea unui program scris de activitate, în fiecare zi, apoi pe perioade mai
lungi de timp pentru a încuraja autocontrolul;
− se menține o comunicare strânsă cu ceilalți membri ai echipei de îngrijire, astfel încât toți să răspundă
pacientului în același mod;
− se evită exprimarea sentimentelor de furie față de pacient pentru a preveni pierderea situației;
− se administrează, la indicația medicului, litiu, pentru a reduce variațiile de dispoziție;
− se monitorizează efectele terapeutice și secundare (tremor, greață, diaree, vomă, creștere ponderală,
urinări frecvente și scăderea sodiului în plasmă);
− se verifică, la cererea medicului, ionograma sanguină și concentrația hormonilor tiroidieni în sânge;
− se subliniază comportamentul manipulator al pacientului și se ajută să întrerupă acest model de
comportare;
− se arată pacientului insensibilitatea sa față de nevoile celorlalți și se ajută să identifice alte moduri de a
se comporta;
− se răspunde la comportamentul periculos sau distructiv al pacientului, printr-o intervenție rapidă și
coordonată.
Diagnostice de nursing pentru starea depresivă:
− Deficit de autoîngrijire legat de pierderea interesului pentru aparența sa, de incapacitatea de a lua
decizii și de sentimentul că nu este bun de nimic.
− Risc de nutriție dezechilibrată legată de tristețe și insingurare, de perturbarea componentei afective a
comportamentului alimentar.
− Strategii de adaptare individuală ineficace legate de conflictele interioare (culpabilitate, scăderea
stimei de sine) sau de sentimentul de respingere din partea celorlalți.
− Risc de sentiment de solitudine legat de incapacitatea de a desfășura activități pentru reducerea
izolării.
− Scăderea cronică a stimei de sine legată de sentimentul de eșec și de inutilitate.
− Risc de suicid legat de sentimentele de disperare și de singurătate.
− Perturbarea obiceiurilor sexuale legată de diminuarea libidoului și pierderea dorinței și a plăcerii.
− Insuficiența activităților de loisir legată de pierderea interesului și a plăcerii pentru activități obișnuite
și de scăderea nivelului de energie vitale

Schizofrenia
Definiție.

Schizofrenia este o tulburare psihotică cu o durată mai lungă de 6 luni și care presupune existența
simptomelor caracteristice în mod constant, timp de cel puțin o lună. Stabilirea momentului debutului
este adeseori dificilă, deoarece lipsa de familiarizare cu simptomele poate întîrzia cu câțiva ani
acordarea îngrijirilor medicale. Vârsta medie a Tratat de îngrijiri medicale pentru asistenți medicali
generaliști 320 debutului schizofreniei este de 18 ani la bărbați și 25 de ani la femei. Debutul în copilărie
sau la vârste avansate este rar întâlnit.
Simptomatologia.
Simptomele de schizofrenie se încadrează în trei categorii: simptome pozitive, simptome negative și
afectare cognitivă.
Un pacient poate avea simptome aparținând la una, două sau toate cele trei categorii. Simptomele
pozitive. Termenul „simptome pozitive” nu indică impactul pozitiv al acestora asupra funcționării unei
persoane. Se referă la faptul că acestea sunt fenomene mintale absente la persoanele sănătoase mintal.

Cauza simptomelor pozitive este reprezentată de perturbarea echilibrului biochimic

- hiperactivitatea dopaminei (unul dintre neuromediatori) în anumite zone ale creierului. Simptomele
pozitive includ: iluzii, halucinații, tulburări de gândire și comportamente neobișnuite. Iluziile reprezintă
idei greșite care de obicei derivă din interpretarea eronată a percepțiilor și experiențelor.
Persoanele cu schizofrenie pot avea:
− iluzii de persecuție, considerând că sunt supravegheate, urmărite, sau spionate
− iluzii de referință, considerând că diferite pasaje din cărți ori ziare, sau versurile anumitor cântece fac
referire direct la ele
− iluzii referitoare la gândire, considerând că ceilalți le pot citi gândurile, că gândurile lor sunt transmise
celorlalți, sau că gândurile și impulsurile pe care le au le sunt impuse de către factori extrinseci.
Halucinațiile auditive sunt cele mai frecvente: pacienții pot ,,auzi“ voci care le comentează
comportamentul, discută între ele, sau fac observații critice și abuzive. „Vocile” îl pot îndemna uneori pe
pacient să nu mai ia medicamentele. Pacientul urmează „ordinele” auzite și renunță la medicație fără să-
și consulte medicul, ceea ce provoacă deteriorarea stării sale, cu necesitatea repetării spitalizării.
Pacienții cu schizofrenie pot avea halucinații olfactive (detectarea unor mirosuri ciudate), gustative (și
prin urmare refuză să mănânce) sau tactile.
Tulburările de gândire se referă la gândirea dezorganizată, care devine evidentă atunci când pacientul
vorbește fără sens, trece de la un subiect la altul, fără nicio legătură, sau nu poate urmări firul discuției.
Comportamentul neobișnuit se referă la aspectul și igiena personală, corporală și vestimentară, precum
și la conduită. Pacientul poate avea o ținută neglijentă, cu bizarerii vestimentare, machiaj strident,
catatonie, cu posturi rigide și rezistente la eforturile de mutare, sau, din contră, poate prezenta o
activitate motorie spontană și neorientată. Simptomele negative includ:aplatizarea emoțională,
limitarea vorbirii, anhedonie și comportament asocial. Aplatizarea emoțională reprezintă limitarea
emoțiilor pe care pacientul le poate trăi. Fața este imobilă, inexpresivă, evită privirile celorlalți, iar
evenimentele care, în mod normal, determină o persoană să râdă sau să plângă nu produc nicio reacție.
Limitarea vorbirii este determinată de reducerea gândirii; răspunsurile la întrebări sunt limitate, uneori
la unul-două cuvinte, creând impresia de gol interior.
Anhedonia reprezintă diminuarea capacității de a resimți plăcere; pacientul prezintă interes redus
pentru activitățile care în trecut îl atrăgeau. Comportamentul asocial se referă la lipsa de interes și de
dorință pentru relațiile cu alte persoane; este un comportament de tip autist, o detașare de lumea
exterioară cu replierea asupra propriei persoane, într-o lume proprie. Afectarea cognitivă este
reprezentată de dificultăți de concentrare, memorare și rezolvare a problemelor

Forme de schizofrenie.
Există mai multe tipuri de schizofrenie, denumirea fiind dată de simptomul predominant:
− tipul paranoid , în care predomină halucinațiile auditive sau ideile delirante;
− tipul dezorganizat, caracterizat prin limbaj, comportament și acțiuni dezorganizate;
− tipul catatonic, caracterizat fie prin inactivitate motorie, fie prin activitate motorie excesivă, dominată
de un negativism excesiv;
− tipul rezidual, în care simptomele sunt atenuate, pacientul fiind, totuși, abulic (abulia este lipsa de
voință, inerție, nehotărâre), introvertit și antisocial;
− tipul nediferențiat, prezintă toate criteriile diagnosticului de schizofrenie.

Investigații.
Pentru a pune diagnosticul de schizofrenie, este necesar ca simptomele să fie prezente cel puțin 6 luni și
să se asocieze cu deteriorarea semnificativă a capacității funcționale la slujbă, școală sau în societate.
Informațiile obținute de la membrii familiei, prieteni sau profesori sunt importante pentru a determina
momentul debutului.

Se efectuează frecvent analize de laborator pentru a exclude abuzul de substanțe sau o boală organică:
medicală, neurologică, endocrină, care pot determina manifestări similare cu cele din psihoză.
Tomografia computerizată cerebrală și RMN pot să vizualizeze anomalii cerebrale specifice schizofreniei.
Tratamentul.
Principalele trei componente ale tratamentului sunt:
− medicația antipsihotică, mai ales antipsihotice de generație nouă care au efecte secundare mai
puține;
− activitățile de reabilitate și suport comunitar;
− psihoterapia
 Boala Alzheimer

Definiție.
Reprezintă degradarea progresivă și ireversibilă a funcțiilor mintale, caracterizată prin
degradarea țesutului cerebral și a celulelor nervoase și dezvoltarea unor plăci senile și aglomerări
de neurofile.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă cauză de demență care survine la persoanele cu vârsta
cuprinsă între 50 și 70 de ani, cel mai adesea.
Nu se cunoaște cauza acestei boli, însă sunt incriminați factorii genetici; este vorba de o
anomalie care afectează gena pentru apolipoproteina E
– componenta proteică a unor lipoproteine care transportă colesterolul în fluxul sanguin.
Simptomatologie
Debutul poate fi marcat de:
− o stare depresivă;
− de un delir cronic de persecuție;
− tulburări de memorie și mai ales, scăderea performanței intelectuale
. În perioada de stare, tabloul se asociază cu:
− tulburările de memorie, în special de fixare, sunt precoce și nu dispar niciodată;
− tulburările de comportament cu auto-neglijare și acte alogice și absurde, fără a conștientiza
natura patologică a comportamentului;
− deficitul dobândit de inteligență constituie miezul stării de demență, gândirea și raționamentul
fiind extrem de tulburate;
− dezorientarea temporo-spațială: persoanele se pot rătăci, chiar și în propria casă;
− cca. jumătate dintre pacienți dezvoltă psihoză cu halucinații, iluzii și paranoia; în final
persoanele cu boală Alzheimer nu mai pot vorbi, au agnozie totală ( ajung să nu-și mai
recunoască nici propria imagine în oglindă) și nici nu se mai pot îngrijiri, devenind complet
dependente de cei din jur.

Investigații
− Testele imunologice Elecsys β-Amyloid (1-42) LCR, Elecsys Phospho-Tau (181p) LCR și
Elecsys Total-Tau LCR sunt recomandate pentru determinarea unor acumulări de proteine în
lichidul cefalorahidian (LCR), la pacienți adulți cu afectare cognitivă, care sunt testați pentru
depistarea și diagnosticarea bolii Alzheimer.
În prezent, diagnosticarea bolii Alzheimer se face în principal pe baza simptomelor clinice,
inclusiv a testelor cognitive, existând un număr semnificativ de pacienți diagnosticați atunci când
boala este deja într-un stadiu avansat.
Simptomele apar de obicei după vârsta de 60 de ani, deși persoanele cu anumite mutații genetice
rare pot dezvolta boala mai devreme.
− Evaluarea funcției cognitive are o probabilitate de numai 70-80% în stabilirea unui diagnostic
de certitudine. De aceea, un diagnostic cert al prezenței unei boli degenerative este foarte
important, pentru a face distincția dintre tulburările de memorie legate de vârstă și boala
Alzheimer în stadiu incipient. Se consideră că modificările la nivel biologic asociate cu
declanșarea bolii Alzheimer apar cu zeci de ani înainte ca simptomele clinice ale bolii să devină
evidente. − Tomografia cu Emisie de Pozitroni (PET) evidențiază la nivelul întregului creier, dar
mai ales la nivelul lobului temporal, care are rol în formarea amintirilor, scăderea numărului de
celule nervoase, aglomerările de neurofibrile și plăcile senile de amiloid.

Tratament Azheimer
Este o boală complexă și până acum nu s-a descoperit niciun medicament care să o vindece sau
să îi încetinească evoluţia. În schimb, există diverse scheme de medicație care contribuie la
tratarea simptomelor bolii. Bolnavii de Alzheimer au un conținut redus de acetilcolina, un
neurotransmițător secretat de terminațiile fibrelor nervoase care permite comunicarea între
celulele nervoase din creier.
Medicația prescrisă bolnavilor cuprinde:
− inhibitori de colinesteraze (enzime care descompun acetilcolina și scad nivelul acesteia în
creier);
inhibitorii de colinesteraze pot să amelioreze câteva dintre simptomele bolnavilor de Alzheimer,
cum ar fi agitația și depresia;
inhibitorii de colinesteraze pot avea următoarele efecte adverse asupra bolnavilor de Alzheimer:
vărsături, constipație, respirație dificilă, amețeli, dureri de cap, tulburări de echilibru,
somnolență, oboseală, confuzie și halucinații;
− antidepresive (pentru amelioarea anumitor simptome comportamentale);
− hipnotice și anxiolitice.

Tulburări psihice datorate folosirii substanțelor psihoactive: alcool, opiu,

canabis, cocaină, hipnotice, halucinogene

Simptomatologie, investigații, tratament.

Alcoolul este o substanță legală, cu o largă disponibilitate, acceptată de majoritatea societăților, cu
potențial de abuzare și de toxicitate acută și cronică. El are un efect deprimant pe sistemul nervos
central, producând scăderea activității neuronale. De asemenea are un efect anxiolitic, antidepresiv,
relaxant și sedativ, fiind folosit de multe persoane care se confruntă cu anxietatea, depresia sau
insomniile.
La nivelul creierului acționează pe centrii plăcerii mediați de dopamină.
Cantitatea de la care crește riscul apariției problemelor legate de consumul de alcool este:
− la bărbați 14 băuturi/săptămână sau 4 băuturi/zi;
− la femei 7 băuturi/săptămână sau 3 băuturi/zi.
 O băutură standard este definită ca 12 g de alcool pur și este echivalentă cu 330 ml bere sau 150 ml vin
sau 30 ml bauturi spirtoase (vodka, whisky).
Tulburările in urma consumului de alcool includ o gamă largă de probleme, de la consumul la risc până
la dependență.
Tulburari psihiatrice asociate consumului de alcool:
− intoxicație acută;
− abuzul și dependența de alcool;
− sevraj etanolic cu sau fără delirium tremens;
− depresie indusă de alcool;
− anxietate indusă de alcool;
− halucinoză alcoolică;
− encefalopatie Wernicke;
− psihoza Korsakoff;
− tulburari cognitive ușoare pâna la severe (demența alcoolică);
− tulburări de personalitate.
Tulburările de personalitate antisocială, evitantă, borderline (tulburarea de personalitate instabilă
emoțional) sunt frecvent asociate cu consumul abuziv de etanol. Consumul indelungat poate duce la o
tulburare de personalitate organic
Anxietatea si depresia sunt prezente la 90% din consumatorii cronici, atat pe timpul consumului cat si
in perioada de sevraj precoce sau tardiv.
Suicidul este mult mai frecvent la persoanele dependente de alcool, prin implicarea serotoninei care
mediaza comportamentul agresiv-impulsiv al alcoolicilor. Unul din trei cazuri de suicid are la baza
consumul de alcool.
Halucinoza se refera la păreri sau impresii, a caror autenticitate incearcă să o testeze individul; este
preocupat de o posibilă infidelitate a partenerului, având frecvent și idei delirante de gelozie, idei de
persecuție, de prejudiciu. Intoxicatia etanolica (beția) La scurt timp dupa un consum abuziv de alcool
pacientul prezintă un comportament dezinhibat, fiind comunicativ, expansiv, labil emoțional, poate
deveni ușor iritabil, agresiv sau violent, scade coordonarea mișcarilor, vorbirea poate deveni neclară,
este afectată atenția și memoria, judecata, comportamentul social și randamentul profesional. Dacă
intoxicația se agraveaza, pacientul devine confuz, dezorientat sau letargic, cu scăderea evidentă a
gradului de conștiență, pierde coordonarea motorie, articuleaza cu dificultate cuvintele. In cazul unei
intoxicații severe pacientul este comatos, are risc de obstrucție a cailor aeriene și depresie respiratorie.
Semnele fizice și complicatiile pot fi hipotensiune, tahicardie, hipoventilatie, hipotermie, vărsături,
hipoglicemie, aritmii cardiace (cel mai frecvent fibrilație atrială), agravarea ischemiei miocardice la
pacienții cu angină pectorală, pancreatită acută, convulsii, encefalopatia Wernicke, psihoza Korsakoff.
Sevrajul etanolic
Diminuarea cantitații de alcool sau intreruperea bruscă la un consumator cronic produce de cele mai
multe ori o simptomatologie denumita sevraj. Sevrajul etanolic (conform DSV-IV) presupune: Sistarea
(sau reducerea) utilizarii unui consum mare sau prelungit de etanol
Două sau mai multe din urmatoarele aspecte clinice pot să apară pe parcursul a cateva ore sau zile:
− hiperreactivitate vegetativa (transpiratii, tahicardie);
− accentuarea tremorului mainilor;
 − insomnie;
− greață și vărsături;
− halucinații tranzitorii vizuale, tactile, auditive sau iluzii;
− agitație psihomotorie;
− anxietate;
− convulsii grand mal.
Sevrajul precoce necomplicat.Semnele de sevraj apar cel mai devreme la 4-6 ore dupa scăderea
concentrației de alcool in sânge și se manifestă prin tremor al extremităților, greață, vărsături,
transpirații, tahicardie, creșterea tensiunii arteriale, anxietate, nervozitate, dispoziție disforica
(posomorat, irascibil), insomnii, uneori febră. În forma necomplicată, aceste simptome durează câteva
zile, apoi se reduc ca intensitate.
Sevrajul precoce complicat.In urmatoarele 2-3 zile, tabolul clinic se poate complica cu halucinații tactile,
auditive și vizuale (persoana vede animale: reptile, șoareci, gândaci, etc), convulsii tonico-clonice și
delirium tremens. Aceste complicații apar mai ales la alcoolicii cronici cu peste 5 ani de consum, pe
fondul neglijării alimentației, apariției unei infecții, decompensării unei boli și intreruperii bruște a
consumului de alcool.
Delirium tremens este cea mai severă complicație a sevrajului și se manifestă in general la 2-4 zile după
intreruperea consumului de alcool cu agitație psihomotorie, stare confuzională, halucinații, febră peste
40 de grade. Transpirațiile devin generalizate, apar tremurături ale extremitaților, bărbiei, limbii,
dificultați ale vorbirii. Pulsul este peste 100 batai/min. Tulburarea de conștiență poate deveni totala cu
dezorientare temporo-spațială și halucinații vizuale.
Deliriumul este o urgență medicală și necesită internarea in spital, căci in lipsa tratamentului există un
risc crescut de deces (complicațiile sale fiind pneumonia, insuficiența hepatică, renală, cardiacă,
tulburări electrolitice și acidoză). Sevrajul tardiv apare după o perioadă de 3-6 luni de la incetarea
consumului, simptomele acestuia fiind un motiv pentru pacient să reia consumul de alcool. Se manifestă
prin dispoziție disforică (depresie si irascibilitate), tremor discret, insomnii, hipertensiune arterială. Dacă
pacientul consumă o cantitate oarecare de alcool aceste simptome dispar, ceea ce îi întărește
comportamentul de consum (,,cât timp nu am mai baut mi-a fost rau, acum nu mai am nimic, deci
alcoolul ajută…” afirmă persoana).
Manifestari legate de consumul cronic de etanol:
− preocuparea legata de consum constă în comportament de căutare a băuturii sau a situațiilor de
consum;
− negarea este comportamentul specific consumatorului prin care acesta minimalizează impactul
asupra sănătății și vieții sociale, profesionale și familiale; el nu pare să ințeleaga consecințele băutului,
severitatea problemelor și consideră deplasate comentariile legate de consumul său de alcool;
− toleranța reprezintă fenomenul prin care băutorul are nevoie, cu timpul, de cantități mai mari de
alcool pentru a obține același efect; astfel crește cantitatea de alcool de la care apare beția (individul a
inceput să ,,țină” sau să ,,reziste” la alcool); dezvoltarea toleranței indică instalarea dependenței; există
și o toleranță ,,negativă” când, datorită afectării ficatului
– organul unde se metabilizeaza alcoolul
– individul incepe să nu mai reziste la cantitățile pe care le consuma in trecut;
− afectarea controlului implică o dorință puternică fiziologică și psihologică de a consuma alcool
(,,craving”) care nu permite oprirea băuturii fără un efort deosebit de puternic; din această cauză,
subiectul bea mai multa cantitate și mai mult timp decat a intenționat; el iși face mereu planuri și
promisiuni de a nu mai bea sau de a reduce cantitatea, dar fie nu reusește, fie se ține de aceste planuri
doar pentru perioade scurte de timp;
− consumul compulsiv apare datorita proceselor de ,,craving” (dorinţa şi pofta irezistibilă de a bea)
și ,,urge” (impuls și stimulare internă de a bea), fiind susținute de mecanismele psihologice de reîntărire
și premiere;
− dipsomania este pulsiunea periodica de a bea cu inconștiență, neglijând orice altceva; ingestia incepe
brusc, intempestiv și este conștientizată critic abia după trecerea episodului; durata abstinenței dintre
crize este cel mai adesea de luni de zile.
Dependenta de etanol Diagnosticul de dependenta de alcool necesita ca cel puțin trei dintre
urmatoarele criterii să fie prezente pe parcursul unei perioade de 12 luni: Toleranța manifestată prin
nevoia unei cantități crescute de alcool in timp pentru obținerea aceluiași efect sau pentru intoxicare.
Abstinența manifestată prin simptome de sevraj la intreruperea sau diminuarea bruscă a consumului.
Consumarea unei cantitați mai mari de alcool decât se intenționa. Incercări persistente sau fără succes
de a reduce utilizarea. Petrecerea unui timp indelungat pentru consum sau pentru a-și reveni de pe
urma efectelor alcoolului
Abandonarea sau reducerea unor activitați importante sociale, ocupaționale sau recreative. Utilizarea
continuă a alcoolului, deși se știe că a provocat sau va exacerba o problemă medicală. Individul e
preocupat să bea din ce in ce mai des in ciuda sentimentului de vinovăție și a pierderilor tranzitorii de
memorie care apar. In acesta perioadă, incepe modificarea personalității spre profilul tipic alcoolic,
apare sentimentul ratării, al eșecului, apar conflicte familiale, regresia socială. La un moment dat,
individul realizează pierderea controlului asupra consumului și datorita acestui fapt, dar și a presiunilor
familiei, face eforturi și reuseste pentru anumite perioade de timp să fie abstinent. De multe ori insă
intreruperea consumului accentueaza starea de rău, anxietatea, depresia și consumul este reluat. Daca
se continuă consumul de alcool, treptat apare nevoia de a bea in fiecare zi, de a-și schimba mediul,
alunecând spre nivele sociale inferioare, mai permisive, iși neglijeaza relațiile interpersonale, prietenii,
slujba, tot ceea ce il interesa inainte. Continuarea consumului duce la deteriorare cognitiva, la beții de
zile intregi, cu scăderea toleranței la alcool, poate să apară consumul de băuturi neobișnuite (spirt, apa
de colonie), este frecvent anxios, are tremurături și o dorință imperioasă, obesivă de a bea.
Alcoolicii devin din ce in ce mai incapabili sexual, slabiciunea se compensează prin agresiune si
iritabilitate explozivă. Libidoul este foarte scazut, impotența este unul dintre semnele precoce care
preocupa alcoolicul și îi accentuează delirul de gelozie. Se constată incetinirea proceselor gândirii, idei
delirante, paranoide, uneori iluzii, halucinatii auditive. Fondul general este de apatie, labilitate
emoțională, anxietate,disforie. Pacientul este predispus la accidente (traumatisme craniene, fracturi
costale, accidente cu vehicule motorizate), lipsește de la serviciu, are probleme sociale și familiale.
Tulburari amnestice persistente induse de alcool Psihoza Korsakov (Encefalopatia carențială alcoolică)
este o tulburare cronică ce apare la persoanele dependente de alcool, din cauza deficitului de tiamina
(vitamina B1), vitamina implicată în metabolizarea alcoolului. Pacientul este dezorientat temporo-spațial
și asupra propriei persoane, nu este capabil să fixeze evenimente recente, relatează evenimente care nu
s-au intâmplat, datorită tulburărilor de memorie și a dificultăților de procesare a evenimentelor recente
(confabulații), are polineuropatie. Evolutie:
− spre vindecare, in conditiile abstinenței alcoolice si a tratamentului cu vitamina B1 (100 mg de 2-3 ori
pe zi, timp de 3-12 luni)
− către encefalopatia Wernicke
− către demența alcoolică
− mai rar spre exitus.
Encefalopatia Wernicke este o tulburare neurologică acută datorată deficitului de tiamina (vitamina B1);
ea poate progresa constituindu-se in sindrom Korsakov (tulburare cronica) sau poate duce la deces.
Triada clasică constă în tulburări de echilibru și mers, tulburări ale mișcarii globilor oculari (nistagmus,
oftalmopareza) și alterare a statusului mental.
Simptomele psihice pot fi tulburari severe de atenție, concentrare și memorie, confabulații, perioade
de apatie, somnolență până la torpoare, care pot alterna cu agitație psihomotorie și insomnii, delir,
halucinații, confuzie. Este o suferință total reversibilă dacă este tratată suficient de precoce, cu doze
mari de vitamina B1, administrate initial parenteral in doze de 300 mg/zi, 1-2 saptamani, apoi oral timp
de cateva luni.
Demențele alcoolice.
Demența alcoolică reprezintă deteriorarea progresivă a funcțiilor cognitive indusă de consumul cronic
de alcool. Se diferențiază de alte demențe prin afectarea precoce a simțului etic si moral, prin
dezinhibiție sexuală, acte imorale, delicte și acte medico-legale.
Tratamentul este identic cu cel recomandat in dementele de alte etiologii, cu mentiunea ca abstinența
față de alcool este pe primul loc. In condiții de abstinență indelungată și tratament medicamentos,
deteriorarea din demența alcoolică poate fi reversibilă.
Halucinoza alcoolică. Reprezintă o formă de manifestare clinică a sindromului de sevraj, în care apar
halucinații auditive. Spre deosebire de schizofrenie, unde vocile se adresează direct bolnavului, în
halucinoză ele discută despre bolnav la persoana a treia. Pacientul este agitat, agresiv și nu are amnezie
lacunară (își amintește trăirile halucinatorii ) Investigații paraclinice. Întrucât tulburările ce însoțesc
abuzul de alcool se soldează frecvent cu leziuni hepatice și scădere în greutate, se recomandă
următoarele investigații: transaminaze, teste de coagulare, VSH, hemoleucogramă,electroforeza
proteinelor, determinarea concentrației de alcool în sânge și a enzimelor de metabolizare a acestuia.
Principii de tratament și acțiuni de recuperare în alcoolismul cronic. Acțiunile de dezintoxicare în
alcoolismul cronic se desfășoară în mai multe etape: − prima etapă, cura de dezintoxicare prin
abstinență totală în spital, pentru prevenirea crizei de sevraj; − terapia de dezgust sau aversiune, prin
administrarea de medicamente (Apomorfină) care induc greață și vomă în momentul în care pacientului
i se oferă băutura preferată; − terapia de sensibilizare, care constă în folosirea unor substanțe care
modifică reactivitatea biologică la alcool (Disulfiram, Antalcool), administrate după 5-7 zile de abstinență
totală; în cazul simptomatologiei depresiv-anxioase se administrează săruri de litiu; − etapa a patra,
psihoterapia individuală, de susținere, cu ajutorul organizației Alcoolicilor Anonimi. Terapia de grup se
desfășoară la termene fixe și numai cu acceptul pacientului. Opiaceele. Termenul de ,,opiacee “ și cel
de ,,narcotice“ au aceeași semnificație și include mai multe substanțe cu acțiune asemănătoare cu a
morfinei. Grupul include derivații naturali de opiu ( opiaceele), surogatele sintetice ( opioidele) și un
număr de polipeptide, dintre care unora li sau descoperit calități de neurotransmițători
naturali.Principalul narcotic folosit abuziv este heroina (transformată prin metabolizare în morfină);
heroina nu este folosită terapeutic în mod legal. Celelalte narcotice obișnuite sunt prescrise de medic.
Semnele și simptomele clinice ale intoxicației ușoare includ modificări ale stării de dispoziție, însoțite de
stări euforice, amețeală, greață, parestezii și mioză.
Semnele dependenței de narcotice sunt: deshidratare, bradicardie, hipertensiune arterial, reducerea
ritmului respirator, pupile miotice punctiforme, urmele injectării.
Manifestările sindromului de sevraj se pot încadra în cinci grade, numerotate de la 0 la 4:
− gradul 0 include pofta și anxietatea
− gradul 1, căscat frecvent, lăcrimare, rinoree și transpirații
− gradul 2, simptomele expuse mai sus la care se adaugă midriază, piloerecție, anorexie, tremor și valuri
de căldură și frisoane, cu dureri generalizate
− gradele 3 și 4 se caracterizează prin semnele și simptomele de mai sus (dar de intensitate crescută)
insoțite de creșterea temperaturii, tensiunii arteriale, pulsului, respirației.
În sevrajul din formele severe de dependență apar fecvent vărsături, diaree, pierdere în greutate,
hemoconcentrație.
Tratamentul supradozajului, mai ales cu heroină, presupune administrarea de naloxonă intravenos,
bolnavul fiind internat în secția de terapie intensivă, sub supraveghere continuă. Dependența de opiacee
se tratează cu metadonă ,administrată în doze adaptate gradului de dependență, până la dispariția
semnelor, la care se adaugă clonidina pentru ameliorarea simptomelor cardiovasculare.
Cocaina.
Este un stimulent derivat din planta de coca, ce se cultivă în țările Americii de Sud.
Există variate modalități de utilizare a cocainei:
− mestecatul frunzelor prăjite , în asociere cu o substanță alcalină pentru a crește absorbția prin
mucoasa bucală; determină o euforie medie care durează 5-10 minute
− administrarea intranazală prin simpla prizare a cocainei printr-un pai; absorbția este întârziată datorită
vasoconstricției, iar efectul se instalează după 2-3 minute, cu euforie moderată ce durează cca. 30 de
minute.
− administrare intravenoasă, este eficientă în 30 de secunde, determină euforie intensă care durează 30
de minute.
Semnele intoxicației acute cu cocaină și alte stimulente ( amfetamine) includ: transpirații, tahicardie,
creșterea tensiunii arteriale, midriază, confuzie, dezorientare. Pe măsură ce dozajul crește, se instalează
o stare hipervigilă, cu stereotipii,bruxism (afecțiune caracterizată prin scrâşnirea, frecarea sau
încleştarea dinţilor),halucinații tactile de infestare cu insecte, deci semne de psihoză. Tratamentul
dependenței de cocaină și alte stimulente constă în administrarea unor medicamente care să blocheze
dopamina, răspunzătoare de euforie, iar pentru simptomele de psihoză se administrează neuroleptice.
Spitalizarea este necesară dacă se constată o atitudine violentă față de propria persoană sau față de cei
din jur ( indicată de obicei în iluziile paranoide). Marihuana se obține din planta numită Cannabis sativa
( cînepa).
Drogul este inhalat de obicei prin fumat, efectele apar după 10- 20 de minute și durează 2-3 ore. În
doze moderate, canabisul determină euforie,inhibiție emoțională, alterarea percepției temporale.
Dozele mari produc fenomene tranzitorii de tip psihotic. Nu necesită niciun fel de tratament specific, cu
excepția cazului în care apare “o călătorie de groază “, caz în care persoana va fi tratată ca în cazul
consumului de substanțe disleptice (halucinogene), cu medicamente antipsihotice de tipul Haloperidol.
Halucinogenele cuprind un număr de substanțe, de la cele obținute din plante și ciuperci până la cele
sintetizate ( LSD- dietilamida acidului lisergic, fenciclidină, toluene, solvenți), care sunt folosite pentru
proprietățile lor halucinogene: halucinații vizuale, percepție distorsionată, midriază, tahicardie,
transpirații, tulburări de gândire,euforie și delir.
Aceste simptome asociate consumului de LSD, mescaline răspund la administrarea de benzodiazepine
sau haloperidol la care se adaugă terapia psihologică și comportamentală. Toxicomanii care își injectează
intravenos drogurile necesită testarea pentru HIV, pentru hepatitele cu virusurile B, C, D, care se
transmit pe cale parenterală, monitorizare ECG. Testele minimale de rutină sunt obligatorii pentru
pacienții psihiatrici cu vârsta peste 65 de ani, pacienții care trăiesc în sărăcie și au un mod de viață
marginal (homeless), pentru pacienții cu simptome sau antecedente de alcoolism și abuz de droguri.

Cele mai frecvente diagnostice de nursing identificate la pacienții cu abuz de substanțe și dependență
sunt:
− Strategii de adaptare ineficace legate de incapacitatea de a face față stresului într-o manieră
constructivă, fără droguri și alcool.
− Anxietate legată de pierderea stimei de sine, pierderile de memorie sau frica de sevraj.
− Perturbarea relațiilor sociale legată de imaturitatea emoțională, de anxietatea extremă, de
impulsivitate sau alte reacții agresive.
− Nutriție dezechilibrată legată de anorexie.
− Risc de deficit de volum lichidian legat de perderile hidrice anormale consecutive vărsăturilor și
diareei.
− Risc de accidentare legat de dezorientare, tremurături sau de scăderea acuității mentale.
− Risc de violență față de alții legat de sevrajul însoțit de impulsivitate, tulburări de gândire și de
percepție.
Plan de îngrijire:
Obiectivele de îngrijire se referă la:
− Acceptarea tulburărilor determinate de abuzul sau dependența de substanțe psihoactive.
− Reducerea și eventuala rezolvare a utilizării mecanismelor de apărare patologică.
− Menținerea stabilității emoționale.
− Dezvoltarea/promovarea speranței de recuperare.
− Dezvoltarea abilităților de relaționare interpersonală.
− Promovarea creșterii valorizării personale și a stimei de sine.
− Îmbunătățirea motivației pentru continuarea tratamentului și prevenirea noncomplianței.
− Implicarea familiei și a altor persoane semnificative în procesul de îngrijire și recuperare a pacientului.

Planificarea intervențiilor.
Intervențiile variază în funcție de natura drogului și de caracteristicile pacientului (vârstă, sex, etnie,
cultură individuală).
Adaptarea intervențiilor la problemele și nevoile particulare ale individului este esențială pentru
succesul său final de integrare în familie și societate. În linii generale, intervențiile asistentului medical se
referă la :
− observarea și notarea semnelor determinate de dependența de droguri;
− confruntarea pacientului cu propriile reacții de negare și manipulare;
 − evaluarea abilităților constructive de coping (eforturi conștiente care au ca scop găsirea mecanismelor
de a reduce impactul negativ asupra psihicului) și a dorinței de a renunța la consumul de substanțe
psihoactive;
− informarea pacientului/familiei despre sistemele de tratament și ingrijire disponibile;
− responsabilizarea pacientului pentru propriile probleme de sănătate și pentru vindecarea sa;
− ajutatea pacientului în satisfacerea nevoilor de bază: igienă, alimentare, eliminare, comunicare,
relaxare;
− explicarea procedurilor și testelor prescrise de medic;
− administrarea medicației prescrise (medicația de substituție, de dezintoxicare), și supravegherea
efectelor terapeutice și secundare, nedorite;
− organizarea unui program structurat de activități zilnice, cu implicarea activă a pacientului;
− pregătirea pacientului pentru terapiile comportamentale, individuale sau de grup pentru menținerea
abstinenței;
− îmbunătățirea abilităților de rezolvare a problemelor și îmbunătățirea relațiilor interpersonale; −
evaluarea continuă și modificarea planului de intervenții în funcție de evoluția problemelor și a nevoilor
de bază.
Tratamentul nu trebuie neapărat să fie voluntar pentru a fi eficient. Presiunea din partea familiei,
mediului de muncă și/sau sistemului de justiție penală pot crește semnificativ aderarea individului la
tratament, ratele de retenție și succesul final al intervențiilor din cadrul tratamentului

diacritice
Ă Â Î ă Î â ș în ș Ș Ț ș ă â ț