Muzicoterapia

I. Considerații generale asupra efectelor muzicii

Practica muzicoterapiei se situează în rândul psihoterapiilor de inspirație
psihanalitică, ele fiind psihoterapii de activare, stimulând participarea şi creativitatea.
Analiza efectului muzicii asupra ființei umane, permite o sistematizare capabilă să
contureze adevărate funcții ale acestei arte, capabilă să modeleze sufletul omenesc.
În cadrul acestei sistematizări, bazată pe considerațiile autorilor Iamandescu-
2005-Heidelberg; s-a atribuit impactului psihosomatic al muzicii următoarele funcții:
- funcția emoțională subdivizată în funcția cathartică/relaxantă şi
activatoare/energetică;
- funcția cognitivă ce transmite mesaje inteligibile, memorie şi imaginație;
- funcția fiziologică (produce modificări neurofiziologice inductoare prin releu
psihosomatic ale unor modificări somato-viscerale);
- funcția pedagogică (foloseşte proceselor de învațare, memorizare şi înlătură
oboseală intelectuală);
- funcția socială (favorizează comunicarea interindividuală şi de grup);
- funcția terapeutică (de la efectul general antidistres cu eliberare de endorfine şi
efect antialgic până la stimularea sau liniştirea unor funcții afectate de boală);
- funcția de divertisment cu rol profilactic;

Mecanismele implicate în receptarea muzicii şi efectele psihoterapeutice ale acesteia

au ca suport sistemul límbic, care constituie – după Ruch – “sediul integrării experienței
psihice” transmite organelor interne prin conexiunile sale cu lobul frontal, relațiile cu
talamusul (considerat ca “sediu al trăirilor subiective”) şi cu hipotalamusul (considerat
“creierul vegetativ”), deci reglator al activității organelor interne.
Muzicoterapia se aplică numai după testări prealabile cu privire la cultura şi
preferințele musicale ale subiectului: muzică barocă sau clasică, muzică vocală sau
intrumentală, interpretul preferat, intrumentul preferat.
Pe lângă rolul benefic al muzicii, trebuie amintit faptul că există anumite praguri după
care aceasta devine nefavorabilă.
Când muzica audiată depăşeşte 65 decibeli ea devine nocivă, iar peste 90 decibeli
produce: dilatarea pupilei, creşterea adrenalinei, palpitații, perturbarea somnului,
declanşarea crizelor de epilepsie, surditate temporară sau definitivă, etc. Însă şi izolarea
sonoră (0 decibeli) poate produce tulburări. O echipă ce cercetători de la Institutul de
Cercetare şi Coordonare Acustică de la Paris au ajuns la concluzia că după un anumit
timp un subiect izolat sonor începe să-şi perceapă bătăile inimii şi zgomotul fluidului din
sânge.
De asemenea, aceste modificări în sens negativ pot apărea, nu numai datorită
decibelilor, dar şi a tipului de muzică ascultat (frecvența schimbărilor de ritm, aceelerarea
unor pasaje musicale, dizarmonia sunetelor).

1
 1. Definiția muzicoterapiei

Muzicoterapia este metoda de vindecare şi atenuare a simptomelor prin

intermediul muzicii care are capacitatea de a induce armonie şi echilibru energetic
prin fenomenul de biorezonanță indus de vibrațiile sonore.
Muzica îl însoțeşte pe om în evoluția sa spirituală. Efectele benefice ale muzicii
au fost relevate de către mulți înțelepți, ca de exemplu Pitagora, Platon, Aristotel.
Muzica se aplică atât omului sănătos (căruia îi procură o stare de confort mintal şi
o sănătate mai bună), cât şi omului aflat într-o stare de impas existențial: dificultăți de
relaționare, o boală somatică, blocaje emoționale şi cognitive.
Pe de o parte, este o formă privilegiată de art-terapie, iar pe de altă parte o tehnică
ştiințifică ce se bazează pe descoperirile de psihologie, neurofizilogie, electroacustică,
etc.
Muzica acționează asupra organismului, adresându-se atât regiunii instinctelor şi a
emoțiilor primare, legate de activitatea subcorticală şi a etajelor superioare ale
trunchiului cerebral, cât şi regiunii funcțiilor psihice superioare realizate în scoarța
cerebrală. Această structură “plurietajată” lucrează ca un tot unitar, iar muzica se
adresează în acelaşi timp diferitelor etaje ale acestui sistem.
Se pare însă că unele compoziții muzicale s-ar adresa cu predilecție unor etaje,
altele altora, producând modificări la nivel afectiv, cognitiv, energetic, volițional,
neurofiziologic, relațional, perceptiv, senzitiv, etc.
Eficacitatea terapiei prin muzică apare acolo unde “ea solicită şi stimulează toate
elementele pozitive ale individului: voință, perseverență, inițiativă, încredere în sine,
inteligență, memorie” (J. Verdeau – Paillès şi Kiefer - 1994 ).
Groddek afirmă chiar că ”muzica nu vine dinspre partea conştientă a spiritului, ea
aainconştientului” (cit. de B. Luban-Plozza şi colab. - 1988).

1.a. Clasificarea muzicoterapiei

Se descriu două forme de aplicare a muzicoterapiei:

a. muzica receptivă
b. muzica activă

Muzicoterapia receptivă este o formă de ascultare pasivă a uneii arii muzicale cu

sau fără concentrarea voluntară a atenției la discursul sonor.
Muzicoterapia activă presupune implicarea pacienților în jocuri ritmice şi
melodice care le solicită capacitatea de exprimare (asociația percepției corporale cu
percepția instrumentală, utilizarea de instrumente pentru improvizație liberă, ritmată sau
explorarea intrumentală) constituind şi o premisă pentru stimularea imaginației şi
creativității.
Participarea activă la muzicoterapie constituie un avantaj întrucât poate îmbina
activitatea mentală cu activitatea fizică.

2
 În obiectivul terapeutic muzica depăşeşte rolul de divertisment şi desfătare pentru
a servi ca suport unor tehnici particulare de psihoterapie.
Oamenii sănătoşi văd muzica în contextul învățării unui intrument muzical,
cântatul în cor sau interpretare vocală solo, însă, de exemplu, pentru copiii cu nevoi
speciale şi dificultăți de învățare, muzica are un alt rol. Pentru ei frecvența sunetelor,
limbajul, mişcarea au un rol de control în joc şi în procesul de învățare.
Muzica s-a dovedit deosebit de eficientă pentru scoaterea din izolare a
persoanelor cu probleme de comunicare. La copiii care suferă de autism s-a constatat că
stimulii sonori diminuează anxietatea legată de realitatea exterioară, ameliorează
comportamentul socio-afectiv şi creşte încrederea în sine.
În mod asemănător, la copiii cu dificultăți de vorbire muzica şi cântecele
contribuie la ameliorarea articulării cuvintelor.

Astăzi există pe glob numeroase instituții de cercetări care utilizează cu succes

muzica, ameliorând şi vindecând afecțiuni din mai multe domenii.
Un veritabil succes a fost înregistrat la Cogresul Mozart & Science 2008(Viena 15
– 19 noiembrie) , dedicat progreselor cercetării ştiințifice consacrate efectelor muzicii
asupra ființei umane, unde s-au reunit cercetători cu renume mondial în domeniile
muzicoterapiei şi psihologiei muzicii, de talia Ch.Dileo, J.Thayer, G.Schlaug(USA), Vera
Brandes, H.U. Balzer, G.Tucek(Austria), J.Fisher, A. Kramer(Germania) Lucanne
Magill(Canada), etc.
Analizând tematica comunicărilor orale şi a posterelor prezentate la Congres,
putem face o clasificare în funcție de mijloacele utilizate în aprecierea efectelor muzicii,
şi anume:

 clinice (MT aplicată în diverse domenii medicale)

 psihologice (studiul unor markeri psihoneurofiziologici, umorali, biomoleculari,
etc., modificați sub influența muzicii).

De remarcat este faptul că în majoritatea studiilor s-a utillizat muzica clasică

sau piese selecționate după preferințele subiecților testați, facând parte din sfera
muzicoterapiei receptive.
Principalele domenii de patologie unde s-au efectuat cercetări în vederea
ameliorării suferințelor pacienților sunt următoarele:

 Neurologie: accidente vasculare cerebrale şi traumatisme cranio – cerebrale faza

acută, inclusiv stări comatoase(MT receptivă), iar în faza recuperatorie a
tulburărilor afazice şi motorii( MT activă, constând în improvizația unor texte
simple, cântate de terapeut şi pacient soldate cu o impresionantă revenire a
limbajului, evidențiată prin exemplificarea video a acestor efecte ( G. Schlang).
 Cardiologie: studii care au demonstrat efectul benefic al MT în ameliorarea HTA
(Brandes) şi cardiopatia ischemică (Dritsos), evoluția post operatorie a bolnavilor
cardiaci (Nilsson), probate experimental (TA şi ECG).
 Psihiatrie: sunt demonstrate efectele în plan relațional al copiilor autişti, (Lange
et al demonstând prin RMN o disrupție muzico – semantică la nivelul unor zone
corticale ) şi depresiile la adulți (utilizarea unor “programe” de muzică clasică

3
 special selecționată). Rezultate favorabile au fost raportate şi în schizofrenie
privind procesele cognitive(Kobyashi et al), Tulburarea de Stres Posttraumatic,
cauzată de ororile războaielor, la copiii din Bosnia, Kosovo, Palestina etc.
(Osborne). De asemenea, a fost evidențiată performanța memoriei în boala
Alzheimer(Vanstone et al.).

Lucrările prezentate la Congres au reliefat rezultate benefice şi în alte domenii,

cum ar fi : Psihooncologia, Terapia Intensivă, Obstetrica, Neonatologia, Sindroame
dureroase, etc.

Cea de a doua latură care a vizat studiul mecanismelor biologice, psiho-

fiziologice şi neuro-imagistice prin mijloace moderne capabile să permită o cunoaştere
ştiințifică obiectivă a efectelor muzicii asupra organismului uman, devenind tot mai clare
localizările zonelor corticale implicate în reacțiile afective şi procesele cognitive,
existând (C.Zuccarini) o activare simultana a structurilor neuronale ale procesului
limbajului cu cele care formează sistemele de recompensă (reward systems) –
responsabile de plăcere şi dependență - formate din cortexul prefrontal, septum, nucleus
accumbeus, aria tegmentară ventrală şi amigdala + arii hipotalamice (Purvens et al.).
La nivel neuro-vegetativ, efectele muzicii asupra activării parasimpatice au fost
studiate de către Balzer, în boli severe precum: demența, TCC, cancerul, SIDA, iar
activarea sistemelor dopaminergice, dozarea serotoninei, noradrenalinei, dopaminei) sau
implicarea β – endorfinelor sau oxitocinei, au fost analizate de către Biebl.
Totodată, au fost analizate modificări asupra ritmului cardiac (Brandes et al şi
Laczika), ritmului circadian (Kramer) ori asupra variabilității tensiunii musculare
faciale(Thayer), etc.
Se poate spune că interesul cercetătorilor din întreaga lume determină lărgirea
sferei de aplicație a muzicoterapiei, cu rezultate evidente, atât biomedicale, cât şi
psihosociale.
2. Întrucât a fost făcută o prezentare generală a efectelor psihologice ale muzicii, la
paragraful anterior, vom prezenta în continuare aplicațiile clinice ale muzicii receptive
ca agent profilactic (antistres) şi terapeutic.

Beethoven denumea muzica drept ”inelul de căsătorie între viața spirituală şi cea a
simțurilor”. Pentru medicul psihosomatician, format în spiritul aplicării în practica
medicală, diagnostică şi terapeutică a unității dintre psihic şi somatic, prezintă un interes
deosebit, nu atât fascinanta lume a interpretării mesajului muzical şi nici chiar infinitele
posibilități de ameliorare a suferințelor psihice prin muzică, ci în primul rând, răsunetul
acesteia asupra activității Somei (viața somato-viscerală). El va trebui să nu omită niciun
moment faptul că răsunetul psihosomatic al muzicii depinde într-un mod - direct sau
indirect, analog sau aleator – de ceea ce “se întamplă” la nivelul experienței intelectual –
afective a subiectului, în timpul audiției muzicale.
Din aceste motive, considerăm că în primul rând este necesar să menționăm cele
două niveluri de comunicare pe care le oferă muzica: cel non verbal (sau infraverbal) –
muzica “pur” instrumentală şi cel verbal – muzica vocală (amplificare explicată prin
limbaj verbal, a mesajelor transmise de muzica “pură”).

4
 În fiecare din cele douã niveluri de comunicare, faptul cã muzica - lipsitã de
cuvinte - are „înțelesurile“ ei (subtile, adesea), obligã la o decodificare grevatã de multe
„riscuri“ în corectitudinea recepționãrii mesajului. Ele sunt legate de caracteristicile
muzicii (inclusiv ale autorului ei), dar şi de cele ale ascultãtorului, precum şi de o serie de
factori conjuncturali extrem de variați.
„Riscurile“ de care am pomenit pot constitui sursa unor interesante şi pline de
farmec excursii în imaginar, din partea ascultãtorilor (sporite şi de factorii conjuncturali,
precum şi de lipsa unui înțeles pe care muzica vocalã şi cea instrumentalã „cu program“ îl
dau în operele respective).
Cu sau fãrã „aventurã în imaginar“, muzica prezintã douã categorii de mesaje:
apollinic (inducând o stare de relaxare) şi dionisiac (caracter stimulant, mergând pânã la
angrenarea unor expresii corporale, culminând cu dansul, ale subiectului). Toate aceste
stãri emțþionale, ca şi ideile sugerate de muzicã sunt trãite la nivelul experieței psihice a
subiectului şi repercutate prin intermediul relațiilor cortico-somato-viscerale, asupra
activitãții aparatului locomotor şi a organelor intene (prin antrenarea sistemelor
reglatorii psiho-neuro-endocrino-vegetative şi, încã insuficient precizatã în domeniul
muzicii, a sistemului imun).
Sistemul limbic, constituie - dupã Ruch - sediul integrãrii experienței psihice
„transmise organelor interne“, prin conexiunile sale cu lobul frontal, relațiile cu talamusul
(considerat „sediu al trãirii subiective“) şi cu hipotalamusul (considerat „creierul
vegetativ“, deci reglând activitatea organelor interne).
Aşadar, la o primã apreciere a ansamblului de idei şi sentimente pe care, în mod
evident, le produce muzica asupra ascultãtorului este suficient şi amintim remarca lui
Ribot „ea creeazã dispoziții, ce depind de starea organicã a activitãții nervoase şi pe care
noi le traducem în termeni vagi de bucurie, tristețe, tandrețe, seninãtate, nelinişte. Pe
aceastã canava inteligența brodeazã în funcție de natura diferiți lor indivizi“. Noi am
adãuga, referitor la aspectul de ordin intelectual al muzicii, faptul cã omul are tendința de
a decodifica sensurile muzicii (sugerate sau nu de compozitor) acționând pe baza unui
izomorfism al elementelor muzicii ascultate. Aşa de exemplu, cunoscutul Andante din
Simfonia a V -a de Beethoven, prin tempoul sãu asemãnãtor mersului liniştit, ca şi prin
„ascensiunea“ melodicã, poate sã ne sugereze un urcuş, încununat - prin acordurile în
fortissimo ale orchestrei - cu biruinþa ajungerii pe culme (umbritã din când în când de
îndoiala strecuratã de un motiv în tonalitate minorã).

În urma unui studiu experimental efectuat în anul 2008 pe un lot de 260 de subiecți de către
psiholog drd. Liliana Neagu (Simion), sub îndrumarea Pr. Dr. Ioan-Bradu Iamandescu care a urmărit
aplicarea unor metode cognitive şi sugestive de îmbunătățire a memoriei şi atenției, cuprinzând trei
variabile independente (muzica barocă vs. muzica ritmică şi preparate placebo) a fost evidențiată
performanța realizată de efectul placebo la patru din cinci variabile dependente ocupând locul I şi II.
Muzica barocă are un efect pozitiv asupra memoriei semantice, în special, dar şi la celelalte variabile, iar
muzica ritmică măreşte capacitatea de concentrare a atenției, acestea fiind în strânsă corelație cu undele
cerebrale alfa (muzica barocă) şi beta (muzica ritmică).

3. Modalități de utilizare a muzicoterapiei la bolnavii chirurgicali

5
 Introducerea muzicii în saloanele de chirurgie (fie sub forma accesibilă tuturor
bolnavilor, fie sub forma audiției “la cască” – cu posibilități de individualizare a tipului
de muzică utilizată) marchează un demers în scop terapeutic având în vedere orientarea
influenței psihosomatice pe două mari direcții: diminuarea disconfortului somatic generat
de boala chirurgicală (în special durerea) şi atenuarea stării de anxietate (care de multe ori
este amplificată de la un bolnav la celălalt). Un studiu efectuat în 1994 de către Winter şi
colab., a evidențiat scăderea anxietății la grupul de pacienți care ascultau muzică în raport
cu grupul de control.

4. Momentul administrării muzicoterapiei la bolnavii chirurgicali

Se pot distinge următoarele “momente” legate de etapele pre-, intra- şi postoperatorii:

a) difuzarea pe toată durata internării în spital;
b) utilizarea muzicii preoperator (cu o zi înainte) are ca efect scăderea cortizolului
salivar;
c) utilizarea muzicoterapiei la inducția anesteziei şi intraoperator

Efectele muzicoterapiei aplicate intraoperator reliefează :

1. acțiunea analgezică;
2. acțiunea anxiolitică;
3. favorizarea ventilației mecanice şi diminuarea efectelor secundare ale
anestezicelor;
4. favorizează relația de comunicare dintre chirurg şi bolnav.

d) muzicoterapia utilizată postoperator.

Are ca efect:

1. atenuarea creşterii tonusului simpatic;

2. acțiune miorelaxantă şi antialgică;
3. diminuarea anxietății şi depresiei;
4. scăderea cortizolului plasmatic şi ACTH cu posibilitatea vindecării rapide a
plăgii şi creşterea rezistenței la infecții.

5. Aplicații psihoterapeutice în diversele specialități chirurgicale

Multe tulburări psihice, uşoare sau severe, pot beneficia de muzicoterapie. In acest
sens vom face o clasificare a domeniilor chirurgicale unde rolul muzicii este demonstrat
în urma mai multor cercetări.

1. Chirurgia cardiovasculară (în special operațiile pe cord deschis) - se are în

vedere dominanta psihologică a acestor bolnavi : anxietatea asociată cu corelatele
sale somato-viscerale (hipertonia musculară, AV, TA crescute).

6
2. Chirurgia(inclusiv mica chirurgie) ginecologică, care pe lângă componenta
psihologică, simptomul pregnant exprimat după operație este durerea locală,
amplificată de constituția psiho-endocrino-somatică feminină.
3. Chirurgia oncologică fiind încărcată de dramatismul situației care diminuează
considerabil speranța de viață, durerea devine simptomul somatic dominant în
stadiile avansate, iar depresia sindromul psihic cel mai des întâlnit. Muzicoterapia
are capacitatea de a atenua angoasele care însoțesc boala, şi, de asemenea, este
cunoscut rolul de a îmbunătății comunicarea cu mediul şi producerea unei relaxări
în plan afectiv.
4. Chirurgia paleativă în cadrul căreia este utilizată muzicoterapia, vizându-se
combaterea durerii şi insomniei, ca şi inducerea unei relaxări furnizând împăcarea
bolnavului cu destinul său.
Schroeder-Sheker a utilizat “Infirmary Muzic”- piese muzicale din sec.XI,
provenite de la Mănăstirile spitale din Cluny.

Se poate spune, la modul general, că efectele muzicoterapiei în chirurgie,

acționează în mod efectiv asupra celor două componente majore ale stresului
perioperator – durerea şi anxietatea – şi depăşeşte barierele din calea comunicării
dintre bolnav şi chirurg.

Bibliografie:

1. Iamandescu,I.B., Stresul psihic, din perspectivă psihologică şi psihosomatică, Ed.

InfoMedica, Buc. 2002
2. Iamandescu,I.B., Muzicoterapia receptivă, premise psihologice şi neurofiziologice,
aplicații profilactice şi terapeutice, Ed. Infomedica, Buc.2004
3. Iamandescu, I.B., Psihologie medicală, Ed. InfoMedica, Buc. 2008
4. Iamandescu, I.B., Mozart & Science, Viața Medicală, 8 DEC. 2008

7
Întrebari:

1. Definiția muzicoterapiei
2. Clasificarea muzicoterapiei
3. Modalități de utilizare a muzicoterapiei la bolnavii chirurgicali
4. Efectele muzicoterapiei aplicate intraoperator
5. Efectele muzicoterapiei utilizate postoperator
6. Principalele specialități chirurgicale care beneficiază de
muzicoterapie
7. Sistematizarea funcțiilor atribuite impactului psihosomatic al
muzicii
8. Mecanismele implicate în receptarea muzicii şi efectele
terapeutice
9. Cauzele nocive ale muzicii
10. Efectele muzicii asupra mecanismelor biologice, psiho-
fiziologice şi neuro-imagistice