Testul docimologic ca metodă de evaluare

Cuprins:
• 1. Delimitare conceptuală și clasificare
• 2. Proiectarea testului docimologic

1. Delimitare conceptuală și clasificare

Testul docimologic a apărut în țara noastră în ultimile 3 decenii fiind denumit în unele
surse și test de cunoștințe , test pedagogic sau test de randament .
Testul docimologic este o alternativă și o cale de eficientizare a examinării
tradiționale .
Testul docimologic este o probă complexă, formată dintr-un ansamblu de sarcini de
lucru (itemi), care permit determinarea gradului de însuşire a cunoştințelor de către
elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacități pe bază de măsurători şi aprecieri
riguroase .

Testele pot asigura îndeplinirea mai multor funcții :

-identificarea nivelului de pregătire a elevilor
-evaluarea eficienței predării și a demersului educațional în general
-diagnosticarea dificultăților și a insucceselor în învățare

Elementele definitorii ale testului docimologic sunt (Radu,1981,p.224):

 realizează măsurarea în condiții foarte asemănătoare situațiilor experimentale
 Înregistrarea comportamentului declanșat la subiect este precisă și obiectivă
 Comportamentul înregistrat este evaluat statistic prin raportare la cel al unui grup
determinat de indivizi .

Testele se pot clasifica astfel (cf.Radu,2001,pp.241-242)

 1. După ceea ce se evaluează:
a. Teste psihologice-oferă informații despre nivelul de dezvoltare a unor procese
cognitive , afective ,etc;
b. De randament (sau docimologice)-identifică gradul de realizare a obiectivelor de
predare-învățare;

2. Din punctul de vedere al metodologiei elaborării:

a. Teste standardizate-proiectate de factorii de decizie sau de cei din instituțiile
specializate
b. Teste elaborate de profesor-a căror valoare metodologică este strâns legată de grupul
pentru care a fost dimensionat instrumentul ;

3. După modul de manifestare a comportamentului elevului:

a. Orale
b. Scrise
c. Practice

4. După momentul administrării instrumentului evaluativ :

a. Teste inițiale –administrate la începutul unei perioade de formare ;
b. Teste de progres-puse în practică pe parcursul instruirii;
c. Teste finale-administrate la sfârșitul unei etape de instruire ;

5. După sistemul de referință în constituirea valorizărilor :

a. Teste normative-evaluarea rezultatelor se face în raport cu un criteriu reprezentat de
performanțele pe care le poate realiza o populație școlară ;
b. Teste criteriale –evaluarea rezultatelor se face în raport cu un criteriu reprezentativ de
obiective în perspectiva cărora s-a realizat instruirea sau învățarea .

Avantajele testelor docimologice:

permit evaluarea rezultatelor şcolare, pe orice dimensiune, în condiţii de
economicitate, de precizie şi concizie, de validitate (concretizată mai ales în
exprimarea pe spaţii mici şi în timp scurt a conţinuturilor cele mai reprezentative) şi
 de notare cât mai apropiată de valoarea reală a răspunsurilor examinaţilor (vezi şi I.T.
Radu, 1981, p. 227).
Dezavantajele notate cu decenii în urmă în dreptul acestor instrumente docimologice
(de pildă, că ar recurge excesiv la detalii, că nu ar favoriza destul capacitatea de
sinteză şi nici dezvoltarea creativităţii) apar revolute în vremea noastră, dată fiind
tocmai "modelarea" pe tiparul testului a majorităţii probelor tradiţionale.

Întrebare : Ce părere aveți , mai sunt astăzi valabile aceste dezavantaje ?

2. Proiectarea testului docimologic

Desemnăm astfel demersul de alcătuire conform cu scopurile anticipate, de

experimentare şi ajustare a fiecărui test, în contextul practic dat.

Algoritmul proiectării după Bloom(cf.1971,p.63)

• se întocmeşte un tabel de specificaţii;
• se elaborează itemii corespunzători fiecărei celule din cadrul tabelului ;
• se selecţionează , din total, itemii care vor intra în alcătuirea testului;
• se asamblează itemii pe subgrupe de comportamente, după un plan sistematic;
• se stabileşte o schemă de notare (scoring);
• se elaborează indicaţiile necesare pentru subiecţii examinaţi;
• se probează calităţile tehnice ale testului, în vederea eventualei revizuiri.

Acest algoritm este axat net prioritar pe tipul: test elaborat de profesor (şi doar tangenţial se
fac referiri la cel standardizat).

Abordez acelaşi algoritm, valorificând în linii mari şi completările relevante datorate

celorlalţi autori citaţi ( Payne (cf. 1971, p.27 urm.), lui Gronlund (cf. 1971, p. 149 urm.), lui
Lindeman (cf. R. Lindeman, 1978)) şi subliniind că el este axat net prioritar pe tipul: test
elaborat de profesor (şi doar tangenţial se fac referiri la cel standardizat).
 Pasul 1: stabilirea tipului de test; de pildă, într-un caz construim un test criterial, în
altul, un test normativ; într-un caz, unul prognostic,etc. Necesitatea acestei precizări este
impusă de scopul diferit pe care îl vizează, de conţinuturile diferite cu care poate opera,
precum şi de modul diferit în care este interpretat şi eventual revizuit.
Pasul 2: alcătuirea unui tabel de specificaţii (denumit şi matrice de specificaţii).
Tabelul este axat pe o temă concretă şi are rostul de a delimita conţinuturile ce vor fi cuprinse
în test şi nivelele taxonomice ale obiectivelor cu care ele sunt corelate. Pentru o mai uşoară
înţelegere, iată un asemenea tabel, având o temă din sfera matematicii, să zicem, pentru clasa
a IV-a.
Intrarea pe rânduri se referă la categoriile de conţinuturi cu care vom opera în cadrul testului;
intrarea pe coloane indică obiectivele reflectate în itemii testului, pe nivele taxonomice (după
taxonomia lui Bloom, redată numai până la nivelul analizei). La fiecare întretăiere a
rândurilor cu coloanele se delimitează o "celulă", iar în celulă un număr redă procentele de
itemi (din totalul itemilor consacraţi întregii teme) ce vor fi folosiţi în alcătuirea testului.

Pasul 3: construirea primei variante a testului (o numim prima, pentru că este posibil
să fie revizuită). Este compus din mai multe operaţii, adică (vezi şi I.T. Radu, 2000, p. 242):
a). formularea, pentru fiecare celulă, a itemilor aferenţi; din diversele surse reiese că
este indicat să fie construiţi şi unii în plus faţă de cifra din celulă, dată fiind eventualitatea
renunţării la unii, propuşi iniţial şi înlocuirii cu alţii dintre cei construiţi în plus;
b). selectarea, din itemii formulaţi, a celor consideraţi mai semnificativi pentru redarea
comportamentelor vizate;
c).construirea concretă a testului, prin asamblarea itemilor selectaţi
d): adoptarea unei scheme de corectare şi notare;

Pasul 4: pretestarea variantei iniţiale. Este etapa de probă, sau de încercare, constând
din aplicare asupra populaţiei şcolare căreia i se va adresa. Rostul acestei etape este de
a constata calităţile testului, iar în funcţie de constatări, să se poată opera eventuale
îmbunătăţiri.

Pasul 5: definitivarea testului după constatarea atât a aspectelor normale, cât şi a

eventualelor insuficienţe, potrivit analizelor din cadrul pasului 4.
*Observaţie: elaborarea se opreşte aici, dacă este vorba de teste pentru examene interne. În
cazul celor externe, este nevoie şi de definitivarea instrucţiunilor de administrare, precum şi a
celor de corectare şi notare.