Sunteți pe pagina 1din 3

Persoana fizică. Persoana juridică.

Actele normative se adresează destinatarilor acestora, care pot fi deopotrivă


persoane fizice, dar si juridice.

Persoana fizică

Persoana fizică este orice individ uman.


Pentru a putea fi subiect de drept, adică destinatara diferitelor acte normative,
persoana fizică trebuie să aibă capacitate juridică.

Capacitatea juridică a persoanei fizice este de două feluri:


- Capacitate de folosinţă;
- Capacitate de exerciţiu.

Capacitatea de folosinţă reprezintă aptitudinea generală şi abstractă de a avea


drepturi şi obligaţii.
Orice persoană fizică are capacitate de folosinţă. Aceasta se dobândeşte din
momentul naşterii persoanei fizice şi este pierdută doar la deces.
Toate persoanele fizice au capacitate de folosinţă însă nu toate au capacitate de
exerciţiu.
Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte
juridice prin care işi exercita drepturile şi işi asuma obligaţii, fiind în foarte stransă
legătură cu discernămantul.
Premisele capacităţii civile de exerciţiu a persoanei fizice sunt existenţa
capacităţii de folosinţă si a discernământului, adică existenţa puterii individului
de a realiza care sunt consecinţele juridice ale manifestării sale de voinţă.
Această premisă se apreciază în raport cu vârsta, dar şi cu starea sănătăţii
mentale.
Discernamântul este facultatea persoanei de a discerne, de a judeca si aprecia
lucrurile la justa lor valoare.
De asemenea, poate fi definit ca fiind capacitatea psihica a unei persoane de a-si
da seama de caracterul si urmarile faptei pe care o savarseste si de a-si manifesta
constient vointa in raport cu fapta respectivă.

Referitor la capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice, pot exista urmatoarele


situaţii:
• lipsa capacităţii de exerciţiu ( persoanele între 0-14 ani şi cele lipsite de
discernământ)
• capacitatea de exerciţiu restrânsă (minorii între 14-18 ani) ;
• capacitatea civilă de exerciţiu deplină.

Capacitatea deplină de exerciţiu se dobândeşte la majorat, adică la împlinirea


vârstei de 18 ani.

Persoana juridică este acea entitate care, îndeplinind condiţiile prevăzute de


lege pentru înfiinţarea sa valabilă, este titulară de drepturi și obligații. Sunt
persoane juridice, de exemplu: statul, instituţiile publice, firmele (societăţile,
asociaţiile, fundaţiile etc.)

Elemente constitutive ale persoanei juridice sunt:


• să aibă organizare de sine stătătoare;
• să dispună de un patrimoniu propriu, distinct de cel al persoanelor care o
compun;
• să aibă un scop licit (legal).

Şi persoana juridică are atât capacitate de folosinţă, cât şi capacitate de exerciţiu.

Persoanele juridice care sunt supuse unei proceduri de înregistrare (de pildă,
firmele trebuie înregistrate la Registrul Comerţului), dobândesc capacitate de
folosinţă la momentul înregistrării în Registrul Comerţului. Prin excepţie de la
această regul ă, aceste persoane juridice pot, chiar de la data actului de înfiinţare,
să dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară
pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice se manifestă prin organele sale de


administrare. Capacitatea de exercițiu încetează odată cu încetarea capacității de
folosință a persoanei juridice, adică atunci când încetează persoana juridică însăşi.

Note bibliografice:

1.Rebreanu, V. „Teoria generală a dreptului”, caiet de seminar, ed. Argonaut, Cluj-


Napoca, 2009;
2.Popa N. (coordonator), Anghel E., Dinu Ene C., Spătaru Negură L., „Teoria
generală a dreptului”, caiet de seminar, editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011;
3.C. Spasici, „Introducere în dreptul civil. Curs adresat sudenţilor facultăţilor cu
profil administrativ, economic sau tehnic”, editura Hamangiu, 2013.

S-ar putea să vă placă și