Ioan Feflea

Tenis de masă - ABC îndrumar pentru

pregătirea începătorilor

Editura Universităţii Oradea

2012
 Cuprins

Cuvânt înainte ............................................................................. 5

1. Scurt istoric al jocului ............................................................... 7

2. Terminologie .......................................................................... 10

3. Particularităţile procesului instructiv-educativ la începători ... 13

4. Etape metodice în învăţarea tehnicii jocului .......................... 16

5. Tehnica jocului de tenis de masă .......................................... 20

6. Noţiuni de tactică elementară ................................................ 73

7. Pregătirea fizică în tenisul de masă ....................................... 78

8. Regulile oficiale ale jocului ................................................. 93

9.Organizarea unei competiţii de tenis de masă …................ 107

Bibliografie ............................................................................... 112

3
Referenți:
conf. univ. dr. Gheorghe Dumitrescu
conf. univ. dr. Călin Roman

4
 Cuvânt înainte

Tenisul de masă este astăzi unul din jocurile sportive cu o

mare arie de răspândire în întreaga lume datorită dinamismului,
spectaculozităţii şi calităţilor pe care le dezvoltă. Lucrarea de faţă
îşi propune să pună la dispoziţia studenţilor de la specializarea
educaţie fizică şi sport dar şi a profesorilor, antrenorilor,
instructorilor şi tuturor celor care doresc să se iniţieze în tainele
acestui sport, un bogat material teoretic, metodic şi organizatoric
privind tenisul de masă.
După un scurt istoric al jocului, sunt prezentate cele mai
importante noţiuni terminologice. În continuare sunt abordate
elementele şi procedeele tehnice de bază, cu descrierea tehnicii
de execuţie, metodicii învăţării şi perfecţionării precum şi noţiuni
de tactică elementară. Vizualizarea, realizată prin intermediul
imaginilor foto, desenelor şi diagramelor întregeşte descrierea
tehnicii jocului, contribuind sperăm, la o mai bună fixare a
informaţiei.
Un alt capitol se referă la pregătirea fizică în tenisul de
masă, prezentând o gamă variată de mijloace pentru realizarea
acesteia. Prezentarea principalelor reguli ale jocului şi a unor
noţiuni privind organizarea competiţiilor de tenis de masă
întregesc lucrarea, care se doreşte a fi şi o invitaţie pentru
elaborarea şi a altor lucrări cu un conţinut mai bogat în exerciţii şi
îndrumări metodice, în concordanţă cu practica actuală a jocului.

Autorul

5
6
 1. Scurt istoric al jocului

Vom prezenta în cele ce urmează, cele mai semnificative

momente ale evoluţiei acestui atât de popular sport.
Ţara de origine a jocului este Anglia, la sfârşitul sec. XIX.
În anul 1874, englezul Wingfield descoperă mingea de cauciuc
umflată cu aer comprimat. Apar mesele de joc de dimensiuni şi
forme asemănătoare cu cele din zilele noastre.
Iniţial, fileul utilizat era din lemn şi jucătorii foloseau nişte rachete
de dimensiuni mai mici cu racordaj de sfoară sau confecţionate
din lemn învelit în pergament, plută sau cauciuc.
La sfârşitul sec. al XIX-lea (1890), comerciantul englez J. Gibbs
se întoarce din America cu o colecţie de jucării, printre care se
afla şi o minge de celuloid. De aici şi până la utilizarea mingii de
celuloid în jocul de tenis de masă nu a fost decât un pas.
Zgomotul produs de contactul mingii cu suprafaţa de joc şi cu
paleta, a dat şi denumirea populară a jocului: „ping-pong“.
Jocul capătă o dezvoltare rapidă, fiind introdus în Austria (1901),
Ungaria (1902), Cehoslovacia, şi Suedia (1902).
Tinerii din alte ţări aflaţi la studii în Anglia precum şi turiştii aflaţi
aici, au contribuit la răspândirea rapidă a jocului în ţările lor de
origine, sub denumiri ca „pim-pam“ în Franţa sau „gossima“ şi
„wiff-waff” în America.
Primul concurs de ping-pong are loc în Anglia, la sfârşitul
sec. al XIX-lea. Prin 1920 în, unele ţări se desfăşurau deja
campionate naţionale.
În 1926 se înfiinţează Federaţia Internaţională de Tenis de Masă

7
(I.T.T.F.), ca răspuns la necesitatea de a se stabili un
„organizator“ al primelor competiţii internaţionale de anvergură.
Actualmente, un număr de 195 ţări sunt afiliate la I.T.T.F.
Prima competiţie internaţională de amploare are loc în
decembrie 1926 Londra. Alături de jucători din ţări europene
participă şi sportivi din India, caracterul european iniţial al
concursului schimbându-se într-unul mondial. Toate titlurile au
fost cucerite de către jucători din Ungaria.
În 1957, a fost fondată Uniunea Europeană de Tenis de Masă,
care are în prezent 50 ţări afiliate.
Schimbările repetate ale regulamentului de joc au apărut
din necesitatea de a creşte şi de a mări atractivitatea jocului. Un
factor determinant al schimbărilor din ultimele decenii l-a constituit
evoluţia materialelor utilizate, mai precis a tehnologiei acestora,
apariţia softului revoluţionând tehnica jocului.
Apariţia în competiţii a jucătorilor asiatici (Japonia, China), creşte
şi mai mult spectaculozitatea jocului prin caracterul ofensiv dar şi
imprevizibil al jocului acestora.
În România, primele concursuri de ping-pong sunt
semnalate după anul 1918. Primul concurs oficial semnalat de
presa vremii s-a desfăşurat la Bucureşti, în anul 1926.
Prima ediţie a Campionatelor naţionale are loc în anul 1928 la
Oradea. În anul următor are loc prima participare a sportivilor
români la un campionat mondial (Budapesta, locul 7 din 10 ţări
participante).
În 1934 se înfiinţează Federaţia Română de Tenis de
Masă cu sediul la Bucureşti. Anterior acestui eveniment (1929)
are loc afilierea României la I.T.T.F.

8
 Sportivii români s-au remarcat de-a lungul timpului prin
rezultatele obţinute (titluri mondiale şi europene), remarcându-se
în mod deosebit jucători şi jucătoare ca: Angelica Rozeanu, Ella
Constantinescu, Szasz Sary, Geta Pitică, Maria Alexandru, Olga
Nemeş, Otilia Bădescu, Mihaela Şteff, Emilia Ciosu, Victor
Vladone, Farkaş Paneth, Dorin Giurgiucă, Şerban Doboşi, Matei
Gantner, Radu Negulescu, Adrian Crişan şi alţii.
Sport olimpic - Introducerea tenisului de masă în programul
Jocurilor Olimpice (Seul, 1988) a fost de fapt recunoaştere a
popularităţii pe plan mondial a acestui spectaculos joc cu sute de
milioane de practicanţi în întreaga lume.

9
 2. Terminologie

Forhand - lovitură realizată de pe partea mâinii care ţine paleta

(de pe partea dreaptă în cazul jucătorilor ce folosesc mâna
dreaptă).
Rever (sau backhand) - lovitură realizată de pe partea opusă
mâinii care ţine paleta (de pe partea stângă în cazul jucătorilor
care folosesc mâna dreaptă).
Lovitură liftată (de la verbul englezesc to lift - a ridica, a înălţa) -
lovitură realizată cu o mişcare de jos în sus a braţului de joc,
oblică spre înainte şi care imprimă mingii un efect spre înainte.
Lovitură tăiată - lovitură realizată cu o mişcare de sus în jos a
braţului de joc, oblică spre înainte, imprimându-se mingii o rotaţie
spre înapoi, în sens invers direcţiei de zbor.
Lovitură dreaptă - lovitura prin care mingea nu capătă nici un fel
de efect, ea realizându-se cu planul paletei perpendicular pe
direcţia de înaintare a acesteia.
Paletă deschisă - paleta al cărei plan este înclinat spre înapoi
faţă de un plan perpendicular pe suprafaţa mesei de joc.
Paletă închisă - paleta al cărei plan este înclinat spre înainte,
faţă de un plan perpendicular pe suprafaţa mesei.
Mişcare de supinaţie - mişcare realizată la nivelul antebraţului şi
care contribuie la deschiderea paletei plasate în poziţie de
forhand şi ia închiderea paletei ţinută în poziţie de rever.
Mişcare de pronaţie - mişcare de sens opus celei de supinaţie şi
care contribuie la închiderea paletei plasate în poziţie de forhand
şi la deschiderea paletei ţinută în poziţie de rever.

10
Poignét (fr.) - încheietura pumnului.
Mişcare de abducţie la nivelul poignét-ului - mişcarea prin
care mâna aflată în prelungirea axului antebraţului se ridică în
direcţia degetului mare urcând nivelul vârfului paletei.
Mişcare de adducţie la nivelul poignét-ului - mişcarea realizată
în sensul opus celei de abducţie mâna coborând în direcţia
degetului mic şi atrăgând după sine scăderea nivelului vârfului
paletei.
Topspin - element tehnic a cărui execuţie se realizează printr-o
mişcare rapidă a braţului de jos în sus bazându-se pe lovirea
tangenţială a mingii şi care imprimă acesteia un puternic efect
spre înainte.
Preluare topspin - element tehnic care cuprinde procedeele de
contracarare a topspinului executat de adversar.
Minge curată - mingea căreia nu i s-a imprimat nici un fel de
efect prin procedeul tehnic folosit, fiind de cele mai multe ori
rezultanta loviturilor drepte.
Picior încărcat - piciorul pe care se lasă cu precădere sau chiar
în totalitate greutatea întregului corp.
Soft cu suprafaţă netedă - material aplicat pe lemnul paletei,
compus dintr-un strat de burete acoperit cu o placă de cauciuc cu
zimţii orientaţi spre interior, astfel încât suprafaţa de lovire este
netedă.
Soft cu suprafaţa zimţată - material aplicat pe lemnul paletei şi
compus dintr-un strat de burete acoperit cu o placă de cauciuc cu
zimţii orientaţi spre exterior.
Soft antitopspin - softul compus dintr-un burete spongios
acoperit cu un material neted mai puţin elastic, care ajută la

11
anihilarea cu mai multă uşurinţă a efectelor de topspin imprimate
mingii de către adversar.

12
3. Particularităţile procesului instructiv-educativ la
începători

Practica a demonstrat că performanţele pe plan

internaţional în tenisul de masă, apar de regulă după vârsta de 18
ani, odată cu trecerea la seniorat. Se cunoaşte de asemenea
faptul că perioada de timp necesară pentru a atinge un nivel
superior de măiestrie sportivă este cuprinsă între 8 şi 10 ani, deci
vârsta optimă la care trebuie să înceapă pregătirea ar fi de
aproximativ 8 ani. În jurul acestei vârste, copilul se familiarizează
cu tehnica de bază şi cu jocul propriu-zis (N. Angelescu, 1977).
Antrenorul are la îndemână multe pârghii prin care poate
acţiona, motivând copilul pentru activitatea de performanţă:
condiţionarea participării la antrenamente şi la concursuri de o
bună situaţie şcolară, evidenţierea copiilor care au făcut progrese
importante în pregătire, satisfacţiile oferite de participarea la
primele competiţii, încurajarea copiilor pentru a urma modelul
marilor campioni, etc.
Principalul obiectiv al perioadei de iniţiere (primii doi ani,
în general), este învăţarea corectă a tehnicii de bază a jocului
în atac şi în apărare. Acum se învaţă priza paletei, poziţia de
bază, deplasările la masa de joc, jocul de mijloc, contraatacul,
serviciul, atacul şi apărarea.
În acest scop se vor utiliza exerciţii cu şi fără minge, la masa de
joc sau în afara ei, exerciţii pe o jumătate de masă pusă la perete,
exerciţii cu aparatură ajutătoare (gen „roată”, robot Stiga, etc.),
exerciţii executate individual, în perechi sau în grup, jocuri

13
pregătitoare.
Caracterul distractiv al unora din aceste jocuri (fără a face însă
concesii în privinţa corectitudinii cu care se execută procedeele
tehnice), contribuie la perfecţionarea pregătirii copiilor într-un
climat destins, stimulator, benefic atingerii obiectivelor urmărite.
N. Angelescu (1997), prezintă două astfel de jocuri:
„Şirul jucător” – antrenorul este partenerul de joc al unor
copii aşezaţi în şir şi care lovesc mingea atunci când le vine
rândul, trecând apoi la coada şirului. Elemente de progresie:
stabilirea tipului de lovitură ce se execută, a zonei în care se va
trimite mingea, eliminarea celor care au făcut câte trei greşeli,
câştigătorul fiind declarat cel care rămâne ultimul la masa de joc.
„Rotativa” („Americana”) – este o altă variantă în care,
după ce loveşte mingea, fiecare copil aleargă în partea opusă a
mesei, la coada şirului, de unde va lovi iar mingea, continuând să
se rotească permanent în jurul mesei.
Gradul de dificultate al jocului creşte odată cu eliminarea
jucătorilor care au acumulat trei lovituri greşite. Ultimii doi jucători
rămaşi la masă vor disputa un set pentru stabilirea câştigătorului.
Pentru stimularea copiilor, este bine ca antrenorul să joace pe
rând cu fiecare, stimulând astfel progresul şi ambiţia acestora.
Participarea în calitate de spectatori la diferite competiţii oficiale
în care evoluează jucători fruntaşi, este un bun prilej pentru a
îmbogăţi reprezentările mentale pe care copii şi le formează în
legătură cu execuţia diferitelor procedee tehnice şi a jocului în
ansamblu.
Pe măsura apropierii de primele concursuri, se vor însuşi
şi primele noţiuni de tactică elementară: combinaţii simple de

14
lovituri, teme simple de joc, exploatarea „punctului slab” al
adversarului, etc. Cu toate acestea, la acest nivel accentul trebuie
pus pe câştigarea în timpul jocului a punctelor prin propriile forţe
şi mai puţin prin exploatarea punctelor slabe ale adversarului, cu
alte cuvinte pe promovarea iniţiativei în joc.
Învăţarea şi consolidarea tehnicii de bază a jocului
trebuie făcută pe fondul asigurării unei pregătiri fizice
corespunzătoare, care în această perioadă, trebuie să asigure pe
lângă o dezvoltare fizică armonioasă, lărgirea bagajului motric al
copilului şi perfecţionarea, pentru acest nivel, a calităţilor motrice,
punându-se un accent deosebit pe dezvoltarea vitezei sub toate
formele ei de manifestare, precum şi a îndemânării.
Pregătirea fizică se va realiza în module de 20-30 min., la sfârşitul
fiecărui antrenament.
Pregătirea psihologică, vizează în primul rând educarea
acelor calităţi psihice indispensabile obţinerii performanţei:
atenţia, gândirea, spiritul de observaţie, perseverenţa, imaginaţia
dar şi a disciplinei conştiente, a spiritului de echipă, de
sportivitate, a comportării civilizate atât în sală cât şi în afara ei.
Tot în această perioadă, copiilor le sunt transmise
primele noţiuni teoretice simple, referitoare la elementele
tehnice învăţate, noţiuni simple de regulament, de terminologie,
precum şi reguli simple de igienă, alimentaţie şi refacere după
efort.

15
 4. Etape metodice în învăţarea tehnicii jocului

Corectitudinea cu care se execută diferitele elemente şi

procedee tehnice specifice jocului de tenis de masă are o mare
importanţă, asigurând spectaculozitatea acestuia.
Majoritatea mişcărilor care stau la baza procedeelor tehnice sunt
aciclice şi presupun o tehnică specială de execuţie. Anumite
elemente ca: priza paletei, poziţia de bază şi deplasările specifice
la masa de joc, numite şi „ elemente tehnice fără minge“, pot fi
executate şi exersate de sine stătător, în afara jocului. Loviturile
propriu-zise, ce constituie „elemente tehnice cu minge“ se
realizează în condiţii de joc efectiv, iar în execuţia fiecărei lovituri
distingem trei faze:
- faza de pregătire a loviturii, care începe din poziţia de bază şi
se termină în momentul retragerii maxime a paletei
- faza de lovire propriu-zisă, care începe din poziţia finală .a
părţii pregătitoare şi se încheie odată cu realizarea contactului
dintre paletă şi minge
- faza de încheiere, care începe imediat după executarea loviturii
şi se încheie cu poziţia finală a loviturii.
La fiecare fază se urmăreşte acţiunea braţelor, picioarelor şi
trunchiului, precum şi modul de sincronizare a principalelor acţiuni
efectuate de aceste segmente. În procesul de învăţare, se va
acorda o atenţie deosebită executării corecte a fiecărei faze a
mişcării.
După însuşirea corectă a tehnicii de bază se trece la o
etapă superioară, cea a utilizării exerciţiilor complexe, apropiate

16
de joc, care fac totodată legătura cu tactica jocului.
Învăţarea unui nou procedeu tehnic începe, de regulă, cu
demonstrarea acestuia cu viteză normală de execuţie, făcută de
profesor sau de un jucător consacrat. Scopul acestei demonstraţii
este ca sportivul să-şi formeze o reprezentare mentală (o
„imagine“) cât mai corectă asupra procedeului ce va trebui
însuşit. Demonstraţia va fi însoţită sau urmată de explicaţii, în
felul acesta realizându-se interacţiunea dintre primul şi al doilea
sistem de semnalizare. O explicaţie eficientă se realizează într-un
limbaj simplu, concret, captivant, care să menţină trează atenţia
sportivului, să fie la nivelul capacităţii sale de înţelegere. Este
importantă şi sublinierea prevederilor regulamentare privitoare la
executarea elementului respectiv.
După demonstrarea iniţială,se va trece la o demonstrare
cu viteză mai redusă şi apoi fragmentată a procedeului tehnic
respectiv, cu sublinierea momentelor esenţiale ale execuţiei.
Pentru a preveni greşelile de execuţie cele mai frecvente,
profesorul va demonstra şi diferite variante incorecte, exagerând
chiar mişcările sau poziţiile greşite. Daca va constata greşeli în
executarea tehnică va opri imediat lucrul, explicând conţinutul
greşelii şi prezentând imediat execuţia corectă.
Demonstraţia poate fi sprijinită şi de materiale intuitive
(planşe, kinograme, filme), acestea contribuind la rândul lor la
întregirea reprezentării pe care sportivul şi-a format-o despre
elementul tehnic respectiv.
Execuţia propriu-zisă va începe cu exerciţii imitative (cu sau
fără paletă), profesorul corectând individual sportivii. Atenţie mare
se va acorda mişcării corecte din articulaţia pumnului şi aşezării

17
la fiecare lovitură.
Următorul pas va fi executarea procedeului în condiţii
izolate, pe loc sau din deplasare ori utilizând diferite aparate
ajutătoare (roata fixată la perete, jumătăţi de masă lipite de
perete, etc.).
Se va trece apoi Ia execuţia procedeului la masa de
joc, în prezenţa partenerului, dar fără un răspuns activ din partea
acestuia, rolul lui fiind acela de a transmite mingea în terenul
advers printr-o lovitură simplă, care să permită o execuţie cât mai
corectă şi în condiţii uşurate a loviturii.
Exersarea în condiţii apropiate de joc creează, prin
exerciţiile elaborate situaţii asemănătoare jocului, ajungându-se
prin numeroase repetări la automatizarea deprinderilor specifice.
Urmează exersarea în condiţii variate, cu teme
atractive de joc, care să înlăture monotonia. Se utilizează
schimburi de lovituri cu direcţionare liberă, sau impusă
(transmiterea mingii doar în anumite zone), punctarea
suplimentară a execuţiilor reuşite, etc.
Se va mări ritmul şi tempoul de execuţie. Permanent se menţine
regimul de corectare a greşelilor, indicaţiile fiind în această
etapă scurte şi precise. Un rol stimulator asupra sportivului îl au
aprecierile pozitive, în cazul unei execuţii corecte sau negative
(dar nu demobilizatoare) în celelalte cazuri.
Conversaţia dintre profesor şi sportiv contribuie la clarificarea
unor aspecte legate de problemele ivite în procesul de învăţare.
Cu ajutorul întrebărilor, profesorul stimulează gândirea sportivului
şi îşi poate da seama de gradul de înţelegere a sarcinilor propuse
sau de conştientizarea naturii greşelilor comise.

18
 Dezvoltarea spiritului de observaţie contribuie la o
însuşire mai rapidă a tehnicii corecte. Se observă: poziţia
corpului, mişcarea braţului, înclinaţia paletei, etc. Observaţia va fi
orientată, dirijată de către profesor, care trebuie să-i înveţe pe
sportivi cum şi ce să observe. De un real ajutor este tehnica de
înregistrare video a antrenamentelor sau jocurilor şi analiza pe
film a execuţiilor tehnice.
Nu trebuie neglijate mijloacele nespecifice de pregătire
(exerciţii din gimnastică, atletism, jocuri, etc.) care asigură
suportul fizic necesar executării unei tehnici de joc corecte şi
eficiente.

19
 5. Tehnica jocului de tenis de masă

Priza paletei

a. Priza clasică

- indexul menţinut întins pe reverul paletei

- degetul mare, paralel cu indexul, pe forhandul paletei
- celelalte trei degete cuprind mânerul paletei
- priza cât mai suplă, naturală, fără crispare

b. Priza toc (asiatică)

- degetul mare şi indexul cuprind mânerul, aşezându-se de

aceeaşi parte a paletei

20
- celelalte trei degete sunt sprijinite pe partea opusă, dispunerea
lor diferită dând naştere unor variante ale prizei toc.

Exerciţii:

1. explicaţia şi demonstraţia făcută de antrenor

2. fiecare jucător ia o paletă în mână, apoi se fac corectările
necesare obţinerii unei prize corecte
3. menţinând priza corectă, se trece la efectuarea unor mişcări
(flexie, extensie, rotaţie etc.) executate din articulaţia pumnului.

Acomodarea cu paleta şi mingea

Învăţarea ricoşării simple

1. menţinerea mingii pe paletă de pe loc şi din mişcare (mers,

alergare); jongleria se efectuează cu forhandul, reverul şi
alternativ

21
2. acelaşi, realizând un parcurs sub formă de circuit, cu ocolirea
sau trecerea peste obstacole; se poate organiza sub formă de
concurs, ştafetă

3. menţinerea mingii pe paletă, alternând loviturile joase cu cele

înalte
4. „cine ţine mingea mai mult”, prin lovituri consecutive, fără să
greşească (numai cu forhandul, numai cu reverul sau alternativ);
se urmăreşte realizarea unui record personal şi ulterior al grupei.

Învăţarea ricoşării variate

1. menţinerea mingii pe paletă prin lovituri alternative joase-medii-

22
înalte, executate cu forhandul, cu reverul sau alternativ, pe loc şi
în mişcare
2. menţinerea mingii pe paletă cu opoziţia unui partener (jonglerie
cu opoziţie):

- pe perechi, fiecare efectuează jonglerie cu mingea pe paletă şi

încearcă să întrerupă (cu mâna liberă) jongleria colegului (se
acţionează doar asupra mingii); în acelaşi timp, încearcă să-şi
protejeze mingea proprie, fără ca aceasta să cadă
- acelaşi exerciţiu, dar executat în grup: cei care întrerup jongleria
sunt eliminaţi; câştigă ultimul care reuşeşte să menţină mingea
3. „Prinsa” în doi (trei), fără a pierde mingea
4. combinarea jongleriilor cu lovituri simple:
- pe perechi, un jucător joacă mingea pe paletă (5-6X) apoi o
trimite direct sau cu podeaua unui coechipier aflat la 3-4 m
distanţă, care o preia şi continuă exerciţiul în acelaşi mod
5. acelaşi exerciţiu, dar în trei jucători: unul la mijloc încearcă să
intercepteze cu paleta mingea pasată de ceilalţi doi

23
Învăţarea traiectoriei mingii

1. jucarea mingii la perete (distanţă 2 m) direct sau după o

ricoşare simplă a mingii din sol
2. acelaşi exerciţiu, dar cu trasarea unei zone de interdicţie de 1
m (0,5 m), în faţa peretelui, mingea urmând să ricoşeze în afara
zonei.

3. acelaşi exerciţiu, dar cu trasarea unei zone de contact

obligatoriu pe perete.

24
4. jucarea mingii la perete prin deplasări înainte-înapoi sau lateral
stânga-dreapta.

Exerciţii cu partener:

5. pase în doi cu peretele

6. Pe perete se fixează (sau se desenează) un reper (cerc,
dreptunghi etc). Jucătorii lovesc mingea căutând să atingă
reperul. Se admite o singură ricoşare a mingii din sol. După lovire,
pas lateral pentru a elibera terenul pentru partener.
Se poate ţine scorul: dacă mingea nu intră în cerc, se pierde
punctul. Se loveşte mingea cu forhandul, cu reverul şi alternativ.

25
7. într-o fază ulterioară, se poate trasa pe sol o zonă unde
mingea trebuie să ricoşeze

26
8. la masa de joc: aruncarea mingii din diferite direcţii spre
partener şi returnarea corectă de către acesta a mingii.

Poziţia de bază

- faţa spre adversar, privirea spre minge

- paleta ţinută în dreptul liniei mediane a corpului, în poziţie de
rever
- braţul şi antebraţul formează un unghi de aproximativ 90°
- trunchiul puţin aplecat în faţă, umerii paraleli cu linia de fund a
mesei
- picioarele depărtate aproximativ cât lăţimea umerilor, genunchii
flexaţi (poziţie joasă, medie sau înaltă), greutatea corpului egal
repartizată pe ambele picioare, mai mult pe vârfuri
- corpul este plasat la mijlocul mesei
- regula de bază: asigurarea unui bun echilibru al corpului care să
permită plecarea rapidă spre minge, în orice direcţie ar fi ea.

27
Exerciţii:

1. menţinerea poziţiei de bază (5-10 sec, cu pauze de 30 sec) cu

exagerarea flexiei genunchilor şi a trunchiului
2. schimbarea repetată a poziţiilor de bază specifice loviturilor
executate cu forhandul şi cu reverul
3. jocuri dinamice sau sportive care să solicite menţinerea
prelungită a poziţiei flexate a genunchilor (volei, baschet,
„leapşa“)
4. sărituri din ghemuit în ghemuit.

Deplasările specifice

- asigură plasarea corectă a tuturor segmentelor corpului faţă de

minge, punând corpul în poziţie de forhand sau rever, apropiindu-l
sau depărtându-l de masa de joc
- favorizează un bun echilibru al jucătorului
- se execută cu paşi adăugaţi (înainte-înapoi, lateral dreapta-
stânga, oblic), întotdeauna deplasarea începând cu piciorul de pe
partea spre care se execută.

28
Exerciţii fără minge:

1. mers şi alergare cu paşi adăugaţi în diferite direcţii (lateral,

înainte-înapoi, oblic)
2. deplasări laterale pe o distanţă de 3-4 metri cu imitarea
loviturilor de forhand şi rever la capătul distanţei parcurse
3. deplasarea înainte-înapoi simulând venirea la un stop şi
lovitură de apărare în momentul final al retragerii
4. din centrul unui pătrat cu latura de 5 m, deplasări laterale,
oblice şi înainte-înapoi în sensul acelor de ceasornic, la capătul
fiecărei deplasări imitând diferite lovituri
5. jucătorii, aşezaţi în linie în faţa antrenorului la o distanţă de 2 m
unul de celălalt, execută deplasări în diferite direcţii combinate cu
ghemuri sau culcare înainte-înapoi, conform comenzii primite
6. pe perechi sau în formaţie cu căpitan, deplasări „în oglindă“
7. schimbarea bruscă, la semnal (fluier, bătaie din palme etc.) a
sensului deplasării specifice
8. deplasări laterale cu paşi adăugaţi (3-4 paşi), urmate de
fandare sau ghemuire şi plecare spre noua direcţie
9. „leapşa“ în 2-3 jucători.

Exerciţii cu mingea:

1. din poziţia de bază, prinderea cu mâna îndemânatică a unei

mingi aruncate în diferite direcţii de către coechipier, ca urmare a
unei deplasări rapide specifice, laterale şi înainte-înapoi (2-3 serii
X 30 sec, pauză 60 sec)
2. executarea cu forhandul a unui singur procedeu tehnic de pe
jumătatea dreaptă sau stângă a mesei, cu direcţionare simplă,
spre forhandul sau reverul advers
3. acelaşi exerciţiu, dar cu obligativitatea de a lovi cu forhandul de
29
pe treisfertul mesei
4. acelaşi exerciţiu, dar lovitura cu forhandul se poate executa de
pe întreaga masă
5. contre forhand şi rever, executate alternativ, din colţul rever al
mesei, direcţionând mingea spre forhandul advers
6. executarea unui singur procedeu tehnic, pe o singură direcţie
(de exemplu, diagonal) cu apropierea şi depărtarea continuă a
jucătorului de lina de fund a mesei.

Loviturile drepte

Lovitura dreapta din forhand Lovitura dreapta din rever

- se efectuează asupra mingilor cu o traiectorie relativ înaltă

- contactul cu mingea se realizează „în plin“ fără a se imprima
acesteia o mişcare de rotaţie
- momentul optim al loviturii este în punctul cel mai înalt al
traiectoriei mingii (pentru a mări viteza de circulaţie a mingii se
poate lovi şi pe traiectoria ascendentă)
- planul paletei perpendicular pe suprafaţa mesei
- gestul amplu şi orientat spre înainte
- la finalul lovirii, paleta se „închide“ uşor.
30
Exerciţii:

1. B trimite mingea, cu mâna, spre jumătatea forhand a lui A, care

la rândul său o retrimite lui B printr-o lovitură dreaptă. După 10
retururi reuşite, jucătorii schimbă rolurile

2. acelaşi exerciţiu, dar A returnează mingea printr-o lovitură cu

reverul
3. acelaşi exerciţiu, dar A returnează mingea cu forhandul,
alternativ pe jumătatea forhand şi pe cea rever a lui B
4. acelaşi exerciţiu, returul de rever al lui A fiind dirijat alternativ
spre forhandul şi spre reverul lui B
5. B trimite mingea spre terenul lui A printr-o lovitură dreaptă,
executată cu forhandul apoi cu reverul. B va dirija mingea mai
întâi spre forhandul advers (10x), apoi spre reverul advers (10x)
şi în final, alternativ (10x). După fiecare 10 lovituri reuşite, rolurile
se schimbă.

31
6. acelaşi, dar B va alterna lovitura de forhand cu cea de rever.

Exerciţii pentru adaptare la traiectoria mingii venite de la

adversar:

7. B trimite succesiv mingea în terenul lui A, în zonele 1, apoi 2 şi

3: A se deplasează lateral pentru a returna toate mingile lui B,
numai prin lovituri de forhand. Jucătorii schimbă rolurile după 10
lovituri reuşite de către A

32
8. B trimite mingea spre A. A alternează o lovitură de forhand cu
o lovitură de rever printr-o deplasare rapidă, lateral, la masa de
joc (pivot)

9. B trimite succesiv mingea în zonele 1, apoi 2. A se deplasează

înainte-înapoi şi returnează mingea. După 10 lovituri reuşite,
jucătorii schimbă rolurile

33
10. acelaşi exerciţiu, dar B trimite „la întâmplare“ mingile în
zonele 1 şi 2. A, care nu mai poate anticipa, trebuie să
reacţioneze cât mai repede
11 B trimite, fără a respecta o ordine anume, mingea in zonele 1,
2,3 sau 4. A trebuie să returneze corect mingea. După 10 lovituri
reuşite, rolurile se schimbă

12 A şi B execută schimburi de lovituri cu forhandul, timp de 3

minute în acest interval de timp. ei numără schimburile corecte de
34
lovituri, pentru a stabili un record.

13. acelaşi exerciţiu, dar A şi B execută lovituri de rever

14. acelaşi exerciţiu, dar A execută lovituri de forhand, iar B de
rever
15. acelaşi exerciţiu, A loveşte mingea numai cu reverul, iar B cu
forhandul

16. 4 (6) schimburi de minge executate fără a greşi, numai cu

forhandul, şi numai cu reverul sau alternativ. Prima pereche de
35
jucători care realizează tema, strigă „stop“ şi cei doi jucători au
câte un punct. După aceasta, jucătorii schimbă partenerul prin
rotaţie şi jocul reîncepe.

Loviturile liftate

- se aplică asupra mingilor lungi, tăiate sau netăiate, liftate şi în

general asupra mingilor mai puţin rapide
- se execută cu o mişcare a braţului de jos în sus, imprimându-se
mingii un efect puternic spre înainte
- planul paletei este uşor înclinat spre înainte, lovirea mingii se
face tangenţial, pe traiectul ascendent, în punctul maxim al
traiectoriei sau pe traiectul descendent; în momentul contactului
paletă-minge, mişcarea este accelerată.
Lovitura liftată cu forhandul

Lovitura liftata cu reverul

36
Exerciţii:

1. jucătorul aruncă mingea în sol şi, în momentul fazei

ascendente o loveşte tangenţial în partea ei postero-inferioară,
accelerând mişcarea în momentul contactului cu mingea; la finalul
mişcării, paleta este deasupra capului

2. acelaşi exerciţiu, dar la masa de joc: jucătorul lasă să cadă

mingea pe jumătatea sa de masă şi după ricoşare execută o
lovitură liftată spre jumătatea opusă a mesei
3. acelaşi exerciţiu, dar mingea este aşezată pe gâtul unei sticle
de plastic (tăiată pe la jumătate) şi plasată aproape de linia de
fund a mesei; jucătorul trebuie să „lifteze“ mingea fără ca sticla să
se răstoarne

37
4. B serveşte lung, fără efect, spre forhandul lui A. A execută o
lovitură liftată cu forhandul spre forhandul lui B; schimbul continuă
cu un „bloc“ executat cu forhandul de către B

5. schimburi de mingi liftate între A şi B

6. executarea unei lovituri liftate asupra unei mingi tăiate:
- A serveşte tăiat spre reverul lui B
- B trimite o minge lungă spre forhandul lui A
- A execută o lovitură liftată; dacă a reuşit, are 1 punct; după 5
puncte marcate, cei doi schimbă rolurile.
7. A şi B joacă un set şi obligatoriu servesc tăiat
- în timpul primului set, doar A poate să lifteze mingea
- în setul următor, rolurile se schimbă

38
 Loviturile tăiate

Lovitură tăiată din forhand Lovitură tăiată din rever

- se execută cu paleta deschisă, mişcarea de lovire fiind de sus în

jos şi dinspre înapoi spre înainte
- mingea este lovită în partea ei postero-inferioară, cât mai
tangent şi va căpăta o mişcare de rotaţie „inversă“ în raport cu
direcţia ei de deplasare loviturile tăiate reduc viteza de zbor a
mingii după contactul cu jumătatea adversă a mesei
- după contactul cu paleta adversarului, mingea are tendinţa de a
39
se îndrepta spre baza fileului.

Exerciţii:

1. lovirea mingii tangenţial, în partea ei postero-inferioară, cu o

mişcare orizontală dinspre înapoi spre înainte, astfel încât după
contactul cu solul, mingea să ricoşeze spre jucător

2. menţinerea mingii pe paletă cu reverul, imprimându-i un efect

de tăietură; acelaşi lucru cu forhandul
3. acelaşi exerciţiu ca la punctul 1. executat la masa de joc şi
continuarea în condiţii identice a exerciţiului
4. execuţii alternative cu forhandul şi reverul
5. lovituri „tăiate“ la roată

6. executarea loviturilor tăiate la o jumătate de masă pusă la

40
perete cu fileu normal
7. schimburi de lovituri tăiate din forhand, cu direcţionarea
mingilor spre forhandul advers
8. acelaşi exerciţiu, dar pe partea rever
9. joc numai cu lovituri tăiate
10. joc cu temă:
- A. folosirea doar a loviturilor tăiate
- B. folosirea tuturor loviturilor învăţate.

Lovituri care imprimă mingii efecte laterale

- procedeu tehnic prin care se imprimă mingii efecte laterale (spre

dreapta sau spre stânga), în funcţie de mişcarea braţului,
anterioara loviturii mingii
- contactul cu mingea are loc în partea posterioară sau uneori, în
zonele postero-laterale
- în momentul contactului (tangenţial) cu mingea, mişcarea se
accelerează
- mingea poate fi lovită pe partea ascendentă a traiectoriei, în
punctul culminant, dar cel mai adesea pe ramura descendentă
- loviturile bazate pe efectele laterale imprimă mingii traiectorii
curbate cu convexitate spre stânga sau spre dreapta după

41
atingerea mesei; aceeaşi tendinţă şi după contactul cu paleta.
Exerciţiile pentru învăţare sunt asemănătoare cu cele pentru
învăţarea loviturilor tăiate, cu modificările de rigoare.

Jocul de mijloc

- constituie ABC-ul tenisului de masă

- loviturile au un caracter pasiv, nu se urmăreşte preluarea
iniţiativei
- eficienţa loviturilor este dată de razanţa, intensitatea tăieturilor şi
direcţionarea mingilor spre punctele vulnerabile ale adversarilor
- jocul de mijloc poate fi clasificat în funcţie de:
a. efectul imprimat mingii: jocul de mijloc tăiat (din forhand şi din
rever) care se bazează pe utilizarea loviturilor „tăiate“ şi jocul de
mijloc netăiat (cu forhandul şi cu reverul), care se bazează pe
utilizarea loviturilor „drepte“
b. momentul contactului dintre paletă şi minge: jocul de mijloc din
semizbor, când contactul cu mingea are loc imediat după
ricoşarea acesteia din masă, pe traiectoria ascendentă.

Exerciţii:

Pe lângă exerciţiile analitice specifice învăţării fiecărei lovituri

(drepte, tăiate, liftate şi cu efecte laterale), se utilizează diferite
teme:
1. joc de mijloc forhand din jumătatea dreaptă a mesei, cu
direcţionarea mingilor în diagonală, spre forhandul advers
2. joc de mijloc forhand dirijat în linie spre reverul advers
3. joc de mijloc forhand dirijat alternativ diagonal şi în linie, spre
forhandul, respectiv spre reverul advers
4. joc de mijloc forhand liber dirijat.

42
Aceleaşi teme se execută şi cu reverul din jumătatea stângă a
mesei.

Exerciţii pentru perfecţionarea combinării jocului de mijloc

tăiat din forhand şi rever:

5. joc de mijloc tăiat, alternativ cu forhandul şi reverul spre

forhandul adversarului, care la rândul lui, va dirija mingile cu
forhandul, alternativ, în diagonală şi în linie
6. acelaşi exerciţiu, spre reverul advers
7. acelaşi exerciţiu, din colţul rever spre forhandul sau spre
reverul advers
8. joc de mijloc tăiat din ambele părţi spre forhandul advers
9. acelaşi exerciţiu, spre reverul advers
10. joc de mijloc combinat forhand şi rever, cu direcţionarea
mingilor în exclusivitate în diagonală sau în linie; partenerul va
răspunde cu lovituri executate întotdeauna în linie sau în
diagonală
11. joc de mijloc tăiat din ambele părţi, cu o direcţionare liberă a
mingilor.

Exerciţii pentru învăţarea şi perfecţionarea jocului de mijloc

din semizbor:

12. joc de mijloc din semizbor cu forhandul de pe jumătatea

dreaptă a mesei, direcţionat în diagonală, spre forhandul
partenerului, care va răspunde fie cu joc tăiat, fie cu joc de mijloc
din semizbor
13. acelaşi exerciţiu, cu direcţionarea mingilor în linie, spre
reverul advers
14. acelaşi exerciţiu, cu direcţionarea mingilor alternativ în linie
15. acelaşi exerciţiu, cu direcţionarea liberă a mingilor
43
16. joc de mijloc din semizbor alternativ cu forhandul şi cu reverul
spre forhandul advers (partenerul va răspunde prin mingi trimise
în linie şi în diagonală utilizând fie lovituri tăiate, fie din semizbor)
17. acelaşi exerciţiu, spre reverul advers
18. acelaşi exerciţiu, din colţul rever al mesei spre forhandul sau
reverul advers
19. joc de mijloc din semizbor de pe toată masa spre forhandul
(reverul) advers
20. acelaşi exerciţiu, cu lovituri liber dirijate.
Pentru perfecţionarea jocului de mijloc se pot combina loviturile
tăiate cu cele din semizbor precum şi cu alte elemente tehnice:
21. cu forhandul se execută doar joc de mijloc tăiat, iar cu reverul
doar joc de mijloc din semizbor, sau invers
22. schimburi de lovituri tăiate, executând din când în când câte o
lovitură din semizbor
23. joc de mijloc de pe toată masa, tăiat şi din semizbor liber
dirijat, combinat cu atacuri directe din ambele părţi, pe orice
minge favorabilă
24. joc de mijloc tăiat de pe toată masa combinat cu lovituri de
topspin şi forhand
25. joc de mijloc de pe toată masa, combinat cu lovituri de atac cu
forhandul sau cu reverul şi cu contraatacuri din ambele părţi, liber
dirijate.

44
 Lovituri de atac

Atacul forhand

- este o lovitură puternică ("smash"), executată asupra mingilor

care ricoşează relativ înalt
- mingea este lovită în punctul maxim al traiectoriei sale
- gestul este relativ amplu şi orientat spre înainte
- în finalul mişcării, paleta are tendinţa de a se "închide" uşor
- gestul tehnic este accelerat înainte şi în momentul contactului
paletă-minge.

Atacul rever

- contactul cu mingea se realizează "în plin", în faţa corpului, în

punctul maxim al traiectoriei
- mişcarea antebraţului este cât mai liniară, tinzând spre
orizontalitate; în finalul loviturii cotul este întins
- după contactul cu mingea, paleta are tendinţa de a se "închide"
uşor.

45
Exerciţii:

1. A şi B efectuează schimburi de "contre" pe diagonala forhand.

- când doreşte, A face un atac forhand şi, dacă reuşeşte,
marchează un punct
- după ce A totalizează 10 punct, rolurile se schimbă
2. acelaşi exerciţiu, dar executat cu reverul, pe diagonala rever
3. acelaşi exerciţiu cu 2, dar când A vrea, pivotează şi execută un
atac forhand.

Teme specifice învăţării şi perfecţionării loviturilor de atac

forhand şi atac rever:

4. atac forhand în diagonală şi ulterior în linie, din colţul drept al

mesei
5. acelaşi exerciţiu, dar executat de pe jumătatea dreaptă a mesei
6. atac forhand din colţul drept ai mesei, cu direcţionarea mingilor
alternativ în diagonală şi în linie
7. acelaşi exerciţiu, dar executat de pe jumătatea dreaptă a mesei
8 atac forhand din colţul drept al mesei cu direcţionarea liberă a
mingilor
9. acelaşi exerciţiu, dar executat de pe jumătatea dreaptă a mesei
10. atac forhand de pe jumătatea stângă a mesei, spre reverul
46
advers
11. acelaşi exerciţiu, executat spre forhandul advers
12. atac forhand de pe jumătatea stângă a mesei cu direcţionarea
mingilor alternativ spre forhandul şi spre reverul advers
13. atac forhand de pe jumătatea stângă a mesei, cu
direcţionarea liberă a mingilor
14. atac forhand de pe toată masa spre forhandul sau spre
reverul advers
15. atac forhand de pe toată masa, liber dirijat.

Atacul rever se va exersa din colţul stâng al mesei (cel mult

din jumătatea stângă), prin următoarele exerciţii:

16. atac rever în diagonală

17. atac rever în linie
18. atac rever alternativ în diagonală şi în linie
19. atac rever liber dirijat.

Teme pentru învăţarea şi perfecţionarea combinării atacului

forhand cu cel de rever:

20. atac forhand alternativ cu atac rever spre forhandul

adversarului (partenerul va direcţiona alternativ mingile în
diagonală şi în linie)
21. acelaşi exerciţiu, spre reverul advers
22. din colţul stâng al mesei, atac alternativ cu forhandul şi cu
reverul spre forhandul sau spre reverul advers
23. acelaşi exerciţiu, cu direcţionarea liberă a mingilor
24. atac combinat forhand şi rever spre forhandul advers
(partenerul va dirija mingile în mod liber ales)
25. atac combinat forhand şi rever, de pe toată masa spre
reverul adversarului
47
26.din colţul stâng al mesei, atac combinat forhand şi rever cu
direcţionarea liberă a mingilor.
Loviturile de atac forhand şi rever se perfecţionează şi prin
combinarea lor cu alte procedee tehnice, rezultând de aici teme
variate, în funcţie de cunoştinţele şi imaginaţia profesorului
(antrenorului).

Procedee tehnice de apărare

Jucătorii "apărători" (defensivi) permit adversarului preluarea

iniţiativei în joc. Ei pot juca aproape sau departe de masă.
Apărătorii care joacă aproape de masă provoacă greşeala
adversarului prin mingi plasate şi rapide.
Procedeele tehnice folosite cu precădere sunt:
- loviturile tăiate de forhand şi rever (scurte şi lungi)
- blocajul sau "capacul" activ sau pasiv, executat cu forhandul sau
cu reverul
- serviciile rapide şi plasate
Apărătorii care joacă departe de masă provoacă greşeala
adversarului prin mingi tăiate şi plasate. Loviturile preferate sunt:
- loviturile tăiate de forhand şi rever (scurte şi lungi)
- loviturile înalte şi liftate executate de la o distanţă mai mare de
masă

Exerciţii pentru învăţarea apărării forhand:

1. A şi B execută joc de mijloc tăiat (cu forhandul şi cu reverul);

când A doreşte, el va lovi mingea în semizbor, provocând astfel o
variaţie de ritm în schimbul de mingi
2. A şi B joacă tăiat cu lovituri scurte şi după câteva schimburi, A
execută o lovitură tăiată lungă, dirijată spre abdomenul lui B; dacă

48
acesta nu reuşeşte să răspundă printr-o lovitură liftată, A
marchează un punct. După un anumit timp (5-10 miri), rolurile se
schimbă.
3. A execută "capace" cu reverul alternativ pe partea dreaptă, pe
mijlocul şi pe partea stângă a terenului advers
4. acelaşi exerciţiu cu 3, dar A execută "capac" cu forhandul
5. A respinge prin blocaje active executate cu forhandul spre
forhandul advers mingile liftate de B
6. acelaşi exerciţiu cu 5, dar "capacul" se execută cu reverul
7. B trimite mingi liftate cu forhandul spre forhandul lui A, care
încercă să alterneze blocajele active cu cele pasive (alternând
priza "fermă" cu una mai "relaxată")
8. B liftează cu forhandul spre forhandul lui A care, după ce
execută câteva blocaje pasive, blochează activ "ţintind" spre
abdomenul adversarului său; variantă: A execută blocajele cu
reverul.

Pentru pregătirea apărătorilor care joacă mai departe de

masă, se mai folosesc următoarele exerciţii:

9. A liftează cu forhandul spre forhandul lui B, care răspunde prin

lovituri tăiate. Obiectivul: un număr cât mai mare de schimburi de
mingi executate fără greşeală
10. acelaşi exerciţiu cu 9, dar B va dirija mingile alternativ spre
partea dreaptă şi spre mijlocul mesei adversarului său; A se
deplasează pentru a returna toate mingile prin lovituri liftate cu
forhandul
11. A liftează cu forhandul spre reverul lui B, care răspunde prin
lovituri tăiate, încercând să realizeze un număr cât mai mare de
schimburi fără greşeală

49
12. A liftează cu forhandul alternativ spre forhandul şi spre reverul
lui B care răspunde prin lovituri tăiate
Variantă: când doreşte, A poate repeta aceeaşi lovitură (de
exemplu, 2-3 lovituri spre reverul advers urmate de una în partea
opusă). Astfel jocul devine liber.
13. A alternează lovitura liftată cu lovitura tăiată de forhand, spre
forhandul adversarului, care se deplasează în adâncime pentru a
răspunde cu lovituri tăiate
Variantă: A poate dirija mingea alternativ, spre forhandul (cu
lovitură liftată) sau spre reverul (cu lovitură tăiată) lui B.
14. A şi B fac schimburi de lovituri tăiate: când doreşte, A liftează
spre forhandul lui B care trebuie să răspundă printr-o lovitură
tăiată
15. A execută atac forhand spre partea dreaptă a lui B, care (la
aproximativ 3 m de masă) răspunde prin lovituri înalte, liftate. A
va mări progresiv intensitatea (forţa) atacurilor.

Teme pentru apărarea din forhand:

16. apărare forhand din colţul drept al mesei cu direcţionarea

mingilor in diagonală, spre forhandul advers
17. acelaşi exerciţiu, dar cu direcţionarea mingilor în linie spre
reverul advers
18. apărare forhand de pe jumătatea dreaptă a mesei, cu
direcţionarea mingilor spre forhandul advers
19. acelaşi exerciţiu, cu direcţionarea mingilor spre reverul advers
20. apărare forhand din colţul drept ai mesei, cu direcţionarea
mingilor alternativ, în diagonală şi în linie
21. acelaşi exerciţiu, executat de pe jumătatea dreaptă a mesei
22. apărare forhand din colţul drept al mesei, cu direcţionare

50
liberă a mingilor
23. acelaşi exerciţiu, executat de pe jumătatea dreaptă a mesei.

Teme pentru învăţarea loviturilor de apărare executate cu

reverul:

24. apărare rever diagonal

25. apărare rever linie
26. apărare rever alternativ, diagonal şi linie
27. apărare rever liber dirijată.

Teme pentru perfecţionarea combinării loviturilor de apărare

din forhand şi rever:

28. apărare alternativ cu forhandul şi cu reverul spre forhandul

advers (partenerul va dirija atacurile de forhand alternativ în linie
şi în diagonală)
29. acelaşi exerciţiu, executat spre reverul advers
30. apărare alternativ cu forhandul şi cu reverul din colţul rever,
cu dirijarea mingilor în linie, în diagonală sau liber dirijate
31. apărare combinată, forhand şi rever, de pe toată masa, cu
direcţionarea mingilor spre forhandul advers
32. acelaşi exerciţiu, executat spre reverul advers
33. apărare combinată, forhand şi rever cu dirijarea mingilor în
exclusivitate în diagonală sau în linie (partenerul va fi obligat să
atace întotdeauna în linie sau în diagonală)
34.apărare combinată forhand şi rever cu direcţionarea liberă a
mingilor.

51
 Procedeele tehnice de contraatac

Loviturile de contraatac ("contrele") se pot executa:

a. de lângă masă: sunt lovituri executate din semizbor, de
blocare a mingilor, dirijate spre părţile laterale ale jumătăţii
adverse
b. de la semidistanţă (1-2 m de la masa de joc): sunt fie lovituri
de intensitate medie, fie lovituri decisive
c. de la distanţă (2-3 m de la masa de joc): lovituri cu traiectorie
lungă, utilizate în extremis datorită gradului mare de nesiguranţă
şi risc; se utilizează fie contraatacuri cu efect, fie loburi, fie
contraatacuri decisive, de mare intensitate.
În privinţa tehnicii de execuţie, există unele deosebiri în ce
priveşte faza pregătitoare, faza de lovire propriu-zisă şi faza de
încheiere a loviturii, în funcţie de distanţa faţă de masă în
momentul execuţiei şi de intensitatea loviturii.

52
Lovitura de contraatac forhand (sus)
Lovitura de contraatac rever (jos)

Exerciţii:

1. contre forhand în diagonală executate de lângă masă, cu o

intensitate mică a loviturilor
2. contre forhand în linie, în aceleaşi condiţii
3. contre forhand executate alternativ în linie şi în diagonală
4. contre forhand cu direcţionare liberă
5. contre rever de lângă masă, în diagonală
6. contre rever de lângă masă, în linie
7. contre rever de lângă masă dirijate alternativ în diagonală şi în
53
linie
8. contre rever de lângă masă liber dirijate.
Pe un fond de corectitudine a execuţiei exerciţiilor, se trece la
alternarea intensităţii acestora (mică şi tare, medie şi tare)
9. contre alternativ din forhand şi rever spre forhandul advers
(partenerul va direcţiona mingile cu forhandul alternativ în
diagonală şi în linie)
10. contre alternativ din forhand şi rever spre reverul advers
11.contre de pe toată masa spre forhandul advers
12.contre de pe toată masa spre reverul advers
13. contre alternativ forhand şi rever din colţul rever al mesei,
executate spre forhandul advers, spre reverul advers sau liber
dirijate
14. contre forhand şi rever în linie (partenerul va executa contre
forhand şi rever în diagonală)
15. contre forhand şi rever în diagonală (partenerul va executa
contre forhand şi rever în linie)
16. contre forhand şi rever de pe toată masa, liber dirijate.
După ce siguranţa exerciţiilor vă deveni corespunzătoare, se va
introduce şi încheierea decisivă cu forhandul sau cu reverul pe
orice minge favorabilă.

Exerciţii pentru perfecţionarea lovirii mingii din diferite poziţii

şi distanţe faţă de linia de fund:

17. contre forhand în diagonală sau în linie cu permanenta

apropiere şi depărtare de masa de joc
18. acelaşi exerciţiu, dar executat cu reverul
19. contre forhand sau rever executate alternativ în diagonală şi
în linie cu permanenta apropiere şi depărtare de masa de joc

54
20. contre combinate de pe toată masa spre forhandul sau spre
reverul advers, executate cu reverul de lângă masă şi cu
forhandul de la semidistanţă
21. acelaşi exerciţiu, dar executat din colţul rever al mesei
22. contre cu efecte de la distanţă pe direcţii prestabilite sau liber
dirijate, executate doar cu forhandul, doar cu reverul sau
alternativ
23. contre lobate cu sau fără efect, pe direcţii prestabilite sau liber
dirijate, separat cu forhandul, cu reverul sau alternativ.

Topspinul

Lovitura topspin {top = înalt şi spin = efect) este cea mai eficientă
şi temută lovitură de iniţiere a acţiunilor ofensive.
Se execută cu o mişcare rapidă a braţului, de jos în sus, prin care
se imprimă mingii un efect deosebit, datorită lovirii tangenţiale a
mingii, contactul cu mingea prelungindu-se printr-o mişcare de
"înşurubare" a mingii pe materialul paletei.

Topspinul forhand

- paleta se retrage oblic, dreapta-jos

- se duce paleta spre minge de jos în sus cu o mişcare accelerată
- mingea este lovită tangenţial în partea inferioară, pe ramura
descendentă a traiectoriei sale
- trunchiul se răsuceşte spre stânga
- mişcarea de lovire conduce paleta "închisă" de jos în sus.

55
Topspinul evoluat

- viteza mingii creşte considerabil prin executarea loviturii de

topspin spre înainte.

Topspinul cu efect lateral (side-spin)

- prin această lovitură se imprimă mingii un efect lateral care se

adaugă rotaţiei spre înainte
- mingea este lovită în partea lateral-dreaptă printr-o mişcare
orientată înainte şi în sus
- se cere o mişcare accelerată din articulaţia pumnului în
56
momentul contactului paletă-minge.

Topspinul rever

- lovitura topspin executată din rever păstrează în general

caracteristicile topspinuiui din forhand, cu unele mici modificări
datorate specificului loviturilor de rever (poziţia braţului şi a
paletei, flexia picioarelor, răsucirea trunchiului, etc.).

Exerciţii:

1. exerciţii la roată: lovirea tangenţială a roţii imitând lovitura de

topspin

57
2. cu mingea ţinută în mâna stângă, executantul va lovi mingea în
mod tangent cu paleta, care se va ridica aproape pe verticală.

Teme pentru învăţarea şi perfecţionarea topspinului forhand:

1. topspin forhand în diagonală

2. acelaşi, în linie
3. topspin forhand din colţul rever, în diagonală
4. acelaşi, în linie
5. topspin forhand executat alternativ în diagonală şi în linie
6. acelaşi, executat din colţul rever al mesei
7. topspin forhand liber dirijat
8. acelaşi, din colţul rever
9. topspin de pe 3/4 forhand al mesei liber dirijat
10. acelaşi, dar executat de pe 3/4 rever al mesei.
Aceste exerciţii se pot executa la început cu un partener care are
la dispoziţie o cutie cu 20-30 de mingi, ei trimiţând mingi tăiate
spre jucătorul care va executa topspinul.
Pentru perfecţionare, topspinul forhand se poate antrena şi
împreună cu alte elemente tehnice (de exemplu, topspin în
diagonală sau în linie, cu încheieri decisive în linie sau în
diagonală etc.).

Teme pentru învăţarea şi perfecţionarea topspinului rever:

11. topspin rever în diagonală

12. topspin rever în linie
13. topspin rever alternativ în diagonală şi în linie
14. topspin rever liber dirijat
La început, se va învăţa pe mingi tăiate de adversar, apoi pe
mingi mai active şi se va perfecţiona în diferite combinaţii cu alte
elemente tehnice (de exemplu, topspin rever în diagonală
58
combinat cu încheieri decisive cu reverul, pe aceeaşi direcţie);
într-o fază ulterioară se va trece la combinarea topspinului din
forhand şi din rever
15. topspin alternativ cu forhandul si cu reverul spre forhandul
advers
16. acelaşi, executat spre reverul adversarului
17. topspin forhand alternat cu topspin rever din colţul rever al
mesei, dirijat spre forhandul adversarului, spre reverul lui sau liber
dirijat; adversarul va prelua topspinul prin tăietură sau prin
învăluire.
Forma superioară de perfecţionare a topspinului este combinarea
topspinului din ambele părţi cu alte elemente tehnice (lovituri
decisive de forhand sau rever, topspin combinat cu joc de
apărare, joc de mijloc etc.).

Preluarea topspinului

a. Preluarea topspinului prin învăluire

Blocajul poate fi pasiv (mai rar) sau activ şi se bazează pe

ducerea rapidă a paletei în întâmpinarea mingii cu efect, contactul
realizându-se pe traiectoria ascendentă, imediat ce mingea
ricoşează din suprafaţa de joc. Paleta este "închisă", în funcţie de
intensitatea efectului imprimat mingii de către adversar.

59
 b. Preluarea topspinului prin apărare tăiată

Variante:
- veche, în care lovirea mingii se realizează mult în cădere, după
ce efectul s-a diminuat
- modernă - contactul cu mingea se realizează în apropierea
punctului culminant al traiectoriei acesteia.
Această din urmă variantă, mai activă, se execută din apropierea
mesei, cu o înclinaţie deschisă a paletei mai puţin accentuată,
contactul cu mingea fiind scurt, iar direcţia de lovire orientată mai
în jos

c. Preluarea topspinului prin retopspin

Se foloseşte în scop agresiv, cu tehnica întâlnită la loviturile de

60
topspin, reimprimându-se mingii un efect care poate împiedica
adversarul să atace decisiv.

d. Preluarea topspinului prin lovitură decisivă

Un topspin incorect executat permite contracararea lui printr-o

lovitură activă, a cărei tehnică nu diferă prea mult de cea a
contraatacurilor de intensitate mare, contactul cu mingea
realizându-se în plin, cu paleta închisă, pe ramura ascendentă a
traiectoriei.

Exerciţii:

1. preluare topspin din forhand prin apărare în diagonală

2. preluare topspin din rever prin apărare în linie
3. preluare topspin prin apărare, alternativ din forhand şi din rever
spre forhandul advers
4. preluare topspin de pe toată masa prin apărare, spre forhandul
advers
5. preluare topspin din forhand prin învăluire în diagonală
6. preluare topspin din rever prin învăluire în linie
7. preluare topspin alternativ din forhand şi rever prin învăluire,
spre forhandul advers
8. preluare topspin de pe toată masa prin învăluire, spre
forhandul advers.
Toate aceste exerciţii se vor executa la început pe mingi tăiate de
adversar. Într-o fază mai avansată, preluarea topspinului se va
antrena prin combinarea apărării tăiate cu cea prin învăluire.
9. preluare topspin din forhand prin învăluire şi din rever prin
apărare tăiată, dirijată spre forhandul advers
10. preluare topspin de pe toată masa prin apărare tăiată cu
intercalarea învăluirilor, toate mingile fiind dirijate spre forhandul
61
advers
11. preluare topspin din forhand în diagonală alternativ prin
apărare şi prin învăluire
12. preluare topspin din rever în linie alternativ prin apărare şi prin
învăluire etc.
Toate aceste teme se pot executa şi cu direcţionarea mingilor
spre reverul advers, partenerul trebuind să răspundă fie cu
topspin din forhand din colţul rever, fie prin topspin cu reverul.
Numărul temelor (exerciţiilor) se diversifică mult în cazul
direcţionării mingilor spre ambele colţuri ale mesei adverse, în
mod alternativ sau liber dirijat.
Exemplu: preluare topspin de pe toată masa prin apărare cu
reverul şi prin învăluire cu forhandul, liber dirijat etc.
Următoarele etape în antrenarea preluării topspinului sunt:
- preluarea topspinului prin lovituri ofensive puternice, decisive
(de exemplu, preluarea topspinului din forhand prin învăluire, în
diagonală, cu încheiere decisivă pe aceeaşi direcţie sau în linie)
- preluarea topspinului prin retopspin (de fapt un schimb de contre
cu efect executat de la semidistanţă sau distanţă); mingile fiind
dirijate alternativ in diagonală şi în linie, numai în diagonală sau
numai în linie, liber dirijat
- combinarea retopspinului din forhand cu cel din rever, cu
dirijarea mingilor spre reverul advers, alternativ şi liber dirijat
- combinarea procedeelor de preluare a topspinului.

62
 Serviciul

Serviciul poate fi executat într-o multitudine de variante,

în funcţie de locul din care se efectuează, de partea paletei care
loveşte mingea, de traiectoria şi efectele imprimate mingii, de
combinarea acestor elemente. După efectul imprimat mingii, se
pot deosebi:

a. Serviciul tăiat

- se bazează pe efectul de tăietură imprimat mingii, executat atât

cu forhandul cât şi cu reverul.

63
b. Serviciul liftat

- printr-o mişcare oblică de jos în sus, se imprimă mingii o rotaţie

spre înainte
- mingea este lovită tangenţial, în partea ei postero-superioară
- serviciul liftat se direcţionează fie spre punctul mai nevralgic al
adversarului, fie foarte lateral
- se execută de obicei cu forhandul.

c. Serviciul cu efecte laterale

- se poate executa cu forhandul sau cu reverul

- mingea capătă un efect lateral, imprimându-i-se o mişcare de

rotaţie spre dreapta sau spre stânga
- mingea este lovită tangenţial în jumătatea ei posterioară printr-o

64
mişcare rapidă a braţului de joc, care descrie un arc de cerc de
sus în jos şi de la dreapta la stânga (când se execută cu
forhandul) sau de ia stânga spre dreapta (când se execută cu
reverul).

d. Servicii cu efecte combinate

- sunt servicii care combină două feluri diferite de efecte cum ar fi

efectul lateral cu cel de tăietură sau liftat, mărind astfel gradul de
dificultate al preluării serviciului
- se pot executa atât cu forhandul cât şi cu reverul.

e. Serviciul drept fără efect

- serviciu de obicei lung, direcţionat spre zonele laterale sau spre

65
punctele slabe ale adversarului
- lovirea mingii se face "în plin", printr-o mişcare rectilinie a
braţului, planul paletei perpendicular pe direcţia de zbor
- acest tip de serviciu imprimă mingii cea mai mare viteză de
înaintare
- se poate executa atât cu forhandul cât şi cu reverul.

f. După traiectoria imprimată mingii

- servicii scurte - executate în zonele A, B sau C (A’, B’ sau C’)

- servicii medii - executate în zonele D, E sau F (respectiv D’, E’
sau F’)
- servicii lungi - executate în zonele G, H, I (respectiv G’, H’ sau I’)
- razanţa cu fileul este un factor determinant al eficacităţii
serviciului.

g. După locul din care se execută

- servicii executate din colţul rever

- servicii executate din colţul forhand
- servicii executate de la mijlocul mesei
- locul ales pentru executarea serviciului are raţiuni în special
tactice (posibilitatea de a "controla" câmpul de joc cu lovitura

66
favorită).

h. După direcţionarea mingilor

- servicii executate spre forhandul advers

- servicii executate spre mijlocul mesei
- servicii executate spre reverul advers
- de asemenea, direcţionarea serviciilor are raţiuni de ordin tactic.
Un bun serviciu trebuie:
- să nu permită preluarea iniţiativei de către adversar
- să oblige adversarul la o execuţie care să favorizeze pe
executant
- să fie direcţionat spre zonele mai vulnerabile ale adversarului
- să fie variat din punct de vedere al efectului imprimat, al
intensităţii acestuia, al locului de executare şi al direcţionării
mingii.

Exerciţii pentru învăţarea şi perfecţionarea serviciilor

În prima fază se urmăresc doar aspectele de ordin

regulamentar, respectiv realizarea contactului iniţial al mingii cu
jumătatea proprie de masă. Serviciile se pot executa „din mână”,
lipsind atât razanţa cât şi direcţionarea şi efectul. Într-o fază
ulterioară, se trece la învăţarea serviciilor cu efect, tăiate, la
început din forhand, apoi din rever, procesul de perfecţionare al
lor mergând în paralel. Ultima fază o reprezintă legarea serviciilor
de alte elemente tehnice, cu care dau naştere unor acţiuni
tehnico-tactice.
1. serviciu simplu, executat cu forhandul
2. serviciu simplu, executat cu reverul
3. serviciul cu forhandul, executat în condiţii regulamentare, prin

67
aruncarea mingii din palma stângă
4. idem, cu reverul
5. serviciul cu forhandul şi apoi cu reverul, executat în diferite
zone marcate pe masa de joc; se poate executa sub formă de
concurs, cu ţinerea scorului
6. serviciul scurt tăiat cu forhandul, urmat de topspin şi prinderea
mingii
7. serviciul cu efect lateral, executat cu forhandul din colţul rever
al mesei, urmat de încheieri decisive cu forhandul
8. serviciul scurt cu reverul în diagonală, cu efect lateral spre
stânga, continuat cu încheieri decisive din ambele părţi.

Preluarea serviciului

Se realizează printr-unul din elementele tehnice anterior

descrise (jocul de mijloc tăiat sau din semizbor, apărare, atac,
topspin etc.), în funcţie de situaţia tactică şi de posibilităţile
tehnice ale executantului.
Tendinţa actuală este ca preluarea serviciului să se facă printr-o
lovitură activă, cât mai agresivă, care să schimbe raportul de forţe
în favoarea primitorului.

Exerciţii:

La început, se învaţă preluarea printr-o mişcare simplă, de

„împingere” a mingii peste fileu, lovitura fiind tipică jocului de
mijloc netăiat. Urmează preluarea serviciilor prin atac (odată cu
învăţarea mişcărilor de înclinaţie a paletei), apoi prin lovituri
tăiate. Forma cea mai evoluată de preluare a serviciilor este
preluarea prin topspin.
1. preluarea serviciilor fără efect cu forhandul şi apoi cu reverul

68
prin simpla împingere a mingii peste fileu şi continuarea prin joc
de mijloc simplu
2. preluarea serviciilor fără efect cu forhandul şi apoi cu reverul
prin atac şi continuarea prin joc de contre, în formă incipientă
3. preluarea serviciilor fără efect cu forhandul şi apoi cu reverul
prin tăietură şi continuarea prin joc de mijloc tăiat
4. preluarea serviciilor cu efect de tăietură prin tăietură cu
forhandul sau cu reverul şi continuare prin joc de mijloc tăiat sau
prin joc de contre sau atac
5. preluarea serviciilor cu efect de tăietură prin atac şi continuare
jocului de contre sau a atacului

69
6. preluarea serviciilor cu efecte laterale prin tăietură şi
continuarea jocului de mijloc sau a apărării
7. preluarea serviciilor cu efecte liftate prin atac şi continuare cu
joc de contre sau atac
8. preluarea serviciilor cu efecte liftate prin tăietură şi continuare
cu joc de mijloc tăiat sau cu joc de apărare
9. preluarea serviciilor scurte cu sau fără efecte printr-o lovitură
tăiată din semizbor, cu o traiectorie foarte scurtă a mingii şi
continuare cu joc de mijloc scurt, din semizbor
10. preluarea serviciilor lungi tăiate prin topspin şi continuarea
jocului de contre sau a topspinului pe blocajul adversarului.

70
 Stopul

- mingea este trimisă in spaţiul de joc advers cât mai aproape de

fileu
- contactul cu mingea este scurt, în jumătatea ei postero-
inferioarâ, cu paleta „deschisă”
- mingea se loveşte în semizbor, imprimându-i-se in efect tăiat
- se execută atât cu forhandul cât şi cu reverul
- momentul favorabil execuţiei este atunci când mingea vine de la
un adversar aflat la distanţă de masa de joc.

Exerciţii:

1. atac forhand în diagonală alternat cu stop cu forhandul pe

aceeaşi direcţie, spre mijlocul mesei sau spre reverul advers
2. atac forhand în linie alternat cu stop cu forhandul în linie sau în
diagonală
3. atac pe rever în diagonală (sau în linie) alternat cu stop cu
reverul în diagonală sau linie
4. atac forhand liber dirijat combinat cu stop spre forhandul sau
spre reverul advers, la mijlocul mesei sau la libera alegere a
executantului
5. acelaşi exerciţiu, executat cu reverul

71
6. atac forhand liber dirijat combinat cu stop şi încheiere decisivă
sau topspin spre mijlocul mesei.

72
6. Noţiuni de tactică elementară

Tactica este un „proces de gândire ce se concretizează

printr-o selecţionare şi aplicare adaptată a procedeelor tehnice
însuşite şi prin valorificarea calităţilor motrice, psihice şi a
cunoştinţelor de ordin teoretic ale sportivului, la situaţiile concrete
apărute spontan în timpul meciurilor şi concursurilor" (Angelescu,
N. - 1977).
Analizele pe film au arătat că o lovitură puternică de atac imprimă
mingii o viteză medie de 180 km/h (aproape 50 m/sec), iar o
lovitură normală imprimă mingii o viteză între 10 şi 20 m/sec. În
cazul unui ritm de joc rapid, un jucător loveşte mingea la fiecare
0,4 sec şi are la dispoziţie doar 0,2 sec. până la o nouă lovitură.
Dacă privim aceste date şi în contextul dimensiunilor suprafeţei
de joc (lungimea mesei fiind de 274 cm, iar lăţimea de 152,5 cm.),
ne putem da seama de importanţa rapidităţii şi corectitudinii
analizei mentale care trebuie să „comande" jucătorului folosirea
celei mai adecvate soluţii (lovituri) pentru a realiza o ripostă
corectă şi eficientă.
Cu alte cuvinte, caracteristicile jocului solicită sportivilor o gândire
corectă în cel mai scurt timp. Scopul tacticii este de a valorifica la
maximum particularităţile pozitive ale sportivului (calităţile fizice,
tehnice, psihice ) pentru a obţine victoria.
Tendinţa actuală este ca pe fondul unei pregătiri tehnice
la nivel înalt, să intervină o „hiperspecializare" a sportivului în
executarea anumitor procedee tehnice, puţine ca număr, dar
executate aproape la perfecţie şi care vor constitui „punctele

73
forte" ale acestuia. În acelaşi timp, jucătorul trebuie să sesizeze
punctele cele mai vulnerabile ale jocului adversarului său şi să
profite la maximum, prin exploatarea acestora în favoarea sa.
De exemplu, dacă adversarul este incomodat de mingile venite
într-o anumită zonă a mesei, se va dirija mingea cu precădere în
acea zonă, utilizând în acelaşi timp procedee tehnice care-l
deranjează cel mai mult. Pentru a realiza aceste sarcini este
necesară studierea, cunoaşterea prealabilă a adversarului.
Adaptarea la condiţiile de concurs, la calitatea
suprafeţelor de joc, la mingile utilizate, la iluminatul sălii sau
calitatea parchetului, sunt alte elemente importante în vederea
obţinerii unui randament maxim.
Anticiparea acţiunilor adversarului, dublată de o bună
pregătire tehnică care să permită executarea unei lovituri decisive
în situaţia favorabilă creată, introducerea unor lovituri „surpriză"
care să deruteze adversarul obligându-l să improvizeze precum şi
impunerea propriului ritm de joc, pot crea la rândul lor importante
avantaje în plan tactic. În cele ce urmează, vom prezenta câteva
scheme tactice simple şi strategii de joc pentru „construirea" unui
punct.

Scheme tactice simple pornind de la serviciu:

1. A serveşte lung şi rapid spre reverul sau abdomenul lui B

B răspunde cu o minge pe mijlocul mesei
A „pivotează” şi execută un atac forhand în diagonală

2. A serveşte lung, pe reverul lui B

B returnează mingea pe reverul lui A
A trimite cu reverul în lung de linie, pe forhandul lui B

74
B trimite în diagonală spre forhandul lui A
A atacă cu forhandul spre abdomenul lui B

3. A serveşte scurt spre forhandul lui B

B deturnează mingea cu forhandul în diagonală
A atacă cu forhandul pe reverul lui B

4. A serveşte şi are la dispoziţie (după serviciu) două atingeri de

minge pentru a câştiga schimbul.
Dacă A punctează decisiv după mai mult de două atingeri,
punctul nu contează.
Se totalizează punctele marcate după această regulă timp de 5
minute, după care se schimbă rolurile, servind jucătorul B.

5. Exploatarea unui plasament greşit al adversarului la primirea

serviciului
B se plasează pentru primirea serviciului:
- mult în partea dreaptă a mesei
- mult în partea stângă a mesei
- departe de masă
- „lipit” de masă
A, în fiecare din aceste situaţii, serveşte de 5 ori şi câştigă punctul
dacă B nu reuşeşte să returneze corect mingea.
A trebuie să servească astfel încât să câştige punct direct din
serviciu. A va trebui:
- să plaseze sistematic serviciul în partea opusă lui B
- să ia în considerare reacţiile anticipate ale lui B, pentru a-l
prinde pe acesta pe picior greşit.

75
Variantă: B îşi schimbă aşezarea după fiecare serviciu pentru a-l
obliga pe A să se adapteze rapid situaţiei

6. Exploatarea întregii suprafeţe de joc adverse:

A şi B joacă 2 seturi:
-în timpul primului set, B nu poate trimite mingea decât în
jumătatea forhand a lui A
A poate trimite mingea pe toată jumătatea adversă
-în setul al doilea rolurile se inversează
- cel care cumulează mai multe puncte în cele două seturi
câştigă.

Exemplu de strategie de joc

A „fixează” adversarul într-o parte a mesei, trimiţând în mod
repetat mingea în acea zonă, pentru a-l surprinde apoi cu un atac
în partea opusă.
A îşi „plimbă” adversarul dintr-o zonă în alta pentru a provoca un
răspuns greşit al acestuia.
B va încerca să scurteze schimburile, atacând decisiv orice minge
favorabilă.

7. Exploatarea unei zone a mesei de joc

În partea dreaptă (stângă) a fiecărei jumătăţi de masă, se
trasează cu creta o zonă; sportivii joacă un set. Când unul dintre
ei câştigă un schimb finalizând în acea zonă, el primeşte 3
puncte.

Exemplu de strategie de joc

76
-Trimiterea repetată a mingii pe reverul adversarului pentru a-l
surprinde apoi cu o minge plasată în zona haşurată
-trimiterea sistematică a mingii doar în zona haşurată
profitarea de faptul că adversarul "apără" zona haşurată, pentru
a-l surprinde cu o lovitură spre reverul său
-acelaşi exerciţiu se poate dezvolta (diversifica) folosind diferite
alte zone ale mesei de joc.

8. Joc cu temă:
În primul set serveşte doar jucătorul A şi nu poate, în acelaşi
schimb de mingi, să lovească mingea cu reverul mai mult decât o
singură dată; în caz contrar pierde punctul.
În setul următor rolurile se inversează.

Exemplu de strategie de joc

Cel care serveşte trebuie să se plaseze în aşa fel încât să
acopere toată jumătatea sa de masă cu forhandul şi totodată să
încerce scurtarea schimburilor.
Primitorul trebuie să plaseze mingile în aşa fel încât să oblige
adversarul să lovească mingea cu reverul.De asemenea,
primitorul poate profita de poziţionarea mult înspre partea rever a
adversarului.

77
 7. Pregătirea fizică în tenisul de masă

Tenisul de masă a evoluat mult în ultimii ani, sub toate

aspectele: tehnologia materialelor utilizate, tehnica, tactica,
pregătirea fizică, regulamentul.
Există o puternică relaţie de determinare între tehnologia
materialelor utilizate (paletă, minge, suprafaţă de joc) şi tehnica
de joc, în sensul că perfecţionarea materialelor utilizate determină
o adaptare corespunzătoare a tehnicii şi tacticii de joc.
Dacă înainte de apariţia „soft-ului" loviturile nu aveau prea mult
efect, noile materiale au făcut posibilă imprimarea unei mari
viteze de înaintare şi rotaţie a mingii (chiar până la 40m/s, potrivit
lui Sydel - 1992).
Această creştere a vitezei de joc impune practicanţilor
jocului o foarte bună pregătire fizică. Jocul solicită din partea
sportivilor o mişcare corporală intensă (deplasări scurte şi rapide
în toate direcţiile, mişcări de rotaţie şi flexie la diferite nivele, etc.),
o (re)adaptare permanentă a echilibrului perturbat datorită
datorită deselor schimbări ale centrului de greutate în timpul
jocului. Părerile diferiţilor specialişti în privinţa definirii noţiunii de
„pregătire fizică” converg spre ideea că pregătirea fizică este un
proces orientat spre dezvoltarea şi perfecţionarea capacităţilor
motorii, determinând prin aceasta o creştere a posibilităţilor
funcţionale şi a indicilor morfologici ai organismului sportivului.
În condiţiile actuale este imposibil să concepem un antrenament
tehnic sau tactic tară a lua în considerare aspectul fizic solicitat
de acestea.

78
Conceptul de „pregătire integrată" (Fernandez şi colab - 2003)
presupune combinarea factorilor tehnici, tactici şi de pregătire
fizică, realizând o perfecţionare suplimentară a acelor calităţi
motrice solicitate în mod special de caracteristicile jocului de tenis
de masă .
O bună pregătire fizică generală este o premisă dar şi o
condiţie a obţinerii unor rezultate foarte bune în tenisul de masă.
Ea presupune, în opinia lui Angelescu N. (1977), nu numai
atingerea unor parametri corespunzători ai calităţilor motrice de
bază cât şi dobândirea unor deprinderi motrice cât mai variate,
însuşirea unor elemente din jocurile sportive, în aşa fel încât să
poată fi folosite interacţiunea şi transferurile pozitive dinspre
acestea spre specificul jocului de tenis de masă.
Pregătirea fizică specială urmăreşte perfecţionarea
calităţilor motrice specifice prin intermediul unor structuri de
exerciţii similare cu deprinderile întâlnite în jocul de tenis de
masă.
Alături de mijloacele specifice tehnicii tenisului de masă se
utilizează şi mijloacele nespecifice dar cu efect direct asupra
calităţilor motrice specifice.
Practica a demonstrat că doar o îmbinare raţională şi echilibrată a
mijloacelor nespecifice cu cele specifice, cu pondere diferită în
funcţie de vârsta şi nivelul jucătorilor, de sarcinile etapei de
pregătire, poate să asigure o pregătire fizică optimă a jucătorilor
de tenis de masă (Angelescu N. 1977).
Există o interdependenţă permanentă între calităţile
motrice supuse perfecţionării prin antrenament, ele influenţând-se
reciproc. Când influenţele determină o creştere valorică a jocului

79
sportivului, putem vorbi de un transfer pozitiv (ex.: exerciţiile
pentru dezvoltarea vitezei de deplasare specifică au ca efect şi o
creştere a forţei membrelor inferioare).
În cazul utilizării exagerate a unor mijloace pentru dezvoltarea
unei anumite calităţi motrice poate apare un transfer negativ
asupra perfecţionării celorlalte calităţi motrice, ca de exemplu
lucrul pentru dezvoltarea rezistenţei, fără o dozare corectă, are o
influenţă negativă asupra vitezei.
Hernandez (2001), în urma observaţiilor efectuate dar şi a
discuţiilor cu specialişti din domeniu (jucători, antrenori,
preparatori fizici) a ajuns la concluzia că cele mai importante
calităţi motrice necesare unui jucător de tenis de masă sunt:
viteza de reacţie, viteza de deplasare, puterea şi orientarea
spaţială.
O analiză a jocului efectuată de Drianovski şi Otcheva
(2002) arată că: numărul de lovituri într-un punct este 3,5-4,5 ;
durata medie a unui schimb este de 3,4-3,8 sec.; intervalul între
puncte este de 9,35-9,48 sec.
Aceeaşi autori arată că numărul mediu de lovituri executate de un
jucător într-o partidă este de 630 lovituri, ceea ce ne arată
importanţa rezistenţei în regim de forţă a sportivului.
Tang, Mizoguchi şi Toyoshima (2002), au observat că viteza
mingii de 40mm faţă de cea de 38mm, a scăzut doar cu 1-2% , iar
timpul în care mingea este în joc a crescut cu 2-4%.
Toate aceste date demonstrează că structura jocului nu s-a
modificat în urma ultimelor schimbări de regulament şi că
dinamica jocului a crescut datorită serurilor mai scurte, solicitând
la un nivel înalt viteza de reacţie, viteza de deplasare, viteza de

80
execuţie, orientarea spaţială, puterea şi rezistenţa în regim
de forţă.
După prezentarea acestor date de referinţă, vom prezenta pe
scurt, principalele calităţi motrice care stau la baza executării
procedeelor tehnico-tactice din jocul de tenis de masă. Totodată
vom prezenta câteva exerciţii şi sugestii pentru perfecţionarea
acestor calităţi, care caracterizează motricitatea specifică jocului.

Viteza

În tenisul de masă actual, viteza sub toate formele ei este

un factor de cea mai mare importanţă în obţinerea succesului.
Conform lui Weineck (1992) viteza unui jucător este o capacitate
motorie complexă, compusă dintr-o serie de alte capacităţi
psihofizice secundare :
- capacitatea de percepere a situaţiilor de joc şi a diferitelor
schimbări, în cel mai scurt timp posibil = viteza de percepţie
- capacitatea de anticipare a jocului, a comportamentului
adversarului, în cel mai scurt timp posibil = viteza de anticipare
- capacitatea de a decide in cel mai scurt timp posibil, asupra
celui mai adecvat răspuns la acţiunile adversarului = viteza de
decizie
- capacitatea de a reacţiona la diferite acţiuni neaşteptate în
timpul jocului = viteza de reacţie
- capacitatea de a realiza mişcări ciclice şi aciclice fără minge,
într-un înalt ritm = viteza de deplasare
- capacitatea de execuţie rapidă a tehnicii de joc = viteza de
execuţie
- capacitatea de adaptare rapidă a posibilităţilor cognitive,

81
tehnico-tactice şi condiţionale = viteza de adaptare
În tenisul de masă, toate aceste forme de viteză se întâlnesc în
dinamica unui joc. Un jucător rapid e acela care poate utiliza un
maximum din capacităţile motorii mai sus enunţate, ca de
exemplu :
- viteza de percepţie: a percepe, a observa modul în care
adversarul atacă mingea
- viteza de decizie: alegerea rapidă între două sau mai multe
acţiuni de atac.

Viteza de reacţie

Se referă la iuţeala cu care jucătorul răspunde la stimuli

şi la durata necesară pentru a se angrena în acţiune.
Este dependentă de o serie de factori, din care amintim:
- nivelul tonusului muscular în poziţie de aşteptare sau în timpul
diferitelor acţiuni: un tonus muscular ridicat determină o valoare
ridicată a vitezei de reacţie, perceperea stimulilor făcându-se mai
rapid în aceste condiţii;
- concentrarea permanentă a atenţiei pe tot parcursul jocului, care
să dea informaţii optime pentru declanşarea reacţiei jucătorului;
- activitatea analizatorilor vizuali şi auditivi pentru a sesiza
elemente legate de deplasarea adversarului, traiectoria mingii,
determinând o reacţie corespunzătoare;
- anticiparea acţiunilor adversarului, a fazelor de joc;
- sesizarea rapidă a situaţiilor concrete de joc şi rezolvarea logică
a acestora (Angelescu N. - 1977).

Exerciţii:

1. joc „în oglindă": pe perechi, faţă în faţă la o distanţă de 1,5-2m:

82
un jucător execută o mişcare simplă (de braţ, de picior, etc.)
celălalt încearcă să-l imite; după un anumit număr de repetări,
rolurile se schimbă
2. „Leapşa" („atinge glezna adversarului") în 2 sau 3 jucători, 4
serii x 20 sec., pauză de 60 sec.
3. pe perechi, faţă în faţă, distanţa 1,5-2m : un jucător aruncă o
minge de tenis de masă în diferite direcţii (lateral stânga,dreapta,
înainte, oblic înainte), celălalt încearcă sa o prindă până nu atinge
solul (2 serii x 30sec., pauză 60 sec.).
4. starturi din poziţii de plecare neobişnuite, la diferite semnale
dinainte stabilite, continuate cu alergare pe 10-15m
5. executarea unor schimburi de lovituri din imediata apropiere a
mesei de joc, fără o direcţionare a mingilor dinainte stabilită
6. joc cu parteneri mai valoroşi, foarte rapizi
7. executarea de retururi la mingile aruncate de robotul „Stiga"
reglat la o frecvenţă superioară celei din joc şi la o intensitate
medie sau mare a loviturii, cu direcţionare liberă
8. acelaşi exerciţiu, dar robotul poate fi înlocuit de antrenor sau
de un coechipier care are la dispoziţie o cutie plină cu mingi, pe
care le va trimite cu frecvenţă ridicată, în diferitele direcţii şi cu
intensitate diferită, în terenul advers.

Viteza de execuţie

Weineck (1992) defineşte viteza de execuţie ca fiind

„capacitatea de a realiza mişcări unice, aciclice cu viteza maximă,
împotriva unei rezistenţe reduse".
Această formă a vitezei se referă deci la iuţeala cu care se
execută diferitele elemente ale jocului de tenis de masă.

83
Conform lui Angelescu N. (1977) viteza de execuţie are la bază
forţa dinamică („explozivitatea”) braţului de joc, manifestată pe
fondul unei automatizări perfecte a mişcării, jucătorul putând în
felul acestea să-şi concentreze întreaga atenţie asupra rapidităţii
execuţiei procedeului tehnic ales.
Viteza de execuţie este puternic condiţionată de viteza de
deplasare specifică (care asigură plasarea corpului în poziţiile de
lovire a mingii) şi de viteza de reacţie (care asigură răspunsul
prompt la diverşi stimuli din timpul jocului).

Exerciţii:

1. execuţie frontală: sportivii imită un procedeu tehnic iar

antrenorul indică ritmul de execuţie prin numărare, accelerându-l
treptat
2. execuţia unui procedeu tehnic, crescând numărul de repetări în
unitate de timp sau micşorând treptat durata de execuţie a unui
număr prestabilit de repetări
3. joc contra unor adversari cu o valoare mai ridicată şi mai rapizi
4. returnarea mingilor trimise de robotul „Stiga" : se va pune
accentul "pe viteza de execuţie din ce în ce mai mare şi pe
menţinerea autocontrolului în ceea ce priveşte tehnica de
execuţie corectă a loviturii.

Viteza de repetiţie

Viteza de repetiţie reprezintă frecvenţa cu care se

execută loviturile pe parcursul desfăşurării jocului (Angelescu N.
1977) şi are atât o condiţionare fizică cât şi una tehnică.

Exerciţii:

1. antrenament cu robotul „Stiga", cu reglarea frecvenţei de

84
aruncare a mingilor peste frecvenţa normală de joc, respectând
totuşi posibilităţile tehnice ale jucătorului
2. joc cu partener: execuţia temelor tehnico-tactice într-un ritm
susţinut, cu o frecvenţă cât mai mare a loviturilor, partenerul
jucând în imediata apropiere a mesei
3. reprize de „box cu umbra".

Viteza de deplasare

Caracteristic pentru jocul de tenis de masă este

deplasarea rapidă, în diferite direcţii a jucătorului, pe distanţe
scurte (3-5m).
Poziţia de bază a jucătorului constituie punctul de plecare pentru
orice deplasare în mare viteză, în vederea realizării în condiţii
optime şi cu eficienţă mare a loviturilor.

Exerciţii:

1. sprinturi pe distanţe foarte scurte (4-6-8m)

2. deplasări laterale şi înainte-înapoi cu ghemuire la schimbarea
direcţiei (3-4m)
3. deplasarea rapidă laterală pe o distanţă de 3-4m şi imitarea
loviturii de forhand la finalul deplasării-revenire rapidă în punctul
de plecare şi menţinerea poziţiei de bază - se continuă cu
deplasarea în direcţia opusă şi imitarea loviturii de rever ; se
stabileşte un număr de repetări a exerciţiului şi se execută
contracronometru, sub formă de concurs
4. din centrul unui pătrat (hexagon) cu latura de 5m, deplasări
laterale, oblice, înainte-înapoi în sensul acelor de ceasornic, cu
atingerea liniei cu piciorul şi imitarea unei lovituri - revenire în
poziţia de plecare

85
5. antrenament cu robotul „Stiga"
6. antrenorul aruncă cu mâna sau loveşte cu paleta mingi strânse
într-o cutie modificând în permanenţă frecvenţa loviturilor,
intensitatea, direcţia sau efectul lor
7. contre forhand de pe treisfertul mesei sau de pe toată masa,
dirijate exclusiv spre forhandul advers
8. contre combinate (forhand alternat cu rever) din colţul rever al
mesei, direcţionate spre reverul adversarului
9. contre pe toata masa, liber direcţionate, cu modificarea
permanentă a distanţei faţă de masă
10. joc de apărare cu venirea rapidă la stopurile puse frecvent de
adversar, cu precădere spre zonele laterale ale mesei.

Puterea

Potrivit lui Weineck (1992), prin forţa rapidă (puterea)

jucătorului se înţelege capacitatea sistemului neuromuscular de a
mişca corpul în întregime, părţi ale acestuia (braţ, picior) sau
obiect, cu viteză maximă. În tenisul de masă, pentru a imprima o
viteză mai mare mingii este necesară o mişcare a corpului
executată în mare viteză, cu scopul de a transmite paletei viteza
maximă în momentul lovirii mingii.

Rezistenţa

Rezistenţa reprezintă capacitatea organismului de a

efectua o activitate fizică un timp îndelungat, fără a reduce
eficacitatea.
În jocul de tenis de masă pe lângă oboseală fizică se manifestă şi
oboseala nervoasă, consecinţă a tensiunii psihice din timpul

86
competiţiilor sau antrenamentelor.
Rezistenţa se manifestă atât sub forma rezistenţei generale cât şi
a rezistenţei speciale.
O buna rezistenţă generală facilitează o refacere mai rapidă după
efortul din jocuri şi antrenamente, determinând totodată un nivel
mai scăzut de oboseală în ultima parte a jocului.
Exerciţiile folosite pentru dezvoltarea rezistenţei generale se
bazează pe un volum de lucru mărit (durată, număr repetări,
distanţe parcurse, etc.) în condiţiile unui efort efectuat cu o
intensitate medie, constantă:
- jocuri sportive (baschet, handbal, fotbal) şi jocuri dinamice
(„huştiuluc”, „prizonierii” etc.) desfăşurate pe o durată mai mare
de timp, sau la sfârşitul lecţiei de antrenament
- alergare în tempo moderat, mărind treptat distanţa sau timpul,
etc.
Rezistenţa specifică jucătorului de tenis de masă reprezintă
capacitatea acestuia de a face faţă ritmului crescut din
antrenamente şi jocuri, fără o diminuare a eficienţei jocului său.
Conform specialiştilor, jucătorii trebuie să acopere zilnic, în
condiţii de turneu, prin deplasări specifice distanţa de 5400m
(Angelescu N. -1977), ceea ce solicită un nivel ridicat al
rezistenţei specifice şi bineînţeles al celei generale.
Formele de manifestare a rezistenţei specifice sunt:
- rezistenţa în regim de forţă
- rezistenţa în regim de viteză.
Rezistenţa în regim de forţă se manifestă în tenisul de masă
sub forma rezistenţei în regim de putere, jucătorul trebuind să
mobilizeze forţa rapidă a trunchiului şi a extremităţilor, pe o

87
perioadă mai lungă de timp (durata unui meci sau antrenament).
Este absolut necesară jucătorilor ofensivi cu lovituri puternice,
executate cu o frecvenţă ridicată şi a căror intensitate nu trebuie
să scadă indiferent de gradul de solicitare din timpul jocului.
Exerciţiile utilizate pentru dezvoltarea rezistenţei în regim de forţă
au la bază:
- un volum mare de timp (120-150min) afectat perfecţionării unei
singure lovituri (ex. topspinul) fără a intercala alte procedee
tehnice
- executarea atacurilor decisive asupra mingilor lobate pe o
perioadă de 30-40min ;
- imitarea unor lovituri, cu o frecvenţă identică cu cea din joc,
folosind diferite îngreuieri (ex. manşoane de plumb de 100-800gr
la fiecare picior ; palete mai grele decât cele obişnuite 300-400gr
etc.)
Rezistenţa în regim de viteză facilitează executarea diferitelor
lovituri cu o viteză de execuţie şi de repetiţie la cele mai înalte
cote, în condiţiile menţinerii unui ritm alert de deplasare specifică.
Exerciţiile utilizate se vor baza pe pauze scurte între reprizele de
repetări, în care revenirea este incompletă:
- contre forhand executate de pe treisfertul mesei sau de pe toată
masa spre un punct fix al terenului advers
- contre combinate forhand şi rever de pe toată masa, executate
din apropierea mesei şi dirijate spre un singur punct din terenul
advers
- serii de 2-3 min. de contre în compania robotului „Stiga” reglat la
o frecvenţă de peste 70 mingi/min;
- joc într-un spaţiu mai mic decât cel regulamentar, etc.

88
Îndemânarea

Putem afirma că un jucător este îndemânatic dacă are

capacitatea de a-şi adapta rapid acţiunile la situaţiile mereu
schimbătoare care pot apărea în timpul jocurilor sau
antrenamentelor şi dacă are capacitatea de a învăţa cu uşurinţă
mişcările noi.
Din acest punct de vedere, îndemânarea specifică jucătorului de
tenis de masă se manifestă prin: mânuirea cu uşurinţă a paletei,
execuţia precisă, cu economie de energie a procedeelor tehnice
noi pe baza combinării priceperilor şi deprinderilor cunoscute
(Angelescu N. -1977).
Factorii importanţi care condiţionează îndemânarea în tenisul de
masă sunt, în opinia autorului citat:
- legătura dintre senzaţiile vizuale şi cele musculare, care se
referă în principal la coordonarea ochilor (fixaţi pe toată durata
jocului asupra ţintei mobile care este mingea) cu mâna şi
picioarele;
- vederea în profunzime;
- echilibrul şi orientarea spaţială;
- viteza şi supleţea;
- simţul ritmului de joc;
- funcţionalitatea optimă a simţului chinestezic.
Ansamblul factorilor enumeraţi mai sus, permit jucătorului să-şi
regleze poziţia corpului sau a segmentelor acestuia în funcţie de
traiectoria şi viteza cu care mingea vine spre el, aşa încât să
poată executa procedeele tehnice în cele mai bune condiţii.

89
Exerciţiile utilizate pentru dezvoltarea aceste calităţi, îmbină
jocurile dinamice şi sportive (generatoare de situaţii noi mereu
schimbătoare), cu trasee aplicative (care solicită din plin
deprinderile motrice de bază şi aplicative) cu exerciţii specifice
tenisului de masă executate cu schimbarea permanentă a ritmului
de joc, cu limitarea spaţiului de returnare a mingilor, joc contra
2(3) adversari, joc contra robotului „Stiga”.
Condiţia de bază este efectuarea acestor exerciţii când
organismul dispune o capacitate maximă de lucru, înainte de a se
fi instalat oboseala.

Forţa

În tenisul de masă actual forţa reprezintă o calitate

motrică esenţială atât datorită caracteristicilor jocului, bazat pe o
mişcare permanentă la masa de joc şi pe lovituri din ce în ce mai
puternice, cât şi datorită faptului ca dezvoltarea forţei creează
premisa îmbunătăţirii celorlalte calităţii motrice, în special a vitezei
(AngelescuN. -1977).
Formele de manifestare ale forţei necesare unui jucător de tenis
de masa, sunt:
- forţa generală, forţa întregului sistem muscular, ajută la
rezolvarea cu succes a diferitelor acţiuni tehnico-tactice din timpul
jocului, indicii de forţă generală mai ridicaţi influenţând pozitiv
celelalte forme de manifestare ale forţei;
- forţa specifică jucătorului de tenis de masă se referă la forţa
grupelor musculare cel mai frecvent folosite în executarea
diferitelor acţiuni : muşchii membrelor inferioare (biceps femural,
abductori şi aductori, vastul lateral, cvadricepsul şi tricepsul

90
sural), spatelui (romboidul, deltoid posterior) ai centurii scapulo-
humerale (în special deltoidul) şi braţului de joc (biceps şi triceps
brahial) marele dorsal şi muşchii pectorali, musculatura
abdominală ;
- forţa statică manifestată prin contracţii izometrice la nivelul
membrelor inferioare, determinate în special de poziţia de bază,
cu picioarele flexate în permanenţă;
- forţa dinamică la nivelul tuturor segmentelor, manifestată prin
contracţii izotonice care stau la baza executării tuturor
elementelor tehnice;
- forţă explozivă manifestată în special la nivelul braţelor,
realizată prin contracţii bruşte a unui număr cât mai mare de fibre
musculare necesare executării diferitelor lovituri.

Exerciţii pentru dezvoltarea forţei:

- exerciţii care folosesc îngreuierea propriului corp:

diferite sărituri, flotări, tracţiuni, genuflexiuni, exerciţii pentru
centura abdominală şi cea lombară;
- exerciţii cu rezistenţă externă : gantere, greutăţi, mingi
medicinale, centuri şi manşoane cu plumb, haltere, palete mai
grele, exerciţii în perechi, exerciţii ce utilizează factori naturali
(apă, nisip, zăpadă, etc.);
- exerciţiile dinamice, izotonice, se îmbină cu cele statice,
izometrice şi cu exerciţiile bazate pe contracţii intermediare;
- exerciţii cu caracter nespecific (haltere, exerciţii cu îngreuierea
propriului corp, etc.);
- exerciţii pentru dezvoltarea forţei specifice (muşchii centurii
scapulo-humerale, braţului de joc, membre inferioare);
- exerciţii cu îngreuieri, care au la bază deprinderile specifice

91
jocului (imitarea loviturilor cu paletă mai grea, cu manşoane cu
plumb la antebraţ şi gleznă, etc.).
Apare totodată necesitatea de a orienta lucrul de forţă şi pentru
cealaltă jumătate a trenului superior, opusă mâinii care mânuieşte
paleta.
Întărirea musculaturii paravertebrale, a centurii abdominale şi
lombare previne apariţia unor deformări ale coloanei vertebrale
(cifoze, scolioze) datorate poziţiei din timpul jocului.

Mobilitatea articulară şi elasticitatea musculară

Sunt calităţi fundamentale în practica jocului de tenis de

masă. Elasticitatea reprezintă suportul pentru eficienţa acţiunilor
desfăşurate cu indici crescuţi de viteză şi forţă, permite evitarea
leziunilor musculare precum şi o recuperare mai rapidă a
muşchilor şi tendoanelor după efort.
Mobilitatea facilitează obţinerea unei amplitudini mari a mişcării în
articulaţiile cele mai solicitate de executarea procedeelor tehnico-
tactice: articulaţia umărului, pumnului, coxofemurală sau la nivelul
coloanei vertebrale.

Exerciţii:

- mişcări de balans;
- exerciţii de „stretching”;
- exerciţii cu partener;
- exerciţii cu diferite obiecte.

92
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

8. Regulamentul de joc
2.1. Masa

2.1.1. Partea superioara, numita “suprafata de joc”, trebuie sa fie

dreptunghiulara,având o lungime de 2,74 m.si o latime de 1,525 m.fiind asezata într-
un plan orizontal la 76 cm. deasupra podelei.
2.1.2. Suprafata de joc nu include partile laterale ale mesei aflate sub marginile
acesteia.
2.1.3. Suprafata de joc a mesei, poate fi facuta din orice material, care va trebui sa
permita o saritura aproape de 23 cm. pentru o minge lasata sa cada de la o înaltime
de 30 cm.
2.1.4. Suprafata de joc a mesei va fi de culoare închisa, mata,având trasata, în mod
uniform, o linie laterala de 2 cm.latime, în lungul fiecarei laturi de 2,74 m. si o linie de
fund, tot alba, si tot de 2 cm. latime, în lungul fiecarei laturi de 1,525 m.
2.1.5. Suprafata de joc va fi împartita în doua câmpuri egale, de catre un fileu
vertical, paralel cu liniile de fund si continuu pe toata suprafata de joc.
2.1.6. Pentru proba de dublu, fiecare teren în parte, va fi împartit la rândul sau, în
doua parti egale, printr-o linie centrala de 3 mm. latime, paralela cu liniile
laterale,acestea facând parte din partea dreapta a suprafetei de joc.

2.2. Fileul si componentele sale

2.2.1. Ansamblul fileului se compune din fileul propriu zis, suspensiile fileului, stâlpii
de sustinere, inclusiv clemele care prind de masa stâlpii de sustinere.
2.2.2. Fileul va fi suspendat printr-un snur subtire, atasat la fiecare capat de stâlpul
de sustinere si va avea înaltimea de 15,25 cm. Limitele exterioare ale stâlpilor vor fi
de 15,25 cm. în afara liniilor laterale.
2.2.3. Partea de sus a fileului, pe parcursul întregii sale lungimi,va asigura înaltimea
de 15,25 cm. fata de suprafata de joc.
2.2.4. Partea de jos a fileului,pe toata lungimea sa, va fi cât mai aproape de
suprafata de joc,iar capetele fileului vor fi cât mai aproape de stâlpii de sustinere.

2.3. Mingea

2.3.1. Mingea trebuie sa fie sferica, având un diametru de 40 mm.

2.3.2. Mingea trebuie sa cântareasca 2,7 grame.
2.3.3. Mingea va fi facuta din celuloid sau din material plastic similar,având culoarea
alba sau portocalie si obligatoriu va fi mata.

2.4. Paleta

2.4.1. Paleta poate avea orice marime,forma sau greutate, dar “lama” trebuie sa fie
plata si rigida.
2.4.2. Cel putin 85% din grosimea totala a lamei, trebuie sa fie din lemn natural.
Stratul adeziv din interiorul lamei oricât de mic ar fi,poate fi întarit cu material
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

fibros,cum ar fi fibra din carbon,fibra de sticla,sau hârtie presata, dar nu va putea fi

mai gros de 7,5 % din grosimea totala sau 3,5 mm dimensiunea cea mai mica.
2.4.3. Partea paletei folosita pentru a lovi mingea,va fi acoperita cu cauciuc simplu,
cu cauciuc cu zimtii spre exterior, având o grosime totala(inclusiv adesivul)de 2 mm.
sau cauciuc “sandwich” cu zimtii spre exterior sau spre interior,având o grosime
totala, inclusiv adesivul, de maximum 4 mm.
2.4.3.1. Cauciucul simplu,zimtat, este un strat de cauciuc, natural sau
sintetic,necelular,cu zimtii distribuiti în mod regulat pe întreaga suprafata cu o
densitate între 10 si 50/ cmp.
2.4.3.2. Cauciucul sandwich,este compus dintr-un strat de cauciuc cu zimti,grosimea
acestuia nu va depasi 2 mm.
2.4.4. Materialul care acopera lemnul paletei,va fi întins pe suprafata acestuia în asa
fel încât sa nu-i depaseasca marginile. Se excepteaza partea de lânga mâner care
poate ramâne neacoperita sau poate fi acoperita cu orice material.
2.4.5. Orice strat din componenta paletei si orice strat de material acoperitor sau
adeziv, folosit pentru a lovi mingea, va avea continuitate si va fi de grosime egala.
2.4.6. Suprafata materialului de acoperire a fetelor paletei, trebuie sa fie mata, de
culoare rosu aprins pe o parte si neagra, pe cealalta parte. Cele doua culori vor fi
obligatorii si pentru cazul când una dintre cele doua fete nu este acoperita.
2.4.7. Eventualele deviatii în continuitatea paletei sau în uniformitatea culorii,datorate
unor stricaciuni accidentale,folosirii sau decolorarii,pot fi trecute cu vederea, daca se
considera ca nu schimba caracteristicile suprafetei acesteia.
2.4.8. Jucatorul, la începutul meciului, sau oricând va schimba paleta,va permite
adversarului si arbitrului s-o examineze.

2.5. Definitii

2.5.1. “ Un joc “ este perioada când mingea este jucata.

2.5.2. Mingea este în joc din momentul în care, pentru executarea serviciului se afla
stationara în palma întinsa a mâinii libere,este proiectata pentru serviciu si pâna în
momentul când ea a atins orice altceva în afara suprafetei de joc, a fileului sau
accesoriilor acestuia,a paletei tinuta în mâna paletei, sau mâna paletei sub
încheietura acesteia, sau când schimbul s-a terminat printr-o decizie de rejucare, sau
prin acordarea punctului.
2.5.3. Joc anulat,jocul în care rezultatul nu este înregistrat
2.5.4. Un punct, jocul în care rezultatul este înregistrat.
2.5.5. Mâna paletei, este mîna care tine paleta.
2.5.6. Mâna libera, este mâna care nu tine paleta.
2.5.7. Un jucator loveste mingea, daca o atinge cu paleta
tinuta în mâna sau cu mâna paletei, dedesubtul încheieturii.
2.5.8. Un jucator obstructioneaza mingea, daca el sau orice poarta sau îmbraca,
atinge mingea fara ca aceasta sa fi trecut peste suprafata sa de joc, sau linia ei de
fund, fara sa o fi atins, cu toate ca ultima oara a fost lovita de oponentul sau.
2.5.9. Jucatorul la serviciu,este cel care trebuie sa loveasa primul mingea în joc.
2.5.10. Jucatorul la primire, este cel care va lovi al doilea mingea în joc.
2.5.11. Arbitrul este persoana desemnata sa conduca si sa controleze un meci.
94
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

2.5.12. Arbitrul secund, este persoana desemnata pentru a asista pe arbitrul principal
si a-l ajuta în luarea celor mai sigure decizii.
2.5.13. Termenul de “ poarta sau are asupra sa” se refera la orice a purtat sau a avut
un jucator asupra sa, de la începutul jocului cu exceptia mingii.
2.5.14. Mingea este considerata drept buna, daca trece pe dedesubtul sau în afara
proiectiei fileului în afara mesei, sau daca la returnare este lovita dupa ce a sarit
înapoi, peste fileu, ca urmare a efectului imprimat.
2.5.15. Linia de fund, va fi privita ca o linie extinzându-se nedefinit, în ambele directii.

2.6. Un bun serviciu

2.6.1. Serviciul trebuie sa înceapa cu mingea asezata liber si stationara în palma

deschisa a mâinii libere a jucatorului la serviciu.
2.6.2. Jucatorul la serviciu va trebui sa proiecteze mingea în sus, pe verticala, fara a-i
imprima nici un efect, în asa fel încât sa se înalte cel putin 16 cm. dupa ce a parasit
palma mâinii libere si o va lovi, în cadere, fara ca mingea sa atinga ceva înainte de a
fi lovita.
2.6.3. În timpul caderii mingii, jucatorul la serviciu o va lovi în asa fel,încât aceasta va
atinge întâi partea sa de masa si apoi,trecând peste sau în jurul fileului va atinge
jumatatea de masa
a primitorului. În meciul de dublu,mingea, va lovi jumatatea din dreapta a celui care
serveste cât si a celui care primeste.
2.6.4. De la startul serviciului pâna când va fi lovita, mingea va trebui sa se afle
deasupra suprafetei de joc si în spatele liniei de fund a mesei si nu va fi ascunsa
vederii primitorului cu nici o parte a coprului sau a îmbracamintii jucatorului la serviciu
sau partenerul de joc în cazul unui meci de dublu.
2.6.5. Este de responsabilitatea jucatorului la serviciu, sa execute serviciul de asa
natura, încât arbitrul principal si asistentul acestuia sa poata vedea ca sunt
respectate regulile executarii unui serviciu corect.
2.6.5.1. Daca la un meci nu se afla arbitru asistent, iar arbitrul se îndoieste de
corectitudinea serviciului, el poate la prima abatere sa avertizeze jucatorul la servciu
fara a acorda punctul adversarului.
2.6.5.2. Daca, în timpul meciului, arbitrul are dubii în ceace priveste corectitudinea
serviciului, el poate, pentru acelasi motiv sau altul sa acorde punctul primitorului.
2.6.5.3. În momentul în care, greseala de serviciu este clara, nu se va acorda nici un
avertisment si se va acorda punct pentru primitor.
2.6.6. În mod exceptional, arbitrul poate diminua din strictetea regulilor de executare
a unui bun serviciu, daca un jucator nu le poate respecta din cauza unor probleme
fizice.

2.7. Un bun retur

2.7.1. Mingea, dupa ce a fost bine servita sau bine returnata va fi lovita în asa fel
încât sa treaca peste fileu sau imprejurul acestuia, lovind terenul adversarului, fie
direct, fie dupa ce a atins plasa.

95
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

2.8. Ordinea jocului

2.8.1. În meciurile de simplu, jucatorul trebuie sa efectueze un bun serviciu, apoi

jucatorul la primire un bun retur, apoi, alter- nativ, vor executa retururi bune.
2.8.2. În jocul de dublu, jucatorul la serviciu, trebuie sa efectueze un bun serviciu,
apoi adversarul sau, un bun retur. Parte- nerul jucatorului la serviciu, trebuie sa
efectueze un bun retur, iar partenerul jucatorului la primire sa returneze si el bine,
apoi fiecare jucator, în aceasta ordine, trebuie sa efectueze retururi bune.

2.9. Repetarea schimbului de mingi

2.9.1. Jocul trebuie repetat:

2.9.1.1. Daca, la serviciu, mingea trece peste sau împrejurul ansamblului fileului
atingându-l, cu conditia ca serviciul sa fi fost bine executat, sau daca mingea a fost
obstructionata de primitor sau partenerul sau.
2.9.1.2. Atunci când, la efectuarea serviciului, dupa parerea arbitrului, jucatorul sau
perechea la primire,nu sunt pregatiti pentru raspuns, cu conditia ca nici unul sa nu
încerce sa loveasca mingea.
2.9.1.3. Daca, la aprecierea arbitrului, efectuarea unui bun serviciu sau a unui bun
retur, nu se supune Regulamentului, din cauze independente de controlul jucatorului.
2.9.1.4. Atunci când jocul este oprit de arbitrul principal sau de catre cel secund.
2.9.2. Jocul mai poate fi întrerupt:
2.9.2.1. Pentru a îndrepta o eroare de serviciu,primire sau alegerea terenului.
2.9.2.2. Pentru aplicarea regulei activizarii.
2.9.2.3. Pentru a avertiza sau penaliza un jucator.
2.9.2.4. Deoarece, dupa parerea arbitrului principal, conditiile de joc sunt tulburate de
fenomene capabile sa afecteze buna desfasurare a partidei.

2.10. Punctul

2.10.1. Daca jocul nu este oprit, un punct se pierde:

2.10.1.1. Când se rateaza serviciul.
2.10.1.2. Daca se rateaza returul.
2.10.1.3. La executarea unui serviciu bun sau a unui retur bun, mingea atinge orice
altceva cu exceptia fileului si accesoriilor.
2.10.1.4. Daca mingea trece dincolo de linia de fund a jucatorului fara a atinge
terenul acestuia, dupa ce a fost lovita de adversar.
2.10.1.5. Când unul din jucatori obstructioneaza mingea.
2.10.1.6. Daca mingea este lovita de doua ori consecutiv.
2.10.1.7. Daca mingea este atinsa cu partea paletei a carei suprafata nu corespunde
cerintelor de la 2.4.3;2.4.4. si 2.4.5.
2.10.1.8. Când, mingea fiind în joc, jucatorul si orice poarta sau are la el, misca
suprafata de joc.
2.10.1.9. Atunci când jucatorul sau orice poarta sau are cu el, atinge ansamblul
fileului.
96
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

2.10.1.10. Daca mâna libera a jucatorului, atinge suprafata de joc, în timp ce mingea
este în joc.
2.10.1.11. Când, la jocul de dublu, jucatorul care a lovit mingea este în afara ordinei
stabilite prin jucatorul la serviciu si respectiv jucatorul la primire.
2.10.1.12. Când, la regula activizarii , se aplica 2.15.2.

2.11. Setul

2.11.1. Setul va fi câstigat de jucatorul sau perechea care realizeaza 11 puncte.

Daca ambii jucatori, sau ambele perechi au realizat 10 puncte, setul va fi câstigat de
jucatorul sau perechea care obtine, în plus, doua puncte consecutive, fata de
jucatorul sau perechea adversa.

2.12. Meciul

2.12.1. Meciul consta din câstigarea de catre unul dintre jucatori, sau de catre una
dintre perechi a unui numar impar de seturi, prestabilit de regulamentul concursului
respectiv.

2.13. Alegerea serviciului, primirii sau terenului

2.13.1. Dreptul de a alege ordinea initiala a serviciului, primirii sau terenului, va fi

stabilit prin tragere la sorti.Câstigatorul poate alege între a servi primul,a primi primul,
de a începe pe un
anumit teren, sau poate oferi adversarului posibilitatea de a alege.
2.13.2. Când un jucator ori o pereche a ales sa serveasca sau sa primeasca sau si-a
ales unul dintre terenuri, celalalt jucator sau pereche, poate alege orice a ramas.
2.13.3. Dupa marcarea a 2 puncte, jucatorul sau perechea care primeste, va prelua
serviciul si se va proceda tot asa, pâna la terminarea setului sau pâna când, fiecare
dintre jucatori sau perechi, au marcat 10 puncte, ori daca se aplica regula activizarii.
În aceasta situatie, ordinea serviciului si primirii serviciului va fi aceiasi, dar fiecare
jucator sau pereche vor servi, pe rând, numai câte un punct.
2.13.4. În primul set al partidei de dublu, perechea care are dreptul de a servi prima,
va stabili care dintre jucatorii la serviciu o va face, urmând ca perechea la primire sa
stabileasca apoi care dintre jucatori va primi primul.
În setul urmator, perechea care a servit prima în primul set, va deveni perechea la
primire, iar perechea care a primit prima în primul set, va deveni perechea la serviciu.
2.13.5. La jocul de dublu, la fiecare schimbare de serviciu, jucatorul care a primit
anterior, va trece la serviciu, iar partenerul celui care a servit, devine jucatorul la
primire.
2.13.6. Jucatorul – perechea – care serveste prima în primul set, va trece la primire
în setul urmator. În ultimul set posibil al meciului de dublu, perechea care urmeaza a
primi mingea, schimba automat ordinea la primire, în momentul când una din perechi
marcheaza 5 puncte.
2.13.7. Jucatorul – perechea – care începe jocul pe un teren, va începe setul urmator
pe terenul opus, iar în ultimul set posibil al unui meci, jucatorul – perechea – va
97
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

schimba terenul când unul dintre jucatori, sau una dintre perechi, marcheaza 5
puncte.

2.14. Greseli la serviciu, primire, schimbarea terenului

2.14.1. Daca un jucator primeste sau serveste, fara a fi îndreptatit sa o faca, jocul se
va întrerupe imediat ce s-a descoperit greseala si va fi reluat cu acei jucatori, la
serviciu sau la primire,care erau de drept sa o faca, dupa succesiunea stabilita la
începutul meciului, iar într-un meci de dublu, în ordinea aleasa de perechea care a
servit prima în setul în care s-a descoperit eroarea.
2.14.2. Daca jucatorii nu si-au schimbat terenurile când ar fi trebuit sa o faca, jocul se
va întrerupe imediat ce s-a descoperit gresala si se va relua cu jucatorii în terenul în
care ar fi trebuit sa joace, în concordanta cu succesiunea stabilita la începutul
meciului
2.14.3. În orice împrejurare, toate punctele marcate înainte de descoperirea greseli,
nu vor fi anulate.

2.15. Regula activizarii

2.15.1. Exceptând situatia în care jucatorii sau perechile au acumulat 9 puncte

fiecare, regula activizarii se va aplica imediat, în momentul când s-au împlinit 10
minute de joc, sau când, de comun acord, jucatorii doresc sa joace dupa aceasta
regula.
2.15.1.1. Daca mingea este în joc când se atinge timpul limita, jocul se va relua prin
efectuarea serviciului de catre jucatorul care a servit în momentul întreruperii
respective.
2.15.1.2. Daca mingea nu este în joc, când se atinge timpul limita, jocul se va relua
cu efectuarea serviciului de catre jucatorul care era la primire în momentul
întreruperii.
2.15.2. În continuarea jocului, fiecare jucator va servi, pe rând, câte odata, pâna la
sfârsitul setului. Pentru jucatorul la serviciu, punctul va trebui facut din maximum 13
lovituri, iar daca jucatorul sau perechea la primire efectueaza 13 retururi bune, cel de
la serviciu va pierde punctul.
2.15.3. Din clipa când a fost aplicata în joc, regula activizarii ramâne valabila pâna la
sfârsitul meciului.

REGULI PENTRU COMPETITIILE INTERNATIONALE

cu aplicabilitate si in competitiile interne

3.1. Scopul Regulamentelor si Legilor

3.1.1. Tipuri de competitii:

3.1.1.1. O competitie internationala, este o competitie care poate cuprinde jucatori de
la mai multe Federatii.
3.1.1.2. O întâlnire internationala, este un meci interechipe reprezentând mai multe
Federatii.
98
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

3.1.1.3. Un turneu deschis ( Open), este turneul la care pot participa jucatori de la
toate federatile.
3.1.1.4. Un turneu restrâns, este un turneu cu participare limitata la grupuri specifice
de jucatori, pe alte criterii decât cele ale vârstei.
3.1.1.5. Un turneu cu invitatii, se refera la participarea anumitor jucatori, invitati
individual.

3.2. Echipament si conditii de joc

3.2.1. Autorizarea si aprobarea echipamentului de joc.

3.2.1.1. Aprobarea si autorizarea echipamentului de joc va fi facuta de Comisia
pentru echipament, care va avea în vedere ca aprobarile sa fie date oricând, daca se
descopera ceva nou, în folosul tenisului de masa.
3.2.1.2. În formularul de înscriere în Campionatul National pe echipe seniori, se va
specifica marca meselor de joc, a fileului,tipul mingilor de joc si culoarea
lor,echipament care va fi folosit cu strictete la concursul respectiv.
3.2.1.3. Materialul de pe suprafata paletei care loveste mingea, va avea marca si
tipul autorizat de I.T.T.F. si va fi vizibil pe suprafata de lovire.

3.2.2. Tinuta de joc

3.2.2.1. Echipamentul de joc consta, în mod normal, dintr-un tricou cu mâneca

scurta, un pantalon scurt sau o fustita, sosete si tenisi.Alte obiecte vestimentare cum
ar fi treiningul sau o parte din acesta,nu se folosesc în timpul jocului, decât cu
aprobarea arbitrului judecator.
3.2.2.2. Tricourile, sorturile sau fustele pot avea orice culoare,atât doar ca se va tine
seama de culoarea de baza a acestora care trebuie sa fie total diferita de cea a
mingii de joc.
3.2.2.3. Îmbracamintea poate avea numere sau litere pe spatele tricoului pentru a
identifica jucatorul,asociatia sa sau în meciuri de club,clubul pe care îl reprezinta si
reclame publicitare în concordanta cu 3.2.4.9. Daca pe spatele tricoului este înscris
numele jucatorului,acesta va fi situat imediat sub guler.
3.2.2.4. Orice numar cerut de organizatori pentru a identifica un jucator, va avea
prioritate asupra reclamei de pe spatele unui tricou,în partea sa centrala.Numarul
respectiv va fi trecut pe un patrat având o suprafata care nu va depasi 600 cm2
3.2.2.5. Insemnele sau bordajul din partea din fata sau laterala a garniturilor, precum
si obiectele(bijuteriile)purtate de un jucator,nu vor putea fi atât de stralucitoare încât
sa-l deranjeze pe adversar.
3.2.2.6. În tinuta de joc,nu se vor regasi insigne sau înscrisuri care pot constitui un
motiv de ofensa sau care pot compromite meciul.
3.2.2.7. Orice întrebare asupra legalitatii sau acceptarii tinutei de joc, va fi rezolvata
de arbitrul judecator.
3.2.2.8. Jucatorii unei echipe care participa la o întâlnire pe echipe,precum si jucatorii
aceleiasi federatii constituind o pereche de dublu,trebuie sa poarte aceiasi tinuta de
joc,exceptie facând doar sosetele si încaltamintea.

99
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

3.2.2.9. Jucatorii sau perechile adverse vor avea costume de culori diferite,pentru a
permite spectatorilor sa-i diferentieze..
3.2.2.10. Când jucatorii sau echipele rivale au echipament asemanator si nu ajung la
o întelegere pentru a-l schimba, hotarâ- rea va fi luata de arbitru, prin tragere la sorti
3.2.2.11. Jucatorii participanti la Campionatele Mondiale sau Jocurile Olimpice,
trebuie sa foloseasca bluza,pantalonii sau fusta, autorizate de Federatia lor.

3.2.3. Conditii de joc

3.2.3.1 Spatiul de joc nu va putea fi mai mic de 14 m. lungime,7 m. latime si 5 m.

înaltime. Pe plan intern în raport de cele stabilite de Consiliul Director al FRTM.
3.2.3.2. Suprafata de joc va fi înconjurata de mantinele de aproximativ 75 cm.
înaltime, care vor fi de culoare închisa, separând,între ele, suprafetele si mesele de
joc si pe acestea de spectatori.
3.2.3.3. În competitiile internationale, intensitatea luminii va fi de 600 lucsi pe
întreaga suprafata de joc si respectiv 400 lucsi, în alte zone ale spatiului de joc.
3.2.3.4. Atunci când se utilizeaza mai multe mese de joc,intensitatea luminii va fi
aceiasi pentru fiecare masa, iar intensitatea luminoasa a salii (în general) nu va fi
superioara intensitatii luminoase din spatiul de joc.
3.2.3.5. Sursa de lumina nu poate fi la o înaltime mai mica de 5 metri de la suprafata
solului.
3.2.3.6. Cadrul general va fi întunecat si nu va contine surse de lumina
puternice,nepermitând patrunderea luminii de zi prin ferestre neacoperite sau prin
alte orificii.
3.2.3.7. Podeaua nu va fi de culoare deschisa si nici stralucitoare,suprafata ei nu va
putea fi din caramida, ceramica,beton sau piatra. În cazul folosirii materialelor
sintetice acestea vor fi omologate si aprobate de I.T.T.F.

3.2.4. Reclame

3.2.4.1. În interiorul suprafetei de joc, reclamele vor fi plasate numai pe echipamentul

si aparatura care se afla acolo în mod firesc, fara a exista afisaje suplimentare.
3.2.4.2. În cadrul suprafetei de joc nu se vor folosi culori fluorescente sau
luminiscente.
3.2.4.3. Literele sau simbolurile înscrise pe mantinele nu vor include culoarea alba
sau galbena si nici mai mult de doua culori si vor avea înaltimea maxima de 40.cm.
Este recomandabil sa fie folosite culori închise sau usor deosebite fata de fond.
3.2.4.4. În general, marcajele, inclusiv cele de pe laturile meselor de joc,vor fi facute
fie într-o nuanta usor mai închisa, fie usor mai deschisa decât culoarea de fond, sau
vor fi negre.
3.2.4.5. Pot fi pâna la 4 reclame pe suprafata de joc, una la fiecare capat si una
pentru fiecare parte a mesei, fiecare având o suprafata de pâna la 2,5 m2; se vor afla
la mai putin de un metru fata de împrejurimi,iar cele de la capete se vor afla la nu mai
mult 2 m. fata de împrejurimi.

100
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

3.2.4.6. Poate exista o reclama temporara la jumatatea laturii mesei si una la fiecare
capat, separate în mod clar de orice publicitate permanenta si fiecare va avea o
lungime totala de 60 cm.
3.2.4.7. Reclamele pe fileu vor fi de nuanta mai închisa sau usor mai deschisa decât
fondul si vor fi situate mai jos cu 3 cm. fata de fileu.Banda fileului va ramâne vizibila
de la un capat la altul al fileului.
3.2.4.8. Reclamele de la mesele arbitrilor si de pe alt mobilier din interiorul suprafetei
de joc, vor fi cuprinse într-o suprafata totala,pe orice latura, de pâna la 750 cm.2
3.2.4.9. Reclamele de pe echipamentul jucatorilor se limiteaza la :
3.2.4.9.1. Marca producatorului,simbolul sau numele, conti- nute pe o suprafata
totala de 24 cm2.
3.2.4.9.2. Nu mai mult de 6 reclame separate, ocupând o suprafata totala de pâna la
600 cm2. pe partea frontala sau laterala a tricoului, nu mai mult de 4 reclame, frontal.
3.2.4.9.3. Nu mai mult de 2 reclame pe spatele tricoului de circa 400 cm2.
3.2.4.9.4. Nu mai mult de 2 reclame pe o suprafata totala de 80 cm2, pe sort sau pe
tricou.
3.2.4.10. Reclamele pe numarul jucatorilor vor avea o suprafata totala de cel mult
100 cm2
3.2.4.11. Reclamele pe costumul arbitrilor pot avea o suprafata totala de cel mult 100
cm2.
3.2.4.12. Se interzice reclama pe echipamentul jucatorilor sau pe numarul de
concurs, pentru tigari,bauturi alcolice sau drog.

3.3. Jurisdictia oficialilor

3.3.1. Arbitrul judecator.

3.3.1.1. Pentru fiecare competitie, ca întreg, va fi numit un arbitru judecator,iar
identitatea acestuia si locul unde poate fi gasit,vor fi aduse la cunostiinta
participantilor si cînd este necesar, capitanilor de echipa.
3.3.1.2. Arbitrul judecator raspunde pentru:
3.3.1.2.1. Tragerea la sorti;
3.3.1.2.2. Programarea meciurilor pe ore si pe mese;
3.3.1.2.3. Desemneaza oficialii meciurilor;
3.3.1.2.4. Conduce instruirea,înainte de concurs, a arbitrilor
3.3.1.2.5. Verifica eligibilitatea jucatorilor.
3.3.1.2.6. Stabileste întreruperea meciului în caz de urgenta
3.3.1.2.7. Stabileste daca jucatorii pot parasi spatiul de joc în timpul meciului;
3.3.1.2.8. Stabileste perioada de adaptare a jucatorilor la mesele de joc;
3.3.1.2.9. Stabileste daca jucatorii pot purta treining în timpul jocului;
3.3.1.2.10. Stabileste si rezolva problemele legate de interpretarea Regulamentelor,
inclusiv acceptarea echipamentului si conditiilor de joc.
3.3.1.2.11. Decide când si unde, jucatorii pot continua încalzirea în cazul opririi de
urgenta a jocului.
3.3.1.2.12. Ia masuri pentru sanctionarea cazurilor de indis- ciplina sau altor încalcari
ale Regulamentului.

101
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

3.3.1.3. Atunci când, cu acordul Comitetului de conducere al competitiei, oricare

dintre responsabilitatile arbitrului judecator, sunt atribuite altor persoane, acest fapt
se va aduce la cunostiinta participantilor sau daca este cazul si capitanilor de echipa.
3.3.1.4. Un arbitru adjunct va fi numit sa-si exercite autoritatea în absenta arbitrului
judecator si va fi prezent în permanenta în sala, în timpul jocului.
3.3.1.5. Când arbitrul judecator apreciaza ca ar fi potrivit sa înlocuiasca un oficial cu
un altul, el poate face acest lucru, dar nu poate modifica o decizie luata deja de
oficialul înlocuit, în legatura cu o problema aflata în jurisdictia sa.
3.3.1.6. Jucatorii se afla sub jurisdictia arbitrului judecator din momentul în care
acestia intra la locul de disputare a întâlnirilor si pâna când îl parasesc.

3.3.2. Arbitrul principal, arbitrul secund, cronometror

3.3.2.1. Pentru fiecare meci care trebuie condus, se va numi un arbitru principal si un
arbitru secund.
3.3.2.2. Arbitrul principal poate oficia stând asezat pe scaun sau stând în picioare, pe
directia fileului, iar arbitrul secund pe partea opusa a mesei de joc, în fata arbitrului
principal.
3.3.2.3. Arbitrul principal este responsabil pentru :
3.3.2.3.1. Verificarea echipamentului jucatorilor si a conditiilor de joc, comunicând
eventualele deficiente arbitrului judecator.
3.3.2.3.2. Alegerea unei mingi la întâmplare, conform 3.4.2.1.1 ; 3.4.2.1.2.
3.3.2.3.3. Efectueaza tragerile la sorti.
3.3.2.3.4. Decide daca un jucator se poate abate, din motive medicale, de la
executarea unui serviciu corect.
3.3.2.3.5. Verificarea corectitudinei la serviciu,primire sau la schimbarea terenurilor si
corectarea eventualelor erori.
3.3.2.3.6. Decide pentru fiecare joc, daca este punct sau este necesara repetarea.
3.3.2.3.7. Anuntarea scorului,conform prevederilor stabilite.
3.3.2.3.8. Aplicarea,la momentul oportun,a regulei activi-zarii.
3.3.2.3.9. Asigurarea continuitatii jocului.
3.3.2.3.10. Respectarea regulamentului referitor la sfaturile acordate jucatorilor si
comportamentul acestora.
3.3.2.4. Arbitrul secund,decide daca mingea aflata în joc,atinge suprafata de joc
aflata în supravegherea sa.
3.3.2.5. Fie arbitrul principal, fie arbitrul secund,pot decide:
3.3.2.5.1. Corectitudinea serviciului unui jucator.
3.3.2.5.2. Daca mingea,dupa executarea corecta a serviciului, atinge plasa fileului în
timp ce trece peste acesta.
3.3.2.5.3. Decid daca un jucator a obstructionat mingea.
3.3.2.5.4. Iau masuri daca considera ca sunt tulburate conditiile de joc încât ar
influenta rezultatul schimbului de lovituri.
3.3.2.5.5. Cronometreaza durata timpului de încalzire,de joc sau alte pauze.
3.3.2.6. Fie arbitrul secund, fie un alt oficial numit, va numara loviturile jucatorului la
primire, atunci când este aplicata regula activizarii.

102
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

3.3.2.7. Deciziile luate de arbitrul secund sau oficialul care numara loviturile
jucatorului la primire, conform 3.3.2.5. – 6 nu pot fi nesocotite de arbitrul principal.
3.3.2.8. Jucatorii se afla sub jurisdictia arbitrului principal din clipa în care acestia au
intrat în suprafata de joc si pâna când ei parasesc acest spatiu.

3.4. Desfasurarea meciului

3.4.1. Anuntarea scorului

3.4.1.1. Arbitrul principal va anunta scorul imediat ce mingea este afara din joc, la
încheierea unui schimb de lovituri,sau imediat ce poate face acest lucru, la
terminarea aplauzelor sau zgomotelor care pot împiedeca sa fie auzit anuntul.
3.4.1.1.1. La anuntarea scorului,în timpul unui set,arbitrul principal, va spune mai
întâi numarul de puncte acumulate de jucatorul sau perechea care ar trebui sa
serveasca la urmatorul schimb din set si apoi numarul de puncte obtinute de jucatorul
sau perechea adversa.
3.4.1.1.2. La începutul fiecarui set si înainte de schimbarea jucatorului care trebuie
sa serveasca, arbitrul rosteste numele celui caruia îi urmeaza rîndul la primire si
punctele realizate de acesta
3.4.1.1.3. La sfârsitul setului,arbitrul principal numeste jucatorul(perechea) care a
câstigat punctele obtinute si apoi numarul de puncte obtinute de jucatorul(perechea)
care a pierdut.
3.4.1.2. În afara de anuntarea scorului, arbitrul principal poate face semne cu mâna
pentru a indica deciziile sale.
3.4.1.2.1. La obtinerea unui punct, arbitrul principal poate ridica la nivelul umarului,
mîna din partea jucatorului/perechii, care a câstigat punctul.
3.4..1.2.2. Daca, dintr-un motiv oarecare, schimbul de lovi- turi nu se puncteaza,
arbitrul poate ridica mâinile deasupra capului pentru a arata ca schimbul de lovituri
este nul.
3.4.1.3. Scorul, si la regula activizarii, numarul de lovituri ale primitorului, se va
anunta în limba engleza, sau în orice limba acceptata de jucator sau perechi si de
catre arbitru.
3.4.1.4. Scorul va fi afisat pe indicatoare mecanice sau electrice,în asa fel încât sa fie
la vedere, atât pentru jucatori cât si pentru spectatori.
3.4.1.5. Cînd un jucator este avertizat pentru comportament nesportiv, cu un
cartonas galben,acesta va fi plasat în dreptul sau, pe indicatorul de scor.
3.4.2. Echipamentul de joc.
3.4.2.1. Jucatorii nu vor alege mingile în spatiul de joc.
3.4.2.1.1. În masura posibilitatilor,jucatorii vor alege una sau mai multe mingi, înainte
de a intra în spatiul de joc si meciul se va juca cu una din acestea aleasa la
întâmplare de arbitru.
3.4.2.1.2. Daca mingea nu a fost aleasa înainte ca jucatorii sa intre în spatiul de joc,
meciul se va juca cu o minge luata, la întâmplare, de catre arbitru, din mingiile
competitiei respective.
3.4.2.1.3. Daca mingea se strica în timpul meciului,ea va fi înlocuita cu una din
mingile alese înainte de meci, daca acesta nu poate fi utilizata, arbitrul va alege alta
la întâmplare din cutia de mingi.
103
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

3.4.2.2. Paleta nu poate fi schimbata pe durata unui meci individual decât în cazul
unei deteriorari accidentale când nu mai poate fi utilizata. Daca se constata acest
fapt, paleta va fi imediat schimbata cu alta de rezerva de lânga spatiul de joc.
3.4.2.3. Fara autorizarea expresa a arbitrului principal,juca- torii sunt obligati sa lase
paletele pe masa de joc când jocul este oprit.
3.4.3. Adaptarea la conditiile de joc
3.4.3.1. În decursul a doua minute care preced începutul meciului, jucatorii au dreptul
sa se acomodeze cu masa la care vor juca, însa nu pot face aceasta în timpul
pauzelor de joc normale,perioada de adaptare specifica,poate fi prelungita cu
permisiunea arbitrului judecator.
3.4.3.2. În cazul unei întreruperi pentru situatii exceptionale,arbitrul judecator poate
sa autorizeze jucatorii sa execute schimburi de mingi pe orice alta masa libera,sau
chiar pe cea pe care se joaca meciul.
3.4.3.3. Jucatorilor trebuie sa li se ofere posibilitatea de a se obisnui si familiariza cu
conditiile de joc, aceasta nu le confera dreptul de a efectua schimburi de mingi
înaintea reluarii jocului dupa înlocuirea unei mingi sau înlocuirea paletei deteriorate.
3.4.4. Pauze
3.4.4.1. Jocul va fi continuu pe toata durata meciului, exceptând cazurile cînd
jucatorul are dreptul la:
3.4.4.1.1. Un interval de 1 minut pauza între doua seturi succesive ale unui meci.
3.4.4.1.2. Folosirea prosopului dupa fiecare 6 puncte,la startul fiecarui set sau la
schimbarea terenului, în ultimul set posibil al unui meci.
3.4.4.2. Un jucator sau o pereche, pot cere un timp de odihna “ time out “ cu o durata
de pâna la un minut, doar o singura data pe parcursul unui meci.
3.4.4.2.1. Într-o întâlnire individuala, cererea pentru “T”, poate fi facuta de unul dintre
jucatori,una dintre perechi sau de
sfatuitorul lor. Într-un meci pe echipe, cererea poate fi facuta de un jucator,o pereche
sau de capitanul de echipa.
3.4.4.2.2. Daca jucatorul sau perechea si sfatuitorul sau capitanul de echipa nu se
înteleg asupra “T” ului, decizia va apartine jucatorului, într-un meci individual si
capitanului de echipa, într-un meci pe echipe.
3.4.4.2.3. Cererea de “T” se va face numai când mingea este oprita din joc,
solicitarea facându-se prin aratarea, catre arbitrul principal, a unui “T” facut cu
ajutorul mâinilor.
3.4.4.2.4. La acceptarea cererii de “T” arbitrul principal, suspenda jocul si arata un
cartonas alb pe care îl va pune spre terenul celui care a solicitat “time – out “.
3.4.4.2.5. Cartonasul alb va fi retras în clipa când, jucatorul sau perechea solicitanta
va cere reluarea jocului, sau pâna când, acele cronometrului vor arata expirarea
termenului de 1 minut.
3.4.4.2.6. Daca o cerere valida de time-out este facuta simultan de jucatori sau
perechi, jocul va fi reluat în momentul în care ambii jucatori sau ambele perechi sunt
gata de joc sau la capatul unui minut, iar pentru jucatori sau pentru perechi nu se va
acorda alt “T” în acel meci.
3.4.4.3. Arbitrul judecator poate autoriza întreruperea jocului pe o durata mai lunga,
în urma accidentarii unui jucator acesta fiind în incapacitate temporara de joc, iar în
opinia arbitrului judecator suspendarea jocului nu este de natura a dezavantaja
104
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

jucatorul sau perechea adversa. Durata suspendarii jocului nu poate depasi 10

minute.
3.4.4.4. Arbitrul judecator nu poate acorda o întrerupere a jocului daca la debutul
meciului incapacitatea unui jucator era deja existenta sau daca ea s-a accentuat ca
rezultat al efortului depus în timpul jocului. O incapacitate provenita de contractii
muschiulare ca urmare a efortului depus, nu justifica întreruperea jocului. Se poate
acorda întreruperea jocului pentru o incapacitate temporara ca urmare a unei rani
cauzata de o cazatura.
3.4.4.5. Daca în urma accidentului, în spatiul de joc au ramas urme de sânge, jocul
va fi întrerupt si nu va fi reluat pâna când jucatorul cu probleme nu a primit îngrijirile
medicale, iar urmele de sânge au fost înlaturate.
3.4.4.6. În timpul întreruperii meciului jucatorii nu pot parasi spatiul de joc fara
aprobarea arbitrului judecator si nu se vor îndeparta mai mult de 3 metri,în acest caz,
fiind în permanenta sub supravegherea arbitrului principal sau secund.

3.5. Disciplina

3.5.1. Acordarea sfaturilor.

3.5.1.1. În cadrul probei pe echipe,jucatorii pot primi sfaturi de la orice persoana.
3.5.1.2. În cazul probei individuale, un jucator sau o pereche, la dublu, pot primi
sfaturi numai de la o singura persoana, care va fi prezentata arbitrului principal, la
începutul meciului. În situatia când, la dublu, perechea este formata din jucatori
apartinând de doua cluburi diferite, în acest caz pot fi autorizati doi sfatuitori; daca o
alta persoana decât cea autorizata acorda un sfat, arbitrul va arata cartonasul rosu,
eliminându-l de lânga spatiul de joc.
3.5.1.3. Jucatorii pot primi sfaturi numai pe timpul intervalelor dintre seturi,sau pe
timpul unei alte întreruperi autorizate a jocului. Se interzice acordarea sfaturilor în
timpul desfasurarii meciului. Daca oricare persoana autorizata, acorda sfaturi în alte
momente decât cele permise, arbitrul va ridica cartonasul galben avertizându-l, astfel
ca orice gresala viitoare, va duce la eliminarea sa de lânga spatiul de joc.
3.5.1.4. Daca în acelasi meci pe echipe,sau în acelasi meci al unei probe individuale,
se vor acorda din nou sfaturi în alte momente decât cele legale, arbitrul va arata
cartonasul rosu si va elimina sfatuitorul de lânga masa de joc, indiferent daca
persoana eliminata a fost sau nu avertizata anterior.
3.5.1.5. La un meci pe echipe, sfatuitorul îndepartat, nu se va putea întoarce lânga
spatiul de joc, pâna la sfârsitul meciului, ex- ceptie facând situatia în care cel în
cauza va trebui sa intre la masa de joc. În cazul probei individuale, reîntoarcerea
celui penalizat se poate accepta doar la terminarea meciului.
3.5.1.6. Daca sfatuitorul penalizat refuza sa plece sau se întoarce înainte de
terminarea meciului, arbitrul va opri jocul si va raporta situatia arbitrului judecator.
3.5.1.7. Aceste reglementari se vor aplica numai pentru sfaturi acordate asupra
jocului si nu vor împiedeca un jucator sau un capitan de echipa, atunci când este
cazul, sa faca apel sau sa ceara consultatie, printr-un reprezentant al clubului sau,
pentru a întelege sensul unei decizii a arbitrilor.
3.5.2. Comportamentul necorespunzator

105
 FEDERATIA ROMANA DE TENIS DE MASA
REGULAMENTUL DE JOC

3.5.2.1. Jucatorii sau antrenorii vor evita comportari care ar putea avea un caracter
nesportiv, ar jigni spectatorii sau ar dauna imaginii sportului cum ar fi:
- Expresii grosolane, lipsite de educatie;
- Distrugerea cu buna intentie a mingii;
- Aruncarea intentionata, a mingii în afara spatiului de joc;
- Aruncarea paletei;
- Lovirea intentionata a mesei cu mâna sau piciorul;
- Lovirea intentionata a echipamentului aflat în spatiul de joc;
- Schimbarea paletei fara permisiunea arbitrului;
- Lipsa de respect fata de oficiali, etc.
3.5.2.2. Daca în oricare moment al jocului, un jucator sau un antrenor, comite o
greseala grava, arbitrul va întrerupe jocul si va raporta situatia aparuta, arbitrului
judecator.Pentru situatii mai putin grave, arbitrul va putea, la prima ocazie, sa acorde
vizibil un cartonas galben si sa-l avertizeze pe cel vinovat ca la prima abatere va fi
penalizat.
3.5.2.3. Cu exceptia prevederilor de la 3.5.2.2. si 3.5.2.5., daca un jucator care a fost
avertizat comite o a doua infractiune, în cadrul aceluiasi meci individual sau aceluiasi
meci pe echipe, arbitrul îi va acorda adversarului sau un punct, iar pentru o noua
abatere va aplica o penalizare de doua puncte. De fiecare data când va aplica aceste
sanctiuni, va ridica în mod vizibil cele doua cartonase de penalizare – galben si rosu.
3.5.2.4.1. Daca un jucator care a primit 3 puncte penalizare în acelasi meci individual
sau în acelasi meci pe echipe,
continua sa aiba un comportament necorespunzator,arbitrul va opri meciul si va
aduce la cunostiinta arbitrului judecator, acest fapt
3.5.2.5. Daca un jucator îsi schimba paleta pe timpul unui meci individual , fara a fi
stricata , jocul va fi suspendat si arbitrul va aduce la cunostiinta arbitrului judecator,
acest fapt.
3.5.2.6. Un avertisment sau o penalizare data pentru oricare din jucatorii dintr-un
dublu, în cadrul unui meci pe echipe, se va aplica perechii si nu jucatorului care a
comis infractiunea. Sanctiunea nu va fi luata în considerare la meciurile individuale
urmatoare, din cadrul aceluiasi meci pe echipe. La startul meciului de dublu, dintr-un
meci pe echipe, perechea va fi considerata ca avînd deja sanctiunea cea mai mare,
în situatia ca, unul dintre componenti, sau ambii, au fost sanctionati în meciurile
individuale anterioare. O urmatoare sanctiune va fi aplicata pornind de la aceasta
penalizare.
3.5.2.7. Cu exceptia celor prevazute la 3.5.2.2., daca antrenorul va continua o
atitudine ofensatoare într-un meci individual sau pe echipe, arbitrul trebuie sa-i arate
cartonasul rosu si îl va elimina de lânga spatiul de joc, pâna la finalul meciului pe
echipe sau pâna la finele meciului din proba individuala.
3.5.2.8. Arbitrul judecator va avea posibilitatea de a descalifica un jucator într-un
meci, o proba sau o competitie în caz de grava lipsa de sportivitate, de
comportament jignitor, indiferent daca va primi raport de la arbitrul principal.Daca va
proceda în acest fel, el va arata vizibil cartonasul rosu.
3.5.2.9. Daca un jucator este descalificat de la 2 meciuri într-o proba individuala sau
pe echipe, el va fi în mod automat descalificat de la acea proba, fie pe echipe, fie
individuala.
106
 9. Competiţiile de tenis de masă

Competiţia de tenis de masă, fie că este organizată sub

formă de cupă, campionat sau de turneu, reprezintă cel mai
eficient mod de popularizare şi atragere a copiilor spre acest
frumos joc sportiv.
Concursurile de tenis de masă pot fi individuale sau pe echipe:
a. concursurile individuale se organizează la următoarele probe:
simplu (băieţi, fete) şi dublu (băieţi, fete şi dublu mixt)
- ele se organizează pe grupe de vârstă, fiind permisă şi
participarea jucătorilor la categoria de vârstă superioară:
- copii: 8-10 ani
- juniori III (minicadeţi): sub 13 ani
- juniori II (cadeţi): sub 15 ani
- juniori : sub 18 ani
- seniori
b. concursurile pe echipe se organizează conform cu
regulamentul de organizare al competiţiei, trebuie să conţină
câteva capitole principale:
1. Titlul competiţiei
2. Scopul competiţiei
3. Organizatorii competiţiei
4. Condiţii de participare
5. Termenul de înscriere
6. Sistemul de desfăşurare
7. Locul, data şi ora de desfăşurare a şedinţei tehnice
8. Titluri şi premii

107
 9. Condiţii financiar-administrative (cine suportă cheltuielile)
10. Termenul de confirmare al participării
11. Alte reglementări (contestaţii, etc.)
Acest regulament de organizare este valabil şi în cazul organizării
concursurilor individuale. Atât concursurile pe echipe cât şi cele
individuale se organizează în două sisteme: sistem turneu şi
sistem eliminatoriu.

Sistemul turneu

Sistemul turneu este folosit când la competiţie participă un număr

redus de jucători, fiecare participant jucând cu toţi ceilalţi conform
tabelei Berger. Mai jos sunt prezentate exemple de turnee cu
număr redus de participanţi:

- turneu cu 4 participanţi

turul I turul II turul III

1-2 1-3 1-4

3-4 2-4 2-3

- turneu cu 5-6 participanţi

turul I turul II turul III turul IV turul V

1-6 6-4 2-6 6-5 3-6

2-5 5-3 3-1 1-4 4-2
3-4 1-2 4-5 2-3 5-1

108
 - turneu cu 7-8 participanţi

turui I turul II turul III turul IV turul V turul VI turui VII

5-4 5-8 6-5 6-8 7-6 7-8 1-7

6-3 4-6 7-4 5-7 1-5 6-1 2-6
7-2 3-7 1-3 4-1 2-4 5-2 3-5
1-8 2-1 2-8 3-2 3-8 4-3 4-8

Locul pe care îl ocupă fiecare jucător se stabileşte prin tragere la

sorţi. În cazul în care numărul participanţilor este impar, cel care
trebuie să joace cu ultimul (cu soţ) din turul respectiv, va sta.
Tabloul de concurs (pentru o variantă cu 5 jucători) va fi:

nr. numele 1 2 3 4 5 victorii puncte locul

crt. jucătorului realizate ocupat
1
2
3
4
5

Stabilirea numărului de jocuri care urmează să se dispute se va

face după formula:
a (a - 1)
=x
2

, unde:

109
a - numărul participanţilor
x - numărul jocurilor
Pentru asigurarea bunei desfăşurări a turneului este indicat să
existe un număr de mese egal cu jumătatea numărului de
participanţi.

Sistemul eliminatoriu

Sistemul eliminatoriu este folosit atunci când participă un număr

mare de jucători (echipe), cei învinşi părăsind competiţia. Tabloul
de concurs cel mai des utilizat este cel de 32 de jucători; dacă
numărul participanţilor este mai mare, atunci jucătorii „capi de
serie” se vor califica direct în turul următor. La un număr şi mai
mare de participanţi se vor organiza jocuri de calificare (pe poziţiile
5 şi 28) câştigătorii ocupând respectivele locuri în turul I.

110
Tablou de concurs - sistem eliminatoriu cu 32 de jucători

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32

111
Bibliografie

1. Angelescu, N. (1977) - „Tenis de masă”, Ed. Sport - Turism,

Bucureşti;
2. Drianovski, M., Otcheva, G. (2002) - „Survey of the game styles
of some of the best asian players at the 12th World University
Table Tennis Championships”, în „Jurnal of Table Tennis
Sciences” p. 4-9;
3. Feflea, I. (2003) - „Tenis de masă - exerciţii şi jocuri pentru
învăţare”, Ed. Universităţii din Oradea;
4. Hanţiu, I. (1996) - „Tenis de masă”, Ed. Universităţii din Oradea;
5. Yang, G. (1992) - „Funcţional evaluation for table tennis
players”, în „Jurnal of Table Tennis Sciences”, p.95-97;
6. Seve, C. (1994) - „Tennis de table”, Editions Revue E.P.S.,
Paris;
7. Verkoshanski, I.V. (2001) - „Treino desportivo - teoria e
metodologia”, Porto;
8. Weineck, J. (1992) - „Biologie du sport", Paris, Editions Vigot;

Site-uri Internet:
www.wikipedia.org
www.ittf.com
www.artigos.com
www.efdeportes.corn
www.frtenismasa.ro
www.tennis-de-table.com

112
ISBN 978-606-10-0980-0