Tulburare Hiperchinetică Cu Deficit de Atenție

Tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD)

Tulburare hiperchinetică cu
este o tulburare mintală de tip neurologic.[1][2] Se
caracterizează prin dificultăți în a fi atent, activitate deficit de atenție (ADHD)
excesivă și moduri de comportament fără a se ține cont
de consecințe care nu sunt specifice vârstei.[3][4] Sunt
de asemenea probleme cu reglarea emoțiilor.[5][6][7]
Simptomele apar înainte ca persoana să împlinească
doisprezece ani, sunt prezente mai mult de șase luni și
cauzează probleme în cel puțin două medii (precum
școala, casa sau activitățile recreaționale).[8][9] În cazul
copiilor, problemele legate de atenție pot avea ca
rezultat slabe performanțe școlare.[3] În plus, există o
asociere între ADHD, pe de o parte, și alte tulburări
mintale și abuzul de substanțe. [10] Deși cauzează
probleme, mai ales în societatea modernă, mulți oameni Copiii cu tulburare hiperchinetică cu deficit de
cu ADHD pot să aibă atenție constantă când e vorba de atenție (ADHD) au o capacitate de concentrare
sarcini pe care le consideră interesante sau profitabile a atenției scăzută și adesea fac greșeli din
neatenție la școală.
(fenomenul hiperfocus).[11][12]
Specialitate Psihiatrie
Deși este cea mai studiată și diagnosticată tulburare Simptome executive dysfunction[*]
impulsivity[*]
mintală în rândul copiilor și adolescenților, cauza exactă emotional dysregulation[*]
este necunoscută în majoritatea cazurilor.[13] Afectează hyperfocus[*]
în jur de 5-7% din copii dacă sunt diagnosticați potrivit rejection sensitive dysphoria[*]
criteriului DSM-IV[4][14] și 1–2% dacă sunt Clasificare și resurse externe
diagnosticați potrivit criteriului ICD-10.[15] În 2015 s-a ICD-9 314.00 (http://www.icd9data.com/
getICD9Code.ashx?
estimat că afectează în jur de 51.1 milioane la nivel icd9=314.00), 314.01 (http://www.
global.[16] Ratele sunt asemănătoare de la o țară la alta icd9data.com/getICD9Code.ash
și depind în special de modul de diagnosticare. [17] x?icd9=314.01)
Numărul băieților diagnosticați cu ADHD este de ICD-10 F90 (http://apps.who.int/classifica
tions/icd10/browse/2010/en#/F9
aproximativ două ori mai mare decât al fetelor,[4] deși 0)
tulburarea este adesea trecută cu vederea când e vorba ICD-11
de fete întrucât simptomele lor diferă de cele ale
OMIM 143465 (http://omim.org/entry/14
băieților.[18][19][20] În jur de 30–50% din populația 3465)
diagnosticată în copilărie continuă să aibă simptome la DiseasesDB 6158 (http://www.diseasesdataba
maturitate și între 2–5% din adulți se află în această se.com/ddb6158.htm)
condiție.[21][22][23] La adulți, poate avea loc mai MedlinePlus 001551 (http://www.nlm.nih.gov/
degrabă o agitație interioară mai degrabă decât medlineplus/ency/article/001551.
htm)
hiperactivitate. [24] Ei dezvoltă adesea abilități de a face
eMedicine med/3103 (http://www.emedicine.
față situației care aplanează o parte sau toate problemele com/med/topic3103.htm) ped/177
legate de tulburare. [25] Condiția poate fi dificil de (http://www.emedicine.com/ped/to
pic177.htm#)
deosebit de alte condiții, precum și de distins de niveluri Patient UK Tulburare hiperchinetică cu deficit
înalte de activitate care fac parte din gama de de atenție (http://patient.info/doct
or/attention-deficit-hyperactivity-di
comportamente normative.[9] sorder-pro)
MeSH ID D001289 (https://www.nlm.nih.go
Recomandările de management ale ADHD-ului variază v/cgi/mesh/2022/MB_cgi?field=ui
de la țară la țară și de obicei implică o combinație între d&term=D001289)
consiliere, schimbări ale stilului de viață și medicație.[3] Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
Instrucțiunile britanice doar recomandă medicație ca p?title=Tulburare_hiperchinetic%C4%83_cu_deficit_d
e_aten%C8%9Bie&action=edit&section=0)
tratament de primă linie pentru copiii cu simptome

severe și medicație pentru cei cu simptome moderate
care refuză sau eșuează să evolueze prin consiliere, deși
pentru adulți medicația este tratament de primă linie.[26] Îndrumările canadiene și americane recomandă ca
medicația și terapia comportamentală să fie folosite împreună ca terapie de primă linie, cu excepția copiilor
de vârstă preșcolară. [27][28] Terapia prin medicație stimulatoare nu este recomandată ca terapie de primă
linie pentru copiii de vârstă preșcolară în ambele tipuri de instrucțiuni. [26][28] Tratamentul cu stimulanți este
eficient doar pentru cel puțin 14 luni; în orice caz, efectul lor pe termen lung este neclar și sunt potențiale
efecte adverse serioase.[29][30][31][32][33][34][35] În România, medicația disponibilă include stimulante și
non-stimulante care pot fi prescrise de la vârsta de 6 ani. Întotdeauna când este posibil, se recomandă
asocierea cu psihoterapia. [36]
Literatura medicală a descris simptome similare celor ale ale ADHD începând cu secolul 18. [37] ADHD,
diagnosticarea și tratamentul său au fost considerate controversate începând cu anii 1970.[38] Controversele
au implicat clinicieni, profesori, factori de decizie politică, părinți și mass-media. Printre subiecte sunt
cauzele ADHD-ului și folosirea de medicație stimulativă în tratament.[39] Cei mai mulți furnizori de servicii
medicale acceptă ADHD ca o tulburare autentică printre copii și adulți, iar dezbaterea din comunitatea
științifică se concentrează în principal pe cum este diagnosticată și tratată.[40][41][42] Condiția a fost
cunoscută oficial ca tulburare de deficit de atenție (ADD) din 1980 până în 1987, pe când înainte de
aceasta a fost cunoscută ca reacție hiperkinetică a copilăriei.[43][44]
Cuprins
Semne și simptome
Subtipuri
Tulburări asociate
Cauze
Genetică
Mediul
Societatea
Patopsihologie
Structura creierului
Căile neurotransmițătoare
Motivația și funcția executivă
Diagnostic
Manualul de Diagnostic și Statistică
Clasificarea Internațională a Bolilor
Adulți
Diagnostice distinctive
Cercetarea biomarker
Management
Terapii comportamentale
Medicație
Dietă
Prognoză
Epidemiologie
Istorie
Controverse
Referințe
Legături externe
Semne și simptome
Simptomele ADHD[45]
Neatenție Hiperactivitate-impulsivitate
incapabil să stea locului

dificultăți în a fi foarte atent la detalii
se fâțâite, se agită pe scaun
probleme în a fi atent la sarcini
părăsește scaunul în situații nepotrivite
probleme în organizarea sarcinilor și activităților
își asumă riscuri gândindu-se puțin la
pierde lucruri necesare pentru îndeplinirea sarcinilor consecințe
se manifestă uituc în activitățile zilnice „pe fugă” sau „condus de un motor”
are o perioadă de atenție mai scurtă și este distras ușor vorbește mai mult decât alții
dificultăți cu lucrul structurat pentru școală adesea răspunde rapid
dificultăți în îndeplinirea sarcinilor care sunt plictisitoare sau are probleme în a-și aștepta rândul
consumă timp
întrerupe sau se bagă în conversații
Neatenția, hiperactivitatea (neliniștea la adulți), comportamentul perturbativ și impulsivitatea sunt

manifestări obișnuite ale ADHD.[46][47] Dificultățile academice sunt frecvente după cum sunt și problemele
cu relațiile. [46] Simptomele pot fi greu de definit, după cum este greu de tras o linie care să arate unde
nivelurile normale de neatenție, hiperactivitate și impulsivitate se termină și încep nivelurile semnificative
care necesită intervenții.[48]
Potrivit celei de-a cincea ediții a Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (DSM-5),
simptomele trebuie să fie prezente timp de șase luni sau mai mult la un grad mult mai mare decât îl au alții
de aceeași vârstă[4] și trebuie să cauzeze probleme semnificative de activitate în cel puțin două domenii
(e.g., social, școală/serviciu sau casă). [4] Criteriile trebuie să fie întâlnite înainte de vârsta de doisprezece
ani pentru a primi diagnosticul de ADHD.[4] Sunt cerute mai mult de 5 simptome de neatenție sau
hiperactivitate/impulsivitate pentru cei mai mici de 17 ani și mai mult de 4 pentru cei care au peste 16 ani.
[4]
Subtipuri
ADHD se împarte în trei subtipuri: predominant neatent (ADHD-PI sau ADHD-I), predominant hiperactiv-
impulsiv (ADHD-PH or ADHD-HI) și tipul combinat (ADHD-C).[4][48]
O persoană cu ADHD tipul neatent are cele mai multe sau toate dintre următoarele simptome, cu excepția
situațiilor în care aceste simptome se explică mai bine prin alte condiții psihiatrice sau medicale:[4][49]
A fi ușor distras, a scăpa detaliile, a uita lucruri, a trece frecvent de la o activitate la alta
A avea dificultăți în a se concentra pe o sarcină
A deveni plictisit de o sarcină după câteva minute, dacă acțiunea respectivă nu este văzută
drept agreabilă
A avea dificultăți în a-și concentra atenția în organizarea sau îndeplinirea unei sarcini
A avea probleme în a îndeplini sau începe temele pentru acasă, pierderea deasă a lucrurilor
necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sau activităților
A da impresia că nu ascultă când I se vorbește
Visare cu ochii deschiși, a deveni ușor confuz și a se mișca încet
A avea dificultăți în procesarea informației la fel de rapid sau exact ca alții
A se zbate să urmeze instrucțiunile
A avea probleme în a înțelege detaliile; omite detaliile
O persoană cu ADHD tipul hiperactiv-impulsiv are cele mai multe sau toate din următoarele simptome,
exceptând situațiile în care aceste simptome se explică mai bine prin alte condiții psihiatrice sau
medicale:[4][49]
A se foi sau agita mult

A vorbi nonstop
A se mișca în jur, atingând sau jucându-se cu nimic sau cu totul la vedere
A avea probleme în a sta locului în timpul mesei, școlii și facerii temelor
A fi în mod constant în mișcare
A avea dificultăți în efectuarea de sarcini sau activități liniștite
A fi nerăbdător
A lăsa să-i scape comentarii nepotrivite, a-și arăta emoțiile fără reținere și a acționa fără a se
gândi la consecințe
A avea dificultăți în a aștepta pentru a obține ceea ce dorește sau în a-și aștepta rândul la
jocuri
A întrerupe adesea conversațiile sau activitățile altora
Fetele cu ADHD tind să manifeste mai puține simptome de hiperactivitate și impulsivitate, dar mai multe
simptome ce țin de neatenție și distragere. [50] Simptomele de hiperactivitate tind să dispară odată cu
înaintarea în vârstă și se preschimbă în „neliniște interioară” la adolescenții și adulții cu ADHD.[21]
Oamenii cu ADHD de toate vârstele sunt mai predispuși să aibă probleme cu abilitățile sociale, precum
interacțiunea socială și facerea și păstrarea de prietenii. Aceasta e adevărat pentru toate subtipurile. În jur de
jumătate din copiii și adolescenții cu ADHD experimentează respingere socială din partea celor de aceeași
vârstă în comparație cu 10–15% din copiii și adolescenții non-ADHD. Oamenii cu deficit de atenție sunt
înclinați să aibă dificultăți în procesarea limbajului verbal și non-verbal, ceea ce poate afecta negativ
interacțiunea social. De asemenea, pot devia în timpul conversațiilor, le pot lipsi repere sociale și pot avea
probleme în a învăța abilități sociale.[51]
Dificultăți în controlarea furiei sunt mai obișnuite în rândul copiilor cu ADHD[52], aceștia pot avea
probleme ce țin de scrisul de mână[53] și au întârzieri în dezvoltare ce țin de vorbire, limbaj și mișcare.
[54][55] Deși cauzează dificultăți semnificative, mulți copii cu ADHD au un răstimp de atenție egal sau mai
bun decât al altor copii în privința unor sarcini și subiecte pe care le consideră interesante. [12]
Tulburări asociate
La copii, ADHD se manifestă alături de alte tulburări în două treimi din cazuri. [12] Printre condițiile
asociate sunt:
Epilepsie[56]
Sindromul Tourette[56]
Tulburarea de spectru autist (ASD): această tulburare afectează abilitățile sociale, abilitatea
de a comunica, comportamentul și interesele.[56]
Tulburările de anxietate – s-a constatat că au loc mai des în rândul populației ADHD.[57]
Tulburarea explozivă intermitentă[4]
Tulburări de învățare – s-a constatat că au loc la în jur de 20–30% din copiii cu ADHD.
Dizabilitățile de învățare pot ține de tulburările legate de dezvoltare vorbirii și a limbajului și
de tulburările legate de abilitățile academice.[58] ADHD, în orice caz, nu este considerat o
dizabilitate de învățare, dar foarte frecvent cauzează dificultăți academice.[58]
Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) poate să se co-manifeste cu ADHD și îi împărtășește
multe din caracteristici.[59]
Dizabilități intelectuale[4]
Tulburarea reactivă de atașament[4]
Tulburarea de utilizare a substanțelor. Adolescenții și adulții cu ADHD au un risc mai mare
de abuz de substanțe..[21] Aceasta se observă cel mai bine când e vorba de alcool sau
marijuana.[21] Motivul pentru aceasta ar putea fi o alterare a afecțiunii ce aduce mulțumire în
creierele indivizilor cu ADHD.[21] Aceasta face evaluarea și tratamentul ADHD mai dificil,
problemele serioase ce țin de abuzul de substanțe fiind tratate inițial din cauza riscurilor mai
mari pe care le aduc. [60][61]
Tulburările de somn și ADHD-ul de obicei co-există. Ele pot avea loc și ca efect advers al
medicației utilizate pentru tratarea ADHD. La copiii cu ADHD, insomnia este cea mai
obișnuită tulburare de somn în cazul în care terapia comportamentală este tratamentul
ales.[62][63] Problemele cu inițierea somnului sunt obișnuite printre indivizii cu ADHD, dar
adesea vor dormi profund și vor avea dificultăți semnificative în a se trezi dimineața. [64]
Melatonina este uneori folosită la copiii care au început de insomnie.[65]
Tulburarea de opoziție sfidătoare (ODD) și tulburarea de conduită (CD), care se co-
manifestă cu ADHD-ul în aproximativ 50% și 20% din cazuri, respectiv.[66] Ei sunt
caracterizați de comportamente antisociale precum încăpățânare, agresivitate, frecvente
accese de furie, falsitate, minciună și furt.[59] În jur de jumătate din cei cu hiperactivitate și
ODD sau CD dezvoltă tulburare de personalitate antisocială la maturitate.[67] Analizele
creierului arată că tulburarea de conduită și ADHD sunt condiții separate. [68]
Tulburare legată de vigilență, care e caracterizează prin atenție și concentrare slabă,
precum și dificultăți în a sta treaz. Acești copii tind să se foiască, să caște și să se întindă și
se manifestă hiperactiv pentru a rămâne atenți și activi.[69]
Tempo cognitive lent (SCT) este un grup de simptome care e posibil să cuprindă o altă
tulburare de atenție. Se poate manifesta la 30-50% din cazurile de ADHD, indiferent de
subtip. [70]
Tulburare de mișcare stereotipică[4]
Tulburări de dispoziție (în special tulburarea bipolară și tulburarea depresivă majoră). Băieții
diagnosticați cu subtipul ADHD combinat sunt mai înclinați să aibă o tulburare de
dispoziție.[57] Adulții cu ADHD au uneori de asemenea tulburare bipolară, care necesită
evaluare atentă pentru a fi diagnosticată exact și a trata ambele condiții. [71]
Sindromul picioarelor neliniștite s-a constatat că este mai întâlnit în rândul celor cu ADHD și
este cauzat adesea de anemie feriptivă.[72][73] În orice caz, picioarele neliniștite pot fi pur și
simplu o parte a ADHD-ului și este nevoie de o apreciere atentă pentru a se face diferența
între cele două tulburări.[74]
Oamenii cu ADHD au un risc crescut de udare constantă a patului.[75]
Potrivit unei analize sistematice din 2016, există o asociere bine recunoscută între ADHD și
obezitate, astm și tulburări de personalitate și există semne de probă care asociază ADHD-
ul cu celiachia și migrena,[76] pe când o altă analiză sistematică din 2016 n-a fost de acord
că există o legătură clară între celiachie și ADHD.[77]
Cauze
Cele mai multe cazuri de ADHD au cauze necunoscute.[78][79] Se crede că sunt implicate interacțiuni
dintre genetică, mediu și factori sociali.[78][79][80] Anumite cazuri sunt asociate cu precedente infecții sau
traume ale creierului.[78]
Genetică
Studiile făcute asupra gemenilor indică faptul că tulburarea este adesea moștenită de la unul din părinți,
genetica determinând în jur de 75% din cazuri. [31][81][82] Frații copiilor cu ADHD sunt de trei până la
patru ori mai predispuși să dezvolte tulburarea decât frații copiilor care nu au această tulburare. [83] Se crede
că factorii genetici sunt implicați în a determina dacă ADHD persistă la maturitate. [84]
În mod tipic, un număr de gene sunt implicate, multe dintre care afectează direct neurotransmisia de
dopamină.[85][86] Printre cele care afectează dopamina sunt DAT, DRD4, DRD5, TAAR1, MAOA,
COMT și DBH.[86][87][88] Alte gene asociate cu ADHD sunt SERT, HTR1B, SNAP25, GRIN2A,
ADRA2A, TPH2 și BDNF.[85][86] Se estimează că o variantă standard a unei gene numite Latrophilin 3
este responsabilă pentru în jur de 9% din cazuri și când această variantă este prezentă, oamenii sunt mai
simțitori la medicația stimulatoare.[89] Gena DRD4–7R cauzează efecte inhibitoare crescute induse de
dopamină și asociate cu ADHD. Receptorul DRD4 este un receptor cuplat cu proteina G care oprește
adenilil-ciclaza. Mutația DRD4–7R rezultă într-o gamă largă de fenotipuri comportamentale, inclusiv
simptomele ADHD care se manifestă prin sciziunea atenției.[90]
Este posibil ca evoluția să fi jucat în rol în privința ratelor înalte de ADHD, mai ales în ce privește
trăsăturile hiperactive și impulsive ale bărbaților. [91] Unii au emis ipoteza că unele femei pot fi mai atrase
de bărbații care preferă riscurile, aceasta ducând la creșterea frecvenței genelor care predispun la
hiperactivitate și impulsivitate în fondul genetic. [92] Alții au susținut că aceste trăsături ar putea fi o
adaptare care îi ajută pe bărbați să facă față mediilor stresante sau periculoase prin, de exemplu,
impulsivitate crescută și comportament explorativ.[91][92] În anumite situații, trăsăturile ADHD pot fi foarte
benefice pentru societate ca întreg în timp ce pot fi dăunătoare pentru individ.[91][92][93] Ratele înalte și
eterogenitatea ADHD ar fi putut crește capacitatea reproductivă și face bine societății adăugând diversitate
la genofond deși este dăunător pentru individ.[93] În anumite medii, unele trăsături ADHD ar fi putut oferi
avantaje personale individului, precum răspunsuri mai rapide în fața prădătorilor sau abilități de vânat
superioare.[94]
Oamenii cu sindromul Down sunt mai predispuși să aibă ADHD.[95]

Mediul
Pe lângă genetică, anumiți factori de mediu ar putea juca un rol în apariția ADHD. [96] Consumul de alcool
în perioada sarcinii poate cauza tulburări de spectru alcoolic fetal, care poate include ADHD sau simptome
ale acestuia.[97] Copiii expuși la anumite substanțe toxice, precum plumbul sau bifenilul policlorurat, pot
dezvolta probleme care se aseamănă cu ADHD.[13][98] Expunerea la insecticizii organofosfați clorpifos și
posfat dialkil este asociată cu un risc crescut, însă nu există dovezi concludente în acest sens. [99]
Expunerea la fumul de tutun în timpul sarcinii poate cauza probleme cu dezvoltarea sistemului nervos
central și poate crește riscul de ADHD.[13][100]
Nașterea prematură extremă, greutatea foarte mică la naștere și neglijarea extremă, abuzul sau deprivarea
socială cresc de asemenea riscul,[13][101] la fel și anumite infecții în timpul sarcinii, la naștere și în copilăria
timpurie. Aceste infecții pot avea legătură cu diferiți viruși (rujeola, varicella zoster encefalita, rubeola,
enterovirus 71).[102] Există o asociere între uzul pe termen lung (dar nu și pe termen scurt) al
paracetamolului în timpul nașterii și ADHD.[103][104] Cel puțin 30% din copiii cu traume ale creierului
dezvoltă mai târziu ADHD[105] și aproximativ 5% din cazuri sunt cauzate de avarii ale creierului.[106]
Unele studii sugerează că în cazul unui număr mic de copii, conservanții sau coloranții alimentari artificiali
pot fi asociați cu răspândirea ADHD-ului sau a simptomelor asemănătoare ADHD-ului, [13][107] dar
evidența în această privință este slabă și poate fi aplicată doar în cazul copiilor cu sensibilități la
mâncare.[107][108][109] Regatul Unit și Uniunea Europeană au impus măsuri regulatorii în legătură cu
aceste preocupări.[110] În cazul unei minorități de copii, intoleranța sau alergia la anumite mâncăruri pot
înrăutăți simptomele de ADHD. [111]
Cercetările nu susțin credințele populare că ADHD e cauzat de consumul excesiv de zahăr rafinat, statul
prea mult în fața televizorului, educația pe care o dau părinții, sărăcie sau haosul familial; în orice caz,
acestea pot înrăutăți simptomele de ADHD la anumiți oameni. [47]
Societatea
S-a constatat că cei mai mici copii dintr-o clasă sunt mai predispuși să fie diagnosticați cu ADHD, poate
pentru că sunt ca dezvoltare a ființei în urma colegilor lor.[112][113][114] Acest efect a fost observat în mai
multe țări.[114] De asemenea, aceștia folosesc medicație pentru ADHD de aproape de două ori mai mult
decât rata celorlalți de aceeași vârstă. [115]
În unele cazuri, diagnosticul de ADHD poate oglindi o familie disfuncțională sau un sistem educațional
slab, mai degrabă decât probleme cu înșiși indivizii. [116] În alte cazuri, se poate explica prin creșterea
așteptărilor academice, diagnosticul fiind pentru părinții din anumite țări o metodă de a primi susținere extra
financiară și educațională pentru copiii lor. [106] Comportamente tipice ADHD-ului au loc mai adesea în
rândul copiilor care au experimentat violență sau abuz emoțional. [31]
Teoria constructului social al ADHD sugerează că întrucât limitele dintre comportamentul „normal” și cel
„anormal” sunt ridicate socialmente, (i.e. create și validate în comun de toți membrii societății, și îndeosebi
de medici, părinți, profesori și alții) sunt așadar urmate evaluări și judecăți subiective care să determine care
criterii de diagnostic sunt folosite și, așadar, numărul de persoane afectate.[117] Aceasta poate duce la
situația în care DSM-IV prezintă niveluri de trei până la patru ori mai mari de ADHD decât cele prezentate
de ICD-10.[20] Thomas Szasz, un susținător al acestei teorii, a susținut că ADHD a fost „ ... inventat și apoi
a primit un nume”.[118]
Patopsihologie
Actualele modele de ADHD sugerează că este asociat cu deteriorări funcționale în unele dintre sistemele
neurotransmițătoare ale creierului, mai ales cele care implică dopamina și noradrenalina.[119][120] Căile
dopaminergice și ale noradrenalinei care își au originea în zona tegmentală ventral și locus coeruleus se
lansează spre diverse regiuni ale creierului și guvernează o varietate de procese cognitive.[119][121] Căile
dopaminergice și căile nonadrenalinei care lansează hormonii respectivi către cortexul prefrontal și striatul
sunt direct responsabile de ajustarea funcției executive (controlul cognitiv al comportamentului), motivației,
percepției recompensei și funcției de mișcare;[119][120][121] aceste căi se știe că joacă un rol central în
patopsihologia ADHD-ului.[119][121][122][123] Exemple mai largi de ADHD cu căi suplimentare au fost
propuse. [120][122][123]
Structura creierului
La copiii cu ADHD, există o reducere generală a volumului la

anumite structuri ale creierului, cu scădere proporțională tot mai
mare a volumului la cortexului prefrontal situat la stânga.[120][124]
Cortexul parietal posterior prezintă de asemenea o subțiere la
indivizii cu ADHD.[120] În privința altor structuri ale creierului din
circuitele prefrontal-striatal-cerebelar și prefrontal-striatal-talamic s-
a descoperit că există diferențe între oamenii care au și cei care n-au Cortexul prefrontal stâng este
ADHD.[120][122][123] adesea afectat în caz de ADHD.
Conținuturile subcorticale ale accumbens, amigdala, caudat,

hipocamp și putamen sunt mai mici la indivizii cu ADHD.[125] Asimetriile inter-emisferice din sistemele
organice cu substanță albă au fost de asemenea observate la tinerii cu ADHD, sugerând că perturbările din
integrarea temporală pot fi puse în relație cu caracteristicile comportamentale ale ADHD.[126]
Căile neurotransmițătoare
Anterior se credea că numărul ridicat de transportatori de dopamină la oamenii cu ADHD este parte a
patopsihologiei, dar se pare că numărul mare este cauzat de adaptarea la expunerea la stimulanți.[127]
Actualele modele implică calea dopaminergică mezocroticolimbică și sistemul noradrenergic-locus-
coeruleus.[119][120][121] Psihostimulanții ADHD au eficiență în tratament întrucât cresc activitatea de
neurotransmisie în aceste sisteme.[120][121][128] Pot fi anomalii suplimentare în căile serotoninergică,
glutamatergică și colinergică.[128][129][130]
Motivația și funcția executivă
Simptomele de ADHD apar în urma unei deficiențe ale unor anumite funcții (e.g., controlul atenției,
controlul inhibitor și memoria de lucru).[64][120][121][131] Funcțiile executive sunt un set de procese
cognitive care sunt necesare pentru a selecta și monitoriza cu succes comportamentele care facilitează
realizarea scopurilor pe care și le-a pus cineva. [64][121][131] Deteriorările funcției executive care au loc la
indivizii cu ADHD au ca rezultat probleme în a fi organizat, stăpânirea timpului, procrastinare excesivă,
păstrarea concentrării, a fi atent, ignorarea lucrurilor care te distrag, reglarea emoțiilor și ținerea de minte a
detaliilor.[64][120][121] Oamenii cu ADHD se pare că au memorie pe termen lung intactă, iar problemele
legate de amintirile pe termen lung sunt atribuite deteriorărilor din memoria de lucru.[64][132] Criteriul
pentru deficitul funcției executive este întâlnit la 30–50% din copiii și adolescenții cu ADHD.[133] Un
studiu a descoperit că 80% din indivizii cu ADHD au probleme cu cel puțin o sarcină cerută de la funcțiile
executive, comparativ cu 50% pentru indivizii fără ADHD.[134] Din cauza ratelor de maturizare a creierului
și a sporirii cererilor de la funcțiile executive pe măsura ce persoana înaintează în vârstă, deteriorările
ADHD pot să nu se manifeste pe deplin până în adolescență sau chiar maturitatea timpurie.[64]
ADHD a fost de asemenea asociat cu deficite motivaționale la copii.[135] Copiii cu ADHD adesea găsesc
dificil să se concentreze pe obținerea unor recompense pe termen lung, dar nu și a celor pe termen scurt și
manifestă comportament impulsive în ce privește recompensele pe termen scurt. [135]
Diagnostic
ADHD este diagnosticat printr-o evaluare a dezvoltării comportamentale și mintale a copilului, fiind
excluse efectele drogurilor, medicației și altor probleme medicale sau psihiatrice ca explicații ale
simptomelor. [60] Adesea este luată în considerare părerea părinților și profesorilor,[9] cele mai multe
diagnostice fiind puse după ce profesorul manifestă preocupări în acest sens.[106] Faptul că cineva are
reacții la medicație nu confirmă, nici nu infirmă diagnosticul. Întrucât studiile imagistice ale creierului nu
dau rezultate consistente, ele sunt utilizate numai în scopuri de cercetare, dar nu de diagnostic. [136]
În America de Nord, criteriile DSM-5 sunt utilizate pentru diagnostic, în timp ce țările europene folosesc de
obicei ICD-10. Cu criteriile DSM-IV un diagnostic de ADHD este de 3-4 ori mai probabil decât în situația
în care sunt utilizate criteriile ICD-10.[20] Este clasificat ca tulburare psihiatrică de neurodezvoltare.[2][21] În
plus, este clasificată ca tulburare de comportament disruptiv alături de ODD, tulburarea de conduită și
tulburarea de personalitate antisocială.[137] Diagnosticul nu sugerează o tulburare neurologică.[31]
Condițiile asociate care trebuie verificate sunt anxietatea, depresia, ODD; tulburarea de conduită și
tulburările de învățare și limbaj. Alte condiții care trebuie luate în considerare sunt alte tulburări de
neurodezvoltare, ticurile și apnea de somn.[138]
Diagnosticarea ADHD-ului folosind encefalografia cantitativă (QEEG) este un domeniu de investigație în

desfășurare, deși însemnătatea QEEG în ADHD este în prezent neclară.[139][140] În Statele Unite, Food
and Drug Administration a aprobat utilizarea QEEG pentru evaluarea ADHD-ului.[141] Testul aprobat
utilizează raportul al activității teta și beta EEG pentru dirijarea diagnosticului; oricum, cel puțin cinci studii
au eșuat în a reproduce constatările.[142][143]
Scalele auto-ratei, precum scala de rating ADHD și scala de rating de Vanderbilt ADHD sunt utilizate
pentru ecranizarea și evaluarea ADHD-ului.[144]
Manualul de Diagnostic și Statistică
La fel ca în cazul multor alte tulburări psihiatrice, diagnosticul trebuie făcut de un profesionist calificat pe
baza unui set de criterii. În Statele Unite, aceste criterii sunt definite de Asociația Psihiatrică Americană în
DSM. Având la bază criteriile DSM, sunt trei sub-tipuri de ADHD:[4][45]
1. tipul ADHD predominant neatent (ADHD-PI) prezintă simptome precum a fi ușor distras,
uituc, visător cu ochii deschiși, dezorganizare, slabă concentrare și dificultăți în îndeplinirea
sarcinilor.[8][4]
2. ADHD, tipul predominant hiperactiv-impulsiv prezintă simptome precum agitație și neliniște
excesivă, hiperactivitate, dificultăți în a aștepta și a sta locului, comportament imatur;
comportamente distructive de asemenea pot fi prezente.[8][4]
3. ADHD, tipul combinat este o combinație a primelor două subtipuri. [8][4]
Această subdiviziune are la bază prezența timp de cel puțin șase luni dintr-un termen de nouă a simptomelor
de neatenție, hiperactivitate-impulsivitate sau a ambelor tipuri.[145] Pentru a fi luate în considerare,
simptomele trebuie să apară în perioada dintre vârsta de șase și doisprezece ani și să se manifeste în mai
mult de un mediu (e.g. acasă și la școală sau la serviciu).[8] Simptomele trebuie să fie nepotrivite pentru un
copil de vârsta respectivă[8][146] și trebuie să fie o dovadă clară că ele cauzează probleme legate de școală,
lucru sau de ordin social.[145]
Clasificarea Internațională a Bolilor
În a zecea revizie a Clasificării statistice internaționale a bolilor și a problemelor de sănătate înrudite (ICD-
10) a Organizației Mondiale a Sănătății, simptomele de „tulburare hiperkinetică” sunt analoage celor ale
ADHD din DSM-5. Când o tulburare de conduită (după cum este definită de ICD-10)[54] este prezentă,
condiția mai este numită „tulburare de conduită hiperkinetică”. În caz contrar, tulburarea este clasificată ca
„tulburare de activitate și atenție”, „alte tulburări hiperkinetice” sau „tulburări hiperkinetice, nespecificat”.
Cele din urmă mai sunt numite uneori „sindrom hiperkinetic”.[54]
În versiunea ICD-11 pusă în implementare, tulburarea este clasificată sub 6A05 (tulburare hiperactivă cu
deficit de atenție), iar tulburarea hiperkinetică nu mai există.[147]
Adulți
Articol principal: Tulburarea hiperchinetică cu deficit de atenție la adulți.
Adulții cu ADHD sunt diagnosticați potrivit acelorași criterii, inclusiv a celui că semnele trebuie să fi apărut
între vârstele de șase și doisprezece ani. A-i întreba pe părinți sau pe tutori despre cum persoana s-a
comportat și dezvoltat ca copil poate constitui parte a evaluării; un istoric familial cu ADHD adaugă de
asemenea greutate diagnosticului.[21] În timp ce simptomele principale ale ADHD sunt similare la copii și
adulți, ele adesea se manifestă la adulți în mod diferit față de copii; de exemplu, activitatea fizică excesivă
văzută la copii se poate manifesta prin simțăminte de agitație și activitate mintală constantă la adulți.[21]
Se estimează că între 2–5% din adulți au ADHD.[21] În jur de 25–50% din copii continuă să experimentele
simptomele ADHD-ului la maturitate, pe când restul experimentează mai puține simptome sau nici
una.[4][21] În prezent, cei mai mulți adulți rămân netratați. [148] Mulți adulți cu ADHD care nu se
diagnostichează și nu se tratează au o viață dezorganizată și unii utilizează droguri neautorizate sau alcool
ca metodă de a face față situației.[25] Alte probleme pot consta în dificultăți legate de relații și serviciu și un
risc crescut de activități criminale.[21] Printre problemele de sănătate mintală asociată sunt: depresia,
tulburarea de anxietate și dizabilități de învățare.[25]
Unele simptome ale ADHD la adulți diferă de cele văzute la copii. În timp ce copiii cu ADHD se pot cățăra
și alerga în exces, adulții pot experimenta o inabilitate în a se relaxa sau vorbesc excesiv în situații sociale.
Adulții cu ADHD pot să înceapă relații în mod impulsiv, pot afișa comportament căutător de senzații și pot
fi irascibili. Comportamente dependente precum abuzul de substanțe și jocurile de noroc sunt obișnuite.
Criteriile DSM-V se preocupă în mod specific de adulți, spre deosebire de DSM-IV, care au fost criticate pe
motiv că ar fi nepotrivite pentru adulți; aceasta i-ar putea face pe unii să pretindă că au devenit prea mari
pentru diagnostic.[21]
Diagnostice distinctive
Simptome de ADHD care sunt legate de alte tulburări[149]
Depresie Tulburare de anxietate Tulburare bipolară
în stare maniacală
fericire excesivă
simțăminte constant
simțăminte de disperare, stimă de anxietate hiperactivitate
de sine scăzută sau nefericire gânduri rapide
iritabilitate
pierderea interesului pentru agresivitate
simțăminte
hobby-uri sau activități obișnuite
ocazionale de panică gândire excesivă
oboseală sau frică deluzii de grandoare
probleme cu somnul a fi hiperalertat nevoie scăzută de a
dificultăți în păstrarea atenției incapacitate de a fi dormi
schimbări în apetit atent comportament social
iritabilitate sau ostilitate a deveni obosit ușor neadecvat
toleranță slabă la stres slabă toleranță la dificultăți în păstrarea
gânduri legate de moarte stres atenției
suferință inexplicabilă dificultăți în a
menține atenția în stare depresivă
aceleași simptome ca
în secțiunea depresie
Simptomele ADHD-ului, precum dispoziția scăzută și slaba imagine de sine, oscilările de dispoziție și
iritabilitatea, pot fi confundate cu distimia, ciclotimia sau tulburarea bipolară precum și cu tulburarea de
personalitate borderline.[21] Unele simptome care sunt cauzate de tulburări de anxietate, tulburare de
personalitate antisocială, dizabilități de dezvoltare sau retardare mintală sau efecte ale abuzului de substanțe
precum intoxicarea și retragerea pot coincide cu cele ale ADHD. Aceste tulburări se pot manifesta uneori
alături de ADHD. Condiții medicale care pot cauza simptome de tip ADHD sunt: hipertiroidismul, tulburări
epileptice, saturnism, deficiențe auditive, boala hepatică, apneea de somn, influența drogurilor, celiachia
netratată și traumele la cap.[25][77]
Tulburările de somn pot afecta atenția și comportamentul, iar simptomele ADHD-ului pot afecta
somnul.[150] Este așadar recomandat ca copiilor cu ADHD să le fie evaluate în mod regulat problemele de
somn.[151] Somnolența la copii poate duce la simptome de la cele clasice precum căscatul și frecarea
ochilor la hiperactivitate și neatenție.[152] Apneea obstructivă de somn poate de asemenea cauza simptome
de tip ADHD.[152] Tumori rare numite feocromocitomul și paragangliomas pot cauza simptome
asemănătoare ADHD.[153]
Cercetarea biomarker
Analizele biomarkerilor ADHD susțin că nivelele expresia monoaminooxidazei din trombocite,

noradrenalina urinară, MHPG urinar și feniletilamină diferă în mod consistent la indivizii ADHD de
celelalte persoane.[154][155] Aceste măsurători ar putea servi în mod potențial ca biomarkeri de diagnostic
pentru ADHD, dar este nevoie de mai multă cercetare pentru a stabili utilitatea lor pentru diagnostic.[155]
Concentrările de feniletilamină în plasma sanguină și urină sunt mai mici la indivizii cu ADHD, iar
drogurile cele mai prescrise în mod obișnuit pentru ADHD, amfetamina și metilfenidatul, cresc biosinteza
de fenitelamină la indivizii cu ADHD care reacționează la tratament.[87][154][155] Concentrațiile mai slabe
de fenitelamină urinară sunt de asemenea asociate cu simptome de neatenție la indivizii cu ADHD.[155]
Electroencefalografia (EEG) nu este suficient de precisă pentru a se pune diagnosticul.[156]
Management
Management ADHD-ului implică consiliere sau medicație sau ambele. În timp ce tratamentul poate aduce
rezultate pozitive, nu elimină în întregime efectele negative.[157] Medicația utilizată include stimulanți,
atomoxetină, agoniștii receptorului adrenergic alfa-2 și uneori antidepresivele.[57][128] În privința celor care
au probleme în a se concentra pe recompense pe termen lung, o cantitate mare de reîntărire pozitivă
dezvoltă eficiența îndeplinirii sarcinilor.[135] Stimulanții pentru ADHD dezvoltă de asemenea persistența și
eficiența în îndeplinirea sarcinilor la copiii cu ADHD.[120][135]
Terapii comportamentale
Există semne bune favorabile terapiilor comportamentale în caz de ADHD și acestea sunt recomandate ca
tratament de primă linie pentru cei care au simptome moderate sau sunt de vârstă preșcolară.[158][159]
Terapiile psihologice utilizate sunt: inițierea psihoeducațională, terapia comportamentală, terapia cognitiv
comportamentală (TCC), terapia interpersonală, terapia personală, intervențiile ce au la bază școala,
antrenamentul abilităților sociale, intervenția comportamentală între egali, antrenamentul în organizație,[160]
antrenamentul managementului parental,[31] și neurofeedbackul.[161] Antrenamentul parental poate
ameliora un număr probleme comportamentale inclusiv comportamente sfidătoare și împotriva
regulilor.[162] Nu este clar dacă neurofeedbackul este util.[163]
Există puține cercetări de mare calitate a eficienței terapiei de familie pentru ADHD, dar semnele care
există arată că este similară grijii comunității și mai bună decât un placebo.[164] Grupurile de susținere
pentru ADHD pot furniza informații și pot ajuta familiile care se confruntă cu ADHD.[165]
Antrenarea abilităților sociale, schimbarea comportamentală și medicația pot avea anumite efecte benefice
limitate. Cel mai important factor în reducerea problemelor psihologice târzii, precum depresia majoră,
criminalitatea, eșecul școlar și tulburările de abuz de substanțe este formarea de prietenii cu oameni care nu
sunt implicați în activități delicvente.[166]
Exercițiile fizice făcute regulat, mai ales exercițiul aerob, este un eficace tratament add-on pentru ADHD la
copii și adulți, mai ales când este combinat cu medicație stimulantă, deși cea mai bună intensitate și tip de
exercițiu aerob necesar pentru astfel de simptome nu sunt cunoscute în prezent.[167][168][169] Mai ales,
printre efectele pe termen lung ale exercițiului aerob la indivizii cu ADHD sunt mai bune abilități
comportamentale și de mișcare, funcțiile executive dezvoltate (inclusive atenție, controlul inhibitor și
planificarea, printre alte domenii cognitive),o viteză mai rapidă de procesare a informației și memorie mai
bună.[167][168][169] Ratele părinte-profesor ale efectelor comportamentale și socio-emoționale ale
exercițiilor aerobe regulate sunt: activități generale mai bune, simptome ADHD reduse, stimă de sine mai
mare, niveluri reduse de anxietate și depresie, mai puține boli somatice, comportament academic și de clasă
mai bun și comportament social mai dezvoltat.[167] Facerea de exerciții în timpul consumului de medicație
stimulatoare sporește efectul medicației stimulatoare asupra funcției executive.[167] Se crede că aceste efecte
pe termen scurt ale exercițiilor sunt înlesnite de o abundență crescută a noradrenalinei și dopaminei
sinaptice în creier.[167]
Medicație
Medicamentele stimulante sunt tratament farmaceutic la alegere.[35][170] Au cel puțin un efect asupra
simptomelor, pe termen scut, la aproximativ 80% din oameni[39][34][170] Metilfenidatul pare să amelioreze
simtpomele după cum mărturisesc profesorii și părinții.[34][39][171] Stimulanții pot de asemenea reduce
riscul de leziuni neintenționate la copiii cu ADHD.[172]
Există un număr de medicamente non-stimulante, precum atomoxetina, bupopriona, guanfacina și

clonidina, care pot fi utilizate ca alternative, sau adăugate la terapia stimulantă.[35][173] Nu există studii
bune care să compare diferitele tipuri de medicamente; în orice caz, par să fie mai mult sau mai puțin egale
în privința efectelor adverse.[174] Stimulanții par să dezvolte performanța academică, pe când atomexetina
nu.[175] Atomoxetina, din cauza lipsei înclinației spre creare de dependență, poate fi preferabilă pentru cei
care au risc de uz de stimulanți în mod recreațional sau compulsiv.[21] Evidența este slabă în privința
efectelor medicației asupra comportamentelor sociale.[174] La data de iunie 2015, efectele pe termen lung
ale medicației pentru ADHD nu erau pe deplin evaluate.[176][177] Studiile de imagistică prin rezonanță
magnetică sugerează că tratamentul pe termen lung cu amfetamină și metilfenidat diminuează anomaliile din
structura și funcția creierului găsite la subiecții cu ADHD.[178][179][180] O analiză din 2018 a găsit cel mai
mare beneficiu pe termen scurt în utilizarea metilfenidatului de către copii și a amfetaminei de către
adulți.[181]
Instrucțiunile cu privire la utilizarea medicației variază în funție de țară. National Institute for Health and
Care Excellence din Regatul Unit recomandă utilizarea pentru copii doar în cazuri severe, deși pentru adulți
medicația este un tratament de primă linie. În orice caz, cele mai multe instrucțiuni americane recomandă
medicamentele pentru aproape toate grupele de vârstă.[27] Medicamentele nu sunt recomandate pentru
copiii preșcolari.[31][182] Subdozajul de stimulanți poate avea loc și poate cauza lipsa reacției și
eficienței.[183] Acest lucru este obișnuit mai ales la adolescenți și adulți în situația în care doza aprobată este
cea pentru preșcolari.[184][185][186]
În România, medicația utilizată include două molecule: atomoxetina (sub formă de capsule și soluție orală)
și metilfenidat. Utilizarea altor medicamente în tratamentul ADHD se realizează off-label.[36]
În timp ce stimulanții și atomoxetina sunt de obicei sigure, există efecte adverse și contraindicații în legătură
cu utilizarea acestora.[35] Există o evidență de slabă calitate a asocierii dintre metilfenidat și efecte adverse
serioase și mai puțin serioase ale utilizării acestora de către copii și adolescenți.[29] Monitorizarea atentă a
copiilor care iau această medicație este recomandată.[29] Supradoza de stimulanți pentru ADHD este
asociată în mod obișnuit cu simptome ca psihoza cauzată de stimulanți și mania.[187] Deși sunt foarte rare,
aceste evenimente par să aibă loc în urma dozelor terapeutice la aproximativ 0.1% din indivizi în timpul
primelor câteva săptămâni după începutul terapiei cu amfetamină.[187][188][189] S-a constat că administrarea
unei medicații antipsihotice rezolvă eficient simptomele psihozei acute cauzată de amfetamină.[187]
Monitorizarea regulată este recomandată pentru cei cu tratament pe termen lung.[190] Terapia stimulantă
trebuie oprită periodic pentru a se evalua nevoia de medicație, a se reducere posibila întârziere a creșterii și
a se reduce toleranța.[191][192] Întebuințarea greșită pe termen lung a medicației stimulante la doze peste
limita terapeutică pentru tratarea ADHD este asociată cu dependența.[193][194] ADHD-ul netratat, în orice
caz, este de asemenea asociat cu riscul crescut de tulburări de utilizare a substanțelor și tulburări de
conduită.[193] Utilizarea de stimulanți pare fie să reducă riscul, fie să nu aibă efect asupra lui.[21][176][193]
Este neclar dacă aceste medicamente sunt sigure în timpul sarcinii.[195] Antipsihoticele pot fi de asemenea
utilizate pentru tratarea agresivității în cazurile de ADHD.[196]
Dietă
Schimbările în regimul alimentar pot fi benefice pentru o mică proporție din copiii cu ADHD.[197] O meta-
analiză din 2013 a găsit că mai puțin de o treime din copiii cu ADHD prezintă o anumită ameliorare a
simptomelor în urma adăugării de acizi grași sau diminuării de consum de mâncare artificială cu
coloranți.[108] Aceste beneficii se pot fi limitate la copiii cu sensibilități alimentare sau cei care sunt tratatați
simultan cu medicamente pentru ADHD.[108] Această analiză de asemenea a constatat că evidența nu
susține eliminarea altor alimente din dietă pentru tratarea ADHD.[108] O analiză din 2014 a găsit că dieta de
eliminare duce la mici beneficii per ansamblu.[111] O analiză din 2015 a susținut că utilizarea dietei fără
gluten ca tratament standard pentru ADHD nu este recomandată.[77] O analiză din 2017 a arătat că dieta de
eliminare a câtorva alimente îi poate ajuta pe copiii prea mici pentru medicație sau care nu reacționează la
medicație, pe când adaosul de acizi grași liberi sau diminuarea consumului de mâncare artificială cu
coloranți nu sunt recomandate ca tratament standard pentru ADHD.[198] Deficiențele cronice de fier,
magneziu și iod pot avea impact negativ aspra simptomelor de ADHD.[199] Există o mică cantitate de
evidență că nivelurile mai mici de zinc pot fi asociate cu ADHD.[200] În absența unei deficiențe
demonstrate de zinc (care este rară în afara țărilor în curs de dezvoltare), adaosul de zinc nu este recomandat
ca tratament pentru ADHD.[201] Oricum, adaosul de zinc poate reduce minimumul de doză eficace de
amfetamină atunci când este utilizat alături de amfetamină pentru tratarea ADHD.[202] Există evidență a
unui beneficiu modest al suplimentelor de acizi grași omega 3, dar nu se recomandă în locul medicației
tradiționale.[203][204]
Prognoză
ADHD persistă la maturitate la în jur de 30–50% din cazuri.[22] Cei afectați sunt înclinați să dezvolte
metode de a face față situației pe măsură ce se maturizează, echilibrând așadar până la un anumite punct
simptomele lor precedente.[25] Copiii cu ADHD au un mai mare risc de răni neintenționate.[172] Efectele
medicației asupra deficiențelor funcționale și a calității vieții (e.g. risc redus de accidente) au fost
descoperite de-a lungul diferitor domenii. Dar tulburările de învățare și deficiențele funcției executive nu par
să reacționeze la medicația pentru ADHD.[205]
Epidemiologie
Articol principal: Epidemiologia tulburării hiperactive cu deficit de atenție.
Se estimează că ADHD afectează 6-7% din persoanele în vârstă de 18 ani și mai mici dacă sunt
diagnosticați potrivit criteriilor DSM-IV.[14] Când sunt diagnosticați potrivit criteriilor ICD-10, procentul lor
este estimat a fi de 1–2%.[15] Copiii din America de Nord se pare că au o rată mai mare de ADHD decât
copiii din Africa și Orientul Mijlociu; se crede că acest fapt se datorează diferențelor între metodele de
diagnostic mai degrabă decât diferenței de frecvență.[206] Dacă sunt folosite aceleași metode de diagnostic,
ratele ar fi aproximativ aceleași în diferite țări.[17] Tulburarea este diagnosticată de aproximativ trei ori mai
des la băieți decât la fete.[19][20] Această diferență între sexe poate oglindi fie o diferență de predispoziție,
fie faptul că femeile cu ADHD sunt mai puțin diagnosticate decât bărbații.[207]
Ratele de diagnostic și tratament au crescut atât în Regatul Unit cât și în Statele Unite începând cu anii
1970.[208] Până în 1970, copiii erau diagnosticați rar cu ADHD pe când ratele din anii 1970 erau de
aproximativ 1%.[209] Se crede că așa a fost în primul rând din cauza schimbărilor modului în care condiția
este diagnosticată[208] și a cât de gata sunt oamenii în a voi să se trateze cu medicație mai degrabă decât din
cauza unei schimbări reale în privința procentului de populație care are această condiție.[15] Se crede că
schimbările în criteriile de diagnostic din 2013 odată cu lansarea DSM-5 va crește procentul persoanelor
diagnosticate cu ADHD, în special printre adulți.[210]
Istorie
Articol principal: Istoria tulburării hiperactive cu deficit de atenție.
Hiperactivitatea este demult parte a condiției umane.
Sir Alexander Crichton descrie „agitația mintală” în
cartea sa An inquiry into the nature and origin of
mental derangement scrisă în 1798.[211][212] Acesta
a făcut constatări despre copiii care dau semne că
sunt neatenți sau se agită. Prima descriere clară a
ADHD-ului este atribuită lui George Still și a apărut
în 1902 în timpul unei serii de cuvântări de la
Colegiul Regal de Fizicieni din Londra.[213][208] El
a menționat că atât natura cât și alimentația pot
influența această tulburare.[214] Cronologia criteriilor de diagnostic, răspânidrii și
tratamentului ADHD-ului
Tredgold a propus o asociere între vătămările
creierului și problemele comportamentale și de învățare, asociere ce a putut fi confirmată de epidemia
letargică de encefalită (1917-1928).[214][215][216]
Terminologia utilizată pentru a descrie condiția s-a schimbat de-a lungul timpului și s-a manifestat în felul
următor: în DSM-I (1952) „disfuncție minimală a creierului”, în DSM-II (1968) „reacție hiperkinetică a
copilăriei” și în DSM-III (1980) „tulburare de deficit de atenție (ADD) cu sau fără hiperactivitate”.[208] În
1987, acesta fost schimbat în ADHD în DSM-III-R, iar în 1994, DSM-IV a împărțit diagnosticul în trei
subtipuri, ADHD tipul neatent, ADHD tipul hiperactiv-impulsiv și ADHD tipul combinat. [217] Acești
termini au fost preluați de DSM-5 în 2013.[4] Alți termeni folosiți în trecut au fost „avarie minimală a
creierului” utilizat în anii 1930.[218]
În 1934, Benzedrina a devenit prima medicație cu amfetamină aprobată pentru utilizare în Statele
Unite.[219] Metilfenidatul a fost introdus în anii 1950, iar dextroamfetamina enantiomer – în anii 1970.[208]
Utilizarea de stimulanți pentru tratarea ADHD-ului a fost descrisă pentru prima dată în 1937.[220] Charles
Bradley a dat copiilor cu tulburări comportamentale benzedrină și a observat că aceasta a dezvoltat
performanța academică și comportamentul.[221][222]
Până în anii 1990, multe studii „au sugerat că rețeaua prefrontală-striatală ca fiind mai mică la copiii cu
ADHD”.[223] În aceeași perioadă, o componentă genetică a fost identificată, iar ADHD a fost recunoscută
ca fiind o tulburare persistentă, pe termen lung, care durează din copilărie până în timpul maturității.[224]
ADHD a fost împărțit în trei subtipuri ca urmare a unor cercetări ale lui Lahey și ale colegilor săi.[4][225]
Controverse
Într-un volum numit „ADHD nu există”[226] tipărit la editura HarperCollins citat de versiunea electronica a
The Times[227], neurologul american Richard Saul susține că ADHD nu este de natură neurologică fiind în
fapt o suma de simptome dar nu o boală.
În același sens, încă din anul 2011, Dr. Russell A. Barkley, profesor de psihiatrie la Medical University of
South Carolina, a afirmat că ADHD constă în tulburare de comportament și impulsivitate etichetate în mod
curent ca boala ADHD, deși, în fapt, această simptomatologie trebuie analizată printr-o anamneză completă
a pacientului și o buna cunoaștere a antecedentelor familiale și a istoricului pacientului, neexistând teste de
natură medicală sau neurologică care ar putea indica prezența ADHD.
Referințe
1. ^ Sroubek A, Kelly M, Li X (februarie 2013). „Inattentiveness in attention-deficit/hyperactivity
disorder” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4440572). Neuroscience Bulletin.
29 (1): 103–10. doi:10.1007/s12264-012-1295-6 (https://doi.org/10.1007%2Fs12264-012-12
95-6). PMC 4440572 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4440572)  .
PMID 23299717 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23299717).
2. ^ a b Caroline SC, ed. (2010). Encyclopedia of Cross-Cultural School Psychology (https://bo
oks.google.com/books?id=PaO3jsaGkeYC&pg=PA133). Springer Science & Business
Media. p. 133. ISBN 9780387717982.
3. ^ a b c „Attention Deficit Hyperactivity Disorder” (http://www.nimh.nih.gov/health/topics/attenti
on-deficit-hyperactivity-disorder-adhd/index.shtml). National Institute of Mental Health. martie
2016. Arhivat (https://web.archive.org/web/20160723192735/http://www.nimh.nih.gov/health/
topics/attention-deficit-hyperactivity-disorder-adhd/index.shtml) din originalul de la 23 iulie
2016. Accesat în 5 martie 2016.
4. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u American Psychiatric Association (2013). Diagnostic and
Statistical Manual of Mental Disorders (ed. 5th). Arlington: American Psychiatric Publishing.
pp. 59–65. ISBN 978-0-89042-555-8.
5. ^ Faraone SV, Rostain AL, Blader J, Busch B, Childress AC, Connor DF, Newcorn JH
(februarie 2019). „Practitioner Review: Emotional dysregulation in attention-
deficit/hyperactivity disorder - implications for clinical recognition and intervention”. Journal
of Child Psychology and Psychiatry, and Allied Disciplines. 60 (2): 133–150.
doi:10.1111/jcpp.12899 (https://doi.org/10.1111%2Fjcpp.12899). PMID 29624671 (https://ww
w.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29624671).
6. ^ Tenenbaum RB, Musser ED, Morris S, Ward AR, Raiker JS, Coles EK, Pelham WE (aprilie
2019). „Response Inhibition, Response Execution, and Emotion Regulation among Children
with Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC
6377355). Journal of Abnormal Child Psychology. 47 (4): 589–603. doi:10.1007/s10802-
018-0466-y (https://doi.org/10.1007%2Fs10802-018-0466-y). PMC 6377355 (https://www.nc
bi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6377355)  . PMID 30112596 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pubmed/30112596).
7. ^ Lenzi F, Cortese S, Harris J, Masi G (ianuarie 2018). „Pharmacotherapy of emotional
dysregulation in adults with ADHD: A systematic review and meta-analysis”. Neuroscience
and Biobehavioral Reviews. 84: 359–367. doi:10.1016/j.neubiorev.2017.08.010 (https://doi.o
rg/10.1016%2Fj.neubiorev.2017.08.010). PMID 28837827 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub
med/28837827).
8. ^ a b c d e f „Symptoms and Diagnosis” (https://www.cdc.gov/ncbddd/adhd/diagnosis.html).
Attention-Deficit / Hyperactivity Disorder (ADHD). Division of Human Development, National
Center on Birth Defects and Developmental Disabilities, Centers for Disease Control and
Prevention. 29 septembrie 2014. Arhivat (https://web.archive.org/web/20141107202516/htt
p://www.cdc.gov/ncbddd/adhd/diagnosis.html) din originalul de la 7 noiembrie 2014. Accesat
în 3 noiembrie 2014.
9. ^ a b c Dulcan MK, Lake M (2011). „Axis I Disorders Usually First Diagnosed in Infancy,
Childhood or Adolescence: Attention-Deficit and Disruptive Behavior Disorders” (https://book
s.google.com/books?id=HvTa2nArhOsC). Concise Guide to Child and Adolescent
Psychiatry (https://books.google.com/books?id=HvTa2nArhOsC) (ed. 4th illustrated).
American Psychiatric Publishing. pp. 34 (https://books.google.com/books?id=HvTa2nArhOs
C&pg=PA34). ISBN 978-1-58562-416-4 – via Google Books.
10. ^ Erskine HE, Norman RE, Ferrari AJ, Chan GC, Copeland WE, Whiteford HA, Scott JG
(octombrie 2016). „Long-Term Outcomes of Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder and
Conduct Disorder: A Systematic Review and Meta-Analysis”. Journal of the American
Academy of Child and Adolescent Psychiatry. 55 (10): 841–50.
doi:10.1016/j.jaac.2016.06.016 (https://doi.org/10.1016%2Fj.jaac.2016.06.016).
11. ^ Kooij JJ, Bijlenga D, Salerno L, Jaeschke R, Bitter I, Balázs J, et al. (februarie 2019).
„Updated European Consensus Statement on diagnosis and treatment of adult ADHD”.
European Psychiatry. 56: 14–34. doi:10.1016/j.eurpsy.2018.11.001 (https://doi.org/10.1016%
2Fj.eurpsy.2018.11.001). PMID 30453134 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30453134).
12. ^ a b c Walitza S, Drechsler R, Ball J (august 2012). „[The school child with ADHD]” [Copilul
școlar cu ADHD]. Therapeutische Umschau. Revue Therapeutique (în germană). 69 (8):
467–73. doi:10.1024/0040-5930/a000316 (https://doi.org/10.1024%2F0040-5930%2Fa0003
16). PMID 22851461 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22851461).
13. ^ a b c d e NIMH (2013). „Attention Deficit Hyperactivity Disorder (Easy-to-Read)” (http://www.
nimh.nih.gov/health/publications/attention-deficit-hyperactivity-disorder-easy-to-read/index.s
html). National Institute of Mental Health. Arhivat (https://web.archive.org/web/20160414031
036/http://www.nimh.nih.gov/health/publications/attention-deficit-hyperactivity-disorder-easy-
to-read/index.shtml) din originalul de la 14 aprilie 2016. Accesat în 17 aprilie 2016.
14. ^ a b Willcutt EG (iulie 2012). „The prevalence of DSM-IV attention-deficit/hyperactivity
disorder: a meta-analytic review” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3441936).
Neurotherapeutics. 9 (3): 490–9. doi:10.1007/s13311-012-0135-8 (https://doi.org/10.1007%2
Fs13311-012-0135-8). PMC 3441936 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC34419
36)  . PMID 22976615 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22976615).
15. ^ a b c Cowen P, Harrison P, Burns T (2012). „Drugs and other physical treatments” (https://bo
oks.google.com/books?id=O3sSd-OAdP0C). Shorter Oxford Textbook of Psychiatry (https://b
ooks.google.com/books?id=O3sSd-OAdP0C) (ed. 6th). Oxford University Press. pp. 546 (htt
ps://books.google.com/books?id=O3sSd-OAdP0C). ISBN 978-0-19-960561-3 – via Google
Books.
16. ^ GBD 2015 Disease and Injury Incidence and Prevalence Collaborators (octombrie 2016).
„Global, regional, and national incidence, prevalence, and years lived with disability for 310
diseases and injuries, 1990–2015: a systematic analysis for the Global Burden of Disease
Study 2015” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5055577). Lancet. 388 (10053):
1545–1602. doi:10.1016/S0140-6736(16)31678-6 (https://doi.org/10.1016%2FS0140-6736%
2816%2931678-6). PMC 5055577 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5055577) 
. PMID 27733282 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27733282).
17. ^ a b Faraone SV (2011). „Ch. 25: Epidemiology of Attention Deficit Hyperactivity Disorder”
(https://books.google.com/books?id=fOc4pdXe43EC&pg=PA450). În Tsuang MT, Tohen M,
Jones P. Textbook of Psychiatric Epidemiology (ed. 3rd). John Wiley & Sons. p. 450.
ISBN 9780470977408.
18. ^ Crawford N (februarie 2003). „ADHD: a women's issue” (http://www.apa.org/monitor/feb03/
adhd.aspx). Monitor on Psychology. 34 (2): 28. Arhivat (https://web.archive.org/web/2017040
9110923/http://www.apa.org/monitor/feb03/adhd.aspx) din originalul de la 9 aprilie 2017.
19. ^ a b Emond V, Joyal C, Poissant H (aprilie 2009). „[Structural and functional neuroanatomy
of attention-deficit hyperactivity disorder (ADHD)]” [Neuroanatomia structural și funcțională a
tulburării hyperactive cu deficit de atenție (ADHD)]. L'Encephale (în franceză). 35 (2): 107–
14. doi:10.1016/j.encep.2008.01.005 (https://doi.org/10.1016%2Fj.encep.2008.01.005).
20. ^ a b c d Singh I (decembrie 2008). „Beyond polemics: science and ethics of ADHD”. Nature
Reviews. Neuroscience. 9 (12): 957–64. doi:10.1038/nrn2514 (https://doi.org/10.1038%2Fnr
n2514). PMID 19020513 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19020513).
21. ^ a b c d e f g h i j k l m n o Kooij SJ, Bejerot S, Blackwell A, Caci H, Casas-Brugué M,
Carpentier PJ, Edvinsson D, Fayyad J, Foeken K, Fitzgerald M, Gaillac V, Ginsberg Y, Henry
C, Krause J, Lensing MB, Manor I, Niederhofer H, Nunes-Filipe C, Ohlmeier MD, Oswald P,
Pallanti S, Pehlivanidis A, Ramos-Quiroga JA, Rastam M, Ryffel-Rawak D, Stes S,
Asherson P (septembrie 2010). „European consensus statement on diagnosis and treatment
of adult ADHD: The European Network Adult ADHD” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/artic
les/PMC2942810). BMC Psychiatry. 10: 67. doi:10.1186/1471-244X-10-67 (https://doi.org/1
0.1186%2F1471-244X-10-67). PMC 2942810 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PM
C2942810)  . PMID 20815868 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20815868).
22. ^ a b Bálint S, Czobor P, Mészáros A, Simon V, Bitter I (2008). „[Neuropsychological
impairments in adult attention deficit hyperactivity disorder: a literature review]” [Probleme
neuropsihologice în tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție: o revizuire a literaturii].
Psychiatria Hungarica (în maghiară). 23 (5): 324–35. PMID 19129549 (https://www.ncbi.nlm.
nih.gov/pubmed/19129549).
23. ^ Ginsberg Y, Quintero J, Anand E, Casillas M, Upadhyaya HP (2014). „Underdiagnosis of
attention-deficit/hyperactivity disorder in adult patients: a review of the literature” (https://ww
w.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4195639). The Primary Care Companion for CNS
Disorders. 16 (3). doi:10.4088/PCC.13r01600 (https://doi.org/10.4088%2FPCC.13r01600).
PMC 4195639 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4195639)  . PMID 25317367
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25317367). „Rapoartele indică că ADHD afectează
2.5%–5% din adulți în populația generală,5–8 în comparație cu 5%–7% din copii.9,10 ... În
orice caz, mai puțin de 20% din adulții cu ADHD sunt în present diagnosticați și/sau tratați de
psihiatri.7,15,16”
24. ^ National Collaborating Centre for Mental Health (UK) (2009). Attention deficit hyperactivity
disorder : diagnosis and management of ADHD in children, young people, and adults.
National Collaborating Centre for Mental Health (Great Britain), National Institute for Health
and Clinical Excellence (Great Britain), British Psychological Society., Royal College of
Psychiatrists. Leicester: British Psychological Society. p. 17. ISBN 9781854334718.
OCLC 244314955 (https://www.worldcat.org/oclc/244314955). PMID 22420012 (https://www.
ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22420012).
25. ^ a b c d e Gentile JP, Atiq R, Gillig PM (august 2006). „Adult ADHD: Diagnosis, Differential
Diagnosis, and Medication Management” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC29
57278). Psychiatry. 3 (8): 25–30. PMC 2957278 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/P
MC2957278)  . PMID 20963192 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20963192).
„likelihood that the adult with ADHD has developed coping mechanisms to compensate for
his or her impairment”
26. ^ a b National Collaborating Centre for Mental Health (2009). „Pharmacological Treatment” (h
ttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK53654/). Attention Deficit Hyperactivity Disorder:
Diagnosis and Management of ADHD in Children, Young People and Adults (https://www.nc
bi.nlm.nih.gov/books/NBK53652/). NICE Clinical Guidelines. 72. Leicester: British
Psychological Society. pp. 303–307 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK53654/#ch10.s
92). ISBN 978-1-85433-471-8. Arhivat (https://web.archive.org/web/20160113133612/http://
www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK53652/) din originalul de la 13 ianuarie 2016 – via NCBI
Bookshelf.
27. ^ a b „Canadian ADHD Practice Guidelines” (http://www.caddra.ca/cms4/pdfs/caddraGuideli
nes2011Introduction.pdf) (PDF). Canadian ADHD Alliance. Accesat în 4 februarie 2011.
28. ^ a b „Attention-Deficit / Hyperactivity Disorder (ADHD): Recommendations” (https://www.cdc.
gov/ncbddd/adhd/guidelines.html). Centers for Disease Control and Prevention. 24 iunie
2015. Arhivat (https://web.archive.org/web/20150707181535/http://www.cdc.gov/ncbddd/adh
d/guidelines.html) din originalul de la 7 iulie 2015. Accesat în 13 iulie 2015.
29. ^ a b c Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru
referințele numite StorebøPedersen2018
30. ^ „NIMH » The Multimodal Treatment of Attention Deficit Hyperactivity Disorder Study
(MTA):Questions and Answers” (https://www.nimh.nih.gov/funding/clinical-research/practical/
mta/the-multimodal-treatment-of-attention-deficit-hyperactivity-disorder-study-mta-questions-
and-answers.shtml). NIMH » Home. Accesat în 1 ianuarie 2019. „Why were the MTA
medication treatments more effective than community treatments that also usually included
medication? Answer: There were substantial differences in quality and intensity between the
study-provided medication treatments and those provided in the community care group.”
31. ^ a b c d e f National Collaborating Centre for Mental Health (2009). Attention Deficit
Hyperactivity Disorder: Diagnosis and Management of ADHD in Children, Young People
and Adults (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK53652/). NICE Clinical Guidelines. 72.
Leicester: British Psychological Society. ISBN 978-1-85433-471-8. Arhivat (https://web.archi
ve.org/web/20160113133612/http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK53652/) din originalul
de la 13 ianuarie 2016 – via NCBI Bookshelf.
32. ^ Huang YS, Tsai MH (iulie 2011). „Long-term outcomes with medications for attention-deficit
hyperactivity disorder: current status of knowledge”. CNS Drugs. 25 (7): 539–54.
doi:10.2165/11589380-000000000-00000 (https://doi.org/10.2165%2F11589380-000000000
-00000). PMID 21699268 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21699268).
33. ^ Arnold LE, Hodgkins P, Caci H, Kahle J, et al. (februarie 2015). „Effect of treatment
modality on long-term outcomes in attention-deficit/hyperactivity disorder: a systematic
review” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4340791). PLOS ONE. 10 (2):
e0116407. Bibcode:2015PLoSO..1016407A (http://adsabs.harvard.edu/abs/2015PLoSO..10
16407A). doi:10.1371/journal.pone.0116407 (https://doi.org/10.1371%2Fjournal.pone.01164
07). PMC 4340791 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4340791)  .
34. ^ a b c Parker J, Wales G, Chalhoub N, Harpin V (septembrie 2013). „The long-term
outcomes of interventions for the management of attention-deficit hyperactivity disorder in
children and adolescents: a systematic review of randomized controlled trials” (https://www.n
cbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3785407). Psychology Research and Behavior
Management. 6: 87–99. doi:10.2147/PRBM.S49114 (https://doi.org/10.2147%2FPRBM.S49
PMID 24082796 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24082796). „Results suggest there is
moderate-to-high-level evidence that combined pharmacological and behavioral
interventions, and pharmacological interventions alone can be effective in managing the
core ADHD symptoms and academic performance at 14 months. However, the effect size
may decrease beyond this period. ... Only one paper examining outcomes beyond 36
months met the review criteria. ... There is high level evidence suggesting that
pharmacological treatment can have a major beneficial effect on the core symptoms of
ADHD (hyperactivity, inattention, and impulsivity) in approximately 80% of cases compared
with placebo controls, in the short term.22”
35. ^ a b c d Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru
referințele numite CNS09
36. ^ a b ADHD (Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție) (https://www.psihipedi.ro/tulburari/
dezvoltare/adhd-tulburarea-hiperkinetica-deficit-atentie), dr. Ilinca Niță
37. ^ Lange KW, Reichl S, Lange KM, Tucha L, Tucha O (decembrie 2010). „The history of
attention deficit hyperactivity disorder” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC30009
07). Attention Deficit and Hyperactivity Disorders. 2 (4): 241–55. doi:10.1007/s12402-010-
0045-8 (https://doi.org/10.1007%2Fs12402-010-0045-8)  . PMC 3000907 (https://www.ncbi.n
lm.nih.gov/pmc/articles/PMC3000907)  . PMID 21258430 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub
med/21258430).
38. ^ Parrillo VN (2008). Encyclopedia of Social Problems (https://books.google.com/?id=mRGr
_B4Y1CEC). SAGE. p. 63. ISBN 9781412941655. Accesat în 2 mai 2009.
39. ^ a b c Mayes R, Bagwell C, Erkulwater J (2008). „ADHD and the rise in stimulant use among
children”. Harvard Review of Psychiatry. 16 (3): 151–66. doi:10.1080/10673220802167782
(https://doi.org/10.1080%2F10673220802167782). PMID 18569037 (https://www.ncbi.nlm.ni
h.gov/pubmed/18569037).
40. ^ Sim MG, Hulse G, Khong E (august 2004). „When the child with ADHD grows up” (http://w
ww.racgp.org.au/afp/200408/20040803sim.pdf) (PDF). Australian Family Physician. 33 (8):
615–8. PMID 15373378 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15373378). Arhivat (https://w
eb.archive.org/web/20150924083931/http://www.racgp.org.au/afp/200408/20040803sim.pdf)
(PDF) din originalul de la 24 septembrie 2015.
41. ^ Silver LB (2004). Attention-deficit/hyperactivity disorder (ed. 3rd). American Psychiatric
Publishing. pp. 4–7. ISBN 978-1-58562-131-6.
42. ^ Schonwald A, Lechner E (aprilie 2006). „Attention deficit/hyperactivity disorder:
complexities and controversies”. Current Opinion in Pediatrics. 18 (2): 189–95.
doi:10.1097/01.mop.0000193302.70882.70 (https://doi.org/10.1097%2F01.mop.000019330
2.70882.70). PMID 16601502 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16601502).
43. ^ Weiss LG (2005). WISC-IV clinical use and interpretation scientist-practitioner
perspectives (https://books.google.com/books?id=Eg9U9e_ICr8C&pg=PA237) (ed. 1st).
Amsterdam: Elsevier Academic Press. p. 237. ISBN 978-0-12-564931-5.
44. ^ „ADHD: The Diagnostic Criteria” (https://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/medicat
ing/adhd/diagnostic.html). PBS. Frontline. Arhivat (https://web.archive.org/web/20160420080
026/http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/medicating/adhd/diagnostic.html) din
originalul de la 20 aprilie 2016. Accesat în 5 martie 2016.
45. ^ a b „ADHD: Symptoms and Diagnosis” (https://www.cdc.gov/ncbddd/adhd/diagnosis.html).
Centers for Disease Control and Prevention (2017). 31 august 2017.
46. ^ a b Dobie C (2012). „Diagnosis and management of attention deficit hyperactivity disorder
in primary care for school-age children and adolescents” (https://web.archive.org/web/20130
301124247/http://guidelines.gov/content.aspx?f=rss&id=36812): 79. Arhivat din original (http
s://guidelines.gov/content.aspx?f=rss&id=36812) la 1 martie 2013. Accesat în 10 octombrie
2012.
47. ^ a b CDC (6 ianuarie 2016), Facts About ADHD (https://www.cdc.gov/ncbddd/adhd/facts.htm
l), Centers for Disease Control and Prevention, arhivat (https://web.archive.org/web/2016032
2103310/http://www.cdc.gov/ncbddd/adhd/facts.html) din originalul de la 22 martie 2016,
accesat în 20 martie 2016
48. ^ a b Ramsay JR (2007). Cognitive behavioral therapy for adult ADHD. Routledge. pp. 4, 25–
26. ISBN 978-0-415-95501-0.
49. ^ a b National Institute of Mental Health (2008). „Attention Deficit Hyperactivity Disorder
(ADHD)” (http://www.nimh.nih.gov/health/publications/attention-deficit-hyperactivity-disorder/
complete-index.shtml). National Institutes of Health. Arhivat (https://web.archive.org/web/201
30119030917/http://www.nimh.nih.gov/health/publications/attention-deficit-hyperactivity-diso
rder/complete-index.shtml) din originalul de la 19 ianuarie 2013.
50. ^ Gershon J (ianuarie 2002). „A meta-analytic review of gender differences in ADHD”.
Journal of Attention Disorders. 5 (3): 143–54. doi:10.1177/108705470200500302 (https://doi.
org/10.1177%2F108705470200500302). PMID 11911007 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub
med/11911007).
51. ^ Coleman WL (august 2008). „Social competence and friendship formation in adolescents
with attention-deficit/hyperactivity disorder”. Adolescent Medicine. 19 (2): 278–99, x.
52. ^ „ADHD Anger Management Directory” (http://www.webmd.com/add-adhd/adhd-anger-man
agement-directory). Webmd.com. Arhivat (https://web.archive.org/web/20131105032151/htt
p://www.webmd.com/add-adhd/adhd-anger-management-directory) din originalul de la 5
noiembrie 2013. Accesat în 17 ianuarie 2014.
53. ^ Racine MB, Majnemer A, Shevell M, Snider L (Aprilie 2008). „Handwriting performance in
children with attention deficit hyperactivity disorder (ADHD)”. Journal of Child Neurology. 23
(4): 399–406. doi:10.1177/0883073807309244 (https://doi.org/10.1177%2F0883073807309
244). PMID 18401033 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18401033). Verificați datele
pentru: |date= (ajutor)
54. ^ a b c „F90 Hyperkinetic disorders” (http://apps.who.int/classifications/icd10/browse/2010/en
#/F90), International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems 10th
Revision, World Health Organisation, 2010, arhivat (https://web.archive.org/web/201411021
33725/http://apps.who.int/classifications/icd10/browse/2010/en#/F90) din originalul de la 2
noiembrie 2014, accesat în 2 noiembrie 2014
55. ^ Bellani M, Moretti A, Perlini C, Brambilla P (decembrie 2011). „Language disturbances in
ADHD”. Epidemiology and Psychiatric Sciences. 20 (4): 311–5.
doi:10.1017/S2045796011000527 (https://doi.org/10.1017%2FS2045796011000527).
56. ^ a b c „ADHD Symptoms” (https://www.nhs.uk/conditions/attention-deficit-hyperactivity-disor
der-adhd/symptoms/#related-conditions-in-children-and-teenagers). nhs.uk. 20 octombrie
2017. Accesat în 15 mai 2018.
57. ^ a b c Wilens TE, Spencer TJ (Septembrie 2010). „Understanding attention-
deficit/hyperactivity disorder from childhood to adulthood” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/
articles/PMC3724232). Postgraduate Medicine. 122 (5): 97–109.
doi:10.3810/pgm.2010.09.2206 (https://doi.org/10.3810%2Fpgm.2010.09.2206).
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20861593). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
58. ^ a b Bailey E. „ADHD and Learning Disabilities: How can you help your child cope with
ADHD and subsequent Learning Difficulties? There is a way” (http://www.healthcentral.com/
adhd/education-159625-5.html). Remedy Health Media, LLC. Arhivat (https://web.archive.or
g/web/20131203092339/http://www.healthcentral.com/adhd/education-159625-5.html) din
originalul de la 3 decembrie 2013. Accesat în 15 noiembrie 2013.
59. ^ a b Krull KR (5 decembrie 2007). „Evaluation and diagnosis of attention deficit hyperactivity
disorder in children” (http://www.uptodate.com/online/content/topic.do?topicKey=behavior/82
93#5). Uptodate. Wolters Kluwer Health. Arhivat (https://web.archive.org/web/200906050407
44/http://www.uptodate.com/online/content/topic.do?topicKey=behavior%2F8293#5) din
originalul de la 5 iunie 2009. Accesat în 12 septembrie 2008. (Necesită abonament (help)).
60. ^ a b National Collaborating Centre for Mental Health (2009). „Attention Deficit Hyperactivity
Disorder” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK53663/). Attention Deficit Hyperactivity
Disorder: Diagnosis and Management of ADHD in Children, Young People and Adults (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK53652/). NICE Clinical Guidelines. 72. Leicester: British
Psychological Society. pp. 18–26 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK53663/#ch2.s8),
38 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK53663/#ch2.s41). ISBN 978-1-85433-471-8.
Arhivat (https://web.archive.org/web/20160113133612/http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NB
K53652/) din originalul de la 13 ianuarie 2016 – via NCBI Bookshelf.
61. ^ Wilens TE, Morrison NR (iulie 2011). „The intersection of attention-deficit/hyperactivity
disorder and substance abuse” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3435098).
Current Opinion in Psychiatry. 24 (4): 280–5. doi:10.1097/YCO.0b013e328345c956 (https://d
oi.org/10.1097%2FYCO.0b013e328345c956). PMC 3435098 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pmc/articles/PMC3435098)  . PMID 21483267 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21483
267).
62. ^ Corkum P, Davidson F, Macpherson M (iunie 2011). „A framework for the assessment and
treatment of sleep problems in children with attention-deficit/hyperactivity disorder”. Pediatric
Clinics of North America. 58 (3): 667–83. doi:10.1016/j.pcl.2011.03.004 (https://doi.org/10.10
16%2Fj.pcl.2011.03.004). PMID 21600348 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2160034
8).
63. ^ Tsai MH, Huang YS (mai 2010). „Attention-deficit/hyperactivity disorder and sleep
disorders in children”. The Medical Clinics of North America. 94 (3): 615–32.
doi:10.1016/j.mcna.2010.03.008 (https://doi.org/10.1016%2Fj.mcna.2010.03.008).
64. ^ a b c d e f Brown TE (Octombrie 2008). „ADD/ADHD and Impaired Executive Function in
Clinical Practice”. Current Psychiatry Reports. 10 (5): 407–11. doi:10.1007/s11920-008-
0065-7 (https://doi.org/10.1007%2Fs11920-008-0065-7). PMID 18803914 (https://www.ncbi.
nlm.nih.gov/pubmed/18803914). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
65. ^ Bendz LM, Scates AC (ianuarie 2010). „Melatonin treatment for insomnia in pediatric
patients with attention-deficit/hyperactivity disorder”. The Annals of Pharmacotherapy. 44 (1):
185–91. doi:10.1345/aph.1M365 (https://doi.org/10.1345%2Faph.1M365). PMID 20028959
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20028959).
66. ^ McBurnett K, Pfiffner LJ (noiembrie 2009). „Treatment of aggressive ADHD in children and
adolescents: conceptualization and treatment of comorbid behavior disorders”. Postgraduate
Medicine. 121 (6): 158–65. doi:10.3810/pgm.2009.11.2084 (https://doi.org/10.3810%2Fpgm.
67. ^ Hofvander B, Ossowski D, Lundström S, Anckarsäter H (2009). „Continuity of aggressive
antisocial behavior from childhood to adulthood: The question of phenotype definition” (http://
lup.lub.lu.se/search/ws/files/5190474/1430656.pdf) (PDF). International Journal of Law and
Psychiatry. 32 (4): 224–34. doi:10.1016/j.ijlp.2009.04.004 (https://doi.org/10.1016%2Fj.ijlp.20
68. ^ Rubia K (Iunie 2011). „ "Cool" inferior frontostriatal dysfunction in attention-
deficit/hyperactivity disorder versus "hot" ventromedial orbitofrontal-limbic dysfunction in
conduct disorder: a review”. Biological Psychiatry. 69 (12): e69–87.
doi:10.1016/j.biopsych.2010.09.023 (https://doi.org/10.1016%2Fj.biopsych.2010.09.023).
PMID 21094938 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21094938). Verificați datele pentru:
|date= (ajutor)
69. ^ Weinberg WA, Brumback RA (mai 1990). „Primary disorder of vigilance: a novel
explanation of inattentiveness, daydreaming, boredom, restlessness, and sleepiness”. The
Journal of Pediatrics. 116 (5): 720–5. doi:10.1016/s0022-3476(05)82654-x (https://doi.org/10.
1016%2Fs0022-3476%2805%2982654-x). PMID 2329420 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pu
bmed/2329420).
70. ^ Barkley RA (ianuarie 2014). „Sluggish cognitive tempo (concentration deficit disorder?):
current status, future directions, and a plea to change the name” (https://psychology.uiowa.ed
u/sites/psychology.uiowa.edu/files/groups/nikolas/files/Barkley,%202014.pdf) (PDF). Journal
of Abnormal Child Psychology. 42 (1): 117–25. doi:10.1007/s10802-013-9824-y (https://doi.o
rg/10.1007%2Fs10802-013-9824-y). PMID 24234590 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/
24234590). Arhivat (https://web.archive.org/web/20170809102631/https://psychology.uiowa.
edu/sites/psychology.uiowa.edu/files/groups/nikolas/files/Barkley%2C%202014.pdf) (PDF)
din originalul de la 9 august 2017.
71. ^ Baud P, Perroud N, Aubry JM (iunie 2011). „[Bipolar disorder and attention
deficit/hyperactivity disorder in adults: differential diagnosis or comorbidity]”. Revue Medicale
Suisse (în franceză). 7 (297): 1219–22. PMID 21717696 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubm
ed/21717696).
72. ^ Merino-Andreu M (Martie 2011). „[Attention deficit hyperactivity disorder and restless legs
syndrome in children]” [Attention deficit hyperactivity disorder and restless legs syndrome in
children]. Revista de Neurologia (în spaniolă). 52 Suppl 1: S85–95. PMID 21365608 (https://
www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21365608). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
73. ^ Picchietti MA, Picchietti DL (august 2010). „Advances in pediatric restless legs syndrome:
Iron, genetics, diagnosis and treatment”. Sleep Medicine. 11 (7): 643–51.
doi:10.1016/j.sleep.2009.11.014 (https://doi.org/10.1016%2Fj.sleep.2009.11.014).
74. ^ Karroum E, Konofal E, Arnulf I (2008). „[Restless-legs syndrome]”. Revue Neurologique (în
franceză). 164 (8–9): 701–21. doi:10.1016/j.neurol.2008.06.006 (https://doi.org/10.1016%2Fj.
neurol.2008.06.006). PMID 18656214 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18656214).
75. ^ Shreeram S, He JP, Kalaydjian A, Brothers S, Merikangas KR (ianuarie 2009).
„Prevalence of enuresis and its association with attention-deficit/hyperactivity disorder
among U.S. children: results from a nationally representative study” (https://www.ncbi.nlm.ni
h.gov/pmc/articles/PMC2794242). Journal of the American Academy of Child and
Adolescent Psychiatry. 48 (1): 35–41. doi:10.1097/CHI.0b013e318190045c (https://doi.org/1
0.1097%2FCHI.0b013e318190045c). PMC 2794242 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/artic
les/PMC2794242)  . PMID 19096296 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19096296).
76. ^ Instanes JT, Klungsøyr K, Halmøy A, Fasmer OB, Haavik J (februarie 2018). „Adult ADHD
and Comorbid Somatic Disease: A Systematic Literature Review” (https://www.researchgate.
net/publication/308535417). Journal of Attention Disorders (Systematic Review). 22 (3):
203–228. doi:10.1177/1087054716669589
(https://doi.org/10.1177%2F1087054716669589). PMC 5987989 (https://www.ncbi.nlm.nih.g
ov/pmc/articles/PMC5987989)  . PMID 27664125 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/276
64125). Arhivat (https://web.archive.org/web/20170207035945/https://www.researchgate.net/
publication/308535417_Adult_ADHD_and_Comorbid_Somatic_Disease_A_Systematic_Lit
erature_Review) din originalul de la 7 februarie 2017.
77. ^ a b c Ertürk E, Wouters S, Imeraj L, Lampo A (ianuarie 2016). „Association of ADHD and
Celiac Disease: What Is the Evidence? A Systematic Review of the Literature”. Journal of
Attention Disorders (Review): 108705471561149. doi:10.1177/1087054715611493 (https://d
oi.org/10.1177%2F1087054715611493). PMID 26825336 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub
med/26825336). „Up till now, there is no conclusive evidence for a relationship between
ADHD and CD. Therefore, it is not advised to perform routine screening of CD when
assessing ADHD (and vice versa) or to implement GFD as a standard treatment in ADHD.
Nevertheless, the possibility of untreated CD predisposing to ADHD-like behavior should be
kept in mind. ... It is possible that in untreated patients with CD, neurologic symptoms such
as chronic fatigue, inattention, pain, and headache could predispose patients to ADHD-like
behavior (mainly symptoms of inattentive type), which may be alleviated after GFD treatment.
(CD: celiac disease; GFD: gluten-free diet)”
78. ^ a b c Millichap JG (2010). „Chapter 2: Causative Factors” (https://books.google.com/books?
id=KAlq0CDcbaoC&pg=PA26). Attention Deficit Hyperactivity Disorder Handbook: A
Physician's Guide to ADHD (ed. 2nd). New York, NY: Springer Science. p. 26.
doi:10.1007/978-104419-1397-5 (https://doi.org/10.1007%2F978-104419-1397-5) (inactiv 4
aprilie 2019). ISBN 978-1-4419-1396-8. LCCN 2009938108 (https://lccn.loc.gov/200993810
8).
79. ^ a b Thapar A, Cooper M, Eyre O, Langley K (ianuarie 2013). „What have we learnt about
the causes of ADHD?” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3572580). Journal of
Child Psychology and Psychiatry, and Allied Disciplines. 54 (1): 3–16. doi:10.1111/j.1469-
7610.2012.02611.x (https://doi.org/10.1111%2Fj.1469-7610.2012.02611.x). PMC 3572580
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3572580)  . PMID 22963644 (https://www.nc
bi.nlm.nih.gov/pubmed/22963644).
80. ^ Scerif, Gaia; Baker, Kate (2015). „Annual Research Review: Rare genotypes and
childhood psychopathology - uncovering diverse developmental mechanisms of ADHD risk”
(http://doi.wiley.com/10.1111/jcpp.12374). Journal of Child Psychology and Psychiatry (în
engleză). 56 (3): 251–273. doi:10.1111/jcpp.12374 (https://doi.org/10.1111%2Fjcpp.12374).
81. ^ Neale BM, Medland SE, Ripke S, Asherson P, Franke B, Lesch KP, Faraone SV, Nguyen
TT, Schäfer H, Holmans P, Daly M, Steinhausen HC, Freitag C, Reif A, Renner TJ, Romanos
M, Romanos J, Walitza S, Warnke A, Meyer J, Palmason H, Buitelaar J, Vasquez AA,
Lambregts-Rommelse N, Gill M, Anney RJ, Langely K, O'Donovan M, Williams N, Owen M,
Thapar A, Kent L, Sergeant J, Roeyers H, Mick E, Biederman J, Doyle A, Smalley S, Loo S,
Hakonarson H, Elia J, Todorov A, Miranda A, Mulas F, Ebstein RP, Rothenberger A,
Banaschewski T, Oades RD, Sonuga-Barke E, McGough J, Nisenbaum L, Middleton F, Hu
X, Nelson S (septembrie 2010). „Meta-analysis of genome-wide association studies of
attention-deficit/hyperactivity disorder” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC29282
52). Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry. 49 (9): 884–97.
82. ^ Burt SA (iulie 2009). „Rethinking environmental contributions to child and adolescent
psychopathology: a meta-analysis of shared environmental influences”. Psychological
Bulletin. 135 (4): 608–37. doi:10.1037/a0015702 (https://doi.org/10.1037%2Fa0015702).
83. ^ Nolen-Hoeksema S (2013). Abnormal Psychology (ed. Sixth). p. 267. ISBN 978-0-07-
803538-8.
84. ^ Franke B, Faraone SV, Asherson P, Buitelaar J, Bau CH, Ramos-Quiroga JA, Mick E,
Grevet EH, Johansson S, Haavik J, Lesch KP, Cormand B, Reif A (octombrie 2012). „The
genetics of attention deficit/hyperactivity disorder in adults, a review” (https://www.ncbi.nlm.ni
h.gov/pmc/articles/PMC3449233). Molecular Psychiatry. 17 (10): 960–87.
doi:10.1038/mp.2011.138 (https://doi.org/10.1038%2Fmp.2011.138). PMC 3449233 (https://
www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3449233)  . PMID 22105624 (https://www.ncbi.nlm.
nih.gov/pubmed/22105624).
85. ^ a b Gizer IR, Ficks C, Waldman ID (Iulie 2009). „Candidate gene studies of ADHD: a meta-
analytic review”. Human Genetics. 126 (1): 51–90. doi:10.1007/s00439-009-0694-x (https://d
oi.org/10.1007%2Fs00439-009-0694-x). PMID 19506906 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub
med/19506906). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
86. ^ a b c Kebir O, Tabbane K, Sengupta S, Joober R (martie 2009). „Candidate genes and
neuropsychological phenotypes in children with ADHD: review of association studies” (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2647566). Journal of Psychiatry & Neuroscience.
34 (2): 88–101. PMC 2647566 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2647566)  .
87. ^ a b Berry MD (Ianuarie 2007). „The potential of trace amines and their receptors for treating
neurological and psychiatric diseases”. Reviews on Recent Clinical Trials. 2 (1): 3–19.
CiteSeerX 10.1.1.329.563 (https://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/summary?doi=10.1.1.329.56
3)  . doi:10.2174/157488707779318107 (https://doi.org/10.2174%2F157488707779318107).
PMID 18473983 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18473983). „Although there is little
direct evidence, changes in trace amines, in particular PE, have been identified as a
possible factor for the onset of attention deficit/hyperactivity disorder (ADHD). … Further,
amphetamines, which have clinical utility in ADHD, are good ligands at trace amine
receptors. Of possible relevance in this aspect is modafanil, which has shown beneficial
effects in ADHD patients and has been reported to enhance the activity of PE at TAAR1.
Conversely, methylphenidate, …showed poor efficacy at the TAAR1 receptor. In this respect
it is worth noting that the enhancement of functioning at TAAR1 seen with modafanil was not
a result of a direct interaction with TAAR1.” Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
88. ^ Sotnikova TD, Caron MG, Gainetdinov RR (august 2009). „Trace amine-associated
receptors as emerging therapeutic targets” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2
713119). Molecular Pharmacology. 76 (2): 229–35. doi:10.1124/mol.109.055970 (https://doi.
org/10.1124%2Fmol.109.055970). PMC 2713119 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/
PMC2713119)  . PMID 19389919 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19389919).
89. ^ Arcos-Burgos M, Muenke M (noiembrie 2010). „Toward a better understanding of ADHD:
LPHN3 gene variants and the susceptibility to develop ADHD” (https://www.ncbi.nlm.nih.go
v/pmc/articles/PMC3280610). Attention Deficit and Hyperactivity Disorders. 2 (3): 139–47.
doi:10.1007/s12402-010-0030-2 (https://doi.org/10.1007%2Fs12402-010-0030-2).
90. ^ Nikolaidis A, Gray JR (Iunie 2010). „ADHD and the DRD4 exon III 7-repeat polymorphism:
an international meta-analysis” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2894686).
Social Cognitive and Affective Neuroscience. 5 (2–3): 188–93. doi:10.1093/scan/nsp049 (htt
ps://doi.org/10.1093%2Fscan%2Fnsp049). PMC 2894686 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pm
c/articles/PMC2894686)  . PMID 20019071 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2001907
1). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
91. ^ a b c Glover V (aprilie 2011). „Annual Research Review: Prenatal stress and the origins of
psychopathology: an evolutionary perspective”. Journal of Child Psychology and Psychiatry,
and Allied Disciplines. 52 (4): 356–67. doi:10.1111/j.1469-7610.2011.02371.x (https://doi.or
g/10.1111%2Fj.1469-7610.2011.02371.x). PMID 21250994 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pu
bmed/21250994).
92. ^ a b c Williams J, Taylor E (iunie 2006). „The evolution of hyperactivity, impulsivity and
cognitive diversity” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1578754). Journal of the
Royal Society, Interface. 3 (8): 399–413. doi:10.1098/rsif.2005.0102 (https://doi.org/10.109
8%2Frsif.2005.0102). PMC 1578754 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC157875
4)  . PMID 16849269 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16849269).
93. ^ a b Cardo E, Nevot A, Redondo M, Melero A, de Azua B, García-De la Banda G, Servera M
(martie 2010). „[Attention deficit disorder and hyperactivity: a pattern of evolution?]” [Attention
deficit disorder and hyperactivity: a pattern of evolution?]. Revista de Neurologia (în
spaniolă). 50 Suppl 3: S143–7. PMID 20200842 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2020
0842).
94. ^ Adriani W, Zoratto F, Laviola G (13 ianuarie 2012). „Brain Processes in Discounting:
Consequences of Adolescent Methylphenidate Exposure” (https://books.google.com/books?i
d=aH2qWZRpcf0C&pg=PA132). În Stanford C, Tannock R. Behavioral neuroscience of
attention deficit hyperactivity disorder and its treatment. Current Topics in Behavioral
Neurosciences. Volume 9. New York: Springer. pp. 132–134. ISBN 978-3-642-24611-1.
95. ^ Ekstein S, Glick B, Weill M, Kay B, Berger I (octombrie 2011). „Down syndrome and
attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD)” (https://web.archive.org/web/2015112008341
0/http://jcn.sagepub.com/content/26/10/1290). Journal of Child Neurology. 26 (10): 1290–5.
doi:10.1177/0883073811405201 (https://doi.org/10.1177%2F0883073811405201).
PMID 21628698 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21628698). Arhivat din original (htt
p://jcn.sagepub.com/content/26/10/1290) la 20 noiembrie 2015.
96. ^ CDC (16 martie 2016), Attention-Deficit / Hyperactivity Disorder (ADHD) (https://www.cdc.g
ov/ncbddd/adhd/research.html), Centers for Disease Control and Prevention, arhivat (https://
web.archive.org/web/20160414160548/http://www.cdc.gov/ncbddd/adhd/research.html) din
originalul de la 14 aprilie 2016, accesat în 17 aprilie 2016
97. ^ Burger PH, Goecke TW, Fasching PA, Moll G, Heinrich H, Beckmann MW, Kornhuber J
(septembrie 2011). „[How does maternal alcohol consumption during pregnancy affect the
development of attention deficit/hyperactivity syndrome in the child]”. Fortschritte der
Neurologie-Psychiatrie (Review) (în germană). 79 (9): 500–6. doi:10.1055/s-0031-1273360
(https://doi.org/10.1055%2Fs-0031-1273360). PMID 21739408 (https://www.ncbi.nlm.nih.go
v/pubmed/21739408).
98. ^ Eubig PA, Aguiar A, Schantz SL (decembrie 2010). „Lead and PCBs as risk factors for
attention deficit/hyperactivity disorder” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC30021
84). Environmental Health Perspectives (Review. Research Support, N.I.H., Extramural.
Research Support, U.S. Gov't, Non-P.H.S.). 118 (12): 1654–67. doi:10.1289/ehp.0901852 (ht
tps://doi.org/10.1289%2Fehp.0901852). PMC 3002184 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/art
icles/PMC3002184)  . PMID 20829149 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20829149).
99. ^ de Cock M, Maas YG, van de Bor M (august 2012). „Does perinatal exposure to endocrine
disruptors induce autism spectrum and attention deficit hyperactivity disorders? Review”.
Acta Paediatrica (Review. Research Support, Non-U.S. Gov't). 101 (8): 811–8.
doi:10.1111/j.1651-2227.2012.02693.x (https://doi.org/10.1111%2Fj.1651-2227.2012.02693.
x). PMID 22458970 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22458970).
100. ^ Abbott LC, Winzer-Serhan UH (aprilie 2012). „Smoking during pregnancy: lessons learned
from epidemiological studies and experimental studies using animal models”. Critical
Reviews in Toxicology (Review). 42 (4): 279–303. doi:10.3109/10408444.2012.658506 (http
s://doi.org/10.3109%2F10408444.2012.658506). PMID 22394313 (https://www.ncbi.nlm.nih.
gov/pubmed/22394313).
101. ^ Thapar A, Cooper M, Jefferies R, Stergiakouli E (martie 2012). „What causes attention
deficit hyperactivity disorder?” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3927422).
Archives of Disease in Childhood (Review. Research Support, Non-U.S. Gov't). 97 (3): 260–
5. doi:10.1136/archdischild-2011-300482 (https://doi.org/10.1136%2Farchdischild-2011-300
102. ^ Millichap JG (februarie 2008). „Etiologic classification of attention-deficit/hyperactivity
disorder”. Pediatrics (Review). 121 (2): e358–65. doi:10.1542/peds.2007-1332 (https://doi.or
g/10.1542%2Fpeds.2007-1332). PMID 18245408 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/182
45408).
103. ^ Ystrom E, Gustavson K, Brandlistuen RE, Knudsen GP, Magnus P, Susser E, Davey Smith
G, Stoltenberg C, Surén P, Håberg SE, Hornig M, Lipkin WI, Nordeng H, Reichborn-
Kjennerud T (noiembrie 2017). „Prenatal Exposure to Acetaminophen and Risk of ADHD” (ht
tps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5654387). Pediatrics. 140 (5): e20163840.
doi:10.1542/peds.2016-3840 (https://doi.org/10.1542%2Fpeds.2016-3840).
hdl:11250/2465905 (https://hdl.handle.net/11250%2F2465905). PMC 5654387 (https://www.
ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5654387)  . PMID 29084830 (https://www.ncbi.nlm.nih.go
v/pubmed/29084830).
104. ^ Wolraich ML (noiembrie 2017). „An Association Between Prenatal Acetaminophen Use
and ADHD: The Benefits of Large Data Sets”. Pediatrics. 140 (5): e20172703.
doi:10.1542/peds.2017-2703 (https://doi.org/10.1542%2Fpeds.2017-2703). PMID 29084834
105. ^ Eme R (aprilie 2012). „ADHD: an integration with pediatric traumatic brain injury”. Expert
Review of Neurotherapeutics (Review). 12 (4): 475–83. doi:10.1586/ern.12.15 (https://doi.or
g/10.1586%2Fern.12.15). PMID 22449218
106. ^ a b c Mayes R, Bagwell C, Erkulwater JL (2009). Medicating Children: ADHD and Pediatric
Mental Health (ed. illustrated). Harvard University Press. pp. 4–24. ISBN 978-0-674-03163-
0.
107. ^ a b Millichap JG, Yee MM (februarie 2012). „The diet factor in attention-deficit/hyperactivity
disorder” (http://pediatrics.aappublications.org/content/129/2/330.long). Pediatrics. 129 (2):
330–7. doi:10.1542/peds.2011-2199 (https://doi.org/10.1542%2Fpeds.2011-2199).
PMID 22232312 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22232312). Arhivat (https://web.archi
ve.org/web/20150911071727/http://pediatrics.aappublications.org/content/129/2/330.long)
din originalul de la 11 septembrie 2015.
108. ^ a b c d Sonuga-Barke EJ, Brandeis D, Cortese S, Daley D, Ferrin M, Holtmann M,
Stevenson J, Danckaerts M, van der Oord S, Döpfner M, Dittmann RW, Simonoff E, Zuddas
A, Banaschewski T, Buitelaar J, Coghill D, Hollis C, Konofal E, Lecendreux M, Wong IC,
Sergeant J (Martie 2013). „Nonpharmacological interventions for ADHD: systematic review
and meta-analyses of randomized controlled trials of dietary and psychological treatments”.
The American Journal of Psychiatry. 170 (3): 275–89. doi:10.1176/appi.ajp.2012.12070991
(https://doi.org/10.1176%2Fappi.ajp.2012.12070991). PMID 23360949 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pubmed/23360949). „Free fatty acid supplementation and artificial food color
exclusions appear to have beneficial effects on ADHD symptoms, although the effect of the
former are small and those of the latter may be limited to ADHD patients with food
sensitivities...” Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
109. ^ Tomaska LD, Brooke-Taylor S (2014). „Food Additives – General”. În Motarjemi Y, Moy GG,
Todd EC. Encyclopedia of Food Safety. 3 (ed. 1st). Amsterdam: Elsevier/Academic Press.
pp. 449 (https://books.google.com/books?id=mX1XAQAAQBAJ)–54. ISBN 978-0-12-
378613-5. OCLC 865335120 (https://www.worldcat.org/oclc/865335120).
110. ^ FDA (martie 2011), Background Document for the Food Advisory Committee: Certified
Color Additives in Food and Possible Association with Attention Deficit Hyperactivity
Disorder in Children (http://www.fda.gov/downloads/AdvisoryCommittees/CommitteesMeetin
gMaterials/FoodAdvisoryCommittee/UCM248549.pdf) (PDF), U.S. Food and Drug
Administration, arhivat (https://web.archive.org/web/20151106080629/http://www.fda.gov/do
wnloads/AdvisoryCommittees/CommitteesMeetingMaterials/FoodAdvisoryCommittee/UCM2
48549.pdf) (PDF) din originalul de la 6 noiembrie 2015
111. ^ a b Nigg JT, Holton K (Octombrie 2014). „Restriction and elimination diets in ADHD
treatment” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4322780). Child and Adolescent
Psychiatric Clinics of North America (Review). 23 (4): 937–53.
doi:10.1016/j.chc.2014.05.010 (https://doi.org/10.1016%2Fj.chc.2014.05.010).
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25220094). „an elimination diet produces a small
aggregate effect but may have greater benefit among some children. Very few studies enable
proper evaluation of the likelihood of response in children with ADHD who are not already
preselected based on prior diet response.” Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
112. ^ Holland J, Sayal K (octombrie 2018). „Relative age and ADHD symptoms, diagnosis and
medication: a systematic review”. European Child & Adolescent Psychiatry.
113. ^ Parritz R (2013). Disorders of Childhood: Development and Psychopathology. Cengage
Learning. pp. 151 (https://books.google.com/books?id=VAj2rPTN1j0C&pg=PA151).
ISBN 978-1-285-09606-3.
114. ^ a b „[110] Stimulants for ADHD in children: Revisited | Therapeutics Initiative” (https://www.t
i.ubc.ca/2018/05/28/110-stimulants-for-adhd-in-children-revisited/). 28 mai 2018. Accesat în
6 iulie 2018.
115. ^ Stockman JA (2016). Year Book of Pediatrics 2014 E-Book (https://books.google.ca/book
s?id=5b65DAAAQBAJ&pg=PT163) (în engleză). Elsevier Health Sciences. p. 163.
ISBN 9780323265270.
116. ^ „Mental health of children and adolescents” (https://web.archive.org/web/2009102410272
4/http://www.euro.who.int/document/MNH/ebrief14.pdf) (PDF). 15 ianuarie 2005. Arhivat din
original (http://www.euro.who.int/document/MNH/ebrief14.pdf) (PDF) la 24 octombrie 2009.
Accesat în 13 octombrie 2011.
117. ^ Parens E, Johnston J (ianuarie 2009). „Facts, values, and attention-deficit hyperactivity
disorder (ADHD): an update on the controversies” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/
PMC2637252). Child and Adolescent Psychiatry and Mental Health. 3 (1): 1.
doi:10.1186/1753-2000-3-1 (https://doi.org/10.1186%2F1753-2000-3-1). PMC 2637252 (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2637252)  . PMID 19152690 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pubmed/19152690).
118. ^ Szasz T (2001). „Psychiatric Medicine: Disorder” (https://books.google.com/books?id=29H
P1q6JrgYC). Pharmacracy: medicine and politics in America (https://books.google.com/book
s?id=29HP1q6JrgYC). Westport, CT: Praeger. pp. 101 (https://books.google.com/books?id=2
9HP1q6JrgYC). ISBN 978-0-275-97196-0 – via Google Books. „Mental diseases are
invented and then given a name, for example attention deficit hyperactivity disorder
(ADHD).”
119. ^ a b c d e Chandler DJ, Waterhouse BD, Gao WJ (mai 2014). „New perspectives on
catecholaminergic regulation of executive circuits: evidence for independent modulation of
prefrontal functions by midbrain dopaminergic and noradrenergic neurons” (https://www.ncbi.
nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4033238). Frontiers in Neural Circuits. 8: 53.
doi:10.3389/fncir.2014.00053 (https://doi.org/10.3389%2Ffncir.2014.00053). PMC 4033238
bi.nlm.nih.gov/pubmed/24904299).
120. ^ a b c d e f g h i j k Malenka RC, Nestler EJ, Hyman SE (2009). „Chapters 10 and 13”. În
Sydor A, Brown RY. Molecular Neuropharmacology: A Foundation for Clinical Neuroscience
(ed. 2nd). New York: McGraw-Hill Medical. pp. 266, 315, 318–323. ISBN 978-0-07-148127-
4. „Early results with structural MRI show thinning of the cerebral cortex in ADHD subjects
compared with age-matched controls in prefrontal cortex and posterior parietal cortex, areas
involved in working memory and attention.”
121. ^ a b c d e f g h Malenka RC, Nestler EJ, Hyman SE (2009). „Chapter 6: Widely Projecting
Systems: Monoamines, Acetylcholine, and Orexin”. În Sydor A, Brown RY. Molecular
Neuropharmacology: A Foundation for Clinical Neuroscience (ed. 2nd). New York: McGraw-
Hill Medical. pp. 148, 154–157. ISBN 978-0-07-148127-4. „DA has multiple actions in the
prefrontal cortex. It promotes the "cognitive control" of behavior: the selection and successful
monitoring of behavior to facilitate attainment of chosen goals. Aspects of cognitive control in
which DA plays a role include working memory, the ability to hold information "on line" in
order to guide actions, suppression of prepotent behaviors that compete with goal-directed
actions, and control of attention and thus the ability to overcome distractions. Cognitive
control is impaired in several disorders, including attention deficit hyperactivity disorder. ...
Noradrenergic projections from the LC thus interact with dopaminergic projections from the
VTA to regulate cognitive control. ... it has not been shown that 5HT makes a therapeutic
contribution to treatment of ADHD.”
NOTE: DA: dopamine, LC: locus coeruleus, VTA: ventral tegmental area, 5HT: serotonin (5-
hydroxytryptamine)
122. ^ a b c Castellanos FX, Proal E (Ianuarie 2012). „Large-scale brain systems in ADHD:
beyond the prefrontal-striatal model” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC327283
2). Trends in Cognitive Sciences. 16 (1): 17–26. doi:10.1016/j.tics.2011.11.007 (https://doi.or
g/10.1016%2Fj.tics.2011.11.007). PMC 3272832 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/
„Recent conceptualizations of ADHD have taken seriously the distributed nature of neuronal
processing [10,11,35,36]. Most of the candidate networks have focused on prefrontal-striatal-
cerebellar circuits, although other posterior regions are also being proposed [10].” Verificați
datele pentru: |date= (ajutor)
123. ^ a b c Cortese S, Kelly C, Chabernaud C, Proal E, Di Martino A, Milham MP, Castellanos FX
(octombrie 2012). „Toward systems neuroscience of ADHD: a meta-analysis of 55 fMRI
studies” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3879048). The American Journal of
Psychiatry. 169 (10): 1038–55. doi:10.1176/appi.ajp.2012.11101521 (https://doi.org/10.117
6%2Fappi.ajp.2012.11101521). PMC 3879048 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/P
124. ^ Krain AL, Castellanos FX (august 2006). „Brain development and ADHD”. Clinical
Psychology Review. 26 (4): 433–44. doi:10.1016/j.cpr.2006.01.005 (https://doi.org/10.1016%
2Fj.cpr.2006.01.005). PMID 16480802 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16480802).
125. ^ Hoogman M, Bralten J, Hibar DP, Mennes M, Zwiers MP, Schweren LS, et al. (aprilie
2017). „Subcortical brain volume differences in participants with attention deficit hyperactivity
disorder in children and adults: a cross-sectional mega-analysis” (https://www.ncbi.nlm.nih.g
ov/pmc/articles/PMC5933934). The Lancet. Psychiatry. 4 (4): 310–319. doi:10.1016/S2215-
0366(17)30049-4 (https://doi.org/10.1016%2FS2215-0366%2817%2930049-4).
126. ^ Douglas PK, Gutman B, Anderson A, Larios C, Lawrence KE, Narr K, Sengupta B, Cooray
G, Douglas DB, Thompson PM, McGough JJ, Bookheimer SY (2018). „Hemispheric brain
asymmetry differences in youths with attention-deficit/hyperactivity disorder” (https://www.ncb
i.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5988460). NeuroImage. Clinical. 18: 744–752.
doi:10.1016/j.nicl.2018.02.020 (https://doi.org/10.1016%2Fj.nicl.2018.02.020).
127. ^ Fusar-Poli P, Rubia K, Rossi G, Sartori G, Balottin U (martie 2012). „Striatal dopamine
transporter alterations in ADHD: pathophysiology or adaptation to psychostimulants? A
meta-analysis”. The American Journal of Psychiatry. 169 (3): 264–72.
doi:10.1176/appi.ajp.2011.11060940 (https://doi.org/10.1176%2Fappi.ajp.2011.11060940).
128. ^ a b c Bidwell LC, McClernon FJ, Kollins SH (august 2011). „Cognitive enhancers for the
treatment of ADHD” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3353150).
Pharmacology, Biochemistry, and Behavior. 99 (2): 262–74. doi:10.1016/j.pbb.2011.05.002
(https://doi.org/10.1016%2Fj.pbb.2011.05.002). PMC 3353150 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pmc/articles/PMC3353150)  . PMID 21596055 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21596
055).
129. ^ Cortese S (septembrie 2012). „The neurobiology and genetics of Attention-
Deficit/Hyperactivity Disorder (ADHD): what every clinician should know”. European Journal
of Paediatric Neurology. 16 (5): 422–33. doi:10.1016/j.ejpn.2012.01.009 (https://doi.org/10.1
016%2Fj.ejpn.2012.01.009). PMID 22306277 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/223062
77).
130. ^ Lesch KP, Merker S, Reif A, Novak M (Iunie 2013). „Dances with black widow spiders:
dysregulation of glutamate signalling enters centre stage in ADHD”. European
Neuropsychopharmacology. 23 (6): 479–91. doi:10.1016/j.euroneuro.2012.07.013 (https://do
i.org/10.1016%2Fj.euroneuro.2012.07.013). PMID 22939004 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/p
ubmed/22939004). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
131. ^ a b Diamond A (2013). „Executive functions” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PM
C4084861). Annual Review of Psychology. 64: 135–68. doi:10.1146/annurev-psych-
113011-143750 (https://doi.org/10.1146%2Fannurev-psych-113011-143750). PMC 4084861
bi.nlm.nih.gov/pubmed/23020641). „EFs and prefrontal cortex are the first to suffer, and suffer
disproportionately, if something is not right in your life. They suffer first, and most, if you are
stressed (Arnsten 1998, Liston et al. 2009, Oaten & Cheng 2005), sad (Hirt et al. 2008, von
Hecker & Meiser 2005), lonely (Baumeister et al. 2002, Cacioppo & Patrick 2008, Campbell
et al. 2006, Tun et al. 2012), sleep deprived (Barnes et al. 2012, Huang et al. 2007), or not
physically fit (Best 2010, Chaddock et al. 2011, Hillman et al. 2008). Any of these can cause
you to appear to have a disorder of EFs, such as ADHD, when you do not.”
132. ^ Skodzik T, Holling H, Pedersen A (februarie 2017). „Long-Term Memory Performance in
Adult ADHD”. Journal of Attention Disorders. 21 (4): 267–283.
133. ^ Lambek R, Tannock R, Dalsgaard S, Trillingsgaard A, Damm D, Thomsen PH (august
2010). „Validating neuropsychological subtypes of ADHD: how do children with and without
an executive function deficit differ?”. Journal of Child Psychology and Psychiatry, and Allied
Disciplines. 51 (8): 895–904. doi:10.1111/j.1469-7610.2010.02248.x (https://doi.org/10.111
1%2Fj.1469-7610.2010.02248.x). PMID 20406332 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20
406332).
134. ^ Nigg JT, Willcutt EG, Doyle AE, Sonuga-Barke EJ (Iunie 2005). „Causal heterogeneity in
attention-deficit/hyperactivity disorder: do we need neuropsychologically impaired
subtypes?”. Biological Psychiatry. 57 (11): 1224–30. doi:10.1016/j.biopsych.2004.08.025 (htt
ps://doi.org/10.1016%2Fj.biopsych.2004.08.025). PMID 15949992 (https://www.ncbi.nlm.nih.
gov/pubmed/15949992). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
135. ^ a b c d Modesto-Lowe V, Chaplin M, Soovajian V, Meyer A (iulie 2013). „Are motivation
deficits underestimated in patients with ADHD? A review of the literature”. Postgraduate
Medicine. 125 (4): 47–52. doi:10.3810/pgm.2013.07.2677 (https://doi.org/10.3810%2Fpgm.2
„Behavioral studies show altered processing of reinforcement and incentives in children with
ADHD. These children respond more impulsively to rewards and choose small, immediate
rewards over larger, delayed incentives. Interestingly, a high intensity of reinforcement is
effective in improving task performance in children with ADHD. Pharmacotherapy may also
improve task persistence in these children. ... Previous studies suggest that a clinical
approach using interventions to improve motivational processes in patients with ADHD may
improve outcomes as children with ADHD transition into adolescence and adulthood.”
136. ^ „MerckMedicus Modules: ADHD –Pathophysiology” (https://web.archive.org/web/2010050
1074844/http://www.merckmedicus.com/pp/us/hcp/diseasemodules/adhd/pathophysiology.js
p). august 2002. Arhivat din original (http://www.merckmedicus.com/pp/us/hcp/diseasemodul
es/adhd/pathophysiology.jsp) la 1 mai 2010.
137. ^ Wiener JM, Dulcan MK (2004). Textbook Of Child and Adolescent Psychiatry (https://book
s.google.com/books?id=EIgGKcp0SpkC) (ed. illustrated). American Psychiatric Publishing.
ISBN 978-1-58562-057-9. Arhivat (https://web.archive.org/web/20160506182138/https://boo
ks.google.com/books?id=EIgGKcp0SpkC) din originalul de la 6 mai 2016. Accesat în 2
noiembrie 2014.
138. ^ Wolraich M, Brown L, Brown RT, DuPaul G, Earls M, Feldman HM, Ganiats TG, Kaplanek
B, Meyer B, Perrin J, Pierce K, Reiff M, Stein MT, Visser S (noiembrie 2011). „ADHD: clinical
practice guideline for the diagnosis, evaluation, and treatment of attention-
deficit/hyperactivity disorder in children and adolescents” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/
articles/PMC4500647). Pediatrics. 128 (5): 1007–22. doi:10.1542/peds.2011-2654 (https://do
i.org/10.1542%2Fpeds.2011-2654). PMC 4500647 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/article
s/PMC4500647)  . PMID 22003063 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22003063).
139. ^ Sand T, Breivik N, Herigstad A (februarie 2013). „[Assessment of ADHD with EEG]”.
Tidsskrift for den Norske Laegeforening (în Norwegian). 133 (3): 312–6.
doi:10.4045/tidsskr.12.0224 (https://doi.org/10.4045%2Ftidsskr.12.0224). PMID 23381169 (ht
tps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23381169).
140. ^ Millichap JG, Millichap JJ, Stack CV (iulie 2011). „Utility of the electroencephalogram in
attention deficit hyperactivity disorder”. Clinical EEG and Neuroscience. 42 (3): 180–4.
141. ^ „FDA permits marketing of first brain wave test to help assess children and teens for
ADHD” (http://www.fda.gov/newsevents/newsroom/pressannouncements/ucm360811.htm).
United States Food and Drug Administration. 15 iulie 2013. Arhivat (https://web.archive.org/
web/20130925093434/http://www.fda.gov/NewsEvents/Newsroom/PressAnnouncements/uc
m360811.htm) din originalul de la 25 septembrie 2013.
142. ^ Lenartowicz A, Loo SK (noiembrie 2014). „Use of EEG to diagnose ADHD” (https://www.nc
bi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4633088). Current Psychiatry Reports. 16 (11): 498.
143. ^ Ogrim G, Kropotov J, Hestad K (august 2012). „The quantitative EEG theta/beta ratio in
attention deficit/hyperactivity disorder and normal controls: sensitivity, specificity, and
behavioral correlates”. Psychiatry Research. 198 (3): 482–8.
doi:10.1016/j.psychres.2011.12.041 (https://doi.org/10.1016%2Fj.psychres.2011.12.041).
144. ^ Smith BJ, Barkley RA, Shapiro CJ (2007). „Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder”. În
Mash EJ, Barkley RA. Assessment of Childhood Disorders (ed. 4th). New York, NY: Guilford
Press. pp. 53–131. ISBN 978-1-59385-493-5.
145. ^ a b Steinau S (2013). „Diagnostic Criteria in Attention Deficit Hyperactivity Disorder -
Changes in DSM 5” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3667245). Frontiers in
Psychiatry. 4: 49. doi:10.3389/fpsyt.2013.00049 (https://doi.org/10.3389%2Ffpsyt.2013.0004
146. ^ Berger I (septembrie 2011). „Diagnosis of attention deficit hyperactivity disorder: much ado
about something” (http://www.ima.org.il/FilesUpload/IMAJ/0/40/20032.pdf) (PDF). The Israel
Medical Association Journal. 13 (9): 571–4. PMID 21991721 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/p
ubmed/21991721).
147. ^ „ICD-11 – Mortality and Morbidity Statistics” (https://icd.who.int/browse11/l-m/en#/http%3
a%2f%2fid.who.int%2ficd%2fentity%2f821852937). icd.who.int (în engleză). Accesat în 23
iunie 2018.
148. ^ Culpepper L, Mattingly G (2010). „Challenges in identifying and managing attention-
deficit/hyperactivity disorder in adults in the primary care setting: a review of the literature” (ht
tps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3067998). Primary Care Companion to the
Journal of Clinical Psychiatry. 12 (6): PCC.10r00951. doi:10.4088/PCC.10r00951pur (https://
doi.org/10.4088%2FPCC.10r00951pur). PMC 3067998 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/ar
ticles/PMC3067998)  . PMID 21494335 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21494335).
149. ^ Consumer Reports; Drug Effectiveness Review Project (martie 2012). „Evaluating
Prescription Drugs Used to Treat: Attention Deficit Hyperactivity Disorder (ADHD)
Comparing Effectiveness, Safety, and Price” (http://www.consumerreports.org/health/resourc
es/pdf/best-buy-drugs/ADHDFinal.pdf) (PDF). Best Buy Drugs: 2. Arhivat (https://web.archive.
org/web/20121115014628/http://www.consumerreports.org/health/resources/pdf/best-buy-dr
ugs/ADHDFinal.pdf) (PDF) din originalul de la 15 noiembrie 2012. Accesat în 12 aprilie
2013.
150. ^ Owens JA (octombrie 2008). „Sleep disorders and attention-deficit/hyperactivity disorder”.
Current Psychiatry Reports. 10 (5): 439–44. doi:10.1007/s11920-008-0070-x (https://doi.org/
10.1007%2Fs11920-008-0070-x). PMID 18803919 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18
803919).
151. ^ Walters AS, Silvestri R, Zucconi M, Chandrashekariah R, Konofal E (decembrie 2008).
„Review of the possible relationship and hypothetical links between attention deficit
hyperactivity disorder (ADHD) and the simple sleep related movement disorders,
parasomnias, hypersomnias, and circadian rhythm disorders” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pmc/articles/PMC2603539). Journal of Clinical Sleep Medicine. 4 (6): 591–600.
152. ^ a b Lal C, Strange C, Bachman D (Iunie 2012). „Neurocognitive impairment in obstructive
sleep apnea”. Chest. 141 (6): 1601–1610. doi:10.1378/chest.11-2214 (https://doi.org/10.137
8%2Fchest.11-2214). PMID 22670023 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22670023).
Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
153. ^ „Rare cancers may masquerade as ADHD in children, NIH researchers suggest” (https://w
ww.nih.gov/news-events/news-releases/rare-cancers-may-masquerade-adhd-children-nih-re
searchers-suggest). National Institutes of Health (NIH). 16-05-2016. Accesat în 13-03-2019.
Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)
154. ^ a b Irsfeld M, Spadafore M, Prüß BM (septembrie 2013). „β-phenylethylamine, a small
molecule with a large impact” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3904499).
WebmedCentral. 4 (9). PMC 3904499 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC39044
99)  . PMID 24482732 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24482732). „While diagnosis
of ADHD is usually done by analysis of the symptoms (American Psychiatric Association,
2000), PEA was recently described as a biomarker for ADHD”
155. ^ a b c d Scassellati C, Bonvicini C, Faraone SV, Gennarelli M (Octombrie 2012).
„Biomarkers and attention-deficit/hyperactivity disorder: a systematic review and meta-
analyses”. Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry. 51 (10):
1003–1019.e20. doi:10.1016/j.jaac.2012.08.015 (https://doi.org/10.1016%2Fj.jaac.2012.08.0
156. ^ Al Rahbi HA, Al-Sabri RM, Chitme HR (Aprilie 2014). „Interventions by pharmacists in out-
patient pharmaceutical care” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3950532).
Saudi Pharmaceutical Journal. 22 (2): 101–6. doi:10.1016/j.jsps.2013.04.001 (https://doi.org/
10.1016%2Fj.jsps.2013.04.001). PMC 3950532 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/P
MC3950532)  . PMID 24648820 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24648820). Verificați
157. ^ Shaw M, Hodgkins P, Caci H, Young S, Kahle J, Woods AG, Arnold LE (Septembrie 2012).
„A systematic review and analysis of long-term outcomes in attention deficit hyperactivity
disorder: effects of treatment and non-treatment” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/P
MC3520745). BMC Medicine. 10: 99. doi:10.1186/1741-7015-10-99 (https://doi.org/10.118
6%2F1741-7015-10-99). PMC 3520745 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC352
0745)  . PMID 22947230 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22947230). Verificați datele
158. ^ Fabiano GA, Pelham WE, Coles EK, Gnagy EM, Chronis-Tuscano A, O'Connor BC (martie
2009). „A meta-analysis of behavioral treatments for attention-deficit/hyperactivity disorder”.
Clinical Psychology Review. 29 (2): 129–40. doi:10.1016/j.cpr.2008.11.001 (https://doi.org/1
0.1016%2Fj.cpr.2008.11.001). PMID 19131150 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1913
1150).
159. ^ Kratochvil CJ, Vaughan BS, Barker A, Corr L, Wheeler A, Madaan V (Martie 2009).
„Review of pediatric attention deficit/hyperactivity disorder for the general psychiatrist”. The
Psychiatric Clinics of North America. 32 (1): 39–56. doi:10.1016/j.psc.2008.10.001 (https://do
i.org/10.1016%2Fj.psc.2008.10.001). PMID 19248915 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubme
d/19248915). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
160. ^ Evans SW, Owens JS, Bunford N (2014). „Evidence-based psychosocial treatments for
children and adolescents with attention-deficit/hyperactivity disorder” (https://www.ncbi.nlm.n
ih.gov/pmc/articles/PMC4025987). Journal of Clinical Child and Adolescent Psychology. 43
(4): 527–51. doi:10.1080/15374416.2013.850700 (https://doi.org/10.1080%2F15374416.201
3.850700). PMC 4025987 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4025987)  .
161. ^ Arns M, de Ridder S, Strehl U, Breteler M, Coenen A (iulie 2009). „Efficacy of
neurofeedback treatment in ADHD: the effects on inattention, impulsivity and hyperactivity: a
meta-analysis”. Clinical EEG and Neuroscience. 40 (3): 180–9.
162. ^ Daley D, Van Der Oord S, Ferrin M, Cortese S, Danckaerts M, Doepfner M, Van den
Hoofdakker BJ, Coghill D, Thompson M, Asherson P, Banaschewski T, Brandeis D,
Buitelaar J, Dittmann RW, Hollis C, Holtmann M, Konofal E, Lecendreux M, Rothenberger A,
Santosh P, Simonoff E, Soutullo C, Steinhausen HC, Stringaris A, Taylor E, Wong IC,
Zuddas A, Sonuga-Barke EJ (septembrie 2018). „Practitioner Review: Current best practice
in the use of parent training and other behavioural interventions in the treatment of children
and adolescents with attention deficit hyperactivity disorder” (http://eprints.nottingham.ac.uk/
45391/1/Daley%20et%20al%202017%20JCPP.pdf) (PDF). Journal of Child Psychology and
Psychiatry, and Allied Disciplines. 59 (9): 932–947. doi:10.1111/jcpp.12825 (https://doi.org/1
0.1111%2Fjcpp.12825). PMID 29083042 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29083042).
163. ^ Cortese S, Ferrin M, Brandeis D, Holtmann M, Aggensteiner P, Daley D, Santosh P,
Simonoff E, Stevenson J, Stringaris A, Sonuga-Barke EJ (Iunie 2016). „Neurofeedback for
Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder: Meta-Analysis of Clinical and Neuropsychological
Outcomes From Randomized Controlled Trials”. Journal of the American Academy of Child
and Adolescent Psychiatry. 55 (6): 444–55. doi:10.1016/j.jaac.2016.03.007 (https://doi.org/1
0.1016%2Fj.jaac.2016.03.007). hdl:1854/LU-8123796 (https://hdl.handle.net/1854%2FLU-8
164. ^ Bjornstad G, Montgomery P (aprilie 2005). Bjornstad GJ, ed. „Family therapy for attention-
deficit disorder or attention-deficit/hyperactivity disorder in children and adolescents”. The
Cochrane Database of Systematic Reviews (2): CD005042.
doi:10.1002/14651858.CD005042.pub2 (https://doi.org/10.1002%2F14651858.CD005042.p
ub2). PMID 15846741 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15846741).
165. ^ Turkington C, Harris J (2009). „Attention deficit hyperactivity disorder (ADHD)” (https://book
s.google.com/books?id=6hbKkynRxPYC). The Encyclopedia of the Brain and Brain
Disorders. Infobase Publishing. pp. 47 (https://books.google.com/books?id=6hbKkynRxPYC
&pg=PA47). ISBN 978-1-4381-2703-3 – via Google Books.
166. ^ Mikami AY (iunie 2010). „The importance of friendship for youth with attention-
deficit/hyperactivity disorder” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2921569).
Clinical Child and Family Psychology Review. 13 (2): 181–98. doi:10.1007/s10567-010-
0067-y (https://doi.org/10.1007%2Fs10567-010-0067-y). PMC 2921569 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pmc/articles/PMC2921569)  . PMID 20490677 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub
med/20490677).
167. ^ a b c d e Den Heijer AE, Groen Y, Tucha L, Fuermaier AB, Koerts J, Lange KW, Thome J,
Tucha O (februarie 2017). „Sweat it out? The effects of physical exercise on cognition and
behavior in children and adults with ADHD: a systematic literature review” (https://www.ncbi.
nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5281644). Journal of Neural Transmission. 124 (Suppl 1): 3–
26. doi:10.1007/s00702-016-1593-7 (https://doi.org/10.1007%2Fs00702-016-1593-7).
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27400928). „Beneficial chronic effects of cardio
exercise were found on various functions as well, including executive functions, attention
and behavior.”
168. ^ a b Kamp CF, Sperlich B, Holmberg HC (iulie 2014). „Exercise reduces the symptoms of
attention-deficit/hyperactivity disorder and improves social behaviour, motor skills, strength
and neuropsychological parameters”. Acta Paediatrica. 103 (7): 709–14.
doi:10.1111/apa.12628 (https://doi.org/10.1111%2Fapa.12628). PMID 24612421 (https://ww
w.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24612421). „We may conclude that all different types of
exercise ... attenuate the characteristic symptoms of ADHD and improve social behaviour,
motor skills, strength and neuropsychological parameters without any undesirable side
effects. Available reports do not reveal which type, intensity, duration and frequency of
exercise is most effective”
169. ^ a b Rommel AS, Halperin JM, Mill J, Asherson P, Kuntsi J (septembrie 2013). „Protection
from genetic diathesis in attention-deficit/hyperactivity disorder: possible complementary
roles of exercise” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4257065). Journal of the
American Academy of Child and Adolescent Psychiatry. 52 (9): 900–10.
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23972692). „The findings from these studies provide
some support for the notion that exercise has the potential to act as a protective factor for
ADHD.”
170. ^ a b Castells, Xavier; Blanco-Silvente, Lídia; Cunill, Ruth (9 august 2018). Cochrane
Developmental, Psychosocial and Learning Problems Group, ed. „Amphetamines for
attention deficit hyperactivity disorder (ADHD) in adults” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/a
rticles/PMC6513464). Cochrane Database of Systematic Reviews (în engleză). 8:
CD007813. doi:10.1002/14651858.CD007813.pub3 (https://doi.org/10.1002%2F14651858.
CD007813.pub3). PMC 6513464 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6513464) 
. PMID 30091808 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30091808).
171. ^ Storebø OJ, Ramstad E, Krogh HB, Nilausen TD, Skoog M, Holmskov M, Rosendal S,
Groth C, Magnusson FL, Moreira-Maia CR, Gillies D, Buch Rasmussen K, Gauci D, Zwi M,
Kirubakaran R, Forsbøl B, Simonsen E, Gluud C (Noiembrie 2015). „Methylphenidate for
children and adolescents with attention deficit hyperactivity disorder (ADHD)”. The Cochrane
Database of Systematic Reviews. 11 (11): CD009885.
ub2). PMID 26599576 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26599576). Verificați datele
172. ^ a b Ruiz-Goikoetxea M, Cortese S, Aznarez-Sanado M, Magallón S, Alvarez Zallo N, Luis
EO, de Castro-Manglano P, Soutullo C, Arrondo G (Ianuarie 2018). „Risk of unintentional
injuries in children and adolescents with ADHD and the impact of ADHD medications: A
systematic review and meta-analysis”. Neuroscience and Biobehavioral Reviews. 84: 63–
71. doi:10.1016/j.neubiorev.2017.11.007 (https://doi.org/10.1016%2Fj.neubiorev.2017.11.00
173. ^ Childress AC, Sallee FR (Martie 2012). „Revisiting clonidine: an innovative add-on option
for attention-deficit/hypueractivity disorder”. Drugs of Today. 48 (3): 207–17.
doi:10.1358/dot.2012.48.3.1750904 (https://doi.org/10.1358%2Fdot.2012.48.3.1750904).
|date= (ajutor)
174. ^ a b McDonagh MS, Peterson K, Thakurta S, Low A (decembrie 2011). „Drug Class Review:
Pharmacologic Treatments for Attention Deficit Hyperactivity Disorder” (https://www.ncbi.nlm.
nih.gov/books/NBK84419). Drug Class Reviews. United States Library of Medicine.
ve.org/web/20160831152630/http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK84419/) din originalul
de la 31 august 2016.
175. ^ Prasad V, Brogan E, Mulvaney C, Grainge M, Stanton W, Sayal K (Aprilie 2013). „How
effective are drug treatments for children with ADHD at improving on-task behaviour and
academic achievement in the school classroom? A systematic review and meta-analysis”.
European Child & Adolescent Psychiatry. 22 (4): 203–16. doi:10.1007/s00787-012-0346-x (h
ttps://doi.org/10.1007%2Fs00787-012-0346-x). PMID 23179416 (https://www.ncbi.nlm.nih.go
v/pubmed/23179416). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
176. ^ a b Kiely B, Adesman A (Iunie 2015). „What we do not know about ADHD… yet”. Current
Opinion in Pediatrics. 27 (3): 395–404. doi:10.1097/MOP.0000000000000229 (https://doi.or
g/10.1097%2FMOP.0000000000000229). PMID 25888152 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pu
bmed/25888152). „In addition, a consensus has not been reached on the optimal diagnostic
criteria for ADHD. Moreover, the benefits and long-term effects of medical and
complementary therapies for this disorder continue to be debated. These gaps in knowledge
hinder the ability of clinicians to effectively recognize and treat ADHD.” Verificați datele
177. ^ Hazell P (iulie 2011). „The challenges to demonstrating long-term effects of
psychostimulant treatment for attention-deficit/hyperactivity disorder” (https://zenodo.org/reco
rd/1230054). Current Opinion in Psychiatry. 24 (4): 286–90.
doi:10.1097/YCO.0b013e32834742db (https://doi.org/10.1097%2FYCO.0b013e32834742d
b). PMID 21519262 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21519262).
178. ^ Hart H, Radua J, Nakao T, Mataix-Cols D, Rubia K (Februarie 2013). „Meta-analysis of
functional magnetic resonance imaging studies of inhibition and attention in attention-
deficit/hyperactivity disorder: exploring task-specific, stimulant medication, and age effects”.
JAMA Psychiatry. 70 (2): 185–98. doi:10.1001/jamapsychiatry.2013.277 (https://doi.org/10.10
01%2Fjamapsychiatry.2013.277). PMID 23247506 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23
247506). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
179. ^ Spencer TJ, Brown A, Seidman LJ, Valera EM, Makris N, Lomedico A, Faraone SV,
Biederman J (Septembrie 2013). „Effect of psychostimulants on brain structure and function
in ADHD: a qualitative literature review of magnetic resonance imaging-based neuroimaging
studies” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3801446). The Journal of Clinical
Psychiatry. 74 (9): 902–17. doi:10.4088/JCP.12r08287 (https://doi.org/10.4088%2FJCP.12r0
|date= (ajutor)
180. ^ Frodl T, Skokauskas N (februarie 2012). „Meta-analysis of structural MRI studies in
children and adults with attention deficit hyperactivity disorder indicates treatment effects”.
Acta Psychiatrica Scandinavica. 125 (2): 114–26. doi:10.1111/j.1600-0447.2011.01786.x (htt
ps://doi.org/10.1111%2Fj.1600-0447.2011.01786.x). PMID 22118249 (https://www.ncbi.nlm.
nih.gov/pubmed/22118249). „Basal ganglia regions like the right globus pallidus, the right
putamen, and the nucleus caudatus are structurally affected in children with ADHD. These
changes and alterations in limbic regions like ACC and amygdala are more pronounced in
non-treated populations and seem to diminish over time from child to adulthood. Treatment
seems to have positive effects on brain structure.”
181. ^ Cortese S, Adamo N, Del Giovane C, Mohr-Jensen C, Hayes AJ, Carucci S, Atkinson LZ,
Tessari L, Banaschewski T, Coghill D, Hollis C, Simonoff E, Zuddas A, Barbui C, Purgato M,
Steinhausen HC, Shokraneh F, Xia J, Cipriani A (Septembrie 2018). „Comparative efficacy
and tolerability of medications for attention-deficit hyperactivity disorder in children,
adolescents, and adults: a systematic review and network meta-analysis” (https://www.ncbi.n
lm.nih.gov/pmc/articles/PMC6109107). The Lancet. Psychiatry. 5 (9): 727–738.
doi:10.1016/S2215-0366(18)30269-4 (https://doi.org/10.1016%2FS2215-0366%2818%2930
269-4). PMC 6109107 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6109107)  .
|date= (ajutor)
182. ^ Greenhill LL, Posner K, Vaughan BS, Kratochvil CJ (Aprilie 2008). „Attention deficit
hyperactivity disorder in preschool children”. Child and Adolescent Psychiatric Clinics of
North America. 17 (2): 347–66, ix. doi:10.1016/j.chc.2007.11.004 (https://doi.org/10.1016%2
Fj.chc.2007.11.004). PMID 18295150 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18295150).
183. ^ Stevens JR, Wilens TE, Stern TA (2013). „Using stimulants for attention-
deficit/hyperactivity disorder: clinical approaches and challenges” (https://www.ncbi.nlm.nih.
gov/pmc/articles/PMC3733520). The Primary Care Companion for CNS Disorders. 15 (2).
doi:10.4088/PCC.12f01472 (https://doi.org/10.4088%2FPCC.12f01472). PMC 3733520 (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3733520)  . PMID 23930227 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pubmed/23930227).
184. ^ Young (2010). „Individualizing Treatment for Adult ADHD: An Evidence-Based Guideline”
(http://www.medscape.org/viewarticle/734449). Medscape. Arhivat (https://web.archive.org/w
eb/20150508075829/http://www.medscape.org/viewarticle/734449) din originalul de la 8 mai
2015. Accesat în 19 iunie 2016.
185. ^ Biederman J (2003). „New-Generation Long-Acting Stimulants for the Treatment of
Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder” (http://www.medscape.com/viewarticle/464377_prin
t). Medscape. Arhivat (https://web.archive.org/web/20031207063556/http://www.medscape.c
om/viewarticle/464377_print) din originalul de la 7 decembrie 2003. Accesat în 19 iunie
2016. „As most treatment guidelines and prescribing information for stimulant medications
relate to experience in school-aged children, prescribed doses for older patients are lacking.
Emerging evidence for both methylphenidate and Adderall indicate that when weight-
corrected daily doses, equipotent with those used in the treatment of younger patients, are
used to treat adults with ADHD, these patients show a very robust clinical response
consistent with that observed in pediatric studies. These data suggest that older patients
may require a more aggressive approach in terms of dosing, based on the same target
dosage ranges that have already been established – for methylphenidate, 1–1.5–2
mg/kg/day, and for D,L-amphetamine, 0.5–0.75–1 mg/kg/day....
In particular, adolescents and adults are vulnerable to underdosing, and are thus at potential
risk of failing to receive adequate dosage levels. As with all therapeutic agents, the efficacy
and safety of stimulant medications should always guide prescribing behavior: careful
dosage titration of the selected stimulant product should help to ensure that each patient with
ADHD receives an adequate dose, so that the clinical benefits of therapy can be fully
attained.”
186. ^ Kessler S (ianuarie 1996). „Drug therapy in attention-deficit hyperactivity disorder”.
Southern Medical Journal. 89 (1): 33–8. doi:10.1097/00007611-199601000-00005 (https://do
i.org/10.1097%2F00007611-199601000-00005). PMID 8545689 (https://www.ncbi.nlm.nih.g
ov/pubmed/8545689).
187. ^ a b c Shoptaw SJ, Kao U, Ling W (ianuarie 2009). Shoptaw SJ, Ali R, ed. „Treatment for
amphetamine psychosis”. The Cochrane Database of Systematic Reviews (1): CD003026.
ub3). PMID 19160215 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19160215). „A minority of
individuals who use amphetamines develop full-blown psychosis requiring care at
emergency departments or psychiatric hospitals. In such cases, symptoms of amphetamine
psychosis commonly include paranoid and persecutory delusions as well as auditory and
visual hallucinations in the presence of extreme agitation. More common (about 18%) is for
frequent amphetamine users to report psychotic symptoms that are sub-clinical and that do
not require high-intensity intervention ...
About 5–15% of the users who develop an amphetamine psychosis fail to recover
completely (Hofmann 1983) ...
Findings from one trial indicate use of antipsychotic medications effectively resolves
symptoms of acute amphetamine psychosis.”
188. ^ „Adderall XR Prescribing Information” (http://www.accessdata.fda.gov/drugsatfda_docs/lab
el/2013/021303s026lbl.pdf) (PDF). United States Food and Drug Administration. Shire US
Inc. Decembrie 2013. Arhivat (https://web.archive.org/web/20131230233702/http://www.acce
ssdata.fda.gov/drugsatfda_docs/label/2013/021303s026lbl.pdf) (PDF) din originalul de la 30
decembrie 2013. Accesat în 30 decembrie 2013. „Treatment-emergent psychotic or manic
symptoms, e.g., hallucinations, delusional thinking, or mania in children and adolescents
without prior history of psychotic illness or mania can be caused by stimulants at usual
doses. ... In a pooled analysis of multiple short-term, placebo controlled studies, such
symptoms occurred in about 0.1% (4 patients with events out of 3482 exposed to
methylphenidate or amphetamine for several weeks at usual doses) of stimulant-treated
patients compared to 0 in placebo-treated patients.” Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
189. ^ Mosholder AD, Gelperin K, Hammad TA, Phelan K, Johann-Liang R (februarie 2009).
„Hallucinations and other psychotic symptoms associated with the use of attention-
deficit/hyperactivity disorder drugs in children”. Pediatrics. 123 (2): 611–6.
doi:10.1542/peds.2008-0185 (https://doi.org/10.1542%2Fpeds.2008-0185). PMID 19171629
190. ^ Kraemer M, Uekermann J, Wiltfang J, Kis B (Iulie 2010). „Methylphenidate-induced
psychosis in adult attention-deficit/hyperactivity disorder: report of 3 new cases and review of
the literature”. Clinical Neuropharmacology. 33 (4): 204–6.
doi:10.1097/WNF.0b013e3181e29174 (https://doi.org/10.1097%2FWNF.0b013e3181e2917
191. ^ van de Loo-Neus GH, Rommelse N, Buitelaar JK (august 2011). „To stop or not to stop?
How long should medication treatment of attention-deficit hyperactivity disorder be
extended?”. European Neuropsychopharmacology. 21 (8): 584–99.
doi:10.1016/j.euroneuro.2011.03.008 (https://doi.org/10.1016%2Fj.euroneuro.2011.03.008).
192. ^ Ibrahim K, Donyai P (iulie 2015). „Drug Holidays From ADHD Medication: International
Experience Over the Past Four Decades” (https://www.researchgate.net/publication/2661519
22). Journal of Attention Disorders. 19 (7): 551–68. doi:10.1177/1087054714548035 (https://
doi.org/10.1177%2F1087054714548035). PMID 25253684 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pu
bmed/25253684). Arhivat (https://web.archive.org/web/20160630122316/https://www.researc
hgate.net/profile/Kinda_Ibrahim2/publication/266151922_Drug_Holidays_From_ADHD_Me
dication_International_Experience_Over_the_Past_Four_Decades/links/56a5ec7408ae1b6
51134629a.pdf) (PDF) din originalul de la 30 iunie 2016.
193. ^ a b c Malenka RC, Nestler EJ, Hyman SE (2009). Sydor A, Brown RY, ed. Molecular
Neuropharmacology: A Foundation for Clinical Neuroscience (ed. 2nd). New York: McGraw-
Hill Medical. pp. 323, 368. ISBN 978-0-07-148127-4. „supervised use of stimulants at
therapeutic doses may decrease risk of experimentation with drugs to self-medicate
symptoms. Second, untreated ADHD may lead to school failure, peer rejection, and
subsequent association with deviant peer groups that encourage drug misuse. ...
amphetamines and methylphenidate are used in low doses to treat attention deficit
hyperactivity disorder and in higher doses to treat narcolepsy (Chapter 12). Despite their
clinical uses, these drugs are strongly reinforcing, and their long-term use at high doses is
linked with potential addiction”
194. ^ Oregon Health & Science University (2009). Black box warnings of ADHD drugs approved
by the US Food and Drug Administration (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK47127/).
Portland, Oregon: United States National Library of Medicine. Arhivat (https://web.archive.or
g/web/20170908135126/https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK47127/) din originalul de la
8 septembrie 2017. Accesat în 17 ianuarie 2014.
195. ^ Ashton H, Gallagher P, Moore B (septembrie 2006). „The adult psychiatrist's dilemma:
psychostimulant use in attention deficit/hyperactivity disorder” (http://jop.sagepub.com/cgi/co
ntent/abstract/20/5/602). Journal of Psychopharmacology. 20 (5): 602–10.
ve.org/web/20090815063002/http://jop.sagepub.com/cgi/content/abstract/20/5/602) din
originalul de la 15 august 2009.
196. ^ Gurnani, T; Ivanov, I; Newcorn, JH (februarie 2016). „Pharmacotherapy of Aggression in
Child and Adolescent Psychiatric Disorders”. Journal of child and adolescent
psychopharmacology. 26 (1): 65–73. doi:10.1089/cap.2015.0167 (https://doi.org/10.1089%2
Fcap.2015.0167). PMID 26881859 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26881859).
„Several studies (e.g., Findling et al. 2000; Armenteros et al. 2007) have shown that
antipsychotics, especially second generation agents, can be effective when used together
with stimulants for aggression in ADHD”
197. ^ Nigg JT, Lewis K, Edinger T, Falk M (Ianuarie 2012). „Meta-analysis of attention-
deficit/hyperactivity disorder or attention-deficit/hyperactivity disorder symptoms, restriction
diet, and synthetic food color additives” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4321
798). Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry. 51 (1): 86–
97.e8. doi:10.1016/j.jaac.2011.10.015 (https://doi.org/10.1016%2Fj.jaac.2011.10.015).
198. ^ Pelsser LM, Frankena K, Toorman J, Rodrigues Pereira R (Ianuarie 2017). „Diet and
ADHD, Reviewing the Evidence: A Systematic Review of Meta-Analyses of Double-Blind
Placebo-Controlled Trials Evaluating the Efficacy of Diet Interventions on the Behavior of
Children with ADHD” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5266211). PLOS ONE
(Systematic Review). 12 (1): e0169277. Bibcode:2017PLoSO..1269277P (http://adsabs.harv
ard.edu/abs/2017PLoSO..1269277P). doi:10.1371/journal.pone.0169277 (https://doi.org/10.
1371%2Fjournal.pone.0169277). PMC 5266211 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/
199. ^ Konikowska K, Regulska-Ilow B, Rózańska D (2012). „The influence of components of diet
on the symptoms of ADHD in children”. Roczniki Panstwowego Zakladu Higieny. 63 (2):
127–34. PMID 22928358 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22928358).
200. ^ Arnold LE, DiSilvestro RA (august 2005). „Zinc in attention-deficit/hyperactivity disorder”.
Journal of Child and Adolescent Psychopharmacology. 15 (4): 619–27.
doi:10.1089/cap.2005.15.619 (https://doi.org/10.1089%2Fcap.2005.15.619). hdl:1811/51593
(https://hdl.handle.net/1811%2F51593). PMID 16190793 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubm
ed/16190793).
201. ^ Bloch MH, Mulqueen J (Octombrie 2014). „Nutritional supplements for the treatment of
ADHD” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4170184). Child and Adolescent
Psychiatric Clinics of North America. 23 (4): 883–97. doi:10.1016/j.chc.2014.05.002 (https://d
oi.org/10.1016%2Fj.chc.2014.05.002). PMC 4170184 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/arti
cles/PMC4170184)  . PMID 25220092 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25220092).
202. ^ Krause J (Aprilie 2008). „SPECT and PET of the dopamine transporter in attention-
deficit/hyperactivity disorder”. Expert Review of Neurotherapeutics. 8 (4): 611–25.
doi:10.1586/14737175.8.4.611 (https://doi.org/10.1586%2F14737175.8.4.611).
PMID 18416663 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18416663). „Zinc binds at ...
extracellular sites of the DAT [103], serving as a DAT inhibitor. In this context, controlled
double-blind studies in children are of interest, which showed positive effects of zinc
[supplementation] on symptoms of ADHD [105,106]. It should be stated that at this time
[supplementation] with zinc is not integrated in any ADHD treatment algorithm.” Verificați
203. ^ Bloch MH, Qawasmi A (Octombrie 2011). „Omega-3 fatty acid supplementation for the
treatment of children with attention-deficit/hyperactivity disorder symptomatology: systematic
review and meta-analysis” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3625948).
Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry. 50 (10): 991–1000.
204. ^ Königs A, Kiliaan AJ (Iulie 2016). „Critical appraisal of omega-3 fatty acids in attention-
deficit/hyperactivity disorder treatment” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4968
854). Neuropsychiatric Disease and Treatment. 12: 1869–82. doi:10.2147/NDT.S68652 (http
s://doi.org/10.2147%2FNDT.S68652). PMC 4968854 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/artic
les/PMC4968854)  . PMID 27555775 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27555775).
205. ^ Faraone SV, Asherson P, Banaschewski T, Biederman J, Buitelaar JK, Ramos-Quiroga JA,
Rohde LA, Sonuga-Barke EJ, Tannock R, Franke B (august 2015). „Attention-
deficit/hyperactivity disorder” (http://sebastiaandovis.com/wp-content/uploads/2015/11/Farao
ne-et-al-2015-ADHD.pdf) (PDF). Nature Reviews. Disease Primers (Review). 1: 15020.
CiteSeerX 10.1.1.497.1346 (https://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/summary?doi=10.1.1.497.1
346)  . doi:10.1038/nrdp.2015.20 (https://doi.org/10.1038%2Fnrdp.2015.20).
206. ^ Polanczyk G, de Lima MS, Horta BL, Biederman J, Rohde LA (iunie 2007). „The worldwide
prevalence of ADHD: a systematic review and metaregression analysis”. The American
Journal of Psychiatry. 164 (6): 942–8. doi:10.1176/appi.ajp.164.6.942 (https://doi.org/10.117
6%2Fappi.ajp.164.6.942)  . PMID 17541055 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1754105
5).
207. ^ Staller J, Faraone SV (2006). „Attention-deficit hyperactivity disorder in girls: epidemiology
and management”. CNS Drugs. 20 (2): 107–23. doi:10.2165/00023210-200620020-00003 (h
ttps://doi.org/10.2165%2F00023210-200620020-00003). PMID 16478287 (https://www.ncbi.
nlm.nih.gov/pubmed/16478287). (Necesită abonament (help)).
208. ^ a b c d e „ADHD Throughout the Years” (https://www.cdc.gov/ncbddd/adhd/documents/timeli
ne.pdf) (PDF). Center For Disease Control and Prevention. Arhivat (https://web.archive.org/w
eb/20130807202545/http://www.cdc.gov/ncbddd/adhd/documents/timeline.pdf) (PDF) din
originalul de la 7 august 2013. Accesat în 2 august 2013.
209. ^ Connor, DF. „Problems of Overdiagnosis and Overprescribing ADHD”. Psychiatric Times.
210. ^ Dalsgaard S (Februarie 2013). „Attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD)”. European
Child & Adolescent Psychiatry. 22 Suppl 1: S43–8. doi:10.1007/s00787-012-0360-z (https://
doi.org/10.1007%2Fs00787-012-0360-z). PMID 23202886 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub
med/23202886). (Necesită abonament (help)). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
211. ^ Palmer ED, Finger S (mai 2001). „An early description of ADHD (inattentive subtype): Dr
Alexander Crichton and 'Mental restlessness' (1798)”. Child and Adolescent Mental Health.
6 (2): 66–73. doi:10.1111/1475-3588.00324 (https://doi.org/10.1111%2F1475-3588.00324).
(Necesită abonament (help)).
212. ^ Crichton A (1976) [1798]. An inquiry into the nature and origin of mental derangement:
comprehending a concise system of the physiology and pathology of the human mind and a
history of the passions and their effects (https://books.google.com/books/about/An_inquiry_in
to_the_nature_and_origin_of.html?id=OMAtAAAAYAAJ). Regatul Unit: AMS Press. p. 271.
ISBN 978-0-404-08212-3. Accesat în 17 ianuarie 2014 – via Google Books.
213. ^ Still G (1902). „Some Abnormal Psychical Conditions in Children: The Goulstonian
Lectures”. Lancet: 1008–1012.
214. ^ a b Rafalovich A (2001). „The Conceptual History of Attention Deficit Hyperactivity
Disorder: Idiocy, Imbecility, Encephalitis and the Child Deviant”. Deviant Behavior: 93–115.
215. ^ Tredgold C (1908). Mental Deficiency (Amentia) (ed. 1). New York: William Wood &
Company.
216. ^ Connors C (2000). „Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder: Historical Development and
Overview”. Journal of Attention Disorders: 173–191.
217. ^ Millichap JG (2010). „Definition and History of ADHD” (https://books.google.com/books?id=
KAlq0CDcbaoC). Attention Deficit Hyperactivity Disorder Handbook: A Physician's Guide to
ADHD (ed. 2nd). Springer Science. pp. 2 (https://books.google.com/books?id=KAlq0CDcba
oC)–3 (https://books.google.com/books?id=KAlq0CDcbaoC). doi:10.1007/978-104419-
1397-5_1 (https://doi.org/10.1007%2F978-104419-1397-5_1) (inactiv 4 aprilie 2019).
ISBN 978-1-4419-1396-8. LCCN 2009938108 (https://lccn.loc.gov/2009938108) – via
Google Books.
218. ^ Weiss M, Hechtman LT, Weiss G (2001). „ADHD in Adulthood: An Introduction” (https://boo
ks.google.com/books?id=KuYvJBoB6vQC). ADHD in Adulthood: A Guide to Current Theory,
Diagnosis, and Treatment (https://books.google.com/books?id=KuYvJBoB6vQC). Taylor &
Francis. pp. 34 (https://books.google.com/books?id=KuYvJBoB6vQC). ISBN 978-0-8018-
6822-1 – via Google Books.
219. ^ Rasmussen N (iulie 2006). „Making the first anti-depressant: amphetamine in American
medicine, 1929-1950”. Journal of the History of Medicine and Allied Sciences. 61 (3): 288–
323. doi:10.1093/jhmas/jrj039 (https://doi.org/10.1093%2Fjhmas%2Fjrj039).
PMID 16492800 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16492800). (Necesită abonament
(help)).
220. ^ Patrick KS, Straughn AB, Perkins JS, González MA (ianuarie 2009). „Evolution of
stimulants to treat ADHD: transdermal methylphenidate” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/a
rticles/PMC2629554). Human Psychopharmacology. 24 (1): 1–17. doi:10.1002/hup.992 (http
s://doi.org/10.1002%2Fhup.992). PMC 2629554 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/P
221. ^ Gross MD (Februarie 1995). „Origin of stimulant use for treatment of attention deficit
disorder”. The American Journal of Psychiatry. 152 (2): 298–9. PMID 7840374 (https://www.n
cbi.nlm.nih.gov/pubmed/7840374). Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
222. ^ Brown W (1998). „Charles Bradley, M.D”. American Journal of Psychiatry: 968.
223. ^ Barkley R (2006). Attention-Deficit Hyperactivity Disorder: A Handbook for Diagnosis and
Treatment. New York: Guilford.
224. ^ Biederman J, Faraone SV, Keenan K, Knee D, Tsuang MT (iulie 1990). „Family-genetic
and psychosocial risk factors in DSM-III attention deficit disorder”. Journal of the American
Academy of Child and Adolescent Psychiatry. 29 (4): 526–33. doi:10.1097/00004583-
199007000-00004 (https://doi.org/10.1097%2F00004583-199007000-00004).
225. ^ Lahey BB, Applegate B, McBurnett K, Biederman J, Greenhill L, Hynd GW, Barkley RA,
Newcorn J, Jensen P, Richters J (Noiembrie 1994). „DSM-IV field trials for attention deficit
hyperactivity disorder in children and adolescents”. The American Journal of Psychiatry. 151
(11): 1673–85. doi:10.1176/ajp.151.11.1673 (https://doi.org/10.1176%2Fajp.151.11.1673).
|date= (ajutor)
226. ^ Saul, Richard (2014). ADHD Does Not Exist. HarperCollins Publishers.
ISBN 9780062266736.
227. ^ Dr. Richard Saul. „Doctor: ADHD Does Not Exist” (http://time.com/25370/doctor-adhd-does
-not-exist/).
Legături externe
en Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder (https://www.nimh.nih.gov/health/topics/attention
-deficit-hyperactivity-disorder-adhd/index.shtml) (National Institute of Mental Health)
en Attention-Deficit / Hyperactivity Disorder (ADHD) (https://www.cdc.gov/ncbddd/adhd/ind
ex.html) (Centers for Disease Control and Prevention)
Manual ADHD (http://cnsm.org.ro/documente/madhd.pdf) (Centrul Național de Sănătate
Mintală și Luptă Antidrog)
Clasificare ICD-11: Format:ICD11

· ICD-10: F90 (http://apps.who.int/classifications/icd10/browse/201 D
0/en#/F90)
· ICD-9-CM: 314.00 (http://www.icd9data.com/getICD9Code.ashx?icd9=314.00),
314.01 (http://www.icd9data.com/getICD9Code.ashx?icd9=314.01)
· OMIM: 143465 (http
s://omim.org/entry/143465)
· MeSH: D001289 (https://www.nlm.nih.gov/cgi/mesh/2015/MB_
cgi?field=uid&term=D001289)
· DiseasesDB: 6158 (http://www.diseasesdatabase.com/ddb
6158.htm)
· SNOMED CT: 406506008 (http://snomed.info/id/406506008)
Resurse Curlie: Tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție (https://curlie.org/https://dmoz-odp.org/

externe Health/Mental_Health/Disorders/Neurodevelopmental/ADD_and_ADHD/)
· MedlinePlus:
001551 (https://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/001551.htm)
· eMedicine:
med/3103 (https://emedicine.medscape.com/med/3103-overview) ped/177 (http://www.eme
dicine.com/ped/topic177.htm#)
· Patient UK:
Tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție
(https://patient.info/doctor/https://patient.info/childrens-health/attention-deficit-hyperactivity-
disorder-adhd) · Scholia: Q181923 (https://tools.wmflabs.org/scholia/topic/Q181923)
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tulburare_hiperchinetică_cu_deficit_de_atenție&oldid=14954627
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 25 mai 2022, ora 23:26.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și
clauze suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

Tulburare Hiperchinetică Cu Deficit de Atenție

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tulburare Hiperchinetică Cu Deficit de Atenție

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD)

incapabil să stea locului

Neatenția, hiperactivitatea (neliniștea la adulți), comportamentul perturbativ și impulsivitatea sunt

A se foi sau agita mult

Oamenii cu sindromul Down sunt mai predispuși să aibă ADHD.[95]

La copiii cu ADHD, există o reducere generală a volumului la

Conținuturile subcorticale ale accumbens, amigdala, caudat,

Motivația și funcția executivă

Diagnosticarea ADHD-ului folosind encefalografia cantitativă (QEEG) este un domeniu de investigație în

Manualul de Diagnostic și Statistică

Clasificarea Internațională a Bolilor

Analizele biomarkerilor ADHD susțin că nivelele expresia monoaminooxidazei din trombocite,

Există un număr de medicamente non-stimulante, precum atomoxetina, bupopriona, guanfacina și

Clasificare ICD-11: Format:ICD11

Resurse Curlie: Tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție (https://curlie.org/https://dmoz-odp.org/

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 25 mai 2022, ora 23:26.

S-ar putea să vă placă și