Tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Tulburare hiperchinetică cu deficit
de atenție (ADHD)

Copiii cu tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție

(ADHD) au o capacitate de concentrare a atenției scăzută
și adesea fac greșeli din neatenție la școală.

Specialitate Psihiatrie

Simptome executive dysfunction[*]

impulsivity[*]
emotional dysregulation[*]
hyperfocus[*]
rejection sensitive dysphoria[*]  

Clasificare și resurse externe

ICD-9 314.00, 314.01

ICD-10 F90

ICD-11   

OMIM 143465

DiseasesDB 6158

MedlinePlus 001551

eMedicine med/3103 ped/177

Patient UK Tulburare hiperchinetică cu deficit de

atenție

MeSH ID D001289

Modifică date / text 
Tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD) este o tulburare mintală de
tip neurologic.[1][2] Se caracterizează prin dificultăți în a fi atent, activitate excesivă
și moduri de comportament fără a se ține cont de consecințe care nu sunt specifice
vârstei.[3][4] Sunt de asemenea probleme cu reglarea emoțiilor. [5][6][7] Simptomele apar
înainte ca persoana să împlinească doisprezece ani, sunt prezente mai mult de șase
luni și cauzează probleme în cel puțin două medii (precum școala, casa sau
activitățile recreaționale).[8][9] În cazul copiilor, problemele legate de atenție pot avea
ca rezultat slabe performanțe școlare.[3] În plus, există o asociere între ADHD, pe de
o parte, și alte tulburări mentale și abuzul de substanțe. [10] Deși cauzează probleme,
mai ales în societatea modernă, mulți oameni cu ADHD pot să aibă atenție
constantă când e vorba de sarcini pe care le consideră interesante sau profitabile
(fenomenul hiperfocus).[11][12]
Deși este cea mai studiată și diagnosticată tulburare mintală în rândul copiilor și
adolescenților, cauza exactă este necunoscută în majoritatea cazurilor. [13] Afecteză
în jur de 5-7% din copii dacă sunt diagnosticați potrivit criteriului DSM-IV[4][14] și 1–2%
dacă sunt diagnosticați potrivit criteriului ICD-10.[15] În 2015 s-a estimat că afectează
în jur de 51.1 milioane la nivel global.[16] Ratele sunt asemănătoare de la o țară la
alta și depind în special de modul de diagnosticare. [17] Numărul băieților diagnosticați
cu ADHD este de aproximativ două ori mai mare decât al fetelor, [4] deși tulburarea
este adesea trecută cu vederea când e vorba de fete întrucât simptomele lor diferă
de cele ale băieților.[18][19][20] În jur de 30–50% din populația diagnosticată în copilărie
continuă să aibă simptome la maturitate și între 2–5% din adulți se află în această
condiție.[21][22][23] La adulți, poate avea loc mai degrabă o agitație interioară mai
degrabă decât hiperactivitate. [24] Ei dezvoltă adesea abilități de a face față situației
care aplanează o parte sau toate problemele legate de tulburare. [25] Condiția poate fi
dificil de deosebit de alte condiții, precum și de distins de niveluri înalte de activitate
care fac parte din gama de comportamente normative. [9]
Recomandările de management ale ADHD-ului variază de la țară la țară și de obicei
implică o combinație între consiliere, schimbări ale stilului de viață și medicație.
[3]
 Instrucțiunile britanice doar recomandă medicație ca tratament de primă linie
pentru copiii cu simptome severe și medicație pentru cei cu simptome moderate care
refuză sau eșuează să evolueze prin consiliere, deși pentru adulți medicația este
tratament de primă linie.[26] Îndrumările canadiene și americane recomandă ca
medicația și terapia comportamentală să fie folosite împreună ca terapie de primă
linie, cu excepția copiilor de vârstă preșcolară. [27][28] Terapia prin medicație
stimulatoare nu este recomandată ca terapie de primă linie pentru copiii de vârstă
preșcolară în ambele tipuri de instrucțiuni. [26][28] Tratamentul cu stimulanți este
eficient doar pentru cel puțin 14 luni; în orice caz, efectul lor pe termen lung este
neclar și sunt potențiale efecte adverse serioase. [29][30][31][32][33][34][35] În România,
medicația disponibilă include stimulante și non-stimulante care pot fi prescrise de la
vârsta de 6 ani. Întotdeauna când este posibil, se recomandă asocierea cu
psihoterapia. [36]
Literatura medicală a descris simptome similare celor ale ale ADHD începând cu
secolul 18. [37] ADHD, diagnosticarea și tratamentul său au fost considerate
controversate începând cu anii 1970. [38] Controversele au implicat clinicieni,
profesori, factori de decizie politică, părinți și mass-media. Printre subiecte sunt
cauzele ADHD-ului și folosirea de medicație stimulativă în tratament. [39] Cei mai mulți
furnizori de servicii medicale acceptă ADHD ca o tulburare autentică printre copii și
adulți, iar dezbaterea din comunitatea științifică se concentrează în principal pe cum
 este diagnosticată și tratată.[40][41][42] Condiția a fost cunoscută oficial ca tulburare de
deficit de atenție (ADD) din 1980 până în 1987, pe când înainte de aceasta a fost
cunoscută ca reacție hiperkinetică a copilăriei.[43][44]

Cuprins

 1Semne și simptome
o 1.1Subtipuri
o 1.2Tulburări asociate
 2Cauze
o 2.1Genetică
o 2.2Mediul
o 2.3Societatea
 3Patopsihologie
o 3.1Structura creierului
o 3.2Căile neurotransmițătoare
o 3.3Motivația și funcția executivă
 4Diagnostic
o 4.1Manualul de Diagnostic și Statistică
o 4.2Clasificarea Internațională a Bolilor
o 4.3Adulți
o 4.4Diagnostice distinctive
o 4.5Cercetarea biomarker
 5Management
o 5.1Terapii comportamentale
o 5.2Medicație
o 5.3Dietă
 6Prognoză
 7Epidemiologie
 8Istorie
 9Controverse
 10Referințe
 11Legături externe

Semne și simptome[modificare | modificare sursă]

Simptomele ADHD[45]

Neatenție Hiperactivitate-impulsivitate

 dificultăți în a fi foarte atent la detalii  incapabil să stea locului

 probleme în a fi atent la sarcini
 probleme în organizarea sarcinilor și activităților
 pierde lucruri necesare pentru îndeplinirea sarcinilor
 se manifestă uituc în activitățile zilnice
 are o perioadă de atenție mai scurtă și este distras
ușor
 se fâțâite, se agită pe scaun
 părăsește scaunul în situații
nepotrivite
 își asumă riscuri gândindu-se
puțin la consecințe
 „pe fugă” sau „condus de un
 motor”
 vorbește mai mult decât alții
 dificultăți cu lucrul structurat pentru școală  adesea răspunde rapid
 dificultăți în îndeplinirea sarcinilor care sunt  are probleme în a-și aștepta
plictisitoare sau consumă timp rândul
 întrerupe sau se bagă în
conversații

Neatenția, hiperactivitatea (neliniștea la adulți), comportamentul perturbativ și

impulsivitatea sunt manifestări obișnuite ale ADHD. [46][47] Dificultățile academice sunt
frecvente după cum sunt și problemele cu relațiile. [46] Simptomele pot fi greu de
definit, după cum este greu de tras o linie care să arate unde nivelurile normale de
neatenție, hiperactivitate și impulsivitate se termină și încep nivelurile semnificative
care necesită intervenții.[48]
Potrivit celei de-a cincea ediții a Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor
Mentale (DSM-5), simptomele trebuie să fie prezente timp de șase luni sau mai mult
la un grad mult mai mare decât îl au alții de aceeași vârstă [4] și trebuie să cauzeze
probleme semnificative de activitate în cel puțin două domenii (e.g., social,
școală/serviciu sau casă). [4] Criteriile trebuie să fie întâlnite înainte de vârsta de
doisprezece ani pentru a primi diagnosticul de ADHD. [4] Sunt cerute mai mult de 5
simptome de neatenție sau hiperactivitate/impulsivitate pentru cei mai mici de 17 ani
și mai mult de 4 pentru cei care au peste 16 ani. [4]
Subtipuri[modificare | modificare sursă]
ADHD se împarte în trei subtipuri: predominant neatent (ADHD-PI sau ADHD-I),
predominant hiperactiv-impulsiv (ADHD-PH or ADHD-HI) și tipul combinat (ADHD-
C).[4][48]
O persoană cu ADHD tipul neatent are cele mai multe sau toate dintre următoarele
simptome, cu excepția situațiilor în care aceste simptome se explică mai bine prin
alte condiții psihiatrice sau medicale:[4][49]

 A fi ușor distras, a scăpa detaliile, a uita lucruri, a trece frecvent de la o

activitate la alta
 A avea dificultăți în a se concentra pe o sarcină
 A deveni plictisit de o sarcină după câteva minute, dacă acțiunea respectivă
nu este văzută drept agreabilă
 A avea dificultăți în a-și concentra atenția în organizarea sau îndeplinirea unei
sarcini
 A avea probleme în a îndeplini sau începe temele pentru acasă, pierderea
deasă a lucrurilor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sau activităților
 A da impresia că nu ascultă când I se vorbește
 Visare cu ochii deschiși, a deveni ușor confuz și a se mișca încet
 A avea dificultăți în procesarea informației la fel de rapid sau exact ca alții
 A se zbate să urmeze instrucțiunile
 A avea probleme în a înțelege detaliile; omite detaliile
O persoană cu ADHD tipul hiperactiv-impulsiv are cele mai multe sau toate din
următoarele simptome, exceptând situațiile în care aceste simptome se explică mai
bine prin alte condiții psihiatrice sau medicale: [4][49]
 A se foi sau agita mult
 A vorbi nonstop
 A se mișca în jur, atingând sau jucându-se cu nimic sau cu totul la vedere
 A avea probleme în a sta locului în timpul mesei, școlii și facerii temelor
 A fi în mod constant în mișcare
 A avea dificultăți în efectuarea de sarcini sau activități liniștite
 A fi nerăbdător
 A lăsa să-i scape comentarii nepotrivite, a-și arăta emoțiile fără reținere și a
acționa fără a se gândi la consecințe
 A avea dificultăți în a aștepta pentru a obține ceea ce dorește sau în a-și
aștepta rândul la jocuri
 A întrerupe adesea conversațiile sau activitățile altora
Fetele cu ADHD tind să manifeste mai puține simptome de hiperactivitate și
impulsivitate, dar mai multe simptome ce țin de neatenție și
distragere. [50] Simptomele de hiperactivitate tind să dispară odată cu înaintarea în
vârstă și se preschimbă în „neliniște interioară” la adolescenții și adulții cu ADHD. [21]
Oamenii cu ADHD de toate vârstele sunt mai predispuși să aibă probleme cu
abilitățile sociale, precum interacțiunea socială și facerea și păstrarea de prietenii.
Aceasta e adevărat pentru toate subtipurile. În jur de jumătate din copiii și
adolescenții cu ADHD experimentează respingere socială din partea celor de
aceeași vârstă în comparație cu 10–15% din copiii și adolescenții non-ADHD.
Oamenii cu deficit de atenție sunt înclinați să aibă dificultăți în procesarea limbajului
verbal și non-verbal, ceea ce poate afecta negativ interacțiunea social. De
asemenea, pot devia în timpul conversațiilor, le pot lipsi repere sociale și pot avea
probleme în a învăța abilități sociale. [51]
Dificultăți în controlarea furiei sunt mai obișnuite în rândul copiilor cu ADHD [52],
aceștia pot avea probleme ce țin de scrisul de mână[53] și au întârzieri în dezvoltare
ce țin de vorbire, limbaj și mișcare. [54][55] Deși cauzează dificultăți semnificative, mulți
copii cu ADHD au un răstimp de atenție egal sau mai bun decât al altor copii în
privința unor sarcini și subiecte pe care le consideră interesante. [12]
Tulburări asociate[modificare | modificare sursă]
La copii, ADHD se manifestă alături de alte tulburări în două treimi din
cazuri. [12] Printre condițiile asociate sunt:

 Epilepsie[56]
 Sindromul Tourette[56]
 Tulburarea de spectru autist (ASD): această tulburare afectează abilitățile
sociale, abilitatea de a comunica, comportamentul și interesele. [56]
 Tulburările de anxietate – s-a constatat că au loc mai des în rândul populației
ADHD.[57]
 Tulburarea explozivă intermitentă[4]
 Tulburări de învățare – s-a constatat că au loc la în jur de 20–30% din copiii
cu ADHD. Dizabilitățile de învățare pot ține de tulburările legate de dezvoltare
vorbirii și a limbajului și de tulburările legate de abilitățile academice. [58] ADHD, în
 orice caz, nu este considerat o dizabilitate de învățare, dar foarte frecvent
cauzează dificultăți academice.[58]
 Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) poate să se co-manifeste cu ADHD și îi
împărtășește multe din caracteristici.[59]
 Dizabilități intelectuale[4]
 Tulburarea reactivă de atașament[4]
 Tulburarea de utilizare a substanțelor. Adolescenții și adulții cu ADHD au un
risc mai mare de abuz de substanțe..[21] Aceasta se observă cel mai bine când e
vorba de alcool sau marijuana.[21] Motivul pentru aceasta ar putea fi o alterare a
afecțiunii ce aduce mulțumire în creierele indivizilor cu ADHD. [21] Aceasta face
evaluarea și tratamentul ADHD mai dificil, problemele serioase ce țin de abuzul
de substanțe fiind tratate inițial din cauza riscurilor mai mari pe care le aduc. [60][61]
 Tulburările de somn și ADHD-ul de obicei co-există. Ele pot avea loc și ca
efect advers al medicației utilizate pentru tratarea ADHD. La copiii cu
ADHD, insomnia este cea mai obișnuită tulburare de somn în cazul în care
terapia comportamentală este tratamentul ales. [62][63] Problemele cu inițierea
somnului sunt obișnuite printre indivizii cu ADHD, dar adesea vor dormi profund
și vor avea dificultăți semnificative în a se trezi dimineața. [64] Melatonina este
uneori folosită la copiii care au început de insomnie. [65]
 Tulburarea de opoziție sfidătoare (ODD) și tulburarea de conduită (CD), care
se co-manifestă cu ADHD-ul în aproximativ 50% și 20% din cazuri, respectiv.
[66]
 Ei sunt caracterizați de comportamente antisociale precum încăpățânare,
agresivitate, frecvente accese de furie, falsitate, minciună și furt. [59] În jur de
jumătate din cei cu hiperactivitate și ODD sau CD dezvoltă tulburare de
personalitate antisocială la maturitate.[67] Analizele creierului arată că tulburarea
de conduită și ADHD sunt condiții separate. [68]
 Tulburare legată de vigilență, care e caracterizează prin atenție și concentrare
slabă, precum și dificultăți în a sta treaz. Acești copii tind să se foiască, să caște
și să se întindă și se manifestă hiperactiv pentru a rămâne atenți și activi. [69]
 Tempo cognitive lent (SCT) este un grup de simptome care e posibil să
cuprindă o altă tulburare de atenție. Se poate manifesta la 30-50% din cazurile
de ADHD, indiferent de subtip. [70]
 Tulburare de mișcare stereotipică[4]
 Tulburări de dispoziție (în special tulburarea bipolară și tulburarea depresivă
majoră). Băieții diagnosticați cu subtipul ADHD combinat sunt mai înclinați să
aibă o tulburare de dispoziție.[57] Adulții cu ADHD au uneori de asemenea
tulburare bipolară, care necesită evaluare atentă pentru a fi diagnosticată exact
și a trata ambele condiții. [71]
 Sindromul picioarelor neliniștite s-a constatat că este mai întâlnit în rândul
celor cu ADHD și este cauzat adesea de anemie feriptivă.[72][73] În orice caz,
picioarele neliniștite pot fi pur și simplu o parte a ADHD-ului și este nevoie de o
apreciere atentă pentru a se face diferența între cele două tulburări. [74]
 Oamenii cu ADHD au un risc crescut de udare constantă a patului. [75]
 Potrivit unei analize sistematice din 2016, există o asociere bine recunoscută
între ADHD și obezitate, astm și tulburări de personalitate și există semne de
probă care asociază ADHD-ul cu celiachia și migrena,[76] pe când o altă analiză
sistematică din 2016 n-a fost de acord că există o legătură clară între celiachie și
ADHD.[77]
Cauze[modificare | modificare sursă]
Cele mai multe cazuri de ADHD au cauze necunoscute. [78][79] Se crede că sunt
implicate interacțiuni dintre genetică, mediu și factori sociali. [78][79][80] Anumite cazuri
sunt asociate cu precedente infecții sau traume ale creierului. [78]
Genetică[modificare | modificare sursă]
Studiile făcute asupra gemenilor indică faptul că tulburarea este adesea moștenită
de la unul din părinți, genetica determinând în jur de 75% din cazuri. [31][81][82] Frații
copiilor cu ADHD sunt de trei până la patru ori mai predispuși să dezvolte tulburarea
decât frații copiilor care nu au această tulburare. [83] Se crede că factorii genetici sunt
implicați în a determina dacă ADHD persistă la maturitate. [84]
În mod tipic, un număr de gene sunt implicate, multe dintre care afectează direct
neurotransmisia de dopamină.[85][86] Printre cele care afectează dopamina
sunt DAT, DRD4, DRD5, TAAR1, MAOA, COMT și DBH.[86][87][88] Alte gene asociate
cu ADHD sunt SERT, HTR1B, SNAP25, GRIN2A, ADRA2A, TPH2 și BDNF.[85][86] Se
estimează că o variantă standard a unei gene numite Latrophilin 3 este responsabilă
pentru în jur de 9% din cazuri și când această variantă este prezentă, oamenii sunt
mai simțitori la medicația stimulatoare. [89] Gena DRD4–7R cauzează efecte
inhibitoare crescute induse de dopamină și asociate cu ADHD. Receptorul DRD4
este un receptor cuplat cu proteina G care oprește adenilil-ciclaza. Mutația DRD4–
7R rezultă într-o gamă largă de fenotipuri comportamentale, inclusiv simptomele
ADHD care se manifestă prin sciziunea atenției. [90]
Este posibil ca evoluția să fi jucat în rol în privința ratelor înalte de ADHD, mai ales în
ce privește trăsăturile hiperactive și impulsive ale bărbaților. [91] Unii au emis ipoteza
că unele femei pot fi mai atrase de bărbații care preferă riscurile, aceasta ducând la
creșterea frecvenței genelor care predispun la hiperactivitate și impulsivitate în
fondul genetic. [92] Alții au susținut că aceste trăsături ar putea fi o adaptare care îi
ajută pe bărbați să facă față mediilor stresante sau periculoase prin, de exemplu,
impulsivitate crescută și comportament explorativ. [91][92] În anumite situații, trăsăturile
ADHD pot fi foarte benefice pentru societate ca întreg în timp ce pot fi dăunătoare
pentru individ.[91][92][93] Ratele înalte și eterogenitatea ADHD ar fi putut crește
capacitatea reproductivă și face bine societății adăugând diversitate la genofond deși
este dăunător pentru individ.[93] În anumite medii, unele trăsături ADHD ar fi putut
oferi avantaje personale individului, precum răspunsuri mai rapide în fața prădătorilor
sau abilități de vânat superioare.[94]
Oamenii cu sindromul Down sunt mai predispuși să aibă ADHD.[95]
Mediul[modificare | modificare sursă]
Pe lângă genetică, anumiți factori de mediu ar putea juca un rol în apariția
ADHD. [96] Consumul de alcool în perioada sarcinii poate cauza tulburări de spectru
alcoolic fetal, care poate include ADHD sau simptome ale acestuia. [97] Copiii expuși
la anumite substanțe toxice, precum plumbul sau bifenilul policlorurat, pot dezvolta
probleme care se aseamănă cu ADHD.[13][98] Expunerea la insecticizii organofosfați
clorpifos și posfat dialkil este asociată cu un risc crescut, însă nu există dovezi
concludente în acest sens. [99] Expunerea la fumul de tutun în timpul sarcinii poate
cauza probleme cu dezvoltarea sistemului nervos central și poate crește riscul de
ADHD.[13][100]
Nașterea prematură extremă, greutatea foarte mică la naștere și neglijarea extremă,
abuzul sau deprivarea socială cresc de asemenea riscul, [13][101] la fel și anumite
infecții în timpul sarcinii, la naștere și în copilăria timpurie. Aceste infecții pot avea
legătură cu diferiți viruși (rujeola, varicella zoster encefalita, rubeola, enterovirus 71).
[102]
 Există o asociere între uzul pe termen lung (dar nu și pe termen scurt)
al paracetamolului în timpul nașterii și ADHD.[103][104] Cel puțin 30% din copiii cu
traume ale creierului dezvoltă mai târziu ADHD [105] și aproximativ 5% din cazuri sunt
cauzate de avarii ale creierului.[106]
Unele studii sugerează că în cazul unui număr mic de copii, conservanții sau
coloranții alimentari artificiali pot fi asociați cu răspândirea ADHD-ului sau a
simptomelor asemănătoare ADHD-ului, [13][107] dar evidența în această privință este
slabă și poate fi aplicată doar în cazul copiilor cu sensibilități la mâncare. [107][108]
[109]
 Regatul Unit și Uniunea Europeană au impus măsuri regulatorii în legătură cu
aceste preocupări.[110] În cazul unei minorități de copii, intoleranța sau alergia la
anumite mâncăruri pot înrăutăți simptomele de ADHD. [111]
Cercetările nu susțin credințele populare că ADHD e cauzat de consumul excesiv de
zahăr rafinat, statul prea mult în fața televizorului, educația pe care o dau părinții,
sărăcie sau haosul familial; în orice caz, acestea pot înrăutăți simptomele de ADHD
la anumiți oameni. [47]
Societatea[modificare | modificare sursă]
S-a constatat că cei mai mici copii dintr-o clasă sunt mai predispuși să fie
diagnosticați cu ADHD, poate pentru că sunt ca dezvoltare a ființei în urma colegilor
lor.[112][113][114] Acest efect a fost observat în mai multe țări. [114] De asemenea, aceștia
folosesc medicație pentru ADHD de aproape de două ori mai mult decât rata
celorlalți de aceeași vârstă. [115]
În unele cazuri, diagnosticul de ADHD poate oglindi o familie disfuncțională sau un
sistem educational slab, mai degrabă decât probleme cu înșiși indivizii. [116] În alte
cazuri, se poate explica prin creșterea așteptărilor academice, diagnosticul fiind
pentru părinții din anumite țări o metodă de a primi susținere extra financiară și
educațională pentru copiii lor. [106] Comportamente tipice ADHD-ului au loc mai
adesea în rândul copiilor care au experimentat violență sau abuz emoțional. [31]
Teoria constructului social al ADHD sugerează că întrucât limitele dintre
comportamentul „normal” și cel „anormal” sunt ridicate socialmente, (i.e. create și
validate în comun de toți membrii societății, și îndeosebi de medici, părinți, profesori
și alții) sunt așadar urmate evaluări și judecăți subiective care să determine care
criterii de diagnostic sunt folosite și, așadar, numărul de persoane afectate.
[117]
 Aceasta poate duce la situația în care DSM-IV prezintă niveluri de trei până la
patru ori mai mari de ADHD decât cele prezentate de ICD-10. [20] Thomas Szasz, un
susținător al acestei teorii, a susținut că ADHD a fost „ ... inventat și apoi a primit un
nume”.[118]

Patopsihologie[modificare | modificare sursă]
Actualele modele de ADHD sugerează că este asociat cu deteriorări funcționale în
unele dintre sistemele neurotransmițătoare ale creierului, mai ales cele care
implică dopamina și noradrenalina.[119][120] Căile dopaminergice și ale noradrenalinei
care își au originea în zona tegmentală ventral și locus coeruleus se lansează spre
diverse regiuni ale creierului și guvernează o varietate de procese cognitive. [119]
[121]
 Căile dopaminergice și căile nonadrenalinei care lansează hormonii respectivi
către cortexul prefrontal și striatul sunt direct responsabile de ajustarea funcției
executive (controlul cognitiv al comportamentului), motivației, percepției recompensei
și funcției de mișcare;[119][120][121] aceste căi se știe că joacă un rol central în
patopsihologia ADHD-ului.[119][121][122][123] Exemple mai largi de ADHD cu căi
suplimentare au fost propuse. [120][122][123]
Structura creierului[modificare | modificare sursă]
Cortexul prefrontal stâng este adesea afectat în caz de ADHD.

La copiii cu ADHD, există o reducere generală a volumului la anumite structuri ale

creierului, cu scădere proporțională tot mai mare a volumului la cortexului prefrontal
situat la stânga.[120][124] Cortexul parietal posterior prezintă de asemenea o subțiere la
indivizii cu ADHD.[120] În privința altor structuri ale creierului din circuitele prefrontal-
striatal-cerebelar și prefrontal-striatal-talamic s-a descoperit că există diferențe între
oamenii care au și cei care n-au ADHD.[120][122][123]
Conținuturile subcorticale ale accumbens,
amigdala, caudat, hipocamp și putamen sunt mai mici la indivizii cu ADHD.
[125]
 Asimetriile inter-emisferice din sistemele organice cu substanță albă au fost de
asemenea observate la tinerii cu ADHD, sugerând că perturbările din integrarea
temporală pot fi puse în relație cu caracteristicile comportamentale ale ADHD. [126]
Căile neurotransmițătoare[modificare | modificare sursă]
Anterior se credea că numărul ridicat de transportatori de dopamină la oamenii cu
ADHD este parte a patopsihologiei, dar se pare că numărul mare este cauzat de
adaptarea la expunerea la stimulanți. [127] Actualele modele implică calea
dopaminergică mezocroticolimbică și sistemul noradrenergic-locus-coeruleus. [119][120]
[121]
 Psihostimulanții ADHD au eficiență în tratament întrucât cresc activitatea de
neurotransmisie în aceste sisteme.[120][121][128] Pot fi anomalii suplimentare în căile
serotoninergică, glutamatergică și colinergică.[128][129][130]
Motivația și funcția executivă[modificare | modificare sursă]
Simptomele de ADHD apar în urma unei deficiențe ale unor anumite funcții (e.g.,
controlul atenției, controlul inhibitor și memoria de lucru). [64][120][121][131] Funcțiile
executive sunt un set de procese cognitive care sunt necesare pentru a selecta și
monitoriza cu succes comportamentele care facilitează realizarea scopurilor pe care
și le-a pus cineva. [64][121][131] Deteriorările funcției executive care au loc la indivizii cu
ADHD au ca rezultat probleme în a fi organizat, stăpânirea
timpului, procrastinare excesivă, păstrarea concentrării, a fi atent, ignorarea lucrurilor
care te distrag, reglarea emoțiilor și ținerea de minte a detaliilor. [64][120][121] Oamenii cu
ADHD se pare că au memorie pe termen lung intactă, iar problemele legate de
amintirile pe termen lung sunt atribuite deteriorărilor din memoria de lucru. [64]
[132]
 Criteriul pentru deficitul funcției executive este întâlnit la 30–50% din copiii și
adolescenții cu ADHD.[133] Un studiu a descoperit că 80% din indivizii cu ADHD au
probleme cu cel puțin o sarcină cerută de la funcțiile executive, comparativ cu 50%
pentru indivizii fără ADHD.[134] Din cauza ratelor de maturizare a creierului și a sporirii
cererilor de la funcțiile executive pe măsura ce persoana înaintează în vârstă,
deteriorările ADHD pot să nu se manifeste pe deplin până în adolescență sau chiar
maturitatea timpurie.[64]
ADHD a fost de asemenea asociat cu deficite motivaționale la copii. [135] Copiii cu
ADHD adesea găsesc dificil să se concentreze pe obținerea unor recompense pe
termen lung, dar nu și a celor pe termen scurt și manifestă comportament impulsive
în ce privește recompensele pe termen scurt. [135]

Diagnostic[modificare | modificare sursă]
ADHD este diagnosticat printr-o evaluare a dezvoltării comportamentale și mentale a
copilului, fiind excluse efectele drogurilor, medicației și altor probleme medicale sau
psihiatrice ca explicații ale simptomelor. [60] Adesea este luată în considerare părerea
părinților și profesorilor,[9] cele mai multe diagnostice fiind puse după ce profesorul
manifestă preocupări în acest sens.[106] Faptul că cineva are reacții la medicație nu
confirmă, nici nu infirmă diagnosticul. Întrucât studiile imagistice ale creierului nu dau
rezultate consistente, ele sunt utilizate numai în scopuri de cercetare, dar nu de
diagnostic. [136]
În America de Nord, criteriile DSM-5 sunt utilizate pentru diagnostic, în timp ce țările
europene folosesc de obicei ICD-10. Cu criteriile DSM-IV un diagnostic de ADHD
este de 3-4 ori mai probabil decât în situația în care sunt utilizate criteriile ICD-10.
[20]
 Este clasificat ca tulburare psihiatrică de neurodezvoltare. [2][21] În plus, este
clasificată ca tulburare de comportament disruptiv alături de ODD, tulburarea de
conduită și tulburarea de personalitate antisocială.[137] Diagnosticul nu sugerează o
tulburare neurologică.[31]
Condițiile asociate care trebuie verificate sunt anxietatea, depresia, ODD; tulburarea
de conduită și tulburările de învățare și limbaj. Alte condiții care trebuie luate în
considerare sunt alte tulburări de neurodezvoltare, ticurile și apnea de somn. [138]
Diagnosticarea ADHD-ului folosind encefalografia cantitativă (QEEG) este un
domeniu de investigație în desfășurare, deși însemnătatea QEEG în ADHD este în
prezent neclară.[139][140] În Statele Unite, Food and Drug Administration a aprobat
utilizarea QEEG pentru evaluarea ADHD-ului.[141] Testul aprobat utilizează raportul al
activității teta și beta EEG pentru dirijarea diagnosticului; oricum, cel puțin cinci studii
au eșuat în a reproduce constatările.[142][143]
Scalele auto-ratei, precum scala de rating ADHD și scala de rating de Vanderbilt
ADHD sunt utilizate pentru ecranizarea și evaluarea ADHD-ului. [144]
Manualul de Diagnostic și Statistică[modificare | modificare sursă]
La fel ca în cazul multor alte tulburări psihiatrice, diagnosticul trebuie făcut de un
profesionist calificat pe baza unui set de criterii. În Statele Unite, aceste criterii sunt
definite de Asociația Psihiatrică Americană în DSM. Având la bază criteriile DSM,
sunt trei sub-tipuri de ADHD:[4][45]

1. tipul ADHD predominant neatent (ADHD-PI) prezintă simptome precum a fi

ușor distras, uituc, visător cu ochii deschiși, dezorganizare, slabă concentrare
și dificultăți în îndeplinirea sarcinilor.[8][4]
2. ADHD, tipul predominant hiperactiv-impulsiv prezintă simptome precum
agitație și neliniște excesivă, hiperactivitate, dificultăți în a aștepta și a sta
locului, comportament imatur; comportamente distructive de asemenea pot fi
prezente.[8][4]
3. ADHD, tipul combinat este o combinație a primelor două subtipuri. [8][4]
Această subdiviziune are la bază prezența timp de cel puțin șase luni dintr-un
termen de nouă a simptomelor de neatenție, hiperactivitate-impulsivitate sau a
ambelor tipuri.[145] Pentru a fi luate în considerare, simptomele trebuie să apară în
perioada dintre vârsta de șase și doisprezece ani și să se manifeste în mai mult de
un mediu (e.g. acasă și la școală sau la serviciu).[8] Simptomele trebuie să fie
nepotrivite pentru un copil de vârsta respectivă [8][146] și trebuie să fie o dovadă clară
că ele cauzează probleme legate de școală, lucru sau de ordin social. [145]
Clasificarea Internațională a Bolilor[modificare | modificare sursă]
În a zecea revizie a Clasificării statistice internaționale a bolilor și a problemelor de
sănătate înrudite (ICD-10) a Organizației Mondiale a Sănătății, simptomele de
„tulburare hiperkinetică” sunt analoage celor ale ADHD din DSM-5. Când o tulburare
de conduită (după cum este definită de ICD-10)[54] este prezentă, condiția mai este
numită „tulburare de conduită hiperkinetică”. În caz contrar, tulburarea este
clasificată ca „tulburare de activitate și atenție”, „alte tulburări hiperkinetice” sau
„tulburări hiperkinetice, nespecificat”. Cele din urmă mai sunt numite uneori „sindrom
hiperkinetic”.[54]
În versiunea ICD-11 pusă în implementare, tulburarea este clasificată sub
6A05 (tulburare hiperactivă cu deficit de atenție), iar tulburarea hiperkinetică nu mai
există.[147]
Adulți[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Tulburarea hiperchinetică cu deficit de atenție la adulți.
Adulții cu ADHD sunt diagnosticați potrivit acelorași criterii, inclusiv a celui că
semnele trebuie să fi apărut între vârstele de șase și doisprezece ani. A-i întreba pe
părinți sau pe tutori despre cum persoana s-a comportat și dezvoltat ca copil poate
constitui parte a evaluării; un istoric familial cu ADHD adaugă de asemenea greutate
diagnosticului.[21] În timp ce simptomele principale ale ADHD sunt similare la copii și
adulți, ele adesea se manifestă la adulți în mod diferit față de copii; de exemplu,
activitatea fizică excesivă văzută la copii se poate manifesta prin simțăminte de
agitație și activitate mentală constantă la adulți. [21]
Se estimează că între 2–5% din adulți au ADHD.[21] În jur de 25–50% din copii
continuă să experimentele simptomele ADHD-ului la maturitate, pe când restul
experimentează mai puține simptome sau nici una. [4][21] În prezent, cei mai mulți
adulți rămân netratați. [148] Mulți adulți cu ADHD care nu se diagnostichează și nu se
tratează au o viață dezorganizată și unii utilizează droguri neautorizate sau alcool ca
metodă de a face față situației.[25] Alte probleme pot consta în dificultăți legate de
relații și serviciu și un risc crescut de activități criminale. [21] Printre problemele de
sănătate mentală asociată sunt: depresia, tulburarea de anxietate și dizabilități de
învățare.[25]
Unele simptome ale ADHD la adulți diferă de cele văzute la copii. În timp ce copiii cu
ADHD se pot cățăra și alerga în exces, adulții pot experimenta o inabilitate în a se
relaxa sau vorbesc excesiv în situații sociale. Adulții cu ADHD pot să înceapă relații
în mod impulsiv, pot afișa comportament căutător de senzații și pot fi irascibili.
Comportamente dependente precum abuzul de substanțe și jocurile de noroc sunt
obișnuite. Criteriile DSM-V se preocupă în mod specific de adulți, spre deosebire de
DSM-IV, care au fost criticate pe motiv că ar fi nepotrivite pentru adulți; aceasta i-ar
putea face pe unii să pretindă că au devenit prea mari pentru diagnostic. [21]
Diagnostice distinctive[modificare | modificare sursă]
Simptome de ADHD care sunt legate de alte tulburări[149]

Depresie Tulburare de anxietate Tulburare bipolară

în stare maniacală

 simțăminte de disperare, stimă de
sine scăzută sau nefericire
 pierderea interesului pentru
hobby-uri sau activități obișnuite
 oboseală
 probleme cu somnul
 dificultăți în păstrarea atenției
 schimbări în apetit
 iritabilitate sau ostilitate
 toleranță slabă la stres
 gânduri legate de moarte
 suferință inexplicabilă
 simțăminte constant de
anxietate
 iritabilitate
 simțăminte ocazionale
de panică sau frică
 a fi hiperalertat
 incapacitate de a fi atent
 a deveni obosit ușor
 slabă toleranță la stres
 dificultăți în a
menține atenția
 fericire excesivă
 hiperactivitate
 gânduri rapide
 agresivitate
 gândire excesivă
 deluzii de grandoare
 nevoie scăzută de a
dormi
 comportament social
neadecvat
 dificultăți în
păstrarea atenției
în stare depresivă

 aceleași simptome ca în
secțiunea depresie

Simptomele ADHD-ului, precum dispoziția scăzută și slaba imagine de sine,

oscilările de dispoziție și iritabilitatea, pot fi confundate
cu distimia, ciclotimia sau tulburarea bipolară precum și cu tulburarea de
personalitate borderline.[21] Unele simptome care sunt cauzate de tulburări de
anxietate, tulburare de personalitate antisocială, dizabilități de dezvoltare sau
retardare mentală sau efecte ale abuzului de substanțe precum intoxicarea și
retragerea pot coincide cu cele ale ADHD. Aceste tulburări se pot manifesta uneori
alături de ADHD. Condiții medicale care pot cauza simptome de tip ADHD sunt:
hipertiroidismul, tulburări epileptice, saturnism, deficiențe auditive, boala hepatică,
apneea de somn, influența drogurilor, celiachia netratată și traumele la cap.[25][77]
Tulburările de somn pot afecta atenția și comportamentul, iar simptomele ADHD-ului
pot afecta somnul.[150] Este așadar recomandat ca copiilor cu ADHD să le fie
evaluate în mod regulat problemele de somn. [151] Somnolența la copii poate duce la
simptome de la cele clasice precum căscatul și frecarea ochilor la hiperactivitate și
neatenție.[152] Apneea obstructivă de somn poate de asemenea cauza simptome de
tip ADHD.[152] Tumori rare numite feocromocitomul și paragangliomas pot cauza
simptome asemănătoare ADHD.[153]
Cercetarea biomarker[modificare | modificare sursă]
Analizele biomarkerilor ADHD susțin că nivelele expresia monoaminooxidazei din
trombocite, noradrenalina urinară, MHPG urinar și feniletilamină diferă în mod
consistent la indivizii ADHD de celelalte persoane. [154][155] Aceste măsurători ar putea
servi în mod potențial ca biomarkeri de diagnostic pentru ADHD, dar este nevoie de
mai multă cercetare pentru a stabili utilitatea lor pentru diagnostic. [155] Concentrările
de feniletilamină în plasma sanguină și urină sunt mai mici la indivizii cu ADHD, iar
drogurile cele mai prescrise în mod obișnuit pentru
ADHD, amfetamina și metilfenidatul, cresc biosinteza de fenitelamină la indivizii cu
ADHD care reacționează la tratament.[87][154][155] Concentărările mai slabe de
fenitelamină urinară sunt de asemenea asociate cu simptome de neatenție la indivizii
cu ADHD.[155] Electroencefalografia (EEG) nu este suficient de precisă pentru a se
pune diagnosticul.[156]

Management[modificare | modificare sursă]
Management ADHD-ului implică consiliere sau medicație sau ambele. În timp ce
tratamentul poate aduce rezultate pozitive, nu elimină în întregime efectele negative.
[157]
 Medicația utilizată include stimulanți, atomoxetină, agoniștii receptorului
adrenergic alfa-2 și uneori antidepresivele.[57][128] În privința celor care au probleme în
a se concentra pe recompense pe termen lung, o cantitate mare de reîntărire
pozitivă dezvoltă eficiența îndeplinirii sarcinilor. [135] Stimulanții pentru ADHD dezvoltă
de asemenea persistența și eficiența în îndeplinirea sarcinilor la copiii cu ADHD. [120]
[135]

Terapii comportamentale[modificare | modificare sursă]

Există semne bune favorabile terapiilor comportamentale în caz de ADHD și acestea
sunt recomandate ca tratament de primă linie pentru cei care au simptome moderate
sau sunt de vârstă preșcolară.[158][159] Terapiile psihologice utilizate sunt: inițierea
psihoeducațională, terapia comportamentală, terapia cognitiv comportamentală
(TCC), terapia interpersonală, terapia personală, intervențiile ce au la bază școala,
antrenamentul abilităților sociale, intervenția comportamentală între egali,
antrenamentul în organizație,[160] antrenamentul managementului parental,
[31]
 și neurofeedbackul.[161] Antrenamentul parental poate ameliora un număr
probleme comportamentale inclusiv comportamente sfidătoare și împotriva regulilor.
[162]
 Nu este clar dacă neurofeedbackul este util.[163]
Există puține cercetări de mare calitate a eficienței terapiei de familie pentru ADHD,
dar semnele care există arată că este similară grijii comunității și mai bună decât un
placebo.[164] Grupurile de susținere pentru ADHD pot furniza informații și pot ajuta
familiile care se confruntă cu ADHD.[165]
Antrenarea abilităților sociale, schimbarea comportamentală și medicația pot avea
anumite efecte benefice limitate. Cel mai important factor în reducerea problemelor
psihologice târzii, precum depresia majoră, criminalitatea, eșecul școlar și tulburările
de abuz de substanțe este formarea de prietenii cu oameni care nu sunt implicați în
activități delicvente.[166]
Exercițiile fizice făcute regulat, mai ales exercițiul aerob, este un eficace tratament
add-on pentru ADHD la copii și adulți, mai ales când este combinat cu medicație
stimulantă, deși cea mai bună intensitate și tip de exercițiu aerob necesar pentru
astfel de simptome nu sunt cunoscute în prezent.[167][168][169] Mai ales, printre efectele
pe termen lung ale exercițiului aerob la indivizii cu ADHD sunt mai bune abilități
comportamentale și de mișcare, funcțiile executive dezvoltate (inclusive atenție,
controlul inhibitor și planificarea, printre alte domenii cognitive),o viteză mai rapidă
de procesare a informației și memorie mai bună. [167][168][169] Ratele părinte-profesor ale
efectelor comportamentale și socio-emoționale ale exercițiilor aerobe regulate sunt:
activități generale mai bune, simptome ADHD reduse, stimă de sine mai mare,
niveluri reduse de anxietate și depresie, mai puține boli somatice, comportament
academic și de clasă mai bun și comportament social mai dezvoltat. [167] Facerea de
exerciții în timpul consumului de medicație stimulatoare sporește efectul medicației
stimulatoare asupra funcției executive. [167] Se crede că aceste efecte pe termen scurt
ale exercițiilor sunt înlesnite de o abundență crescută a noradrenalinei și
dopaminei sinaptice în creier.[167]
Medicație[modificare | modificare sursă]
Medicamentele stimulante sunt tratament farmaceutic la alegere.[35][170] Au cel puțin
un efect asupra simptomelor, pe termen scut, la aproximativ 80% din oameni[39][34]
[170]
 Metilfenidatul pare să amelioreze simtpomele după cum mărturisesc profesorii și
părinții.[34][39][171] Stimulanții pot de asemenea reduce riscul de leziuni neintenționate la
copiii cu ADHD.[172]
Există un număr de medicamente non-stimulante, precum atomoxetina, bupopriona,
guanfacina și clonidina, care pot fi utilizate ca alternative, sau adăugate la terapia
stimulantă.[35][173] Nu există studii bune care să compare diferitele tipuri de
medicamente; în orice caz, par să fie mai mult sau mai puțin egale în privința
efectelor adverse.[174] Stimulanții par să dezvolte performanța academică, pe când
atomexetina nu.[175] Atomoxetina, din cauza lipsei înclinației spre creare de
dependență, poate fi preferabilă pentru cei care au risc de uz de stimulanți în mod
recreațional sau compulsiv.[21] Evidența este slabă în privința efectelor medicației
asupra comportamentelor sociale.[174] La momentul iunie 2015, efectele pe termen
lung ale medicației pentru ADHD nu erau pe deplin evaluate. [176][177] Studiile
de imagistică prin rezonanță magnetică sugerează că tratamentul pe termen lung cu
amfetamină și metilfenidat diminuează anomaliile din structura și funcția creierului
găsite la subiecții cu ADHD.[178][179][180] O analiză din 2018 a găsit cel mai mare
beneficiu pe termen scurt în utilizarea metilfenidatului de către copii și a amfetaminei
de către adulți.[181]
Instrucțiunile cu privire la utilizarea medicației variază în funție de țară. National
Institute for Health and Care Excellence din Regatul Unit recomandă utilizarea
pentru copii doar în cazuri severe, deși pentru adulți medicația este un tratament de
primă linie. În orice caz, cele mai multe instrucțiuni americane recomandă
medicamentele pentru aproape toate grupele de vârstă. [27] Medicamentele nu sunt
recomandate pentru copiii preșcolari.[31][182] Subdozajul de stimulanți poate avea loc și
poate cauza lipsa reacției și eficienței.[183] Acest lucru este obișnuit mai ales la
adolescenți și adulți în situația în care doza aprobată este cea pentru preșcolari. [184]
[185][186]

În România, medicația utilizată include două molecule: atomoxetina (sub formă de

capsule și soluție orală) și metilfenidat. Utilizarea altor medicamente în tratamentul
ADHD se realizează off-label.[36]
În timp ce stimulanții și atomoxetina sunt de obicei sigure, există efecte adverse și
contraindicații în legătură cu utilizarea acestora.[35] Există o evidență de slabă calitate
a asocierii dintre metilfenidat și efecte adverse serioase și mai puțin serioase ale
utilizării acestora de către copii și adolescenți.[29] Monitorizarea atentă a copiilor care
iau această medicație este recomandată. [29] Supradoza de stimulanți pentru ADHD
este asociată în mod obișnuit cu simptome ca psihoza cauzată de stimulanți
și mania.[187] Deși sunt foarte rare, aceste evenimente par să aibă loc în urma dozelor
terapeutice la aproximativ 0.1% din indivizi în timpul primelor câteva săptămâni după
începutul terapiei cu amfetamină.[187][188][189] S-a constat că administrarea unei
medicații antipsihotice rezolvă eficient simptomele psihozei acute cauzată de
amfetamină.[187] Monitorizarea regulată este recomandată pentru cei cu tratament pe
termen lung.[190] Terapia stimulantă trebuie oprită periodic pentru a se evalua nevoia
de medicație, a se reducere posibila întârziere a creșterii și a se reduce toleranța. [191]
[192]
 Întebuințarea greșită pe termen lung a medicației stimulante la doze peste limita
terapeutică pentru tratarea ADHD este asociată cu dependența.[193][194] ADHD-ul
netratat, în orice caz, este de asemenea asociat cu riscul crescut de tulburări de
utilizare a substanțelor și tulburări de conduită. [193] Utilizarea de stimulanți pare fie să
reducă riscul, fie să nu aibă efect asupra lui. [21][176][193] Este neclar dacă aceste
medicamente sunt sigure în timpul sarcinii.[195] Antipsihoticele pot fi de asemenea
utilizate pentru tratarea agresivității în cazurile de ADHD. [196]
Dietă[modificare | modificare sursă]
Schimbările în regimul alimentar pot fi benefice pentru o mică proporție din copiii cu
ADHD.[197] O meta-analiză din 2013 a găsit că mai puțin de o treime din copiii cu
ADHD prezintă o anumită ameliorare a simptomelor în urma adăugării de acizi
grași sau diminuării de consum de mâncare artificială cu coloranți. [108] Aceste
beneficii se pot fi limitate la copiii cu sensibilități alimentare sau cei care sunt tratatați
simultan cu medicamente pentru ADHD.[108] Această analiză de asemenea a
constatat că evidența nu susține eliminarea altor alimente din dietă pentru tratarea
ADHD.[108] O analiză din 2014 a găsit că dieta de eliminare duce la mici beneficii per
ansamblu.[111] O analiză din 2015 a susținut că utilizarea dietei fără gluten ca
tratament standard pentru ADHD nu este recomandată. [77] O analiză din 2017 a
arătat că dieta de eliminare a câtorva alimente îi poate ajuta pe copiii prea mici
pentru medicație sau care nu reacționează la medicație, pe când adaosul de acizi
grași liberi sau diminuarea consumului de mâncare artificială cu coloranți nu sunt
recomandate ca tratament standard pentru ADHD.[198] Deficiențele cronice de fier,
magneziu și iod pot avea impact negativ aspra simptomelor de ADHD. [199] Există o
mică cantitate de evidență că nivelurile mai mici de zinc pot fi asociate cu ADHD.
[200]
 În absența unei deficiențe demonstrate de zinc (care este rară în afara țărilor în
curs de dezvoltare), adaosul de zinc nu este recomandat ca tratament pentru ADHD.
[201]
 Oricum, adaosul de zinc poate reduce minimumul de doză eficace
de amfetamină atunci când este utilizat alături de amfetamină pentru tratarea ADHD.
[202]
 Există evidență a unui beneficiu modest al suplimentelor de acizi grași omega 3,
dar nu se recomandă în locul medicației tradiționale. [203][204]

Prognoză[modificare | modificare sursă]
ADHD persistă la maturitate la în jur de 30–50% din cazuri.[22] Cei afectați sunt
înclinați să dezvolte metode de a face față situației pe măsură ce se maturizează,
echilibrând așadar până la un anumite punct simptomele lor precedente. [25] Copiii cu
ADHD au un mai mare risc de răni neintenționate. [172] Efectele medicației asupra
deficiențelor funcționale și a calității vieții (e.g. risc redus de accidente) au fost
descoperite de-a lungul diferitor domenii. Dar tulburările de învățare și deficiențele
funcției executive nu par să reacționeze la medicația pentru ADHD. [205]

Epidemiologie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Epidemiologia tulburării hiperactive cu deficit de atenție.
Se estimează că ADHD afectează 6-7% din persoanele în vârstă de 18 ani și mai
mici dacă sunt diagnosticați potrivit criteriilor DSM-IV. [14] Când sunt diagnosticați
potrivit criteriilor ICD-10, procentul lor este estimat a fi de 1–2%.[15] Copiii din America
de Nord se pare că au o rată mai mare de ADHD decât copiii din Africa și Orientul
Mijlociu; se crede că acest fapt se datorează diferențelor între metodele de
diagnostic mai degrabă decât diferenței de frecvență. [206] Dacă sunt folosite aceleași
metode de diagnostic, ratele ar fi aproximativ aceleași în diferite țări. [17] Tulburarea
este diagnosticată de aproximativ trei ori mai des la băieți decât la fete. [19][20] Această
diferență între sexe poate oglindi fie o diferență de predispoziție, fie faptul că femeile
cu ADHD sunt mai puțin diagnosticate decât bărbații. [207]
Ratele de diagnostic și tratament au crescut atât în Regatul Unit cât și în Statele
Unite începând cu anii 1970.[208] Până în 1970, copiii erau diagnosticați rar cu ADHD
pe când ratele din anii 1970 erau de aproximativ 1%. [209] Se crede că așa a fost în
primul rând din cauza schimbărilor modului în care condiția este diagnosticată [208] și a
cât de gata sunt oamenii în a voi să se trateze cu medicație mai degrabă decât din
cauza unei schimbări reale în privința procentului de populație care are această
condiție.[15] Se crede că schimbările în criteriile de diagnostic din 2013 odată cu
lansarea DSM-5 va crește procentul persoanelor diagnosticate cu ADHD, în special
printre