Fiziologie curs 12

CURS 12
FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

MOTILITATEA TUBULUI DIGESTIV

1. Masticaţia
2. Deglutiţia
3. Caracteristici ale musculaturii netede gastro-intestinale
4. Motilitatea gastrică
5. Motilitatea intestinală
6. Defecaţia

1. MASTICATIA
Masticatia este procesul de prelucrare mecanică a alimentelor introduse în cavitatea bucală si
de însalivare a acestora cu formarea bolului alimentar.

1.1. Componentele masticatiei:

➢ COMPONENTA PASIVĂ - aparatul dento-maxilar alcătuit din:

• dinti - realizează o suprafată triturantă cu rol în tăierea, zdrobirea, măcinarea alimentelor si
o suprafată ocluzantă prin premolari si molari
• mandibulă
• articulatia temporo-mandibulară

➢ COMPONENTA ACTIVĂ reprezentată de:

• muschii masticatori - prin contractie asigură miscările mandibulei si prin tonusul lor de
repaus asigură pozitia ocluzantă;
• muschii masticatori se clasifică în:
→ muschi ridicători ai mandibulei - muschii maseter, temporal si pterigoidieni
interni
→ muschi coborâtori ai mandibulei - muschii pterigoidieni externi, milohioidian,
geniohioidian si pântecele anterior al digastricului

1
Fiziologie curs 12

• muschii limbii - asigură propulsia alimentelor pe suprafata triturantă

• muschii oro-faciali - mentin saliva si alimentele în cavitatea bucală

În cadrul masticatiei, mandibula mai execută miscări de:

• diductie - contractia alternativă a muschilor pterigoidieni externi
• propulsie - contractia simultană a muschilor pterigoidieni externi si interni
• retropulsie - contractia m.temporal

1.2. Controlul masticatiei

Masticatia reprezintă o succesiune de reflexe neconditionate de coborâre /
ridicare a mandibulei la care se adaugă un control voluntar.

➢ Reflexul miotatic (trigeminal) - de ridicare a mandibulei - deschiderea voluntară a

cavitătii bucale determină întinderea m.maseter si stimularea terminatiilor senzitive
primare ale fusului neuro-muscular ce reprezintă terminatii senzitive de tip a ale
nervului V.
Aferentele ajung în nucleul senzitiv bulbar al V si au efect de activare a centrului
masticator din punte ce corespunde cu nucleul de origine a nervului V.
Eferenta motorie, trigeminală, determină contractia m.maseter si ridicarea mandibulei.

➢ Reflexul miotatic inversat - de coborâre a mandibulei - contractia muschiului maseter

determină întinderea organului tendinos Golgi ce prezintă terminatii senzitive de tip
b ale nervului V.
Aferentele ajung la nucleul senzitiv V din bulb si au efect de inhibare a centrului masticator
pontin, cu relaxarea muschiului maseter si coborârea mandibulei.

2
Fiziologie curs 12

➢ Reflexul linguo-maxilar - este un reflex de stimulare a coborârii mandibulei, având ca

punct de plecare contactul alimentelor cu mucoasa gustativă si aferente prin nervii VII
si IX ce ajung la bulb si de aici la nucleul masticator pontin.

Reflexul masticator neconditionat cuprinde:

• aferente - n. V pentru stimuli tactili si proprioceptivi
- n. VII si IX pentru stimuli gustativi
• centru masticator în punte - nucleul de origine a nervului V
• eferente - n .V pentru muschiul maseter
- n. VII pentru muschii oro-faciali
- n. XII pentru muschii limbii

Coordonarea corticală a masticatiei are la bază:

• circuite cortico-pontine cu originea în aria motorie corticală.
Leziunea acestei arii determină un reflex de masticatie fără coordonare linguală si oro-
facială, cu imposibilitatea formării bolului alimentar
• circuite cortico-reticulo-corticale care asigură tonusul de repaus al muschilor masticatori
pe baza aferentelor proprioceptive.

1.3. Valoarea functională a masticatiei:

• durata masticatiei depinde de natura alimentelor si de obisnuintă
• o bună masticatie asigură a o bună digestie
• consumul de alimente cu consistentă crescută asigură dezvoltarea masivului facial si are
un rol trofic asupra acestuia; stimulează secretia salivară, autocurătarea si integritatea
cavitătii bucale
• intervine în receptia olfactivă si gustativă
• are rol în stimularea reflexă a secretiei si motilitătii digestive

2. DEGLUTITIA
Deglutitia este procesul mecanic prin care alimentele sunt deplasate din cavitatea bucală prin
faringe si esofag în stomac.

3
Fiziologie curs 12

2.1. Timpii deglutitiei

TIMPUL BUCAL - durează 0,3 sec.
- reprezintă traversarea istmului buco-faringian de către bolul alimentar.

4
Fiziologie curs 12

- Prin ridicarea vârfului limbii, care ia punct de sprijin pe arcada dentară si pe bolta palatină,
bolul alimentar este plasat pe baza limbii.
- Traversarea istmului buco-faringian presupune:
• ridicarea limbii prin contractia muschilor milohioidian, stiloglos, palatoglos si hioglos
• deschiderea istmului buco-faringian prin relaxarea stâlpilor vălului palatin si ridicarea
vălului palatin
• aspiratia faringiană a bolului alimentar de către presiunea negativă faringiană (-20
cmH2O)

TIMPUL FARINGIAN - durează 0,2 sec

- reprezintă traversarea faringelui de către bolul alimentar si închiderea altor căi de
pătrundere a bolului decât cea esofagiană:
• calea nazală este închisă prin contractia ridicătorului si tensorului vălului palatin
• calea bucală este închisă prin închiderea istmului buco-faringian ca urmare a contractiei
prelungite a muschiului milohioidian
• calea laringiană este închisă prin închiderea orificiului laringian ca urmare a ridicării
laringelui sub actiunea m.suprahioidieni, a micsorării orificiului glotic prin contractia
m.aritenoizi si prin acoperirea orificiului glotic cu epiglota.
Progresiunea bolului alimentar spre esofag se face cu participarea muschilor faringieni si sub
actiunea presiunii de împingere a bolului alimentar ce poate ajunge la 70 - 100 cm H2O.

TIMPUL ESOFAGIAN - durează 6-7 sec, dar variază în functie de consistenta bolului
alimentar si vectorul gravitational.

- Progresia bolului alimentar prin esofag este asigurată de unde peristaltice primare si
secundare care trebuie să învingă rezistenta cardiei si să împingă alimentele în stomac.

• Undele peristaltice primare - sunt contractii succesive, cranio-caudale, ale fibrelor

musculare circulare, declansate prin stimularea câmpului receptor al deglutitiei.
O undă peristaltică debutează odată cu relaxarea sfincterului esofagian superior, întins pe o
portiune de 4 cm.
Contractia acestui sfincter, după ce el este traversat de alimente, dezvoltă o presiune de 20-
70 cmH2O care împiedică pătrunderea aerului în esofag si regurgitatia alimentelor.
Contractia fibrelor longitudinale ajută la progresiunea bolului alimentar prin scurtarea
esofagului.

• Undele peristaltice secundare sunt produse prin supradistensia esofagului, atunci

când unda peristaltică primară nu poate asigura deplasarea bolului spre stomac.

5
Fiziologie curs 12

- Propagarea bolului alimentar prin esofag se face cu o viteză variabilă în cele 3 portiuni ale
esofagului.
Viteza:
• este crescută în regiunea cervicală cu muschi striat,
• scăzută în regiunea toracică cu muschi striat si neted
• si foarte scăzută în regiunea abdominală si diafragmatică ce prezintă numai muschi
neted.
Segmentul superior al esofagului este parcurs de către bolul alimentar în aproximativ 1 sec,
segmentul mijlociu în 2 sec., iar segmentul inferior în 3 sec.
Sfincterul esofagian inferior, care se întinde pe ultimii 7 cm ai esofagului, poate opri
temporar progresiunea bolului alimentar si poate dezvolta o presiune de 10 cmH2O cu rol în
prevenirea refluxului gastric.

2.2. Reglarea deglutitei

- este exclusiv nervoasă.
- Timpul bucal este voluntar, iar timpii esofagian si faringian sunt involuntari.

Reflexul de deglutitie cuprinde:

• zone reflexogene - istmul buco-faringian excitat de particulele de salivă si materialul
deglutibil umed
• aferente - nervii cranieni V, IX si X
• centrul deglutitiei - bulb
• eferente - nervii cranieni XII, V, IX si X

6
Fiziologie curs 12

Peristaltica esofagiană mijlocie si inferioară (muschi neted), inclusiv activitatea sfincterului

cardial, este coordonată de plexul mienteric Auerbach, situat între fibrele musculare
longitudinale si circulare si care reprezintă inervatia intrinsecă a tubului digestiv. La acest
nivel se închid reflexe locale declansate de distensia esofagiană.

Inervatia extrinsecă este:

→ parasimpatică - vagală care stimulează peristaltica esofagului si relaxează sfincterul
cardial si
→ simpatică - cu originea în simpaticul toracal, care inhibă peristaltica esofagului si
contractă sfincterul cardial.

7
Fiziologie curs 12

3. CARACTERISTICI ALE MUSCULATURII NETEDE

GASTRO-INTESTINALE
Morfologic si functional, muschii netezi se deosebesc de cei striati.

Fibrele musculare netede sunt uninucleate, mici, cu diametrul de 2-5mm si lungimea

de 50-200mm, cu o organizare a aparatului contractil diferita de cea a muschiului striat.

Muschii netezi multiunitari, sunt organizati in unitati motorii asemanatoare celor din
muschii striati.

Fiecare fibra musculara neteda primeste inervatie motorie individuala astfel incat
acesti muschi executa contractii de mare finete; sunt reprezentati de muschii oscioarelor din
urechea medie, muschii irisului, muschii ciliari, muschii piloerectori si muschii netezi din
unele vase mari. Organele care au musculatura de acest tip au posibilitatea reactiona gradat;
forta dezvoltata prin stimularea nervului motor depinde de numarul de unitati motorii
activate.

Muschii netezi unitari (viscerali) sunt dispusi pe straturi (in segmentele tubului
digestiv) sau in retea (muschii vezicii urinare, colecistului); acesti muschi formeaza sincitii
functionale deoarece nu toate fibrele musculare au inervatie motorie proprie.

Ganglionii care conțin corpii neuronali și celulele gliale sunt conectați prin fascicule
de axoni pentru a forma plexurile mienteric (Auerbach) și submucos (Meissner) care se întind
de la nivelul esofagului și până la sfincterul anal.

8
Fiziologie curs 12

Plexul mienteric este localizat între straturile intern circular și extern longitudinal ale
tunicii musculare, iar plexul submucos este localizat în submucoasă, la nivelul interfaței
acesteia cu stratul intern circular al muscularei.

În general, plexul Auerbach controlează motilitatea, iar plexul Meissner este implicat
în funcția de secreție.

Aceste doua retele formeaza sistemul nervos autonom.

Neuronii acestui sistem sunt de doua tipuri:de tip Dogiel I (motori) si de tip Dogiel II
(senzitivi), cu rol de pacemakeri– pentru ca nu isi pot mentine constant potentialul de repaus
se depolarizeaza si repolarizeaza continuu cu o anumita frecventa; potentialele de actiune
generate reprezinta sursa de excitatii pentru fibrele musculare netede.

Inervatia autonoma este dublata de cea vegetativa, simpatica si parasimpatica, care

se distribuie atat plexurilor intramural si submucos, cat si fibrelor musculare netede cu scopul
de modelare a activitatii musculare.

Mediatorii chimici cei mai raspanditi in cazul muschilor netezi sunt acetilcolina si
adrenalina, cu actiuni diferite in functie de tipul de receptor activat de la suprafata
sarcolemei. Astfel, la actiunea unui mediator, daca receptorul este de tip excitator se produce
depolarizarea lenta a sarcolemei cu generarea unui potential de actiune, daca este de tip
inhibitor, va produce hiperpolarizarea membranei urmata de relaxare.

Contractia muschiului neted poate fi declansata sau inhibata si sub actiunea unor
factori locali (CO2, O2, acid lactic, K+etc) sau a unor hormoni circulanti sau locali
(noradrenalina, adrenalina, histamina, oxitocina, serotonina, tiroxina, hormoni sexuali,
prostaglandine etc).

Sensul raspunsului depinde de efector: de exemplu, adrenalina este vasoconstrictor

pentru arteriole dar produce relaxarea musculaturii intestinale, estrogenii faciliteaza
depolarizarea fibrei uterine, progesteronul hiperpolarizarea acesteia.

4. MOTILITATEA STOMACULUI

4.1. Activitatea contractilă a stomacului

Activitatea contractila a stomacului este continua, atât în perioadele digestive, cât si
interdigestive, dar diferã ca intensitate la nivelul fornixului si corpului gastric (rol de rezervor
functional al stomacului), în comparatie cu regiunea pilorică (rol de amestec si evacuare
gastrică).

9
Fiziologie curs 12

10
Fiziologie curs 12

➢ ACTIVITATEA CONTRACTILĂ DE FOAME cuprinde 3 tipuri de contractii:

• tip I - slabe si izolate, pe fond tonic redus
• tip II - pe un fond tonic ridicat, apar contractii cu caracter peristaltic care se succed
neregulat, la intervale scurte, având fiecare o durată de 12-25 sec.
• tip III - contractii “tetaniforme”, cu durata 1-5 min, dureroase

➢ ACTIVITATEA CONTRACTILĂ ASOCIATĂ FUNCTIEI DE DEPOZITARE

A ALIMENTELOR.
În perioadele interdigestive, volumul continutului gastric este de aproximativ 50 ml.
În perioada digestivă alimentele ingerate alunecă de-a lungul micii curburi si se depun
în straturi.
Stocarea alimentelor se face fără modificări însemnate ale presiunii intragastrice deoarece
cresterea continutului gastric până la 1500 ml întretine fenomenul de relaxare receptivă la
nivelul fornixului si corpului gastric.
Relaxarea receptivă reprezintă adaptarea tonusului muscular la continutul gastric -
distensia gastrică declansează la nivelul plexului mienteric Auerbach eliberarea de mediatori
ca Peptid vasoactiv intestinal (VIP) si NO cu puternic efect relaxant muscular.

11
Fiziologie curs 12

Activitatea contractilă redusă la nivelul fornixului si corpului gastric determină

stagnarea alimentelor nedigerate cel putin 1 oră si stratificarea continutului gastric în functie
de densitate.

➢ ACTIVITATEA CONTRACTILĂ ASOCIATĂ FUNCTIEI DE AMESTEC A

ALIMENTELOR are la bază activitatea pacemakerului gastric situat în imediata
vecinătate a cardiei, care descarcă potentiale cu frecventa de 3 cicli/min, generând
două tipuri de miscări: tonice si peristaltice.
Miscările tonice sunt contractii de intensitate mică ale fibrelor longitudinale care încep
în apropierea cardiei si avansează spre pilor.
Realizează asupra continutului gastric o presiune de 6-10 cmH2O care contribuie la
amestecarea alimentelor cu sucul gastric si propulsarea straturilor periferice spre
antrul piloric.

Miscările peristaltice sunt contractii ritmice ale fibrelor circulare care apar pe
fondul unei contractii tonice, în jumătatea distală a corpului gastric, progresând apoi spre
pilor cu amplitudine crescândă.
O contractie peristaltică tine aproximativ 1 minut, observându-se concomitent 2-3
unde peristaltice. Ea poate fi o contractie de amestec- retropulsivă sau de evacuare-
propulsivă.
În primul caz, unda peristaltică nu are forta necesară pentru învingerea rezistentei pilorului,
determină reîntoarcerea continutului gastric în antrul piloric si realizează la acest nivel cea
mai importantă activitate de amestec.
Dacă intensitatea contractiei este mare si rezistenta sfincterului piloric este învinsă, unda
peristaltică va propulsa spre duoden 1-3 ml de chim gastric.

12
Fiziologie curs 12

ACTIVITATEA CONTRACTILĂ ASOCIATĂ FUNCTIEI DE EVACUARE

GASTRICĂ.
- Atunci când stomacul este gol, pilorul este întredeschis si lasă să treacă secretia gastrică si
saliva înghitită, conform unui gradient antro-bulbar de 3 - 5 cm H2O.
- În perioada digestivă undele peristaltice evacuatorii exercită la nivelul regiunii antrale o
presiune care relaxează sfincterul piloric si asigură un gradient antro-bulbar de 20 - 30 cm
H2O.
- După evacuarea a 1-3 ml din chimul gastric, pilorul se închide, iar peristaltica bulbară
împinge mai departe continutul în intestinul subtire si împiedică refluxul duodeno-gastric.
Evacuarea gastrică este completă după 6 -7 ore de la ingestia alimentelor.

4.2. Reglarea motilitătii gastrice

➢ Inervatia vegetativă extrinsecă este reprezentată de nervul vag si de fibre simpatice
apartinând plexului celiac.
• Inervatia parasimpatică vagală stimulează peristaltica gastrică si scade tonusul
sfincterului piloric favorizând evacuarea.
• Inervaţia simpatică are efecte opuse, favorizând retentia alimentelor în stomac

➢ Inervatia vegetativă intrinsecă este reprezentată de plexurile nervoase intramurale

(retele de neuroni senzitivi, motori si intercalari, interconectati prin sinapse
excitatorii si inhibitorii, care stabilesc conexiuni sinaptice si cu inervatia extrinsecă).

Plexurile intramurale sunt plexul submucos Meissner si plexul muscular Auerbach

(dispus între tunica musculară longitudinală si cea circulară).

• dendritele neuronilor senzitivi sunt mecanoreceptori, chemoreceptori, osmoreceptori,

algoreceptori, etc. si asigură calea aferentă a unor reflexe locale, intramurale, de
reglare a secretiei si motilitătii gastrice în functie de distensia mecanică, excitatia
chimică si dureroasă.
• neuronii motori excitatori au ca mediator chimic acetilcolina si stabilesc sinapse cu
fibre colinergice extrinseci, si inhibitori, au ca mediator chimic VIP sau NO si
stabilesc sinapse atât cu fibre adrenergice cât si colinergice extrinseci.

➢ Mecanismul endocrin de reglare a motilitătii gastrice are la bază eliberarea de

hormoni inhibitori cum ar fi gastrina, secretina, colecistokinina (CCK) si peptidul
gastro-inhibitor (GIP, enterogastron) din mucoasa duodenală în conditiile distensiei
mecanice si a contactului cu componentele chimului gastric:
• aciditate (pH<3,5) pentru secretină
• produsi de digestie lipidică pentru CCK si GIP
• produsi de digestie proteică (AA) pentru gastrină

13
Fiziologie curs 12

4.3. Voma
Este un act reflex complex, care constă în evacuarea continutului gastric (uneori si intestinal)
prin cavitatea bucală.
De cele mai multe ori este precedată de greată, hipersalivatie, transpiratie si uneori
hipotensiune.
Mecanism:
→ Actul vomei începe printr-un inspir profund cu oprirea respiratiei.
→ Vălul palatin si laringele se ridică, glota se închide, în timp ce esofagul si stomacul se
relaxează, iar canalul piloric si pilorul se contractă.
→ Muschii presei abdominale (diafragm si musculatura abdominală) se contractă puternic
comprimând stomacul si asigurând evacuarea continutului său prin esofagul relaxat.
- Centrul vomei se găseste în bulb, în imediata vecinătate a centrilor respirator, salivator si
vasomotor, ceea ce explică aparitia în timpul vomei a modificărilor respiratorii, a salivatiei si
a modificărilor vasculare (paloare). Impulsurile motorii eferente sunt transmise pe calea
nervilor cranieni V, VII, IX, X, XII si a nervilor spinali pentru diafragm si muschi
abdominali.

Reflexul de vomă poate fi declansat de la nivelul stomacului ca urmare a unor excese

alimentare, exces de alcool sau alimente grase, alimente alterate; de la nivelul unora din
viscerele abdominale (apendice, colecist, intestin, căi urinare, uter) sau toracice (miocard).
Iritarea filetelor senzitive din faringe declansează rapid voma.
Iritatia meningeală si hipertensiunea intracraniană, iritatia labirintică (răul de masină)
se asociază cu vărsătura.
Mirosurile dezagreabile sau vederea unor alimente neplăcute declansează voma prin
mecanism cortical.
Substante toxice exogene sau endogene (acidoza diabetică, insuficienta renală,
graviditatea) pot determina vărsături prin iritarea receptorilor gastrici sau prin stimulare
centrală.
Principalele medicamente care induc voma sunt ipeca (prin iritatia mucoasei gastrice)
si apomorfina (actiune asupra centrului vomei).

5. MOTILITATEA INTESTINULUI SUBTIRE

5.1 Miscările intestinale

Intestinul subtire are o motilitate complexă bazată pe activitatea pacemaker-ului
situat la nivelul duodenului, în apropierea ampulei lui Vater.
Activitatea contractilă a tunicii circulare si longitudinale este reprezentată de 4 tipuri
de miscări, la care se adaugă miscările muschiului vilozitar.

14
Fiziologie curs 12

MISCĂRI TONICE - sunt contractii întinse ale fibrelor longitudinale, fără

modificarea lungimii segmentului contractat. Sunt oscilatii intermitente, neperiodice, ale
tonusului bazal intestinal, care se produc pe toată întinderea intestinului, indiferent de
continutul chimului sau volumul său.
Aceste miscări favorizează contactul între chimul intestinal si suprafata de absorbtie si
participă într-o oarecare măsură la propagarea continutului intestinal.

MISCĂRI PENDULARE - sunt contractii izolate ale fibrelor longitudinale, care

parcurg bidirectional un segment intestinal scurt, asigurând alunecarea anselor intestinale
una peste alta si având si o contributie importantă în amestecarea continutului
intestinal.

MISCĂRI SEGMENTARE - sunt contractii stationare, izolate, inelare, ale fibrelor

circulare care debutează în segmentul în care sunt destinse de bolul alimentar.
Datorită acestor miscări întreg intestinul subtire este divizat în segmente scurte.
Fiecare segment contractil are o întindere de aproximativ 1 cm, iar frecventa cu care se
succed este de 13 cicli/min la nivelul duodenului si de 8-9 cicli/min la nivelul ileonului.
Frecventa este constantă pentru aceeasi zonă si nu este influentată de inervatia extrinsecă sau
de drogurile neurotrope.
Miscările segmentare sunt cele mai importante miscări de amestec, ele fragmentează
chimul intestinal si îl amestecă cu sucurile intestinale, favorizând absorbtia.

MISCĂRI PERISTALTICE - sunt miscări complexe ale musculaturii circulare

care asigură progresiunea bolului alimentar cu o viteză de 1-2 cm/min pe segmente scurte

15
Fiziologie curs 12

în cazul undelor peristaltice lente si de 10 cm/sec în cazul undelor peristaltice rapide care
deplasează continutul intestinal pe distante mari.
Propagarea undei peristaltice: distensia într-un punct a intestinului determină contractia
reflexă a fibrelor circulare din segmentul proximal, pe o distantă de 2-3 cm si relaxarea
fibrelor circulare din segmentul distal, pe un teritoriu ceva mai mare.
Contractia peristaltică este formată dintr-o undă de contractie precedată de o undă de
relaxare.

Se descriu si unde peristaltice ce apar ritmic la interval de 75-90 de minute si care

debutează în regiunea pilorică si se propagă până la nivelul ileusul terminal, asigurând
evacuarea completă chiar dacă continutul intestinal este redus - functia de “menajeră a
intestinului subtire”.
În acelasi timp, inhibă migrarea coloniilor bacteriene din colon în ileonul
terminal.
Persoanele care nu prezintă aceasta activitate numită si mioelectrică periodică
dezvoltă un sindrom diareic cronic, întretinut de flora bacteriană cu origine în colon care
populează în mod patologic intestinul subtire.

MISCĂRILE MUSCHIULUI VILOZITAR - asigură functionarea “pompei vilozitare”.

• contractia propulsează continutul vilozitătii în circulatia venoasă si limfatică
submucoasă,
• iar relaxarea contribuie la realizarea gradientelor dintre lumenul intestinal si
vilozitate, favorizând absorbtia intestinală.
Fiecare vilozitate se contractă în ritm propriu, în general neregulat, mai rapid în duoden si
jejun unde absorbtia intestinală este intensă.

16
Fiziologie curs 12

5.2. Reglarea motilitătii intestinale

➢ Inervatia extrinsecă - este asigurată de:

• nervul vag care creste frecventa si amplitudinea contractiilor musculare si
• fibre simpatice cu originea în plexul mezenteric superior care inhibă tonusul si
motilitatea intestinală.
Cele două sisteme activează simultan, dar predomină tonsul nevos vagal.

➢ Inervatia intrinsecă - plexul mienteric intestinal prezintă o autonomie functională

semnificativă în comparatie cu plexul mienteric gastric.
Declansată prin stimuli mecanici (distensia mecanică, contactul mucoasei cu alimentele) sau
chimici, reglarea nervoasă intrinsecă are un rol esential în coordonarea activitătii contractile
peristaltice.

Reflexele intestinale sunt reflexe digestive lungi mediate prin mecanism vago-vagal, în
strânsă coordonare cu plexurile intramurale:
• Reflexul entero-enteric - distensia unui segment al intestinului subtire inhibă motilitatea
în restul intestinului
• Reflexul gastro-ileal - distensia gastrică determină cresterea motilitătii ileonului terminal
• Reflexul ileo-gastric inhibitor - distensia ileonului inhibă motilitatea stomacului.

➢ Reglarea endocrină
Miscările intestinale sunt inhibate de prezenta în duoden a grăsimilor si a solutiilor
hipertone (glucoză).

17
Fiziologie curs 12

Efectul componentelor chimului duodenal asupra motilitătii intestinale are la bază

eliberarea de hormoni digestivi si amine biogene de la nivelul mucoasei duodenale si
intestinale.
Motilinul, gastrina, colecistokinina, serotonina stimulează motilitatea intestinului, în
timp ce secretina, peptidul inhibitor vasoactiv (VIP) si NO o inhibă.
Eliberarea din mucoasa intestinală a histaminei si bradikininei (mediatori ai
inflamatiei) cresc peristaltica intestinală, iar administrarea de adrenalină sau beladonă inhibă
peristaltismul intestinal.

6. MOTILITATEA INTESTINULUI GROS

6.1. Activitatea contractilă a intestinului gros.

Colonul primeste 500-1500 ml de chim intestinal pe zi din care absoarbe apa si
mineralele, astfel încât materiile fecale contin între 50-100 ml de apă.
• Contractiile colonului proximal sunt adaptate functiei de absorbtie a apei si de
omogenizare a chimului intestinal,
• în timp ce contractiile colonului distal asigură propulsarea continutului intestinal
în rect prin miscări peristaltice si miscări de transport “în masă”.
În general, activitatea contractilă a colonului este lentă si se caracterizează prin 4 tipuri de
miscări:

➢ Miscările segmentare - de tip I - contractie locală, nepropagată, a fibrelor

circulare, care echivalează cu miscările pendulare ale intestinului subtire.
Sunt miscări de amestec si sunt frecvente la nivelul cecului si colonului ascendent.

➢ Miscările segmentare - de tip II - sunt contractii circulare mai desfăsurate, numite

si haustratii care se propagă de o parte si de alta a punctului de unde iau nastere,
functia lor principală fiind de a favoriza absorbtia apei

➢ Miscările de tip III - sunt variatii lente ale tonusului bazal, pe care se grefează
miscările de tip I si II, precum si miscările peristaltice, asemănătoare celor din
intestinul subtire, dar cu frecventă mai redusă.

18
Fiziologie curs 12

Ritmul contractil peristaltic creste progresiv dinspre cec spre colonul sigmoid si asigură
progresia continutului intestinal spre rect.

➢ Miscările de tip IV sau miscările de tip transport “în masă” sunt miscări cu un
puternic efect de evacuare a continutului intestinal, caracteristice intestinului gros.
Aceste contractii apar de 3-4 ori pe zi si dezvoltă o presiune mare în zona de
producere.
Miscările “în masă” sunt declansate prin reflexe lungi vago - vagale (gastro-colice si
duodeno-colice, prin reflexe locale (colono-colonic) si sunt puternic influentate de emotii si
excitanti conditionati.

6.2. Reglarea motilitătii intestinului gros.

➢ Inervatia extrinsecă
• parasimpatică, stimulatoare, este reprezentată de nervul vag pentru colonul
proximal si de nervii pelvici sacrati (S2-S4) pentru colonul distal.
• simpatică, inhibitoare, este reprezentată de fibre din mezenteric superior pentru
jumătatea dreaptă a colonului si de fibre din plexul mezenteric inferior pentru
jumătatea stângă a colonului.

➢ Inervatia intrinsecă reprezentată de plexului mienteric asigură colonului proximal

o autonomie mai mare, acesta putând să-si efectueze aproape normal functia motorie
în conditiile vagotomiei bilaterale.
Colonul distal prezintă posibilităti reduse în acest sens.

➢ Factorii endocrini cu rol în stimularea motilitătii intestinului gros sunt gastrina,

serotonina si colecistokinina.

➢ Medicamentele parasimpaticomimetice (neostigmina) stimulează motilitatea

colonului si în special miscările propulsive.

Morfina creste tonusul musculaturii colonului si intensifică miscările segmentare, în

schimb suprimă activitatea propulsivă.

19
Fiziologie curs 12

6.3. Defecatia

- este un act complex care realizează evacuarea

portiunii terminale a colonului si eliminarea
materiilor fecale din rect.

Se desfăsoară în două faze:

→ colică - de expresie si
→ rectală - de evacuare.

Mecanism
- Distensia colonului sigmoid declansează contractii “în masă” ce propulsează materiile
fecale în ampula rectală.
- Pe baza excitării mecanoreceptorilor locali, distensia rectului produce “apelul pentru
defecatie”.
- Impulsuri aferente se transmit măduvei sacrate pe calea nervilor pelvici si rusinosi interni.
- De la centrul ano-spinal al măduvei sacrate (S2-S4), pe calea nervilor pelvici este
comandată contractia peristaltică a rectului si relaxarea concomitentă a sfincterului anal
intern.

20
Fiziologie curs 12

- Centrul ano-spinal functionează sub control cortical, care este complet după a 15-a lună
de viată.
- Sub influenta cortexului, sfincterul anal extern este relaxat prin intermediul nervilor
rusinosi (somatici).
- Apoi are loc o inspiratie profundă urmată de expir cu glota închisă, muschii presei
abdominale sunt contractati, iar presiunea intrarectală creste de la 20 mmHg la 100-200
mmHg, favorizând expulzia bolului fecal.
- Contractia muschilor ridicători anali comprimă apoi peretii rectului, eliminând ultimele
resturi.

Temporizarea defecatiei se realizează voluntar prin închiderea fortată a sfincterului anal

extern.
Receptorii rectali se adaptează pe cale simpatică - nervii hipogastrici, tributari măduvei
lombare L2-L4 si care induc inhibarea miscărilor peristaltice si contractia sfincterului anal
intern.
Miscările antiperistaltice rectale pot trece din nou materiile fecale din rect în colonul
sigmoid. După un timp, dilatarea portiunii recto-sigmoidiene a colonului si cresterea presiunii
intrarectale de la 20 mmHg la 40-50 mmHg determină reaparitia senzatiei de defecare.

21