Evaluări, tipuri de evaluare, criterii de evaluare și indicatori de

performanță

Motto: Evaluarea corectă a unei nereușite este o reușită.

În reforma educațională realizată în învățământ, devine tot mai accentuată importanța

evaluării, deoarece permite dascălului să aprecieze gradul în care au fost atinse obiectivele
procesului de învățământ, precum și dificultățile acestuia.
„Evaluarea performanțelor nu poate fi desprinsă din contextul sistemului și al procesului
de învățământ – ea neavând semnificația ce i se atribuie decât atunci când sunt luați în
considerare toți factorii care, într-o formă sau alta, își pun amprenta asupra rezultatelor obținute
de elevi”.1
Evaluarea este concepută ca parte integrantă, activă, a curriculum-ului și se poate defini
ca „un proces complex de comparare a rezultatelor activității instructiv-educative cu obiectivele
planificate (evaluarea calității), cu resursele utilizate (evaluarea eficienței) sau cu rezultatele
anterioare (evaluarea progresului)". 2
Actul de evaluare păstrează caracteristicile evaluării activității didactice, având drept
scop măsurarea și aprecierea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor dobândite de copii în
cadrul procesului instructiv-educativ. În același timp, evaluarea urmăreste și aspectele formative
ale muncii educative, concretizată în atitudinile și comportamentele dobândite de elev
„Principalele operații ale evaluării sunt: verficarea, măsurarea, aprecierea și decizia.”3
Din perspectiva momentului efectuării și a modului de interpretare a datelor cu relevanță
în desfășurarea procesului didactic, se conturează utilizarea următoarelor tipuri de evaluare:
- evaluare inițială – predictivă
- evaluare cumulativă - sumativă, certificată
- evaluare formativă - continuă
Evaluarea inițială – se realizează la începutul anului școlar, în momentul inițierii unui
program de instruire și are rolul de a stabili nivelul de cunoștințe, priceperi și deprinderi, de a
cunoaște capacitățile de învățare ale copiilor. Concluziile desprinse în urma evaluării inițiale
ajută la realizarea predicției – stabilirea coordonatelor esențiale ale activității viitoare, a
obiectivelor, alegerea strategiilor adecvate pentru obținera performanței copiilor, ritmul de
parcurgere a conținuturilor, deci premisa pentru eficiența procesului de învățământ viitor, care se
va oglindi în planificarea semestrială.
În ceea ce privește importanța evaluării inițiale, psihologul american David Ausubel
afirma: „Dacă aș vrea să reduc toată psihopedagogia la un singur principiu, eu spun: ceea ce
influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care elevul le posedă la plecare.
Asigurați-vă de ceea ce el știe la plecare și instruiți-l în consecință.”4

1
Ioan Jinga, Adrian Petrescu, Mihai Gavotă, Vasile Ștefănescu, Evaluarea performanțelor școlare, Editura Afeliu,
București, 1996, p. 18
2
Ioan Jinga, Conducerea învățământului. Manual de management instrucțional, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1993, p. 139.
3
Elena Joița (coordonator), Vali Ilie, Mihaela Vlad, Ecaterina Frăsineanu, Pedagogie și elemente de psihologie
școlară pentru examenele de definitivare și obținerea gradului didactic II, Editura Arves, Craiova, 2004, p. 261.
4
David P. Ausubel, Floyd G. Robinson, Învățarea în școală. O introducere în psihologia pedagogică (trad.),
București, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981, p. 25.
 Evaluarea sumativă/cumulativă se realizează de regulă la sfârșitul unui semestru, al
unui an școlar, urmărind realizarea unui sondaj despre cunoștințele și achizițiile copiilor în urma
participării la un program educațional. Rezultatele obținute se raportează la obiectivele
programei școlare, gradul de realizare al acestora, cu mijloacele și strategiile didactice propuse
de profesor la fiecare clasă. În evaluarea cumulativă sau sumativă se constată rezultatele, dar este
importantă interpretarea acestora prin prisma metodelor și strategiilor de lucru, urmată de decizia
privind adoptarea unor programe educaționale, care să conducă la creșterea performanței
copiilor.
Evaluarea formativă/continuă este una din formele cele mai des utilizate în toate
activitățile derulate, de la observarea continuă a comportamentului copiilor, a reacțiilor acestora
la diferite solicitări, a semnalării progreselor pe care le fac prin rezolvarea unor sarcini cu un
grad ridicat de dificultate, până la recompensarea succeselor pe care copiii le obțin. Utilizarea
acestei forme de evaluare ajută profesorul dar, în special, copilul la reglarea activității. Pentru a
avea rolul pozitiv mentionat anterior, evaluarea formativă trebuie să respecte unele cerințe:
- aprecierile să fie făcute la momentul potrivit;
- aprecierile verbale: „Foarte bine!”, „Bravo!” să reflecte cu adevărat performanță copilului,
prin urmare, să aibă acoperire în fapte;
- criteriile de acordare a recompenselor să fie cunoscute de copii înainte de acordarea lor.
Avantajele utilizării acestei forme de evaluare sunt multiple:
- sesizează imediat lacunele, rămânerile în urmă a unor copii și, implicit, profesorul
acționează pentru recuperarea acestora;
- se verifică, la fiecare copil în parte, întregul conținut al domeniului de cunoaștere selectat
pentru evaluare.
Evaluarea continuă presupune operaţiile de măsurare-apreciere-decizie pe tot parcursul
activităţii de instruire/educaţie. În perspectiva curriculară, evaluarea continuă devine „parte
componentă a procesului de învăţământ, prin care cadrul didactic culege informaţiile despre
efectele acţiunii sale, valorificabile imediat prin măsuri de corecţie, ameliorare, ajustare,
restructurare.”5
Dintr-o altă perspectivă, și anume, din aceea a obiectivității și a gradului de certitudine,
se disting: evaluarea empirică (subiectivă) și evaluarea obiectivă.
Evaluarea empirică se manifestă în momentul în care cadrul didactic apelează la
intuiția proprie; este considerată mult mai facilă și la îndemâna fiecăruia, dar are și multiple
dezavantaje:
- este nesigură, având un grad de obiectivitate redus;
- rezultatele pot fi fluctuante, fiind influențate de factori subiectivi (dispoziția celor implicați,
atmosfera existentă în clasă etc.);
- este fragmentară, surprinde elemente de moment, fără relevanță;
- face necesară întocmirea unor liste de trăsături, comportamente, performanțe sau rezultate ce
trebuie să fie mereu în atenția evaluatorului;
- face necesară elaborarea unor scale grafice, cu ajutorul cărora să se înregisreze sistematic,
dacă o anumită trăsătura performantă este prezentă, precum și gradul în care ea a evaluat sau
nu într-un anumit interval de timp.

5
Ioan Neacşu, Adrian Stoica, Ghid general de evaluare și examinare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1998, p. 143.

2
 Evaluarea obiectivă se caracterizează prin folosirea unor tehnici speciale de măsurare a
unor trăsături, a unei performanțe, a unei prestații, a unei experiențe. Ea necesită crearea unor
instrumente de culegere a datelor și de comparare deliberată a comportamentului copilului cu un
anumit standard acceptat. Acest tip de evaluare presupune realizarea următoarelor proceduri:
- raportarea comportamentului copilului la obiectivele procesului instuctiv – educativ, definite
în termeni măsurabili;
- raportarea comportamentului copilului la media normală a realizării acestui comportament în
rândul uneia și aceleași categorii de subiecți.
Indiferent de forma care se utilizează, evaluarea, desfășurată în scopul de reglare și
autoreglare a activității didactice, este un proces complex, dar în același timp firesc și normal,
integrat procesului de învățământ. Ea furnizează date importante despre capacitățile de învățare a
copiilor, pentru ca, în deplină cunoștință de cauză, să se stabilească obiectivele activității
următoare și să se adopte cele mai potrivite mijloace de realizare.
Evaluarea cuprinde variate forme de verificare, metode și procedee de evidențiere a
performanțelor atinse, printre care:
- observarea curentă a comportamentului de învățare al clasei;
- conversația, dialogul, explicația, dezbaterea, jocul de rol;
- probe de control;
- studiul produselor activității;
- testele și fișele de evaluare.
Fiecare profesor își alege metode și tehnici de evaluare potrivite, adaptate nivelul
individual de vârsta și de înțelegere al copilului.
Unul din elementele esențiale ale modernizării procesului evaluativ este introducerea
unor criterii unitare, a unor indicatori de performanță. Aceștia sunt necesari nu numai pentru
evaluarea propriu-zisă, dar si pentru monitorizarea la diferite nivele a demersului. 6
Indicatorii de performanță sunt rezultate observabile anticipate ale activităților
desfășurate, definite ca niveluri acceptabile ale realizării obiectivelor proiectate. Nivelurile
acceptabile de performanță se pot ierarhiza ca: „inacceptabil”. „acceptabil”, „bine”, „foarte bine”
și „excelent”. Numai stabilind de la început indicatorii de performanță, putem realiza o legatură
firească și corectă între proiectare și evaluare și putem măsura eficiența proiectării.
Indicatorii de performanță trebuie să aibă câteva caracteristici:
• vizibilitatea - posibilitatea identificării și observării directe;
• adecvarea - evidența legăturii cu obiectivul evaluat;
• măsurabilitatea - să poată fi apreciate existența indicatorilor calitativi și nivelul de realizare a
celor cantitativi;
• relevanța - să se refere la performanțele de fond și nu la cele conjuncturale.
În concluzie, pentru a accentua relaţia de interdependenţă a predării cu învăţarea şi
evaluarea, subliniem necesitatea reglării permanente a demersului predării-învăţării prin
măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare ale elevilor. Evaluarea completează ciclul
intervenţiei educatorului asupra elevului. Ea vine să ghideze acţiunea profesorului şi a
elevului, să contribuie la adoptarea deciziilor legate de optimizarea procesului de predare-

6
Alexandru Stoica, Ghid de evaluare pentru învățământul primar, 1999, p. 6.

3
învăţare. În orice program de instruire este necesară utilizarea tuturor formelor de evaluare
deoarece, folosite corect şi la momentul potrivit, vor duce la reuşita şcolară a elevilor, la
mulţumirea sufletească  a cadrelor didactice şi a părinţilor.

BIBLIOGRAFIE:

1. Ausubel, D. P., Robinson F. G., Învățarea în școală. O introducere în psihologia

pedagogică (trad.), București, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981;
2. Jinga, Ioan, Conducerea învățământului. Manual de management instrucțional, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1993;
3. Jinga, Ioan; Petrescu, Adrian; Gavotă, Mihai; Ștefănescu, Vasile, Evaluarea performanțelor
școlare, Editura Afeliu, București, 1996;
4. Joița, Elena (coordonator); Ilie, Vali; Vlad, Mihaela; Frăsineanu, Ecaterina, Pedagogie și
elemente de psihologie școlară pentru examenele de definitivare și obținerea gradului
didactic II, Editura Arves, Craiova, 2004;
5. Neacşu, Ioan; Stoica, Adrian, Ghid general de evaluare și examinare, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1998;
6. Stoica, Alexandru, Ghid de evaluare pentru învățământul primar, 1999.