CJCE „Cauza C-109/04 Karl Robert Kranemann/Land Nordrhein-Westfalen (cerere de

pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Bundesverwaltungsgericht)

„Articolul 48 din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 39 CE) — Libertatea de

circulație a lucrătorilor — Funcționar public care urmează o formare pregătitoare — Formare
efectuată într-un alt stat membru — Rambursarea cheltuielilor de călătorie limitată la partea de
călătorie efectuată afară pe teritoriul naţional"

Concluziile avocatului general M. L. A. Geelhoed, prezentate la 27 ianuarie 2005

Hotărârea Curții (camera întâi) din 17 martie 2005.

Rezumatul Hotărârii
Libera circulație a persoanelor — Lucrători — Tratament egal — Formare pregătitoare pentru
anumite locuri de muncă — Rambursarea cheltuielilor de călătorie limitată la porțiunea de
călătorie efectuată pe teritoriul național — Inadmisibilitate

Articolul 48 din tratat (devenit, după modificare, articolul 39 CE) se opune unei măsuri naționale
care, în cazul în care o persoană a desfășurat, în cadrul unui stagiu de pregătire la un anumit loc
de muncă, o activitate remunerată într-un alt stat decât statul său de origine, acordă dreptul la
rambursarea cheltuielilor sale de călătorie numai în limita sumei aferente părții de călătorie
efectuate pe teritoriul național, cu condiția ca, în cazul în care o astfel de activitate s-ar fi
desfășurat pe teritoriul național, toate cheltuielile de călătorie ar fi fost rambursate.

„HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

17 martie 2005 (1)
„Articolul 48 din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 39 CE) — Libertatea de
circulație a lucrătorilor — Funcționar public care urmează o formare pregătitoare — Formare
efectuată într-un alt stat membru — Rambursarea cheltuielilor de călătorie limitată la partea de
călătorie efectuată afară pe teritoriul naţional"
În cauza C-109/04,CEREREA de pronunțare a unei hotărâri preliminare în temeiul articolului
234 CE din partea Bundesverwaltungsgericht (Germania), formulată prin decizia din 17
decembrie 2003, primită la Curte la 2 martie 2004, în cadrul procedurii Karl Robert Kranemann
împotriva Ținutul Nordrhein-Westfalen.
 CURTEA (cameră întâi),compusă din domnul P. Jann, președinte de cameră, domnul K.
Lenaerts (raportor), doamna N. Colneric, MM. K. Schiemann și E. Levits, judecători,
Avocat general: domnul L. A. Geelhoed,
Grefier: domnul R. Grass,
având în vedere procedura scrisă, având în vedere observațiile prezentate:
– pentru domnul K. R. Kranemann, de el însuși,
– Land Nordrhein-Westfalen, de domnul Statthalter, în calitate de agent;
– pentru Comisia Comunităților Europene, reprezentată de MM. G. Rozet și H. Kreppel, în
calitate de agenți, după audierea concluziilor avocatului general în ședința din 27 ianuarie 2005.

1. Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare vizează interpretarea articolului 48 din Tratatul
CE (devenit, după modificare, articolul 39 CE). Acesta a fost prezentat în cadrul unui recurs
introdus de domnul Kranemann, stagiar în drept care și-a efectuat o parte a stagiului în Regatul
Unit, împotriva refuzului Landului Nordrhein-Westfalen de a-i rambursa cheltuielile de
călătorie ,efectuate în afara teritoriului german pentru a ajunge la locul de stagiu.
Cadrul juridic național
2. Articolul 7 alineatul (4) , al patrulea și al cincilea paragraf din regulamentul privind acordarea
indemnizației de separare (Verordnung über die Gewährung von Trennungsentschädigung,
denumită în continuare „TEVO”) din Land Nordrhein-Westfalen din 29 aprilie 1988, în
redactarea sa din 27 iunie 1994 aplicabilă prezentei cauze (GVBl. NW 1994, p. 444), prevede că
pentru funcționarii supuși concedierii în perioada de probă care sunt repartizați într-un loc la
alegere în străinătate, diurna și indemnizațiile de cazare se calculează exclusiv pe baza tarifelor
aplicabile călătoriilor în serviciu pe teritoriul național. Cheltuielile de călătorie suportate sunt
rambursate numai în limita sumei necesare călătoriei, cu mijloace de transport obișnuite și în
clasa cea mai economică, până la punctul de frontieră german și retur.
3. O regulă similară se aplică, în conformitate cu prevederile combinate ale articolelor 5, paragraful
4, și 7, paragraful 7, din TEVO, indemnizațiilor de călătorie pentru întoarcerea acasă în perioada
stagiului.
Litigiul din acțiunea principală și întrebarea preliminară
4. În cursul formării juridice pregătitoare care trebuie să precedă cel de-al doilea examen de stat în
drept, domnul Kranemann a fost instruit în perioada 1 august - 30 noiembrie 1995, ca funcționar
public revocabil, într-o firmă de avocatură din Londra (Regatul Unit).
5. În această perioadă, el a obținut de la Land Nordrhein-Westfalen, pe lângă remunerația sa de
stagiar, o indemnizație de concediere în valoare de 1686,68 DEM. Solicitarea acestuia de
rambursare a cheltuielilor de călătorie aferente călătoriei dus-întors de la domiciliul său din
 Aachen (Germania) la locul de practică, precum și întoarcerea lui acasă pentru un weekend, n a
fost acceptată doar pentru o sumă de 83,25 DEM, corespunzătoare la diurne pentru o călătorie în
serviciu de câteva zile și o indemnizație de cazare. În schimb, din cauza faptului că TEVO
limitează rambursarea cheltuielilor de călătorie la suma necesară pentru călătoria dus-întors de
acasă la punctul de trecere a frontierei germane, care este orașul, domnul Kranemann nu a fost
rambursat pentru celelalte cheltuieli ale sale de călătorie, pe care se ridică până la 539,60 DEM.
6. Recursul său împotriva acestui refuz de rambursare fiind respins în primă instanță, iar în recurs,
el a introdus o cale de atac în fața Bundesverwaltungsgericht.
7. În decizia sa de trimitere, această instanță observă că jurisprudența Curții nu a clarificat încă dacă
funcționarii supuși concedierii care absolvă formarea juridică pregătitoare („Rechtsreferendare”
sau „stagiari în drept”) intră sub incidența noțiunii de lucrător în sensul articolului 48 din tratat.
8. În plus, această instanță întreabă dacă refuzul de rambursare a cheltuielilor de călătorie legate de
o călătorie efectuată în afara teritoriului național constituie, în sine, un obstacol suficient de
direct în calea liberei circulații a persoanelor și dacă, în caz afirmativ, articolul 48 din tratat
impune, pe lângă rambursarea cheltuielilor de deplasare aferente călătoriei dus și retur la locul de
stagiu în străinătate, asumarea răspunderii pentru costurile unei întoarceri acasă în perioada
stagiului.
9. În sfârșit, instanța de trimitere se întreabă dacă orice ingerință în libera circulație a persoanelor
este justificată de considerente bugetare și dacă astfel de considerații pot conduce la refuzul
stagiarilor, în general, a beneficiului indemnizației de concediere și a rambursării cheltuielilor de
călătorie.
10. În aceste condiții, Bundesverwaltungsgericht a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze
Curții următoarea întrebare preliminară: „O dispoziție de drept intern care conferă unui stagiar
juridic care își finalizează o parte din formarea obligatorie într-un loc de stagiu ales de acesta,
situat într-un alt stat membru, dau dreptul la rambursarea cheltuielilor sale de călătorie numai în
limita sumei aferente părții din călătorie efectuată pe teritoriul național compatibil cu articolul
[48 din tratat]?” ».
Cu privire la întrebarea preliminară
11. Este necesar să se stabilească, cu titlu preliminar, dacă situația unui stagiar juridic care
efectuează o parte din formarea juridică pregătitoare într-un alt stat membru decât statul membru
al cărui resortisant este intră sub incidența articolului 48 din tratat.
12. Potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea de „lucrător”, în sensul articolului 48 din tratat,
are un domeniu de aplicare comunitar și nu trebuie interpretată în mod restrictiv. Un „lucrător”
trebuie considerat a fi orice persoană care desfășoară activități reale și eficiente, excluzând
activități atât de limitate încât acestea par a fi pur marginale și accesorii. Caracteristica raportului
 de muncă este, potrivit acestei jurisprudențe, faptul că o persoană prestează pentru un anumit
timp, în favoarea altuia și sub conducerea acestuia din urmă, servicii în schimbul cărora primește
o remunerație ( în în special, hotărârile din 3 iulie 1986, Lawrie-Blum, 66/85, Rec. 2121, pct. 16
și 17, din 26 februarie 1992, Bernini, C-3/90, Rec. p. I-1071, pct. 14, și din 7 septembrie 2004. ,
Trojani, C-456/02, nepublicată încă în ECR, pct. 15).
13. În ceea ce privește persoanele care efectuează un stagiu de pregătire pregătitoare, Curtea a
reținut că, în cazul în care stagiul de pregătire se desfășoară în condițiile unei activități salariate
reale și efective, faptul că acest stagiu de pregătire poate fi considerat ca pregătire practică legată
de chiar exercitarea profesiei nu poate împiedica aplicarea articolului 48 din tratat (hotărârile
citate mai sus în Hotărârile Lawrie Blum, punctul 19, și Bernini, punctul 15).
14. După cum a constatat Curtea în Hotărârea Schnorbus din 7 decembrie 2000 (C-79/99, Rec. p. I-
10997, punctul 28), formarea juridică pregătitoare prevăzută în Germania constituie formare și o
condiție prealabilă necesară pentru a avea acces la angajare în sistemul judiciar sau în funcția
publică de rang înalt. »
15. „În ceea ce privește activitățile desfășurate de stagiarii juridici, din decizia de trimitere reiese, în
primul rând, că acești stagiari sunt obligați să utilizeze în practică, în cadrul stagiului lor,
cunoștințele dobândite în timpul studiilor și să contribuie astfel, în temeiul îndrumarea tutorelui
lor, la activitățile desfășurate de acesta din urmă și, pe de altă parte, ca stagiarii juridici să
primească, pe parcursul formării lor, remunerație sub formă de indemnizație de subzistență.
16. Spre deosebire de ceea ce susține Landul Nordrhein-Westfalen, un astfel de raport de muncă nu
poate scăpa de domeniul de aplicare al articolului 48 din tratat doar pentru că, în primul rând,
indemnizația plătită stagiarilor ar constitui doar un ajutor care să le permită să își satisfacă
nevoile și că, pe de altă parte, pentru stagiarii care desfășoară un stagiu în afara sectorului public,
acordarea unei astfel de indemnizații de către stat nu putea fi considerată drept contraprestație
pentru serviciile prestate de stagiar.
17. Într-adevăr, dintr-o jurisprudență constantă reiese că nici nivelul limitat al remunerației, nici
originea resurselor pentru acesta din urmă nu pot avea vreo consecință asupra statutului de
lucrător în sensul dreptului comunitar (a se vedea hotărârile din 23 martie 1982, Levin, 53/81,
Rec. 1035, pct. 16; din 31 mai 1989, Bettray, 344/87, Rec. 1621, pct. 16, și Trojani, citată mai
sus, punctul 16).
18. Atâta timp cât stagiarii juridici desfășoară o activitate reală și efectivă în calitate de persoană
salariată, aceștia trebuie, prin urmare, să fie considerați lucrători în sensul articolului 48 din
tratat.
19. Aplicarea articolului 48 din tratat nu poate fi exclusă în temeiul excepției prevăzute la punctul 4
din această dispoziție pentru „posturile în administrația publică”. În măsura în care stagiarul
 desfășoară, ca și în speță, o parte a stagiului său în afara sectorului public, este suficient să
reamintim că noțiunea de „locuri de muncă în administrația publică” nu include locurile de
muncă ale unei persoane fizice sau ale unui persoană juridică de drept privat, indiferent de
sarcinile ce revin salariatului (hotărârea din 31 mai 2001, Comisia/Italia, Rec. C-283/99, Rec. p.
I-4363, pct. 25).
20. În ceea ce privește un stagiar juridic care a părăsit statul său membru de origine pentru a efectua
o parte a stagiului său într-un alt stat membru, situația sa nu poate scăpa de domeniul de aplicare
al tratatului nici ca pur intern unui stat membru.
21. Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se considere că un stagiar legal care este resortisant
al unui stat membru care desfășoară o parte a stagiului său într-un alt stat membru prin
desfășurarea unei activități reale și efective în calitate de persoană salariată este un lucrător în
cadrul sensul articolului 48 din tratat.
22. În continuare, trebuie să se examineze dacă normele referitoare la rambursarea cheltuielilor de
deplasare, astfel cum sunt aplicabile în acțiunea principală, constituie un obstacol în calea
dreptului la libera circulație pe care articolul 48 din tratat îl conferă lucrătorilor.

Despre obstacolul în calea liberei circulații a lucrătorilor

23. Trebuie de menționat faptul că, prin supunerea rambursării costurilor suportate de un stagiar
legal care efectuează o parte a stagiului în afara Germaniei la tarifele aplicabile călătoriilor
oficiale pe teritoriul național, articolul 7 din TEVO exclude rambursarea cheltuielilor de călătorie
suportate de un astfel de intern în afara teritoriului german.
24. Rezultă că, deși stagiarii care își desfășoară stagiul la un loc de muncă situat pe teritoriul german
au dreptul la rambursarea tuturor cheltuielilor lor de călătorie, indiferent de distanța dintre
domiciliul lor și locul stagiului, cei care au ales să efectueze stagiul. o parte a stagiului lor într-un
alt stat membru trebuie să suporte partea din costurile de călătorie corespunzătoare călătoriei
efectuate în afara teritoriului german.
25. În această privință, trebuie subliniat că Curtea a considerat în mai multe rânduri că dispozițiile
tratatului referitoare la libera circulație a persoanelor sunt destinate să faciliteze, pentru
resortisanții comunitari, exercitarea activităților profesionale de orice natură în pe întreg
teritoriul Comunității și se opun măsurilor care ar putea dezavantaja acești resortisanți atunci
când doresc să desfășoare o activitate economică pe teritoriul altui stat membru (hotărârile din 7
iulie 1988, Wolf și alții, 154/87 și 155/87, Rec. p. 3897, pct. 13; din 15 decembrie 1995,
Bosman, C-415/93, Rec. p. I-4921, pct. 94; din 26 ianuarie 1999, Terhoeve, C-18/95, Rec. . p. I-
345, pct. 37, și din 27 ianuarie 2000, Graf, C-190/98, Rec. p. I-493, pct. 21).
26. Dispozițiile naționale care împiedică sau descurajează un lucrător care este resortisant al unui
stat membru să părăsească statul său de origine pentru a-și exercita dreptul la liberă circulație
constituie, prin urmare, obstacole în calea acestei libertăți, chiar dacă se aplică independent de
naționalitatea lucrătorilor în cauză (hotărârile citate anterior Bosman, punctul 96; Hotărârile
Terhoeve, punctul 39, și Graf, punctul 23; hotărârile din 30 septembrie 2003, Köbler, C-224/01,
Rec. I-10239, punctul 74, și din 2 octombrie 2003, Van Lent, C-232/01, Rec. I-11525, pct. 16).
27. Rezultă că, în cazul în care un stat membru prevede un sistem de acces la anumite locuri de
muncă bazat pe o perioadă de pregătire, în care stagiarii desfășoară o activitate reală și efectivă
în calitate de persoană salariată și dacă, de asemenea, permite unui stagiar să desfășoare acest
stagiu într-un alt stat membru, acesta trebuie să se asigure că modalitățile de organizare a
acestuia nu creează un obstacol în calea libertăților fundamentale garantate de tratat.
28. Cu toate acestea, în măsura în care o legislație națională precum TEVO impune stagiarilor care
își desfășoară stagiul într-un alt stat membru să suporte costurile de călătorie aferente călătoriilor
efectuate în afara teritoriului național, inclusiv cele legate de întoarcerea acasă în timpul
perioadei de stagiu, un stagiar care efectuează stagiul său într-un alt stat membru se află într-o
situație mai puțin favorabilă decât dacă l-ar fi efectuat în statul său membru de origine, întrucât
într-un astfel de caz ar fi beneficiat de rambursarea cheltuielilor sale de călătorie.
29. Deci, o astfel de reglementare creează un obstacol financiar care poate descuraja stagiarii
juridici, în special cei cu resurse financiare limitate, de a face un stagiu într-un alt stat membru,
indiferent dacă decizia de a efectua un astfel de stagiu este în general inspirată, întrucât Land
Nordrhein-Westfalen observă, din motive specifice specializării stagiarului sau din motive
personale, precum intenția de a dobândi experiență într-o altă cultură juridică.
30. În consecință, o măsură precum cea cuprinsă la articolul 7 din TEVO este de natură să împiedice
libera circulație a lucrătorilor, care este, în principiu, interzisă de articolul 48 din tratat.
31. Instanța de trimitere întreabă totuși dacă un astfel de obstacol poate fi justificat de considerente
bugetare.
32. Potrivit domnului Kranemann, refuzul de a rambursa cheltuielile de deplasare numai pentru
stagiarii care și-au desfășurat stagiul în străinătate nu poate fi justificat prin considerente
bugetare dacă se dovedește că aceste cheltuieli nu sunt neapărat mai mari decât cele pe care le
pot suporta stagiarii care au ales o locație de stagiu în Germania. Considerațiile bugetare ar putea
duce cel mult la limitarea sumei rambursabile.
33. Trebuie subliniat, în această privință, că o măsură care împiedică libera circulație a lucrătorilor
nu poate fi admisă decât dacă urmărește un obiectiv legitim compatibil cu tratatul și este
justificată de motive imperative de interes general.
34. Dar este totuși necesar, într-un astfel de caz, ca aplicarea unei astfel de măsuri să fie adecvată
pentru a garanta realizarea obiectivului în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru
atingerea acestui obiectiv (a se vedea, în special, hotărârea din 31 martie 1993, Kraus, C-19/92,
Rec. p. I-1663, punctul 32, precum și Hotărârile Bosman, punctul 104, menționate anterior, și
Köbler, punctul 77).
Din jurisprudență constantă reiese că motive de natură pur economică nu pot constitui motive
imperative de interes general care să justifice o restrângere a unei libertăți fundamentale
garantată de tratat (hotărârile din 26 aprilie 1988, Bond van Adverteerders și alții). , 352/85, Rec.
2085, pct. 34; din 25 iulie 1991, Collectieve Antennevoorziening Gouda, C-288/89, Rec. I-4007,
pct. 11; din 5 iunie 1997, SETTG, C-398/95, Rec. I-4007, pct. 3091, pct. 23, din 6 iunie 2000,
Verkooijen, C-35/98, Rec. p. I-4071, pct. 48, și din 16 ianuarie 2003, Comisia/Italia, C-388/01,
Rec. p. I-721, pct. 22) .
35. În orice caz, după cum au subliniat domnul Kranemann și Comisia Comunităților Europene, nu
se poate exclude ca, în anumite cazuri, costurile legate de o călătorie efectuată pe teritoriul
german să fie mai mari decât cele legate de o călătorie spre alt stat membru.
36. Deci, rezultă că articolul 48 din tratat se opune unei măsuri naționale care, în cazul unei persoane
care a desfășurat, în cadrul unui stagiu pregătitor, o activitate salariată reală și efectivă într-un
Statul membru, altul decât statul său membru de origine, acordă dreptul la rambursarea
cheltuielilor sale de călătorie numai până la limita sumei aferente porțiunii de călătorie efectuate
pe teritoriul național, cu condiția ca, în cazul în care o astfel de activitate ar fi fost desfășurată pe
teritoriul național. teritoriul, toate cheltuielile de călătorie ar fi fost rambursate.
Cu privire la costuri
37. Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru depunerea observațiilor la Curte, altele
decât cele ale părților menționate, nu pot fi rambursate.
38. Articolul 48 din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 39 CE) se opune unei măsuri
naționale care, în cazul unei persoane care, în cursul unei perioade pregătitoare, a desfășurat o
activitate profesională salarizată și efectivă într-un alt stat membru decât statul său membru de
origine, acordă dreptul la rambursarea cheltuielilor sale de călătorie numai în limita cuantumului
aferent traseului parcurs pe teritoriul național, cu condiția că dacă o astfel de activitate s-ar
desfășura pe terotoriu national, toate cheltuielile de călătorie s-ar ranbursa.