Sunteți pe pagina 1din 4

Aprobată_______________

Director Istrati Viorica

FISA POSTULUI CONDUCĂTOR MUZICAL

Descrierea funcţiei
Scopul general al funcţiei:
Dezvoltarea capacităților muzical-ritmice și a potenţialului creativ al copiilor cu vârste între 2/3
şi 7 ani în baza documentelor de politici educaţionale în domeniul educaţiei timpurii,
respectând dreptul la educaţie tuturor copiilor, în vederea integrării în societate şi activitatea
şcolară.
Sarcinile de bază:
1. Implementează în activitatea sa documentele de politici educaţionale ce reflectă concepţia
pedagogică a educaţiei copilului de vârstă timpurie.
2. Realizează procesul educaţional cu copiii, specific educației muzicale, urmărind obiectivele
curriculare şi performarea Standardelor de învăţare şi dezvoltare a copiilor.
3. Creează mediul educaţional favorabil dezvoltării copiilor.
4. Asigură protecţia copiilor faţă de orice formă de violenţă.
5. Stabileşte parteneriat instituţional cu familia şi cu personalul didactic şi interinstituţional cu
alţi agenţi educaţionali din comunitate: grădiniţe, şcoli, colegii, universităţi, instituţii ştiinţifice,
edituri, organizaţii etc.
6. Contribuie la autoformarea şi formarea sa profesională.
Obligaţiile de serviciu:
1. Implementează în practică prevederile documentelor de politici educaţionale ce reflectă
concepţia pedagogică a educaţiei copilului de vârstă timpurie.
a) studiază şi implemetează recomandările Curriculum-ului educaţiei copiilor de vârstă
timpurie şi preşcolară (1-7 ani) în RM, Standardelor de dezvoltare a copiilor de 1-7 ani,
Standardelor profesionale şi alte documente de politici educaţionale în domeniul educaţiei
timpuri avizate de MECC;
b) studiază şi implementează în practica educaţională rezultatele cercetărilor ştiinţifice din
domeniul educaţiei muzicale, în special, a celei din domeniul educației timpurii în general;
c) planifică şi realizează activitatea educaţională domeniul de dezvoltare Arte (dimensiunea
Educația muzicală) prin intermediul activităților muzicale specifice, abordînd integrat obiective
și din alte arii curriculare în
interdependenţă cu educatorii și alți specialişti din instituție;
d) efectuează evaluarea didactică a copiilor la domeniul de dezvoltare Arte, dimensiunea
Educația muzicală
e) monitorizează şi analizează performanţele copiilor conform Standardelor de învăţare şi
dezvoltare pentru copilul de la naştere până la 7 ani.
2. Realizează procesul educaţional cu copiii, specific educației muzicale,
urmărind obiectivele curriculare şi performarea Standardelor de învăţare şi dezvoltare a
copiilor.
a) planifică şi organizează activităţi de muzică conform orarului stabilit, prin elaborarea
planurilor de activitate de lungă şi scurtă durată în conformitate cu rezultatele evaluării iniţiale
şi formative;
b) elaborează împreună cu educatorii scenarii pentru distracții, sărbători, dramatizări,
concursuri, etc.;
c) organizează activităţi de muzică, distracții, sărbători, dramatizări, concursuri și lucrul
individual cu copiii în conformitate cu orarul stabilit de activitate și cu programul zilnic al
grupelor, respectând nevoile şi interesele copiilor;
d) adaptează diverse metode de predare, învăţare şi evaluare, dar și materiale instructive pentru
a satisface nevoile şi interesele copiilor;
e) coordonează activitatea cu educatorii și părinții/îngrijitorii privitor la însuşirea repertoriului
muzical, jocurilor, dansurilor, confecţionarea costumaţiei pentru spectacole, distracţii şi
sărbători;
f) asigură acompaniament muzical la organizarea gimnasticii de înviorare, a activităţilor de
educaţie fizică, a sărbătorilor şi distracţiilor sportive;
3. Creează mediul educaţional favorabil dezvoltării copiilor.
a) creează şi asigură în sala de muzică un mediu de învăţare (fizic şi emoţional) adecvat
cerinţelor psihopedagogice şi sanitare, nevoilor şi intereselor copiilor;
b) elaborează şi pregăteşte materiale didactice pentru realizarea educaţiei muzicale a copiilor;
c) pregăteşte și realizează în comun cu educatorii decorul sălii pentru diverse sărbători şi
distracţii.
4. Asigură protecţia copiilor faţă de orice formă de violenţă.
a) comunică imediat directorului sau coordonatorului din instituţie despre orice caz suspect sau
confirmat de abuz, neglijare, exploatare sau trafic alcopilului din partea adulţilor;
b) intervine pentru a stopa cazurile de abuz şi neglijare a copilului şi/sau solicită ajutor în cazul
în care nu poate interveni de sine stătător,
c) asigură protecţia datelor cu caracter personal al copiilor şi părinţilor/îngrijitorilor;
d) creează condiţii de asigurare a securităţii spaţiului fizic din sala de muzică conform
cerinţelor sanitaro-epidemiologice şi a Instrucţiunii privind ocrotirea vieţii şi sănătăţii copiilor,
de prevenire a abuzului şi neglijării faţă de copii în instituţia de învăţământ.
5. Stabileşte parteneriat instituţional cu familia şi cu personalul didactic şi
interinstituţional cu alţi agenţi educaţionali din comunitate: grădiniţe,
şcoli, colegii, universităţi, instituţii ştiinţifice, edituri, organizaţii etc.
a) organizează lucrul cu părinţii/îngrijitorii la realizarea educației muzicale a copiilor, comunică
cu familia şi încurajează participarea părinţilor la activitățile muzicale și distractive ale
instituției;
b) informează şi consultă părinţii/îngrijitorii şi educatorii în problemele educaţiei muzicale a
copiilor şi oferă sugestii de dezvoltare a potenţialului muzical-ritmic la copii.
6. Contribuie la autoformarea şi formarea sa profesională.
a) se autoevaluează în baza Standardelor profesionale naționale pentru
cadrele didactice din instituțiile de educație timpurie;
b) se autoinstruieşte şi consultă periodic materiale de specialitate, participă la lucrările
consiliilor pedagogice, a reuniunilor metodice, a consultaţiilor, seminariilor etc. în scopul
îmbunătăţirii competenţelor sale profesionale;
c) participă periodic la cursuri de formare continuă în domeniile profesionale
specifice educaţiei timpurii.
Responsabilităţile:
- răspunde de executarea atribuţiilor sale de serviciu în strictă conformitate cu legislaţia în
vigoare şi a Statutul instituţiei preşcolare, Regulamentului intern al instituţiei;
- răspunde pentru viaţa şi sănătatea copiilor în timpul interacţiunii cu ei;
- răspunde de respectarea drepturilor copiilor şi de aplicarea Procedurii de organizare
instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiei de învăţământ în cazurile de abuz,
neglijare, exploatare, trafic al copilului;
- respectă strict cerinţele Instrucţiunii despre ocrotirea vieţii şi sănătăţii copiilor;
- este obligat să participe la şedinţele Consiliului pedagogic;
- răspunde de elaborarea calitativă şi prezentarea la timp a rapoartelor de evaluare a copiilor şi
autoevaluare; a dărilor de seamă despre activitatea sa cu copiii şi părinţii;
- este responsabil de utilizarea judicioasă a materialelor, inventarului şi instrumentelor
muzicale, a resurselor energetice;
- este obligat să păstreze datele cu caracter personal ale copiilor, părinților/îngrijitorilor,
colaboratorilor/colegilor şi să apere drepturile copiilor în cazul încălcării acestora de către
oricine, inclusiv părinţi/îngrijitori;
- răspunde de sporirea competenţei sale profesionale.
Împuterniciri:
- ia decizii cu privire la modul de organizare şi derulare a activităţilor de muzică şi
extracurriculare la domeniul de dezvoltare Arte – dimensiunea Educația muzicală, în
conformitate cu recomandările metodologice;
- propune modalităţi de perfecţionare a procesului educaţional în instituţie, de perfecţionare şi
atestare a personalului didactic;
- solicita, la dorinţă, şi acordarea unui grad didactic.
Cui îi raportează titularul funcţiei: conducătorul muzical raportează directorului şi
metodistului instituţiei.
Cine îi raportează titularului funcţiei: -.
Cine îl substituie: personal didactic: educator
Pe cine îl substituie: conducătorul muzical, în caz de necesitate, substituie personalul didactic:
educatorul, directorul instituţiei.
Relaţiile de colaborare:
internă cu:
- directorul şi metodistul instituţiei;
- personalul didactic şi personalul nedidactic din instituţie;
- membrii Consiliului de administraţie;
- comitetul de părinţi.
externă cu:
- instituţii de învăţământ de nivel local, republican şi internaţional;
- personal didactic ale altor instituţii de învăţămînt;
- cu instituţii culturale;
- cu organizaţii şi instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale din ţară şi de peste hotare.
Condiţiile de muncă:
- regim de muncă: 5 ore zilnic
- program de muncă: 5 zile în săptămînă;
- zi de odihnă : simbătă şi duminică ;
- durata concediului de odihnă : 42 zile calendaristice;
- are toate drepturile stipulate în Codul Muncii al RM şi Regulamentul intern.
Cerinţele funcţiei faţă de persoană
Studii:
- superioare, de licenţă, medii speciale în domeniul educaţiei muzicale, avantaj servesc studii de
master;
- curs de instruire în psihopedagogia educaţiei timpurii;
- curs de instruire igienică la compartimentul „Sănătatea copiilor şi tinerilor”;
- cursuri de formare continuă;
- grad didactic.
Experienţă profesională:
- debutant, avantaj serveşte experienţa de minim 3 ani de activitate în domeniul educaţiei
preşcolare;
- avantaj serveşte gradul didactic.
Cerinţe specifice:
- fără antecedente penale.
Cunoştinţe:
- cunoaşterea limbii de stat;
- cunoaşterea Statutului şi Regulamentului intern al instituţiei, IOVSC, a instrucţiunilor din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, din domeniul securităţii anti-incendiare şi protecţiei
civile, din domeniul sanitaroepidimiologic, a Procedurii de organizare instituţională şi de
intervenţie a lucrătorilor instituţiei de învăţământ în cazurile de abuz, neglijare, exploatare,
trafic al copilului şi a altor acte legislative şi normative;
- mânuirea instrumentelor muzicale şi a mijloacelor audio-vizuale;
- cunoştinţe de operare la computer: Word, Excel, Power Point, Internet;
- cunoştinţe de mânuire a echipamentului din dotare: computer, xerox, proiector
etc.
Abilităţi: de planificare şi organizare a procesului educaţional în diferite grupe de vîrstă, ţinînd
cont de particularităţile de vîrstă şi individuale ale copiilor; de lucru cu copiii şi adulţii; de lucru
cu informaţia; de analiză şi sinteză; de lucru în echipă; de argumentare; de elaborare a
documentelor; de prezentare, instruire/autoinstruire; de motivare şi mobilizare de sine şi a
copiilor; de soluţionare de probleme şi aplanare de conflicte; de comunicare eficientă.
Atitudini/comportamente: deţine competente profesionale ce corespund cu Standardele
profesionale pentru cadrele didactice din educaţia timpurie; respect şi consideraţiune în
relaţiile cu copiii, părinţii/reprezentanţii legali ai acestora, empatie, obiectivitate, loialitate,
diplomaţie, creativitate, gândire critică, sensibilitate, disciplină, responsabilitate, rezistenţă la
efort şi stres, spirit de iniţiativă, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă, are o ţinută
morală demnă, un comportament corect în relaţiile de serviciu pentru asigurarea unui
climat sănătos de muncă, ordine şi disciplină.

ÎNTOCMITĂ de:
Nume, prenume______Istrati Viorica_____
Funcţia publică de conducere___director grădiniță____
Semnătura______________________________________
Data întocmirii__________________________________

Luat la cunostinta de catre titularul functiei


Nume, prenume___________________________________
Semnatura______________________________________

S-ar putea să vă placă și