MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE ”ALEXANDRU CEL BUN”

REFERAT

TEMA:PROIECTAREA OPERAȚIILOR ACTIVITATE ÎNCADRUL

PROCESULUI DE LUARE A DECIZIEI.

ELABORAT: căpitan Vasile CATIȘOV

Chişinău
2021
1
 Cuprins
1.Întroducere.........................................................................................................................................3
2. Procesului de luare a deciziei...........................................................................................................4
2.1. Iniţierea acţiunilor cu caracter preliminar.....................................................................................5
2.2. Recunoaşterile şi acţiunile de cercetare......................................................................................5
2.3. Planificarea..................................................... ..............................................................................6
2.4. Iniţierea planificării.....................................................................................................................8
2.5.Orientarea personalului implicat în planificarea operaţiei...........................................................8
2.6.Elaborarea concepţieioperaţiei.....................................................................................................8
3.1. Analiza situaţiei............................................................................................................................8
3.2. Elaborarea planului şi a ordinului de operaţii ...........................................................................9
3.3. Revederea planului de operaţii.....................................................................................................9
4. Concluzii………………………………………………………………………………………....10
5. Bibliografie.....................................................................................................................................11

2
 ÎNTRODUCERE
Natura războiului modern impune planificarea şi lupta în toate mediile, într-un sistem de
conducere şi coordonare unic. Pentru ca grupările de forţe întrunite să obţină victoria, acestea trebuie
să aibă un cadru de planificare şi de execuţie comun, simplu, capabil să sincronizeze
acţiunileentităţilor din cadrul fiecărei categorii de forţe, în proceduri standard multifuncţionale de
operare.Procesul de planificare este continuu şi începe din momentul primirii misiunii.
Comandantul determină, în primul rînd, cadrul misiunii şi dezvoltă modul de lucru al statului
major pentru pregătirea acţiunilor prevăzute şi documentele ce trebuie întocmite.
Etapa de elaborare sau dezvoltare a concepţiei constituie un demers extrem de laborios, menit să
fundamenteze analiza variantei de acţiune considerată a avea cel mai înalt grad de fezabilitate şi să
ordoneze reacţia componentelor terestre, aeriene, navale şi a celorlalte componente ale forţelor armate
participante la acţiunea militară, în vederea sprijinului reciproc şi a realizării efortului comun în toate
mediile, inclusiv cel electronic.

3
 PARTEA DE BAZĂ
Procesului de luare a deciziei
Această secvenţă are trei componente distincte: recomandările statului major, făcute în cadrul
şedinţei de luare a deciziei, decizia comandantului privind cursul de acţiune, emiterea ghidului final de
planificare.
După analiza şi compararea cursurilor de acţiune, statul major identifică şi recomandă cursul
care satisface cel mai bine cerinţele impuse. Şeful compartimentului operaţii va centraliza estimările
şi recomandările tuturor compartimentelor din statul major, astfel încât propunerile sale să
reprezinte poziţia întregului stat major.
Dacă statul major nu poate ajunge la o concluzie privind selectarea unui curs de acţiune, şeful
de stat major decide care curs va fi recomandat comandantului spre aprobare.
După parcurgerea acestor activităţi, se desfăşoară şedinţa de luare a deciziei, în prezenţa
comandantului, după următorul algoritm (model):
- prezentarea situaţiei şi intenţiei eşalonului superior – şeful de stat major;
- prezentarea cursului cel mai probabil al inamicului – şeful S2;
- precizarea ultimelor actualizări privind pregătirea informativă a câmpului de luptă - şeful S2;
- cursurile de acţiune propuse: - şeful S3;
- rezultatele estimărilor;
- incertitudini;
- rezultatele jocului de război;
- avantaje şi dezavantaje;
- cursul de acţiune recomandat.
Comandantul alege cursul de acţiune pe care îl consideră cel mai potrivit pentru
îndeplinirea misiunii încredinţate, poate face recomandările necesare îmbunătăţirii unuia dintre
cursuri sau poate refuza variantele prezentate, urmând ca statul major să reia procesul de
dezvoltare a cursurilor de acţiune.
În situaţia precizării unor recomandări la unul dinre cursuri, statul major va relua procesul de
analiză al acestuia (va desfăşura jocul de război pentru varianta modificată).
Decizia comandantului va ţine cont de recomandările statului major prezentate şi va conţine
două elemente distincte: primul – referitor la selectarea unui curs de acţiune, iar al doilea, va formula
concepţia proprie privind desfăşurarea operaţiei, identificându-se cu ea şi motivând subordonaţii în
executarea acesteia.
Concepţia operaţiei (concepţia comandantului) - conţine elementele necesare subparagrafului
(a) – “Concepţia operaţiei” din punctul 3 al Ordinului de operaţie (EXECUŢIA); concepţia
comandantului prezintă clar şi concis scopul eşalonului superior, enunţul misiunii, intenţiile sale,
schema de executare a manevrei, sprijinul de foc şi gradul acceptat de risc; concepţia comandantului
4
va avea aceeaşi formă ca şi recomandarea statului major, cu deosebirea că el va indica subunităţile ce
vor fi angajate în luptă; efortul principal prezentat în schema de executare a manevrei este decisiv şi
afectează întreaga planificare; concepţia comandantului va furniza cel puţin informaţiile necesare
pentru elaborarea ulterioară a planului şi a Ordinului de operaţie.
Comandantul poate oferi statului major mai multe direcţii de acţiune referitoare la concepţia şi
decizia sa; îndrumarea sa depinde de nivelul de experienţă al statului major şi cât de bine îl cunoaşte pe
comandant personalul acestuia; indicaţiile suplimentare îmbunătăţesc activitatea statului major pentru
planificarea acţiunilor şi elaborarea ordinelor; comandantul poate include o schemă de executare a
manevrei, a planului de sprijin cu foc şi sprijin de servicii; comandantul subliniază toate sarcinile care
trebuie duse la îndeplinire; el stabileşte unităţile (subunităţile) care vor fi angajate şi responsabilităţile
de comandă care nu pot fi delegate.
Iniţierea acţiunilor cu caracter preliminar
În vederea folosirii cât mai eficiente a timpului, deplasările iniţiale pot începe în orice fază a
procesului de planificare. Dacă timpul la dispoziţie este scurt şi este necesară efectuarea unor deplasări
pe distanţe lungi, comandantul poate hotărî începerea acestora mai din timp, sub comanda locţiitorului
său, sau a şefului de stat major. În măsura în care situaţia concretă permite, gruparea de angajare se va
deplasa pe timp de lumină.
Recunoaşterile şi acţiunile de cercetare
Acţiunile de cercetare trebuie planificate cu grijă, în scopul obţinerii rapide a datelor şi
informaţiilor despre inamic şi teren necesare comandantului pentru elaborarea planului. Cercetarea se
organizează şi execută pentru a se confirma, ajusta sau infirma elementele componente ale planului
iniţial. Dacă are timp la dispoziţie, comandantul execută o scurtă recunoaştere înainte de elaborarea
planului iniţial. Cercetarea trebuie să se desfăşoare neîntrerupt datorită situaţiilor des schimbătoare de
pe câmpul de luptă. Un plan iniţial bine elaborat, facilitează executarea cercetării.

Planul executării cercetării, recunoaşterilor şi a supravegherii (ca parte a planului de obţinere a

informaţiilor), precum şi măsurile stabilite pentru combaterea cercetării inamicului, trebuie
îmbunătăţite şi actualizate pe timpul executării operaţiei. Planul implică nu numai recunoaşterile
executate de comandant ci şi acţiunile companiei de cercetare precum şi ala subunităţilor de
cercetare de armă, patrulelor şi ale posturilor de observare ale tuturor unităţilor din organica brigăzii.
Timpul şi forţele la dispoziţie determină modul în care cercetarea este organizată şi executată.

Planul cercetării poate fi emis sub forma unui ordin parţial. El include următoarele elemente:
a) forţele destinate pentru executarea cercetării;
b) datele şi informaţiile cu caracter prioritar ce trebuie obţinute;
c) itinerarele de deplasare şi elementele de cercetare;
d) modul de acţiune la obiectiv;
5
 e) instrucţiuni speciale pentru cercetaşi;
f) sarcinile deosebite, cu caracter special;
g) echipamentul special necesar (de protecţie şi detecţie NBC, mijloace radio);
h) variantele de acţiune pentru situaţii neprevăzute;
i) modul de continuare a supravegherii după executarea cercetării;
j) sprijinul cu foc asigurat elementelor de cercetare pe timpul executării operaţiei;
k) modul de realizare a legăturilor radio (reţele, puncte de retranslaţie);
l) măsuri de siguranţă.
Comandantul continuă să elaboreze estimările şi în timpul executării recunoaşterilor. Dacă este
posibil, el este însoţit la recunoaşteri de ofiţeri din statul major şi comandanţii de batalioane şi
companii independente. Ulterior, el specifică fiecărui subordonat modalitatea prin care aceştia vor
colecta informaţiile pe care el nu le poate obţine personal.
Comandanţii de unităţi (subunităţi) şi statul major desfăşoară recunoaşterile proprii. La
încheierea acestora comandantul brigăzii se întâlneşte din nou cu personalul participant la recunoaşteri,
va primi informaţiile obţinute de acesta şi îşi modifică în mod corespunzător concepţia. Dacă este
necesar, pe baza informaţiilor obţinute în urma executării cercetării şi a recunoaşterilor, comandantul
brigăzii poate desfăşura un nou joc de război.
Planificarea, ca atribut al conducerii acţiunilor militare în general, indiferent de eşalon,
considerând-o permanent în relaţie biunivocă cu prevederea, reprezintă totalitatea măsurilor şi a
acţiunilordesfăşurate de către un comandament pentru stabilirea modului optim de întrebuinţare a
forţelorşi mijloacelor, a acţiunii militare strategice de ansamblu, pentru atingerea succesivă a
scopurilor şi obiectivelor propuse.
Pentru pregătirea unei acţiuni militare întrunite, comandamentele, prin structurile modulare din
compunerea lor, planifică acţiunea militară, organizează şi coordonează acţiunileforţelor subordonate
şi execută controlul îndeplinirii planului de acţiune de către subordonaţi.
Procesul de planificare a acţiunilor reprezintă acea activitate a comandantului şi a statului
major prin care se determină concepţia de întrebuinţarea forţelorşi mijloacelor aflate la dispoziţie în
cadrul unor acţiuni militare viitoare, probabile.
Planificarea operaţiei este deliberată, atunci cînd misiunile sunt deduse de comandant, sau de
executare, atunci cînd misiunile sunt ordonate comandantului. Planificarea deliberată se poate
transforma în planificare de executare, în situaţia în care misiunea dedusă de comandant a fost
aprobată de eşalonul superior.
Planificarea acţiunii se execută fie în condiţiile în care se beneficiază de suficient timp la
dispoziţie, fie în condiţiileiminenţei începerii unui conflict. Uneori, procesul se poate desfăşura chiar

6
pe timpul conflictului, situaţie în care, de obicei, va fi afectat de informaţii incomplete, timp scurt şi
resurse insuficiente la dispoziţie.
Indiferent de situaţie, planificarea are şi rolul de a optimiza şi a ordona logic etapele analitice
ale procesului de luare a deciziei.
Scopul planificării constă în crearea condiţiilor concrete pentru îndeplinirea ordinului de
acţiune.
Planificarea este destinată să genereze o acţiune militară pentru îndeplinirea misiunii.
În funcţie de natura acţiuniişi scopurile propuse, planificarea se poate executa succesiv, pe
eşaloane ierarhice, sau simultan, la nivel strategic, operativ şi tactic. Avantajele planificării simultane
sunt următoarele:
a) scurtează timpul necesar însuşirii misiunii şi analizei situaţiei;
b) permite actualizarea permanentă a elementelor de analiză prin urmărirea simultană a
evoluţieisituaţiei;
c) permite cumularea şi coordonarea sistemului de informaţiişi simplifică schimbul reciproc
de date.
Obiectivele urmărite pe timpul planificării constau în:
a) îndeplinirea ordinului primit;
b) uniformizarea activităţii comandamentelor operaţionale întrunite pentru îndeplinirea
cerinţelor rezultate din ordinul de operaţiişi stabilirea misiunilor la structurile subordonate;
c) standardizarea procesului pentru toate tipurile de forţe;
d) valorificarea gândirii creative a statelor majore şi a altor procese de analiză asociate;
e) asigurarea posibilităţilor de evaluare a rezultatului final.
Procesul de planificare a operaţiei întrunite cuprinde următoarele etape:
a) iniţierea procesului de planificare a operaţiei întrunite;
b) orientarea personalului implicat în procesul de planificare;
c) elaborarea concepţieioperaţiei întrunite;
d) elaborarea planului operaţiei întrunite;
e) revederea planului.
Desfăşurarea coerentă a procesului de planificare porneşte de la înţelegerea clară a
următoarelor elemente fundamentale:
a) centrul de greutate al forţei;
b) punctele decisive;
c) abordările directe şi indirecte ale inamicului;
d) punctele critice probabile ale acţiunii;
e) secvenţeleacţiuniişi succesiunea acestora;
f) manevrele;

7
 g) ritmul;
h) dispersarea prin manevre;
i) reconcentrarea forţelor sau efortului.
Planificarea operaţiilor întrunite cuprinde următorii paşi: iniţierea planificării; orientarea
personalului implicat în planificare; elaborarea concepţiei; elaborarea planului de operaţiişi revederea
planului de operaţii.
Iniţierea planificării este primul pas al procesului de planificare şi are la bază ordinul
primit de la eşalonul superior sau misiunea dedusă de comandant. În cazul planificării deliberate
comandantul va informa eşalonul superior despre procedura iniţiată, îi transmite principalele
coordonate ale planului de operaţii, iar după obţinerea aprobării acestuia trece la execuţia propriu-zisă
a misiunii (în situaţiiexcepţionale trecerea la îndeplinirea misiunii se face la ordinul comandantului).
Pentru declanşarea procesului de planificare a operaţiei, comandantul execută analiza
misiunii primite sau aprofundarea celei deduse şistabileşte problemele principale ale planificării.
Analizîndu-şi misiunea, comandantul trebuie să înţeleagăintenţiaşiconcepţia luptei
eşalonului superior, să identifice locul şi rolul grupării de forţe întrunite, în cadrul operaţieieşalonului
superior, misiunea şi scopul operaţiei; concluziile vor reprezenta modul de acţiune recomandat statului
major în vederea elaborării “Concepţiei “.
Orientarea personalului implicat în planificarea operaţiei este pasul doi al procesului
de planificare. Această activitate este responsabilitatea comandantului şi, în situaţii deosebite, pe baza
indicaţiilor acestuia, se poate desfăşura de către locţiitor sau şeful de stat major.
Din ordinul de operaţii primit se prezintă: situaţia de ansamblu şi evaluarea acesteia în raport
cu ”unitatea“ proprie; intenţiaşi elementele de bază ale concepţieieşalonului care a emis ordinul şi
îndrumarea pentru planificare.
Elaborarea concepţieioperaţiei reprezintă pasul trei şi decisiv al procesului de planificare
şi se materializeazăîn urma deciziei comandantului.
Elaborarea concepţieioperaţiei se desfăşoară pe baza îndrumării comandantului pentru
planificare şi cuprinde următoarele activităţi: analiza situaţiei; elaborarea cursurilor de acţiune; analiza
cursurilor de acţiune; compararea cursurilor de acţiune; alegerea cursului optim de acţiuneşi elaborarea
concepţieioperaţiei.
Analiza situaţiei.
Prima etapă a procesului deestimare o constituie analiza situaţiei folosind factorii MIFT-TC
(Misiune, Inamic, Forţe proprii, Teren, Timp, Civili) pentru a determina influenţa acestora asupra
cursurilor acţiunii posibile. După finalizarea analizei şi centralizarea estimărilor, statul major este în
măsură să elaboreze variante posibile de cursuri ale acţiunilor.
Analiza situaţiei include următoarele: analiza geografică a zonei de operaţii, stării vremii
şiinfluenţa lor asupra acţiunilor militare; analiza inamicului; analiza forţelor proprii.

8
 Elaborarea planului şi a ordinului de operaţii presupune detalierea “Concepţieioperaţiei” şi
constă în desfăşurarea următoarelor activităţi: planificarea operaţiei; planificarea sprijinului logistic;
planificarea sprijinului operaţiilorşiprotecţiei trupelor.
Planificarea operaţiei constă în:
a) repartiţia marilor unităţişiunităţi din subordine şi a celor primite ca întărire pe diferite
elemente ale dispozitivului de operaţii ale grupării de forţeşi precizarea misiunilor acestora;
b) planificarea modului de realizare a dispozitivului de operaţii;
c) planificarea manevrei pe timpul desfăşurăriioperaţiei;
d) planificarea modului de întrebuinţare a forţelor în timp şispaţiu.
Revederea planului de operaţii este al cincilea pas al procesului de planificare şi constă în
analiza efectuată de şefii de compartimente, sub conducerea şefului de stat major în scopul actualizării
acestuia, periodic, în funcţie de evoluţiasituaţieişi datelor obţinute de statul major de la sursele proprii,
organele militare teritoriale şi cele ale administraţiei publice locale, precum şi de la eşalonul superior şi
vecini.
Periodicitatea revederii planului de acţiune este determinată de mărimea eşalonului care
execută planificarea şi de frecvenţa schimbărilor în situaţii operative.

9
 CONCLUZII
În decursul istoriei, evoluţia fenomenului militar pe plan mondial, tinde către o conjugare a
eforturilor tuturor categoriilor de forţe ale armatei în scopul realizării obiectivelor statelor implicate în
diverse conflicte. Forţele terestre, aeriene şi navale, împreună, îşi aduc contribuţia proprie la această
strategie. Această imagine de operaţii întrunite, cu un puternic caracter integrat,
interarmeşiintercategorii de forţe ale armatei, este importantă dacă dorim să evităm o capcană
conceptuală cauzată de structurarea capabilităţilor în jurul unei singure strategii- terestră, aeriană sau
navală.
Rolul planificării acţiunilor militare, şi în special a celor întrunite, nu poate fi pus la îndoială
într-un viitor potenţial conflict. Este foarte posibil ca acest rol să crească şi să depăşească cu mult ca
timp şi resurse pe cel al execuţiei.
O planificare ştiinţifică poate duce la obţinerea unor rezultate foarte bune în luptă. Însă, pentru
a planifica operaţii întrunite trebuie parcurs un algoritm strict, iar fiecare activitate elementară trebuie
să se desfăşoare la momentul oportun şi de către persoane specializate. Acest lucru este aproape
imposibil de executat în absenţa calculatorului electronic iar informatizarea procesului de planificare
este o necesitate stringentă spre care trebuie să se îndrepte atenţia factorilor decizionali din eşaloanele
superioare.
Este absolut necesar, ca în condiţiile actuale, pe baza principiului ,, comenzii centralizate
şiexecuţiei descentralizate”, fiecare eşalon să beneficieze de o independenţăacţională cât mai mare faţă
de ,,centru”.
Rezultatul planificării îl reprezintă întocmirea unui plan. De acel plan va depinde victoria sau
înfrângerea într-un viitor război. Sun Tzi, în ,,Arta războiului” spunea, legat de acest lucru: ,,Atacaţi
planul adversarului în momentul în care acesta îl creează”. De aici derivă importanţa planului şi
implicit al planificării în conducerea acţiunilor militare.

10
 BIBLIOGRAFIE
1. FT- 2- Manualul pentru organizarea de stat major şi operaţii ale Forţelor Terestre (2005)
2. FM 101-5-1, Termeni operaţionali şi semne convenţionale pentru Forţele Terestre (SUA);
3. FM 3-0, Operations - Doctrina operaţiilor Trupelor de Uscat ale SUA, ediţie 2001;
4. ATP 35-B, Doctrina tactică a Forţelor Terestre NATO - SMO-50014 din 18.02 2000;
5. ATP-3.2, Land Operations, Doctrina Operaţiilor Forţelor Terestre NATO, ediţie 2003;
6. S.M.G. / Cc. – Manualul pentru pregătirea informativă a câmpului de luptă,
BUCUREŞTI, 2005
7. Doctrina acţiunilor întrunite ale Forţelor Armate, Bucureşti, ediţie 2001.
8. SMG/PF5, Doctrina pentru planificarea operaţiunilor întrunite, Bucureşti, ediţie 2003.
9. Doctrina pentru operaţiile întrunite multinaţionale, Bucureşti, ediţie 2001.
10. F.T.-1, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, Bucureşti, ediţie 2004.
11. S.M.G./P.F.-3.5, Manualul pentru organizarea de stat major şi operaţii întrunite ale
Forţelor Armate, Bucureşti, ediţie 2004.
12. Ghidul ofiţerului de stat major, Bucureşti, ediţie 2003.
13. Doctrina pentru operaţii psihologice, Bucureşti, ediţie 2004.

11