Ca sa intelegem mai bine felul in care putem interveni atunci cand avem de-a face cu un

comportament problema, vom lua drept exemplu cazul unui baietel, pe care il vom numi
Andrei. Asadar, Andrei are 5 ani si a fost diagnosticat cu elemente de autism. Desi are un
vocabular de cateva cuvinte, nu stie cum sa le foloseasca si nici nu are vreo alta modalitate de
a cere ceea ce isi doreste, asa ca e teribil de nefericit. Cand este dus in public, incearca sa-si
muste parintii si se tavaleste pe jos, ori de cate ori lucrurile nu merg asa cum vrea el. De
regula, in aceasta situatie, un parinte obisnuit va incerca sa-i impuna copilului disciplina,
folosind un arsenal de instrumente, cum ar fi folosirea amenintarilor, tipatul, un “nu ai voie”
hotarat, mituirea pentru a fi ascultat (“daca urci in masina, iti dau o acadea”) sau indepartarea
copilului din situatia respectiva. Astfel ca, multi parinti sunt uimiti sa constate ca problemele
comportamentale continua sau se inrautatesc. Motivul este ca acesti copii folosesc
comportamentele ca pe o forma de comunicare. Inainte de a concepe un plan de tratament,
trebuie sa intelegem functia pe care o are fiecare dintre comportamentele copilului. Sa folosim
exemplul cu muscatul. Daca Andrei musca, va trebui sa vedem de ce o face, ce are el de
castigat din asta. Se poate ca, uneori, Andrei sa muste pentru ca vrea ceva ce nu poate sa aiba
si nu cunoaste cuvintele pentru a cere acel lucru. Alteori, el musca pentru ca vrea sa evite o
sarcina simpla, cum ar fi sa-si puna haina in cuier sau sa se descalte. Prin urmare, atunci cand
Andrei musca, acest comportament are doua functii distincte: una pentru a capata ceea ce
vrea, iar cealalta pentru a scapa de ceva ce nu vrea. Fiecare dintre aceste ipostaze de
comportament agresiv va fi tratata diferit. Adesea, se aplica aceeasi strategie pentru muscat
sau tipat in general. De exemplu, ori de cate ori Andrei musca, este trimis la colt timp de 2
minute. Insa, daca vom privi din perspectiva cauzei pentru care Andrei musca, vom vedea ca,
uneori, punandu-l la colt, ii vom oferi exact ceea ce isi doreste - ocazia de a scapa de ceva ce
nu vrea sa faca. Si chiar daca, pana la urma, il vom face pe Andrei sa duca la capat sarcina
ceruta, comportamentul agresiv va fi intarit, deoarece, folosindu-l, copilul a obtinut o amanare
in executarea sarcinii. Cel mai probabil, Andrei va continua sa muste ca sa scape de sarcini
sau sa le intarzie executarea, deoarece, pur si simplu, muscatul s-a dovedit eficient. Ca sa
putem gestiona corect astfel de manifestari, trebuie sa intelegem faptul ca fiecare
comportament este alcatuit din trei parti. Prima parte este antecedentul (A), adica ceea ce se
intampla exact inainte de aparitia comportamentului. Folosindu-l pe Andrei ca exemplu,
antecedentul ar fi faptul ca i-am cerut sa-si puna haina in cuier. Comportamentul (B de la
behavior) este ceea ce se intampla dupa ce a avut loc antecedentul. Ii cerem lui Andrei sa-si
puna haina in cuier (A), iar el se arunca la podea si se tavaleste pe jos (B). Consecinta (C)
comportamentului lui Andrei este punerea lui la colt si agatarea hainei in cuier de catre noi.
Consecinta este cea care va determina modul in care va reactiona Andrei la antecedentele
similar in viitor, iar in acest exemplu simplu, este clar ca Andrei a avut o criza pentru ca nu
voia sa-si agate haina in cuier, iar interventia noastra a avut efectul dorit, pentru ca el nu a mai
trebuit sa-si agate singur haina. Aceasta expunere ilustreaza ceea ce se numeste o inlantuire de
trei evenimente si absolut toate comportamentele pot fi impartite in antecedent, comportament
si consecinta. Toti folosim aceasta inlantuire de trei evenimente, in fiecare zi. Daca dvs.
spuneti: “Buna, cum te cheama?”, iar celalalt raspunde: “Ma cheama X.”, dupa care dvs.
replicati: “Incantata de cunostinta, X.”, aceasta este o inlantuire de trei evenimente. Intrebarea
dvs. a fost antecedentul, raspunsul lui X a fost comportamentul, iar replica dvs. ca sunteti
incantata de cunostinta, a fost consecinta. Antecedentul este intotdeauna acel lucru care
precipita aparitia comportamentului, sau care are loc imediat inaintea aceastuia.
Comportamentul poate fi pozitiv sau negativ. Consecinta, de asemenea, poate fi pozitiva sau
negativa. Un exemplu de inlantuire pozitiva de trei evenimente ar fi o situatie in care ii cerem
unui copil sa-si atinga nasul (A), copilul isi atinge nasul (B), apoi primeste o prajitura (C). O
inlantuire negativa ar fi atunci cand ii spunem: “Fa puzzle-ul” (A), copilul se arunca la podea
si tipa (B), iar noi renuntam la cererea noastra: “Asta e, cred ca nu ai chef sa faci puzzle-ul”
(C). Consecinta este ca se renunta la sarcina (care este retrasa). In primul exemplu, copilul
probabil ca va da din nou ascultare indrumarii pe viitor, deoarece i-a placut prajitura. In cel
de-al doilea, copilul a invatat deja ca, daca se arunca la podea sau daca tipa, cerinta va fi
retrasa. In felul acesta, comportamentul nedorit se va amplifica odata cu trecerea timpului.
Copiii cu autism – si oamenii, in general – isi folosesc comportamentele pentru trei functii
principale: vor sa obtina ceva, sa scape de ceva sau, pur si simplu, cauta o stimulare
senzoriala. Toate comportamentele care servesc aceleasi functii vor fi tratate la fel. Concret,
daca Andrei tipa, musca, da din picioare si/sau loveste pentru ca vrea ceva ce nu poate sa aiba,
aceste comportamente vor fi tratate toate la fel. Daca Andrei tipa, musca, da din picioare
si/sau loveste pentru ca vrea sa scape de ceva, aceste comportamente vor fi tratate la fel. Ideea
nu este sa tratam fiecare comportament in mod diferit, ci sa tratam functiile
comportamentelor. Astfel, vom avea nevoie de numai trei strategii pentru a imbunatati
comportamentul. Una pentru toate comportamentele prin care se cere atentie, una pentru
comportamentele de evitare si una pentru comportamentele de stimulare senzoriala.

Cum gestionam comportamentele cu functie de solicitare de atentie sau de obtinere a

accesului la diverse lucruri

A. Prevenirea/inlocuirea comportamentelor problema prin care se solicita atentie

Atunci cand avem de-a face cu un copil care prezinta comportamente problema pentru ca
doreste ceva, cum ar fi, de exemplu, o bomboana, atunci cand ne aflam intr-un magazin,
vom incerca sa prevenim aceste comportamente problema, cumparandu-i o acadea pe
drumul spre magazin si lasandu-l sa o manance in timp ce noi ne facem cumparaturile.
Astfel, copilul va avea deja bomboana pe care si-o doreste si va fi fericit. In restul
timpului cat suntem la cumparaturi, vom incerca sa il laudam pentru ca se comporta asa
cum se cuvine. Un pas important in preventia problemelor este si predarea unui
comportament adecvat de inlocuire a comportamentului problema care are functie de
solicitare a atentiei sau de obtinere a accesului la obiecte. In acest sens, cea mai buna
strategie este sa invatam copilul cum sa ceara lucruri. De asemenea, copilul trebuie sa
invete ca niciodata nu va primi ceea ce isi doreste, ca raspuns la plansete sau la alte
comportamente problema.

B. Cum ne descurcam atunci cand apare un comportament problema cu functie de atentie

In cazul in care nu putem impiedica aparitia comportamentului, iar copilul face o criza la
raionul de bomboane, vom avea grija sa nu ii dam bomboana in timpul crizei. Trebuie sa il
invatam ca poate sa primeasca bomboana, dar nu daca face crize. Putem, in schimb, sa
ridicam usor copilul, sa-l privim in ochi si sa-i spunem sa taca pe un ton calm, punandu-i
degetul la gura daca este nevoie. Vom incepe apoi sa numaram de la 1 la 5 (in gand sau cu
 voce tare). Il vom ajuta apoi sa numeasca lucrul pe care il doreste (bomboana, in cazul
nostru) si i-l vom da. Daca copilul tace in timpul celor 5 secunde, va primi bomboana.
Daca nu tace sau daca incepe din nou, in timp ce numaram, vom relua numaratoarea si il
vom instrui din nou sa taca. In acest fel, copilul va invata ca daca se controleaza si cere
frumos, va intra in posesia lucrului dorit. Pentru a evita ispita de a ceda atunci cand avem
de-a face cu un astfel de comportament, este mai bine sa il invatam pe copil aceasta
tehnica acasa, inainte de a o incerca in public. Este foarte important sa ne asiguram ca
toata lumea care intra in contact cu copilul respecta aceasta abordare, odata ce ne-am
hotarat sa o implementam. Atunci cand optam pentru aceasta tehnica, trebuie sa ne
asiguram ca o folosim numai pentru functia de atentie a comportamentului, pentru ca,
daca o vom folosi pentru a trata comportamentele cu functie de evitare, manifestarile
nedorite se vor amplifica. O situatie speciala este aceea in care copilul cere ceva ce nu
poate sa aiba. Daca Andrei vrea sa iasa in curte descult, iar afara sunt zero grade, vom fi
nevoiti sa refuzam aceasta solicitare. Procedura descrisa mai sus nu va functiona in
aceasta situatie, deoarece nu ii vom putea satisface cererea, la sfarsitul numaratorii. In
astfel de cazuri, cel mai important lucru este preventia. In situatia in care copilul cere
ciocolata, dar este alergic la ea, ii vom spune ca nu poate avea acces la ea, dar poate primi,
in schimb, un mar sau o prajitura, sau altceva ce ii place. Daca asta nu impiedica aparitia
comportamentului si copilul face, totusi, o criza, cea mai buna strategie este sa ne
indepartam si sa ignoram comportamentul. De asemenea, vom avea grija sa nu ii mai
oferim copilului intaritorul alternativ pe care l-a primit inainte de aparitia
comportamentului problema. Daca problema comportamentala se transforma intr-o criza
de mari proportii, vom incerca sa il determinam pe copil sa stea linistit, inainte de a-i oferi
vreo alta activitate sau un obiect care ii place foarte mult. Vom fi atenti din nou sa nu ii
oferim obiectul recompensant, pana ce nu sta linistit timp de cel putin 5 secunde. Daca
vom incerca sa mituim copilul cu diferiti intaritori (obiecte care ii plac), in timp ce el are o
criza, nu vom face decat sa intarim gradual acel comportament problema. Trebuie sa avem
in vedere faptul ca orice fel de atentie data copilului in timp ce prezinta comportamentul
problema (chiar si o forma de atentie negativa, cum ar fi mustruluirea), va avea ca
finalitate consolidarea acestei manifestari. Sa ne gandim la exemplul cu telefonul: in cazul
in care copilul ne loveste in timp ce vorbim la telefon, pentru a obtine atentia noastra,
atunci faptul ca ii spunem persoanei cu care vorbim sa astepte putin, in timp ce noi ne
mustram copilul, inseamna ca ii acordam acestuia tocmai ceea ce isi doreste – atentia
noastra. Pentru a evita o astfel de situatie in viitor, vom incerca sa ne asiguram ca va avea
de facut ceva reconfortant cat timp vorbim la telefon.

Cum gestionam comportamentele cu functie de evitare

A. Preventia si/sau inlocuirea comportamentului

In situatia in care copilul prezinta foarte multe comportamente motivate de intentia de a

scapa de ceva, va trebui sa ne gandim la o modalitate prin care sa crestem valoarea
recompensanta a mesei de lucru sau a salii de clasa. Un prim pas ar fi sa asociem zona de
lucru cu diversi intaritori, pentru a tenta copilul sa vina. Trebuie sa ne asiguram ca
intaritorii se afla deja in camera de lucru, inainte de a aparea comportamentul problema.
Altfel spus, vom modifica mediul, in asa fel incat acesta sa fie provocator pentru copil.
Atunci cand copilul foloseste comportamente pentru a scapa de sarcini sau de activitati,
este important sa diminuam toate cerintele, inainte de aparitia comportamentului
problema, pentru a preveni incidenta comportamentelor respective. De exemplu, daca vom
observa ca Andrei are o criza atunci cand ii cerem sa rezolve un puzzle, data viitoare ii
vom cere sa puna o singura piesa din puzzle. Vom evita obiectivele prea pretentioase,
deoarece este foarte posibil ca acestea sa declanseze comportamentul nedorit. Pe masura
ce copilul se va simti mai in largul lui cu ceea ce se asteapta de la el, va incepe sa faca mai
mult. Ideea este sa strecuram cerintele treptat, astfel incat el sa nu-si dea seama ca
lucreaza. In cazul acestei functii, printre comportamentele de inlocuire se numara si
invatarea copilului sa ceara o pauza sau sa ceara ajutor daca ceea ce face este prea greu, in
loc sa faca o criza.

B. Cum ne descurcam atunci cand apare un comportament problema cu functie de evitare

De regula, comportamentele de evitare apar atunci cand munca este perceputa ca fiind
prea grea, sau cand intaritorii sunt prea slabi (prea putin tentanti). Daca vom lucra tinand
seama de nivelul de aptitudini al copilului, vom putea sa apreciem ce este prea greu pentru
el sau care sunt situatiile in care intaritorii pe care ii folosim nu sunt suficient de puternici.
Insa, daca dupa ce am formulat o cerinta (de exemplu, “fa puzzle”) urmeaza o criza,
atunci va trebui sa mentinem cerinta si sa promptam fizic copilul pentru a o indeplini.
Vom fi atenti, ori de cate ori este posibil, sa plasam cerinte la a caror indeplinire il putem
ajuta. In general, sarcinile care implica miscari motorii (“fa puzzle”/”pune marul pe
masa”) sunt usor de promptat. Dupa ce am promptat copilul, vom incerca sa stabilim
cauza care a dus la declansarea comportamentului problema. Vom nota totul, dupa fiecare
criza. Exista cazuri in care nu este posibil si nici recomandat sa promptam fizic copilul. In
situatia in care exista riscul de a ne rani (noi sau copilul), vom evita sa folosim promptul
fizic; in schimb, vom mentine cerinta, repetand cererea cu voce calma si blocand accesul
copilului la recompense, pana cand acesta se conformeaza. Multi copii cu autism vor
prezenta comportamente avand in acelasi timp ambele functii (de a obtine accesul la un
obiect si de a evita o sarcina). Cu alte cuvinte, pentru Andrei poate fi o problema sa treaca
de la activitatile preferate, la cele mai putin placute, de exemplu, sa renunte la filmul
preferat si sa mearga la masa ca sa lucreze. Intr-o astfel de situatie, copilul se arunca la
podea pentru ca filmul preferat a fost oprit, iar el vrea sa fie pornit din nou (acces la o
activitate placuta) si nu vrea sa lucreze la masa (evitare). In acest caz, cea mai buna
strategie este sa aducem intaritorul la masa sau sa mutam activitatea langa copil, pentru a
putea introduce treptat cerinte mici, pana cand vom putea sa oprim filmul (sau sa-i luam
jucaria pe care nu o mai lasa din mana, ori sa-l oprim din a face puzzle incontinuu, etc.).
Procesul acesta il va invata pe Andrei ca poate sa lase deoparte intaritorul deoarece acesta
ii va fi oferit din nou, in doze mici, din ce in ce mai mult, pe toata durata sesiunii de lucru.

Cum gestionam comportamentele de stimulare senzoriala

A. Preventia sau inlocuirea comportamentelor problema de stimulare senzoriala

Comportamentele de stimulare senzoriala, cum ar fi leganatul, lovitul cu capul, suptul
degetului, muscatul degetelor sau murmuratul sunt obisnuite la copiii si la adultii cu
tulburari de dezvoltare. De cele mai multe ori, copilul prezinta aceste comportamente
problema pentru ca nu este stimulat de persoane sau de mediul sau, in masura in care are
nevoie. Abordarea in tratarea comportamentelor de stimulare senzoriala incepe cu un plan
pentru preventia comportamentului. Acest lucru se poate realiza prin imbogatirea
mediului. Vom incerca sa petrecem cat mai mult timp cu copilul, implicandu-l in activitati
placute si recompensante, astfel incat acesta sa nu aiba nevoie sa se autostimuleze
senzorial. Ii vom pune copilului la dispozitie multe jucarii care ofera stimulare senzoriala,
cum ar fi o minge mare pe care el sa sara, un leagan, o trambulina, jucarii care se invart,
etc. Mingiile moi, de dimensiuni mici, sunt si ele reconfortante si ofera multe senzatii
senzoriale. Pentru a inlocui aceste comportamente problema, vom incerca sa identificam
indiciile care ne spun de ce tip de stimulare senzoriala ar avea nevoie copilul. Daca isi
leagana capul inainte si inapoi, atunci cand nu este implicat in nimic, vom incerca sa ii
punem la dispozitie un balansoar, care este mai acceptabil din punct de vedere social si
care poate sa-i asigure o stimulare corespunzatoare. Daca, de exemplu, intinde saliva pe
masa, il vom invata sa picteze cu degetele, pentru a inlocui comportamentul problema cu
ceva mai acceptabil.

B. Cum ne descurcam atunci cand apare un comportament problema de stimulare

senzoriala

In cazul in care apare acest comportament, este de preferat sa il ignoram, mai ales daca e
unul minor, cum ar fi leganatul sau murmuratul. O alta optiune este sa asteptam pana cand
copilul este linistit sau tacut vreme de cateva secunde, apoi sa ne apropiem si sa-l
directionam catre o activitate preferata. Pentru comportamentele grave, cum ar fi lovitul
cu capul, vom bloca comportamentul, folosindu-ne de maini. Inainte de a interveni, vom
aduna date referitoare la comportamentele problema. Intotdeauna vom incepe prin a
aborda acele comportamente care ar putea sa provoace ranirea copilului sau a altor
persoane. Insa, chiar si in situatia in care comportamentul unui copil nu este agresiv sau
automutilant, daca este nepotrivit, il vom trata ca pe un comportament problema. Chiar
daca nu cauzeaza rani, un astfel de comportament poate sa submineze si sa interfereze cu
procesul de invatare si, din acest motiv, trebuie sa il inlaturam. Din nou, este foarte
important sa ne asiguram ca toata lumea care intra in contact cu copilul respecta strategia
de combatere a comportamentului problema pe care am ales-o. Atunci cand incepem sa
implementam un plan comportamental, este posibil sa asistam initial la o amplificare a
comportamentelor problema, inainte ca acestea sa se amelioreze (in special in situatia in
care copilul a primit intaritori pentru comportamentele problema un timp indelungat). In
cazul in care comportamentele se diminueaza sau sunt eliminate la scurt timp dupa
implementarea planului comportamental, inseamna ca am atins esenta problemelor
copilului. In cazul in care comportamentele raman la fel sau se amplifica, vom analiza din
nou planul si vom schimba metoda de interventie. Odata ce am adus comportamentul sub
control, intr-o oarecare masura, vom putea incepe sa angajam copilul in procesul de
invatare. Acest lucru va diminua si mai mult comportamentele problema, deoarece, in
sfarsit, copilul va invata una dintre cele mai importante lectii din viata: cum sa comunice
cu ajutorul limbajului, si nu folosind comportamente problema.