4 tehnici narative-“Ultima Noapte”

În romanul interbelic „Ultima noapte de dragoste, întâia

noapte de război”, de Camil Petrescu putem întâlni 4 tehnici
narative specifice psihologiei, cu ar fi memoria involuntară,
introspecția, acronia și autenticitatea.
În primul rând, știm din psihologie că memoria este un proces
cognitiv,  care presupune stocarea de anumite informații, trăiri
senzații, dar depinde cu ne amintim de acestea, voluntar sau
involuntar. Memoria involuntară presupune fragmentarea
fluxului narativ și integrarea unor amintiri generate de anumiți
stimuli. Amintirile lui Ștefan Gheorghidiu apar în urma discuției
din popotă despre infidelitate, el gândindu-se la presupusa
infidelitate a Elei. „Eram însurat de doi ani si jumatate cu o
colega de la Universitate si banuiam ca ma însala. Din cauza
asta, nici nu puteam sami dau examenele la vreme. Îmi
petreceam timpul spionândui prieteniile, urmarindo, facând
probleme insolubile din interpretarea unui gest, din nuanta unei
rochii si din informarea laturalnica despre cine stie ce vizita la
vreuna dintre matusile ei.”
Pe de altă parte, rememorand relatia cu Ela, Stefan
Gheorghidiu isi analizeaza reactiile sufletesti pana la cele mai mici
nuante, isi interpreteaza orice gest, orice gand, de la inceput ("Sa
tulburi atat de mistuitor o femeie dorita de toti, sa fii atat de
necesar unei existente, erau sentimente care ma adevereau in
jocul intim al personalitatii mele.") si pana spre finalul povestii de
iubire ("Si totusi imi trece prin minte, ca un nour de intrebare Dar
daca nu e adevarat ca ma inseala? Daca din nou am acceptat o
serie gresita de asociatii?").
Introspectia = privirea inlauntru, modalitate specifica romanului
de analiza psihologica, prin care personajul isi analizeaza starile
sufletesti si le verbalizeaza in formula monologului interior.
Reactiile interioare, gandurile si trairile lui Gheorghidiu sunt, de
cele mai multe ori, reflexe ale reactiilor, atitudinilor si cuvintelor
Elei: "Parca nu stie ce poteci de moarte am in suflet, si tacerea
mea o face sa vorbeasca incontinuu, ca un orator care nu mai
poate incheia si se avanta inutil, dupa asociatia intamplatoare a
frazelor. Imi taie, cu prea multe gesturi, friptura in farfurie. Si
cum se cunoaste ca a imbatranit."
 Cum in partea a doua a romanului se inchide bucla temporala
produsa de rememorarea povestii de dragoste, cu toate
momentele ei semnificative (printre care excursia de la Odobesti,
atunci cand Ela pare sa flirteze cu un oarecare domn G. si
secventa narativa de mare sensibilitate din capitolul "Asta-i rochia
albastra", atunci cand cei doi au o sansa de reconstruire a
cuplului), partea a doua ne aduce din nou actiunea in vremea
razboiului. Asadar, evenimentele nu mai sunt prezentate in ordine
cronologica (ca in romanul realist), ci in ordinea importantei
afective, in functie de urmele pe care le-au lasat in memoria si in
sufletul personajului-narator.
Acronia (a-Chronos, in afara timpului linear) este un efect al
neconcordantei dintre timpul din istorie (desfasurarea logica a
evenimentelor) si timpul din discurs (timpul povestirii, al nararii).
Este un artificiu specific romanului proustian, folosit pentru
rememorari si pentru nararea in planuri paralele.
De la capitolul al doilea pana la "Cartea a doua" avem de-a face cu
un timp afectiv, calitativ, dilatat in cadrul de la inceputul
romanului, al serii de razboi. Partea a doua reface experienta
razboiului, prezentata, ca si experienta iubirii, din perspectiva
constiintei personajului-narator si in forma unui flux al
constiintei.
 Nu în ultimul rând, daca pentru romanul realist cuvantul-cheie
este verosimilitatea, in romanul subiectiv, al confesiunii,
importante sunt impresia de sinceritate absoluta, refuzul cliseelor
si al schematismului psihologic, originalitatea si renuntarea la
stilul frumos (anticalofilia).
În concluzie, în romanul interbelic „Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu, putem
recunoaște tehnici narative specifice psihologiei.