1)Cuvantul a fost folosit, de legiuitor, doctrina si practica

judiciara, in diferite sensuri. Astfel, prin "dota" se desemnau

realitati distincte, dar foarte strans legate. Dota desemna regimul
matrimonial in ansamblul sau, ca sistem normativ aplicabil
raporturilor patrimoniale dintre soti. Prin "dota" se intelegea -
apoi, contractul matrimonial prin care se instituia regimul concret
aplicabil intre barbatul si femeia casatoriti. Dupa cum, acelasi
cuvant semnifica bunul sau bunurile, care constituiau suportul
patrimonial al regimului matrimonial omonim. Evident ca din
context se va desprinde cu claritate, de fiecare data cand "dota"
e folosita, la care realitate, dintre cele trei, ne referim.

2) In nici un caz, insa, regimul dotal nu era si nu este de criticat

pentru inegalitatea juridica dintre femeie si barbat. Puterea
maritala a barbatului si incapacitatea femeii casatorite nu erau
efectul sau apanajul dotei, ci principii generale, care guvernau in
epoca orice regim matrimonial. Majoritatea autorilor romani
considerau ca regimul dotal corespunde insa necesitatilor
practice, ca el asigura un cadru adecvat dezvoltarii patrimoniale a
familiei. Ceea ce se poate spune astazi, la o jumatate de secol de
la extinctia sa juridica, este ca regimul dotal a reflectat o epoca
istorica apusa si ea, si oricum viitorii soti aveau libertatea -pe
care nu o mai au astazi, sa aleaga orice fel sau tip de regim
matrimonial pe care il considerau cel mai adecvat lor. Pe de alt a
parte, cum deja am putut observa, nu exista regim matrimonial
perfect, iar -cel putin din acest motiv, ar trebui respectata
libertatea de alegere a regimului matrimonial al viitorilor soti,
care isi cunosc cel mai bine interesele.

3) Practic, dota era constituita foarte frecvent de parintii femeii si

mai rar de viitorul sot. In plus, nimic nu oprea ca o alta persoana
(ruda sau nu) sa contribuie cu o dota la patrimoniul viitoarei
mirese. Indiferent de legaturile de rudenie sau nu, acesti
constitutori de dota erau considerati terti, inclusiv barbatul. Iar
regimul juridic al dotei era identic cu cel al dotei constituite de
catre femeie. Continuand atat traditia dreptului vechi, cat si un
impuls firesc, parintii erau, in regula generala, cei care constituiau
dota pentru fiica lor.

Daca totusi barbatul constituia dota, bunurile treceau in

proprietatea femeii, iar el nu pastra decat administrarea lor (art.
1242 C.civ.). Din punctul de vedere al naturii sale juridice, o
asemenea dota constituia tot o donatie incheiata in vederea
casatoriei si trebuia cuprinsa in contractul matrimonial dotal.
Odata constituita dota, ea trebuia platita, iar plata se facea -in
regula generala, dupa dreptul comun.

4) In regula generala, cauzele de incetare a casatoriei determinau

automat si stingerea efectelor regimului matrimonial dotal, cu
obligarea barbatului la restituire catre femeie a dotei, pe care el a
administrat-o in cursul casatoriei. Orice restituire anticipata a
dotei era nula, deoarece ea deroga de la regula imutabilitatii si
fixitatii dotei. Din acest punct de vedere, s-a considerat ca
motivele de restituire a dotei sunt limitative. "Obligatia de a
restitui dota este fireasca. Cand casatoria se desface, barbatul
trebuie sa restituie dota, fiindca sarcinile casatoriei, la a caror
satisfacere era menita dota, inceteaza; iar absenta are efecte
analoage unei desfaceri.

Executarea obligatiei de restituire a dotei era garantata special

pentru femeie. Astfel, aceasta avea o ipoteca legala, care purta
asupra bunurilor barbatului (art. 1281 C.civ.). In fond, ipoteca
femeii maritate -cum era cunoscuta in epoca, nu facea decat sa
garanteze creanta pe care femeia o avea in contra barbatului
creanta nascuta din lichidarea dotei si restituirea ei. Spre
deosebire de dreptul justinian, ipoteca nu era un privilegiu, ci
doar o garantie reala imobiliara, care intra in concurs ordinar cu
alte garantii, pe care barbatul si le-a constituit deja.

5) Relatiile patrimoniale ale sotilor, in statul roman, au avut o

reglementare amplà pe tot parcursuldezvoltàrii lui. Aceste relatii
erau destul de diferite, in dependenta de perioada istoricà si tipul
casatoriei - cum manu sau sine manu. In primul caz, sotia cadea
sub puterea sotului, iar in al doilea - ramânea sub puterea tatalui
sãu. La momentul încheierii casâtoriei (indiferent de tipul
acesteia), sotului i se transmitea un anumit complex de bunuri,
constituit de sotie sau de alt instituitor (donator), care putea fi
format din diferite bunuri. Acest complex de bunuri era oferit
sotului ca o contributie pen tru imbunatâtirea situatiei materiale
a viitoarei familii.

In urma reformei lui Iustinian , poziția

soțieiîmbunătățit considerabil. El a interzis înstrăinarea și
ipotecarea zestrei chiar si cu acordul sotiei. Actiunea rei uxoriae
a fost abrogatà, iar modalitatea principala de a redobândi zestrea
a devenit actio ex stipulatu,care putea fi folosità chiar si in
cazurile când pàrtile nu au incheiat un contract in privinta
zestrei. In asa fel erau folosite normele standarts tabilite de stat.