07.04.

2022

Lirica trubadurilor
În perioada medievală a secolelor XI-XII în Franța până în secolul al XIV-lea iar în
alte state până în secolele XV-XVI apare un fenomen foarte interesant care ține de
intersectarea a două culturi, respectiv cea franceză și cea arabă. Acest fenomen este
rezultanta cuceririlor succesive de către arabi, a peninsulei iberice care s-au soldat
începând cu secolul VII cu valuri succesive de migrație, al căror produs a fost în
primul rând un hibrid uman (între arabii cuceritori și femeile europene, spaniole și din
sudul Franței) iar ulterior din rândurile acestei dintâi generații au apărut în provinciile
din sudul Franței primele generații de trubaduri.
Sensul cuvântului care determină o tipologie de creator este predeterminat etimologic
de la verbul din limba spaniolă trobar care înseamnă a descoperi, a găsi, a exprima în
alt chip, cu alți termeni. Pornind de la această etimologie, în relatie cu lirica acest verb
capătă semnificații noi, care vizează descrierea poeziei trubadurești drept o artă a
invenției pe toate planurile (subiecte noi, în ceea ce privește cu precădere acele
elemente pe care societatea vremii le considera tabuuri, cum ar fi infidelitatea
conjugală, mai ales acesta este subiectul poeziei trubadurești, sau pretextul. Alături de
care autorii introduc subiecte noi precum: liberul albitru, adică posibilitatea alegerii
partenerului fără nicio altă constrângere din afara cuplului. Jacque Lou Gouffe.
Motivul potretului, deoarece nu existau fotografii. Triunghiul conjugal, sau motivul
terțului inclus, ori al prietenului care stă de șase, care veghează liniștea îndrăgostiților;
alături de subiecte inventivitatea se concentrează acum și pe lexic.Inventivitatea se
conctrează și asupra lexicului dar și asupra producerii unor noi figuri de stil și de
construcție a textului mai ample și mai elaborate). Din acest motiv, alegoria care este
și cea mai elaborată figură de construcție a epocii medievale, Alegoria, așadar, ne
conduce către înțelegerea metamorfozelor pe care le-a produs lirica trubadurilor, atât
sub aspect formal, cât și sub aspect semantic (se preferă sensul conotativ al cuvintelor
și transformarea în simbol a acelor realități despre care poeții nu se pot exprima în
mor liber, necenzurat.)
Lirica trubadurilor își face apariția în cadrul literaturii cavalerești atunci când
feudalismul pune stăpânire pe întreaga Europă. În afara dinastiilor, clasa socială, clasa
dominantă este formată din nobili și cavaleri, antrenați în turniruri dar și în petreceri și
ospețe. Cavalerul trebuie să corespundă unui cod de comportament eroic care include
reguli și exigențe, să fie nu doar fidel suzeranului său ci și un om elegant, rafinat și
cult.
Acestei laturi serioase trubadurii i-au alăturat o contraponedere ludică adesea
încărcată de humor, dar lipsită de malițiozitate, latură care este exprimată explicit prin
termenul de cod de comportament erotic. Atfel, lirica trubadurilor se înscrie în
literatura curetenască și reprezintă un semn de maturizare a mentalității și a
imaginarului europene, spre deosebire de eposul eroic medieval se observă aici, o
nuanțare în sensul diminuării agresivității, prin cultul pentru valorile feminine, prin
rafinarea comportamentelor și creșterea importanței valorilor culturale și morale.
Mod particular și inspirat, această modalitate are legptura cu ce se întâmplă în epocă.
Domna-era la ordinea zilei, femei ft puternice în epocăm ceea ce face literatura este să
preia un model social și să ăl transforme.
Teresa de Avila- poezia erotică, traducerea acestor autori

From bitter searching of the heart