MEDICAMENTE ANTIHISTAMINICE

Medicamentele antihistaminice sunt utilizate în tratamentul alergiilor. Această clasă de

medicamente poate fi benefică în multiple afecțiuni alergice cum ar fi uritcaria, eczema,
alergiile aerogene, rinitele sau conjunctivitele alergice, edem Quincke -angioedem. Ele
funcționează prin blocarea receptorului pentru histamină în periferie.
Histamina este o substanță cu rol de mediator al inflamației, eliberată în cantitate
crescută în cursul unei reacții alergice. Ea este responsabilă pentru mare parte dintre efectele
neplăcute ale unei reactivități exagerate a sistemului imun. Blocând acțiunea histaminei,
simptomele apărute în cursul reacției alergice – ochii umezi, secreția nazală apoasă, strănutul,
tusea, mâncărimea, erupția cutanată sunt evitate.

URTICARIE
Urticaria acuta este o afectiune frecventa, produsa de factori multipli, caracterizata
printr-o eruptie brusc instalata, formata din papule si placi eritemato-edematoase, fugace si
mobile, pruriginoase, ce persista sub 6 saptamani. Urticaria reprezinta cea mai frecventa
afectiune cutanata tratata in serviciile de urgenta a spitalelor din lume.
 ECZEME

Medicamentele antihistaminice se împart în două clase principale, diferențiate prin

tehnologia de dezvoltare și efectele lor secundare. Prima generație, cea mai veche, are drept
efect secundar major somnolența, dar și instalarea rapidă a unei forme de dependență.

Antihistaminicele de a doua generație au efecte secundare mult reduse și selectivitate

mai mare pentru celulele responsabile de reacția alergică.
 Clasificare

Generația I – Clorfenoxamina – drajeuri; Prometazina – (Romergan, drajeuri, sirop,

fiole); Feniramina – comprimate; Nilfan – comprimate; Clemastina (Tavegyl – comprimate,
fiole); Ciproheptadina (Peritol – comprimate, sirop).
Generația a II-a – Astemizol (Hismanal), Cetirizina (Zyrtec), Loratadina (Claritine),
Terfenadina (Teldane), Desloratadina (Aerius).

Mecanism de acțiune
Histamina este un mediator celular cu multiple roluri în organism: modularea
inflamației, răpsunsul alergic, secreția gastrică, transmiterea nervoasă. Ea își realizează aceste
efecte prin 4 tipuri de receptori, dintre care primii doi au fost intens studiați:
H1 - situați în mușchiul neted din tractul gastro-intestinal, arborele bronșic și în creier;
aceștia sunt implicați în manifestările clinice asociate cu reacția alergică.
H2 – prezenți în stomac, uter și creier. Stimulează secreția gastrică acidă și
permeabilitatea vasculară.
H3 – situați la nivelul creierului și al mușchilor din tractul respirator; rolurile lor sunt
studiate pentru modularea unor reacții la acest nivel și posibil tratarea unor afecțiuni
neurologice cum sunt boala Alzheimer sau durerea neuropatică.
H4 – rolurile sale sunt în curs de studiere

Termenul de antihistaminice se referă la medicamentele care interferează cu receptorii H1.

În periferie, efectele histaminei pe receptorii H1 sunt:
• Prurit
• Durere
• Vasodilatație și creșterea permeabilității vasculare
• Bronhoconstricție
• Stimularea receptorilor tusei
• Tahicardie, hipotensiune, cefalee

La nivelul sistemului nervos central, receptorii H1 modulează procese complexe:

• Somn
• Emoții și agresivitate
• Locomoție
• Comportament alimentar
• Memorie și invățare

Farmacocinetică

Antihistaminicele se absorb în cantitate mare în tractul gastrointestinal atunci când sunt

administrate oral și efectul lor debutează după 1-3 ore. Pentru unele medicamente din această
clasă, administrarea anumitor alimente în același timp poate crește timpul și scădea doza de
absorbție.

Efectele farmaceutice se mențin între 4 și 24 de ore, în funcție de drog. În general, durata de

acțiune a antihistaminicelor de generația a doua este de peste 12 ore. Unele substanțe își
mențin efectul până la 72 de ore (cetirizin).

Antihistaminicele de generația I trec cu destulă ușurință prin bariera hematoencefalică și

ocupă 50-90% dintre receptorii H1. Cele de generația a doua, însă, penetrează greu la nivelul
sistemului nervos central, sunt expulzate activ prin P-glicoproteina (transportor prezent pe
celulele epiteliale ale barierei hematoencefalice) și ocupă 0-30% dintre receptorii H1 centrali.

Majoritatea antihistaminicelor se elimină după metabolizare în grade variate, la nivel renal.

Unele sunt eliminate și prin biliă. Printre acestea se evidențiază fexofenadina, care este
eliminată digestiv, aproape nemodificată.

Modalități de administrare

Antihistaminicele sunt disponibile în preparate cu administrare:

Orală – comprimate: clorpheniramine, loratadină, cetirizină, levocetirizină, fexofenadină, etc.
- sirop: cetirizină, loratadină
Topică – spray nazal: azelastine
- soluție oftalmică: ketotifen
- gel, cremă: diphenhydramine

Injectabilă: clorpheniramine, hydroxizine

Indicații

Antihistaminicele reprezintă tratamentul de primă linie în uritcaria cronică și rinoconjunctivita

alergică.

Unele droguri din prima generație au, în plus și alte utilizări:

• Sedativ, anti-emetic: Atarax, Phenergan
• Șoc anafilactic: diphenhydramine, clorpheniramine, hydroxyzine
• Rinită vasomotorie: azelastine

Antihistaminicele de generația a doua au drept indicații:

• Rinita alergică sezonieră
• Rinita alergică perenă
• Uritcaria cronică idiopatică

Contraindicații și precauții

Antihistaminicele sunt indicate doar la recomandarea medicului atunci când suferiți de:
- Glaucom cu unghi închis
- Ulcer peptic
- Diabet
- Boală coronariană
- Hipertensiune arterială
- Hipertiroidie
- Afecțiuni hepatice
- Epilepsie
Poate fi necesară ajustarea dozei la pacienții cu afecțiuni renale sau hepatice, ce ar împiedica
metabolizare și/ sau eliminarea drogului.

Sarcina și alăptarea
 Majoritatea antihistaminicelor sunt contraindicate în sarcină. Clorfeniraminul este
considerat sigur, iar cetirizina și loratadina relativ sigure pentru administrarea la femeile
însărcinate.
Antihistaminicele de generația I sunt contraindicate în perioada de alăptare, încât pot
produce iritabilitate, letargie și depresie respiratorie la sugar. Nu există vreo dovadă că
antihistaminicele de a doua generație prezintă vreun efect biologic în laptele matern.

Efecte adverse

Per total, efectele adverse ale antihistaminicelor pot fi:

Generația I:
• SNC: somnolență, vertij, diminuarea reflexelor, Modificări ale electroencefalogramei
• Efecte anticolinergice: uscăciunea gurii, retenție de urină, stimularea apetitului, tulburări
gastrointestinale
• Efecte respiratorii: wheezing; epistaxis, durere nazală (spray)
• Efecte cardiace: tahicardie, aritmii supraventriculare, prelungirea intervalului QT pe EKG

Generația a II-a și a III-a:

• Efecte respiratorii: uscăciunea mucoaselor
• Efecte gastrointestinale: creșterea apetitului, greață, vărsături
• Efecte cardiace: torsada vârfurilor (astemizole, terfenadine)
• SNC: somnolență, sedare (cetirizina)

Datorită efectelor lor la nivelul sistemului nervos central, unele antihistaminice sunt folosite
ca și sedative, în pregătirea pre-operatorie.

Interacțiuni

Administrarea concomitentă a sucului de grapefruit scade absorbția unor antihistaminice.

Dintre drogurile de a doua generație, afectat este fexofenadin, al cărui biodisponibilitate este
scăzută cu 30%.
Efectele sedative ale antihistaminicele de generația I sunt potențate de administrarea de:
• Alcool
• Benzodiazepine
• Antidepresive triciclice
• Inhibitori de monoaminooxidază
• Inhibitorii recaptării de serotonină
• Sedative, somnifere

În cazul generației a II-a, există anumite clase de medicamente care cresc concentrația
sangvină a antihistaminicelor, deci și riscul de dezvoltare a efectelor toxice. Acestea sunt:
• Antifungice
• Cimetidină
• Antiobiotice macrolide