Sunteți pe pagina 1din 2

Savu Elena-Aurelia, 14 ani

Școala Gimnazială Livezeni


Profesor Ștefan Cătălina
Societatea de azi prezintă mari ingrijorări în ceea ce privește copiii și educația atribuită lor, până la
urmă se spune că se vrea tot ce este mai bun,adevărate modele de urmat.
Adolescenții impun cel mai des aceste zise probleme deoarece lumea a evoluat,iar noi
suntem într-o continuă schimbare. Comportamentul a deviat foarte mult din vremea părinților noștrii până acum,
era imposibil să nu se observe o schimbare doar că părerile sunt împărtășite în ceea ce privesc argumentele pro și
contra.
În primul rând, părinții susțin că le e din ce in ce mai greu să își înțeleagă copiii, nu îi învinuiesc,
este destul de dificil să țină pasul cu noua generație. Adolescenții au devenit mai complex structurați pe plan
emoțional față de generațiile anterioare, în trecut singura grijă a părinților noștrii era studiul și ieșitul pe stradă cu
prietenii, acum lucrurile stau altfel, ne supraîncărcăm cu hobby-urile, școala, meditațiile și remarcarea în
societate. Da, remarcarea în societate chiar este un subiect care ar trebui să fie dezbătut mai des, după cum spun
și mulți specialiști suntem absorbiți de rețelele de socializare postând poze așteptând un feedback, tastând sute de
mesaje zilnic încercând să ne integrăm și să fim remarcați. Acum oamenii judecă mai mult decât o făceau
înainte, contează foarte mult cu ce te îmbraci, ce mănânci, ce deții, ce spui sau ce faci pentru că se lasă loc de
interpretat și nimeni nu își dorește asta. De exemplu părinții noștrii nu au avut această problemă, la ei totul era
simplu, puteau să își facă foarte ușor prieteni și să vorbească orice cu ei fără să îi mai intereseze atât de mult cum
arată sau cum să facă o primă impresie bună.
În al doilea rând, măsurile care se aplică nu sunt tocmai cele mai corecte, pentru a încerca să
convingi un copil trebuie să îi acorzi o mică motivație sau cum o mai numesc eu, „recompensă” pentru a se
asigura că adolescentul sau copilul respectiv știe că are ceva de câștigat, iar dacă nu funcționează i se impune o
pedeapsă, aici intervine adevărata problemă, contează cum faci copilul să conștientizeze consecințele care
urmează, nu îl pedepsești luându-i telefonul sau privindu-l de anumite lucruri cum ar fi banii de buzunar sau
limitarea hobby-urilor, el nu trebuie să înțeleagă faptul că atunci când face un lucru greșit intervine o astfel de
pedeapsă, trebuie să-și conștientizeze fapta și consecințele, care este adevărata problem și cum ar fi putut s-o
evite.
Într- adevăr s-a discutat mult pe tema faptului că tehnologia influențează adolescenții într-un mod
negativ sunt expuși la mult mai multe informații și riscuri comparându-se cu adolescenții din trecut cu toții
avem perspective diferite în ceea ce privește acest subiect, totuși consider că abordarea sa este mai
importantă, se pune foarte mult accent pe schimbările produse între generația părinților noștrii șli a noastră,
dar se fac puține lucruri în remedierea acestei situațiiși cele mai multe se dovedesc a fi ineficiente.
Consider că schimbarea adevărată ar trebui produsă de școală, bineînțeles școala pregătește copiii
pentru viață, dar asta pe plan material, pe plan emoțional pauză, de asta devin adolescenții anxioși și se simt
atât de incomodîntr-un colectiv de oameni, se confruntă cu depresie, stres și oboseală.

S-ar putea să vă placă și