Metodele psihologiei generale.

Fenomenele și procesele psihologice

Metodele psihologiei generale

Metodele psihologiei indică sistemul de reguli, principii, norme privind cunoaşterea şi
transformarea fenomenelor, proceselor psihice şi comportamentului uman.

Prin metodele de cercetare se indică şi se descriu raporturile dintre caracteristicile

comportamentale generale, diferitele fapte, acte, atitudini, stări individuale care vor fi
evaluate ca utile sau inutile, în caracterizarea unui comportament.

Interacţiunea dintre elementele componente ale comportamentului face posibilă

înţelegerea şi evaluarea capacităţii atitudinale, comportamentale, reprezentative, în cazul
unor tipuri diferite de stimuli, cât şi de reacţii, ca răspuns al individului la cauzele şi
condiţiile existente.

În acest mod se oferă o justificare subiectivă la intervenţia factorilor obiectivi, astfel încât,
se instituie o explicaţie raţională a oricărui fenomen psihic, investigaţia psihologică
realizându-se prin

metoda experimentală

metoda statistică

metoda corelației

metoda observației

metoda anchetei

metoda biografică

1
 Metoda experimentală

Metoda experimentală (experimental method), desemnează investigaţia fenomenelor,

evenimentelor naturale, în scopul cunoaşterii acestora, prin identificarea elementelor
variabile şi stabilirea existenţei raportului dintre cauză şi efect.

Reproducerea artificială a fenomenului, prin crearea intenţionată a cauzelor, condiţiilor şi

efectelor, în mod repetat, explică rolul metodei în definirea proceselor sociale, a
consecinţelor constante, în cadrul unor stări similare.

Ca procedeu de cercetare, metoda experimentului (observaţia provocată) propune

crearea sau modificarea, în laborator, a unui fenomen natural, în condiţii speciale, stabilite
şi impuse pentru obţinerea unui rezultat.

Repetarea fenomenului duce la producerea aceloraşi efecte, care dobândesc caracterul de

constantă, de lege, valabilă ori de câte ori condiţiile speciale cunoscute nu vor fi
modificate.

Metoda statistică

Metoda statistică este reprezentată de prelucrarea sistematică a datelor referitoare la

stările şi comportamentul psihologic uman.

Deşi, în comportamentul uman coexistă elemente subiective, totuşi, prin raportarea la

criteriile obiective, se identifică unele accente şi sensuri, precis determinate, prin
evidenţierea conexiunilor, corelaţiilor dintre fapte şi consecinţe, care ţin de condiţiile
materiale, morale, spirituale, pe o durată scurtă sau lungă de timp.

Statistica descrie semnificaţia rezultatelor obţinute pe un eşantion în vederea raportării

acestora la fenomenele colective, pentru stabilirea naturii determinării acestora.

Caracterizarea comportamentelor psihologice, chiar dacă reprezintă conţinuturi diferite,

va fi proiectată sub forma graficelor, din care rezultă particularităţile psihofiziologice
urmărite.

Trăsăturile comportamentale constante nu sunt urmărite izolat, deoarece sunt integrate

unui context existenţial concret, diferit de alte modele de existenţă, colectivă, care apar
unite în planul comportamental general.

2
Principalele concepte statistice sunt:

distribuţia

testele de
variabila aleatoare
semnificaţie

corelaţia

Metoda corelației

Identificarea mărimii gradului de dependenţă dintre variabilele controlabile şi cele

necontrolabile, care intervin în fenomenul psihologic, se realizează prin intermediul
coeficientului de corelaţie sau asociaţie.

Legătura dintre variabile, chiar dacă se manifestă diferit, poate să fie identificată statistic,
devenind o caracteristică a unei structuri concrete.
Metoda corelaţiei, ca operaţie logică, este folosită în cadrul testelor de evaluare a
personalităţii, în care se folosesc concepte explicative, modul particular de răspuns fiind
de natură să evite posibilităţile de perturbare a comportamentului obişnuit, a simţului
comun, cu condiţia ca termenii folosiţi să fie adaptaţi pentru a oferi o decizie, în
circumstanţele date.

Modificarea unei variabile generează efecte directe privind modificarea altei variabile,
deoarece nu se ajunge la consecinţe empirice, fără raportarea la variabila precedată,
derivată, determinată.

3
 Metoda observației

Metoda observaţiei desemnează contemplarea (observarea) intenţionată a fenomenului

psihologic, în condiţii obişnuite, naturale, pentru cunoaşterea nemijlocită, reală a acestuia.

Prin observarea comportamentului se identifică actele şi faptele, aşa cum se prezintă în

mod nemijlocit, fără niciun fel de modificare sau de alterare a atributelor acestora,
excluzându-se convingerile celui care observă.

Procedeul observaţiei intervine şi în cazul unui experiment, pentru realizarea unei

observaţii nedisimulate, recurgându-se la analiza în laborator a factorilor biologici.
Devenind un experiment neprovocat, observaţia identifică un comportament, prin
înregistrarea oricărei modificări, precum şi a răspunsurilor directe la stimulii externi.

Metoda anchetei

Metoda anchetei este reprezentată de determinarea regulilor de conduită umană, prin

folosirea unor chestionare şi interviuri, indivizii având libertatea să dezvăluie adevăratele
coordonate ale comportamentului, capacitatea de a asimila exigenţele sociale, de a se
implica psihologic în anumite stări, situaţii.

Formalismul interviurilor instituie un anumit gen de personalism, care subordonează

ordonarea fenomenelor, după interesele celui audiat.

Chestionarele, concepute pentru identificarea principiilor comportamentale (prin

asigurarea anonimatului), indică extremele tendinţei de integrare a individului, într-un
sistem comportamental generalizat, acceptat, al debarasării de exigenţa comportamentală,
de dezvăluirea „intimităţii” cu rezonanţe apologetice (starea de homosexualitate), de
aderarea la ideologii interzise.

Aplicate mecanic la structura şi dinamica vieţii comunităţii, rezultatele chestionarelor nu

lămuresc divergenţele între răspunsuri, şi nu au semnificaţia unei sinteze, care să cuprindă
factorii perturbatori şi să indice relativa stabilitate comportamentală, individuală sau de
grup.

4
 Metoda biografică

Metoda biografică este reprezentată de expunerea unor momente din viaţa individului, cu
un conţinut bogat în evenimente psihologice, cu o semnificaţie complexă.

Biografia trebuie înţeleasă şi aplicată în întreaga sa complexitate şi amploare, ca varietate

calitativă şi cantitativă de acte, fapte şi evenimente psihologice, în raport cu celelalte
forme de verificare, schimbare şi dezvoltare calitativă a evenimentelor.
Explicarea activităţii individuale se realizează în cadrul unei permanente raportări şi
comparaţii cu celelalte forme de identificare şi prezentare a adevărului, pentru evitarea
erorii.

Fenomenele şi procesele psihologice

⎯ Raportul dintre ereditate şi mediu

Acţiunea mecanismelor ereditare asupra comportamentului este completată de influenţa

directă, nemijlocită a mediului asupra individului.

Determinarea sensibilităţii, a emotivităţii individuale, precum şi a capacităţii de raţionare,

adaptare, sunt rezultatul înzestrării ereditare, dar şi al influenţei mediului ambiental.
Fără a nega ceea ce este constant în atitudinea acţională a individului, ca răspuns la stimulii
externi, trebuie subliniat faptul că, prin trecerea timpului, acesta este influenţat, într-un
anumit mod, de mediul ambiental, iar adaptarea la mediu se obiectivează şi se
conturează,prin depăşirea limitelor derivate din înzestrarea genetică.

⎯ Raportul dintre mediu şi personalitate

Capacitatea psiho-fizică a individului de a intui şi evalua dimensiunile şi necesitatea unor

obiective, care prefigurează un model de viaţă, revine personalităţii.

Înzestrarea intelectual-afectivă, urmată de o voinţă puternică a individului, îl determină să

se manifeste independent în mediul ambiental.
Evoluţia persoanei în mediul social este impusă şi determinată de condiţiile concrete de
mediu, cunoscute, acceptate sau schimbate de către personalitatea care urmăreşte
realizarea intereselor comunităţii.

Ansamblul atributelor definitorii pentru personalitate are la bază înţelegerea necesităţilor

sociale, capacitatea de a îndeplini idealurile şi voinţa de promovare a libertăţii fiinţei
umane.