Caracterul reprezintă latura relaţional-valorică a personalităţii.
Caracterul se referă la acele trăsături care descriu modul de a fi, de a se comporta, atitudinile, convingerile, profilul moral al unei persoane. Geneza caracterului este legată de lumea în care intră copilul după naştere, de reguli, de norme ale familiei, ale societăţii pe care va trebui să le respecte, să le asimileze, învăţând ce este bine şi ce nu, de dorit sau nepotrivit pentru ca la maturitate omul să fie capabil de autodeterminare, de alegeri în cunoştinţă de cauză. Printre mecanismele de formare ale caracterului enumerăm: mecanismul condiţionării presupune faptul că familia încurajează comportamentele dezirabile şi le sancţionează pe cele indezirabile. mecanismul autorităţii integrează acele principii şi valori impuse copilului de către familia sa. mecanismul imitaţiei şi al modelului demonstrează că un copil are tendinţa de a imita şi de a adopta modele de conduită din mediul familial şi social. În formarea caracterului, un rol important îl are şi temperamentul; orice trăsătură de caracter are o coloratură neuroendocrină (de exemplu, un invidios coleric se va manifesta altfel decât un invidios flegmatic sau melancolic), iar caracterul e o instantă de control şi valorificare a temperamentului (de exemplu, pot fi indivizi colerici din naştere, care, datorită educației şi autoeducației, devin flegmatici în comportament, adesea numai ei fiind conştienți de adevărata lor „fire"), în același timp trăsăturile caracteriale sunt şi un suport pentru propulsarea aptitudinilor. Caracterul este cu atât mai independent, cu cât individul dispune de o voință puternică, este capabil de decizie, de acțiune și de autocontrol, așa cum spunea și psihologul german Ludwig Klages despre caracter că este ”voință moralicește organizată. Trăsăturile de caracter sunt întotdeauna supuse evaluării morale, adică sunt pozitive sau negative, iar pentru felul cum se comportă, subiectul poartă o responsabilitate morală. Trăsăturile caracteriale pot fi observate în atitudinile persoanei care pot fi: - atitudini faţă de societate, faţă de ceilalţi semeni: solidaritate, cinste, spirit de echipă, sinceritate, altruism, corectitudine, toleranţă, bunătate, dar şi opusul acestora; - atitudini faţă de propria persoană: modestie, demnitate, încredere în sine, optimism, stăpânire de sine, modestie, demnitate, spirit autocritic, dar şi opusul acestor trăsături; - atitudini faţă de muncă: hărnicie, conştiinciozitate, exigenţă, autoexigenţă, disciplină, punctualitate, responsabilitate, asumarea erorilor, iniţiativă, creativitate, dar şi opusul acestora. Bibliografie: Psihologie, manual clasa aX-a, Editura Humanitas Educational Introducere în psihologie, Mielu Zlate, Editura Polirom