2022.04.01. Sinteza seminarului 26.

Topologia și timpul

1
 de Bernard Vandermersch

CU MOMENTUL DE A CONCLUDE un sfârșit părea a fi pus la

învățământul lui Lacan. Ce rămâne într-adevăr ca și timp logic după
momentul de a conclude? Primul timp al unui nou act? Dar care? În fapt, în
acest an acolo, momentul de a conclude nu a fost încă actualizat în actul de
disoluție al EFP pe care el pare să-l anunțe. Acest seminar desenează astfel un
spațiu puțin vid, un spațiu de așteptare. Apăsarea bolii se face grea. Regăsim
întotdeauna aceeași alternanță între propuneri verbalizate și sugestii
topologice desenate, dar conținuturile lor sunt deseori sărace și raporturile lor
puțin clare. Anumite remarci topologice apar rudimentare. Cea mai mare parte
a lecțiilor sunt scurte. În altele, cea mai mare parte a timpului este lăsată la
dispoziția tinerilor elevi, analiști sau topologi.
Legătura între titlul și conținutul seminarului nu apare deloc în conținutul
semnificat aparent, în afară de în primele fraze în care el afirmă că există o
corespondență între topologie și practica psihanalitică, că această
corespondență conotează în timpuri și că ea este în raport cu rezistența proprie
topologiei. Lacan reia pe de altă parte problema absenței raportului sexual
evocând ideea necesității unui al treilea sex. El spune că aceasta i-a venit
studiind nodul borromean generalizat. Este vorba despre lanțuri ale căror
noduri se eliberează dacă tăiem de acolo nu unul din trei sau patru, ci două
sau mai multe din cinci, șase, etc. Acest nod borromean generalizat ar putea
relativiza necesitatea funcției falice, adică a castrării. Noi vom încerca să
apropiem ceea ce făcea obiectul interogațiilor lui Lacan. Caracterul eliptic a
ceea ce el enunță face tentativa periculoasă și rezultatul incert.

Corespondența între topologie și practică

Să reluăm prima frază a lui Lacan: „Există o corespondență între topologie și
practică (psihanalitică).” Dacă Lacan a vorbit puțin despre cazurile sale, el a
vrut în mod constant ca analistul să poată da seama de practica sa. În schimb,
la sfârșitul învățământului său, el va fi mult expus în cercetări topologice care
sunt întotdeauna practice. Ce anume vrea oare să spună pornind de aici această
corespondență afirmată între topologie și practica psihanalitică? Cunoaștem
termenul riguros de corespondență biunivocă între două mulțimi. Ea
semnifică faptul că la fiecare element al uneia dintre mulțimi putem face să
corespundă unul și doar un singur element al celeilalte.

2
„Această corespondență consistă în timpuri.” Această a doua frază cu pluralul
său, „timpuri”, pare să confirme această lectură: la fiecare timp al practicii ar
corespunde un timp al topologiei. Dar ce anume ar vrea să spună expresia:
timpurile topologiei? Putem evoca cele trei timpuri ale sofismului
prizonierilor evocat prin titlul seminarului precedent. După momentul de a
vedea ar veni timpul pentru a înțelege, apoi momentul de a conclude, trei timpi
dintre care doar al doilea este obiectivabil ca și durată.
Atât doar că e dificil să legi în mod specific această secvența logică de
topologie. În plus, în sofism, această secvență logică nu este singură: ea vine
în sprijinul izolării de către Lacan a funcției grabei în logică, care
supraimpune acolo exigența unei sincronii a secvenței între mai mulți subiecți.
În sfârșit, chiar dacă această logică în trei subiecți rezistă la critica noțiunii de
inter-subiectivitate, ceea ce Lacan a adus în continuare despre topologia
actului (în „Logica fantasmei” și „Actul psihanalitic” în special) denunță
această liniaritate aparentă. Topologia retroactivă în dublă buclă a actului, pe
care el o propune, nu corespunde deloc la această secvență de trei timpuri
logice. În afară de a face din momentul de a conclude acest al doilea tur care
vine să reia primul tur al momentului de a vedea. Buclajul s-ar produce așadar
cu un decalaj care mărturisește despre durata timpului pentru a înțelege
(rezistența obiectului).
În a treia frază, Lacan precizează: „Topologia rezistă, este tocmai în aceasta
că corespondența există.” Corespondența consistă în timpuri, ea există din
faptul rezistenței topologiei. După seminarul „RSI”, noi știm că Lacan
distinge existență și consistență. Consistența este de ordin imaginar. În
practica analitică, ceea ce Freud numește apărare este de ordin imaginar. Eul
se apără contra a ceea ce amenință imaginea sa sau cea a obiectelor sale.
Putem admite că topologia, atât de insecurizantă pentru aceste imagini, poate
să suscite apărări.
Însă ceea ce face consistență în această corespondență, spune Lacan, aceasta
sunt timpurile. El reamintise deja, în seminariile precedente, caracterul
imaginar al consistenței raționamentelor logice. Este tocmai din cauza acestei
consistențe imaginare a secvenței că cele trei timpuri fac sens. Însă, spune
Lacan, este tocmai pentru că topologia rezistă, adică participă din real, că
această corespondență între practică analitică și topologie există, că ea este ea
însăși reală.
Ceea ce rezistă este „Asta”-ul lui Freud, aceasta este structura echivalând
topologiei.

3
Nu există doar corespondență între aceste două practici din faptul că în fiecare
dintre ele există rezistență (ceea pe ce rămăseserăm în rezumatul nostru al
seminarului precedent). Ceea ce rezistă în cură – ceea pentru ce trebuie din
timp pentru a face o analiză în vreme ce tocmai inconștientul ignoră timpul –
ar fi de ordin topologic. Rezistența în cură relevă în cele din urmă din fapturi
de topologie.
Dacă există corespondență între timpurile topologiei și cele ale curei, este
timpul curei cel care se pliază exigențelor topologiei inconștientului care nu
este alta decât topologia pur și simplu. Analistul trebuie să se plieze acestei
rezistențe a topologiei.
Putem astfel gândi parcursul analizantului ca și parcursul specific al structurii
sale. Să gândim în termeni de suprafețe. În mod local suprafața este
homomorfă la o bucată de sferă. „Învârtirea în cerc” în acest spațiu banal nu
permite traseul actului, care este o dublă buclă (conform seminarului „Logica
fantasmei”). Pentru a-l împlini, trebuie „o îndrăzneală” pentru a se aventura
dincolo, într-un spațiu a cărui vecinătate imediată va apare totuși întotdeauna
familiară, pentru a ne da seama abia după că o tăietură decisivă s-a operat - o
tăietură având parcurs traseul specific al planului proiectiv (cross-cap), de
exemplu.
Puțin mai departe, după ce tocmai reluase noțiuni bine stabilite cu privire la
banda Moebius, Lacan notează că există totuși „un decalaj între psihanaliză și
topologie, decalaj pe care el se forțează să-l umple. El adaugă, apropo de o
echivalență între structură și topologie: „Este tocmai asta „Asta”-ul despre
care este vorba în Groddeck, este tocmai asta care este „Asta”.
Aceasta ne pare să confirme că Lacan identifică structura lui „Asta” – a tot
ceea ce în limbaj nu este „Eu”, pentru a relua definiția pe care el o dă în
„Logica fantasmei” – cu topologia.

În ce anume topologia permite ea în practică „să faci un anumit număr

de metafore”?
Dacă o înțelegem prea bine că trebuie o topologie particulară pentru a da
seama de posibilitatea metaforei, de ce anume doar „un anumit număr”?
Topologia planului proiectiv (cross-cap), înscriind dubla buclă a
semnificantului cu separarea unui rest de suprafață de o altă natură (obiectul
„a”), dă de acolo modelul. Ea nu limitează de acolo totuși numărul. În
topologia nodurilor, metafora este legată, după Lacan în seminarul precedent,
la existența unei legături imaginare între simbolic și real. Ni se pare că, pentru
4
Lacan, este tocmai această necesitate a țesăturii, a înnodării, prin imaginar
ceea ce constituie prima metaforă, cea a „stofei”. Astfel Lacan va vorbi el mai
departe despre „metafora nodului borromean”. Însă deja consistența fiecărei
corzi R, S și I presupune un sens minimal și așadar o metaforă, ceea ce
reculează atât originea metaforei cât și face să spună pe Lacan că R, S și I sunt
primele nume ale tatălui. Poate Lacan se interoghează el aici despre numărul
minimal al acestor nume prime. (cf. dezvoltările ulterioare despre nodul
borromean generalizat).
Pe de altă parte, topologia, în mod invers geometriei, introduce o lipsă de
asemănare radicală între obiect și diferitele sale prezentări. Ea ne pune astfel
în fața unui real care se derobă idealizării. Dacă orice triunghi scris pe o foaie
de hârtie trimite la conceptul ideal de triunghi căruia el îi dă o reprezentare
imperfectă dar sensibilă, nu mai merge de acolo deloc la fel cu diversele
reprezentări ale planului proiectiv care nu au raport în mod imediat sensibil
cu obiectul „plan proiectiv” așa cum este el definit în mod matematic. Doar
explorarea răbdătoare a obiectului – asta ia din timp - poate de acolo verifica
structura.

Al treilea sex...
În a patra lecție, Lacan notează că în ciuda absenței raportului sexual, este un
fapt că oamenii fac dragoste. Explicația, pentru el, este de acolo „posibilitatea
unui al treilea sex”. Posibilul, el o reamintește, este ceea ce încetează să se
scrie sau ceea ce încetează, (virgulă) să se scrie”. (În mod contrar intuiției
comune, atunci când actul este comis, el nu mai este posibil. El devine
contingent și este prea bine tocmai pentru a rămâne în câmpul posibilului că
reculăm în fața actului.) „Pentru ce anume este că există de acolo două (sexe)
de altfel, asta se explică rău.” „Poate, ne spune Lacan, personajul lui Lilith,
dublura Evei, evocă el acest al treilea sex. Însă evocarea este lucru imprecis
și „este tocmai din precizie, adică din real că eu am făcut stare visând de acolo
în sumă la ceea ce este din asta din nodul borromean”.
Consistența nodului borromean ține la faptul că el se imaginează. Imaginarul,
spune el, reflectă realul. Însă se pare, urmărind pe Lacan care desenează atunci
mai multe noduri, că ceasta presupune o anumită prezentare a nodului
(prezentarea clasică de exemplu în care fiecare cerc apare în formă de cerc
echivalent celorlalte). Într-adevăr, spune el, pentru ca nodul să simbolizeze
ceva, trebuie ca fiecare cerc să fie dispus în mod să arate un interior. Fără
îndoială în modul cercurilor lui Euler, ceea ce simbolizăm în „imaginar,
5
simbolic și real, aceasta este interiorul cercului”. Ar fi mult mai dificil „să
instalezi o metaforă” în noduri borromeene mai mult sau mai puțin
turmentate.
Apoi el repune în mod abrupt în cauză metafora nodului borromean. Această
metaforă ar fi abuzivă pentru că „în realitate nu există lucru care să suporte
imaginarul, simbolicul și realul.” Acest discurs pare să contrazică ceea ce el
avansa înainte, adică faptul că nodul borromean era acest lucru, realul însuși
al structurii. Fără a explicita încă motivele pentru care el își revizuiește poziția
sa, Lacan confirmă că esențialul a ceea ce el enunță este că nu există raport
sexual. Pentru ce anume? „Pentru că există un imaginar, un simbolic și un
real.” Urmează această remarcă care situează puțin stilul enunțării sale: „Este
ceea ce eu nu am îndrăznit să spun. Eu am spus-o cu toate acestea.”
Noi avem așadar, în acest fel de gândire cu voce tare, un anumit număr de
propoziții:
-Nu există raport sexual.
-Posibilitatea, totuși, a actului sexual este legată la cea a unui al treilea sex.
-Visul nodului borromean face stare din realul (și nu din simpla evocare)
acestui al treilea sex.
-Metafora (care constituie?) nodul borromean cel mai simplu este improprie
„căci nu există lucru care să suporte imaginarul, simbolicul și realul”.
-Este nejustificat să spui că nu există raport sexual pentru că există un
imaginar, un simbolic și un real, adică trei consistențe.
La începutul lecției următoare, Lacan revine pe noțiunea de al treilea sex care
nu ar putea subzista în prezența celorlalte două. Fără tranziție, el vorbește
despre inițierea grație căreia integrăm falusul. Însă această inițiere este pentru
el un forțaj și psihanaliza este o anti-inițiere. În absența inițierii, trebuie „să
fim bărbat” sau „să fim femeie”. El continuă printr-un studiu, confuz, al tresei
în cinci fire.
Iată o lectură posibilă a acestor propoziții. Falusul este totodată ceea ce face
obstacol la raportul sexual (întru-cât fiecare sex nu are raport decât la falus și
nu la celălalt sex) și ceea ce permite copulația. Orice societate tradițională
prevede inițierea membrilor săi la falus. Că psihanaliza este o anti-inițiere
trimite la faptul că analizantul trebuie să își dea seama despre faptul că el s-a
lăsat „sugerat” prin limbaj în ceea ce privește falusul (în absența însăși a
inițierii rituale): el nu este falusul și nu poate rămâne în această poziție de a-l
fi în mod imaginar fără a întâlni mari dificultăți în actul sexual. Ideea vine de
6
aici de a identifica al treilea sex și falusul. „Trebuie” („il faut”) al ultimei fraze
ar fi așadar imperativul curei.
Totuși, în a șaptea lecție Lacan revine pe existența acestui al treilea sex. El
spune că această problemă i-a venit atunci când el a studiat nodul borromean
generalizat. „Nodul borromean generalizat, merge de la sine că eu nu înțeleg
nimic acolo, mă încurc...”
Poate această mărturisire permite ea să apropriem problema lui Lacan despre
ceea ce el numește improprietatea nodului cel mai simplu. Ultimele seminarii
(„RSI”, „Sfântomul”, „Neștiutul...”) puneau problema insuficienței sau nu a
nodului în trei cercuri. Soluția unui cerc al patrulea ar permite introduci o
imposibilitate de permutare totală a cercurilor și așadar de a le specifica. În
absența unui astfel de cerc, cele trei se echivalează și de aici real, simbolic și
imaginar nu mai pot să fie distinse. Lacan făcea de acolo cazul paranoiei
spunând că un astfel de nod echivalează la un nod de treflă în care cele trei
registre sunt în continuitate. „Inițierea” la falus, în această prezentare, nu
poate apare decât cu prețul unui al patrulea cerc, cu simptomul.
„Descoperirea” de către Lacan a existenței nodului borromean generalizat
deschide calea la relativizarea falusului, așadar a castrării, în măsura în care
presupunerea înnodării care ține un subiect poate să fie asigurată de multiple
moduri mai complexe decât cel al celui de-al patrulea cerc, ceea ce ar permite
– poate – să dai seama de noi forme clinice. Însă această complexitate însăși
a nodului borromean generalizat pare să pună un serios obstacol la acest
studiu.
Lacan nu ne va fi economisit mai mult dificultățile sale de a continua
(„poursuivre”) învățământul său decât dificultățile noastre de a-l urmări
(suivre”). Am putea regreta sau neglija aceste enunțuri tardive și inutile pentru
notorietatea sa. Noi însă am luat partea de a apropria ceea pe ce el se
împiedica: aceasta trebuia să fie destul de rezistent pentru a agăța acolo câteva
probleme. Însă această ultimă apropriere nu ni se pare susceptibilă de vreo
fecunditate decât dacă parcursul ce duce acolo va fi fost efectuat.

7
1978-1979. Seminarul 26. TOPOLOGIA ȘI TIMPUL

8
 1978.11.21. Lecția 1
Există o corespondență între topologie și practică. Această corespondență
consistă în timpuri. Topologia rezistă, este tocmai în aceasta că corespondența
există.
Există o bandă Moebius pe care noi am trasat-o:

Aceasta este ceea ce numim o bandă triplă. Putem remarca faptul că această
bandă triplă, ceea ce o caracterizează este că ea are margini și că aceste
margini sunt aproape ca și aceasta:

Marginile sale sunt aceasta:

9
pentru a spune mai bine aceasta:

Dacă voi repliați aceste margini, voi obțineți ceva care se prezintă ca și asta:
Și cercul negru ia atunci acest aspect acolo. Iată aproape ceea ce asta dă. Aici
cercul negru este alb. (Lacan desenează un cerc de sfoară alb trecând la
interiorul unui înrulaj de sfoară galbenă). Iată, eu v-o trec.

10
Există un mod – această bandă – de a o acoperi (punctat):

După asta, asta trece în spatele benzii următoare. Însă ceea ce trebuie să vezi,
este că ceea ce trece în spatele benzii următoare este în mod precis ceea ce
revine în față din banda 3, după care asta revine în spate a ceea ce este acolo
înscris, vreau să spun în spatele benzii Moebius triple. Este tocmai pentru
aceasta că asta revine în față.
Astfel încât ceea ce avem, aceasta este
-în față: 1, 3, 5,
-în spate: 2, 4, 6,
...6 care reunește pe 1.
Aceasta este prea bine ceea ce eu am – din banda acoperitoare – marcat
(punctat). Voi puteți s-o manipulați și chiar să reacoperiți de acolo banda
triplă. Voi aveți aici un alt exemplar din ceea ce am numit pentru moment
„banda acoperitoare”. Voi puteți să constatați de acolo identitatea cu...
Ceea ce există din frapant, aceasta este că o bandă Moebius normală...
iată un exemplu din asta:

11
...o bandă Moebius normală – adică o bandă Moebius ca și asta – are în mod
egal pe 1 și pe 2 și pe 3 și pe 4 la același loc:
-toți aceștia acolo: 2, 4, 6, sunt în spate,
-și aceștia acolo: 1, 3, 5, sunt în față.
Iată pe 1, el trece în spate aici la 2 și el trece în față la 3. La 4, el trece în spate,
ceea ce îi permite să revină în față la 5 și să treacă în spate pentru a reuni pe
1 prin ceea ce numim 6-le.
Banda acoperitoare are așadar două margini în banda Moebius în 3. Ceea ce
vedem în mod ușor pe banda pe care o fac să circule acum. Aceasta este un
punct important, voi îl puteți controla pe ceea ce eu v-am făcut să circule
adineaori. Există ceva din comun între toate benzile Moebius, nu ar fi aceasta
decât această alternanță.
Este oare că este posibil – aceasta este cert... – să tai benzile Moebius? Nu
doar putem tăia pe fiecare, dar putem tăia de asemenea ceea ce eu numesc
dublura. Ce anume este dublura?
Poate exista o dublură complet singură. Însă în acest caz, trebuie să tai banda
Moebius, banda Moebius care este în sumă sufletul afacerii. Există un mod
de a trasa pe un tor o bandă Moebius. Iată cum o trasăm dacă este vorba despre
banda în trei.

12
 → →

→
.....
Există totuși un decalaj („béance”) între psihanaliză și topologie. Ceea ce eu
mă forțez, aceasta este – acest decalaj – să îl umplu. Topologia este
exemplară, ea permite în practică să faci un anumit număr de metafore.
Există o echivalență între structură și topologie. Este tocmai asta „Asta”-ul
despre care este vorba în Groddeck, este tocmai asta ceea ce este „Asta”.
Trebuie să te orientezi în structură. Nu există decât nodurile borromeene.
Pentru a generaliza ceea ce numim nodurile borromeene, poate exista un mod
de a o face care nu face ca un nod să fie, tăind unul de acolo, eliberat de toate
celelalte.
Există un anumit mod de a preciza că tăind 2 din 5, aceasta este în mod precis
ceea ce necesită ca cele 3 care rămân să fie libere. Aceasta este ceea ce numim
generalizarea nodurilor borromeene.
Tăin de acolo 2 din 5, celelalte 3 sunt libere. Eu voi încerca să vă dau din asta
un exemplu până la sfârșitul anului. Iată, am vorbit o oră. Vă mulțumesc
pentru atenția voastră.

13
 1978.12.12. Lecția 2

.....
În borromeanul în 6, este suficient în mod egal să tai de acolo 1 pentru ca cele
6 să fie deznodate. Eu precizez că există 10 moduri de a deznoda 5 cercuri și
că există 20 de moduri pentru a deznoda 6 cercuri, tăind de acolo 3, 35 de
moduri pentru a deznoda 7 cercuri, tăind de acolo 4.

1978.12.19. Lecția 3
.....
Topologia este imaginară. Ea nu și-a luat dezvoltarea ei decât cu imaginația.
Există o distincție care este de făcut între Imaginar și ceea ce eu numesc
Simbolicul:
14
-simbolicul, aceasta este vorbirea.
-imaginarul este distinct de asta.
.....

→ →

1979.01.09. Lecția 4
Nu există raport sexual, este ceea ce am enunțat.
Ce anume este ceea ce suplează acolo, pentru că este clar că oamenii...
ceea ce numim așa, adică ființele umane
...oamenii fac dragoste.
Există la asta o explicație: posibilitatea...
Să notăm că „posibilul”, aceasta este ceea ce noi am definit ca și „ceea ce
încetează să se scrie”
...posibilitatea unui al 3-lea sex.
Pentru ce anume există din asta 2 de altfel, asta se explică rău. Aceasta este
tocmai ceea ce este evocat în dublura Evei, adică Lilith. Evocarea nu este
totuși un lucru precis.
Este tocmai din precizie, adică din Real, că eu am făcut stare visând de acolo
la ceea ce este din asta din nodul borromean. Nodul borromean are ca și
consistență din a se imagina. Care este diferența între Imaginar și ceea ce
numim Simbolicul, altfel spus limbaj?
Limbajul are legile sale cărora universalitatea le este modelul, particularitatea
le-o este mai puțin. Ceea ce Imaginarul face, el imaginează Realul: aceasta
este o reflexie. O reflexie ține la oglindă, este așadar în oglindă că se exercită
o funcție.
Oglinda este cel mai simplu dintre aparate. Aceasta este o funcție întru-un fel
complet naturală.

15
Aceasta este curios că eu am ales nodul borromean pentru face de acolo ceva.
Însă nodul borromean are ca și proprietate că putem să începem prin nu
contează care. Cu totul din contră, acesta (I): nu putem să începem prin nu
contează care.
Dacă începem prin acesta (verde), există un obstacol. Asta face tresă așa cum
o demonstrează desenul care este la stânga (III), dar dacă tragem pe acesta
spre dreapta, sunt celelalte două care sunt antrenate și nu știm ceea ce este din
ceea ce poate rezulta din această antrenare. În orice caz, aceasta sunt celelalte
două.
Este același caz pentru acesta (II) și este prea bine pentru ce ceea ce este acolo
nu poate servi să simbolizeze Imaginarul, Simbolicul și Realul. Căci ceea ce
simbolizăm în Imaginar, Simbolic și Real, aceasta este interiorul cercului (V),
aceasta este câmpul interior al cercului, câmpul: c-â-m-p („le champ :
c.h.a.m.p.”).
Astfel încât ceea despre ce este vorba aceasta este despre o metaforă. Ar fi
mult mai dificil să instalezi o metaforă în acest desen acolo (I) decât în acesta
(V), cu atât mai mult în al 3-lea desen (II).

I V

II
16
Căci al treilea desen (II) are aerul mai complicat, dar este același. Este același
dat fiind că roșul are acolo o inflexiune care ar putea permite să regularizez,
să facă să reintre desenul din stânga (I) în desenul din dreapta (II).
Diferența, aceasta este că acesta (II) lipește cu acesta (III)

II III
și că acesta (V) se împletește („se tresse”) ca și acesta (IV):

IV

17
Metafora nodului borromean în starea cea mai simplă este improprie. Aceasta
este un abuz de metaforă, pentru că în realitate nu există lucru care să suporte
Imaginarul, Simbolicul și Realul. Că nu există raport sexual, aceasta este
tocmai ceea ce este esențialul din ceea ce eu enunț.
Că nu există raport sexual pentru că există un Imaginar, un Simbolic și un
Real, aceasta este tocmai ceea ce eu nu am îndrăznit să spun. Eu am spus-o
cu toate acestea.
Este prea bine evident că eu m-am înșelat, dar eu m-am lăsat să alunec acolo...
eu m-am lăsat să alunec pur și simplu. Aceasta este agasant, este chiar mai
mult decât contrariant. Este cu atât mai contrariant cu cât aceasta este
nejustificat.
Aceasta este ceea ce îmi apare azi, este în același timp ceea ce vă mărturisesc.
Bine!

1979.03.20. Lecția 8
Există cineva care mi-a scris pentru a-mi spune ceea ce el gândise despre
ultimul meu seminar. Ei bine, într-adevăr, ceea ce eu făcusem era asta: aceasta
este un borromeean generalizat (I)...
în vreme ce persoana care mi-a scris la redus la ceea ce este (un borromean)
normal (II),
...adică faptul că acesta a fost descoperit punând în continuitate cele două:
verde și negru (III). Verdele și negrul sunt acolo.

18
 I II III
Un alt mod de a-l rezolva:
-asta ar fi să pui în continuitate ceea ce am desenat mai întâi în galben
(portocaliu) și ceea ce am desenat în roșu (II),
-sau și mai bine încă să pui în continuitate ceea ce am desenat acolo în roșu
cu ceea ce am desenat în negru (II).
Problema este de a ști ceea ce este o omotopie: ceea ce este o omotopie este
la interiorul unei consistențe (IV). Eu am comis ultima dată, ceva care era din
acest ordin (IV), eu vreau să spun că la interiorul unei aceleiași coarde
omotopia consistă în a putea transgresa figura.
Rezultă de acolo că nodul se desface. Este suficient să traversezi coarda într-
un punct *. Este tocmai despre aceeași coardă că este vorba.

19
 →
Prima stare A doua stare
IV V
.....

20