Sunteți pe pagina 1din 7

JOCUL INTERTEXTUAL (APLICATIE PE LEVANTUL DE MIRCEA CRTRESCU)

Virginia BLAGA

Intertextualitatea este un concept nc n dezbatere, ncercarea de a-l prinde exhaustiv ntr-o definitie este o ntreprindere dificil. Vor fi mereu nuante neluminate, miscri ale textului pe care ochiul teoreticianului nu le va analiza. La o abordare care nu-si propune s ating subtilittile, intertextualitatea va fi perceput ca ansamblu de relatii pe care un text, n spet literar, le ntretine cu alte texte cunoscute1. Printr-un (poate) simplist recurs la etimologie, ntelegerea inter-textului se va releva din raportul lui cu textul: departe de a fi o unitate nchis, textul lucreaz asupra altor texte, astfel nct un text este considerat ca o absorbtie si o transformare a mai multor texte anterioare. Fiecare text se afl ntr-un raport plurivalent cu alte texte. () Interactiunea diverselor relatii din interiorul unui text se numeste intertextualitate, notiune care indic felul n care un text se ncadreaz istoric2. Sau, n termeni barthieni, ce qui fonde le texte, ce nest pas une structure interne forme, comptable, mais le dbouch du texte sur dautres textes, dautres codes, dautres signes: ce qui fait le texte cest lintertextuel3. Mergem (napoi, temporal, si nainte, n profunzimea ideii) la definitia kristevian, Foarte aproape de esent, care a fcut carier treizeci de ani: Vom numi intertextualitate aceast interactiune textual care se produce n interiorul unui singur text. Pentru subiectul cunosctor, intertextualitatea este o notiune care va fi indicele modului n care un text citeste istoria si se insereaz n ea.4 Ar fi inexact s ncercm o delimitare clar a unui aspect n care se relev fenomenul intertextual. Dup cum functiile limbii nu actioneaz n mod unidirectional, tot asa un text nu repet doar prozodia, doar lexicul, doar ideea. Este mereu o ntreptrundere. Cu exceptia pasajelor intercalate, paginile Levantului curg n vers alexandrin, ceea ce nseamn c toate cnturile sunt mbrcate n haina poeziei pasoptiste, oricum pre-eminesciene. Cnd spunem secolul XIX, versurile care ne vin ndat n minte sunt cele ale poetului-mit al literaturii romne. Mircea Crtrescu, prin atentia pe care o acord poeziei din prima jumtate a secolului trecut, realizeaz o aplicatie a teoriei secundarului (Virgil Nemoianu). Nu poti ajunge la principal fr a depsi secundarul, care nu este doar anticamer, ci ascunde determinisme ale principalului. Versul alexandrin este preponderent n Levantul. n clipa n care apare alt hain prozodic, lectorul deja are un semnal c se produce o sustragere de la pasoptism, altfel spus, este o avertizare asupra intertextualittii.(Christophe Cusset

este cel care vorbeste despre acest tip de semne.) Versul de dousprezece silabe, cu cezur dup a sasea silab, cum spune dictionarul, nu reprezint o prezent exclusiv n adolescenta literaturii, dar constituie, fr ndoial, o specificitate a respectivei perioade (cnd nu este vorba despre versul mimetic-folcloric vcrescian sau antonpannesc). Versul lung, ca extrapolare a alexandrinului, este manifestarea unei discursivitti si a ispitei analitice pe care prozodia moderneliptic si sintetizatoare a materiei ontologice a pierdut-o prin maturizare. (a1) P-acea plcut vreme n ast trist vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna vin.5 (b1) S tin minte c poemul e si unul de montaj i s mut ndat scena cu ntregul ecleraj.6 Citind Levantul , ne amintim de Vasile Crlova: Prima jumtate a secolului XIX are vrsta sa de 22 de ani.7 n ceea ce priveste fenomenul intertextual, acesta se manifest la trei nivele: idee prozodie lexic. Demersul care apeleaz la triada-indice al intertextualittii nu-si propune s surprind exhaustiv fenomenul, ci n elementele lui esentiale. Pe plan ideatic, intertextul prezint o oarecare evanescent, astfel nct sunt sanse mari ca lectorului s-i scape asocierea. n aceeasi msur n care la acest nivel textul se dovedeste susceptibil nesuprapunerilor intertextuale scriitor-lector. Dac prozodia si lexicul sunt elemente de o oarecare concretete care favorizeaz coincidenta intertextualittii la cei doi poli, ideea confer maxima libertate si este surs a dificulttii n interpretare, n acelasi timp: (a2) Eu, dar, ce din cruda-mi vrst, de cnd ochii am deschis, Cnd a-nceput pentru mine al vietei amar vis, () Poet cum poci a m crede, cnd al lirei Dumnezeu nc nu vrea s-mi arate care este felul meu ?8 (b2) De-as versifica Levantul, (),
()

Val cu val si nor cu nour dulce l-as fi zugrvit. Dar nu poci. E umbra umbrei scrisu-mi si n-am ciu s cer S mi fie argintat foaia, ca a lui Daguerre.9 Raportarea la autori importanti din care scrisul lor descinde reprezint un element al coincidentei textelor, pe plan ideatic. Este o component secundar. Principala: interogatia asupra prezentei harului poetic ce ar justifica actul de a scrie. Ideea, ca indice al intertextualittii, poate s prezinte o ngrosare care arunc peste semnificatia acestei coincidente cu totul alt lumin Marile teme sunt mituri n spatiul literar. Ca specii ale acestei categorii a mitologiei, strbat si ele istoria si anuleaz timpul profan (literatura profan, nu n sens depreciativ), instituindu-l pe cel sacru. Diada eliadesc vrea s evidentieze literatura sacr sau timpul sacru al literaturii, care nseamn suprapunere de texte si genereaz o tensiune textual. Se ntmpl ca si n situatia timpului sacru eliadesc. Prezenta unei mari teme semnific re-editarea unui alt text al crui continut ideatic a fost focalizat pe respectivul mit literar. Tensiunea generat este de natur magic si ipostaziaz interferenta mit-literatur pe care o prilejuieste intertextualitatea.

Gratie acestei magii, marile teme sunt inepuizabile. Intertextualitatea nu se relev exclusiv pe plan ideatic. Are loc reeditarea si prozodic a expresiei naturale, adic a hipotextului. O situatie usor de vizualizat n care actioneaz indicele prozodic al intertextualittii este fabula. Leul, de mult vreme, ridicare ostire, S se bat cu riga ce se numea Pardos;
()

Vrea, adic, s stie Cui mai mult se cuvine S tie pentru sine Un petec de cmpie.(...) Un lup ca toti lupii, cnd se vzu rege i cnd pricepu c voia lui e lege, C toti se smeresc La glasul lupesc, Adun sfatul trii sub un copaci roditor (...) De o si mai accentuat concretete se bucur un alt element al triadei-indice: lexicul. n cazul interogatiei asupra ipostazei de poet,vocabula poci este un semn lexical ce suplineste nivelul ideatic al intertextualittii. Componentele triadei actioneaz de o manier interactiv, dar, de fiecare dat, una din laturile triunghiului primeaz. Lectorul primeste ca pe o cheie a intertextualittii lexicul, ca segment al suprapunerii. Acest ultim element al triadei manifest maxima concretete, spre deosebire de idee, care doar sugereaz, nu certific repetarea. (a5) Mudromu i plemenitomu i cistitomu darovannomu zupan Hans Bagner ot Brasov mnogo zdravie ot Nctul ot Dlgopole. I pak dau stire domnietale za lucrul turcilor, cum amu auzit eu c pratul au esit den Sofia10 (b5) Mudromu i cestitomu i plemenitomu Monsieur Languedoc Brillant, i pak dau stire domnietale za lucrul inglesului, c stiu de la omin de crezut vrenici c sndreapt spre Hosna corabii ce sunt trimese s prinz pre un Manoil sn Negrut 11 n aceast transpunere, continutul joac rolul personajului secundar. Cel principal este lexicul, nvesmntat arhaic, costumat ca un personaj istoric. Intertextualitatea se relev la nivelul frazrii, la cel ideatic, ns lexicul primeaz . Cele trei elemente ale triadei desemneaz intercalarea unui text ce face not aparte n cadrul altui text: Intercalation: on appelle comme a linsertion dans un rcit dun micro-rcit12. Mrcile lingvistice, prozodice, motivice sunt tot attea instrumente ale decelrii micro-textului. Aceste nivele converg spre o supra-dimensiune, si anume cea a sensului. Este ca si cum triunghiul ar delimita spatiul semantic, iar cele mai importante linii din triunghi ar marca locuri geometrice relevante pentru ntelegerea Levantului. Scriitura (cf. Philippe Sollers) reprezint un termen-cheie n elucidarea hermeneutic a jocului intertextual din Levantul. Scriitur cu si fr ghilimele, ca

drum de la gnd la gest. Mai nti, scriitura, fr ghilimele,desemneaz actul de a juca al actorilor. Cuvinte, rime, fraze, secvente iat actorii. Jocul lor are loc pe scena textului, demersul hermeneutic si ndreapt spre ei reflectorul. n virtutea aceleiasi diferentieri operate de Sollers n ceea ce priveste scriitura, mai este un strat profund.Scriitur, cu ghilimele. De aceast dat, demersul hermeneutic si schimb pozitia (prin adecvare), n sensul c nu se multumeste s observe suprafata, pndeste miscrile regizorului, insist s descopere ce e dincolo de cortin. Interpretarea este a acelorasi actori, dar ei trec n plan secund; intereseaz acela care pune n scen jocul. La ce anume se gndeste ? Ce prescriere se afl n spatele scrierii, ce urm ? Intertextualitatea nu se relev la nivelul jocului actoricesc, ci al actului regizoral: n cadrul textului, jocul este functionare (joc al actorilor s.n.) si, n acelasi timp, punere n joc (act regizoral s.n.).13(Jaqueline Risset) Totul este scriitur, Totul este doar balon,
()

Lumi zidite-n lumi s-adap Din iluzie, elips, Doar poet si poezie, Constiint si destin,
()

Totul este manuscris, Totul este scriitur.


()

Totul este doar balon.14 Regizorul dicteaz un joc dramatic, pe schema glossei. Discursul poetic este convertit ntr-unul filosofic. Versurile rostesc adevruri definitive, sentintele sunt spuse grav de cuvinte n vestmnt adecvat: vocabula ce se erijeaz n judector este totul. Vorbind mai mult timpul la prezent , acest judector si ceilalti actori potenteaz tensiunea dramatic. Regizorul pune actorii s joace un joc ce nu e nou, desi replicile sunt altele. Dincolo de actori si miscrile lor, ideea primeaz si ea este concentrarea jocului pe care l are n minte regizorul. Este vorba despre un fel de acumulator dinamic care se genereaz de la intentionalitatea regizoral la aplicarea de ctre actori si se descifreaz n sens inversCele dou scriituri, mai limpezi sau mai evanescente, curg spre semantic, se vars n ea si ntregesc tabloul intertextualittii. Scena pe care are loc jocul este locul ntlnirii dintre indicatiile de regie si aplicarea lor (legile se ntretaie cu aplicatiile lor Jacqueline Risset). Ce rmne la sfrsitul jocului ? Ipoteze de sens: sensul unei opere nu se poate face singur; autorul nu produce niciodat dect ipoteze de sens, forme, dac vrea, crora lumea le d sens.15 Problema intertextualittii () rmne omniprezent: fictiune sau discurs, textul romanesc spune ntotdeauna mai mult, sau altceva, dect ceea ce este simplu enuntat. Dar, dac acesta interpreteaz o realitate cultural preexistent, el se refer

de asemenea si n acelasi timp la lumea real pe care o numeste, o pune n scen, o descrie, o face s existe sau o aneantizeaz16. Cea mai fericit aplicatie a acestei dihotomice referentialitti o constituie intertextul care prezint continut paremiologic, situatie n care are loc o suprapunere a acelor dou elemente: realitatea cultural preexistent vorbeste despre realitatea material a epocii ei, cu aceeasi actualitate si despre cea de azi. a1 De multe ori limba taie mai mult dect sabia. Limba oase n-are si oase sfram. De aceea Pune-ti fru la gur si lact la inim. Prostia si nerozia Se rudesc cu nebunia.17 a2 C, s stie, Prostul pn nu-i fudul Parc nu e prost destul, fiindc, s m ierte cinstitii domniei tale ortaci, Spune-mi cu cine te nsotesti Ca s-ti spun cine esti18 Optiunea crtrescian pentru aceste versuri de textur folcloric si rezonant paremiologic este justificat, ntr-un fel, n cartea sa despre postmodernism: Anonime, hibride, aglutinate, compilnd si degradnd vechi pagini de istorie si literatur, lipsite total de constiinta istoricittii lumii, a artei literare si a textului, crtile populare seamn cu romanul antic, grecesc sau latin (Mgarul de aur, Satyriconul) (). Critica modernist le dispretuieste19. Rdurile din Anton Pann ilustreaz n mod exemplar situatia n care un text se prezint ca hiper-text si hipotext n acelasi timp. Este dubla articulare a intertextualittii. Pentru a avea triada complet, apelm la proverbe si zictori: a3 Apa ct de mare vine, piatra tot n vad rmne. Cu ct rul e mai adnc, cu att curge mai lin. Gura taie (ucide) mai mult dect sabia. Prostul taie copacul, ca s-i mnnce rodul.20 Intertextualitatea se relev la nivel formal, pe de o parte, iar, pe de alt parte, sub aspect continuitistic. Invariantul, n termenii lui Adrian Marino, l-ar reprezenta tocmai smburele paremiologic acestor trei texte: (a1), (a2) si (a3). (a1) poate fi hipertext, dup cum (a3) are sanse s fie reluat, ceea ce demonstreaz potentiala in-finitudine a seriei si ncadreaz cele trei texte n Textul infinit: lintertextuel dans lequel est pris tout texte, puisquil est lui-mme lintertexte dun autre texte (Roland Barthes). Este vorba despre o relatie complex si fr sfrsit, care asigur ilimitarea, n spatiu si n timp, a intertextualittii21 Hipotextul Povestea vorbii, Anton Pann este, n acelasi timp, n ipostaza de hipertext. Altfel spus, unul si acelasi fragment literar este text de gradul nti si text de gradul al doilea, simultan. Faptul este surprinztor, cu att mai mult cu ct scrierile lui Anton Pann marcheaz, nc, ncercri ale literaturii de a atinge literaritatea. Ele sunt

circumscrise unui timp arhetipal al istoriei literare. Deci fenomenul intertextualist nu tine de postmodernism, nici mcar de modernitatea literaturii. n cazul lui Anton Pann este vorba despre intertextualitate mai curnd involuntar. Finalitatea gestului repetrii este legat de aspectul moralizator, nu de cel textualist. Poate ar fi interesant de studiat nevinovtia antonpannesc, n acest sens. n orice caz, dac operm o punere n paralel a hipertextelor (a2), (a3), Crtrescu, ni se va revela semnificatia sintagmei intertextualitate deliberat. La Anton Pann scrierile insinuau meditatie, lectorul are sentimentul c este n preajma nteleptilor lumii si-i ascult. Cnd citeste Levantul, acelasi cititor recepteaz continutul paremiologic n plan secund; mai intens, el simte provocarea. La joc. Pentru c lectorul nu mai are n fat scena lumii, ci a textului. Aceasta din urm si revendic veridicitatea ca scen a lumii: Hipertext si hiperlume Ce nu-ncape-n minti de ghips22 ntelepciunea este n planul doi, nvins de joc; acesta, la rndul lui, s-ar putea s fie nchis ntre ghilimele si aruncat n plan secund de un alt text, hipertext al acestuia. Intertextualitatea deliberat fascineaz mai mult, pentru c este asumat, ca si riscul pe care-l comport jocul de a face literatur din literatur: n joc, povestirea urmreste o continuitate perpetu, neagr; (). Textul ntreg este un tot instabil raportat la alte texte, este un context pentru un text viitor; el a transformat textul precedent n context iar textul prim nu exist dect prin lectura sa ca un context pentru textul secund. Schimb rapid, multiplicare a suprafetelor; fiecare fraz este un citat, adic a fost adus pe aceast suprafat, venind de pe o alt suprafat adus aici pe ocolite.(Jaqueline Risset) Multiplicarea suprafetelor conoteaz glisarea scenelor lumii: real sau livresc. 1 Traducere din Le Maxidico, ditions de la Connaissance 2 Dictionar de termeni literari, Coord. Al. Sndulescu, Ed. Academiei, Bucuresti [1976] 3 Roland Barthes Analyse textuelle dun conte dEdgar Poe, n Smiotique narrative et textuelle, Larousse, Paris [1973], p. 31-32 4 Julia Kristeva Problemele structurrii textului, n Pentru o teorie a textului, Antologie Tel Quel 1960-1971, Ed. Univers, Bucuresti [1980], p. 266 (text tradus din vol. Thorie densemble, Ed. du Seuil, col. Tel Quel, Paris [1968]) 5 Vasile Crlova nserarea, n Ruinurile Trgovistii, Ed. Scrisul Romnesc [1975] 6 Mircea Crtrescu op. stud., Cntul al Treilea, p. 37 7 Marin Sorescu prefat la op. cit. (V. Crlova) 8 Grigore Alexandrescu Epistol Marelui logoft I. Vcrescu 9 Mircea Crtrescu op. stud., Cntul al Doilea, p. 19 10 Scrisoarea lui Neacsu, n Filologie romanic, (caiet de seminar), Ecaterina Goma si Coman Lupu, Bucuresti [1980], p. 76 11 Mircea Crtrescu op. stud., Cntul al Cincilea, p. 76

12 Algirdas Julien Greimas si Joseph Courts Smiotique dictionnaire raisonn de la thorie du langage, Hachette Suprieur [Insertia unui micropovestiri ntr-o povestire] 13 Jacqueline Risset ntrebri asupra regulilor jocului, n Antol. cit., p. 223 14 Mircea Crtrescu op. stud., Cntul al Zecelea, p. 163 15 Roland Barthes Critic si adevr II, trad. a articolului Critique et vrit, ditions du Seuil, Paris [1966], n Romanul scriiturii, antologie, Ed. Univers [1987], p. 167 16 Bernard Valette op. cit., p. 124 17 Anton Pann Povestea vorbii, Ed. E.P.L. [1967] 18 Mircea Crtrescu Levantul, p. 125 19 Mircea Crtrescu Postmodernismul romnesc, Ed. Humanitas [1999], cap. Curiozitti literare. Experimente, p. 249 20 Culegere de texte literare, Ed. Didactic si Pedagogic [1983], cap. Literatur popular, p. 10 - 11 21 Cristina Hulic Textul ca intertextualitate, p. 23 22 Mircea Crtrescu Levantul p 65