REFERAT-MANAGEMENTUL INSTITUTIILOR PUBLICE

LEGITIMITATEA APLICĂRII MANAGEMENTULUI ÎN CADRUL

ORGANIZAŢIILOR PUBLICE
Masterand Vîlsan Alexandru, Anul I MO

Richard Farmer: „managementul este unul din factorii de bază care explică de ce o
ţară este bogată sau săracă”.
PROBLEME
Avantajele potenţiale ale aplicării managementului în cadrul organizaţiilor publice
1. Aspecte pozitive
2. Aspecte negative

Avantajele potenţiale ale aplicării managementului în cadrul organizaţiilor

publice
Managementul public nu este aplicarea managementului general in sectorul public, ci mai degraba este rezultatul crizei de
delimitare a sectorului public de cel privat.
Managementul public se bazeaza pe o serie de abordari fundamentale elaborate de diferite personalitati fie politice, fie
economisti de mare valoare,fie chiar si personalitati din cadrul armatei , care au marcat semnificativ procesele de management si de
executie din institutiile publice.
Forma rigida, ierarhica, birocratica a administratiei publice, care a dominat cel mai mult in secolul XX, se schimba cu o noua
forma flexibila de management public. Aceasta schimbare nu este o schimbare simpla a stilului managerial, ci o schimbare in rolul
guvernarii in societate si a relatiei guvern – cetateni.
Aceasta noua stiinta a marcat semnificativ dezvoltarea managementului public, astfel putem exemplifica in acest sens
urmatoarele:
- intreprinderile publice au inregistrat modificari importante in tehnicile lor de gestiune;
- ministerele au dezvoltat propriile lor servicii de informatii si relatii publice.
Managementul public reprezinta sistemul de gestiune dezvoltat in organizatiile a caror legitimitate traditionala a devenit
partial inoperanta. Aparitia lui reprezinta un raspuns la criza de legitimitate a Administratiei publice in modul sau traditional de
functionare. Astfel ca “Managementul nu reprezinta o suma de instrumente moderne de gestiune; el reprezinta punerea in perspectiva
strategica a acestor instrumente”.
Ca abordari de baza privind managementul ca disciplina exista:
- abordarea clasica care cuprinde managementul stiintific si teoria organizationala clasic;
- abordarea comportamentala;
- abordarea stiintifica (abordarea noului management public).
Exista insa si o alta clasificare a abordarilor in managementul public. Pe langa cele amintite ar mai putea fi:
-abordarea legala,
-abordarea rationalista ce poate fi atribuita tuturor celor care au avut un cuvant de spus in definirea managementului,
-abordarea politica, chiar daca este tratata intr-o mai mica masura, insa nu este neglijata, factorul politic avand un rol
determinant in aparitia si dezvoltarea managementului public.
Abordarea clasica mai este numita si traditionala, chiar birocratica avand in vedere aportul substantial al lui Weber, prin teoria
birocratiei, la promovarea managementului.
Max Weber (1864-1920), sociolog si filozof german, este exemplul tipic al teoreticianului care si-a imprimat teoriile stiintifice
in gandirea manageriala. El este unul dintre autorii care si-au adus aporturi originale, interpretari si utilitati in management. Gandirea
weberiana este o gandire aproape enciclopedica, si, in plus, o gandire inceputa printr-o imensa munca, interminabila si, in mare parte,
sub forma de fragmente adunate dupa moartea sa.
Weber este cel care a formulat teoria birocratiei, fiind a doua axa, din cele trei ale operei autorului (prima fiind filozofica, iar a
treia sociologica). Weber este numit de un mare ganditor, M.Boisvert, drept “sociologul german care a propus conceptul de baza al
structurii birocratice”.
Conceptul weberian al celui mai bun sistem administrativ este analog celui al lui Taylor si ii da crezare lui Weber care daduse
managementului elementele birocratiei ideale.
Sistemul birocratic presupune existenta unor functionari publici care:
- sunt integrati intr-o ierarhie ferm stabilita;
- nu se supun intocmai datoriilor pe care le necesita functia lor;
- au competente serios stabilite;
- sunt angajati in baza unui contract si deci, pe baza unei selectii deschise;
- sunt numiti pe baza calificarilor atestate prin examen sau diploma;
- sunt platiti pe baza unei remuneratii fixe, in numerar, in functie de rang;
 - isi considera functia unica sau, in tot cazul, principala;
- sunt numiti de-a lungul unei cariere, dupa vechime, sau dupa prestatii pe baza rationamentului superiorilor; isi exercita
functia total separati de mijloacele de administrare si achizitie;
- sunt supusi unei discipline stricte si omogene.
Munca unui functionar trebuie sa implice pasiune si entuziasm, fidelitate si daruire.
In acest sens, Weber vorbeste despre trei tipuri de conducere:
- tipul carismatic
- tipul clasic
- tipul rational, acesta fiind tipul care caracterizeaza teoria birocratica.
Weber este de parere ca individul este oarecum neglijabil, in comparatie cu organizatia in ansamblu si cu regulile dupa care
aceasta functioneaza, sistemul birocratic trebuind sa fie impersonal, atat in ceea ce priveste activitatea proprie, cat si cele desfasurate
pentru clienti. Administrarea, conducerea necesita o pregatire speciala, distincta de functia publica, deci neputand fi exercitata de
oricine, iar activitatea de management necesita respectarea anumitor reguli generale vitale.
In ceea ce-l priveste pe Aktouf, Max Weber este unul din inovatorii gandirii manageriale , contributia sa in doctrina
administrativa fiind foarte importanta, dar mai mult ca o sursa de prudenta , critica, intrebari de fond, decat de apologie si de
confirmare a managementului traditional.

Abordarea clasica:
Alaturi de Weber in ceea ce priveste gandirea administrativa, se numara si Frederick Taylor, specialist american, parintele
managementului stiintific si Henri Fayol, inginer si manager experimentat a carui gandire administrativa se baza pe sistematizarea
muncii de conducere, plecand de la previziune la control, trecand de aici la decizie.
Teoria lui Taylor referitoare la managementul stiintific (noul management) a aparut la sfarsitul secolului XIX, avand in prim
plan managementul organizatiei.
Din aceasta teorie s-au detasat doua acceptiuni:
- utilizarea muncii mult mai eficient;
- urmarirea si controlul pentru incadrarea in anumite standarde.
Experimentele lui Taylor au incercat sa gaseasca o modalitate de a combina interesele managementului cu cele ale fortei de
munca pentru a evita consecintele aplicarii unui management ineficient.
El credea ca solutia, cheia armonizarii intereselor, era descopeirea celei mai bune modalitati de a realiza o munca, determinarea
cantitatii optime de munca, pregatirea oamenilor pentru o anumita munca si rasplatirea celor mai bune performante cu un sistem de
plata bazat pe prime.
O cauza a limitelor metodei propuse de Taylor este ignorarea aspectelor psihologice si sociologice ale muncii. Spre exemplu,
managementul stiintific facea o presupunere implicita si anume ca principala motivatie a oamenilor de a munci sunt banii. La sfarsitul
secolului XIX, aceasta presupunere mai era inca valida, insa in zilele noastre ea este complet depasita.
Dupa Frederick Taylor, Henri Fayol este al doilea sustinator fundamental al gandirii administrative; este cel mai important
promotor al teoriei organizationale clasice. Dupa 1916, a fost recunoscut drept “filozoful administratiei” ceea ce ii dadea o veritabila
notorietate. Contributia majora a lui Fayol s-a concretizat in dezvoltarea unor principii de baza care sa fie adaptabile si flexibile la o
mare varietate de situatii.
Arta managementului in opinia lui Fayol consta in alegerea principiilor care sa fie folosite in aplicarea in practica a
managementului. El a propus 14 principii ce pot fi utilizate de manageri in rezolvarea problemelor cu care se confrunta. Niciodata
insa nu a sugerat utilizarea completa a tuturor principiilor.
Cele 14 principii sunt:
 diviziunea muncii;
 autoritatea;
 disciplina;
 unitatea comenzilor;
 unitatea directiei de aplicare a comenzilor;
 subordonarea interesului individual celui comunitar;
 remunerarea personalului;
 centralizarea;
 ierarhizarea autoritatii;
 ordinea;
 echitatea;
 stabilitatea personalului;
 initiativa;
 spiritul inovator.
Dupa ce a instituit aceste principii, Fayol a sugerat ca experienta si spiritul fiecarui manager trebuie sa determine gradul
aplicarii oricarui principiu intr-o situatie particulara. Pe langa aceste principii, tot Fayol a mai delimitat patru din functiile
managementului public: planificarea, organizarea, coordonarea si controlul.
“A administra”, in viziunea lui Fayol, inseamna “a prevedea”, “a organiza”, “a comanda”, “a coordona”, “a controla”.

Abordarea comportamentala:
a) abordarea care ia in consideratie relatiile umane se refera la maniera in care managerii iau contact cu subordonatii
lor; un rol esential in aceasta perspectiva il are Elton Mayo, teoretician in domeniul managementului stiintific, care a contrazis sub
unele aspecte teoria lui Taylor. Astfel intre Mayo si management exista o legatura indestructibila, relatiile umane jucand un rol
esential in abordarea sa.
 In timp ce managementul stiintific era concentrat asupra mediului fizic, managementul centrat pe relatiile umane vizeaza
mediul social.
In spiritul cercetarilor lui Mayo, acestea implicau un efort sustinut de reconciliere cu angajatii si cautarea unei solutii la
problemele lor, astfel ca ei resimteau, intr-o perspectiva sintetica, viata-muncă.
Mayo a realizat numeroase experiente prin care a tinut sa evidentieze importanta relatiilor sociale, incercand sa intre intr-o
masura considerabila in contact cu angajatii si sa tina cont de doleantele lor.
Formalismul si gandirea traditionala, l-au determinat pe Mayo sa vorbesca de trei probleme majore cu care se confrunta
managementul:
-valorificarea stiintifica a abilitatilor tehnice;
-ordonarea sistematica a operatiilor pe care le implica diferite activitati;
-organizarea echipelor de lucru si cooperarea in cadrul grupurilor
Pentru a intelege mai bine natura si marimea distantei dintre spiritul original al evolutiei relatiilor umane si ceea ce
managementul a facut in acest sens, sunt de remarcat cateva elemente, printre care cele mai importante sunt:
-grupul;
- comunicarea de sus in jos;
-comunicarea de jos in sus;
- leadership-ul.
 Teoretic, grupul informal era identificat ca o entitate sociologica functionand dupa o dinamica socio-afectiva si obiective
proprii, paralele cu acelea ale organizatiei. Practic, exista factori de atractie intre persoane pentru a canaliza functionarea grupului in
sensul intereselor managerilor.
 Comunicarea de sus in jos se refera la comunicarea in sensul manageri-angajati. Aceasta comunicare presupunea satisfacerea
nevoilor de informare a angajatilor si aducerea acestora la o cunoastere optimala a activitatilor organizatiei printr-o transparenta si
libera participare.
 Comunicarea de jos in sus reprezinta comunicarea in sensul angajati-manageri. Aceasta comunicare trebuia sa concretizeze
luarea in considerare a preocuparilor angajatilor si stimularea initiativei lor, dar angajatii erau aproape spionati, prin: multiple anchete,
sondaje, teste, conversatii, consultatii, metode de cunoastere indirecta a atitudinilor si opiniilor nonexprimate.
 Leadership-ul exercita o influenta directa sau indirecta asupra vietii sociale a angajatilor in vederea obtinerii
comportamentelor dorite. Leader-ul informal este persoana centrala a grupului, seful, astazi intalnit si sub termenul de “manager”.
Ca si Taylor si Fayol, Mayo poate fi considerat un important participant la abordarea stiintifica a managementului public.

b) abordarea prin prisma psihologiei comportamentale au ca sustinatori psihologii, sociologii si antropologii care au
inceput sa studieze comportamentul oamenilor la lucru, conturand astfel o noua componenta a managementului, si anume
managementul resurselor umane.
Astfel, ei au sugerat ideea aplicarii unei abordari stiintifice in studierea comportamentului uman, cunoscuti sub denumirea de
“comportamentalisti” (behovioral scientists), iar abordarea lor fiind considerata distincta de cea a relatiilor umane.Prin intermediul
acestei noi teorii s-a lansat ideea ca omul este “un angrenaj” mult mai complex decat “homo economicus” descris de abordarea
clasica, sau “omul social”descris de teoria relatiilor umane. Accentul este pus, in aceasta abordare, mai mult pe natura muncii in sine
si pe gradulin care ea poate completa nevoile umane. Propulsorii acestei teorii cred ca o persoana este motivata sa munceasca pentru
mai multe obiective decat cele clasice, reprezentate de bani si relatii sociale.

Abordarea stiintifica:
Abordarea managementului ca stiinta se refera la “noul management”. Abordarea noului management public reprezinta o alta
problema avand in vedere tendintele actuale puternic marcate de noul concept New Public Management. Acest concept prevede ca
administratia sa fie angajata intr-un proces de schimbare pe patru planuri:
- o schimbare pe plan strategic, prin care sa redefineasca rolul si prestatiile statului, in sensul delimitarii clare a prestatiilor
acestuia fata de cele ale organizatiilor private;
- o schimbare pe plan legal, mergand catre o diminuare a densitatii legislative, o utilizare a legilor cadru lasand o marja de
manevra ridicata autoritatilor executive;
- o schimbare pe plan organizational, orientata catre reducerea ierarhiilor, simplificarea procedurilor si supletea posibilitatilor
de actiune, in sensul cresterii puterii de a delega executia sarcinilor publice catre organisme care nu fac parte din administratie;
- o schimabare pe plan cultural, astfel spus o schimabare a valorilor si modurilor de actiune a ansamblului actorilor publici.
Acest aspect este fara indoiala cel mai important si reprezinta cea mai grea sarcina.
In principiu, alesii politici vor trebui sa se ocupe mai mult de marile orientari strategice si mai putin de latura operationala.
Aceasta schimbare de atitudine si comportament, perceputa de unii drept o pierdere de putere, corespunde in realitate unei mari
capacitati de coordonare a aparatului administrativ care va fi evaluat in functie de unul din criteriile – prestatiile efectuate sau cost – in
conditiile unor dotatii bugetare bine definite.
Deveniti angajati sau colaboratori publici, functionarii vor trebui sa aiba in vedere:
- un comportament si o eficacitate in actiune comparabile cu cele ale salariatilor in sectorul privat;
- si in egala masura un spirit de <antreprenor>, altfel spus un colaborator preocupat de a ameliora functionarea serviciului
si/sau a organizarii muncii sale;
- crestere gradului de satisfacere a cetatenilor in conditiile unor costuri limitate.
Pentru cadrele de conducere trebuie avuta in vedere cresterea responsabilitatii acestora prin atribuirea unor dotatii bugetare
necesare atingerii unor obiective precise, comparand permanent resursele consumate cu cele utilizate in cadrul unor servicii similare
ce opereaza in acelasi domeniu, in scopul stimularii spiritului novator.
In fond se profileaza o tendinta de a metamorfoza neutralitatea, ce caracterizeaza modelul biocratic, intr-o deschidere si o
disponibilitate fata de public.
 Consumatorii de servicii publice devin clienti de prestatii publice. Prin aceasta se intelege o crestere a implicarii acestora in
functionarea administratiei inca din momentul definirii caracteristicilor de calitate foarte concrete, in functie de care se vor evalua
prestatiile furnizate. Pentru a reusi, ar trebui ca acesti utilizatori sa fie pregatiti, sustinuti si informati.
Actorii <periferici> - diferite grupuri de interese – vor trebui sa fie integrati mai mult in constructia proiectelor administratiei
pentru a avea o mai buna perceptie a asteptarilor acestora si pentru a preveni actiunile revendicative, foarte frecvente, mai ales in faza
de realizare a proiectelor.
In ceea ce priveste cetatenii – uneori initiatori, alteori consumatori de resurse publice, acestia trebuie sa-si manifeste interesul
pentru <activitatea pulica>, in sensul unei anumite reapropieri de administratie si al unei exprimari mai precise a prioritatilor lor.
Astfel, putem conchide ca ansamblul actorilor mediului politico-administrativ trebuie sa se angajeze intr-un lung proces de
invatare ale carui mize prefigureaza profilul administratiei viitorului mileniu: o administratie in serviciul colectivitatii, flexibila si
performanta, utilizand eficient resursele alocate pentru a atinge obiectivele si criteriile de calitate ale prestatiilor dorite de cetateni.

Analiza conţinutului abordărilor prezentate

Managementul public este un management al “puterii vizibile”, intrucat poate sa dezvolte o politica indreptata asupra
publicului tinanad cont de formele de organizare ale acestuia.
Managementul poate fi aplicat in administratie numai in masura in care se pot delimita subsistemele componente ce pot fi
conduse de o maniera autonoma. Cu alte cuvinte trebuie avut in vedere raportul dintre administratia traditionala si management. In
sensul cel mai traditional, administratia publica are ca obiectiv aplicarea legii pe baza unor serii de proceduri scrise: legi, decrete,
formulare, circulare, care formeaza in fapt canalul traditional al actiunii administrative. Aceasta forma de functionare a administratiei
traditionale se caracterizeaza prin urmatoarele elemente:
- legitimitatea este legala tinand cont de faptul ca administratia este legitima pentru ca aplica legea;
- modul sau de functionare este scris;
- controlul este formal si apriori;
- autoritatea ierarhica se manifesta de la nivelul cel mai ridicat pana la nivelul de baza al piramidei administrative;
- functionarea administrativa este bazata pe structurile formale de actiune.
Aplicarea managementului in administratie este determinata de existenta unei crize de legitimitate a intregii administratii.
Atunci cand norma juridica inceteaza sa codifice un act administrativ intr-o maniera neechivoca, este necesara substituirea cu o alta
norma. Managementul reprezinta o abordare normativa, rationalitatea fiind principiul sau de baza, iar pragmatismul forta sa.
Managementul reprezinta o forma de organizare opusa celei administrative, deoarece:
- legitimitatea este bazata pe rationalitatea deciziilor si actiunilor;
- departe de a se baza numai pe documente scrise, managementul utilizeaza contactul personal, imaginea, relatiile informale,
etc;
- controlul exercitat este in principal a posteriori;
- autoritatea poate fi descentralizata;
- functionarea managerialate bazata pe adaptarea la schimbarile mediului extern si pe mobilitate.
Managementul poate fi considerat ca un limbaj administrativ particular, fiind necesara o explicatie prin doua argumente:
 in raport cu publicul, managementul trebuie sa tina seama de imaginea institutionala a organizatiei (acceptarea sa de catre
public reprezinta in fapt legitimitatea acestuia);
 in raport cu timpul, managementul trebuie sa actioneze pe termen lung, tinand cont de accelerarea transformarilor stiintifice,
tehnologice, sociale si politice.

Avantaje potentiale ale aplicarii managementului in cadrul organizatiilor publice

Din analizele facute asupra modificarilor mediului extern, se desprinde concluzia conform careia organizatia publica, in modul
sau traditional de functionare, nu mai poate obtine rezultatele asteptate de utilizatorii serviciilor publice.
Centralizarea excesiva a structurilor si deciziilor conduce la cresterea perioadei de raspuns si solutionare a problemelor cu care
se confrunta organizatiile publice.
Actualele proceduri si reguli interne produc blocaje care nu permit integrarea in structurile organizatiilor publice a
schimbarilor necesare. Caracterul impersonal al interventiilor publice aduce un anumit prejudiciu noilor asteptari si exigente sociale.
Valorile traditionale ale serviciului public nu mai sunt suficiente motivarii personalului care este privat de recunoasterea sociala.
Pentru o functionare corecta, o organizatie trebuie sa combine atat managementul, cat si gestiunea. Exista asadar o anumita
ambiguitate intre ceea ce priveste diferentele dintre managementul organizatiilor publice (viziunea gestionara) si managementul
politicilor publice (viziune politica si juridica). Functionarea organizatiilor publice se bazeaza pe o serie de mutatii:
- trecerea de la un tip de administratie bazata pe propriul sau mod de functionare la un tip de administratie deschisa catre
asteptarile cetatenilor;
- trecerea de la o administratie bazata pe supunere neconditionata la o administratie responsabila;
- trecerea de la o administratie verticala (unde totul este comandat de piramide ierarhica) la o administratie tranzversala care se
bazeaza pe modul de functionare in retea;
- trecerea de la o administratie bazata “pe cheltuieli ” la o administratie bazata pe “rezultate”.

Aspecte pozitive
Cea mai mare contributie a abordarii clasice a fost identificarea managementului ca fiind un element important al institutiei.
Faptul ca el se aplica din ce in ce mai mult in organizatii din diferite domenii – spitale, scoli, guverne – confirma anticipatiile
lui Taylor, Fayol cu privire la amploarea acestui fenomen. Ca initiator al teoriei birocratiei, Weber aduce, asa cum Aktouf il prezinta,
un aport substantial la promovarea valorilor in managementul public.
Abordarea comportamentala a adus o importanta sursa de idei si de rezultate cu privire la aspectul conducerii resurselor umane.
Ratiunea de baza rezida in faptul ca, intrucat managementul trebuie sa functioneze prin activitatea indivizilor, el este chiar o stiinta
comportamentala aplicata, dat fiind faptul ca un manager trebuie sa motiveze, sa conduca si sa inteleaga relatiile interpersonale
instituite in organizatia sa. Elton Mayo, prin experientele realizate a tinut sasublinieze importanta relatiilor sociale in dezvoltarea
managementului public.
Noul management public este analizat cu foarte mare interes, reprezentand o problema actuala asupra careia se insista din ce in
ce mai mult. Acest concept New Public Management prevede schimbarea administratiei pe mai multe planuri: legal, strategic,
organizational, cultural, importante in promovarea noilor teorii in management public.
Implicarea alesilor politici in munca de management este un factor extrem de important ce are ca efect dezvoltarea
managementului public, in general, si a administratiei , in special.
Aplicarea managementului in cadrul organizatiilor publice, reprezinta un punct forte, un pas important in directia
“transformarii” administratiei, o noutate de care institutiile publice au nevoie din plin.

Aspecte negative
Cele mai pregnante critici aduse abordarii clasice se refera la simplitatea metodelor folosite in raport cu complexitatea actuala
a organizatiilor.
Se considera ca managementul stiintific si teoria organizationala clasica erau aplicate doar tipurilor de organizatii care
functionau in medii economice si sociale foarte stabile si previzibile. Schimbarea acestor medii, motivarea personalului si
amplificarea aspiratiilor sunt luate in considerare de catre celelalte abordari.
Presupunerea de baza conform careia mangerii publici trebuie sa stie cum sa lucreze cu oamenii apare ca fiind corecta. Dar
managemntul public este mai mai mult decat o stiinta comportamentala aplicata. Pentru ca abordarea comportamentala sa fie
folositoare managerilor publici, trebuie ca ei sa fie buni practicieni in domeniile in care isi desfasoara activitatea. Intr-adevar
comportamentul umaneste complex si este studiat din divese puncte de vedere, insa acest lucru complica problemele cu care se
confrunta un manager public, care incearca sa utilizeze tehnici cu predilectie din cadru stiintelor sociale, in sferele de activitate
aferente altor functii din cadrul institutiei, insa un manager public trebuie sa dispuna de “calitati sociale”.
Toate punctele de vedere analizate, in ceea ce-i priveste pe marii ganditori: Taylor, Fayol, Weber, Mayo, sunt privite astazi ca
puncte de plecare in promovarea noului management public.
Noul management public, fiind un termen nou, o noua abordare a managementului public este perceputa mai greu. Nu trebuie
sa pierdem din vedere aspectele legate de comportamentul uman, astfel ca alesii politici, functionarii – colaboratori publici sau
angajati, cat si actorii “periferici” – diferite grupuri de interese au foarte mult de invatat in acest sens.
Abordarile managementului reprezinta un domeniu interesant a fi cercetat, avand in vedere amploarea perceptiilor in ceea ce
priveste managementul public, ca o noua stiinta. Prezenatarea acestor abordari, a punctelor de vedere prezentate de marii oameni de
stiinta asigura suportul necesar cunoasterii stiintei mangementului public, totodata marcand semnificativ in timp, evolutia
managementului public.
Weber a contribuit intr-o mare masura la dezvoltarea managementului public prin teoria sa birocratica, corespondenta teoriei
traditionale a administratiei publice, avand in vedere metodele alese. Acesta a stabilit reguli clare in munca de birou, regulile fiind
cele care fac institutia sa functioneze corespunzator. Titularii functiilor publice, trebuie de asemenea modelati, astfel incat sa-si
desfasoare activitatea cu entuziasm si daruire. Pentru realizarea nivelului optim intr-o organizatie birocratica este necesar sa se
indeplineasca urmatoarele conditii: gradul inalt de informare a functionarilor, o disciplina stricta, discretia, unitatea, reducerea
conflictelor interne, costurile cu personalul etc.
Taylor este cel care a promovat mangementul organizatiei, redefinirea procesului decizional pe baze stiintifice si in functie de
criteriul eficientei. Cu toate acestea, el a neglijat rolul relatiilor umane in cadrul organizatiei. Contrazicand sub unele aspecte teoria lui
Taylor, Elton Mayo a accentuat rolul relatiilor umane, privite intr-un cadru mai larg, cel social, in care isi desfasoara activitatea
angajatul.Intr-o maniera generala, filozofia manageriala clasica a contribuit considerabil la limitarea influentei relatiilor umane in
organizatie, contrar ideologiei lui Mayo.
Elementele pe care Mayo le-a analizat ca fiind extrem de importante in intelegerea managementului raportat la relatiile umane
ar putea reprezenta chiar o conditie pentru dezvoltarea managementului public, astfel ca: leadership-ul, grupul, comunicarea de sus in
jos (manager-angajat), comunicarea de jos in sus (angajat-manager) sunt prezente in realizarea eficienta a proceselor de conducere.
Fayol este, de asemenea, un sustinator al gandirii administrative, ale carui conceptii sunt demne de luat in seama, mai ales in
ceea ce priveste continutul practic al managementului.
Concluziile
Noul management public este parte integrata a managemenului public general, care a luat nastere tocmai din dorinta
perfectionarii primului.
Spre deosebire de managementul general, noul management public denumit si managementul stiintific aduce o abordare
absolut noua in domeniul public – si nu numai – romanesc.
Acesta nu se prezinta doar ca un fapt nou, o abordare moderna, o denumire pompoasa in plus. Noul management va aduce cu
sine importante implicatii in toate sferele societatii.El se incearca a fi incadrat in insitutiile publice, in cele private, in toate sectoatele
in care se iau decizii, in incercarea alinierii acestora cu cele ale Uniunii Europene, mult mai performante si eficiente.
Noul management este menit sa aduca „linistea” in cadrul organizatiilor care l-au implementat.Mai mult decat atat acesta
urmareste sa aduca bunastarea institutiei, comfortul si ehilibrul angajatilor la locul de munca si nu numai. Un nou sistem de conducere
bazat pe urmarirea satisfacerii intereselor angajatilor bine implement si adoptat va aduce cu sine, cu timpul, linistea angajatilor si mai
ales a decidentilor de nivel superior, care sunt cel mai aproape de acesta, nu numai in cadrul locului de munca, ci si in afara acestuie.
Intotdeauna insa vor exita reticente la nou, sau, din contra, persoane entuziasmate care de cele mai multe ori, mai ales in
Romania, nu se pot adapta noilor tendinte.
Abordarea in paralel a unor idei generale privind managementul in starea lui incipienta si cel mai avansat grad al
acestuia de dezvoltare, urmareste sa scoata in evidenta nu atat reactia populatiei la nou, cat faptul ca mereu e loc de mai mult, de
ma bine si pentru aceasta avem nevoie de specialisti care sa fie capabili sa implementeze si sa urmareasca noi conceptii dar si
modul in care acestea sunt intelese si aplicate de personalul din subordine, pentru ca un manager al „secolului vitezei” nu este cel
care stie ce e nou, ci cel care are abilitati pentru a-si mobiliza angajatii spre randament.