2.2.

Analiza structurii bilanţului

Analiza structurii bilanţului este cunoscută ca analiza verticală a activului şi pasivului

bilanţului contabil. Ea constă în determinarea proporţiilor diferitelor posturi de activ în totalul
activului, evidenţiindu-se astfel care este compoziţia relativă a patrimoniului întreprinderii, şi
a ponderii elementelor de pasiv (datorii şi capital) în totalul capitalului întreprinderii,
explicându-se contribuţia acestora la finanţarea întreprinderii.

Analiza pe verticală a bilanţului se poate repeta pentru mai multe exerciţii succesive,
îmbinându-se astfel cu analiza cronologică (orizontală) a bilanţului, pentru a oferi informaţii
privind evoluţia structurii bilanţului, sub impactul schimbărilor interne şi a interacţiunilor
întreprinderii cu mediul de afaceri. Analiza se realizează cu ajutorul ratelor de structură sau de
compoziţie, care facilitează aprecieri privind elasticitatea sau rigiditatea întreprinderii de a-şi
adapta politica de finanţare şi investiţii modificărilor impuse de mediul extern.

2.2.1. Analiza structurii activului bilanţier

Printre ratele de structură ale activului bilanţului, cu valenţe informaţionale recunoscute

de literatura de specialitate, menţionăm:
▪ rata activelor imobilizate ( R AI ) arată ponderea elementelor de activ cu caracter permanent (
Ai ) aflate la dispoziţia întreprinderii mai multe exerciţii în activul total ( At ), respectiv gradul
de investire a capitalului întreprinderii:
Ai
RAI =  100
At
În general, creşterea ponderii activelor imobilizate în activul total reflectă o situaţie
favorabilă atunci când, în paralel, se înregistrează şi creşterea cifrei de afaceri, ca efect al
investiţiilor în noi capacităţii de producţie. Altfel, creşterea ponderii activelor imobilizate, în
detrimentul activelor circulante, este expresia amplificării gradului de rigiditate a întreprinderii la
eventualele modificări impuse de mediul extern, date fiind transformarea mai anevoioasă a
acestei categorii de active în lichidităţi şi dificultăţile care pot apărea atunci când întreprinderea
este nevoită să-şi reconsidere obiectul de activitate. O diminuare a acestei rate de structură poate
reprezenta neangajarea întreprinderii într-un program de investiţii.
▪ rata imobilizărilor necorporale ( RIN ) exprimă ponderea imobilizărilor necorporale ( I n ) în
activul total al întreprinderii:
In
RIN =  100
At
Creşterea valorii indicatorului este expresia investiţiilor realizate în domeniul cercetării,
conceperii şi promovării de noi produse, procese etc.
▪ rata imobilizărilor corporale ( RIC ) este raportul dintre valoarea imobilizărilor corporale ( I c )
şi activul total şi depinde de specificul activităţii întreprinderii:

Toate drepturile asupra acestui suport de curs aparţin ȋn exclusivitate Prof. univ. dr. Marilena Mironiuc
 Ic
RIC =  100
At
Valoarea ridicatǎ a raportului indicǎ receptivitatea întreprinderii la schimbǎrile
tehnologice. Practica aratǎ cǎ indicatorul înregistreazǎ valori mari (de circa 60%) în cazul
întreprinderilor care activează în ramurile industriei grele, care solicitǎ dotare tehnicǎ
semnificativă. La întreprinderile care aparţin aceluiaşi sector de activitate, valoarea indicatorului
este diferitǎ în funcţie de opţiunile strategice (creştere, dezvoltare, menţinere), de politica de
investiţii (investiţii de înlocuire, modernizare, strategice), de specificul activitǎţii şi de ramura de
activitate din care face parte întreprinderea.
▪ rata imobilizărilor financiare ( RIF ) reflectă politica de investiţii financiare ( I f ) a
întreprinderii şi intensitatea relaţiilor financiare stabilite de aceasta cu alte entităţi, în virtutea
intereselor de participare:
I
RIF = f  100
At
Diminuarea raportului indică neangajarea întreprinderii în operaţiuni de capital, fapt
frecvent întâlnit în cazul întreprinderilor mici.
▪ rata activelor circulante ( RAC ) reprezintă ponderea utilizărilor cu caracter ciclic ( Ac ) în
totalul activelor întreprinderii:
Ac
RAC =  100
At
Pentru a evita erorile interpretative trebuie avut în vedere faptul că valorile acestui raport
depind, în mare măsură, de specificul activităţii întreprinderii (producţie, comerţ) şi de
particularităţile ciclului de producţie, care se reflectă în compoziţia activelor circulante. Unii
autori consideră că o valoare a indicatorului apropiată de 40% este specifică întreprinderilor cu
profil industrial.
În general, creşterea progresivă a ponderii activelor circulante în totalul activului
caracterizează întreprinderile elastice la solicitările pieţei. Identificarea cauzelor care determină
creşterea valorii indicatorului (sporirea stocurilor de produse finite, ca urmare a dificultăţilor de
valorificare a producţiei; creşterea vânzărilor şi, implicit, acordarea unor termene de plată mai
îndelungate clienţilor; consolidarea lichidităţii imediate a întreprinderii etc.) implică
aprofundarea analizei pe componente de activ circulant.
▪ rata stocurilor ( RS ) exprimă ponderea celui mai puţin lichid activ circulant ( S ) în totalul
activelor întreprinderii:
S
RS =  100
At
Indicatorul înregistrează valori mari în întreprinderile din sfera producţiei şi comerţului şi
valori reduse în întreprinderile din sfera serviciilor. Creşterea ponderii stocurilor s-ar putea
explica prin: lipsa unei politici de optimizare a stocurilor de materii prime şi materiale; situaţii
conjuncturale care determină aprovizionarea peste necesar cu anumite elemente de stoc;
diminuarea vitezei de rotaţie a unor elemente de stoc; prelungirea duratei ciclului de fabricaţie

Toate drepturile asupra acestui suport de curs aparţin ȋn exclusivitate Prof. univ. dr. Marilena Mironiuc
etc. Toate aceste aspecte presupun imobilizări de resurse financiare, iar cunoaşterea precisă a
cauzelor implică analiza structurii stocurilor.
▪ rata creanţelor ( RC ) este raportul dintre creanţele comerciale ( Cc ) şi activul total al
întreprinderii:
Cc
RC =  100
At
Creşterea valorii raportului semnifică atât intensificarea relaţiilor comerciale cu terţii, cât
şi imobilizarea unor lichidităţi. Valoarea sa depinde de natura clienţilor întreprinderii şi a
termenelor de decontare prevăzute în contractele cu partenerii. De regulă, rata creanţelor este
mică în firmele de comerţ cu amănuntul şi în cele prestatoare de servicii, în care încasările se
realizează cash.
▪ rata disponibilităţilor ( RD ) este raportul procentual dintre activele de trezorerie (investiţii pe
termen scurt; casa şi conturi la bănci) ( Atz ) şi totalul activului întreprinderii:
Atz
RD =  100
At
Literatura de specialitate recomandǎ încadrarea indicatorului între 5% şi 25%. Depăşirea
limitei maxime poate indica existenţa unor lichidităţi insuficient utilizate, după cum coborârea
sub limita minimă ar indica probleme de lichiditate în întreprindere şi necesitatea apelării la
credite bancare pe termen scurt pentru finanţarea activităţii de exploatare. Este cunoscut faptul că
nivelul disponibilitǎţilor bǎneşti este foarte variabil pe intervale scurte de timp, fapt pentru care
interpretarea indicatorului trebuie realizată cu prudenţă.
2.2.2. Analiza structurii pasivului bilanţier

Cele mai semnificative rapoarte de structură ale pasivului, care indică compoziţia
resurselor de finanţare în funcţie de termenele de exigibilitate, sunt reprezentate de:
▪ rata resurselor curente ( RRC ) reflectă proporţia în care resursele curente (datorii: sumele
care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an) ( D1an ) participă la formarea resurselor
totale de finanţare a întreprinderii ( Pt ):
D1an
RRC =  100
Pt
Literatura de specialitate încadrează valorile acestui raport între 33% şi 50%, valori care
nu compromit gradul de stabilitate financiarǎ şi gradul de îndatorare a întreprinderii. Sporirea
ponderii acestor resurse în totalul pasivului este apreciată ca fiind favorabilă atunci când este
rezultatul creşterii termenului de platǎ a obligaţiilor către furnizori şi a avansurilor încasate în
contul comenzilor, care constrâng mai puţin întreprinderea ca termen de exigibilitate şi cost, şi
efectul reducerii creditelor bancare pe termen scurt, în special a creditelor de trezorerie. Acest
raport de structură este, în fond, foarte sensibil la fluctuaţiile de trezorerie ale întreprinderii.
▪ rata îndatorării globale ( RIG ) măsoară ponderea datoriilor totale ( Dt ) în capitalul total al
întreprinderii:

Toate drepturile asupra acestui suport de curs aparţin ȋn exclusivitate Prof. univ. dr. Marilena Mironiuc
 Dt
RIG = 100
Pt
Raportul exprimă gradul de dependenţă a întreprinderii faţă de resursele financiare
provenire de la terţi. El este perceput ca un indicator de risc financiar, având în vedere că
remunerarea creditorilor este prioritară şi fixă, în timp ce rezultatul net şi lichiditatea
întreprinderii fluctuează. Valoarea raportului trebuie să fie mai mică decât 66% pentru ca gradul
de îndatorare să nu se reflecte negativ asupra întreprinderii. În dinamicǎ, este de dorit diminuarea
raportului (pe seama creşterii datoriilor totale într-un ritm mai lent decât ritmul de creştere a
pasivului total) ceea ce sporeşte autonomia financiară a întreprinderii. Creşterea indicatorului
reflectǎ o situaţie normalǎ numai când îndatorarea exercitǎ un efect de levier financiar pozitiv
pentru întreprindere, şi, de asemenea, când cresc datoriile mai mici de un an ca urmare a relaxării
termenelor de platǎ a furnizorilor.
▪ rata autonomiei financiare globale ( RAF ) exprimă ponderea resurselor proprii ( C pr ) ale
întreprinderii în totalul resurselor financiare aflate la dispoziţia sa, respectiv gradul de
independenţă financiară:
C
RAF = pr  100
Pt
Literatura de specialitate recomandă pentru acest raport valoarea de 33%, în timp ce
băncile stabilesc ca limită „prag” valoarea de 30%, ştiut fiind că riscul băncii creşte atunci când
descreşte gradul de independenţă financiară a întreprinderii. Din punctul de vedere al băncilor, în
caz de lichidare forţată a activelor întreprinderii, capitalul propriu trebuie să fie suficient pentru a
absorbi pierderile de lichidare („asset shrinkage”). În general, lichidarea forţată a activelor
antrenează pierderi de valoare pentru că unele active au o valoare de randament, pe care o pierd
când activitatea întreprinderii este întreruptă.
▪ rata stabilităţii financiare ( RSF ) evidenţiază măsura în care întreprinderea dispune de
resurse financiare cu caracter permanent (capitaluri proprii - total; venituri în avans - total, cu
excepţia sumelor de reluat într-o perioadă de până la un an; provizioane - total; datorii:
sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an - total) ( CP ):
CP
RSF =  100
Pt
Preponderenţa capitalurilor permanente în totalul resurselor financiare ale întreprinderii
evidenţiazǎ caracterul permanent al finanţǎrii şi conferă un oarecare grad de siguranţǎ
întreprinderii. Practica financiarǎ dovedeşte cǎ situaţia este confortabilǎ pentru întreprindere
atunci când raportul are valori cuprinse între 50% şi 66%, deoarece are loc creşterea resurselor
stabile în raport cu resursele curente. În dinamică, tendinţa crescătoare a indicatorului este
apreciată, în special, când se realizează prin creşterea în ritm superior a capitalurilor proprii în
raport cu datoriile mai mari de un an. Diminuarea valorii raportului reflectǎ o situaţie favorabilǎ
numai atunci când reducerea ponderii capitalurilor permanente în totalul capitalurilor
întreprinderii se explică prin diminuarea datoriilor care trebuie plătite într-o perioadă mai mare
de un an.

Toate drepturile asupra acestui suport de curs aparţin ȋn exclusivitate Prof. univ. dr. Marilena Mironiuc