SPECIALIZARE: Psihologie

DISCIPLINĂ: Psihologie judiciară

PROFESOR: Bolborici Ana Maria

Particularități psihologice ale diferitelor categorii de infractori:

cerșetorul, hoțul, spărgătorul, tâlharul, infractorul intelectual, asasinul
Studenți: Târnăvean Răzvan și Toderașcu Rebeca

Lumea în care trăim este una plină de frumusețe, dar ne lovim uneori de oameni rău
intenționați, oameni cu probleme psihice și oameni constrânși să facă rău. Fie că doar am auzit
de aceste categorii de indivizi, fie că am fost implicați într-un conflict cu aceștia, în cele ce
urmează vom prezenta particularitățile psihologice ale diferitelor categorii de infractori:
cerșetorul, hoțul, spărgătorul, tâlharul, infractorul intelectual, asasinul.

Diagnosticarea corectă a profilului psihocomportamental al infractorilor este esențială în

organizarea programelor terapeutice, precum și în descoperirea cauzelor care au dus la aceste
comportamente. De asemenea, cunoașterea în profunzime profilul psihologic al infractorului,
ajută la stabilirea adevărului și la soluționarea judiciară a procesului. (Butoi, Butoi & Butoi, 1999)

Vorbind despre acte infracționale, amintim și contribuția majoră a „Teoriei personalității

criminale”. Aceasta a fost creată de Jean Pinatel, care considera că elementul decisiv al unui
comportament criminal este trecerea la actul în sine, act determinat de un nucleu de
personalității caracterizate prin egocentrism, labilitate, agresivitate și indiferență afectivă.
Trecerea la actul infracțional se poate face la unii indivizi printr-o excitație ușoară, iar la alții în
urma unor presiuni intense. Altfel spus, noțiunea de personalitate criminală nu trebuie înțeleasă
ca un tip antropologic, o variantă a speciei umane. Unii oameni au nevoie de instigări exterioare
grave, iar alții de instigări ușoare pentru a prezenta reacții delictuale și a trece la acțiune.
Această diferență graduală este dată de anumite trăsături psihologice care, În concepția lui
Pinatel, alcătuiesc „nucleul personalității criminale”. (Pinatel, 1977)

În următoarele rânduri, vom dezvolta tema propusă, analizând fiecare dintre categoriile de
infractori amintite mai sus.

Cerșetorul

Există și oameni onești care cer ajutorul cerșind, însă cei mai mulți din această categorie au
înclinație spre comportamente infractorii. De regulă, cerșetorii funcționează în clanuri și mai
puțin de unii singuri. Această categorie de infractori are însușite elemente ale artei dramatice,
SPECIALIZARE: Psihologie
DISCIPLINĂ: Psihologie judiciară
PROFESOR: Bolborici Ana Maria

știind să-și evidențieze defectele fizice în așa fel încât să sensibilizeze. Acționează printr-un rol
pe care îl joacă verbal, prin mimică, costumație, mișcări fizice. Cei mai buni dintre aceștia știu să
se folosească de metode precum schimbarea vocii, gestică specifică, invocarea de necazuri și
situații credibile, etc; toate acestea pentru a atrage atenția și compasiunea trecătorilor. (Banciu
& Rădulescu, 1996)

Deși pare greu de crezut, cerșetorii au un nivel înalt al inteligenței emoționale, sunt foarte
adaptabili, ingenioși și, de multe ori, fac apel la principii creștine, invocând divinitatea. (Banciu &
Rădulescu, 1996)

Hoțul

Cei din această categorie săvârșesc cea mai primitivă acțiune infracțională, constând în
sustragerea de obiecte și ascunderea acestora. Ceea ce este caracteristic furtului este, însă,
modul discret al sustragerii obiectelor și dispariția rapidă de la locul infracțiunii. (Butoi, 2009)
Deși lucrează mai mult cu mâinile, mintea hoțului este într-o continuă activitate, acesta având
un plan foarte bine pregătit. Totodată, condiția fizică a hoțului este extrem de importantă,
acesta având nevoie de dexteritate, mobilitate, rapiditate în mișcări și chiar automatizarea unor
mișcări sau tehnici. (Butoi, Butoi & Butoi, 1999)

Spiritul de observație, orientarea și organizarea situațiilor după un plan sunt elemente cheie în
activitatea unui hoț, însă metodele aplicate de acesta sunt destul de limitate.
Din punct de vedere caracterial, hoțul se dovedește a fi lipsit de o voință puternică, cu o
înclinație crescută spre risc și șabloane ale furtului însușite prin imitație. Acționează în locuri
aglomerate ale societății (magazine, gări, piețe, stații, etc) și au o preferință pentru anotimpurile
calde, fiindcă victimele poartă puține haine, largi, au buzunarele expuse și, de asemenea, preferă
noaptea și orele de vârf. (Butoi, 2009)

Spărgătorul

În această categorie de infractori, indivizi se conturează tipic din punct de vedere al

personalității, prin desfășurarea activității în bandă și prin utilizarea forței ca mijloc de apărare.
Aceștia au însușite cunoștințe tehnice, complexe, de securitate individuală, necesare în actul
infracțional.
SPECIALIZARE: Psihologie
DISCIPLINĂ: Psihologie judiciară
PROFESOR: Bolborici Ana Maria

Conform lui Baciu & Rădulescu (1996), spărgătorii fac parte din rândul celor mai evoluați și
pricepuți infractori, pe de o parte pentru iscusința și inteligența practică, pe de altă parte
datorită calmului și curajului cu care abordează situația.

Prin faptul că folosesc violența, spărgătorii se aseamănă cu tâlharii, iar prin însușirea de bunuri,
se identifică cu hoții. De asemenea, când nu descoperă bunuri de valoare pe care le-ar putea
fura, spărgătorii devin agresivi, răzbunători, având tendința de a distruge. (Butoi, 2009)

Tâlharul

În cartea sa, Pretula C. C. (2014) vorbește despre tâlhari ca fiind infractorii ce acționează în locuri
aglomerate sau, dimpotrivă, în locații mai puțin circulate. Actul infracțional al tâlharilor se
bazează pe violență, motricitate dezvoltată, curaj în timpul activității, cruzime. Manifestarea
tâlharilor este una violentă, „cu sânge rece” și având la bază un plan bine elaborat, de la care nu
se abate în acțiunea infracțională.

Majoritatea tâlharilor (statistic vorbind, mare parte dintre ei adolescenți) sunt recidiviști, iar dacă
sunt prinși, în timpul petrecut în penitenciar/închisoare pentru a-și ispăși pedeapsa, învață cât
mai bine legile și se gândesc cum să acționeze profesionist pentru a nu mai fi prinși. (Pretula,
2014)

În vederea minimalizării actelor infracționale, autoritățile naționale oferă sfaturi cetățenilor.

Oamenii legii recomandă cetățenilor, pentru a nu deveni victime ale tâlharilor, să nu afișeze
ostentativ bijuterii, să nu vorbească public despre bani sau obiectele valoroase pe care le au
asupra lor. De asemenea, recomandarea e de a proteja geanta personală, poziționând sistemul
de închidere îndreptat spre corp. În cazul în care cetățenii simt sau știu că sunt urmăriți, este de
ajutor să se deplaseze în zone intens circulate și să ceară ajutorul, chiar dacă acest lucru
presupune schimbarea traseului. (Pretula, 2014)

Infractorul intelectual

Cunoscut ca și escroc, falsificator, șantajist, infractorul intelectual se caracterizează prin

perspicacitate, creativitate crescută, viclenie, ipocrizie, ceea ce îi conturează o inteligență
delictuală. Acesta are capacitatea de a păstra aparențe de persoană simpatică, cinstită, deosebit
de amabilă, lăsând impresia că este foarte influent și altruist. În cazul infractorilor intelectuali,
forța fizică este mai puțin importantă, jucând doar un rol de decor.
SPECIALIZARE: Psihologie
DISCIPLINĂ: Psihologie judiciară
PROFESOR: Bolborici Ana Maria

Modul de acțiune al acestor infractori este preponderent pe cale verbală. Deși nu are un nivel de
pregătire ridicat, infractorul intelectual dispune de un debit verbal adaptat situației și scopului
urmărit, accesibil victimei. Victimele sunt alese sunt persoanele naive sau predispuse la a fi
înșelate. (Pinatel, 1977)

Bun cunoscător al psihologiei umane, infractorul intelectual își adaptează atitudinea și ținuta în
funcție de particularitățile victimei, manifestându-se ca un foarte bun prieten și camarad.
Vorbăreț, părând atotștiutor, vanitos și egoist, infractorul gustă plăcerea rolurilor pe care le
interpretează.

Principala armă de atac a infractorului intelectual este minciuna. Escrocii se caracterizează, în

special, prin elasticitate în gândire, posibilitatea de a descoperi rapid slăbiciunile victimei și prin
găsirea rapidă de soluții care duc la eschivare și ieșire din încurcătură. (Pinatel, 1977)

Asasinul

Acesta este cel mai odios și nociv infractor, caracterizându-se prin irascibilitate, impulsivitate,
agresivitate crescută, labilitate și incapacitate de autocontrol. Cu o deosebită intoleranță la
frustrare, perversitate și lipsă a empatiei sau a reacțiilor afective, asasinul suferă de un complex
de inferioritate.

Egocentric și dominator, are o capacitate scăzută de raționalizare, iar relațiile interumane sunt
marcate de superficialitate, ceea ce îl face să se angajeze adesea în situații conflictuale, violente.
Caracteristic asasinului este „semnătura”/„amprenta” acestuia. Pentru a sfida autoritățile,
oamenii, victimele, criminalul lasă în urma actului infracțional indicii după care să fie cunoscut.
Uneori, se rezumă la desene pe pereți sau obiecte semnificative lăsate la locul crimei, dar sunt
cazuri în care asasinul se folosește de corpurile victimei sale, depersonalizându-le prin diferite
metode: legare, strangulare, acoperire, dezbrăcare, mutilare, secționare și plasare în diferite
locuri, inscripționare pe corpul victimei a unor inițiale sau semne-simbol ale personalității sale.
Cei mai pricepuți asasini își schimbă deseori „semnătura”, cu scopul de a deruta anchetatorii.
Prezența acestor indicii susține disfuncționalitatea personalității făptașului. (Banciu &
Rădulescu, 1996)

După motivul asasinatului (obținerea de avantaje materiale, ură, răzbunare, fanatism, etc) și
gradul de violență cu care infractorul acționează, putem să de dăm seama cu ce fel de infractor
avem de-a face. În cazul asasinilor cu probleme psihologice minore nu este vorba de o plăcere
sadică, ci de o eliberare a tensiunii, deci o aparentă satisfacție momentană după actul săvârșit.
SPECIALIZARE: Psihologie
DISCIPLINĂ: Psihologie judiciară
PROFESOR: Bolborici Ana Maria

Pe de altă parte, putem vorbi și despre asasinul care prezintă un temperament impulsiv,
violență exagerată și grade de sociopatie sau psihopatologie. (Bogdan, 1973)

Întrebare

”De ce respectăm normele sociale/legale?”

VINOVĂȚIA-Perspectivă psiho-juridica asupra vinovăției

PEDEPSELE PENALE
Art. 53 COD PENAL - Pedepsele principale:
a) detențiunea pe viață;
b) Închisoarea - În regim de executare / Suspendare sub supraveghere
c) Amendă.

Prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește

formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și
față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.

REGIMURILE DE EXECUTARE A PEDEPSELOR

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt, în ordinea
descrescătoare a gradului de severitate, următoarele:
SPECIALIZARE: Psihologie
DISCIPLINĂ: Psihologie judiciară
PROFESOR: Bolborici Ana Maria

a) regimul de maximă siguranță;

b) regimul închis;
c) regimul semideschis;
d) regimul deschis.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu
gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor condamnate, modul de acordare a
drepturilor și de desfășurare a activităților, precum și cu condițiile de detenție.
Regimul de maximă siguranță se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa
detențiunii pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani,
precum și celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.
Regimul de maximă siguranță NU se aplică următoarelor persoane condamnate:
a) care au împlinit vârsta de 65 de ani;
b) femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an;
c) persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum și celor cu afecțiuni
locomotorii grave.

Regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de
3 ani, dar care nu depășește 13 ani. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim
închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează muncă și desfășoară activități educative,
culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire
școlară și formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și
supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. Persoanele
condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca și pot desfășura activități
educative și culturale în afara penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea
directorului penitenciarului.

Regimul semideschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai

mare de un an, dar care nu depășește 3 ani. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în
regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din
interiorul penitenciarului, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și
formare profesională, sub supraveghere, în grupuri, în spații din interiorul penitenciarului care
rămân deschise în timpul zilei, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei
legi. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta muncă și
desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență
socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în afara penitenciarului, sub
SPECIALIZARE: Psihologie
DISCIPLINĂ: Psihologie judiciară
PROFESOR: Bolborici Ana Maria

supraveghere inclusiv electronică, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei

legi.
Regimul deschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel
mult un an. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în
comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, pot presta
munca și pot desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și
asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în afara
penitenciarului, fără supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a
prezentei legi.

Concluzionând, comportamentele infractorilor sunt, în mare măsură, învățate, dobândite în

contextul familial și social, contexte disfuncționale din punct de vedere psihosocial.
Cunoașterea cât mai exactă a profilului personalității infractorului permite, în primul rând,
organizarea unui program diferențiat și individualizat de reeducare, recuperare și reinserție
socială. În al doilea rând, cunoașterea acestui profil folosește organelor judiciare în finalizarea
intenției de stabilire a adevărului și de soluționare legală a cauzelor.
SPECIALIZARE: Psihologie
DISCIPLINĂ: Psihologie judiciară
PROFESOR: Bolborici Ana Maria

BIBLIOGRAFIE:
Butoi, T. & Butoi, I. & Butoi, A. (1999). Psihologia comportamentului criminal. București: Editura

Enmar.

Banciu, D. & Radulescu, S. (1996). Sociologia crimei și criminalității. București : Casa de editură și

presă Șansa SRL.

Butoi, T. (2009). Criminologie – comportamente criminale. București : Editura Solaris Print.

Pretula, C. C. (2014). Caracterizarea profundă a comportamentului deviant din punctul de vedere

al criminologiei judiciare. In Teoria și practica administrării publice (pp. 238-242).
Bogdan, T. (1973). Probleme de psihologie judiciară. Editura Ştiințifică.
Pinatel, J. (1977). La criminologie d'aujourd'hui. Déviance et société, 1(1), 87-93.

WEBOGRAFIE:
Sursa: EuroAvocatura.ro, TEORIA PERSONALITATII CRIMINALE , Drept Penal, Coordonator
avocat Marius-Catalin Predut, titular MCP Cabinet avocați.