Informație adaptată după cartea ”Copiii în epoca dependenței de tehnologie” scrisă de Lucy Jo Palladino

Era tehnologizată și provocările ei

Odată cu avansarea tehnologiei, părinții din prezent au o nouă

responsabilitate și anume să-l învețe pe copil să reziste la distragerea atenției, ca
urmare a tehnologiei pe care o folosește.

Din dorința părinților de a le oferi copiilor toate dispozitivele tehnologice ce

le asigură abilități pentru viitor, dar și din îngrijorarea manifestată cu privire la
modul în care trebuie educată generația ”ecranului tactil”, a fost dezvoltat un nou
sentiment denumit ”nevroza epocii noastre.”

De ce părintele este nevoit să-l învețe pe copil să fie atent? În zilele noastre,
existența dispozitivelor digitale care captează atenția, câștigă în detrimentul
limitelor pe care părintele de odinioră, dar și cel din prezent, este nevoit să le
impună. Copilul secolului XXI este expus la o suprasolicitare senzorială, care în
trecut nu era prezentă, iar pentru ca această solicitare să fie diminuată este nevoie
de autocontrol din partea copilului și de abilitatea lui de a fi selectiv.

Roy Baumeister, cercetător în domeniul psihologiei, a efectuat o serie de

experimente, în urmă cărora concluzia a fost că incapacitatea de a rezista la o
tentație este cauzată de supunerea la numeroase alte tentații. Pornind de la această
concluzie, Baumeister a dezvoltat un principiu denumit ”epuizarea eului”. Acest
principiu face referire la epuizarea voinței unui individ, asemănată cu un mușchi,
care cu timpul se poate slăbi. Pe de altă parte, exersarea voinței determină
fortificarea ei, însă de fiecare dată când va fi exercitată, va exista un punct
terminus, cauzat de epuizarea rezervei de glucoză, care reprezintă combustibilul
creierului pentru efortul mental.

Epuizarea eului explică provocarea copiilor care au tot timpul dispozitivele

digitale la ei. Este necesar să reziste tentației de a le utiliza și reușesc acest lucru
până când își consumă întreaga rezervă de voință. În această situație, epuizarea
eului explică de ce copiii ajung să fie controlați de tehnologie, în loc să o
controleze ei.

Atenția voluntară versus atenția involuntară

Informație adaptată după cartea ”Copiii în epoca dependenței de tehnologie” scrisă de Lucy Jo Palladino

În prezent, copiii se bucură de o gamă variată de dispozitive tehnologice,

care le captează atenția prin fluxul permanent de informații pe care le oferă și
numeroșii stimuli. Această atenție captată se numește atenție involuntară.

Aplicațiile, jocurile sau softurile, toate având caracter educativ și prin

intermediul cărora copiii acumulează o sumedenie de cunoștințe într-o manieră
interactivă, prezintă și un dezavantaj: imaginile și sunetele lor îi obișnuiesc pe
copii cu atenția involuntară, activând centrii recompensei situați în creier, astfel
încât ei nu vor să se oprească din joacă.

V-ați întrebat vreodată de ce copilul urmărește captivat minute în șir un

serial, dar nu este capabil să fie atent la indicațiile simple pe care i le dați? Acest
lucru se datorează faptului că fiecare activitate necesită un tip diferit de atenție și
de activitate cerebrală. Privitul la televizor implică utilizarea atenției involuntare,
în vreme ce pentru ascultarea unor indicații simple este nevoie de atenție voluntară.

Atunci când copilul este captivat de personajul unui film/desen animat, se

află într-o stare pasivă, receptivă. Atenția lui este controlată de un stimul extern și
este preponderent involuntară. Imaginile și sunetele asociate personajului preferat
stimulează partea creierului denumită ”cortex senzorial”. Personajul preferat îl
determină pe copil să trăiască diferite emoții, iar sistemul limbic sensibil la emoții,
îi transmite copilului să stea liniștit și să privească.

Spre deosebire de atenția involuntară care implică stimularea cortexului

senzorial, atenția voluntară implică stimularea cortexului prefrontal, aflat în partea
din față a capului, aproape de frunte, care îi transmite copilului că trebuie să
acționeze în prezența unor stimuli și nu să reacționeze.

Cu ajutorul atenției voluntare, copilul își poate duce la bun sfârșit prioritățile
pe care și le impune, totodată devine un ascultător mai bun. În alte condiții, mai
precis în absența atenției voluntare, copilul este fizic, alături de părinte, însă în
realitate este total absent.

Spre deosebire de atenția involuntară, atenția voluntară apare atunci când

copilul depune un efort pentru a-și consolida controlul cognitiv. Dacă copilul
depinde de un ecran pentru a-i fi menținută atenția, înseamnă că își subminează
atenția voluntară, iar datorită maleabilității creierului său, subminarea sau
Informație adaptată după cartea ”Copiii în epoca dependenței de tehnologie” scrisă de Lucy Jo Palladino

consolidarea atenției voluntare, are efect pe termen lung. Prin urmare, utilizarea în
exces a tehnologiei, distruge controlul cognitiv, acest lucru având consecințe
negative pe termen lung.

Atenția involuntară implică zone ale creierului apărute mai devreme pe

parcursul evoluției și i-a ajutat pe strămoși să supraviețuiască. Ea ne determină să
fim atrași de mâncare, reproducere, statut, putere și tot ea ne avertizează asupra
pericolelor. Acestea sunt motivele pentru care ea e permanentă, iar supraviețuirea
noastră depinde de capacitatea de a reacționa la un stimul auditiv sau vizual.

Atenția voluntară implică zone mai noi ale creierului și ne ajută în atingerea
scopurilor, astfel că devine un act volițional sau o alegere deliberată de a acorda
atenție unui anumit lucru și nu altuia. Exemple de situații în care este utilizată cu
precădere atenția voluntară sunt următoarele: atenția la orele de curs, lectura unei
cărți, cântatul la un instrument, concentrarea în practicarea unui sport, ascultarea
atentă a unei persoane, chiar dacă există stimuli care ar putea distrage atenția.

Unul dintre cele mai importante obiective pe termen lung pe care un părinte
trebuie să-l aibă în vedere pentru dezvoltarea și starea de bine a copilului său, este
formarea, respectiv consolidarea atenției voluntare. Cu cât vor avea mai multă
atenție voluntară cu atât viața lor, dar și a părinților, va fi mai fericită. Un
instrument util pentru urmărirea acestui obiectiv constă în utilizarea metacogniției,
mai întâi de către părinte, apoi de către copil. Metacogniția, din acest punct de
vedere, se referă la adresarea unei întrebări de tipul: ”Ce nu face copilul meu
acum?”, în cazul părintelui sau ”Ce nu fac eu acum?”, în cazul copilului ajuns la un
nivel mai înalt de maturizare. Scopul acestei întrebări,este de a-l determina pe
părinte să-și redirecționeze copilul spre activități care implică utilizarea atenției
voluntare, respectiv pe copil, să se autodirecționeze spre folosirea atenției
voluntare în detrimentul cele involuntare.
Informație adaptată după cartea ”Copiii în epoca dependenței de tehnologie” scrisă de Lucy Jo Palladino

Atenția involuntară Atenția voluntară

Pasivă Activă
Direcționată de stimuli (inițiată de Direcționată de persoană (inițiată printr-
stimuli) un efort)
Reactivă Volițională (voită)
Reflexivă (determinată de proprietățile Intențională (determinată de scopurile
obiectelor) proprii)
Impulsivă, cauzată de stimuli Deliberată
Este captivată Este alocată
Permanentă Realizată printr-un efort
Pag. 36

Rezultatele cele mai bune apar atunci când atenția voluntară și cea
involuntară acționează împreună. Un exemplu poate fi următoarea situație: doriți să
vă înscrieți copilul la o școală de dans. Căutați pe internet oferte de școli de dans,
le analizați, apoi, în timp ce vă așteptați copilul în fața școlii, auziți două mămici
vorbind despre o școală de dans. În discuția lor distingenți sintagma ”școală de
dans”, care vă captează atenția involuntară. Va apropiați și utilizați în același timp
atenția voluntară pentru a vă implica și dumneavoastră în discuție, la final putând
evalua și informațiile preluate de la cele două mămici.

Rolul circuitelor neuronale în dezvoltarea atenției copilului

Deoarece copilăria se caracterizează printr-o plasticitate cerebrală accelerată,
este perioada în care trebuie învățată atenția voluntară și trebuie consolidate
circuitele neuronale de sus în jos, care vor fi utilizate mai apoi pe parcursul întregii
vieți.

În cartea sa ”Copiii în epoca dependenței de tehnologie”, Lucy Jo Palladino

oferă un exemplu în care intervin circuitele de jos în sus. ”Când televizorul este
deschis, în creierul copiilor se activează circuitele neuronale orientate de jos în sus.
Dacă acțiunile de pe ecran sunt surprinzătoare, aceste circuite pornesc din partea
inferioară a trunchiului cerebral. Dacă acțiunile sunt pline de suspans, este implicat
și sistemul limbic. Dacă pe ecran apar o multitudine de culori vii, se aud efecte
sonore și melodii vesele, atunci se activează cortexul senzorial.” p. 40
Informație adaptată după cartea ”Copiii în epoca dependenței de tehnologie” scrisă de Lucy Jo Palladino

În comparație cu creierul unui adult,creierul copilului se modifică rapid,ca

reacție la obiceiurile asociate cu atenția. Dacă activitățile pe care le are copilul zi
de zi, stimulează predominant atenția voluntară, circuitele neuronale de sus în jos
vor modela creierul și îl vor pregăti pentru succesul ulterior. În caz contrar, dacă
activitățile copilului au în centru utilizarea atenției involuntare, creierul se va
modela în așa fel încât să-i asigure insucces copilului și nu succesul de care are
nevoie.

În zilele noastre, în care fiecare locuință deține dispozitive tehnologice,

structura chimică a creierului copilului este supusă unor riscuri mai mari legate de
atenție, în comparație cu perioadele anterioare. Datorită plasticității creierului,
atunci când copiii își creează obiceiuri care diminuează atenția voluntară, creierul
va ajunge să susțină acele obiceiuri.

Invers, tot datorită plasticității creierului, obiceiurile copiilor care implică

atenția voluntară, determină dezvoltarea creierului, sprijinând totodată obiceiurile
sănătoase.

CIRCUITELE NEURONALE
DE JOS ÎN SUS DE SUS ÎN JOS
Atenția involuntară Atenția voluntară
Își au originea în cortexul senzorial și în Își au originea în cortexul prefrontal și
trunchiul cerebral, urcând spre cortexul coboară spre cortexurile senzoriale și
prefrontal spre trunchiul cerebral
Rapide Lente
Nu presupun efort Necesită efort
Alertează și orientează Funcții executive
p.41

Rolul dopaminei în consolidarea obiceiurilor

Dopamina este considerată ”combustibilul” care îi ajută pe toți cei care

practică un sport de performanță, dar nu numai, să dedice ore întregi
antrenamentelor sau diferitelor exerciții pentru a-și atinge scopurile. Eforturile
continue generează succes, iar acesta mai departe stimulează eliberarea unei
cantități mari de dopamină. Dopamina recompensează eforturile depuse și
Informație adaptată după cartea ”Copiii în epoca dependenței de tehnologie” scrisă de Lucy Jo Palladino

stimulează realizarea următoarelor succese, de aici provenind și expresia

”Succesele atrag și alte succese”.

Șapte etape pentru a-l învăța pe copil să fie atent

Etapa I: Dobândiți mentalitatea adecvată

Primul pas pe care trebuie să-l facă un părinte pentru a-l ajuta pe copil să-și
consolideze aptitudinile necesare atenției voluntare intense, constă în
conștientizarea diferenței dintre atenția voluntară și cea involuntară, într-o zi
obișnuită. De exemplu, orele petrecute la școală sau sarcinile pe care un copil
trebuie să le îndeplinească acasă, necesită atenție voluntară, cu originea în cortexul
prefrontal, în vreme ce orele petrecute în fața televizorului, au fost acțiuni lipsite de
efort, deci au implicat atența involuntară cu originea în cortexul senzorial.

Jocurile video și aplicațiile educaționale sunt construite în așa fel încât să

ofere stimuli intenși, care să-l determine pe copil să joace în continuare pentru a
ajunge la nivelul următor. Acesta constituie un avantaj pentru copil, deoarece îi
oferă posibilitatea să învețe anumite aptitudini necesare jocului respectiv, dar îl și
obligă să se confrunte cu sarcini mai dificile prin intermediul unor stimulări
senzoriale intense.

Spre deosebire de viața virtuală, în viața reală, chiar dacă nu există stimulări
senzoriale atât de intense, copilul trebuie să facă față încercărilor bazându-se pe
propria voință.

Mentalitatea adecvată se poate forma și când părintele vorbește cu el însuși,

adoptând diverse atitudini și folosind următoarele expresii:

”*Fiți un erou, nu o victimă: Îmbogățesc viețile noastre, și nu impun

restricții;

*Mențineți-vă o atitudine de gratitudine: Mă bucur că sunt părinte, și la bine

și la greu;

*Nu pierdeți din vedere recompensa: Copilul meu și cu mine investim în

viitor.” P.78
Informație adaptată după cartea ”Copiii în epoca dependenței de tehnologie” scrisă de Lucy Jo Palladino

De cele mai multe ori, sfatul care este dat părinților ce doresc să-și educe
copiii în epoca digitală este să se implice, însă implicarea trebuie să fie adecvată,
din acest motiv utilizarea tehnologiei ca recompensă sau interzicerea ei ca formă de
pedeapsă, reprezintă o cale spre dezastru.

În situația în care părintele dorește să-l desprindă pe copil de un dispozitiv

digital, este nevoie ca acesta să fie redirecționat spre altă activitate sau obiect,
utilizând un ton blând, dar totuși ferm.

Etapa a doua: Fiți exemplul schimbării pe care vreți să o vedeți la copil

În cadrul acestei etape se vorbește despre neuronii oglindă, care se activează

atunci când efectuăm o acțiune și observăm aceeași acțiune efectuată de altcineva.
Neuronii oglindă explică de ce ne entuziasmăm atunci când, de exemplu, echipa
favorită de baschet, câștigă un meci. Chiar dacă noi personal nu am câștigat nici un
meci, ne-am identificat cu această echipă, astfel că ne bucurăm pentru succesul lor.

Acești neuroni oglindă explică și de ce copilului îi este mai ușor să se

concentreze la teme atunci când părintele stă alături de el, concentrându-se la o altă
sarcină, dar și de ce nu este indicat ca părinții să răspundă la telefon sau să scrie
mesaje în timp ce se află lângă copil. Dacă părintele permite dispozitivelor digitale
să le capteze atenția, neuronii oglindă ai copilului vor înregistra această acțiune,
astfel că deciziile părintelui vor consolida obiceiurile copilului legate de
tehnologie, în sens pozitiv sau negativ.

Este foarte important ca părintele să fie conștient de modul în care neuronii

oglindă le influențează comportamentul. Oamenii de știință numesc această
influență a neuronilor oglindă ”activitate rezonantă”.Un exemplu este dat de
situația în care membrii unei familii folosesc tabletele și este foarte posibil ca
membrul care nu o utilizează să fie tentat să o facă.

Etapa a treia: Exersați cele trei reguli ale atenției optime

Cele trei reguli ale atenției optime sunt următoarele:

”1. Joggingul sau orice tip de exerciții fizice, îndeosebi în aer liber.

2. Reflecția, care include momente de liniște, conversații profunde și lectură

de profunzime. Lectura le poate oferi copiilor noi perspective în măsura în care pot
Informație adaptată după cartea ”Copiii în epoca dependenței de tehnologie” scrisă de Lucy Jo Palladino

înțelege și reflecta asupra a ceea ce citesc. Cititul reprezintă un proces învățat,iar

creierul formativ al copilului își modifică structura în funcție de obiceiurile legate
de lectură.

3. Realocarea timpului petrecut în fața ecranelor electronice, conștientizarea

impactului lor asupra atenției voluntare și alegerea de a le folosi în mod
intenționat.” p. 89

Etapa a patra: Activați veselia realistă

În situația în care copilul este mult prea antrenat în realitatea virtuală, e

necesar ca părintele să se întrebe care sunt motivele pentru care copilul său a
adoptat o asemenea atitudine și să caute soluții pentru redirecționarea sa, cu scopul
de a-i reda entuziasmul față de propria viață.

Televizorul și jocurile video le oferă copiilor popularitate socială, iar mediul

digital îi menține conectați în permanență, contribuind la sentimentul lor de
apartenență la lumea în care trăiesc. Este recomandat ca părintele să fie atent ca
acest mediu digital să nu înlocuiască asumarea riscurilor de către copil în lumea
reală, lume în care el poate obține recompense autentice.

Totodată, veselia realistă se obține și prin oferirea unui ajutor copilului din
partea părintelui, în gestionarea stresului. Acest ajutor se poate rezuma la odihnă
suficientă, exerciții fizice și intervale de relaxare care să-l revigoreze și nu în
utlimul rând prin oferirea propriului exemplu în gestionarea stresului.

Etapa a cincea: Gândiți ca un copil, acționați ca un părinte

În cadrul acestei etape, este recomandat ca părinții să coreleze libertatea

copilului cu responsabilitățile sale, astfel că este indicat ca timpul petrecut de un
copil, pe zi, utilizând tehnologia să fie de maxim o oră, iar conținutul trebuie să fie
de o calitate cât mai înaltă.

O altă strategie eficientă se bazează pe adresarea din partea părintelui,

copilului, întrebări metacognitive, în timp ce acesta din urmă utilizează tehnologia.
Un exemplu ar putea fi următorul: ”Ce ar spune antrenorul tău de tenis dacă ar știi
că ai stat toata ziua în fața consolei de joc?”
Informație adaptată după cartea ”Copiii în epoca dependenței de tehnologie” scrisă de Lucy Jo Palladino

Este de dorit să ne amintim și avantajele jocurilor video, cum ar fi: îi învăță

pe copii aptitudini utile și îi ajută să socializeze, însă tot ele pot ajunge să le
răpească copiilor mai mult timp decât își pot permite să le dedice.

Etapa a șasea: Familiei mele îi place să se concentreze

Această etapă se referă la următoarele aspecte: prioritizarea somnului,

stabilirea unor reguli și a unor limite clare, servirea meselor în familie, utilizarea
jocurilor video împreună cu membrii familiei, optarea pentru concedii și vacanțe în
aer liber.

Etapa a șaptea: Sărbătoriți succesul, dar pregătiți-vă pentru distrageri

mai intense

Această etapă face referire la faptul că pe lângă vocea critică interioară, este
util ca fiecare părinte să mai aibă alte două voci interioare și anume: susținătorul
interior și antrenorul interior. Susținătorul interior dorește ca părintele să acorde
atenție asupra lucrurilor pe care le face bine, în vreme ce antrenorul vrea ca
părintele să facă în continuare acele lucruri, chiar dacă se confruntă cu un viitor
necunoscut.

Lucy Jo Palladino oferă câteva sugestii specifice acestei etape:

”* Nu vă lăudați copiii pentru că sunt inteligenți sau pentru orice altă

trăsătură asupra căreia nu dețin controlul.

*Nu oferiți laude gratuite.

*Nu-l corectați de prea multe ori pe un copil fără să spuneți ceva pozitiv
despre comportamentul lui, mai ales când își face temele.

*Remarcați și apreciați eforturile copilului, mai ales când se confruntă cu

frustrări și eșecuri.

*Când vă exprimați recunoștința față de alegerile bune făcute de copil și de

strădaniile sale, optați pentru un limbaj precis, potrivit vârstei lui.

*Conștientizați raportul dintre comentariile critice și laude, mai ales în

momente stresante.”p.196
Informație adaptată după cartea ”Copiii în epoca dependenței de tehnologie” scrisă de Lucy Jo Palladino