INTRODUCERE

1. În experimentul său social, Triplett (1898) propune ca sarcină pentru participanți

întinderea cât mai rapidă a unei undițe de pescuit. Concluzia cercetătorului a fost că
participanții care lucrau singuri erau mai lenți decât cei care efectuau sarcina în grup, ceea
ce demonstrează faptul că prezența celorlalți poate stimula competitivitatea unui individ.

2. Zajonc (1965) descoperă faptul că prezența celorlalți este activatoare pentru

individ și crește probabilitatea de a da un răspuns dominant. Autorul susţine că
simpla prezenţă a celorlalţi stă la baza facilitării sociale, a ameliorării performanţei în
sarcinile simple şi la deteriorarea performanţei în sarcinile complexe.

Răspuns dominant = cel mai frecvent răspuns în situația dată (ceea ce

individul este înclinat să facă în mod obișnuit).
3. De asemenea, teoria fricii de evaluare, elaborată de Cottrell Nicholas în 1972, susţine că
celălalt provoacă activare numai dacă este privit ca un potenţial evaluator. Doar simpla
prezenţă a celorlalţi nu produce activarea. Cottrell va fi de acord cu Zajonc doar în ceea
ce priveşte rolul activării în situaţiile de facilitare socială care stimulează răspunsurile
dominate.