Un alt cercetator american, E.R. Guthrie, a criticat teoria clasica a lui E.

Thorndike
in sens contrar, cautand sa simplifice faptele. Dupa el, in invatare nu e nevoie de intarire,
deoarece simpla asociere prin contiguitate (prin alaturare) e suficienta.
Guthrie a reluat aparatul utilizat initial de Thorndike: cusca in care e introdus
animalul (o pisica), cu deosebirea ca ea se deschidea cu usurinta, la orice fel de atingere a
usitei de iesire. El a folosit si un aparat care fotografia pisica in momentul contactului cu usa.
Animalul era introdus in cusca printr-un tunel din spate, facea cateva incercari si atingand usa
fugea afara. De obicei, desi langa aparat se afla o bucata de peste, pisica nu-i dadea nici o
atentie. Deci nu hrana a fost scopul ei real. Mai mult, fotografiile arata ca, repetandu-se
experienta, pisica atinge portita in exact acelasi fel ca prima oara: daca o atinsese cu umarul,
tot cu umarul se elibereaza in continuare. De unde psihologul generalizeaza: „o combinatie de
stimuli care a insotit o miscare, la repetare tinde sa fie urmata de aceeasi miscare". Cum
explica el acest fenomen ? Acele miscari care sunt urmate de altele similare si intr-o situatie
similara sunt inhibate, uitate. Astfel miscarile facute pana la atingerea portitei, fiind
asemanatoare si in conditii perceptive identice, nu se retin. Dar miscarea care deschide portita
este urmata de evadare, deci de cu totul altfel de miscari si de un cu totul alt cadru, alta
ambianta, de aceea se memoreaza miscarea declansatoare.
E. Guthrie citeaza si un caz ilustrand conceptia sa. O fetita de 8 ani contractase
obiceiul de a-si arunca paltonul pe jos cand intra in casa. Degeaba o ocara mama si o punea
sa-si puna paltonul in cuier, fiindca a doua zi obiceiul triumfa din nou. Guthrie a sfatuit mama
sa puna fetita sa se imbrace din nou, sa iasa afara si dupa ce intra sa-si puna imediat paltonul
in cuier: in felul acesta gestul firesc urma sa se asocieze cu imaginea vestibulului, nu cu aceea
a paltonului aflat pe jos. Indicatia a avut efectul scontat si fetita a putut face asociatia dorita,
necesara comportamentului civilizat.
Criticii lui E. Guthrie au subliniat ca felul in care a fost conceputa deschiderea custii
facea evadarea foarte simpla. Pisica reusea dupa putine incercari, uneori chiar de la prima
incercare, ceea ce facilita retinerea tentativei urmate de succes. Apoi intarirea exista totusi,
deoarece eliberarea din cusca era „un succes".
Valoarea experientelor lui Guthrie sta nu atat in redemonstrarea rolului contiguitatii,
cat in sublinierea tendintelor spre stereotipie ce apar frecvent in invatare. in ceea ce priveste
invatarea fara intarire ea a fost demonstrata mai convingator prin alte experiente. De
exemplu, E. Tolman si C. Honzik au lasat un grup de soareci sa alerge printr-un labirint timp
de 10 zile. in a 11-a zi au inceput sa puna hrana. S-a constatat ca acestia au ajuns sa nu mai
comita erori tot atat de repede ca si aceia care au fost hraniti de la inceput (deci cu 10 zile
inainte). Asadar, hoinareala prin labirint a folosit la invatarea lui. Acest fel de invatare, in
absenta oricarei intariri, a fost numita invatare latenta. Ea a fost constatata si in laboratoarele
pavloviste. Reamintim reflexele conditionate formate la doi stimuli, ambii indiferenti (lumina
in dreapta si sunet la stanga). invatarea latenta are loc datorita reflexului „ce este ? ", adica
datorita curiozitatii, tendintelor native de explorare.
Problema aceasta a rolului intaririi a fost indelung cercetata in laboratoarele de
psihologie ale lumii. Concluziile de azi sunt: in ce priveste rapiditatea invatarii, intarirea nu
joaca un rol important, dar ea influenteaza mult trainicia celor invatate, contribuind la
sedimentarea lor.
 ÎnvăŃarea prin contiguitate
Asemănătoare conditionării clasice este teoria învătării prin contiguitate propusă de către Edwin
Ray Guthrie (1886-1959) în lucrările Psihologia învătării (1935) şi Psihologia conflictelor umane
(1938). Legea unică propusă de Guthrie este formulată astfel: o combinatie de stimuli care a însotit o
mişcare, la repetare, tinde să fie urmată de aceeaşi mişcare.
Termenul „a tinde” este considerat esential pentru teoria contiguitătii deoarece ia în calcul
varietatea conditiilor în care are loc învătarea şi care produce tendinte conflictuale. Deoarece nu este
posibilă izolarea unui singur stimul, predictia comportamentului nu poate fi exactă. „Comportamentul
final, sustine autorul, este determinat de o situatie totală” de un ansamblu de stimuli care determină cu
relativă sigurantă acelaşi răspuns (Dubé, 1999, p.110).

Modelul explicativ al lui Guthrie (fig. 1) se diferentiază de cel propus de Pavlov prin faptul că
învătarea se produce şi după o singură asociere între reactie şi stimul, nu există un reflex/ reactie
înnăscută care să premeargă noii legături, organismul este capabil să producă reactii noi deoarece
situatiile totale se transformă. Patternul de stimuli conduce, la om şi la animal, de regulă, la formarea
unui stereotip, a unei rutine.
Exemple
Acest model de învătare este evident în memorarea mecanică, în învătarea limbii materne sau a
limbilor străine prin procedeul “ascultă şi repetă” sau a deprinderilor complexe – dactilografie, baschet
etc. (Davitz & Ball, 1978).
Opera lui Guthrie se distinge prin abordarea psihologică a situatiilor cotidiene pe care încearcă
să le explice din perspectiva teoriei sale. În acord cu teoria propusă, sunt descrise metode utile pentru
controlul învătării şi stingerea unor obişnuinte devaforabile:
• a identifica stimulii care incită la actiunea defavorabilă şi a decide asupra unui răspuns diferit
la aceştia;
• a schimba ordinea lucrurilor sau a actiunilor pentru a provoca o altă reactie;
• a crea o situatie particulară care să determine un răspuns dorit.
Exemple
Patternul de stimuli conduce la formarea unui stereotip, a unei rutine: în teatrul de amatori, spune
Guthrie, ar exista mai putine greşeli dacă repetitiile ar fi făcute în costume şi pe scenă, costumele şi
scena fiind semnale ale situatiei la care răspund actorii;
Schimbarea ordinii lucrurilor sau a actiunilor provoacă o altă reactie:pentru a explica insuccesul
fumătorilor de a renunta la tigări, autorul invocă situatia totală: aşezarea la masă, la TV, începerea
conversatiei cu un prieten fac parte dintr-o situatie totală, un lant de stimuli care antrenează, în
continuare aprinderea brichetei şi a tigării;
Crea unei situatii particulare care să determine un răspuns dorit: dacă un examen presupune
redactarea unor compozitii, atunci candidatul trebuie să se antreneze în tipul de sarcină solicitat.
Să ne reamintim...
Învătarea prin contiguitate sustine că o combinatie de stimuli care a însotit ăn mod repetat o
mişcare tinde să fie urmată de aceeaşi mişcare. La formarea unei deprinderi este dezirabil să se
descopere semnalele care incită deprinderea respectivă.Guthrie a abordat psihologic unele situatii
cotidiene pe care a încercat să le explice din perspectiva teoriei sale şi a descris metode utile pentru
controlul învătării şi stingerea unor obişnuinte devaforabile.