Jocuri de Miscare Si Stafete A5

Jocuri de mişcare şi ştafete 1
ACHIM CONSTANTIN
Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2011

Titlul: Jocuri de mişcare şi ştafete
Copyright © 2011
Toate drepturile aparţin autorului.

Reproducerea integrală sau parţială a textului sau a
ilustraţiilor din această carte este posibilă numai cu acordul
prealabil scris al autorului.
Referent ştiinţific: Prof.univ.dr. Dionisie M. TURCU

Tehnoredactare: Constantin ACHIM
Coperta: Alexandru ACHIM
ISBN: 978-606-12-0157-0
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ACHIM, CONSTANTIN
Jocuri de mişcare şi ştafete / Achim Constantin

Sibiu : Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2011
Bibliogr.
ISBN 978-606-12-0157-0
796/799
SIBIU, 2011
“OPTANDUM EST UT SIC MENS SANA IN CORPORE SANO”

(“Este de dorit ca o minte sǎnǎtoasǎ sǎ fie într-un corp sǎnatos”)
Decimus Junius Juvenalis – Juvenal
poet roman – 60(58)-127(138?)
CUPRINS:
Cuvânt înainte................................................................................................... 6
Argument .......................................................................................................... 7
Vocabular ........................................................................................................ 10
CAP. I - Importanţa cunoaşterii jocurilor de mișcare .............................. 12
CAP. II - Jocul – concept și sistematizare ..................................................... 16
2.1 Conceptul de joc şi joc sportiv.............................................................. 16
2.2 Criterii de sistematizare şi sistematizarea jocurilor de mișcare ........... 20
2.2.1 Funcţiile şi obiectivele didactice ale jocurilor de mişcare sunt
următoarele: .................................................................................................. 20
2.2.2 Clasificarea jocurilor de mişcare după criteriul sarcinilor didactice
vizate (secondate de criteriul organizatoric şi de ambianţă) arată în felul
următor: ........................................................................................................ 21
2.2.3 Corespunzător scopurilor urmărite, precum şi particularităţi organizării
lor, jocurile se împart în trei grupe: .............................................................. 21
CAP. III - Jocurile sportive – definiţii, caracteristici, clasificări ................. 23
3.1 Caracteristicile jocurilor sportive......................................................... 23
3.2 Clasificarea jocurilor sportive.............................................................. 24
CAP. IV - Organizarea spaţiilor şi materialelor pentru efectuarea orei de
educaţie fizicǎ şi sport ...................................................................................... 26
4.1 Terenuri sportive.................................................................................. 26
4.2 Materiale sportive ................................................................................ 31
CAP. V - Recomandări practico-metodice .................................................... 32
5.1 Termeni întâlniţi în jocurile de mişcare şi ştafete ................................ 33
5.2 Poziţii fundamentale şi derivate ........................................................... 34
5.3 Recomandări metodice privind folosirea jocurilor de mişcare şi ştafetelor

în timpul orei de educaţie fizică şi sport : ..................................................... 36
CAP. VI - Jocuri de mișcare și ștafete specifice diferitelor sporturi ........... 39
6.1 Jocuri de mişcare şi ştafete aplicative specifice gimnasticii ............. 39
6.2 Jocuri de mişcare şi ştafete specifice atletismului ............................... 48
6.3 jocuri de mişcare şi ştafete specifice aplicative săriturilor în atletism . 62
6.4 Jocuri de mişcare şi ştafete specifice aruncărilor în atletism ............... 80
6.5 Jocuri de mişcare şi ştafete specifice jocului de handbal .................... 90
6.6 Jocuri de mişcare şi ştafete specifice jocului de fotbal ..................... 110
6.7 Jocuri de mişcare şi ştafete specifice jocului de baschet................... 124
6.8 Jocuri de mişcare şi ştafete specifice jocului de volei ....................... 133
6.9 Jocuri de mişcare şi ştafete specifice jocului de oină........................ 142
Bibliografie .................................................................................................... 152
CUVÂNT ÎNAINTE
Lucrarea “Jocuri de mişcare şi ştafete” a prof. Achim Constantin în
contextul transformǎrilor actuale ale societaţii, aduce o viziune clarǎ privind
procesul instructiv-educativ din educaţia fizicǎ şcolarǎ.
Jocurile de mişcare reprezintǎ o variantǎ a activitaţii ludice în care rolul
mişcǎrilor este clar exprimat, baza o constituie diferitele acţiuni motrice
motivate de un subiect şi îngrǎdite parţial de reguli.
Datoritǎ caracteristicilor de formǎ, conţinut şi efecte, jocul de mişcare este
folosit din cea mai fragedǎ vârstǎ, după cum afirmǎ şi autorul. Participarea
conştientǎ şi activǎ, mobilizarea forţelor, exigenţa şi responsabilitatea precum şi
capacitatea de a învinge dificultaţile, se rǎsfrâng asupra nivelului de pregătire şi
a capacităţii motrice . Jocul creazǎ şi impune ordine. Orice abatere de la reguli
îi denatureazǎ caracterul şi îi suprimǎ valoarea.
Factorul estetic este identic cu silinţa de a crea o fiinţǎ ordonatǎ proprie
jocului sub toate aspectele lui. În ultimul timp , am asistat la o creştere a
importanţei activitǎţii sportive, lucru care nu poate avea decât efecte benefice
asupra populaţiei.
Beneficiarii lucrǎrii, studenţi şi profesori , vor avea plǎcerea de a dispune
de un evantai de recomandǎri, indicaţii şi sugestii privind activitatea practicǎ a
jocurilor de mişcare, modalitatea de aplicare a acestora la particularităţile
specifice educaţiei fizice şcolare. Se evidenţiazǎ faptul cǎ în timp ce pentru
copii jocul este o conduitǎ formativǎ, modelatoare , pentru adulţi are funcţii
complementare celei pe care le are munca, adicǎ de deconectare, de relaxare.
Lucrarea prezentǎ se justificǎ prin faptul cǎ educaţia fizicǎ şcolarǎ
reprezintǎ o activitate specialǎ în cadrul procesului instructiv-educativ, cu
scopul de a reactualiza şi lǎmuri impactul exerciţiului fizic în activitatea de zi
cu zi a tinerilor, activitate pe care din pǎcate unii elevi şi pǎrinţi o subapreciazǎ,
preocupaţi fiind numai de formarea intelectualǎ a acestora.
Redactarea textului este accesibil tuturor, logic structurat şi corect
argumentat. Considerǎm cǎ lucrarea va trezi un interes deosebit în rândul
specialiştilor domeniului, apreciind totodatǎ efectul deosebit al autorului pentru
apariţia acesteia.
Prof. univ.dr. DIONISIE M. TURCU
ARGUMENT
Modernitatea actualǎ presupune formarea şi dezvoltarea omului din punct
de vedere fizic, intelectual, etic, estetic, etc., în raport cu exigenţele societăţii
contemporane şi viitoare, potrivit aptitudinilor reale, pe fondul cǎrora se
contureazǎ coordonatele personalitaţii umane.
Sub aspectul conţinutului, lucrarea nu aduce noutăţi deosebite faţǎ de alte
publicaţii în domeniu. Prin accesibilitatea şi sistematizarea informaţiilor, prin
complexitatea şi intensitatea exerciţiilor, am cǎutat sǎ ofer posibilitatea de
înţelegere a unui număr foarte mare de jocuri de mişcare, jocuri aplicative şi
ştafete, care “opereazǎ” pentru influenţarea dezvoltării corecte şi armonioase a
corpului , pentru dezvoltarea calităţiilor motrice, a deprinderilor şi priceperilor
motrice (de bazǎ, utilitar-aplicative şi specifice sporturilor) în toate verigile
lecţiei de educaţie fizicǎ şi sport.
Structura întregului material pe bazǎ de sisteme de acţionare are ca temei
ideea potrivit cǎreia, fiecare profesor poate sǎ-şi organizeze de aşa manierǎ
activitatea , încât sǎ obţinǎ cea mai mare eficienţǎ , atunci când dispune de un
material concentrat şi orientat în concordanţǎ cu cerinţele metodicii. Profesorul,
în raport cu necesitǎţile şi particularităţile fiecǎrui deficient, selecţioneazǎ
exerciţiile şi alcǎtuieşte programe de lucru pe care le dozeazǎ şi le gradeazǎ
corespunzător.
Finalitatea principalǎ a jocurilor şi ştafetelor prezente în aceastǎ lucrare se
referǎ, cu precǎdere, la întregirea bagajului motric al fiecǎrui executant, la
pǎstrarea sǎnǎtaţii, prevenirea şi înlǎturarea efectelor dǎunătoare generate, mai
ales, de unele activitǎţi sedentare.
Doresc ca aceastǎ lucrare sǎ constituie un punct de plecare pentru un
proces de instruire cu puternice valenţe informative şi formative , sǎ reprezinte
un material din care se pot extrage idei, valori, care puse în practicǎ ating
scopul pentru care a fost elaboratǎ.
Autorul
VOCABULAR
Dublă - lovirea consecutivă a mingii de către acelaşi jucător;

Dublare - plasamentul unui jucător în spatele celui care trage (atacă);
Intrare - trecerea unui jucător din linia a II-a în linia I, pentru a ridica mingea
în vederea atacului;
Sextet - cei 6 jucători de volei din teren;
Aut (engl. out = afară) - mingea căzută în afara terenului de joc;
Coordonator de joc- jucător în teren care a fost desemnat de antrenor să
dirijeze jocul echipei (cine ridică, cine va trage, plasament, dublaj s.a.) ;
Ace (engl. «Ace») - serviciu valabil, dar care nu poate fi luat de adversar;
Backhand (engl. = stânga) - lovitură de bază pe stânga;
Cros (engl. cross = opus, încrucişat) - lovitură pe diagonala terenului;
Drive - lovitura de dreapta sau stânga ofensivă, în faţă;
Aruncare - trimiterea sau şutarea mingii, poate fi efectuată cu două mâini (la
aut) sau cu o mână (când se şutează la poartă), cu sau fără fentă, de pe loc, din
alergare, din săritură etc.;
Circulaţia jucătorilor - schimbul rapid de locuri în teren, efectuat de jucătorii
echipei în atac;
Circulaţia mingii - pase efectuate rapid, derutant pentru adversari, cu scopul de
a se găsi momentul cel mai favorabil pentru tras la poartă;
Contraatac – acţiune rapidă de atac a echipei aflată în apărare, care surprinde
de obicei pe adversar. Este şi o manieră tactică, întâlnită în mai multe jocuri
sportive (polo, hochei, fotbal, handbal, baschet ş.a.);
Dublaj - acţiunea de a ajuta coechipierii în apărare;
Paravan – situaţie tactică realizată de unul sau mai mulţi jucători, cu scopul de
a masca intenţia ofensivă a unui coechipier;
Pivot - jucător cu sarcini ofensive speciale, fiind vârf de atac ;
Repliere – acţiune organizată, de regrupare a jucătorilor în teren;
Acţiunea de joc - este unitatea de bază a jocul, are un rol dominant în toate
componenetele acestuia. Este unitatea funcţională de bază a jocului,
sistematizată după necesitatea rezolvării parţiale sau totale a unei sarcini
specifice de joc la care jucătorii participă cu toate calităţile sale psiho-fizice
native sau dobândite;
Procedeul de execuţie - este structura de acte motrice bine precizate prin care
se concretizează în mod particular acţiunea de joc, în funcţie de cerinţele şi
situaţiile concrete ale jocului ;
Jocul - este o activitate complexă, predominant motrică şi emoţională,
desfăşurată spontan după regulile prestabilite, în scop recreativ, sportiv şi
totodată de adaptare la realitatea socială;
Jocul sportiv - este un complex de exerciţii fizice practicate sub formă de joc
cu un anumit obiect (minge, puc etc.) având dimensiuni specifice, prin care
două echipe sau doi adversari se întrec conform unor reguli de organizare şi
desfăşurare;
Faza de joc – este succesiunea acţiunilor de joc ale unei echipe din momentul
trecerii mingii în terenul propriu şi până la trecerea mingii în terenul advers.
Fiecare fază de joc se compune din mai multe acţiuni de joc ;
Sistemul de joc - cuprinde acţiuni de atac şi de apărare care determină
structura de joc cu care se operează în procesul de instruire .
CAPITOLUL I - IMPORTANŢA CUNOAŞTERII JOCURILOR

DE MIȘCARE
Jocurile de mişcare- jocurile dinamice- fac parte din jocurile cu reguli şi
au drept caracteristică folosirea exerciţiilor corporale, fiind principalul mijloc
de dezvoltare şi educaţie fizică a copiilor.
Jocurile de mişcare se bazează pe trebuinţa de activitate a fiinţei vii,
organizarea şi conducerea lor de către un adult dirijând atât dezvoltarea
motrică, cât şi formarea volitivă şi morală a copiilor. Ele au proprietatea de a
creea veselie şi entuziasm în grupul copiilor care se joacă şi se străduiesc să
respecte regulile. Respectarea regulilor contribuie la formarea capacităţii de
abţinere, stăpânire de sine; rezolvarea situaţiilor din joc, educă prezenţa de
spirit, isteţimea, viteza, îndemânarea, corectitudinea, iniţiativa şi spiritul de
grup, de echipă. Acţiunile motrice din aceste jocuri au caracter activ, sunt
însumate unui subiect ( temă) şi parţial îngrădite de reguli.
Ca mijloc al educaţiei fizice jocurile de mişcare urmăresc ca într-o formă
plăcută şi accesibilă să perfecţioneze deprinderile motrice de bază, să dezvolte
calităţile motrice de baza : viteza, îndemânarea, rezistenţa şi forţa, să contribuie
la educarea psihomotrică prin formarea sensibilităţii motrice , a simţului
ritmului şi echilibrului, a orientării în spaţiu şi a unor trăsături ale personalităţii.
Specifice vârstei preşcolare şi copilăriei mici , jocurile dinamice pregătesc
copiii pentru jocurile sportive competiţionale ale vârstelor următoare ale
preadolescenţei şi tinereţii.
Jocul este definit drept activitatea didactică practicată de plăcere mai ales
de către copii. El desemnează o activitae fizică şi mentală, spontană şi urmărită
prin ea însăşi fără utilitate imediată, generatoare de distracţie, de plăcere şi de
reconfortare. Întâlnit la toate fiinţele, jocul a fost şi este în atenţia pedagogilor,
psihologilor, sociologilor şi fiziologilor, încerecându-se a se da explicaţii, a se
emite opinii cu privire la cauzele care determină jocul la oameni. Din punct de
vedere psihologic jocul este considerat un exerciţiu premergător pentru viaţă, o
formă de stăpânire de sine, tendinţa de dominare a omului, un mijloc de
contracarare a unor porniri dăunătoare, îndeplinirea unor dorinţe ce nu pot fi
satisfăcute în realitate.
Jocurile permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea

simultană a deprinderilor motrice de bază şi/sau specifice, a calităţilor motrice,
a deprinderilor şi însuşirilor moral-volitive.
Jocurile de mişcare oferă posibilităţi multiple de formare şi consolidare a
deprinderilor motrice de bază utilizate (mers, alergare, echilibru, sărituri,
aruncări şi prinderi, căţărări, escaladări etc), favorizând în acelaşi timp şi
dezvoltarea calităţilor motrice (viteza sub multiplele sale forme de manifestare,
rezistenţa, forţa, îndemânarea).
Jocurile de mişcare oferă posibilitatea aplicării, în condiţii mereu
schimbătoare, a priceperilor şi deprinderilor motrice de bază şi a procedeelor
tehnice.
În timpul jocului, indiferent de natura sa, apar legături noi şi complexe
între priceperi şi deprinderile motrice, ceea ce contribuie la perfecţionarea lor.
Apar, de asemenea, relaţii de condiţionare care pot favoriza transferul poziţiei
între diferitele componente ale procesului instructiv-educativ: cunoştinţe,
priceperi, deprinderi, calităţi motrice. Această manifestare simultană a mai
multor laturi ale acţiunilor motrice este specifică jocului, fiind determinată de
caracterul lui complex.
Relaţiile şi interdependenţa dintre deprinderi, priceperi şi calităţile
motrice, se realizează în condiţii mereu schimbătoare, pe fondul solicitării
intense a unor calităţi şi însuşiri morale şi volitive.
Specifică jocului este activitatea în colectiv, cu toate avantajele ce decurg
din valorificarea ei în cadrul procesului instructiv-educativ, jocul presupunând
cooperare, colaborare cu partenerii de joc, echilibru între interesele, motivele
acţiunilor şi eforturilor personale cu cele ale colectivului din care face parte
persoana, presupune încadrarea în colectiv, acceptarea şi recunoaşterea
liderului, asumarea unor responsabilităţi, conducerea şi întrajutorarea,
atitudinea critică şi autocritică.
Situaţiile favorabile sau nefavorabile care apar pe parcursul consumării
diferitelor faze de joc, lasă urme adânci asupra personalităţii persoanei care
practică jocurile sportive. Emoţiile şi sentimentele, stările afective trăite şi
celelalte procese psihice prezente în aceste împrejurări, sunt proprii fiecărei
persoane, dar – în acelaşi timp – şi comune echipei din care face parte. Ele sunt
determinate de succesele sau insuccesele personale ale echipei. Din această
particularitate, proprie jocului, rezidă imensele resurse formative ce pot fi
valorificate în realizarea obiectivelor urmărite.
Jocul permite manifestarea iniţiativei şi independenţei în acţiuni şi

manifestate în rezolvarea unor situaţii de joc. Acestea devin posibile numai în
situaţia în care persoana are un minimum de deprinderi, calităţi motrice
suficient dezvoltate şi a fost instruită să acţioneze în limitele unor reguli
precise.
Jocurile nu permit o dozare precisă a efortului şi nici o reglementare
strictă a execuţiilor tehnice. În timpul jocului, unele persoane participă mai
activ, altele mai puţin activ, fie datorită unor însuşiri temperamentale diferite,
fie datorită volumului redus şi a calităţii scăzute a deprinderilor motrice pe care
le posedă. Unele persoane depun un efort intens şi susţinut, ceea ce determină
apariţia simptomelor de oboseală, iar altele se sustrag de la efort. Diferenţe
însemnate se înregistrează şi pe plan afectiv: unii prezintă stări emoţionale
deosebite, în timp ce alţii sunt mai nepăsători faţă de evoluţia şi rezultatul
jocului.
Iniţiativa şi independenţa în rezolvarea acţiunilor în diferitele situaţii
oferite de desfăşurarea jocului la un moment dat, favorizează dezvoltarea unor
procese importante, ca: gândirea (compararea, selectarea, analiza, sinteza etc.),
inteligenţa, atenţia distributivă, creativitatea, memoria etc. Astfel, acelaşi joc
poate fi folosit la orice vârstă, amplificându-i însă cerinţele, regulile, mărind
distanţele şi numărul obstacolelor, solicitând din ce în ce mai multă
corectitudine.
Selectând jocurile de mişcare ca posibil mijloc de dezvoltare a
capacităţilor de coordonare, am considerat că prin intermediul jocurilor poate fi
perfecţionat „simţul eforturilor musculare”, „simţul spaţiului”, „simţul
timpului”, etc. Totodată, pot fi perfecţionate funcţiile diferiţilor analizatori, de
care depinde executarea corectă şi precisă a mişcărilor.
Cu toate că autorii subliniază rolul jocurilor de mişcare în cadrul lecţiei de
educaţie fizică, abordarea insuficientă a jocului ca mijloc al educaţiei fizice
şcolare în formarea capacităţilor de coordonare ale elevilor a devenit o
problemă.
Jocurile de mişcare trebuie să ocupe un loc important în dezvoltarea elevilor de
vârstă şcolară. Folosite chibzuit şi sistematic, ele vor influenţa pozitiv atât
capacităţile de dirijare a mişcărilor, cât şi întreaga sferă psihomotrică a
elevului: capacitatea de reacţionare rapidă, prevederea, luarea şi realizarea
rapidă a unor decizii, agerimea, prezenţa de spirit, etc..
Un şir de jocuri de mişcare şi ştafete simple pot fi folosite în cadrul

lecţiilor de educaţie fizică, dar şi în alte forme ale educaţiei fizice şcolare, fără
o pregătire specială în ceea ce priveşte mişcările utilizate (alergări, sărituri,
etc.). Totuşi, majoritatea jocurilor de mişcare şi ştafetelor, în special cele cu
mingea, vor fi folosite doar atunci când acţiunile necesare vor fi însuşite destul
de bine. Altfel, includerea înainte de vreme a acestora poate atrage după sine
formarea unor priceperi şi deprinderi (coordonări) greşite, mai ales în cazul
aruncării, prinderii, conducerii mingii, lucru care, în continuare, se va răsfrânge
negativ asupra însuşirii elementelor tehnice, în special din jocurile sportive.
CAPITOLUL II - JOCUL – CONCEPT ȘI SISTEMATIZARE

2.1 CONCEPTUL DE JOC ŞI JOC SPORTIV
După dicţionarul Enciclopedic al Limbii Române, noţiunile de „joc” şi „a
se juca”, au multiple sensuri. Astfel, cuvântul „joc” poate avea sensuri de
amuzament, un sens figurat ca de exemplu „jocul cu focul”, poate semnifica un
lucru ieşit din comun, „jocul naturii”, ori ceva întâmplător, aleatoriu cum e
„jocul destinului”.
Verbul „a se juca” este folosit în sensul de amuzament, deconectare sau
de interpretare a rolului într-o piesă; în sens figurat poate desemna simularea (a
juca o comedie), o acţiune excitantă (a juca pe nervi), ocuparea unei anumite
poziţii ierarhice (a juca un rol conducător), riscul (a se juca cu viaţa), o
atitudine uşuratică, nechibzuită faţă de ceva (a se juca cu focul), manifestări de
o deosebită voiciune şi strălucire (soarele joacă pe apă).
Noţiunea de „joc” a reprezentat iniţial anumite particularităţi la diferite
popoare,astfel, la vechii greci, cuvântul „joc”, desemna acţiuni proprii copiilor,
exprimând în principal, ceea ce noi numim acum „a face năzbâtii, copilării”.
La evrei, cuvântul „joc” corespunde noţiunii de glumă şi haz, în timp ce
la romani, „ludo” desemna bucuria, veselia.
În limba sanscrită „kleada” înseamnă joc, bucurie, pe când la nemţi,
vechiul „spilän”, desemna mişcarea uşoară, lină, asemănătoare pendulului sau
valurilor, care provocau o mare satisfacţie.
Una din formele de manifestare a copilului este jocul. În mod obişnuit o
asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare a copilului-
o modalitate de a-şi consuma energia- sau de a se distra, un mod plăcut de a
utilizat timpul şi nu numai.
În literatura de specialitate jocul este definit ca o activitate complexă
predominant motrică şi emoţională, desfăşurată spontan sau organizat, după
reguli prestabilite, în scop recreativ, sportiv şi totodată de adaptare la realitatea
socială, la solicitările ei. Regulile jocului stabilesc timpul şi spaţiul de
desfăşurare, numărul de participanţi, cadrul de întrecere şi interrelaţii între
membrii grupului care-l desfăşoară. Conţinutul motric al jocului cuprinde
totalitatea acţiunilor prin care jucătorii realizează subiectul unui joc.
Aceste acţiuni pot fi constituite din deprinderi motrice (alergare, săritură,
aruncare, prindere, căţărare, echilibru, tracţiuni, etc.), procedee tehnice din
diferite sporturi sau jocuri sportive (baschet, fotbal, handbal, volei, etc.),
combinarea unor deprinderi de bază şi sportive etc.
În programele şcolare sunt incluse trei forme de jocuri: jocuri de mişcare
elementare (fără sau cu împărţirea pe echipe), jocuri pregătitoare pentru
anumite discipline sportive şi jocuri sportive. Jocurile se pot practica în toate
formele de organizare a educaţiei fizice şcolare (lecţia de educaţie fizică,
colectivul sportiv), în recreaţii, în tabere de vară şi de iarnă.
Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi de operaţiuni care urmăresc
obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală şi fizică a copilului.
Elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduce
varietate şi o stare de bună dispoziţie funcţională, de veselie şi bucurie, de
destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii.
Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ, el dobândeşte
funcţii psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevului
la lecţii, sporind interesul de cunoaştere faţă de conţinutul lecţiei. Ştim că jocul
didactic reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină acţiunea
didactică stimulată. Acestă acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finalităţile
adaptive de tip recreativ proprii activităţii umane, în general, în anumite
momente ale evoluţiei sale ontogenice, în mod special.
Jocul presupune un plan, fixarea unui scop şi fixarea anumitor reguli, ca în
final să se poată realiza o anumită acţiune ce produce satisfacţie. Prin joc se
afirmă eul copilului, personalitatea sa.
Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la îmbogăţirea
cunoştinţelor despre lume şi viaţă, totodată măreşte capacitatea de înţelegere a
unor situaţii complexe, creează capacităţi de reţinere stimulând memoria,
capacităţi de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacităţi de a lua
decizii rapide, de a rezolva situaţii - problemă, într-un cuvânt dezvoltă
creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci când un copil vrea să se joace cu un
alt grup de copii, el acceptă regulile în mod deliberat, voit. Cu alte cuvinte, el
va accepta normele stabilite, adoptate şi respectate de grupul respectiv înainte
ca el să intre în joc.
Majoritatea definiţiilor consemnează că jocul este o activitate specifică
copilăriei sau procesului de formare şi de dezvoltare a fiinţei umane. Ulterior s-
a constatat că, de fapt, omul este un jucăuş (HOMO LUDENS) pe toată durata
vieţii. Din copilărie până la bătrâneţe omul se joacă în permanenţă din diverse
motive (trebuinţe, porniri, nevoi etc.) interioare şi / sau exterioare, care îl
împing spre diverse acţiuni. În acest stadiu de cunoaştere a fenomenului,

numeroşi specialişti au încercat să răspundă la întrebarea Ce este jocul? Astfel,
literatura de specialitate abundă în definiţii care nu reuşesc însă decât să
surprindă anumite caracteristici sau laturi ale jocului şi nu esenţa lui.
O contribuţie însemnată în definirea noţiunilor de joc şi joc sportiv l-au
avut specialiştii români. În lucrarea Terminologia educaţiei fizice şi sportului
noţiunile amintite sunt definite astfel:
Jocul este o activitate complexă, predominant motrică şi emoţională,
desfăşurată spontan după regulile prestabilite, în scop recreativ, sportiv şi
totodată de adaptare la realitatea socială.
Jocul sportiv este un complex de exerciţii fizice practicate sub formă de
joc cu un anumit obiect (minge, puc etc.) având dimensiuni specifice, prin care
două echipe sau doi adversari se întrec conform unor reguli de organizare şi
desfăşurare.
În aceeaşi lucrare se mai precizează că practicarea jocurilor sportive
urmăreşte realizarea sarcinilor educaţiei fizice (în care caz devine mijloc al
acesteia), realizarea de performanţe sportive (în care caz devine formă de
întrecere şi spectacol sportiv), precum şi mijloc de recreere a celor care îl
practică în afara formelor de organizare menţionate mai sus.
Pentru a completa definiţia jocului, este neapărat necesar să luăm în
considerare principalele caracteristici pe care le are. În acest sens, M. Epuran 1
consideră că cele mai importante caracteristici ale jocului sunt:
o activitate naturală – izvor de trebuinţe ludice
o activitate liberă – participarea benevolă, lipsită de constrângere
o activitate spontană – fiinţa umană este oricând dispusă pentru joc
o activitate totală – angajează toate componentele fiinţei umane
(fizice, psihice, sociale etc.)
o activitate atractivă – provoacă stări afective pozitive: plăcere
senzorială, stări tensionale, satisfacţia succesului etc.
1
Epuran Mihai – Metodologia activităţiilor corporale (educaţie fizică, sport, fitness), Ed.
FEST, Bucureşti, 2005.
o activitate dezinteresată – deosebită de muncă, având ca scop

bucuria activităţii autonome şi gratuite
o activitate creativ – compensativă – care se extinde şi asupra
activităţilor recreativ – distractive ale adulţilor, asupra activităţilor
de loisir (petrecerea plăcută a timpului liber), prin care omul caută
destinderea, distracţia, refacerea, compensarea unor stări create de
procesul muncii.
Altfel spus, caracteristicile jocurilor pot fi sintetizate astfel:
• permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea simultană a
deprinderilor motrice de bază sau specifice, a calităţilor motrice, precum şi
a deprinderilor şi însuşirilor moral-volitive;
• specifică jocului este activitatea în colectiv; el presupune cooperare,
colaborare cu partenerii de joc, armonizarea intereselor, motivelor,
acţiunilor şi eforturilor personale cu cele ale colectivului din care fiecare
jucător face parte, încadrarea în colectiv, acceptarea şi recunoaşterea
liderului, asumarea unor responsabilităţi, toate acestea având o importanţă
deosebită din punctul de vedere al socializării;
• au caracter atractiv şi spontan; bine concepute şi organizate, mobilizează
resursele participanţilor şi le menţin interesul, pentru a atinge maximum de
eficienţă;
• pot fi folosite ca mijloc de deconectare psihică, fiind cea mai bună formă de
odihnă activă;
• contribuie la dezvoltarea diferitelor trăsături ale personalităţii;
• permit manifestarea iniţiativei şi independenţei în acţiuni;
• nu permit o dozare precisă şi nici o reglementare strictă a execuţiilor
tehnice;
• dezvoltarea trăsăturilor morale şi de voinţă , cât şi a trăsăturilor pozitive de
caracter;
• formarea , dezvoltarea şi menţinerea unei ţinute corecte;
• contribuie optim pentru o corectă şi armonioasă dezvoltare a organismului
în creştere;
• asigurarea unui suport fizic corespunzător şi necesar practicării altor
discipline sportive;
• au caracter analitic şi acţionează selectiv asupra organismului (grupelor
musculare, articulaţii) fie cu scopul de corectare a deficienţelor fizice, fie de
redresare, compensare şi restabilire a anumitor capacităţi motrice şi

funcţionale;
• determină stăpânirea elementară şi multilaterală a aparatului locomotor în
condiţii neobişnuite şi orientare în spaţiu;
• contribuie activ la educarea proceselor volitive.
2.2 CRITERII DE SISTEMATIZARE ŞI SISTEMATIZAREA JOCURILOR

DE MIȘCARE
În general, jocurile de mişcare (simbolice, de construcţie, de creaţie,
individuale, cu partener, dinamice sau de mişcare etc.) au fost sistematizate
după următoarele criterii fundamentale şi anume: după funcţiile si obiectivele
didactice pe care le pot rezolva, după criteriul sarcinilor didactice şi a scopului
urmǎrit.
2.2.1 FUNCŢIILE ŞI OBIECTIVELE DIDACTICE ALE JOCURILOR DE

MIŞCARE SUNT URMĂTOARELE:
• Funcţia formativ – educativă a personalităţii umane. Cu ajutorul jocurilor
putem influenţa cu uşurinţă toate componentele formative ale personalităţii
umane (cunoştinţe, deprinderi şi priceperi motrice, abilităţi, aptitudini,
scheme operaţionale etc.).
• Funcţia de cunoaştere se referă, în primul rând, la aspectul că prin
intermediul anumitor jocuri, dăm posibilitatea copiilor (dar şi adulţilor) să
asimileze însuşirile şi caracteristicile vieţii şi lumii înconjurătoare. Cele mai
eficiente jocuri sunt cele care stârnesc curiozitatea, imită activităţile
adulţilor, respectând anumite reguli, jocurile simbolice, jocurile de rol etc.
În acelaşi timp, funcţia de cunoaştere se referă şi la educator, în sensul că
prin intermediul lor are posibilitatea să cunoască mai bine subiecţii supuşi
instruirii.
• Funcţia stimulativă a motricităţii satisface cele mai importante nevoi ale
lui homo ludens: nevoia de mişcare, nevoia de întrecere, consumarea
energiilor suplimentare. Această funcţie este exercitată de la o vârstă
fragedă (jocurile senzoriale, mânuirea jucăriilor, jocuri cu fluier, cu
clopoţei, cu culori), continuă în perioada adolescenţei şi tinereţii (jocurile de
mişcare, jocurile sub formă de concurs, jocurile sportive) şi se încheie la
vârsta a III-a (jocuri de întreţinere: bowling, biliard, golf).
• Funcţii strict specifice jocului: recreerea, echilibrarea funcţională,

distracţia, fortificarea, compensarea, refacerea, odihna, terapia, purificarea,
plăcerea. În practică, vom găsi jocuri pure sau strict specializate pe
exercitarea unei anumite funcţii. În mod obişnuit, un singur joc exercită mai
multe funcţii, deci are un efect multidirecţional asupra personalităţii
participanţilor.
Jocul de mişcare (sau dinamic) este un exponent al jocurilor didactice
aplicate în domeniul educaţiei fizice şi al sportului. În mod deosebit, el are o
mare eficienţă educaţională (instructivă), o structură preponderent motrică, care
desfăşurată sub formă de întrecere provoacă buna dispoziţie a tuturor
participanţilor ce se angajează cu toată plenitudinea forţelor pentru obţinerea
succesului. În acelaşi timp, jocul de mişcare se desfăşoară întotdeauna după
reguli bine precizate, individual sau pe echipe, pe spaţii limitate, cu sau fără
obiecte de joc, constituind principalul mijloc de activizare a participanţilor
pentru îndeplinirea unor obiective instrucţionale cu caracter motric.
2.2.2 CLASIFICAREA JOCURILOR DE MIŞCARE DUPĂ CRITERIUL

SARCINILOR DIDACTICE VIZATE (SECONDATE DE CRITERIUL
ORGANIZATORIC ŞI DE AMBIANŢĂ) ARATĂ ÎN FELUL URMĂTOR:
• Jocuri de mişcare pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor de bază şi
aplicative
• Jocuri de mişcare pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice
specifice ramurilor sportive (fotbal, handbal, baschet etc.)
• Jocuri pentru educarea sensibilităţii motrice şi calităţilor motrice de bază
• Jocuri pentru educarea unor funcţii şi procese psihice
2.2.3 CORESPUNZĂTOR SCOPURILOR URMĂRITE, PRECUM ŞI

PARTICULARITĂŢI ORGANIZĂRII LOR, JOCURILE SE ÎMPART ÎN TREI
GRUPE:
• Jocuri de mişcare (dinamice), care au la bază acţiuni motrice mai simple a
căror execuţie este dirijată parţial de reguli. Prin intermediul acestor jocuri
se consolidează mersul, alergarea, aruncarea, echilibrul, săritura,
escaladarea, căţărarea, etc. De asemenea, jocul dezvoltă coordonarea,
capacitatea de a percepe ritmul şi orientarea în spaţiu, în condiţiile unei stări
emoţionale pozitive, într-un climat de veselie şi optimism. Jocurile educă
încrederea în forţele proprii, sentimentul de prietenie, stimulează plăcerea

de a acţiona în şi pentru colectiv. Pot fi însoţite de melodii, versuri sau
texte.
• Jocuri pregătitoare şi ajutătoare pentru însuşirea şi perfecţionarea unor
deprinderi de mişcare specifice anumitor ramuri de sport. Acestea sunt
create fie în vederea iniţierii în însuşirea unor priceperi şi deprinderi de
mişcare asemănătoare conţinutului unor ramuri de sport, fie pentru
perfecţionarea, într-o formă complexă, a unor deprinderi tehnice, tactice sau
a calităţilor motrice necesare măririi randamentului sportivilor.
• Jocuri sportive. Se deosebesc de celelalte, în primul rând, prin caracterul lor
riguros organizat. Prezenţa unor reguli stabilite prin regulamente unice,
aprobate de organele de conducere ale activităţii sportive, prin care se
precizează dimensiunile terenurilor pe care se practică, durata jocului,
sistemul de apreciere a echipelor învingătoare, numărul jucătorilor,
condiţiile de arbitraj etc., le dau o formă şi un conţinut de desfăşurare
superior şi, în acelaşi timp, unitar.
CAPITOLUL III - JOCURILE SPORTIVE – DEFINIŢII,

CARACTERISTICI, CLASIFICĂRI
Definiţie - Jocul înlesneşte declanşarea unor relaţii psihosociale dintre
două sau mai multe persoane nevoite să colaboreze pentru îndeplinirea unui
anumit scop; alternanţa dintre efort şi perioadele de întrerupere (pauză) este
determinată de principiile şi regulile jocului, care la rândul lor permit
sportivilor să-şi păstreze libertatea de acţiune, în sensul că aceştia decid
singuri modalitatea de acţionare prin interpretarea şi exploatarea corectă a
regulilor de joc (inclusiv a principiilor) în vederea sporirii eficienţei acţiunilor.
3.1 CARACTERISTICILE JOCURILOR SPORTIVE

Jocurile sportive îşi au originea în exerciţiile de întrecere (în general) şi în
jocurile de mişcare (în special), cărora li s-a imprimat un pronunţat caracter
sportiv.
Principalele caracteristici ale jocurilor sportive (după Colibaba-Evuleţ şi
2
Bota ) sunt:
o existenţa unui obiect de joc (minge, puc, bile etc.);
o caracterul de întrecere complex (individual şi, mai ales, colectiv);
o reguli de joc unitare şi obligatorii;
o arbitraj oficial – neutru;
o delimitarea duratei de joc (timp, reprize, prelungiri etc.);
o precizarea criteriilor de apreciere (puncte, goluri, setaveraje, punctaveraje
etc.);
o standardizarea inventarului de joc, a aparaturii tehnice şi a dimensiunilor
terenului;
o tehnica şi tactica specifică pentru fiecare joc sportiv în parte;
o sistem competiţional bine determinat;
o frumuseţea spectacolului sportiv;
o structura motrică particulară pentru fiecare joc sportiv în parte, care
provoacă solicitări fizice şi psihice diferenţiate;
o management sportiv specific;
2
Colibaba-Evulet si Bota – Jocuri sportive, teorie şi metodică, Ed. Aldin, Bucureşti, 1998.
o teorie şi metodică generală valabilă pentru toate jocurile sportive şi

specifică pentru fiecare joc sportiv în parte;
o implementarea cercetării ştiinţifice;
o utilizarea cu preponderenţă în activitatea de loisir;
o lansarea conceptului metodic de pregătire prin joc sau metoda ludică, care
intră în corelaţie cu metodele clasice de antrenament;
o solicită multilateral organismul practicanţilor;
o contribuie la întărirea sănătăţii;
o este un mijloc de deconectare psihică;
o dezvoltă spiritul de fair-play;
o sunt atractive , determină stări afective pozitive şi satisfacţii;
o oferă participanţilor libertatea de acţiune.
3.2 CLASIFICAREA JOCURILOR SPORTIVE

a. După criteriul asocierilor regulilor de joc
3
Prima sistematizare a jocurilor sportive a fost realizată de Buhler , după
criteriul asocierii regulilor de joc. Ea constata că jocurile sportive care au apărut
în decursul timpului au fost strâns legate de treptele de dezvoltare a societăţii,
de mentalităţile păturilor sociale ale momentului, de tipurile de activităţi
prestate etc., dar în esenţă au avut întotdeauna un caracter de întrecere dintre
indivizi, tabere, echipe.
4
Altă clasificare reuşită o face L. Teodorescu , care sistematizează jocurile
sportive după următoarele criterii generale:
b. Caracterul acţiunilor: individuale şi colective.
c. După segmentul cu care se joacă:
• cu mâna (direct): volei, baschet, handbal;
• cu mâna (cu instrument): tenis, hochei etc.;
• cu piciorul: fotbal;
• mixte: rugby.
3
Buhler Charlotte – Values in Psychoterapy, Viena, 1962.
4
Teodorescu Leon – “Sportul – integrator al educaţiei fizice în cadrul stiinţei
sportului”, Rev. Educaţie fizică şi sport, nr. 5, 1989.
d. După modul de deplasare: cu ajutorul aparatului locomotor, cu alte

mijloace de locomoţie.
e. După modul de luptă pentru minge: cu contact direct cu adversarul,
cu contact indirect cu adversarul.
Cea mai reuşită sistematizare a jocurilor sportive o realizează H. Dobler 5,
care are în vedere 4 criterii, după cum urmează:
f. Jocuri sportive cu tragere la ţintă (poartă, coş, but, găuri etc.), care
presupun analiza elementelor tehnico-tactice de lovire a ţintei, respectiv
oprirea (deranjarea adversarului) să lovească ţinta. Aceasta se produce în
următoarele conjuncturi:
• cu contact corporal permis: fotbal american (SUA), hochei pe
gheaţă, fotbal, handbal, hurling (Irlanda), la crosse (Canada,
Sua), rugby, polo pe apă etc.
• fără contact corporal: baschet, hochei în sala bandy(hochei pe
gheaţă cu mingea – Rusia şi Peninsula Scandinavă), polo călare,
cicloball, hochei pe patine cu rotile etc.
g. Jocuri cu retur – care impun disputarea mingii peste un fileu, linie,
sfoară etc. Se joacă 1x1 (individual), 2x2 (dublu), 3x3 (triplu) şi pe echipe
alcătuite din mai mulţi jucători (formaţii): 4x4, 5x5, 6x6, 7x7.....15x15 etc.
• simplu şi dublu: badminton, tenis de masă, tenis Squash (Marea
Britanie, SUA), indiaca (America de Sud), pelota (Pirinei) etc.
• pe echipe de trei: tenis cu piciorul, volei, beach volley (SUA).
h. Jocuri cu lovirea (percutarea) mingii, care implică uneori şi
prinderea mingii, după care este lovită. Din această categorie fac parte
următoarele jocuri: baseball (SUA, Cuba, Japonia), softball (SUA, Cuba,
Japonia), cricket (Marea Britanie, India, Australia), oina (România),
palkovna (Cehia şi Slovacia), pasapaloo (Finlanda), schloyball sau raum
(Germania – joc asemănător baschetului).
i. Jocuri de conducere a mingii la ţintă prin loviri (percutări) şi
împingeri: biliardul, golful, krocket (Franţa, Marea Britanie), boccia (Italia,
Elveţia), gorodki (Rusia), kegeln (Germania), lisstock schiesen (Germania).
5
Dobler, H – Grundbegriffe der Sportspielle, Berlin, 1989.
CAPITOLUL IV - ORGANIZAREA SPAŢIILOR ŞI

MATERIALELOR PENTRU EFECTUAREA OREI DE EDUCAŢIE
FIZICǍ ŞI SPORT
4.1 TERENURI SPORTIVE
Terenurile sportive în aer liber sunt locurile de desfăşurare cele mai
importante pentru practicarea unui numǎr mare de activităţi în cadrul şcolii
(mai ales în mediu rural) , pentru practicarea exerciţiilor fizice de cǎtre elevii în
orele de educaţie fizicǎ şi sport, cât şi pentru recreerea şi destinderea în timpul
liber al copiilor şi tineretului dornic de mişcare.
În general , terenurile sportive în aer liber trebuie astfel orientate încât
axele longitudinale sǎ se afle pe direcţia nord-sud sau cât mai aproape de
aceasta. Asemenea măsură se referǎ la rǎsǎritul, evoluţia şi apusul soarelui
pentru a nu crea probleme de vizibilitate.
La alegerea amplasamentului trebuiesc luaţi în consideraţie anumiţi
factori, cum ar fi :
o factorii climatici (temperaturǎ, umiditate);
o factorii geografici (munte, câmpie, mare);
o factorii de mediu (urban, rural);
o factorii de amplasare în cadrul unei localitǎţi (centru, periferie, parc,
şosele, etc.);
o suprafaţa disponibilǎ (determinǎ aşezarea-dispunerea- terenurilor cât
mai concentrat pentru exploatarea la maximum a spaţiului disponibil ,
terenuri multifuncţionale).
La amplasare se vor prefera spaţiile care au în imediata apropiere reţelele
de apă, gaz, canalizare şi energie electrică.
Chiar dacǎ zona respectivǎ beneficiazǎ de aer curat , se recomandǎ – în
cazul în care este posibil – sǎ se împrejmuiascǎ terenurile cu zone verzi care ar
constitui nişte ecrane pentru praf şi zgomote şi i-ar ferii pe executanţi(jucători)
de privirile şi aprecierile inoportune ale trecǎtorilor.
Se recomandǎ împrejmuirea cu gard de plasǎ din sârmǎ cu o înalţime de
2,50-4,00m., având rolul de a reţine mingile în interiorul terenurilor, proteja
geamurile locuinţelor vecine şi a nu permite pǎtrunderea în teren a persoanelor
strǎine de colectivele organizate.
Cunoscând disponibilitatea de spaţiu trebuie luate în consideraţie

următoarele dimensiuni :
Dimensiuni Suprafaţa necesară

Teren Teren şi spaţiu
Destinaţie Teren Teren şi spaţiu Observaţii
(mp) înconjurător (mp)
(m) înconjurător(m)
Fotbal 70/105 90/120 7350 10800

Rugby 70/105 75/140 7350 10500
Oina 32/70 38/76 2240 2888 Fig.4
Handbal 20/40 22/44 800 968 Fig.1
Baschet 14/26 18/30 364 540 Fig.2
Volei 9/18 15/24 162 360 Fig.3
Tenis de câmp 11/24 19/36 264 684
Patinoar/ 30/40 32/44 1200 1408
hochei
Fig.1 – TEREN HANDBAL

Fig.2 - TEREN BASCHET

Fig.3 - TEREN VOLEI
FILEU VOLEI
Fig.4 - TEREN OINĂ
Strict necesarǎ, pentru activităţiile sportive cu copii şi tineretul, va fi

pǎstrarea în condiţii optime de igienǎ a întregii baze sportive, terenuri şi
vestiare, cât şi prin îngrijirea terenurilor în condiţii de curǎţenie.
Un teren bine îngrijit , curat, corect delimitat, cu marcaje viu colorate (ex.
linii care delimiteazǎ terenul de volei, handbal, baschet, tenis de câmp, etc.)
produce o impresie plǎcutǎ, stimulând latura emoţionalǎ şi esteticǎ a eleviilor
dar şi a privitoriilor ocazionali , trezind interesul copiilor şi dorinţa de a juca.
Sala de jocuri(de sport) trebuie sǎ fie curatǎ, bine aerisitǎ, iluminatǎ
corespunzător, fărǎ praf iar materialele şi aparatele de gimnasticǎ corect aşezate
pentru a nu ne împiedeca şi a avea mai mult loc la dispoziţie pentru jocuri.
4.2 MATERIALE SPORTIVE

În majoritatea unitaţiilor de învaţamânt ar trebui sǎ existe un numǎr minim
de materiale sportive - bine întreţinute , curate , în stare de folosinţǎ, suficiente
ca numǎr necesare - pentru buna desfaşurare a orei de educaţie fizicǎ şi sport :
• mingi de volei, handbal, fotbal, oinǎ, medicinale, cauciuc, tenis de
câmp, etc.;
• aparate de gimnasticǎ : cal, ladǎ, capra de gimnasticǎ, bârna, etc.;
• bǎnci de gimnasticǎ;
• saltele;
• trambuline;
• bastoane pentru gimnasticǎ, pentru ştafetǎ;
• corzi, frânghi, sfori de diferite lungimi;
• eşarfe, steguleţe, fanioane;
• cercuri de lemn sau din aluminiu de diferite dimensiuni;
• sǎculeţe cu nisip, sticle de plastic umplute cu nisip- de diferite
greutǎţi;
• materiale pentru distingerea echipelor : pieptare, numere, banderole,
etc.
CAPITOLUL V - RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

Jocurile de mişcare trebuie să ocupe un loc important în dezvoltarea
capacităţilor coordonative ale elevilor de vârsta şcolară medie. Odată folosite
chibzuit şi sistematic, ele vor influenţa pozitiv atât capacităţile de dirijare a
mişcărilor, cît şi întreaga sferă psihomotrică a elevului: capacitatea de
reacţionare rapidă, prevederea, luarea şi realizarea rapidă a unor decizii,
agerimea, prezenţa de spirit, etc.
Un şir de jocuri de mişcare şi ştafete simple pot fi folosite în cadrul
lecţiilor de educaţie fizică, dar şi în alte forme ale educaţiei fizice şcolare, fără
o pregătire specială în ceea ce priveşte mişcările utilizate (alergări, sărituri,
etc.). Totuşi, majoritatea jocurilor de mişcare şi ştafetelor, în special cele cu
mingea, vor fi folosite doar atunci când acţiunile necesare vor fi însuşite destul
de bine. Altfel, includerea înainte de vreme a acestora poate atrage după sine
formarea unor priceperi şi deprinderi (coordonări) greşite, mai ales în cazul
aruncării, prinderii,
conducerii mingii, lucru care, în continuare, se va răsfrânge
negativ asupra însuşirii elementelor tehnice, în special din jocurile sportive.
În lecţiile unde are loc învăţarea unor exerciţii cu mingea, nu se vor
desfăşura ştafete şi jocuri de mişcare cu acţiuni asemănătoare, deoarece acestea
ar putea fi un punct de plecare spre influenţa unilaterală asupra organismului
elevilor. Totodată, asemenea jocuri nu vor contribui la întărirea materialului
didactic al lecţiei, dat fiind că acesta din urmă nu a fost însuşit îndeajuns.
Pentru perfecţionarea capacităţilor coordinative, în clasele V-VIII pot fi
organizate 3-4 jocuri de mişcare sau ştafete în cadrul unei lecţii. Unele lecţii pot
fi alcătuite în întregime din diferite jocuri, ştafete şi elemente din jocurile
sportive.
În acest caz, de regulă, se vor include 2-3 jocuri sau ştafete cunoscute
elevilor şi 1-2 jocuri noi. Lecţiile bazate în întregime pe jocuri de mişcare vor fi
desfăşurate mai ales la sfârşit de an, semestru, compartiment al programei
şcolare, pentru a determina cum au însuşit elevii anumite acţiuni motrice, în
special cele cu obiecte (mingi).
Varietatea conţinutului jocurilor de mişcare nu are limite. Se indică, în
special, includerea acestora în fiecare lecţie de jocuri sportive, îmbinându-le
armonios cu exerciţiile de învăţare şi perfecţionare a unor anumite elemente şi
procedee tehnice, prevăzute de obiectivele de bază ale lecţiei, sau exerciţii de

dezvoltare a calităţilor motrice (viteză, îndemânare, forţă,rezistenţă, etc.).
Majoritatea jocurilor şi a exerciţiilor sub formă de joc vor avea un caracter
sintetic, adică vor fi orientate asupra formării şi perfecţionării simultane a
câtorva componente ale capacităţilor de coordonare. Pentru perfecţionarea
acestora poate fi propus şi un număr nelimitat de ştafete, care vor fi:
• simple, conţinutul cărora include un singur exerciţiu (de exemplu,
alergare cu schimb de direcţie, sărituri sau aruncări la ţintă, etc.);
• compuse sau combinate, care includ două sau mai multe exerciţii de
coordonare:
o mersul şi alergarea;
o căţărări, escaladări, târâri;
o diferite sărituri;
o acţiuni motrice acrobatice;
o aruncări la distanţă; aruncări la ţintă;
o ridicarea şi transportarea greutăţilor;
o exerciţii de echilibru, etc.
În cadrul proceselor de învăţare şi pregătire în diferite etape a ariilor de
studiu ale educaţiei fizice şi sportului, se pot utiliza cu mult succes şi eficienţă
jocurile dinamice, ştafetele şi jocurile care solicită copii multilateral (fizic,
tehnic-tactic, psihic), asigurându-le satisfacţii şi destindere.
În alcătuirea acestor jocuri şi ştafete, profesorul, trebuie să aibe în vedere
ca elementele tehnice introduse să fie simple, corecte, să permită un număr cât
mai mare de repetări şi să dezvolte la maximum spiritul de echipă (socializarea
colectivului de elevi).
În alegerea jocurilor dinamice şi ştafetelor trebuie să ţină seama de
numărul participanţilor, de materialul avut la dispoziţie şi de posibilităţile
tehnice ale elevilor în rezolvarea corectă a elementelor cuprinse în joc.
O condiţie esenţialǎ pentru buna desfăşurare şi pentru obţinerea unor
rezultate bune o constituie autoritatea profesorului în cadrul lecţiei de educaţie
fizicǎ. Ea depinde de nivelul pregǎtirii sale profesionale şi de conduita sa.
5.1 TERMENI ÎNTÂLNIŢI ÎN JOCURILE DE MIŞCARE ŞI ŞTAFETE

Termeni de bază:
• formaţie - este dispunerea executanţilor în vederea realizǎrii diferitelor
sarcini, atât în timpul lecţiilor, cât şi în cadrul acţiuniilor cultural sportive;
• formaţie de adunare – forme de organizare a colectivului pentru raport,

pentru explicaţii, demonstraţii, etc.;
• formaţie de deplasare – formǎ de organizare a colectivului pentru acţiuni
de deplasare(mers, alergare, întoarcere);
• formaţie de lucru – formǎ de organizare a colectivului pentru executarea
diferitelor exerciţii şi jocuri;
• frontul – este partea formaţiei unde sunt aşezaţi executanţii cu faţa;
• rândul – este aşezarea , pe linia umerilor, a executanţilor;
• şirul – este aşezarea executanţilor unul dupa celǎlalt;
• lăţimea – reprezintǎ depǎrtarea dintre flancuri;
• adâncimea – reprezintǎ depărtarea dintre primul şi ultimul executant;
• intervalul – este depǎrtarea dintre executanţi pe linia frontului ;
• distanţa – este depărtarea în adâncime dintre executanţi
• în ordine strânsǎ – executanţii sunt dispuşi unul lângǎ altul, la intervale
egale cu lǎţimea unei palme între coate;
• în ordine rǎritǎ – executanţii sunt dispuşi unul lângǎ altul la intervalul
indicat la comandǎ;
• comanda – este o formulare scurtǎ, precisǎ şi energicǎ adresatǎ
colectivului în vederea executǎrii sarcinilor;
• numǎrătoarea – se foloseşte pentru controlul colectivului sau alcǎtuirea
unor formaţii.
5.2 POZIŢII FUNDAMENTALE ŞI DERIVATE

a. Stând :
1. pe ambele picioare (cea mai frecventă poziţie):
apropiat
depărtat:
- lateral
- înainte
- înapoi
încrucişat:
- cu dreptul înainte
- cu stângul înainte
cu genunchii îndoiţi
cu genunchi semi-îndoiţi
ghemuit
fandat:
- înainte
- lateral
- înapoi
2. pe vârfuri:
apropiat
depărtat:
- lateral
- înainte
- înapoi
încrucişat:
- cu dreptul înainte
- cu stângul înainte
cu genunchii semi-îndoiţi
cu genunchii îndoiţi
ghemuit:
- cu sprijin
- făra sprijin
3. pe un picior:
celălalt întins: lateral, înainte, înapoi
celălalt îndoit: lateral, înainte, înapoi
celălalt sprijinit: lateral, înainte, înapoi
cumpăna:
- facială – înainte;
- dorsală – înapoi;
- costală;
- asimetrică .
b. Pe genunchi :
1. cu genunchii apropiaţi: cu călcâiele - depărtate, apropiate ;
2. cu genunchii depărtaţi: cu călcâiele - depărtate, apropiate;
3. aşezat pe călcâi - apropiate, depărtate ;
4. pe un genunchi:
- cu cel sprijinit întins sau îndoit înainte sau lateral;
- cel liber întins sau îndoit înainte sau lateral.
c. Aşezat :
1. apropiat - cu picioarele întinse sau îndoite;
2. depărtat - cu picioarele întinse sau îndoite;
3. echer;
4. ghemuit;
5. încrucişat;
6. pe o coapsă.
d. Culcat:
1. dorsal – apropiat sau depărtat;
2. facial – apropiat sau depărtat;
3. costal – drept sau stâng.
5.3 RECOMANDĂRI METODICE PRIVIND FOLOSIREA

JOCURILOR DE MIŞCARE ŞI ŞTAFETELOR ÎN TIMPUL OREI DE
EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT :
a. pentru dezvoltarea calitǎţilor motrice de bazǎ : vitezǎ,
îndemânare, rezistenţǎ şi forţǎ (V.Î.R.F.) :
pentru vitezǎ:
• în jocurile şi exerciţiile folosite trebuie sǎ se ţinǎ cont de nivelul de
pregătire al elevilor, baza materială şi sarcinile propuse în lecţia
respectivă, condiţiile meteorologice, vârstă şi sex, etc.;
• sǎ nu se folosească jocuri şi exerciţii pentru dezvoltarea vitezei dacă
nu se execută cu viteză maximă;
• sǎ se apeleze la jocuri şi exerciţii specifice fiecărei probe sau ramuri de
sport;
• durata jocurilor şi exerciţiilor să fie stabilită astfel încât viteza să nu
scadă spre sfârşitul execuţiei;
• în folosirea jocurilor şi exerciţiilor să se ţină seama de principiul
accesibilităţii-“de la uşor la greu”, “de la simplu la complex”, “de la
cunoscut la necunoscut”, “de la vechi la nou”, etc. ;
• sunt recomandate să se folosească la sfârşitul lecţiei de educaţie fizică.
pentru îndemânare:
• sǎ se evite jocurile şi exerciţiile care provoacă crisparea subiectului;
• jocurile şi exerciţiile programate în lecţie să se efectueze înaintea
calităţilor motrice rezistenţa şi forţa;
• efectuare şi dozarea jocurilor să fie făcută în funcţie de nivelul de
pregătire şi dezvoltare al colectivelor de elevi, baza materială şi
obiectivele propuse în lecţia respectivă;
• în timpul efectuării jocurilor să se ţină seama de pauza dintre acestea.
Pauza trebuie să fie suficientă şi să permită refacerea completă a
capacitaţii de efort.
pentru rezistenţǎ:
• deoarece jocurile şi exerciţiile pentru dezvoltarea rezistenţei solicită la
maxim marile funcţiuni, aparatul cardio-vascular şi respirator, se
folosesc la sfârşitul lecţiei de educaţie fizică , dar înaintea verigii
“revenirea organismului după efort”;
• continuitatea reprezintă o regulă de mare importanţă pentru
dezvoltarea rezistenţei;
• variaţia volumului efortului reprezintă un element important de
progres în dezvoltarea rezistenţei generale;
• efectuare şi dozarea jocurilor şi exerciţiilor să fie făcută în funcţie de
nivelul de pregătire şi dezvoltare al colectivelor de elevi, baza
materială şi obiectivele propuse în lecţia respectivă .
pentru forţǎ:
• nu se recomandǎ , fie şi pe o perioadă scurtă, jocurile şi exerciţiile de
forţă ;
• jocurile şi exerciţiile pentru dezvoltarea forţei se pot executa cu mult
succes sub formă de circuit pe mai multe ateliere(staţii) , în funcţie de
numărul elevilor din clasă;
• se recomandă principiul accesibilităţii în folosirea jocurilor şi
exerciţiilor ;
• efectuare şi dozarea jocurilor şi exerciţiilor să fie făcută în funcţie de
nivelul de pregătire şi dezvoltare al colectivelor de elevi, baza
materială şi obiectivele propuse în lecţia respectivă .
b. pentru atletism şi jocuri (oinǎ, volei, handbal, fotbal,etc.) :
• la utilizarea jocurilor şi exerciţiilor să se ţină seama de nivelul de
pregătire al colectivului şi scopul urmărit;
• efortul fiziologic, dozat prin modificarea procedeelor de deplasare, de
schimbare a vitezei de execuţie sau prin introducerea de îngreuieri, ca
obstacole, greutăţi, durata de execuţie, etc.;
• se recomandă învăţarea întâi a aruncării cu ambele mâini;
• sǎ se schimbe obiectele de aruncat , pentru formarea simţului
muscular;
• se insistǎ pe precizia aruncării;
• se schimbă poziţia de aruncare;
• se schimbă direcţia de aruncare;
• se modificǎ numărul de aruncări pe unitatea de timp;

• prinderea se însuseşte mai greu decât aruncarea;
• jocurile şi exerciţiile cu mers şi alergare să fie folosite:
o la începutul lecţiei pentru pregătirea treptată a organismului
pentru efort;
o în partea fundamentală a lecţiei pentru realizarea diferitelor
sarcini;
o în ultima parte a lecţiei, pentru revenirea organismului după
efort, liniştirea lui.
c. pentru gimnasticǎ:
• accesibilitatea jocurilor şi exerciţiilor;
• sistematizarea predării (analitice, localizarea acţiunii pe segmente);
• alternarea grupurilor musculare şi a caracterului solicitării (forţă,
întindere, coordonare), schimbarea poziţiilor de lucru;
• dozarea adecvată (număr de repetări, complexitate, îngreuiere);
• organizarea adecvată a colectivului.
CAPITOLUL VI - JOCURI DE MIȘCARE ȘI ȘTAFETE

SPECIFICE DIFERITELOR SPORTURI
6.1 JOCURI DE MIŞCARE ŞI ŞTAFETE APLICATIVE SPECIFICE
GIMNASTICII
Transportul buştenilor
Teren: sala de sport, sala de gimnastică, gazon ; pe sol se trasează o linie
de plecare şi de sosire.
Participanţi: întregul colectiv al clasei, împărţit în echipe de 6-8 elevi;
unul va fi buştean, iar restul se vor aşeza în culcat , unul lângă altul , în faţa
liniei de plecare.
Jocul începe la semnalul : elevul care reprezintă buşteanul se aşează
transversal pe elevii culcaţi, care încep să se rostogolească spre linia de sosire
pentru a transporta buşteanul. Când unul dintre elevi rămâne în afara
buşteanului se ridică şi se aşează în faţă , culcat , pentru a asigura transportul
până la linia de sosire.
Câştigă echipa care soseşte prima.
Roaba
Teren: sala de sport, sala de gimnastică, gazon.
Participanţi: întreg colectivul clasei.
Colectivul clasei este aşezat pe două linii grupaţi câte doi în spatele unei
linii de plecare.Cel din faţă se află în sprijin pe mâini iar cel din spate îl apucă
de picioare de sub genunchi. Înainte la 6-8m se află o linie de sosire şi o zonă
de schimb de 2m lăţime. La semnalul profesorului, “roaba”, prima pereche
porneşte spre linia de sosire pe care o depăşeşte intrând în zona de schimb,
unde se schimbă rolurile după care se întorc la linia de plecare.
Câştigă perechea care trece prima linia de sosire.
Indicaţii:
• elevul care este “roaba” trebuie să-şi menţină corpul încordat fără
extensia coloanei vertebrale;
• picioarele elevului susţinut pot fi sprijinite şi pe şoldurile celui care
apucă;
• se penalizează cu un punct perechea a cărui “roabă” se strică.
Briceagul
Teren: sala de sport, sala de gimnastică, gazon.
Colectivul clasei se află în poziţia culcat dorsal. La semnalul profesorului
elevii ridică în acelaşi timp trunchiul şi picioarele , simultan ca şi lamele unui
briceag,de atâtea ori cât indică numărul pronunţat de profesor (un numar de
repetări ex.8,10,12,15 etc.)
Câştigă elevul care execută mai repede şi mai corect.
Indicaţii metodice: numărul de execuţii este conform cu vârsta şi nivelul de
dezvoltare fizică a elevilor.
Ştafeta cocoşilor
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale ; elevii
sunt aşezaţi în linie, faţă în faţă.
Jocul începe la semnal: sărituri succesive din ghemuit şi împingeri cu
palma pentru dezechilibrarea adversarului. Cei dezechilibraţi ies din joc.
Câştigă echipa care într-un timp stabilit a scos din joc mai mulţi elevi.
Ştafeta cu echilibru
Teren: sala de sport, sala de gimnastică; pe sol se marchează o linie de
plecare, iar la 5m de aceasta se aşează o bancă de gimnastică (la început cu
partea lată în sus, apoi cu cea îngustă), iar la 3m un alt obiect.
Materiale: o bancă de gimnastică şi o minge sau alt obiect, cretă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în 2-3 echipe egale, dispuse
în formaţie de şir în faţa liniilor de plecare (fig 5).
Jocul începe la semnal: primul elev din fiecare echipă aleargă până la
bancă, pe bancă, ocoleşte obiectul aşezat pe sol, se întoarce în alergare, atinge
mâna următorului şi trece în spatele coloanei. Ceilalţi elevi procedează la fel.
Se penalizează căderile de pe bancă.
Câştigă echipa care termină prima parcursul şi are cele mai puţine
penalizări.
Fig.5
Ştafeta aplicativă
Teren: sala de sport, sala de gimnastică.
Materiale: bănci de gimnastică, saltele, jaloane.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două sau mai multe grupe
egale ca număr.
Elevii se găsesc în spatele unei linii de plecare grupaţi pe echipe numeric
egale. Mai înainte la 4-6m sunt băncile de gimnastică aşezate în lungime. La
capătul băncilor se găsesc plasate saltele de gimnastică iar mai înainte la 3-4m
se află câte un jalon. La semnalul profesorului primii din fiecare echipa pornesc
în alergare până la banca de gimnastică,deplasare laterală cu sprijinul mâinilor
pe bancă(în sprijin culcat înainte) până la capătul băncii unde execută o
rostogolire laterală pe saltea, ridicare, alergare înca 3-4m , ocolirea jalonului şi
întoarcere prin alergare la propria echipă predând ştafeta.
Indicaţii:
• ştafeta se consideră predată prin atingerea mâinii următoruli executant;
• se penalizează lipsa unui element cu un punct.
Câştigă echipa care termină prima şi are cele mai puţine puncte penalizare.
Trecerea prin tunel

Teren: sala de sport, sala de gimnastică, terenul de sport al şcolii.
Participanţi: întreg colectivul clasei ,împărţit în echipe egale; elevii stau
depărtat în formaţie de şir la distanţă de o lungime de braţ între şiruri.
Jocul începe la semnalul: ultimul elev din coloană trece printre picioarele
celorlalţi şi în momentul când ajunge în faţă se ridică şi strigă “gata” ;
următorul elev procedează la fel până când întreaga echipă parcurge traseul.
Câştigă echipa care a străbătut mai repede traseul.
Podul înalt
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în grupe de 9-12 elevi.
Elevii sunt împărţiţi în mai multe grupe, fiecare grupă se încolonează câte
doi şi se apucă de braţe, ridicându-le sus.
La semnalul profesorului ultima pereche din fiecare grupă , ţinându-se de
mâini, aleargă prin tunelul format de coechipieri, până ajunge în faţă, unde iau
şi ei aceiaşi poziţie.
Câştigă grupa care revine mai repede cu toate perechile în formaţia
iniţială.
Punctele cardinale
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în 4 grupe egale.
Profesorul comandă : grupa 1 la nord , grupa 2 la vest , grupa 3 la est ,
grupa 4 la sud , apoi spune : “gata”! La acest cuvânt elevii aleargă repede şi se
aliniază pe locurile indicate. Grupa care se aliniază mai repede câştigă
întrecerea; elevii revin apoi în vechea formaţie şi jocul se reia. Pentru sporirea
atenţiei elevilor, profesorul va indica puctele cardinale cu mare repeziciune şi
eventual va indica şi cu braţul direcţii opuse locului în care va trebui să alerge
grupa respectivă.
Pazeşte-ţi cuibul
Participanţi: întreg colectivul clasei grupaţi câte doi, unul înapoia
celuilalt, în cerc. Elevul din interiorul cercului având poziţia ghemuit.
Profesorul stă în interiorul cercului şi din când în când face semn din
privire sau cu mâna unuia din elevii ghemuiţi care odată vizat trebuie să alerge
imediat la conducător. Perechea celui vizat trebuie să fie atentă şi să-l atingă cu
palma înainte ca cel chemat să fugă. Dacă reuşeşte câştigă un punct, dacă nu,
punctul este câşigat de cel care a fugit.
Voinicii
Participanţi: întreg colectivul clasei, pe perechi, faţă în faţă, ţinând
reciproc cu mâinile un baston.
La comanda profesorului, împinge în baston, căutând să deplaseze
adversarul peste o linie trasată la un metru înapoia fiecăruia din ei.
Indicaţii: acelaşi joc, împingerea fiind înlocuită cu tracţiune înainte.
Camionul la garaj
Câte doi, unul înapoia celuilalt; cel din spate se sprijină cu palmele pe
omoplaţii celui din faţă, împingându-l către un loc dinainte stabilit(garajul).
Elevul care este împins opune rezistenţă cu picioarele, îngreuind, în acest mod,
împingerea camionului. După două minute rolurile se schimbă. Câştigă elevul
care reuşeşte introducerea camionului în garaj până la terminarea timpului de
joc.
Apărăţi casa
Câte doi într-un cerc cu diametru de 2m. Ambii elevi apucă cu mâinile un
baston de gimnastică, prin mişcări de tracţiune şi împingere, fiecare din ei caută
să scoată partenerul cu ambele picioare din cerc.
Tracţiune la frânghie
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţiti în două grupe egale
numeric.
Elevii pot executa tracţiuni la frânghie în lungul acesteia, unul după
celălalt sau stând pe două linii, faţă în faţă, cu frânghia între ei. În ambele
situaţii se urmăreşte tragerea adversarilor, care se ţin de frânghie, peste o linie
trasată.
Cursa târâş
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale,aşezate

în faţa unei linii de plecare, în formaţie de şir.
Jocul începe la semnalul: primul elev din fiecare echipă porneşte în mers cu
sprijin pe mâini până la un obiect aşezat la 4-5-6m distanţă, îl ocoleşte şi se
întoarce în acelaşi mod, atingând mâna următorului elev, care procedează la fel.
Câştigă echipa care termină cursa mai repede.
Variantă: se organizează acelaşi joc cu diferite forme de târâre: înainte, pe
mâini cu tragerea picioarelor etc.
Cine se caţără mai repede

Teren: sala de sport, sala de gimnastică; pe sol se trasează câte o linie de
plecare pentru fiecare echipă , la 6-8m distanţă de scara fixă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale,
dispuse în formaţie de şir în faţa liniei de plecare.
Jocul începe la semnalul: primul elev din fiecare echipă porneşte în
alergare, se caţără cât mai repede pe scara fixă până la ultima şipcă, coboară şi
se întoarce la coada şirului. În acest moment porneşte în alergare următorul
ş.a.m.d.
Câştigă echipa care parcurge mai repede traseul.
Indicaţii: urcarea şi coborârea din şipcă în şipcă sunt obligatorii.
Tracţiuni cu frânghia
Teren: sala de sport, sala de gimnastică, terenul de sport al şcolii; pe sol se
trasează două linii care delimitează un spaţiu de pedeapsă.
Materiale: o frânghie lungă.
Participanţi: întreg colectivul clasei,împărţit în două echipe egale, aşezate
faţă în faţă pe liniile care delimitează spaţiul de pedeapsă.
Jocul începe la semnalul: toţi elevii din ambele echipe apucă frânghia şi
trag de ea, obligându-i pe adversari să intre în spaţiul de pedeapsă.
Câştigă echipa care reuşeşte să-i aducă pe adversari de cele mai multe ori
în spaţiul de pedeapsă.
Transportul coşurilor
trasează câte o linie de plecare, iar la 8-10m un punct de întoarcere pentru
fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale, elevii

fiind aşezaţi în coloană câte trei, în faţa liniei de plecare.Elevii şirului din
mijlocul coloanei trec în şezând ghemuit, apucat sub genunchi.
Jocul începe la semnalul : cei doi îl apucă cu câte o mână sub braţ pe cel
care se găseşte în şezând şi îl transportă până la un punct fix şi înapoi. După ce
au depăşit linia de plecare, pornesc următorii care procedează la fel ş.a.m.d. ,
până când toţi elevii parcurg traseul de trei ori; fiecare elev transportă de două
ori şi este transportat o dată.
Se penalizează atingerea solului cu picioarele de către cel transportat.
Câştigă echipa care termină mai repede şi comite cele mai puţine greşeli.
Telefericul
Teren: sala de sport, sala de gimnastică; pe sol se trasează o linie de
plecare şi una de sosire, la 8-10m distanţă una de alta.
Materiale: câte o bancă de gimnastică pentru fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în echipe de 9-12 elevi,
aşezaţi în liniile de plecare, în şir câte unul, lângă banca de gimnastică.
Jocul începe la semnalul: fiecare echipă ridică banca deasupra capului. Un
elev stă în atârnat de bancă. La al doilea semnal, echipele pornesc în paşi
mărunţi, transportându-l pe cel suspendat până la linia de sosire; după ce
ultimul elev a trecut linia, banca se lasă jos, elevii se întorc la stânga împrejur,
ridică din nou banca şi transportă elevul suspendat până la linia de plecare.
Câştigă echipa care termină mai repede.
Ştafeta cu rostogoliri
Materiale: câte două saltele pentru fiecare echipă.
aşezate în faţa liniilor de plecare.
Jocul începe la semnalul: primul elev din fiecare echipă aleargă spre
saltea, execută o rostogolire înainte din ghemuit , aleargă până la a doua saltea
şi execută o rostogolire înainte din ghemuit în depărtat şi imediat o rostogolire
înapoi din depărtat în ghemuit, aleargă cu spatele spre prima saltea, execută o
rostogolire înapoi din ghemuit în ghemuit şi predă ştafeta următorului.
Câştigă echipa care execută mai repede.
Nu intra în spaţiul interzis!

trasează două linii paralele, la 0,50-1m distanţă una de alta.
aşezate în faţa liniilor paralele, faţă în faţă.
Jocul începe la semnalul: elevii din ambele echipe se prind de mâini şi
trag pentru ai obliga pe adversari să intre în spaţiul interzis.
Câştigă echipa care reuşeşte în cel mai scurt timp să dezechilibreze
adversarii.
Ştafeta complexă
Fig.6
Materiale: o bancă de gimnastică, o saltea şi o ladă, pentru fiecare echipă.

Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale.
Jocul începe la semnalul: primii elevi din fiecare echipă aleargă pe
distanţa de 5m, apoi peste banca de gimnastică răsturnată, efectuează
rostogolire înainte pe saltea, săritură pe ladă cu aterizare prin săritură cu
extensie, ocolesc un obiect, se întorc şi ating mâna următorilor (fig.6).
Câştigă echipa care parcurge mai repede traseul. Se penalizează greşelile
comise pe parcurs.
Parcurs aplicativ
Teren: sala de sport, sala de gimnastică, amenajată pe două ateliere.
Materiale: câte o bancă de gimnastică, o saltea şi o ladă pentru fiecare echipă.
Jocul începe la semnal: pe rând elevii din cele două echipe parcurg traseul
aplicativ stabilit, efectuând: alergare pe 5m, deplasare prin sărituri în ghemuit
pe 5m, întoarcere şi deplasare pe 5m, pe banca de gimnastică, prin alergare
laterală paşi adăugaţi, alergare şi rostogolire pe saltea, întoarcere, alergare pe
8m, urmată de săritură în ghemuit pe ladă şi aterizare prin săritură cu extensie,
întoarcere şi alergare 10m.
Ştafeta celor 4 cercuri

Materiale: cretă.
aşezate în coloană în faţa liniei de plecare.
În faţa fiecarei echipe se desenează pe sol patru cercuri(cu dimetrul de un
metru) la distanţă de 4m unul faţă de celălalt; la semnal, primul elev din fiecare
echipă aleargă şi ocoleşte primul cerc, în al doilea în poziţia şezând, în al treilea
execută cinci sărituri pe loc, iar pe al patrulea îl ocoleşte complect alergând cu
spatele, după care se întoarce la echipă alergând în zigzag printre cele patru
cercuri.
Câştigă echipa care termină prima traseul.
(Dezvoltarea îndemânării şi a vitezei de execuţie, reacţie şi deplasare).
Turturica fără cuib

Materiale: cretă.
aşezate în formaţie de cercuri concentrice cu un jucător “ turturica” în centru.
La semnalul profesorului, cele două cercuri cu număr par de elevii încep
să alerge în sensuri opuse, la următorul semnal se opresc şi fac perechi (cei din
cercul exterior cu cei din cercul interior), acţiune la care participă şi jucătorul
din centru.
Jucătorul care rămâne fără pereche devine “turturica”.
Câştigă echipa care a avut mai puţini jucători la centru.
(Dezvoltă îndemânarea şi atenţia).
6.2 JOCURI DE MIŞCARE ŞI ŞTAFETE SPECIFICE ATLETISMULUI
Șoimii și păsărelele
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii , unde se
trasează un dreptunghi, despărţit în două culoare printr-o linie longitudinală.
Participanţi: întreg colectivul împărţit în două echipe. Fiecare echipă
alege un elev care va avea funcţia de” şoim “, restul elevilor fiind “păsărelele”.
Echipele se aşează la unul din capetele terenului - una pe un culoar, cealaltă pe
altul, având în faţă şi la mijlocul culoarelor şoimii adverşi. La semnal, fiecare
“păsărică” încearcă, prin alergare, să ajungă la capătul opus al terenului, prin
culoarul păzit de “şoimul “ din echipa adversă, care urmăreşte s-o atingă şi
astfel s-o elimine din joc.
Indicaţii: jocul poate fi limitat în timp şi câştigă echipa care are cele mai
puţine păsărele eliminate.
Echipa câştigătoare se poate stabili şi fixând numărul de eliminări la care
o echipă este declarată învinsă.
Ogarul şi iepurele
Participanţi: întregul colectiv, aşezat în coloană de gimnastică în poziţia
ghemuit.
Se aleg doi elevi: ogarul şi iepurele, ceilalţi reprezentând arborii.
La semnal, ogarul va căuta să prindă iepurele,care pentru a scăpa va
alerga printre arbori. Când ogarul atinge iepurele, rolurile se inversează.
Pentru a scăpa, iepurele se va aşeza în ghemuit înaintea unui arbore;
elevul respectiv devine din acel moment iepure şi aleargă pentru a nu fi prins
de ogar.
Indicaţii: pentru a stimula organizarea la joc se pot alege 2-3 ogari şi tot
atâţia iepuri, în funcţie şi de numărul elevilor. (Dezvoltarea vitezei).
Vânătorul şi vulpile
Materiale: o minge de handbal.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţiţi în grupe de 6-8 elevi.
Elevii sunt organizaţi în cercuri mari şi numerotaţi (6-8 elevi la un cerc).

În centru cercului se află un elev cu o minge; acesta o aruncă uşor în sus şi
strigă două numere , de exemplu 2, 5. Elevii strigaţi trebuie să-şi schimbe foarte
repede locurile. În acest timp , cel din centru prinde mingea aruncată de el şi
caută să-l lovească cu aceasta pe unul din ei. Elevul lovit trece la centru în locul
“vânătorului” şi jocul continuă. (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea).
Ogarii şi iepurii
Participanţi: întreg colectivul împărţit în două echipe numeric egale.
Elevii împărţiţi în două echipe A şi B sunt aşezate pe două linii una după
alta la distanţă de 6-8m; la semnalul profesorului, ambele echipe execută
alergarea de viteză, echipa din spate căutând să atingă cu mâna echipa din faţă,
fiecare elev care atinge un adversar aduce un punct pentru echipa sa. La reluare,
rolurile se schimbă. Câştigă echipa care are cele mai multe puncte(atingeri).
(Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea).
Vulpea îşi prinde coada

Participanţi : întreg colectivul clasei împărţit în grupe de 9-12 elevi.
Elevii se dispun în grupe unul după celălalt apucat de mijloc; primul din faţa
grupei caută să atingă cu mâna pe ultimul din grupa sa . Dacă reuşeşte, atunci
cel atins trece în faţa grupei şi jocul continuă. Pe tot timpul jocului elevii au
obligaţia să se ţină de mijloc. Dacă lanţul se rupe , jocul se întrerupe şi se reia
după refacerea şirului. (Dezvoltarea vitezei şi forţei)
Barza şchioapă
Elevii, împărţiţi în mai multe grupe( pe şiruri), îşi scot câte un pantof, de tenis,
şi-l aşează într-un cerc central , la 10-12m distanţă de linia de plecare. La
semnalul profesorului, primii din fiecare grupă sar într-un picior până la
grămada de pantofi , îşi caută pantoful , se încalţă şi aleargă la grupă, atingând
cu mâna pe următorul , care procedează la fel. Şirul(grupa) care termină prima
câştigă întrecerea. (Dezvoltarea vitezei).
Bucheţelele
Participanţi: întregul colectiv al clasei dispus în formaţie de şir (apucaţi
de mâinii, în mers sau alergare).
În timpul deplasării conducătorul jocului strigă un număr şi elevii trebuie
să se oprească în “bucheţele” formate din atâţia copii câţi indică numărul
strigat.
Elevii care nu vor reuşi să se încadreze în “bucheţele” vor ieşi din joc sau
vor primi câte o pedeapsă hazlie- instructivă.
Indicaţii: elevii se vor aşeza în “bucheţele” prinşi de mână sau de mijloc.
Profesorul(conducătorul jocului) va striga numere cu soţ , când colectivul este
fără soţ şi invers, care să nu permită încadrarea tuturor în “bucheţele”.
(Dezvoltarea vitezei).
Batistuţa
Participanţi: întreaga clasă împărţită în echipe de 12 sau de 15 de elevi,
eventual separat băieţi şi fete.
Echipele dispuse în formaţie de cerc cu mâinile la spate aleg pe unul
dintre ei care primeşte o batistă.
La semnal, elevul cu batista aleargă în jurul cercului şi încearcă s-o lase în
spatele unui coleg din cerc, care, dacă sesizează acest lucru , o ia şi fuge să-l
ajungă pe primul, înainte ca acesta să ajungă să ocupe locul rămas liber. Dacă îl
atinge , revine în cerc , cel cu batista continuând jocul până când reuşeşte să
ocupe un loc liber.
Indicaţii: la clasele mari pot juca doi elevi cu o batistă.
Veveriţele
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii în care se vor
plasa diferite aparate pe care elevii să se poată căţăra.
Participanţi: întreaga clasă.
Se alege un “vânător”, restul elevilor fiind “veveriţe”- pe un spaţiu limitat
vor alerga încercând să scape de “ vânător” care-i urmăreşte încercând să-i
atingă.
“Veveriţele” scapă de “vânător “ dacă reuşesc să se caţere pe un aparat sau
obiect.
“Veveriţa” atinsă înainte de a reuşi să se caţere devine “vânător” şi jocul se

reia.
Lupta cocoşilor pitici

Colectivul clasei este aşezat în perechi în toată sala(teren) în ghemuit. La
semnalul profesorului elevii încep să se deplaseze în ghemuit executând mai
multe sărituri succesive încercând în acelaşi timp să-şi împingă adversarul cu
mâinile.Dacă adversarul împins cade se schimbă rolurile şi jocul se repetă încă
de 3-4 ori.
Câştigă elevul care rămâne pe picioare şi doboară adversarul de mai multe
ori.
Ocupă locul
Participanţi: întreaga clasă împărţită în grupe de 8-10 elevi aşezaţi în
cerc, cu un elev plasat în afara circumferinţei acestuia.
La semnal, elevul din exterior aleargă în jurul cercului.
În timpul alergării atinge cu mâna umărul unui elev din cerc şi continuă
alergarea încercând să ajungă şi să ocupe locul celui atins. Elevul atins fuge în
sens opus, pentru a-şi recupera locul. Cel care rămâne în afară continuă jocul.
Cursa de alergare pe numere

Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii, pe suprafaţa
căreia se trasează linii de plecare şi semne de întoarcere.
Participaţi: întreaga clasă, împărţită egal în două echipe, aşezate în
formaţie de şir în faţa liniei de plecare.
În cadrul echipei numerotarea elevilor se face de la 1, numărând în
continuare.
La semnal, profesorul strigă un număr, de exemplu 4; elevii din cele două
echipe care poartă numărul 4 vor alerga până la semnele de întoarcere, le vor
ocoli şi se vor întoarce la locul lor.
Elevul care ajunge primul aduce un punct echipei sale.
Câştigă echipa care acumulează cele mai multe puncte.
Indicaţii: profesorul va avea grijă să strige toate numerele , astfel încât să

alerge toţi elevii.
Pentru a dinamiza jocul şi a elimina timpii morţi se pot stabili că după
strigarea unui număr să se alerge în continuare din doi în doi sau din trei în trei.
Cursa într-un picior

Colectivul clasei este aşezat în spatele unei linii trasate pe sol. Înaintea
liniei trasate pe sol , la 6m, 10m, 14m, 20m se află linia de sosire.
La comanda profesorului iau startul toţi elevii deplasându-se prin sărituri
succesive pe un picior spre linia de sosire.
Câştigă elevul care trece primul linia de sosire.
Broscuţa săltăreaţă
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două sau mai multe grupe
egale ca număr.
Materiale: bănci de gimnastică, jaloane, diferite obiecte.
Echipele sunt aşezate în spatele unei linii de start. La 3-4m înaintea fiecărei
echipe se află câte o bancă de gimnastică aşezată în lungime iar mai înainte la
alţi 3-4m se află plasat câte un jalon.
Jocul începe la semnal: profesorul dă startul primilor elevi din fiecare
grupă, care, aleargă până la banca de gimnastică unde execută sărituri pe
ambele picioare pe banca din lateral şi coboară pe cealaltă parte (în zigzag)
până la capătul ei, aleargă iar 4-5m, ocolesc jalonul(reperul) şi se întorc
predând ştafeta următorului elev.
Câştigă echipa care termină prima.
Se pot da diferite pedepse, convenite la începutul jocului.
Crabii şi creveţii
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii unde se
trasează un teren de 10/20m cu un spaţiu, la mijloc, de 2m, delimitat prin două
linii de plecare.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale, aşezate

faţă în faţă pe cele două linii de plecare, astfel spaţiul de 2m să-i separe. O
echipă reprezintă “crabii”, iar cealaltă “creveţii” (fig. 7).
Fig.7
Jocul începe la semnal: profesorul strigă “crabii” sau “creveţii”. Cei

strigaţi aleargă după ceilalţi încercând să-i atingă, până la linia de fund. Fiecare
adversar atins reprezintă un punct pentru echipă.
Câştigă echipa care are puntajul cel mai mare.
Semănatul şi culesul cartofilor

Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii în care se
marchează câte o linie de plecare, iar la 10-15-20m (în funcţie de posibilităţile
elevilor) se desenează 3-4 cerculeţe sau pătrate (reprezentând cuiburile de
cartofi) pentru fiecare echipă.
în coloană câte unul, în spatele liniei de plecare.
Materiale: mingi de oină, mingi de tenis, cretă.
Jocul începe la semnal: primul elev din fiecare echipă ia de jos 3-4 mingi de
oină (pietricele sau alte obiecte), reprezentând cartofii, aleargă şi le aşează în
cercuri sau pătrate şi se întoarce la coloana lui.
Când ajunge în faţa următorului elev, acesta aleargă şi culege “cartofii”
pe care îi aduce şi îi predă următorului până când aleargă toţi elevii. Câştigă
echipa care termină prima semănatul sau culesul “cartofilor”.
Indicaţii: dacă obiectele folosite vor fi mai mari se va reduce numărul lor.
Distanţa şi numărul obiectelor se vor stabili în funcţie de clasa cu care se
organizează jocul.
Şoarecele şi pisica
Participanţi: întreg colectivul clasei aşezat în cerc. Elevii se prind de
mâini câte 3-4, între aceste grupe lăsându-se portiţe de intrare în interiorul
cercului.
Un elev joaca rolul pisicii şi altul pe cel al şoarecelui.
La semnal “pisica” aleargă în jurul cercului încercând să prindă “şoarecele”,
care poate scăpa de urmărire intrând în interiorul cercului prin portiţe sau pe
sub braţele elevilor care sunt ridicate pentru a permite trecerea. “Pisica” nu
poate intra în interior decât prin portiţe.
Când “şoarecele” este prins rolurile se schimbă.
Indicaţii: conducătorul va opri jocul dacă “pisica”, după o perioadă de alergare,
nu prinde “şoarecele”, numind altă “pisică” şi alt “şoarece”.
Se poate juca şi cu mai multe “pisici” şi “şoareci”. Numărul portiţelor poate fi
micşorat în cazul elevilor mai mari.
Vânătorul, vrabia şi albina

Participanţi: întreg colectivul clasei aşezat în două cercuri concentrice,
ţinându-se de mână.
Se aleg trei elevi: un “vânător”, o “vrabie” şi o “albină”, care sunt
aşezaţi unul în afara cercului mare, altul între cercuri şi al treilea în interiorul
cercului mic .
La semnalul conducătorului de joc “ vânătorul, vrabia şi albina” se
urmăresc între ei alergând într-un cerc (fig.8) .
Fig.8
În altul pe sub braţele elevilor. “Vânătorul” încearcă să prindă “vrabia”,

“vrabia” – “albina” ferindu-se de “vânător”, iar “albina” urmăreşte să înţepe
“vânătorul” şi se fereşte de “vrabie”. Deci, fiecare din cei trei urmăreşte şi este
urmărit.
Când unul este prins, se numesc alţi elevi.
Indicaţii: elevii din cerc pot ajuta pe fiecare din cei trei ghemuindu-se şi
oprind intrarea celui care urmăreşte.
Al trei-lea fuge
Participanţi: întreg colectivul clasei, aşezat în două cercuri, concentrice,
apropiate.
Se indică doi jucători care vor începe jocul.
La semnal, cei doi elevi aleargă în jurul cercului exterior unul după altul.
Cel fugărit se poate salva aşezându-se în faţa unei perechi, obligând pe al
treilea să alerge.
Indicaţii: în cazul când urmăritorul nu reuşeşte să-l prindă pe cel urmărit,
conducătorul de joc va numi alţi elevi în aceste roluri.
Variantă: urmăritorul poate fi urmărit de un al treilea elev.
Cheamă schimbul
Participanţi: întreg colectivul clasei în formaţie de cerc, elevii fiind
aşezaţi la intervale de un pas, numerotaţi de la 1 în continuare.
Ultimele două numere ies afară din cerc şi se aşează în două părţi opuse.
La semnalul conducătorului de joc unul din cei doi jucători aleargă încercând
să-l prindă pe celălat, jucătorul urmărit poate scăpa intrând în cerc şi strigând
un număr (cu soţ, dacă numărul lui este cu soţ sau fără soţ dacă numărul lui este
impar).
Elevul strigat va alerga în jurul cercului fiind urmărit în continuare. La
rândul lui urmăritorul poate intra în cerc şi striga un număr, cel numit preluând
rolul de urmărit.
Dacă cel urmărit este prins, rolurile se schimbă.
Iureşul
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii în care se
marchează un teren de 15/20m sau 30/40m . La 2m de linia de fund se trasează
o linie, delimitându-se culoarul prinzătorilor; la 3-5m de acest culoar se
trasează o a doua linie, pe care se aşează urmăriţii.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale, una de
prinzători şi alta de urmăriţi.
Cele două echipe se aşează faţă în faţă, pe locurile amintite, în poziţia
culcat.
La comanda conducătorului de joc care va striga: “iureş”, elevii se ridică
şi aleargă spre linia de fund opusă, iar prinzătorii încearcă să-i atingă. Toţi cei
prinşi înainte de a ajunge la linia de fund devin prizonieri şi sunt scoşi din joc.
La reluarea jocului rolurile se schimbă.
Câştigă echipa care totalizează cel mai mare număr de prizonieri.
Indicaţii: spaţiul dintre cele două echipe poate fi mărit sau micşorat în
funcţie de clasa cu care se lucrează şi de suprafaţa terenului ce stă la dispoziţie.
Jocul poate începe şi din alte poziţii: pe genunchi, culcat pe spate, ghemuit etc.
Labirintul
Participanţi: întreaga clasă aşezată în coloană de gimnastică cu braţele
lateral, de mâini apucat, formând culoare în lungimea sau lăţimea terenului.
Dintre elevi se vor alege doi: un urmărit şi un urmăritor .
La semnal cei doi jucători se urmăresc alergând prin culoare.
Fig.9
Când urmăritorul se apropie de cel urmărit conducătorul jocului va indica

prin fluier întoarcerea coloanei spre dreapta sau stânga, după cum se stabileşte
la început, formând în felul acesta culoare cu alt sens de deplasare, despărţind
pe urmărit de urmăritor. Cei doi elevi nu au voie să treacă dintr-un culoar în
altul decât pe la capetele acestora. (Vezi fig.9)
Indicaţii: cei doi jucători se schimbă, astfel încât în rolurile respective să
se afle cât mai mulţi elevi.
Culesul fructelor
Materiale: mingi de oină sau pietricele, egale ca număr cu jucătorii.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit pe echipe de 5-8 elevi,
formând un cerc mare. În mijlocul cercului se trasează un alt cerc în care se
răspândesc mingile de oină sau pietricelele, acestea reprezentând fructele
căzute din pom. Elevii fiecărei echipe vor fi numerotaţi de la 1 în continuare.
Conducătorul de joc strigă un număr; toţi cei care au numărul respectiv se
întorc spre stânga şi, în pas alergător, ocolesc cercul până ajung la locul lor,
pătrund în interiorul cercului mic şi culeg câte un fruct (minge sau pietricele) cu
care revin în formaţia de plecare.
Câştigă echipa care termină prima culesul fructelor.
Variantă: conducătorul jocului strigă un număr, elevul ocoleşte cercul,
pătrunde în cercul mic şi încearcă să culeagă cât mai multe fructe până la
semnal. După fiecare culegere, fructele se pun în cercul mic.
Câştigă echipa care a cules cele mai multe fructe, după un număr stabilit
de repetări.
Cursa pe numere
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe de 10-12 elevi,
aşezate pe şiruri paralele, la intervale de o lungime de braţ.
Fiecare echipă va fi denumită printr-o literă(A, B, etc).
Componenţii echipelor vor fi numerotaţi de la 1 în continuare şi se vor
aşeza în poziţia şezând încrucişat (Fig. 10).
La semnalul conducătorului de joc care strigă un număr, elevii cu numărul
corespunzător celui strigat se ridică, iese prin dreapta şirului şi aleargă
ocolindu-l apoi pe ultimul şi se întorc la locul lor, aşezându-se în poziţia de

plecare.
Jucătorul care ajunge primul la locul lui aduce echipei sale un număr de
puncte egal cu cel al echipelor participante la joc, al doilea cu unul mai puţin
ş.a.m.d.
Jocul continuă, strigându-se alt număr până când toţi elevii aleargă.
Indicaţii: se recomandă anunţarea punctajului după fiecare alergare.
Pentru a mobiliza atenţia elevilor se poate striga de mai multe ori acelaşi
număr.
Fig. 10
Ştafeta în suveică
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii pe care se
trasează două linii de plecare la distanţă de 10, 20 sau 30m una de alta.
Materiale: câte un băţ de ştafetă pentru fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei formând echipe de 10-12 elevi.
Fiecare echipă va fi împărţită în două grupe egale, dispuse pe două linii faţă în
faţă, pe cele două linii de plecare.
Primii elevi din fiecare grupă primesc câte un băţ de ştafetă. La semnalul
conducătorului de joc elevii cu beţele de ştafetă aleargă spre grupa din faţă,
predau ştafeta următorului şi ocupă un loc la coada şirului. Cei care au primit
ştafeta aleargă spre grupa opusă ş.a.m.d.
Câştigă echipa ai cărei jucători reuşesc să parcurgă mai repede traseul
dintre cele două linii.
Indicaţii:
• după plecarea unui jucător în alergare întreaga grupă va face un pas

înainte pentru ca următorul să ajungă la linia de plecare;
• nu se va depăşi linia de plecare până la primirea ştafetei;
• dacă distanţa de alergare este mică jocul se repetă fără pauză;
• la formarea echipelor profesorul va repartiza elevii în aşa fel, încât să
asigure echilibrul de forţe.
Cercul zburător
Materiale: corzi de gimnastică, săculeţi de nisip.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit pe echipe de 5-8 elevi.
Colectivul clasei împărţit pe mai multe cercuri a câte 5-8 elevi având în
centru un coleg care are o coardă de gimnastică, la capătul căreia are agăţat un
săculeţ cu nisip.
La semnalul profesorului, cel din centru învârte coarda, în aşa fel încât
săculeţul de nisip să treacă pe sub tălpile jucătorilor din cerc, care evită lovirea
prin săritură cu genunchii la piept. Jucătorul atins de săculeţ va fi penalizat cu
un punct.
Câştigă elevii cu cele mai puţine puncte de penalizare.
Cursa pe numere
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit pe patru şiruri.
Elevii pe patru şiruri la distanţă de 3-4m unul faţă de celălalt se
numerotează începând de la primul. Profesorul strigă un număr , de exemplu 5,
toţi elevii din cele patru şiruri care au acest număr ies din şir şi aleargă ocolind
şirul în faţă apoi şi pe ultimul din şir , revenind la locul lor. Primul sosit câştigă
un punct la echipa sa.
Variantă: acelaşi joc se poate realiza pe perechi, profesorul strigând două
numere deodată, elevii parcurgând traseul de mână.
Ştafetă
Materiale: sticle de plastic umplute cu nisip, cretă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale.

Se desenează câte trei cercuri, pentru fiecare echipă, în interiorul cărora se
plasează câte trei sticle de plastic umplute cu nisip, în poziţie verticală(în
picioare). La 10m distanţă se trasează o linie de plecare, unde sunt aşezate cele
două echipe, în coloană, împărţite în mod egal.
La semnalul conducătorului de joc, primul elev din grupă aleargă şi culcă
sticlele , următorul elev trebuie să le ridice.
Echipa care termină mai repede ştafeta câştigă.
Ştafeta în circuit
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii, pe care se
trasează un teren în formă de pătrat sau de dreptunghi: cele patru colţuri sunt
marcate cu fanioane sau alte obiecte. În centrul terenului se aşează un fanion
sau alte obiecte. Pe fiecare latură, la 4m de la colţuri, se trage o linie de pelcare,
care formează împreună cu colţul terenului spaţiul de schimb al ştafetei.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în patru echipe egale, aşezate
în colţurile terenului şi orientate în acelaşi sens, la 2m lateral de linia care
marchează terenul (fig 11) .
La semnalul conducătorului de joc primii elevi din fiecare echipă, având
un băţ de ştafetă, pleacă din poziţia de start şi ocolesc terenul în alergare.
Ajunşi la locul de plecare predau ştafeta următorilor în cadrul spaţiului de
schimb şi jocul continuă.
Fig.11
Ultimul elev, după ce a ocolit terenul, trece prin spaţiul de schimb spre
centrul acestuia şi atinge fanionul cu băţul.
Câştigă echipa care termină mai repede jocul.
Indicaţii: jucătorul care urmează să primească ştafeta va aştepta în colţul

terenului, fără a-şi stânjeni adversarii.
Ştafeta în raze de cerc

Materiale: câte un băţ de ştafetă pentru fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe de 5-8 elevi.
Echipele se aşează în teren dispuse în forma unor şpiţe de roată (fiecare şpiţă
reprezintă o echipă – fig.12).
Fig. 12
Jucătorii se întorc la dreapta sau la stânga, în linie pe un singur rând.

Extremele din afară primesc câte un băţ de ştafetă.
La semnalul conducătorului de joc, elevii cu beţele de ştafetă aleargă în
acelaşi sens pe circumferinţa cercului până ajung la locul de plecare; predau
ştafeta următorului, care procedează la fel. Cel care a predat ştafeta trece în
extremitatea interioară a echipei sale.
Câştigă echipa care termină prima parcursul.
Indicaţii: se poate marca un cerc prin vârful şpiţelor pentru a delimita
spaţiul ce urmează a fi ocolit.
Dacă distanţa de alergare este mică, elevii mai mari pot alerga de 2-4 ori.
6.3 JOCURI DE MIŞCARE ŞI ŞTAFETE SPECIFICE APLICATIVE

SĂRITURILOR ÎN ATLETISM
Paznicii şanţului
trasează un teren de formă dreptunghiulară, în mijlocul căruia se marchează un
şant de 0,5-1m laţime.
Participanţi: întreg colectivul clasei din rândul căruia se aleg trei elevi
care primesc sarcina de a fi paznicii şantului, restul fiind aşezaţi pe cealaltă
parte a şanţului.
Jocul începe la semnal: toţi elevii încearcă să treacă peste şant prin
sărituri, fără să fie atinşi de paznicii şanţului. Cei atinşi vor fi scoşi în afara
terenului.
Jocul continuă până când rămâne un singur elev în teren, apoi se schimbă
paznicii.
Se mai poate stabilii ca la un număr fix de elevi atinşi, unul din paznici să
fie înlocuit de ultimul atins.
Variantă: se poate organiza acelaşi joc înlocuind şanţul cu diferite
obstacole de diverse înălţimi, peste care elevii sunt obligaţi să sară fără a fi
atinse.
În acest caz, jocul se va numi “paznicii zidului”.
Sari peste baston

Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe aşezate în
linie pe un rând la 4-6m distanţă una de alta.
Materiale: câte un baston pentru fiecare echipă.
Jocul începe la semnal: primul elev din fiecare echipă aleargă pe lângă
rând, trecând bastonul pe sub picioarele celorlalţi care se feresc prin sărituri în
înălţime. Când elevul cu bastonul ajunge la capătul rândului transmite bastonul
din mână în mână până la elevul din faţă care procedează la fel ca şi cel
dinainte.
Câştigă echipa care termină prima şi are mai puţini elevi atinşi cu
bastonul.
Capra
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe de 10-12 elevi. Din
fiecare echipă se stabileşte un elev care stă capră.
Jocul începe la semnal: în ordine, toţi elevii sar peste capră, apoi capra se
distanţează de la locul iniţial cu o lungime de talpă şi se reia săritura.
Dacă un elev doboară capra sau calcă linia de bătaie, se schimbă rolurile şi
se sare din nou de la locul iniţial.
Variantă: primul elev din fiecare echipă sare capra, prin diferite procedee
(fără sprijin, cu sprijin pe o mână, cu lovirea uşoară peste umeri, cu bătaie din
palme în timpul zborului etc.), obligând pe toţi cei care urmează să sară în
acelaşi mod. Dacă unul din elevi a greşit, schimbă locul cu cel care a fost capră.
Indicaţii: se va urmări ca procedeele folosite să nu provoace accidente, iar
alegerea lor să se facă gradat, de la uşor la greu.
Ştafetă
Elevii , dispuşi pe patru şiruri în spatele unei linii de plecare ,cu spatele pe
direcţia de deplasare, la semnalul sonor al profesorului, execută deplasarea cu
spatele pe direcţia înapoi până la următoarea linie(9-12m), se întorc şi execută
alergare accelerată încă (9-12m) ating cu mâna următoarea linie trasată, se
întorc 180 de grade şi revin cu alergare accelerată până la locurile iniţiale cu
predarea ştafetei.
Câştigă ştafeta care termină prima.
Indicaţii: în ştafetă se poate pleca şi din start de jos cu spatele sau cu
plecare din poziţii diferite.
(Dezvoltă viteza de deplasare şi reacţie)
Cursa pe trei picioare

Materiale: curele, corzi de gimnastică, obstacole.
Elevii sunt dispuşi pe perechi în două echipe . Cei care formează prima
pereche a fiecărei echipe se leagă la nivelul gleznei picioarelor din interior cu o
curea(coardă de gimnastică).
La semnalul profesorului, perechile aleargă, ocolesc un obstacol aflat la
14-16m distanţă şi revin predând cureaua următorilor.
Câştigă echipa care termină prima.(Dezvoltă viteza de deplasare)
Săritura prin fereastră

Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii (vezi fig. 13).
Materiale: câte doi stâlpi de ştachetă şi câte două ştachete pentru fiecare
echipă. În faţa saltelelor sau a gropii cu nisip se vor aşeaza doi stâlpi de sărituri
cu câte două ştachete: una la 0,50m, iar a doua la 1,50-2m.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în echipe de 10-20 de elevi,
aliniaţi în coloană câte unul în faţa ştachetelor.
Fig.13
Jocul începe la semnal: fiecare elev sare prin ghemuit cu elan

perpendicular pe ştacheta printre cele două ştachete (prin fereastră) fără a le
doborî. Cel care doboară una din ştachete va fi eliminat din joc.
După ce toţi elevii au sărit, se ridică ştachetele cu câte cinci centimetri şi
continuă să sară cei care nu au doborât ştacheta din prima săritură ş.a.m.d..
Câştigă elevul care a reuşit să treacă de cele mai multe ori prin fereastră.
Indicaţii: pentru obişnuirea eleviilor cu condiţiile de concurs, se pot
admite şi două sau trei încercări la aceaşi înălţime.
Sări ştacheta
Materiale: saltele sau gropa cu nisip în faţa cărora se aşează doi stâlpi de
sărituri cu câte o ştachetă. Înaintea ştachetei, la 1m, se trage o linie, de la care
pornesc alte linii din 10 în 10cm . Deasemena se stabileşte şi linia de plecare
(fig. 14).
Fig 14

Jocul începe la semnal: pe rând elevii sar peste ştacheta înalţată la 0,50m
cu bătaie la prima linie trasată pe sol. Distanţa se măreşte din linie în linie.
Elevii care doboară ştacheta vor fi eliminaţi.
Indicaţii: la clasele bine pregătite ştacheta se ridică din 5 în 5cm.
Pentru cei care doboară ştacheta din prima încercare se pot admite şi două
sau trei încercări.
Cine sare de mai multe ori?

Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii, sala sau
coridorul şcolii.
Materiale: corzi de sărituri, pentru fiecare elev câte una sau la 5 elevi una.
Jocul începe la semnal: elevii care au corzi încep săriturile şi fiecare îşi numără
execuţiile.
Dacă un elev greşeşte, nu mai sare, ci aşteaptă semnalul de încetare; se
stabileşte în felul acesta elevul care a executat cele mai multe sărituri.
Cercul zburător
Materiale: un sac cu nisip sau o minge de handbal legate cu o sfoară de
circa 4m.

aşezaţi în formaţie de cerc, cu faţa spre interior, la interval de 1-2 paşi între ei.
În mijlocul cercului se află un elev sau conducătorul jocului, care ţine sfoara cu
sacul de nisip sau mingea.
Jocul începe la semnal: conducătorul sau elevul aflat în centrul cercului se
învârteşte pe loc trecând sfoara pe sub picioarele elevilor din cerc la
aproximativ 20-30cm deasupra solului. Pentru a nu fi atinşi de sfoară, în
momentul când acesta ajunge în dreptul lor, elevii vor efectua sărituri înalte.
Dacă unul din elevi a fost atins iese din joc şi reintră numai după ce a fost
lovit un altul, care iese la rândul lui ş.a.m.d. .
Indicaţii: la început, sfoara va fi învârtită mai încet şi mai aprope de sol,
apoi viteza şi înălţimea vor creşte treptat. În cazul când se vor forma mai multe
grupe, cei eliminaţi vor determina penalizarea echipei lor; pe baza rezultatelor
obţinute se va face un clasament.
Lupta cocoşilor
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţiti în două echipe egale,
dispuse în linie pe un rând, faţă în faţă, la 4m distanţă.
Jocul începe la semnal: elevii iau poziţia de luptă – stând într-un picior cu
braţele încrucişate la piept – şi prin sărituri într-un picior înaintează spre
adversar, încercând să-l dezechilibreze prin împingeri uşoare. Când adversarul
pune şi celălat picior jos, devine prizonier. Lupta încetează la al doilea semnal
al conducătorului de joc.
Lupta continuă încă două reprize: elevii care au rămas fără adversar vor
lupta cu cei rămaşi liberi sau îşi vor ajuta coechipierii în lupta doi contra unu.
Câştigă echipa care a reuşit să facă cei mai mulţi prizonieri pe parcursul
celor trei reprize.
Indicaţii: se pot număra prizonierii după fiecare repriză, apoi lupta
continuă. Numărul reprizelor şi durata lor se stabilesc în funcţie de colectiv.
Releu de sărituri
trasează câte o linie de plecare pentru fiecare echipă.
Participanţi: întregul colectiv al clasei, împărţit în echipe de 5-10 elevi,
aşezaţi în coloană câte unu, în faţa liniei de plecare.
Jocul începe la semnal: primul elev din fiecare echipă execută o săritură în
lungime de pe loc(se marchează ultima urmă lăsată); următorul va sări de la
locul aterizării ş.a.m.d., până când sar toţi elevii din echipă.
Este declarată câştigătoare echipa care a câştigat teren în urma săriturilor
efectuate.
Ştafeta peste capră

trasează câte o linie de plecare pentru fiecare echipă; la 8-10m de la această
linie se desenează un dreptunghi cu latura lungă de 2m şi latura scurtă de 1m .
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în 2-3 echipe egale ca număr,
aşezate în faţa unor linii de plecare. În dreptunghiul fiecărei echipe se află un
elev din echipa respectivă care stă capră (fig. 15).
Fig. 15
Jocul începe la semnal: primul jucător din fiecare echipă aleargă, sare
capra şi se aşează în locul ei. Elevul care a stat capră aleargă înapoi, atinge
mâna următorului şi trece în spatele coloanei. Cel atins aleargă şi procedează ca
şi primul. Jocul continuă până când toţi elevii au alergat şi au sărit capra.
Câştigă echipa care termină prima.
Trenul
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii; pentru
fiecare echipă se trasează o linie de plecare şi una de sosire .
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe egale de elevi,
separate fete şi băieţi. Efectivul se aliniază în coloană câte unul: primul elev din
fiecare coloană ridică piciorul stâng de pe sol, al doilea ridică piciorul drept
înainte, în aşa fel ca elevul din faţă să-l poată apuca cu mâna dreaptă, al treilea
procedează la fel cu piciorul stâng ş.a.m.d.
Jocul începe la semnal: toate echipele se deplasează prin sărituri pe un
picior, până la linia de sosire. Echipa al cărui ultim jucător a trecut mai repede
linia de sosire câştigă un punct. Se repetă deplasarea cu celalalt picior. Câştigă
echipa care acumulează cel mai mare număr de puncte.
Variantă: se organizează acelaşi joc cu copiii mai mari, stabilindu-se
puncte de oprire (gări) când se schimbă piciorul şi se acordă puncte în ordinea
sosirii.
Din fiecare gară se dă simultan semnalul de plecare la toate echipele.
Se acumulează punctele obţinute de echipele din fiecare gară şi se
stabileşte câştigătoarea.
Cursa în cercuri
fiecare echipă se trasează o linie de plecare. În faţa linilor se desenează, în
zigzag, cercuri, egale ca număr pentru fiecare echipă, cu diametrul de 0,50m şi
la distanţă de 1,20 m pentru băieţi şi 1 m pentru fete (fig. 16) .
Fig. 16
Jocul începe la semnal: primul elev din fiecare echipă se deplasează prin
sărituri într-un picior din cerc în cerc şi se întoarce prin sărituri pe celălat
picior. Elevul care ajunge primul aduce echipei sale un punct. Clasamentul se
face după numărul de puncte acumulate de fiecare echipă.
Indicaţii: lungimea parcursului şi distanţa între cercuri se vor stabili în
funcţie de clasa cu care se lucrează.
Ştafeta cu sărituri din cerc în cerc

fiecare echipă se trasează o linie de plecare. În faţa linilor se desenează, în
zigzag 6 cercuri cu diametrul de 0,50 m şi la distanţă de 1,50-2,00 m (fig. 17) .
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe egale, aşezate în
spatele linilor de plecare.
sărituri cu aterizare pe ambele picioare sau pe un picior, dintr-un cerc în altul.
După ce a trecut prin toate cercurile, aleargă înapoi pe lângă cercuri, atinge
palma următorului care continuă cursa, iar el trece în spatele coloanei. Sunt
penalizaţi cei care calcă liniile cercurilor sau aleargă în afara lor. Câştigă echipa
care a parcurs mai repede traseul respectiv şi are mai puţine penalizări.
Fig. 17
Fereşte-te de minge
Materiale: o minge de baschet, de fotbal sau medicinală.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale, una
fiind dispusă în formaţie de cerc, în exterior la două lungimi de braţ interval
între elevi, iar a doua tot în formaţie de cerc, în interiorul primului, la intervale
mai mici. Elevii din exterior primesc o minge (fig.18) .
Jocul începe la semnal: elevii din cercul exterior rostogolesc mingea de la unul
la altul, urmărind să-i lovească în picioare pe cei din cercul interior. Elevii din
interior, pentru a nu fi atinşi, vor executa sărituri înalte; dacă sunt loviţi ies din
joc. Când ultimul elev a fost atins de minge, se cronometrează timpul şi se
schimbă rolurile, câştigă echipa care atinge toţi elevii adverşi în cel mai scurt
timp.
Fig. 18
Mingea peste graniţă
Materiale: o minge de baschet, mai multe mingi de oină.
Pe jumătatea unui teren de volei elevii se dispun , împărţiţi în mod egal ,
pe tuşele laterale, având mai multe mingi de oină pe care la semnal încep să le
arunce într-o minge de baschet aflată la centrul terenului cu scopul de a o
rostogoli în direcţia echipei adverse, trecând-o peste linia de tuşă. Elevii
recuperează mingiile azvârlite de adversar şi le folosesc pentru aruncare. Dacă
mingea trece “graniţa” jocul se opreşte şi aceasta se aşează din nou la centru ,
reluându-se jocul. Echipa respectivă câştigă un punct. Se joacă până când o
echipă acumulează 5 puncte.
Mingea la perete
Materiale: mingi de tenis de câmp, cretă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în grupe de 4-5 elevi.
Pe un perete se trasează o linie la înălţimea de 2m faţă de sol. La distanţa
de 8-10m se trasează o linie pe sol înapoia căruia se dispun mai multe echipe de
4-5 elevi dispuşi în şir câte unul; primul având o minge de tenis în mână. La
semnalul profesorului elevul aruncă mingea în perete peste linia trasată,
următorul elev trebuie să prindă mingea ricoşată înainte de a cădea pe sol
ş.a.m.d., timp de 3 minute. Orice minge aruncată sub linia de pe perete sau care
nu este prinsă (atingând solul) se depunctează.
Câştigă echipa care realizează cele mai multe execuţii reuşite.
Ştafetă (aruncare în suveică)

Materiale: mingi de oină sau de tenis de câmp, cretă.
Echipele dispuse în coloană înapoia unei linii, primul elev având în mână
o minge de oină(tenis de câmp). În faţa şirului la distanţă de 8-10-12m se află
un coechipier.
Jocul începe la semnalul sonor al profesorului, iar primul elev din şir
aruncă mingea la cel din faţă şi aleargă în locul lui , acesta prinde mingea, o
aruncă la următorul din echipă şi aleargă la urma şirului. Câştigă echipa care
ajunge mai repede în formaţia iniţială.
Sari peste băţ

Materiale: câte un baston la fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două, trei echipe egale,
elevii fiind aşezaţi în şir câte unul. Primul din fiecare echipă are un baston.
Distanţa dintre elevi este de o lungime de braţ în adâncime.
Jocul începe la semnal: primul şi al doilea elev din fiecare echipă apucă
bastonul de capete şi, ţinându-l la 20-30cm deasupra solului, aleargă, unul pe o
parte şi altul pe cealaltă parte a coloanei, obligându-i pe cei din coloană să
execute sărituri peste baston.
Ajuns la coada şirului, primul elev se aşează în şir, iar al doilea aleargă cu
bastonul în faţa şirului şi împreună cu al treilea, trece bastonul pe sub picioarele
celor din coloană ş.a.m.d; fiecare elev execută două alergări. Atingerea
piciorului cu bastonul se penalizează.
Câştigă echipa care a terminat prima şi are cele mai puţine penalizări.
Ştafeta cu coardă
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii; distanţa de
alergare se marchează prin două linii, una de pelcare şi alta de întoarcere.
Materiale: câte o coardă pentru fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit pe echipe, aşezate în faţa
liniilor de plecare.
sărituri peste coardă până la linia de întoarcere şi străbate acelaşi drum înapoi
până la sosire, predă coarda următorului şi trece în spatele coloanei. Al doilea
elev procedează la fel ş.a.m.d., până când şi ultimul elev a încheiat ştafeta.
Câştigă echipa ai cărei elevi parcurg mai repede traseul.
Vrăbiuţele săltăreţe
Pe locul de joc se delimitează un cerc cu un diametru de 6-8m. În
interiorul cercului stă un copil(“uliul”) cu rol de prinzător. Ceilalţi copii
(“vrăbiuţele”), împrăştiaţi în jurul cercului, intră şi ies din cerc sărind în două
picioare, urmăriţi pentru a fi prinşi de (“uliu”), dar numai în interiorul cercului.
“Uliul”nu are voie să iasă în afara cercului. Se consideră prins copilul atins de
“uliu”. “Vrăbiuţa” prinsă de “uliu” devine “uliu”(prinzător). În cazul în care
“uliu”nu reuşeşte să prindă nici o “vrăbiuţă”, după un timp apreciat de
conducătorul jocului, copilul respectiv este schimbat de o “vrăbiuţă”.
Sari peste pârău

Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţiţi pe două coloane (şiruri)
egale numeric, aliniaţi în spatele unei linii, la distanţă de 8-10m faţă de “pârău”.
Pe sol se trasează două linii paralele la o distanţă de 1.8 – 3m, care reprezintă
“pârăul”, unde sunt aşezaţi copiii în coloane câte unul. La semnal începe să sară
“pârăul” cu elan. Cei care nu reuşesc să sară, trec la sfârşitul coloanei din care
fac parte şi vor mai sări o dată când le vine rândul.
Câştigă echipa care a sărit cel mai bine şi a terminat prima.(Saritura în
lungime cu elan).
Ştafetă complexă
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii unde se
amenajează traseu aplicativ.
Materiale: cutii de lăzi de gimnastică, stâlpi şi ştachete pentru sărituri,
saltele.
aşezate în faţa liniilor de plecare.
Fig.19
Jocul începe la semnal: primul elev din fiecare echipă porneşte în alergare,
sare peste toate obstacolele şi se întoarce prin alergare, atinge mâna următorului
care procedează la fel ş.a.m.d. (vezi fig.19); în timpul cursei se vor penaliza
greşelile cu câte un punct.
Câştigă echipa care a terminat prima şi are cele mai puţine penalizări.
Du-te, vino
Se lucrează cu grupa în formaţie liberă. La îndemnul profesorului “du-te”,
elevii aleargă în direcţia stabilită la începutul jocului şi se opresc la semnalul
“stai”. La comanda “vino”, elevii se întorc la profesor tot prin alergare. Se
evidenţiază elevii care au respectat semnalele de pornire şi de oprire şi nu s-au
înbrâncit în timpul alergării. (Startul de sus, alergare lansată)
Prinde căciuliţa
Unul dintre elevi este urmăritorul. El trebuie să prindă numai elevul care
poartă o căciuliţă pe cap. Cel cu căciuliţa pe cap scapă de urmăritor numai dacă
în timpul alergării plasează căciuliţa pe capul unui alt elev, care devine astfel
cel urmărit. Dacă urmăritorul reuşeşte să ia căciuliţa, devine urmăritor cel
căruia i-a fost luată. Toţi elevii trebuie să alerge, să primească şi să transmită
căciuliţa.(Pasul alergător lansat de viteză)
Alb şi roşu

Elevii se împart în două grupe, dispuse pe două linii, faţă în faţă, la 20m
distanţă. Echipele sunt denumite alb şi respectiv roşu. La comanda profesorului,
ele se deplasează una spre cealaltă în diferite forme : cu joc de gleznă, sărituri
ca broasca, alergare cu spatele , etc. Când profesorul strigă o culoare, de
exemplu roşu, elevii din grupa cu această culoare încearcă să-i prindă pe cei din
grupa albă, care se întorc 180 de grade şi aleargă înapoi pentru a se salva la
linia de unde au plecat. După numărarea elevilor prinşi, jocul se reia.( Viteza de
reacţie)
Cine-i mai puternic

Elevii pe perechi, ţinându-se de mână, se aşează de o parte şi de cealaltă
parte a unei linii trasate pe sol. La 2m distanţă înapoia fiecărui jucător se aşează
un obiect; la semnal, fiecare elev încearcă să atingă obiectul din spatele său prin
tracţiune; cel care reuşeşte câştigă un punct. Dupa 2-3 min. de joc se
totalizează punctele acumulate, stabilindu-se în acest mod câştigătorul jocului
pentru fiecare pereche. (Dezvoltarea forţei )
Sărituri în doi
Participanţi: întreg colectivul clasei, dispuşi pe două linii, împărţiţi în
număr egal.
Pe perechi, unul după celălalt înapoia unei linii de plecare: la semnal,
primul se ghemuieşte, cel din spate sare peste el (cu bataie pe un picior) şi se
opreşte în ghemuit pe locul unde a aterizat; celălalt aleargă şi sare, de
asemenea, peste partenerul ghemuit ş.a.m.d., până ce fiecare execută cinci
sărituri.
Câştigă perechea care în final parcurge cea mai lungă distanţă sau care
execută primii cele 10 sărituri (cu ambii elevi). (Dezvoltarea forţei şi detentei).
Plasa cu peştişori
Elevii sunt aşezaţi într-un spaţiu limitat ei fiind “peştişorii”. Doi elevi
joacă rolul de “pescari”. Aceştia luându-se de mâini , fug după “peşti”, câutând
să înconjoare pe câte unul sau mai mulţi “peştişori’. Fiecare “peştişor” prins
este inclus în grupul “pescarilor”. Jocul continuă până ce toţi “peştişorii” au
fost prinşi. (Alegare accelerată de viteză).
Nimereşte ţinta
Materiale: mingi de tenis,mingi de oină, saci de nisip, castane, ghindă.
Copiii sunt aliniaţi în flanc câte unul. În faţa lor, la o distanţă de
aproximativ 1.5-2m, sunt fixate patru cercuri legate între ele în aşa fel încât să
se realizeze un spaţiu de arucare. Fiecare copil are în mână un obiect : minge
de tenis , minge de oină , săculeţ cu nisip , castană , ghindă ,etc. Pe rând copiii
aruncă obiectul pe care îl au în mână. Cine nimereşte printre cercurile legate are
un punct.
Câştigă copilul care a nimerit de mai multe ori centrul cercului.
(Aruncarea greutăţii).
La vânătoare
Participanţi: întreg colectivul clasei
Materiale: mingi de oină.
Copiii sunt aşezaţi pe mai multe rânduri. La distanţă de 3m înaintea
primei linii se fixează mai multe ţinte care reprezintă capete de animale
sălbatice: lup, urs, vulpe, leu, iepure, veveriţă, etc. Profesorul comandă:”foc!”.
Copiii din prima linie aruncă cu mingea de oină în ţinta din faţa lor. Cei care
lovesc ţinta au dreptul s-o ia, profesorul înlocuind-o cu alta. După ce au
executat toţii copiii, jocul se poate repeta, iar la sfârşit “vânătorii” care au lovit
ţinta pot pleca cu “vânatul” acasă. (Aruncarea greutăţii).
Ocheşte
Se lucrează pe subgrupe, fiecare subgrupă având câte o minge de oină. Pe

un perete al sălii sau în curte se aşează ţinte (cercuri) cu diametru de 1m. Copiii
sunt aşezaţi pe şiruri în faţa ţintelor la distanţa de1,5-2m, pentru aruncarea cu
mâna dreaptă(îndemânatică) şi la 1-1,5m pentru aruncarea cu mâna
stângă(neândemânatică). La comanda “aruncaţi”, copiii vor arunca mingea cu
mâna deasupra umărului piciorului opus, în faţă ochind cercul. La repetare se
lucrează cu mâna stângă. (Aruncarea greutăţii).
Aruncă departe
Este joc recomandat pentu a fi folosit în curte, dar şi în sală. Copiii sunt
împărţiţi în două grupe aliniate în coloană. În faţă se trasează o linie de unde se
va arunca. Primii copii din fiecare subgrupă au câte o minge de oină în mână.
La comanda “aruncaţi!”, copiii caută să arunce mingea- cu o mână- cât mai
departe, apoi se duc şi o aduc celor ce urmează în şir; cei ce aruncă mai departe
din fiecare grupă, vor fi trecuţi de profesor deoparte pentru a forma un nou şir,
iar cei care au aruncat mai puţin se grupează în alt şir. Concursul continuă.
(Aruncarea greutăţii).
Săculeţul zburător
Materiale: săculeţi de nisip.
Se lucrează pe subgrupe. Copiii sunt aliniaţi pe 2-3 rânduri în faţa unei
sfori înalte de 60cm la distanţa de 1,5-2m de sfoară. Primii copii au în mână un
săculeţ de nisip greu de 250 gr. La comanda “aruncaţi!”, copiii aruncă săculeţul
cu ambele mâini de jos- înainte peste sfoară, apoi se duc, iau săculeţele şi le
aduc următorilor copii. (Aruncarea greutăţii).
Mingea peste gard

Materiale: mingi de oină, o sfoară având lungimea de 8-10m.
Se întinde o sfoară la înalţimea de 70-80cm de sol reprezentând gardul.

Aruncarea se face cu o minge de oină. Copiii sunt aliniaţi pe mai multe rânduri
la 1,5-2m de sfoară. La comanda profesorului, copiii aruncă mingea pe care o
ţin în faţă cu ambele mâini, cu uşoară înclinare a trunchiului înainte şi îndoire
din genunchi,apoi se duc, iau mingea şi o aduc următorilor copii. (Aruncarea
greutăţii).
Întârziaţii
Copiii sunt aşezaţi pe linia de fund a terenului de joc în poziţia de start. În
partea opusă a terenului sunt plasate în linie dreaptă mai multe mingi, cu trei
mai puţine decât numărul copiilor, La comanda profesorului: “Pe locuri, fiţi
gata, start!”, copiii aleargă spre mingi, iau câte una şi se întorc la locul de
plecare. Cei trei copii care au rămas fără minge execută pedepse hazlii, fixate la
începutul jocului de către profesor împreună cu copiii: “căluţul nărăvaş”,
“cocoşul ţanţoş”, etc. Jocul se desfăşoară mai departe în acelaşi mod. (Startul
din picioare, alergarea accelerată , dezvoltarea vitezei de reacţie)
Puii aleargă la cloşcă

Se alege un copil care va avea rolul de “vulpe”. Se va stabili locul unde
vor sta toţi copiii grupaţi- “puişorii”, direcţia de alergare spre locul unde se
găseşte profesorul- “cloşca”. La apariţia “vulpii”, “puişorii” aleargă la “cloşcă”
pentru a nu fi prinşi. La fiecare repetare a jocului se va schimba : locul
“puişorilor”, direcţia de parcurs şi “vulpea”. (Alergarea de viteză, dezvoltarea
vitezei de deplasare).
Ştafeta cu obstacole
Materiale: bastoane pentru obstacole.
Copiii sunt împărţiţi în două echipe egale ca număr, aşezate în şir înapoia
unei linii de plecare. Înaintea echipelor, pe traseu, se pun în patru locuri câte
două obstacole pe care se sprijină câte un baston de gimnastică. Distanţa dintre

obstacole este de 2m. La comanda de începere a jocului, primii din fiecare
echipă pornesc în alergare şi sar peste obstacole. La întoarcere, aleargă pe lângă
traseu, iar când ajung la coechipieri ating pe primul dintre ei, care continuă
jocul. Câştigă echipa care termină prima şi parcurge corect traseul fără a doborî
bastoanele. (Iniţierea-alergarea de garduri).
Copiii aleargă printre pomi

Materiale: cretă, diverse obiecte.
Copiii în coloană câte unul merg în pădure.În pădure ei văd fluturi
zburând şi aleargă după ei, printre pomi(desenaţi pe sol sau marcaţi prin diverse
obiecte). Exerciţiul se repetă după o mică pauză. (Iniţierea – alergarea de
garduri).
Ţinta
Materiale: cretă, săculeţ umplut cu boabe sau nisip.
Elevii sunt împărţiţi în două echipe egale ca număr. Înaintea lor, este
trasat un cerc delimitat de linii concentrice, care au valori diferite: cel din
mijloc valorează 10 puncte, celelalte descrescând din 2 în 2(8, 6, 4). Fiecare
elev are un săculeţ umplut cu boabe sau nisip; la semnalul profesorului, primii
din fiecare echipă aruncă săculeţii spre ţintă obţinând puncte în valoarea
cercului în care au ţintit. Dacă un săculeţ cade pe linia unui cerc, se acordă
numărul de puncte al cercului cu valoarea mai mare.
Câştigă echipa care la terminarea jocului a adiţionat cele mai multe
puncte. (Aruncarea greutăţii, aruncarea discului).
Doi într-un cerc

Materiale: cretă , un scăunel.
Copiii sunt împărţiţi în două echipe, egale ca număr, aşezate pe perechi,
pe şiruri. Înaintea fiecărei echipe, pe linia de plecare se aşează pe sol câte un
cerc în care încap doi copii, iar la 15m de acesta se plasează un scăunel. La
comanda de începere a jocului, dată de profesor, prima pereche din fiecare
echipă păşeşte în cerc, îl ridică la nivelul taliei şi în pas alergător înconjoară
scăunelul. După ce ajung înapoi la linia de plecare, lasă cercul jos, apoi se
aşează la coada echipei, în aceiaşi formaţie. În acel moment pornesc următorii
copii în cursă, pentru executarea aceleiaşi acţiuni. Este declarată câştigătoare
echipa care a terminat prima alergarea şi a depus prima cercul pe linia de
plecare. (Alergarea de ştafetă).
Ştafeta cu coarda
Materiale: mingi medicinale, cretă ,scaune,coardă.
Elevii (echipele) stau aşezate pe două şiruri paralele. La semnalul de
începere, primii jucători aleargă sărind coarda, ocolesc un obstacol (scaun,
minge medicinală, etc.) plasat înaintea fiecărei echipe, la 10m de linia de
plecare şi revin cu aceeaşi săritură. Următorii preiau coarda şi execută acelaşi
lucru şi aşa mai departe.
Câştigă echipa care termină prima alergarea şi depune coarda jos pe linia
de plecare. (Alergarea de ştafetă).
Caii de cursă
Materiale: mingi medicinale, cretă ,scaune.
Elevii sunt aşezaţi în coloană câte unul într-o latură a sălii sau a
terenului(“grajdul cailor”) . În sală sau pe teren vor fi aşezate 6-8 obstacole
diferite având înălţimea de 20cm , cu distanţă între ele de aproximativ 1m , sub
formă de cerc. La semnalul profesorului: “caii de cursă” , porneşte primul “cal”
(elev). După ce acesta trece de primele două obstacole, pleacă celălalt
“cal”(elev) , şi aşa mai departe până aleargă şi sar toţi “caii”. După ce au
parcurs cursa sărind peste toate obstacolele, “caii” se întorc în “grajd”. Jocul se
repetă pentru consolidarea săriturii în timpul alergării. Se evidenţiază elevii
care au alergat şi sărit fără să dărâme obstacole. (Consolidarea pasului peste
gard).
6.4 JOCURI DE MIŞCARE ŞI ŞTAFETE SPECIFICE ARUNCĂRILOR ÎN

ATLETISM
Mingea prin tunel

Materiale: câte o minge medicinală la fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe egale, elevii aşezaţi
în formaţie de şir în stând depărtat.
Jocul începe la semnal: primul elev din fiecare echipă aruncă mingea
dinainte-înapoi, printre picioare, în aşa fel ca ea să treacă prin tunelul format de
echipa proprie.
Ultimul elev din fiecare echipă prinde mingea, aleargă cu ea în faţa
şirului, se aşează în depărtat şi aruncă mingea din nou ş.a.m.d., până când toţi
elevii au aruncat mingea.
Câştigă echipa care a terminat prima jocul.
Indicaţii: în cazul când mingea nu este aruncată corect şi se opreşte pe
drum înainte de a ajunge la ultimul elev, ea va fi rostogolită de cealaltă cu
mână.
Variantă: se poate organiza acelaşi joc cu aruncarea mingii ca la popice,
cu o mână din faţă. ( Consolidarea îndemânări ).
Joc de pase în doi

Materiale: câte o minge umplută cu nisip(minge medicinală) la fiecare
echipă.
Participanţi: întreg colectivul, aşezat pe perechi în linie, pe două rânduri,
faţă în faţă, la distanţă de 6-8-10-15m.
Jocul începe la semnal: se pasează mingea de la un elev la altul. Se va
arunca de la umăr, dinapoi-înainte.
Concursul de pase se desfăşoară contracronometru fiecare pereche
numărându-şi pasele efectuate de la semnalul de început până la cel de oprire.
Dacă o pereche scapă mingea jos, o ridică şi continuă pasele.
Câştigă echipa care a executat cele mai multe pase.
Atinge mingea
Materiale: câte o minge de oină, de handbal sau minge umplută cu nisip
pentru fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe de 8-10 elevi
aşezaţi în formaţie de cerc cu diametrul de 6-8m un elev rămâne în mijlocul
cercului.
Jocul începe la semnal: elevii care formează cercul pasează mingea, fără
ca cel din cerc să o poată atinge.
În cazul când acesta o atinge, schimbă locul cu cel care a pasat.
Indicaţii: se poate mări distanţa dintre elevi, de asemenea se pot introduce
în cerc 2-3 elevi, care să prindă sau să atingă mingea.
Vânătorul iscusit
Materiale: două mingi de handbal sau volei şi una de baschet.
Participanţi: întreg colectivul clasei aşezat în formaţie de cerc în mijlocul
căruia se află “vânătorul”. Cele trei mingi se găsesc la elevii care formează
cercul.
Jocul începe la semnal: elevii pasează între ei cele trei mingi; în momentul
când va atinge mingea de baschet, elevul din cerc va schimba locul cu cel care
a pasat mingea. Jocul se termină la semnalul profesorului.
Mingea la perete
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii. În faţa
peretelui la 5m se trasează o linie de aruncare pentru fiecare echipă.
Materiale: câte o minge de handbal sau volei pentru fiecare echipă, cretă.
aşezaţi în şir câte unul în faţa liniilor de aruncare.
Jocul începe la semnal: primii elevi din fiecare echipă aruncă mingea în
perete în aşa fel ca aceasta să ricoşeze înapoi peste linia de aruncare. Al doilea
elev o urmăreşte, o prinde şi procedează la fel ş.a.m.d. până când aruncă şi
prind toţi elevii.
Jocul se repetă de trei-patru ori. Se penalizează elevii ale căror mingi
depăşesc linia de aruncare sau trec peste această linie.
Câştigă echipa care a terminat prima şi care are mai puţine penalizări.
Mingea la ţintă
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii. Pe un perete
se vor desena, cu cretă sau cărbune, cercuri concentrice, cel mai mare cu
diametrul de 1,50m, iar cel mai mic de 0,50m , cercurile vor fi notate cu cifre
de la 10 la 1, la 5-10m, în faţa fiecărui cerc se va trasa linia de aruncare.
Materiale: câte o minge de handbal sau volei pentru fiecare echipă, cretă.
Jocul începe la semnal: pe rând, elevii din fiecare echipă execută 3-4
aruncări la ţintă; se notează punctele obţinute de fiecare elev.
Câştigă echipa care realizează cele mai multe puncte.
Ţinta vie
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii. La 10-12m
de perete sau grad se trasează o linie de aruncare.
Materiale: trei mingi de oină.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale, A şi B,
elevii sunt aşezaţi în şir câte unul, în faţa liniei de aruncare.
Jocul începe la semnal: primul elev din echipa A aruncă de trei ori într-un
elev din echipa B care se află lângă perete. Se notează numărul de lovituri
realizate de echipa A. Urmează să arunce primul elev din echipa B într-un elev
din echipa A, ş.a.m.d., până când toţi elevii aruncă şi sunt ţintiţi.
Câştigă echipa care a lovit cei mai mulţi elevi adverşi.
Minge, stai!
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii
Participanţi: întreg colectivul clasei aşezat în cerc cu un elev în mijloc
care se află în posesia mingii.
Jocul începe la semnal: elevul din cerc aruncă mingea în sus şi strigă pe
nume pe unul din cei care formează cercul. Cel strigat pătrunde imediat în cerc
şi caută să prindă mingea aruncată, în timp ce ceilalţi elevi se răspândesc pe
teren, depărtându-se cât mai mult de elevul care prinde mingea. Când acesta o
prinde, strigă: “minge, staţi!”, obligându-i pe ceilalţi să se oprească.
Cel care se găseşte cel mai aproape va fi ţinta elevului cu mingea. Dacă
este lovit, procedează ca şi primul ş.a.m.d. până când conducătorul consideră că
jocul nu mai poate continua.
Jocul se reia dacă unul din elevi nu reuşeşte să lovească pe cel urmărit sau
când conducătorul stabileşte acest lucru.
Variantă: se poate organiza acelaşi joc cu refacerea lui după fiecare
lovitură, eliminându-se elevul care a fost lovit sau nu a reuşit să lovească.
Mingea în cerc
Teren: terenul de sport în aer liber al şcolii în care se marchează cercuri
concentrice, cel din exterior având diametrul de 5m, iar celelalte de 4-3-2-1m,
cercurile se numerotează de la 1 la 5 din exterior spre interior. La 20-30m se
marchează o linie de aruncare.
Materiale: trei mingi de oină, cretă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în 2-4 echipe egale, care
sunt aşezate în spatele liniilor de aruncare (fig.20).
Fig.20
Jocul începe la semnal: elevul cu cele trei mingi de oină dintr-o echipă
aruncă în cele cinci cercuri, primind pentru fiecare aruncare un număr de
puncte egal cu numărul cercului în care a aruncat. După ce întreaga echipă a
aruncat, urmează celelalte echipe. Se totalizează punctele acumulate de toţi
elevii din echipe şi se stabileşte un clasament.
Mingea călare
Materiale: câte o minge de oină pentru fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe de câte 10-12 elevi

aşezaţi în formaţie de cerc pe perechi. Unul dintre elevii fiecărei perechi
încalecă pe celălalt.
Jocul începe la semnal: călăreţii pasează mingea de la unul la altul, caii
încercând, prin deplasări pe un spaţiu de doi metri marcat printr-un cerc, să
împiedice prinderea mingii. Calul care reuşeşte să-l facă pe călăreţ să scape
mingea îi ia locul.
Se poate juca şi contra timp. După epuizarea timpului de joc, se schimbă
rolurile.
Ocheşte cu mingea umplută

Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii; pe sol se
trasează câte o linie de aruncare pentu fiecare echipă, iar la 6-8m de aceasta se
marchează un cerc cu diametrul de 0,50m.
Fig. 21
Materiale: câte o minge medicinală de fiecare echipă (greutatea se

stabileşte în funcţie de colectivul cu care se lucrează).
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe egale , elevii
aşezaţi în şir câte unul, în faţa liniilor de aruncare.
Jocul începe la semnal : elevii trec mingea din mână în mână peste cap de
la ultimul până la primul elev, care aruncă mingea în cercul din faţă. El aleargă,
prinde mingea şi o duce în spatele şirului. Jocul continuă până când toţi elevii
au aruncat (fig. 21).
Câştigă echipa care a acumulat cele mai multe puncte.
Cine aruncă mai departe

Teren: terenul de sport în aer liber al şcolii; pe teren se trasează câte o
linie de plecare pentru fiecare echipă.
Materiale: câte o minge medicinală, greutate sau un alt obiect.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în echipe egale. Fiecare echipă
diapusă în formaţie de şir se aliniază în faţa liniei de plecare (fig. 22).
Jocul începe la semnalul : primii elevi din fiecare echipă, prin împingere,
aruncă greutatea sau mingea înainte, iar următorii o aruncă în continuare din
locul de unde a căzut.
Câştigă echipa care a aruncat mai departe.
Fig.22
Aruncarea de la tuşă
marchează câte două linii paralele la 4-6m distanţă una de alta.
Materiale: câte o minge de handbal, baschet sau medicinală pentru fiecare
echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în echipe egale, care, la
rândul lor, se divid în două grupe aşezate faţă în faţă pe cele două linii de
aruncare.
Jocul începe la semnalul : elevii grupelor îşi pasează mingea între ei cu
două mâini de deasupra capului, trecând după aruncare în spatele şirului
propriu.
Câştigă echipa care a terminat mai repede seriile de aruncări stabilite (fig.
23).
Fig. 23
Indicaţii: arucarea se face numai cu două mâini. Se penalizează încercările

nereuşite.
La început se foloseşte o minge mai uşoară, apoi o minge umplută.
Culege mingea adversarului

trasează o linie de aruncare pentru fiecare echipă.
Materiale: câte o minge medicinală pentru fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale, elevii
fiind aşezaţi în şir câte unul în faţa liniilor de aruncare.
Jocul începe la semnalul: primii elevi din fiecare echipă aruncă mingea
medicinală cât mai departe, după care aleargă şi culege mingea aruncată de
echipa adversă, o aduc şi o predau celui de-al doilea elev din echipă, care
procedează la fel. Jocul continuă până când aruncă şi culege mingea toţi elevii
(fig. 24).
Fig.24
După fiecare aruncare se acordă puncte echipei care a cules mingea mai
repede. Sunt penalizaţi elevii care nu transmit mingea corect adversarului.
Câştigă echipa care acumulează cel mai mare număr de puncte.
Ştafeta complexă
Materiale: o minge de handbal, volei, baschet.
Participanţi: întreg colectivul clasei, aşezat în şir câte unul în faţa liniei de
plecare.
Jocul începe la semnalul : pe rând elevii parcurg contacronometru un
traseu aplicativ pe care se vor efectua : pasarea mingii la 4-5m , alergare,
prindere, aruncarea prin împingere în sus la perete, prinderea mingii din aer,
aruncarea la ţintă într-un cerc la 5m, alergare, culegerea mingii şi aruncarea ei
peste cap spre perete, alergarea, culegerea mingii şi aruncarea ei printre
picioare următorului elev (vezi fig.25).
Fig.25
Mingea la perete
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii. Pe un perete
se trage o linie la 3-4m înălţime. În faţa peretelui, la 4-5m, se trasează o linie de
aruncare pe sol, iar la 3m de aceasta, încă o linie care, împreună cu linia de
aruncare, formează spaţiul de prindere.
Materiale: câte o minge de handbal pentru fiecare echipă, cretă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale aşezate
în afara spaţiului de prindere spre dreapta şi stânga.
Jocul începe la semnal: primul elev din echipa care începe jocul aruncă cu
mingea de handbal la perete, deasupra liniei de 3-4m, în aşa fel ca mingea să
ricoşeze în spaţiul de prindere. În acest moment primul jucător din echipa

adversă intră în spaţiul de prindere, apucă mingea şi o aruncă ca şi primul
ş.a.m.d.. Jocul continuă până când aruncă şi prind toţi jucătorii.
Câştigă echipa cu cele mai puţine penalizări.
Reguli:
• elevii care aruncă se vor feri şi se vor deplasa fără să-l stânjenească pe cel
ce urmează să prindă mingea;
• dacă mingea aruncată loveşte peretele sub linia de 3-4m se penalizează cu
câte un punct echipa care a executat aruncarea;
• dacă mingea aruncată ricoşează în afara spaţiului de prindere se penalizează
cu câte un punct echipa care a executat aruncarea;
• dacă mingea ricoşată din perte nu este prinsă, se penalizează cu câte un
punct echipa care urma să prindă.
• dupa executarea aruncării de către primul elev, ceilalţi aruncă din locul de
unde au prins mingea.
Indicaţii: în cazul elevilor mai mari se vor forma echipe cu un număr mai
mic de elevi pentru a se efectua cât mai multe aruncări.
Greutatea peste ştachetă

Teren : terenul de sport în aer liber al şcolii, pe care se marchează un teren
de 6/3m, împărţit în două printr-o linie de centru. Se aşează o ştachetă la 1,5-
3m înălţime, iar de o parte şi alta a ştachetei se trasează câte o linie de aruncare.
Materiale: o greutate de 3-4-5- kg, stâlpi de sărituri, şi o ştachetă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe egale , elevii fiind
aşezaţi în şir câte unul , la 3-4m distanţă în spatele liniilor de aruncare (fig.26).
Fig.26
Jocul începe la semnal : primul elev dintr-o echipă se deplasează la linia

de aruncare, şi de pe loc, efectuează o aruncare peste ştachetă în terenul advers.
Primul elev din echipa adversă ia greutatea din locul unde a căzut şi o aruncă
peste ştachetă în terenul celeilalte echipe. Toţi elevii aruncă pe rând până când
una din echipe greşeşte. Greutatea trebuie să cadă în spaţiul terenului de 6/3m.
În caz contrar echipa adversă câştigă dreptul de a arunca. Dacă toate aruncările
se efectuează corect, câştigă echipa cu cele mai puţine penalizări sau care a
executat ultima aruncarea mai departe de linia de centru.
Aruncă mingea
trasează o linie de plecare, iar la 10m de aceasta, o linie de aruncare.
Materiale: o minge pentru fiecare echipă, cretă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în echipe de 10-12 elevi,
aşezaţi în şir câte unul, în faţa liniilor de plecare.
Jocul începe la semnal: primii elevi din fiecare echipă aleargă cu mingea,
până la linia de aruncare, o depăşesc, se întorc şi aruncă mingea următorilor,
care procedează la fel. După aruncare elevii trec în spatele şirului. Jocul se
repetă de două-trei ori şi se termină când ultimul elev din şir aleargă şi aruncă
mingea primului.
Câştigă echipa care termină prima. Se vor penaliza aruncările sau
prinderile nereuşite.
Băţul azvârlit
marchează o linie de aruncare pentru fiecare echipă.
Materiale: două beţe de ştafetă colorate diferit.
Participanţi: întrg colectivul clasei împărţit în două echipe egale, elevii
Jocul începe la semnal : elevii care au beţele de ştafetă le schimbă între ei,
le aruncă, aleargă dupa ele, fiecare dintre ei aducând la capul coloanei băţul
propriu. Elevul care soseşte primul aduce un punct echipei sale.
6.5 JOCURI DE MIŞCARE ŞI ŞTAFETE SPECIFICE PENTRU

ÎNVĂŢAREA JOCULUI DE HANDBAL
Ştafeta cu conducerea mingii

Materiale: câte o minge de handbal pentru fiecare echipă.
dispuse în formaţie de şir în faţa liniilor de plecare.
Jocul începe la semnalul: primul elev din fiecare echipă conduce mingea,
ocolind obstacolul aşezat la distanţă, se întoarce şi o predă următorului, prin
pasă cu pământul, apoi trece în spatele şirului.
Variantă: se poate organiza acelaşi joc cu conducerea mingii printre
obstacole aşezate în zigzag. (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea).
Lupta pentru câştigarea terenului

Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale, fiecare
echipă fiind răspândită pe o jumatate de teren.
Jocul începe la semnalul: un elev dintr-o echipă aruncă mingea de la linia de
9m cât mai departe în terenul advers (fig. 27).
Fig. 27
Aceştia caută să prindă mingea urmând ca din locul prinderii să o arunce

înapoi pentru a câştiga cât mai mult teren. Jocul continuă până când , după
timpul stabilit, una din echipe a câştigat mai mult teren sau a reuşit înainte de
trecerea timpului stabilit să arunce mingea peste linia de fund a terenului

advers.
Indicaţii:
• mingile căzute şi neprinse se vor arunca din locul de atingere a solului;
• se poate juca pe teren cu dimensiuni reduse dacă se lucrează cu elevi
mai mici.
Naveta
Materiale: mingi de handbal, jaloane.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale
numeric.
“Naveta” 3x10m (alergare cu întoarecere la fiecare 10m) la a treia trecere
luarea unei mingi din alergare de pe sol ; dribling printre jaloane 10-15m,
aruncare la poarta de la 9m ; recuperarea mingii; alergare cu spatele până la
linia de 9m , întoarcere 180 de grade; dribling printre jaloane; aşezarea mingii
la locul ei şi predarea ştafetei.
Câştigă echipa care termină prima circuitul. (Dezvoltarea vitezei,
rezistenţei şi îndemânare).
Raniţa
Materiale: mingi de handbal .
numeric.
Aliniaţi pe două rânduri (pe perechi), în spatele liniei de fund a terenului
de handbal, la semnalul profesorului, se pleacă în transportul partenerului în
spate “raniţa” cu schimbarea rolurilor la jumătatea traseului, mingea e
transportată de cel ce efectuează transportul partenerului, ţinând-o cu ambele
mâini în faţă.
Câştigă perechea care ajunge prima în celălalt capăt al terenuli.
Indicaţii: ştafeta, prin organizarea colectivului în patru grupe egal
numeric, plasate două câte două, pe cele două laturi ale terenului, pe perechi.
( Dezvoltarea vitezei şi rezistenţei).
Mingea în presă
Materiale: mingi de handbal.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în mai multe perechi.
De braţ agăţaţi (braţul celălalt îndoit la spate), în spatele liniei de mijloc a
terenului de handbal,mingea susţinută cu capul şi cu umerii “mingea în presă”,
transportul mingii până la linia de sosire(poarta de handbal).
Câştigă perechea care ajunge prima fără a scapa mingea jos.
Indicaţii: ştafeta, prin organizarea colectivului în patru grupe egal
numeric, plasate două câte două, pe cele două laturi ale terenului, pe perechi.
( Dezvoltarea vitezei, rezistenţei şi îndemânarea).
Mingea lup
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în grupe de câte 7-8 elevi.
Una din echipe este dispusă pe cerc , iar cea adversă în interiorul cercului în
formaţie de şir, fiecare apucă mijlocul celui din faţă. Primul elev din şir este
păzitorul, iar ultimul ”lupul” care trebuie lovit cu mingea (fig.28).
Fig.28
Jocul începe la semnal : elevii din cerc pasează între ei cu scopul de a se

apropia de ultimul elev din şir pentru a-l lovi. Şirul se deplasează după minge în
formaţie compactă pentru ca păzitorul să poată prinde mingea.
Indicaţii:
• se joacă contratimp şi câştigă echipa care în timpul stabilit loveşte mai
mulţi adversari.
• dacă păzitorul prinde sau atinge mingea se pot schimba rolurile.

(Dezvoltarea îndemânării).
Cursa mingilor pe stradă

intercalate, pe două linii, la intervale de 6-8m între ele.
Jocul începe la semnal: elevii din cele două echipe îşi pasează mingea între ei
în zigzag, încercând să depăşească mingea adversarilor. Jocul se opreşte din
când în când la semnal, acordându-se câte un punct echipei care a avansat mai
mult cu mingea.
Câştigă echipa care acumulează cele mai multe puncte. (Dezvoltarea
vitezei şi îndemânarea).
Ocheşte cercul
Materiale: cercuri şi câte o minge în număr egal cu cel al elevilor.
Fig. 29

dispuse, una în formaţie de linie, iar a doua în şir cu o distanţă de 2-3m între
linie şi şir.
Jocul începe la semnal: primul elev din şir aruncă cercul prin rostogolire
de-a lungul terenului, urmând ca cei din linie să încerce pe rând să arunce
mingea prin cerc. După ce cercurile au fost aruncate de toţi elevii, se schimbă
rolurile ( fig. 29).
Indicaţii: dacă din primele încercări cercul este oprit prin lovire, echipa
care aruncă nu beneficiază de a doua încercare. Câştigă echipa care efectuează
cele mai multe încercări reuşite. (Dezvoltarea îndemânării).
Prinde mingea
Teren: sala de sport sau terenul de sport (handbal) în aer liber al şcolii.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale de 8-10
elevi, aşezate în formaţie de şir, în faţa unei linii de plecare.
Din şezând, aruncarea mingii de handbal în sus, ridicarea şi prinderea ei
înainte ca aceasta să atingă solul. După prindere, deplasarea şi predarea mingii
următorului elev. Câştigă echipa care termină prima. (Dezvoltă viteza de reacţie
şi îndemânarea).
Aruncă mingea
Elevii dispuşi în linie pe un rând, fiecare cu o minge în mână, la semnalul
sonor al profesorului, aruncă mingea înainte,cu triectorie medie, aleargă şi
prind mingea înainte ca aceasta să atinga solul.
Acelaşi exerciţiu, elevii fiind dispuşi cu spatele pe direcţia de aruncare.
(Dezvoltă viteza de execuţie-reacţie şi îndemânarea).
Jocul handbaliştilor
elevi, aşezate în formaţie de şir, în faţa unei linii de plecare, cu un elev plasat în
imediata apropiere a semicercului (fig. 30).
Jocul începe la semnal: primul elev din fiecare echipă conduce mingea din
alergare pe 6-8m, o pasează elevului de pe semicerc, aleargă, reprimeşte
mingea, aruncă la poartă, urmăreşte mingea, o culege, o pasează următorului
din şir şi trece în locul celui de pe semicerc, care, la rândul lui, trece în spatele
şirului .
Fig.30
Pe parcursul jocului se aplică regulamentul jocului de handbal. Câştigă

echipa care termină prima jocul. (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea).
Dreptunghiul mişcător
Materiale: câte două mingi pentru fiecare dreptunghi.
elevi aşezaţi în formaţie de dreptunghi.
Jocul începe la semnal: doi elevi din formaţie care au mingea şi se află
faţă în faţă, o pasează în acelaşi timp spre dreapta şi schimbă locurile între ei,
cei ce primesc mingea procedează la fel ş.a.m.d. până când mingea trece pe la
toţi elevii din dreptunghi. După iniţiere, jocul poate fi organizat, cu două
dreptunghiuri, unul exterior (din 10 elevi) şi unul interior (din 8 elevi).
Suveica în trei
Materiale: câte o minge de handbal la trei elevi.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit pe grupe de câte trei .
Jocul începe la semnal: elevul cu mingea pasează celui din faţă şi schimbă locul
cu el. Acesta pasează înapoi celui de al doilea elev şi schimbă locul cu el
ş.a.m.d.
Jocul se poate desfaşura până când echipele care scapă mingea ies din joc,
sau contratimp, marcându-se greşelile fiecărei echipe. La elevii avansaţi este
bine ca jocul să se organizeze pe reprize cu pauze scurte între ele. (Dezvoltarea
vitezei şi îndemânarea).
Cei mai iuţi

Materiale: două mingi de handbal.
Participanţi: întreg colectivul clasei, aşezaţi într-un singur cerc; în
interiorul cercului se poziţionează spate în spate doi elevi “căpitanii”.
La semnal, elevii “căpitanii” din interiorul cercului, încep să schimbe pase cu
coechipierii în mare viteză. Când mingea pasată de către un elev aflat în
interiorul cercului reuşeşte să ajungă din urmă pe cealaltă minge , atunci elevul
respectiv a câştigat jocul; jocul continuă prin intrarea în cerc a altor doi elevi
ş.a.m.d., până când toţi elevii sunt “căpitani”. (Dezvoltarea vitezei şi
îndemânarea).
Goana mingilor
Materiale: câte doua mingi de handbal pentru fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale de8-10
elevi dispuşi în formaţie de cerc, cu un elev în centru.
Jocul începe la semnal: elevii care formează cercul pasează mingea pe
circumferinţa acestuia într-un sens oarecare, iar elevul din centru caută să
paseze a doua minge unui elev de pe circumferinţă . Pentru a o prinde, acesta
caută să paseze cât mai repede prima minge fie pe circumferinţă, fie celui din
centru. Dacă nu reuşeşte să prindă şi să paseze ambele mingi, va lua locul celui
din centrul cercului. Câştigă echipa care a schimbat cât mai puţini elevi cu cel
din centru. (Dezvoltarea îndemânării).
Mingea călătoare
Participanţi: întreg colectivul clasei (vezi fig. 31).
a) Colectivul este dispus pe două rânduri faţă în faţă, cu interval de un
braţ între jucători. Distanţa dintre cele două rânduri va fi de 3 m. La
semnal, primul jucător va preda mingea jucătorului din dreapta sa.
Mingea va fi transmisă în continuare spre dreapta din om în om până
când ajunge la ultimul jucător. Jocul se poate opri aici şi câştigă echipa
care termină prima de transmis mingea, sau poate continua, ultimul
jucător după ce a primit mingea aleargă prin spatele formaţiei şi se
aşează în poziţia de primul jucător din stânga. În acest caz jocul

continuă pînă când un jucător greşeşte (scapă mingea) sau o echipă are
avans de un tur faţă de ceilalţi.
b) Jocul se mai poate desfăşura folosind 2-3 mingi, jocul continuând până
când un jucător nu mai poate prelua mingea din cauză că încă nu a
reuşit să transmită mingea care o avea deja în mână(o minge o ajunge
pe cealaltă). Jucătorul respectiv este penalizat cu un punct.
Câştigă jucătorii care au cele mai puţine penalizări.
Înainte de a da mingea, jucătorul trebuie să facă un dribling pe loc.
Mingea prin tunel

Materiale: două mingi de handbal .
Colectivul este organizat pe două şiruri, cu interval de 3m între ele, iar
jucătorii la 1m distanţă faţă de celălalt, stând cu picioarele depărtate. La
semnal, primul jucători transmite mingea printre picioare la jucătorul din
spatele lui, care o transmite în continuare până când mingea ajunge la ultimul
jucător. Acesta aleargă în poziţia de primul jucător şi continuă jocul până când
redevine ultimul. Echipa care termină prima câştigă jocul. (Dezvoltarea
îndemânării).
Mingea peste cap

Materiale: două mingi de handbal .

Se execută din aceeaşi formaţie şi poziţie a jucătorilor. Mingea se transmite la
jucătorul din spate pe deasupra capului, prin oferire şi primire cu ţinerea mingii
prin apucat. Jucătorii nu au voie să privească înapoi în timpul transmiterii
mingii. Câştigă şirul care a executat mai repede transmiterea mingii folosind
toţi jucătorii.
Acelaşi lucru se poate face transmiţând mingea pe lângă şold. Se poate
folosi una sau mai multe mingi. (Dezvoltarea îndemânării).
Ştafete cu mingea rostogolită

Materiale: două mingi de handbal.
(fig.32).
a) Se împarte colectivul în 2 echipe dispuse în coloană câte unul la linia
de start. La semnal primul jucător conduce mingea cu mâna dreaptă
prin rostogolire de la jalonul 1 la jalonul 2, pe care-l ocoleşte şi
conduce mingea înapoi cu mâna stângă. La jalonul 1 ia mingea în
mână şi o plasează următorului jucător care continuă jocul. Câştigă
echipa care termină prima.
Fig. 32
b) Aceeaşi ştafetă, dar rostogolirea mingii se face printre jaloane.

Mingea la căpitan

Fiecare echipă îşi alege un căpitan. Restul echipei se va plasa în faţa
căpitanului la o distanţă de 3-4 m, în linie cu o distanţă de 1m între ei.
Căpitanul va pasa şi va reprimi mingea de la fiecare pe rând. Echipa care
termină prima toate pasele câştigă (fig 33). (Dezvoltarea îndemânării).
Scapă de minge
Materiale: două mingi de handbal , pentru fiecare echipă.
Colectivul formează un cerc cu distanţa de 2-3m distanţă între elevi. La

semnal elevii încep să paseze mingile (2-3 mingi) la colegii din partea stângă.
Elevul la care o minge o ajunge pe cealaltă primeşte o pedeapsă simbolică sau

iese din joc (fig. 34). (Dezvoltarea îndemânării).
Suveica simplă
Două grupe, în şir câte unul, faţă în faţă cu distanţă de 4m între ele. Primul
jucător pasează la primul jucător de la cealaltă grupă şi aleargă la coada grupei
opuse. Se poate juca cu 2 echipe sau cu 2 grupe fiecare sub formă de concurs.
Mingea în ,,zig-zag’’
Materiale: o minge de handbal .
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale (fig.
35).
Se împarte colectivul în două grupe aşezate în linie, faţă în faţă, la 3-4m

distanţă una de alta şi 1-1,5m între elevi. Pasele încep de la stânga spre dreapta
de la o grupă la alta, mingea trebuind să treacă pe la fiecare jucător în ordinea
aşezării. Cine scapă mingea sau dă pasa greşită are 1 punct penalizare. Câştigă
jucătorii cu cele mai puţine puncte penalizare. (Dezvoltarea îndemânării)
Atenţie la minge !
Colectivul formează un cerc sau două, în funcţie de efectiv, cu diametrul
de 5-6m şi 1-1,5m distanţă între elevi (fig.36). Se poate folosi o minge sau mai
multe. Jucătorul cu mingea poate pasa la care jucător doreşte. Jucătorii care
primesc pasa trebuie să paseze rapid mai departe pentru a nu fi surprinşi cu încă
o minge. Jucătorii care în momentul primirii pasei sunt surprinşi cu încă o
minge în mână, cei care scapă mingea sau dau pasa greşit au 1 punct penalizare.
Câştigă jucătorii cu cele mai puţine puncte penalizare. (Dezvoltarea
îndemânării).
Ştafete folosind driblingul

Jucătorii dispuşi pe 2-3-4 şiruri, în funcţie de efectivul clasei, faţă în faţă, la
distanţă 20-30m. Jucătorii din faţă pleacă în dribling spre şirurile din partea
opusă, iar de la jalon pasează mingea primilor jucători de la şirurile din partea
opusă, care continuă jocul. Jocul continuă până când fiecare jucător a condus
mingea (fig.37). Câştigă echipa care execută mai repede şi mai corect.
a) Jucătorii se dispun la capătul terenului de tenis, în dreptul culoarului de

dublu. La semnal, primii jucători conduc mingea cu mâna dreaptă pe linia A,
iar la întoarcere cu mâna stângă pe linia B, predând-o următorului jucător.
Câştigă echipa care termină prima şi execută corect (fig. 38). (Dezvoltarea
îndemânării).
Fig. 38
b) Jocul se desfăşoară la fel, dar conducerea mingii se face printre jaloane, fără
a mai ţine cont de linii. (Dezvoltarea îndemânării).
Vânătoarea
Se aleg trei vânători, restul colectivului împrăştiindu-se pe tot terenul. Cei
trei trebuie să lovească cu mingea cât mai mulţi jucători (fig.39).
Ei au voie să paseze şi să facă maximum trei paşi cu mingea. Jucătorii

atinşi de minge ies din joc. Se pot folosi şi două mingi. (Dezvoltarea vitezei şi
îndemânării).
Apără cetatea
Jucătorii încearcă să lovească cu mingea obiectele de pe bancă, iar
apărătorul încearcă să le apere folosind orice parte a corpului (fig. 40). Câştigă
echipa care doboară cele mai multe obiecte. (Dezvoltarea îndemânării).
Raţele şi vânătorii

Se aleg patru vânători care stau faţă în faţă, doi câte doi la o distanţă de 10-
15m. Restul stau la mijloc şi încearcă să se ferească de minge pentru a nu fi
loviţi de către vânători. Cel lovit de minge iese din joc sau devine el vânător.
Dacă un jucător reuşeşte să prindă mingea fără să o scape, el câştigă o viaţă
(fig.41). (Dezvoltarea îndemânării).
Vânătoarea de iepuri
Pe marginea terenului sunt plasaţi şase jucători (vânători), trei pe o latură,
trei pe cealaltă latură faţă în faţă. Ceilalţi jucători (iepurii), trebuie să traverseze
terenul în fugă, fără a fi loviţi de către vânători. Câştigă jucătorul care reuşeşte
să treacă fără să fie atins (fig.42). (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea).
Lupta pentru câştigarea terenului

Se împarte clasa în două echipe. Fiecare echipă aruncă mingea cât mai
departe în terenul advers din locul de unde a prins-o.
Câştigă echipa care aruncă prima mingea dincolo de poarta adversă.
Ţările (prinderea mingii)

Copiii formează un cerc şi fiecare primeşte un nume de ţară. În mijlocul
cercului se plasează un alt jucător, conducătorul jocului, care aruncă mingea în
sus şi strigă un nume de ţară. Jucătorul care a primit numele ţării respective,
trebuie să alerge în cerc şi să prindă mingea înainte ca aceasta să atingă terenul.
Câştigă jucătorii care au prins de cele mai multe ori mingea corect.
Ţapul săltăreţ
Materiale: mingi de handbal, cretă.
Un jucător se plasează într-un cerc cu diametru de un metru; în faţa şi
înapoia sa, la circa 4m, sânt alţi doi jucători care aruncă alternativ cu mingea în
cerc pentru a-i lovi picioarele(gambele). Pentru evitarea loviturii, cel din cerc
“ţapul” sare cu genunchii cât mai sus , apoi se întoarce cu faţa spre jucătorul
care se află în posesia mingii. (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea).
Cine ajunge primul

Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit pe grupe de 7-9 elevi.
Elevii sunt aşezaţi în formaţie de cerc , la distanţă de 2m unul de celălalt;
un altul aleargă în jurul cercului şi, la un moment dat, loveşte cu mâna pe unul
din elevi; cel atins iese din cerc şi aleargă în sens invers ; cine ajunge primul la
locul rămas liber câştigă, iar celălalt continuă jocul în acelaşi mod.(Dezvoltarea
vitezei).
Scoate mingea
Elevii împărţiţi pe perechi; fiecare pereche are câte o minge ţinută de unul
din elevi. La semnalul profesorului , cel fără minge caută s-o smulgă din braţele
celuilalt. Jocul se desfăşoară contratimp în reprize de 15-20 secunde; după
câteva încercări, rolurile se inversează.
Jocul va fi câştigat de elevul care a reuşit mai multe smulgeri.
(Dezvoltarea forţei).
Mingea roşie şi mingea galbenă

Materiale: două mingi de handbal colorate.
Jucătorii sunt aşezaţi în formaţie de cerc în stând depărtat cu mâinile în
faţă. Copiii vor număra din doi în doi. Primul copil primeşte mingea roşie, iar
cel de lângă el pe cea galbenă. Numerele 1 formează o echipă, iar numerele 2 o
altă echipă. La comandă mingea roşie este transmisă spre dreapta din doi în doi,
iar mingea galbenă spre stânga din doi în doi. Câştigă echipa a cărei minge a
ajuns prima la copilul de unde a plecat. (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea).
Leapşa (conducerea mingii)
Fiecare jucător are o minge de handbal. Se joacă leapşa ca şi la jocurile de
alergare, dar deplasarea se face numai în dribling. (Dezvoltarea vitezei şi
îndemânarea).
Cei mai buni ochitori

Materiale: mingi de handbal , o minge de fotbal.
a) Copii sunt plasaţi în linie, 1-1,5m distanţă între ei, fiecare având o
minge de handbal. În faţa lor la 10m se plasează un jucător cu o minge de fotbal
pe care o aruncă în sus, iar ceilalţi încearcă să o lovească cu mingea lor. Jocul
se reia de mai multe ori. Câştigă jucătorul care nimereşte de cele mai multe ori
mingea de fotbal.
b) Se împarte clasa în două echipe plasate faţă în faţă la 15m una de
alta. Fiecare echipă are 4-5 mingi de handbal. Între cele două echipe se pune o
minge de fotbal pe care jucătorii încearcă să o lovească cu mingile lor. Astfel
mingile vor ajunge mereu de la o echipă la cealaltă. Câştigă echipa care
reuşeşte să lovească mingea de fotbal până când aceasta ajunge în terenul
adversarilor (fig.43).
c) Se împarte clasa în două echipe aşezate în coloană cu 3m distanţă

între ele.La semnal primii jucători de la fiecare echipă pornesc în dribling şi
aruncă din alergare sau săritură încercând să lovească bara porţii din dreptul
echipei lui. La următorul semnal pornesc următorii jucători.
Câştigă echipa care a lovit de cele mai multe ori bara din dreptul echipei
sale. Dacă amândoi jucătorii au lovit bara, primeşte punct cel care a lovit-o
primul (fig.44).
Se poate desfăşura şi sub formă de ştafetă modificând regulile. Primul şi
ultimul la 7 m.
Primul la semicerc
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţiţi în grupe de 2, 4, 6, 8 elevi.
Elevii sunt adunaţi pe linia de centru a terenului de handbal. La semnalul
sonor al profesorului elevii aleargă cu viteza maximă spre linia de 7m şi se
aşează în ordinea strictă a sosirii.
Indicaţii: se poate organiza jocul şi sub formă de ştafetă împărţind
colectivul clasei în două sau patru grupe egale numeric.
Lupta cu punctele
Colectivul de elevi este împărţit în două echipe aşezate pe şiruri paralele,
pe distanţă de 20m. La comanda profesorului, ultimii din fiecare echipă aleargă
cât pot de repede şi se aşează în faţa şirului lor. Cel care ajunge mai repede
aduce puncte, respectiv şirul care a “rulat” toţi jucătorii câştigă.(Dezvoltarea
vitezei de reacţie şi a vitezei de deplasare).
Lupta pentru ţinerea mingii

Se împarte clasa în două echipe, care se împrăştie pe tot terenul. Una
dintre echipe începe să paseze mingea, iar cealaltă încearcă să recupereze
mingea. Cei care pasează au voie să facă trei paşi cu mingea, trei driblinguri
sau pasează de pe loc. Câştigă echipa care reuşeşte cele mai multe pase fără a
pierde mingea. (Dezvoltarea îndemânării).
Ştafeta cu două mingii

Materiale: două mingi de handbal pentru fiecare şir, obstacole.
Elevii celor două echipe se găsesc la mijlocul terenului de handbal în
formaţi de şir, la semnalul profesorului, primii elevi pleacă în conducerea
mingilor, una condusă cu mâna dreaptă iar cealaltă cu stânga, până la
semicercul de 9m, ocolesc un obstacol, revin în acelaşi procedeu şi predau
mingile următorului elev.
Câştigă echipa care termină prima având şi cele mai puţine greşeli de
conducerea mingii. (Dezvoltă îndemânarea şi viteza de execuţie).

ÎNVĂŢAREA JOCULUI DE FOTBAL
Suveica
Materiale: mingi de fotbal.
1. Se împarte clasa în două echipe, care la rândul lor se împart în două

grupe aşezate în coloană, faţă în faţă, la o distanţă de 6-10m între ele. Primul
jucător din grupa ,,A’’ pasează cu latul la primul jucător din grupa ,,B’’ şi
aleargă la coada şirului ,,B’’. Jucătorul care a primit pasa o preia cu latul,
indiferent cu care picior,cu o singură atingere şi o pasează în continuare. Jocul
continuă timp de 3-5’. Câştigă echipa care face cele mai puţine greşeli (fig. 45).
2. Preluarea şi pasa se face cu ristul exterior. Preluare cu ristul exterior
şi pasa cu latul. Preluare cu stângul şi pasa cu dreptul şi invers. Pase cu latul
dintr-o bucată, fără preluare.
Jucătorul care primeşte mingea aleargă 2-3m în întâmpinarea mingii,

pasează şi aleargă cu spatele la coada grupei sale (fig 46).
Mingea la căpitan
Copiii se aşează în cerc cu diametrul de 10-15m. În mijloc se plasează un

jucător (căpitanul)-vezi fig. 47. Căpitanul pasează mingea la jucătorul care
doreşte el, iar acesta trebuie să-i paseze înapoi. Căpitanul pasează mingea la toţi
jucătorii, într-o ordine oarecare. Câştigă jucătorii care fac cele mai puţine
greşeli(preluări, pase greşite). Jocul se poate desfăşura cu sau fără preluarea
mingii. (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- preluarea şi pasarea mingii).
Ştafeta paselor
Se împarte clasa în patru grupe ,,A, B, C, D’’ (fig. 48). Grupa A - B
formează o echipă, iar grupa C - D altă echipă. Deplsarea în timpul desfăşurării
ştafetei se face prin pasă-preluare în faţă cu o atingere - pasă înapoi la
coechipier, dus - întors.
Ştafeta se desfăşoară cu două echipe grupate pe perechi. Câştigă echipa

care a făcut cele mai puţine greşeli de pase şi preluări. În caz de egalitate
câştigă echipa care a terminat prima. Se poate şi fără preluare, direct.
(Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- preluarea , pasarea şi conducera mingii).
Ştafetă cu mingea la picior

a) ştafeta se desfăşoară cu 2-3-4 echipe în funcţie de efectiv. La semnal,

primii jucători de la fiecare echipă aleargă la minge (punctul A),
preiau, conduc mingea, ocolesc punctul B, conduc mingea înapoi la
punctul A şi predă ştafeta următorului jucător (fig. 49). Câştigă echipa

care termină prima, corect.
b) alergare de la linie, conducerea mingii de la A la B, se opreşte mingea
cu piciorul la punctul B, pasă înapoi la următorul concurent, alergare
la coada şirului.
(Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- conducerea mingii).
Ştafetă cu jaloane
Materiale: mingi de fotbal, jaloane.
Se împarte colectivul în două echipe. Jocul se desfăşoară sub formă de

ştafetă, dar cu conducerea mingii printre jaloane pe traseu (fig. 50).
a) Mingea este condusă printre jaloane cu piciorul drept, cu stângul sau
dreptul la dus şi stângul la întors.
b) Se înconjoară cu mingea fiecare jalon. (cu dreptul, cu stângul,
alternativ). (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- conducerea mingii).
Mâţa
Se împarte clasa în 2-3-4 grupe, în funcţie de efectiv (aprox. 4-6 într-o
grupă). Fiecare grupă formează un cerc (pătrat) cu diametrul de 8-10m. În
interiorul cercului se plasează 1-2 jucători. Jucătorii care formează cercul încep
să paseze mingea de la unul la altul, iar cei din interiorul cercului încearcă să o
recupereze (să o atingă). Jucătorul care a pierdut mingea intră în cerc în locul
celui care a recuperat mingea (fig.51). Se poate juca cu 2 atingeri, cu o atingere,
dintr-o bucată. (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- preluarea şi pasarea
mingii).
Mingea în cerc

Se împarte clasa în două grupe, aşezate în coloană, distanţă 4-6m între ele.
În faţa fiecărei grupe se desenează un cerc cu diametrul de 1,5-2m. La o
distanţă de 10-15m faţă de jucători. Pe rând fiecare jucător încearcă să şuteze
mingea în aşa fel încât aceasta să cadă în cerc. După şut, jucătorul aleargă după
minge şi o dă următorului jucător (fig. 52). Se pot folosi mai multe mingi.
Câştigă echipa care a şutat de cele mai multe ori în interiorul cercului.
(Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- lovirea mingii).
Şutul la popice

Materiale: mingi de fotbal, popice sau sticle de plastic umplute cu nisip.
Se împarte clasa în două echipe aşezate în coloană cu o distanţă de 3-5m

între ele. În faţa fiecărei echipe se aşează 6-10 popoice (obiecte), la o distanţă
de 12-15m faţă de jucători (fig.53). Pe rând fiecare jucător va şuta mingea în
direcţia popicelor, încercând să le doboare. Câştigă echipa care doboară cele
mai multe popice în 5 minute sau termină prima de doborît toate popicele.
Jucătorul care a şutat aleargă şi recuperează mingea. (Dezvoltarea vitezei şi
îndemânarea- lovirea mingii).
Volei peste plasă

Materiale: mingi de fotbal, plasa de volei, sfoară, bandă multicoloră etc.
Se poate folosi un teren de volei, tenis, sau se poate marca (6/12, 8/16,
10/20m). Se împarte colectivul clasei în echipe de 2-4-6-8 jucători. Jocul constă
în trimiterea mingii în terenul advers prin toate procedeele învăţate şi în
scoaterea ei din joc. Punerea mingii în joc se face de pe una din liniile de fund
ale terenului; după ricoşarea ei de pe sol, se loveşte cu scopul de a o trece peste
plasă.
Regulile de joc:
• mingea servită trebuie să cadă pe sol;

• mingea nu poate fi preluată şi jucată direct din serviciu;
• numărul de pase care vor fi executate de către o echipă va fi stabilit de
către profesor;
• punctele se realizează când: mingea servită nu trece plasa; mingea jucată
iese afară din joc, mingea jucată este atinsă cu mâna.
Regulile se pot modifica în funcţie de condiţii, scop etc. (Dezvoltarea
vitezei şi îndemânarea- lovirea mingii cu capul şi cu piciorul).
Pasează din colţ în colţ

Se formează echipe de câte patru jucători dispuşi în formă de pătrat. La

semnal, jucătorii de la colţurie A şi C încep să paseze spre partea dreaptă cât
mai rapid. Când un jucător este ajuns de mingea din urmă, primeşte o pedeapsă
sau are un punct penalizare (fig. 54). (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea-
preluarea si pasarea mingii).
Pătrate
Se trasează unul sau mai multe pătrate cu latura de 6m, fiecare împărţit în
patru părţi egale (fig. 55).
În fiecare pătrat rezultat după împărţire se plasează 1-2 jucători. Fiecare

jucător sau echipă încearcă să trimită mingea cu piciorul în terenul unuia dintre
adversari fără ca aceştia să o poată returna regulamentar. Mingea are voie să
atingă terenul o singură dată, dar poate fi returnată şi fără nici o atingere. Dacă
se joacă în echipe, componenţii echipei pot pasa între ei atâtea pase câţi jucători
sunt în echipă, dar fără ca mingea să atingă terenul lor. Jucătorul sau echipa
care reuşesc să trimită în terenul unuia dintre adversari fără ca aceştia să poată
să o trimită la rândul lor în terenul altui adversr, câştigă un punct. (Dezvoltarea
vitezei şi îndemânarea- lovirea mingii şi plasament).
Vânătoarea de cerbi
Se trasează un cerc cu diametrul de 8-12m, iar clasa se împarte în două

sau patru echipe în funcţie de efectiv (fig. 56). Una dintre echipe se plasează în
cerc (cerbii), iar cealaltă în jurul lui (vânătorii). Vânătorii pasează de la unul la
altul şi la momentul prielnic încearcă să lovească un cerb, cel mai rău plasat.
După 3-5 min, se schimbă rolurile. Câştigă echipa care vânează cei mai mulţi
cerbi. (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- preluarea şi pasarea mingii).
Naveta cu mingea de fotbal

Materiale: mingi de fotbal, jaloane.
Participanţi: întreg colectivul clasei (fig. 57).
Se împarte clasa în două echipe, aşezate în coloană, cu o disanţă de 3-4m

între ele. În faţa lor se pun 2 jaloane la o distanţă de 12-15m între ele. La
semnal primii jucători conduc mingea de la jalonul A la jalonul B, opresc
mingea cu talpa lângă jalonul B, conduc mingea înapoi la jalonul A. Această
operaţiune se repetă de 3-5 ori după care mingea trece la următorul jucător care
reia traseul. Câştigă echipa care termină prima.
a) Acelaşi lucru, dar la întoarcere de la B la A se vine cu spatele prin
tragerea mingii cu talpa.
b) Se conduce mingea dus-întors pe traseul 0-A, 0-B, 0-C, 0-D, 0-E, apoi
urmează jucătorul al doilea.
c) Acelaşi lucru ca şi la jocul ,,d’’, dar revenirea se face cu spatele.
(Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- preluarea , pasarea şi conducera
mingii).
Joc de fotbal cu modificarea regulilor

Materiale: minge de fotbal.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe numeric
egale.
Joc bilateral în care se modifică regulile în funcţie de scop.

a) Jucătorii au dreptul la 1-2-3 atingeri a mingii, în funcţie de nivelul de
pregătire.
b) Golul marcat prin şut direct, fără preluare se consideră dublu.
c) Golul marcat din vole, se consideră dublu sau triplu.
d) Golul marcat cu capul, se consideră dublu sau triplu.
e) În momentul marcării golului, toţi coechipierii celui care a marcat
trebuie să fie în terenul advers etc.
(Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- preluarea , pasarea mingii şi
demarcajul).
Joc cu capul
Se joacă la două porţi de 4-7m, cu o distanţă de 5-10m între ele, în funcţie
de numărul de jucători, vârstă, nivel de pregătire (fig. 58). Fiecare echipă are un
portar şi 1-2-3 jucători.
Portarul aruncă mingea în sus, o pasează cu capul unui coechipier, care

poate să o trimită spre poartă sau să o paseze mai departe. Dacă adversarul
intervine şi loveşte mingea venită de la adversar marcând gol, se consideră
două goluri. Mingea se loveşte numai cu capul. Portarii au voie să apere cu
mâna. Mingea se repune în joc numai de pe linia porţii de către portar.
(Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- preluarea , pasarea mingii(lovirea mingii
cu capul).
Ştafeta paselor
Teren: sala de sport sau terenul de sport în aer liber al şcolii. Pe sol se
trasează două linii de schimb pentru fiecare echipă la distanţă de 10-20m.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe. Fiecare
echipă se împarte în două grupe aşezate fiecare în faţa unei linii de schimb (câte
doi jucători) la intervale de 3-4 m.
Fig. 60
Jocul începe la semnalul : primii doi din fiecare echipă pornesc cu pase în
doi spre grupa din faţă , predau mingea primilor doi din grupa respectivă şi trec
în spatele ei. Cei care au primit mingea continuă pasele în sens invers , până
când toţi jucătorii au parcurs traseul (fig. 60). Câştigă echipa care termină
prima traseul.
Indicaţii: profesorul va stabili procedeul de pasare a mingii. (Dezvoltarea
vitezei şi îndemânarea- preluarea, pasarea mingii şi demarcajul).
Ştafeta cu dribling
traseaza o linie de plecare, iar la 10m se aşează un obiect care marchează
punctul de întoarcere.
Participanţi: întreg colectivul împărţit în două echipe aşezate în formaţie
de şir, în spatele liniilor de plecare.
Jocul începe la semnalul: primul jucător din fiecare echipă porneşte în
dribling, ocoleşte obiectul de la punctul de întoarcere şi predă mingea
următorului, care procedează la fel. Câştigă echipa care parcurge traseul mai
repede.
Indicaţii: se stabileşte de fiecare dată procedeul de dribling. (Dezvoltarea
vitezei şi îndemănarea- preluarea, conducerea şi pasarea mingii).
Cursa de urmărire
marchează un teren cu laturile de 10/10m. Pe două laturi opuse ale terenului se
fixează jaloane, la intervale de 1-2m. În colţurile terenului de asemenea se vor
aşeza jaloane pentru a delimita spaţiul ce trebuie parcurs pe fiecare latură a
terenului.
Participanţi: întreg colectivul împărţit în patru echipe egale, aşezate în
formaţie de şir în colţurile terenului, în aşa fel încât să nu stânjenească
alergarea. Primii jucători din fiecare echipă au câte o minge de fotbal (fig. 61).
Fig. 61
Jocul începe la semnalul: jucătorii cu mingea vor porni în dribling pe

partea exterioară a terenului, printre jaloane şi apoi în linie dreaptă, până când
ajung la locul de plecare unde predau mingea şi trec în spatele şirului.
Următorii procedează la fel. Câştigă echipa care termină prima parcursul.
(Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- preluare, conducerea şi pasarea mingii).
Şutul în cerc
trasează un cerc cu diametrul de 5-6m.
Participanţi: întreg colectivul împărţit în echipe de 4-6 jucători. O echipă
se plasează în jurul cercului, iar cealaltă în interiorul cercului.
Jocul începe la semnalul : jucătorii din exteriorul cercului încearcă să-i
atingă cu mingea pe cei din interior, pentru ai scoate din joc.
Indicaţii:
• plasarea celor două echipe se va stabili prin tragere la sorţi;
• timpul de joc se va împărţi în două reprize egale;

• după prima repriză se schimbă rolurile echipelor şi sunt introduşi în
joc jucătorii eliminaţi prin lovire.
Câştigă echipa care a eliminat cei mai mulţi jucători. (Dezvoltarea vitezei
şi îndemânarea- preluarea , pasarea mingii).
Şutul la popice
trasează un cerc cu diametrul de 8-10-12m, în funcţie de spaţiul disponibil sau
de vârsta elevilor. Cercul este împărţit în două printr-o linie , pe care se aşează
9 popice.
Participanţi: întreg colectivul împărţit în două echipe egale, aşezate
fiecare pe o jumătate de cerc.
Jocul începe la semnalul : una din echipe , stabilite prin tragere la sorţi,
încearcă să doboare cât mai multe popice cu mingea. Dacă mingea nu se
opreşte în interiorul cercului, echipa adversă o recepţionează şi o loveşte,
urmărind să doboare popicele. Jocul continuă până când se dărâmă toate
popicele. Câştigă echipa care a dărâmat cele mai multe popice.
Indicaţii: se va urmării ca jocul să nu se întrerupă , mingea putând fi
lovită din orice poziţie. (Dezvoltarea vitezei şi îndemânarea- lovirea mingii şi
plasament).
Volei peste plasă

trasează un teren în formă de dreptunghi de 6/12m; 8/16m; 10/20m, divizat în
două părţi egale printr-o bancă, sfoară sau plasă.
Participanţi: întreg colectivul împărţit în două echipe de 2-4-6-8 elevi.
Jocul constă în trimiterea mingii în terenul advers prin toate procedeele
învăţate şi în scoaterea ei din joc (fig. 62).
Jocul începe la semnalul profesorului prin punerea mingii în joc de către o
echipă (prin tragere la sorţi). Punerea mingii în joc se face de la una din liniile
de fund ale terenului iar după ricoşarea ei de pe sol, se loveşte cu scopul de a o
trece peste plasă.
Fig. 62
Indicaţii: se dau teme precise care să ducă la realizarea punctelor, cum ar

fi : realizarea punctelor numai din loviturile cu capul. (Dezvoltarea vitezei şi
îndemânarea- lovirea mingii (cu piciorul şi capul) şi plasament).

ÎNVĂŢAREA JOCULUI DE BASCHET
Imită partenerul
Participanţi: întreg colectivul clasei aşezat pe perechi.
Jocul începe la semnal : elevii răspândiţi pe tot terenul imită unul pe altul,
executând diferite deplasări, opriri, sărituri, schimbări de direcţie, cu joc de
picioare.
Indicaţii: se poate executa pe reprize de două – trei minute cu pauză de un
minut între ele.
Unda
Materiale: câte o minge de baschet pentru fiecare grupă.
Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţiţi în grupe de 8-10 elevi.
Elevii sunt aşezaţi în coloană pe grupe , la semnalul profesorului, începe
transportul mingi de la primul elev la următorii astfel : primul elev transmite
mingea peste cap , cu braţele întinse, al doilea printre picioare ş.a.m.d.
Indicaţii:
• se pot alege şi alte variante de transport al mingi : cu braţele întinse
lateral, cu mâna dreaptă în lateral la ducere şi la întoarcere cu mâna stângă, prin
rostogolire pe sol, etc.
• după 1-2 repetări , jocurile se organizează sub formă de întrecere între
grupe. Câştigă echipa care termină prima şi acumulează mai puţine puncte de
penalizare.
• regulamentul jocului este precizat de către profesor.
Cine marchează aruncă în continuare

Teren: sala de sport sau terenul de baschet în aer liber, pe care se
marchează, în diferite locuri, puncte numerotate.
Materiale: câte o minge de baschet pentru fiecare echipă sau pentru
fiecare elev, cretă.
Jocul începe la semnal : primii elevi din fiecare echipă , plasaţi la cele
două panouri, aruncă la coş din punctul nr. 1. Dacă înscrie coş trec în punctul
nr.2. Dacă nu reuşesc aruncă următorii din fiecare echipă.
Câştigă echipa care într-o serie sau două reuşeşte să înscrie din toate
locurile(punctele) marcate pe teren.
Elimină pe urmatorul
Teren: sala de sport sau terenul de baschet în aer liber.
Materiale: câte o minge de baschet pentru fiecare echipă.
pe liniile de aruncări libere la cele două panouri.
Jocul începe la semnal: pe rând elevii execută câte o aruncare de la linia
de aruncări libere. Dacă înscriu obligă şi pe următorul să înscrie, în caz contrar
sunt eliminaţi din joc.
Câştigă elevul care rămâne singur.
Mingea la ţintă
Materiale: câte o minge de baschet pentru fiecare echipă, mingi
medicinale, bănci de gimnastică, cretă.
Pe banca de gimnastică se aşează, la intervale egale, mai multe mingi
medicinale. Elevii celor două echipe se dispun faţă în faţă, înapoia linii trasate
pe sol la 8-10m depărtare de banca cu mingi. La semnal , ambele echipe încep
să arunce cu mingi de baschet, urmărind să doboare mingile medicinale de pe
bancă. Echipa care doboară mai multe mingi de pe bancă în terenul advers
câştigă întrecerea.
Mingile dărâmate se aşează pe bancă de un ajutor, jocul desfăşurându-se
contratimp.
Vânatorii şi căprioarele
Materiale: mingi de baschet.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două grupe egale numeric.
Elevii sunt dispuşi în două echipe , una se aşează în formă de cerc ,
cealaltă în interiorul cercului. Echipa din exterior trimite prin rostogolire două
mingi de baschet între elevii dispuşi în exterior cu intenţia de a lovi la picioare

“căprioarele” din cerc, acestea evită lovirea cu mingea prin sărituri,elevii atinşi
ies din joc. Echipele îşi schimbă rolurile după 3 minute de joc.
Câştigă echipa care a reuşit mai multe lovituri(eliminări) în timpul celor
două reprize a câte 3 minute.
Huştiuluc cu aruncarea mingii de baschet la coş

Materiale: o minge de baschet.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale, ca
număr de elevi şi echipate diferit (în cazul claselor mixte se organizează, 4
echipe : 2 de fete, 2 de băieţi).
Transportul mingii spre coşul advers se realizează folosind prinderea,
pasarea şi alergarea. Nu este permisă deplasarea cu mingea în mână mai mult
de doi paşi. Sunt interzise brutalităţile, contactele dure şi lovirea mingii cu
piciorul. Se joacă două reprize a câte 5 minute , sau până când o echipă
realizează numărul de puncte indicat de profesor.
Punctaj : 1 punct când mingea atinge inelul şi 3 puncte când se realizează
coşul(mingea intră prin inel).
Nu depăşi cercul
Materiale: mingi de baschet, cretă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în patru echipe(şiruri) egale,
ca număr de elevi, câte două la fiecare panou.
Jocul se desfaşoară sub formă de întrecere, perfecţionând urmărirea şi
recuperarea (săritura se face pe ambele picioare, cu braţele întinse în sus, iar la
aterizare corpul se echilibrează în aer). Lateral în stânga şi în dreapta inelului se
marchează, pe sol, două cercuri cu diametrul de 1m.
Echipele sunt plasate în faţa cercurilor la o distanţă de 5-6m. Primul elev ,
sare la panou şi caută , echilibrându-şi corpul în aer, să aterizeze în cerc;
aleargă şi atinge următorul elev care reia acţiunea. Elevii care la aterizare
depăşesc cercul sunt eliminaţi din joc.
Câştigă echipa care la sfârşitul timpului afectat are mai puţini elevi
eliminaţi.
Ţine mingea
Materiale: o minge de baschet.
Jocul începe la semnal: una din echipe, prin tragere la sorţi, obţine mingea
şi pasează într-o direcţie oarecare, urmărind să rămână cât mai mult în posesia
ei; cealaltă echipă caută să intercepteze mingea şi să intre în posesia ei.
Câştigă echipa care ţine mai mult timp mingea.
Indicaţii :
• se aplică regulile de baschet;
• se poate interzice sau limita driblingul.
Pasează la cel indicat

Materiale: câte o minge de baschet pentru fiecare echipă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale,elevii
numerotaţi în ordine.
Jocul începe la semnal : una din echipe, începând cu elevul nr.1, pasează
mingea la 2, 3, 4, etc.; a doua echipă încearcă să intre în posesia mingii. Jocul
se desfăşoară în reprize de 1-2 minute cu pauză între ele.
Indicaţii: este obligatoriu ca pasa să se adreseze numărului următor. Se
poate interzice driblingul pentru a impune demarcajul sau alte elemente de
mişcare în teren.
Lupta perechilor
Materiale: câte o minge de baschet pentru două perechi.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în patru echipe ; doi elevi
atacanţi şi doi apărători.
Jocul începe la semnal : atacanţii pornesc în dribling cu pase şi schimb de
locuri de la un panou spre celălalt şi aruncă la coş. Cealaltă pereche apară om la
om (fig. 63).
Lupta între cele două echipe se termină când perechea care are mingea
reuşeşte să înscrie coş sau când cealaltă pereche intra în posesia mingii. După
ce toate perechile trec în atac se schimbă rolurile .
Fig. 63
Câştigă echipa (perechea) care le-a eliminat pe toate celelalte.
Huştiulic
Teren: sala de sport sau terenul de baschet în aer liber, pe sol se
marchează un teren de 15-20m, iar pe liniile de fund ale acestuia se desenează
câte un cerc.
Jocul începe la semnal: profesorul pune mingea în joc la centrul terenului;
componenţii celor două echipe care se află pe liniile de fund, aleargă pentru a
intra în posesia mingii. Echipa care a intrat în posesia mingii efectuează pase şi
încearcă să ajungă pe linia de fund a echipei adverse, pentru a plasa mingea în
cercul marcat şi a înscrie astfel un punct. După fiecare punct marcat mingea se
repune în joc ca la început. Câştigă echipa care înscrie cele mai multe puncte.
Reguli: mingea se aşează în cerc cu mâna, nu se aruncă.
Indicaţii: după ce jocul a fost învăţat se poate juca pe un teren de baschet,
cu aruncări la coş.
Mingea în zigzag pe perechi

Teren: sala de sport sau terenul de baschet în aer liber , pe care se trasează
două linii de plecare la 8m distanţă una de alta, iar între ele, la interval de 3-4m,
câte două cercuri cu diametrul de 1m pentru fiecare echipă.
Materiale: mingi de baschet, cretă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale, echipele

fiind dispuse pe două grupe, faţă în faţă , pe cele două linii de plecare, numerele
cu soţ pe o linie, iar cele fără soţ pe linia opusă .
Fig.64
Jocul începe la semnal: 1 aleargă, se aşează în cercul A şi primeşte mingea

de la 2, care aleargă în cercul C şi reprimeşte mingea de la 1; acesta aleargă în
cercul B şi primeşte mingea de la 2, care aleargă în cercul D şi reprimeşte
mingea de la 1; apoi 1 se deplasează în spatele lui 7; 2 pasează lui 5, atinge
mâna lui 6, care împreună cu 5 continuă jocul ş.a.m.d.(fig. 64).
Câştigă echipa a cărui pereche ajunge prima la locul iniţial.
Indicaţii: se va insista ca prinderea şi pasarea mingii să se facă numai din
interiorul cercurilor.
Ştafeta suveică
Materiale: mingi de baschet, diferite obstacole.
Elevii împărţiţi în formaţii de suveică simplă execută pase cu mingea de
baschet, în deplasare la coada şirului opus, trecând peste mai multe obstacole
dispuse variat. (Dezvoltarea îndemânării).
Ştafeta baschetbalistului
în două colţuri opuse ale terenului.
Fig. 65
Jocul începe la semnal : primul elev din fiecare echipă porneşte în

alergare, conducând mingea în jurul terenului, aruncă la coş şi predă ştafeta
următorului care procedează la fel (fig. 65).
Se vor număra coşurile marcate de fiecare echipă.
Câştigă echipa care termină prima şi are cele mai multe încercări reuşite.
Ştafeta în zigzag
Teren: sala de sport sau terenul de baschet în aer liber, pe sol se
marchează câte o linie de plecare pentru fiecare echipă.
Materiale: 5-6 obstacole, la 4-5m distanţă între ele, aşezate în faţa liniilor
de plecare; cretă.
în formaţie de şir în faţa liniilor de plecare.
Jocul începe la semnal : primul elev din fiecare echipă porneşte în dribling
printre obstacole, dus-întors, predă mingea următorului şi trece în spatele
şirului. Nu se admite deplasarea cu mingea în mână; greşelile de conducere a
mingii vor fi penalizate.
Câştigă echipa care termină prima şi are cele mai puţine penalizări.
Ştafeta suprapusă
în formaţie de şir, în spatele liniilor de fund.
Jocul constă în parcurgerea unui traseu cu pase şi schimb de locuri,

orientare în teren aglomerat şi aruncare la coş (fig.66).
Fig. 66
La semnal primul elev din fiecare echipă porneşte în alergare şi pasează

mingea în punctele 1-2-3 respectiv 4-5-6 şi aruncă la coş de pe loc sau cu
pătrundere, recuperează mingea şi porneşte înapoi pe latura cealaltă a terenului
şi pasează lui 4-5-6, respectiv lui 1-2-3, aruncă la coş, după care se aşează în
felul următor : 1 la 4, 4 la 2, 2 la 5, 5 la 3, 3 la 6, 6 în spatele şirului. Se aplică
regulile jocului de baschet.
Câştigă echipa care parcurge mai repede traseul .
Ştafeta cu pase şi aruncări la coş

în formaţie de şir în spatele liniei de fund.
Jocul începe la semnal : elevii 1, 2, 3 sunt plasaţi pe o latură a terenului, 4
pasează lui 3, aleargă, primeşte mingea şi pasează lui 2, continuă alergarea,
primeşte mingea şi pasează lui 1, de la care reprimeşte şi din pătrundere sub
panou aruncă la coş. Recuperează mingea, pasează pe rând lui 1, 2 şi 3 şi
aruncă la coş de la semidistanţă; 5 recuperează şi continuă jocul. Elevul 4 trece
în locul lui 3, 3 în locul lui 2, 2 în locul lui 1 în spatele şirului. Echipa adversă
procedează la fel, pe latura cealaltă a terenului (fig. 67) .
Se vor respecta:
• regulile jocului de baschet, fiind interzisă numai conducerea mingii;
• se aruncă la coş o singură dată.

Câştigă echipa care termină prima şi are cele mai multe coşuri marcate.
Fig.67
Joc doi la doi la un singur panou

Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale, care la
rândul lor, sunt divizate în perechi, fiecare pereche dintr-o grupă urmând să
joace cu perechea din grupa cealaltă.
Jocul se desfăşoară la câte un panou, doi la doi. Grupa care acumulează
cel mai mare număr de puncte va câştiga întrecerea.
Indicaţii: se aplică regulile jocului de baschet şi, dacă este cazul, se va
interzice conducerea mingii.

ÎNVĂŢAREA JOCULUI DE VOLEI
Mingea în aer
Materiale: câte o minge de volei pentru fiecare echipă.
Participanţi : întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale de 6-8
elevi, aşezaţi în formaţie de cerc.
Jocul începe la semnal: fiecare echipă începe să paseze de sus, fără a lăsa
mingea să cadă şi fără a avea o ordine stabilită. Se numără câte pase au fost
executate într-un timp dat; echipele care pierd mingea ies din joc. Câştigă
echipa care a rămas în concurs şi care a executat cele mai multe pase în timpul
stabilit.
Cine serveşte mai corect

Teren: sala de sport sau terenul de sport ( volei) în aer liber al şcolii.
Materiale: câte o minge de volei pentru fiecare echipa.
pe linia de fund a terenului.
Jocul începe la semnal: elevii unei echipe servesc pe rând într-o zonă
indicată (fig. 68). Urmează apoi elevii celeilalte echipe.
Fig. 68
Se penalizează încercările nereuşite şi câştigă jocul echipa care are cele

mai puţine penalizări.
Pasează şi schimbă locul

Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în grupe de 9-12 elevi ,
aşezate în formaţie de triunghi în faţa plasei cu un elev la centrul triunghiului
lângă plasă.
Jocul începe la semnal: mingea este pasată de la un şir către elevul din
centru; acesta o pasează spre lateral, o reprimeşte şi o pasează înapoi la centru
şi aşa mai departe, elevii schimbând între ei locul ca în fig. 69.
Fig. 69
Jocul se desfaşoară contra timp pe două echipe , una într-un teren, alta în
terenul opus; câştigă echipa care la oprirea jocului a efectuat cele mai multe
pase şi cele mai puţine greşeli.
Cursa în cerc
Materiale: mingi de volei.
Jucătorii sunt aşezaţi pe grupe de 9-12 elevi în coloană câte unul sub
formă de cerc: primii din fiecare grupă au o minge de volei , pe care la
semnalul profesorului o rostogolesc printre picioarele tuturor ; ultimul jucător o
prinde şi execută pasa de control de sus , alergând în jurul cercului, ocolind prin
exterior grupa, predă mingea următorului elev şi jocul continuă până se revine
la formaţiile de început.
Câştigă grupa care termină mai repede.
Fereşte-te de minge
Teren: sala de sport sau terenul de sport (volei) în aer liber al şcolii.
Participanţi: întreg colectivul clasei împarţit în echipe de 6 elevi.
Pe terenul de volei fiecare echipă are circa 4 mingi; la semnalul
profesorului echipele aruncă mingile în terenul advers. Cine reuşeşte să arunce
toate mingile într-un singur teren câştigă un punct.
Câştigă echipa care acumulează prima 5 puncte.
Aleargă cât ai timp

Participanţi: întreg colectivul clasei împarţit în grupe de 9-12 elevi.
Elevii se află în cerc. Unul în centrul cercului, cu o minge de volei în
mână. Când acesta aruncă mingea în sus , toţi ceilalţi se deplasează rapid cu un
procedeu specific jocului de volei în exteriorul cercului; când jucătorul care
aruncă mingea o prinde, strigă “stai”, la acest semnal toţi jucătorii se opresc în
poziţie fundamentală cu faţa spre acesta. Jucătorul cu mingea aruncă în cel mai
apropiat, pe care dacă îl loveşte schimbă locul cu el. Pentru evitarea loviturilor,
jucătorii se pot feri, fără mişcarea tălpilor de pe sol.
Aleargă dupa minge

Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în grupe de 6 elevi.
Două echipe de 6 elevi aşezaţi în linii. Profesorul aruncă o minge de volei
la distanţă şi toţi elevii aleargă s-o prindă; cel care a prins mingea aduce un
punct echipei sale. Se joacă până la 5 puncte.
Mingea fuge
Elevii sunt aşezaţi sub formă de cerc , cu mâinile la spate. Un alt elev, cu
o minge de volei, aleargă în jurul cercului; la un moment dat acesta aşează
mingea pe palmele unuia dintre ei , după care se întoarce la stânga-împrejur şi
aleargă în sens invers. Cel cu mingea îl urmăreşte şi caută să-l atingă cu mâna
sau să-l lovească cu mingea prin aruncare, înainte ca acesta să-i ocupe locul.
Dacă nu a reuşit , recuperează mingea şi continuă jocul.
Indicaţii: se poate juca şi cu doi elevi deodată.
Apărarea cetăţii
Materiale: mingi de volei, măciuci sau sticle de plastic umplute cu nisip,
cretă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în grupe de câte 5 elevi.
Un jucător aflat în cerc apără trei măciuci în care alţi patru elevi aruncă cu
mingile. Elevul din cerc se schimbă la 2 minute ; câştigă jucătorul care în acest
interval de timp are mai puţine măciuci căzute. (Dezvoltarea îndemânării).
Cine-i mai rapid

Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în grupe egale ca număr de
elevi.
Elevii dispuşi pe cele două linii de 3m ale terenului de volei, faţă în faţă,
elevii se deplasează uni spre ceilalţi prin joc de gleznă, alergare cu genunchii la
piept, pendularea gambelor în faţă, etc..
La un moment dat, profesorul strigă numele uneia din echipe; aceasta se
întoarce stânga-împrejur şi aleargă spre linia de fund a terenului de volei , în
timp ce cealaltă echipă încearcă să-i prindă. După numărarea elevilor prinşi,
jocul se reia. Urmărirea este permisă numai până la linia de fund a fiecărei
echipe.
Câştigă echipa cu cei mai puţini elevi prinşi. (Învăţarea deplasărilor în
teren,dezvoltarea vitezei de reacţie).
Lupta în careu
Echipele formate, se aşează în linie de o parte şi de alta a careului de 6m.
La semnalul profesorului echipele încearcă să ocupe careul prin
împingerea numai cu mâinile a unuia pe celălalt. Nerespectarea acestei reguli
atrage după sine descalificarea vinovatului.
După 2-3 minute de luptă se dă semnalul de încetare, toţi rămânând pe

locurile unde se aflau în acel moment. Echipa cu cei mai mulţi elevi în careu
este declarată învingătoare. (Dezvoltarea forţei).
Lupta cocoşilor
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale ca
număr.
Elevii sunt aşezaţi faţă în faţă, la un pas distanţă şi la doi paşi interval între
perechi. Elevii ţin braţele încrucişate în faţă sau la spate şi, sărind pe un picior,
se împing între ei. Prin împingere energică sau “eschive” se încearcă
determinarea adversarului de a pune piciorul ridicat pe sol. Cel care pune
piciorul jos iese din concurs, astfel încât învingătorul poate să-l ajute pe unul
din coechipieri. Nu este permis atacul pe la spate. Jocul continuă până în
momentul învingerii tuturor jucătorilor dintr-o echipă.
Indicaţii: lupta cocoşilor se poate desfăşura şi din stând ghemuit cu
braţele în faţă. Elevii se deplasează prin sărituri succesive şi se împing cu
palmele. Cei răsturnaţi sunt declaraţi învinşi şi ies din joc.
Cursa într-un picior

Participanţi: întreg colectivul clasei .
Toţi elevii clasei, pe un singur rând, se găsesc înapoia unei linii de
plecare.
La comanda profesorului toţi deodată se îndreaptă spre linia de sosire, la
15-20m, prin sărituri succesive pe un picior, celălalt ţinut de gleznă cu mâna.
Câştigă cine ajunge primul.
Indicaţii: se pot folosi mai multe procedee de sărituri într-un picior sau cu
ambele picioare.
Sărituri în jurul cercului

Elevii se grupează în cercuri mici de 6-7 jucători. Unul din ei începe
întrecerea prin sărituri într-un picior în jurul cercului. Când ajunge la locul său,
cel din dreapta reia cursa cu aceiaşi săritură. Cercul ai cărui elevi termină mai
repede efectuarea săriturilor câştigă jocul.
Indicaţii: se pot folosi mai multe procedee de sărituri într-un picior sau cu
ambele picioare.
Miriapodul uriaş
Pe grupe, în şir câte unul, fiecare elev apucând cu un braţ piciorul drept(stâng)
al partenerului din faţa sa , care îndoaie piciorul înapoi , iar cu celălalt braţ se
sprijină pe umărul opus celui din faţă. Şirul se află înlănţuit , se deplasează prin
sărituri într-un picior până la un anumit semn.
Câştigă echipa care ajunge prima fără să rupă şirul.
Pasa înaltă
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în grupe de trei elevi, la 4-
6m. distanţă unul de altul.
Jocul începe la semnal: elevii de pe extreme pasează înalt de la unul la
altul, iar cel din mijloc caută să atingă mingea pentru a schimba locul cu cel de
la care a venit mingea.
Indicaţii: jocul se organizează şi sub formă de concurs. Echipele a căror
minge a fost interceptată ies din joc şi câştigă cea care a reuşit să menţină mai
mult mingea în joc.
Volei la perete
Teren: sala de sport sau terenul de sport ( volei ) în aer liber al şcolii, cu
panouri sau cu perete liber. Pe perete se desenează un pătrat de 0.50m, la
înalţimea de 2,50m de sol.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în 2-3 echipe egale , aşezate
în şir la linia de plecare, care este trasată la 5-6m de la perete.
Jocul începe la semnal: primul elev din fiecare echipă se deplasează la 2-
3m de perete în faţa careului desenat şi pasează mingea în careu. Ceilalţi trec pe
rând şi pasează mingea ricoşată lor. Fiecare elev poate repeta pasele până în
momentul în care greşeşte şi predă mingea următorului.
Clasamentul se face pe echipe, în primul caz, şi individual în al doilea caz.
Mingea la centrul cercului

dispuse în formaţie de cerc cu un elev în centru.
Jocul începe la semnal: elevii din centru cercului pasează celor de pe cerc
fără a păstra o ordine. Jocul se opreşte în momentul comiterii unei greşeli de o
echipă.
Câştigă echipa care reuşeşte să execute mai multe pase fără a pierde
mingea.
Cercul ochit
Materiale: mingi de volei, cretă.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale ca
număr.
Se trasează pe perete sau pe sol cinci cercuri concentrice , cu un diametru
de 20, 40, 60, 80 şi 100cm. Se numerotează cercurile, începând cu cel din
mijloc : 5, 4, 3, 2, 1. Fiecare elev din echipă va arunca pe rând cu o minge în
ţinta respectivă, de la o distanţă de 8-10m. În funcţie de cercul lovit se acordă
punctele.
Câştigă echipa care totalizează cele mai multe puncte.
Indicaţii: jocul se poate disputa prin acumularea punctelor în mod
individual, din 5-10 aruncări.
De asemenea, pe echipe sau individual, jucătorii pot arunca la ţintă din
săritură, peste plasa de volei.
Urmezi la pasă
Teren: sala de sport sau terenul de sport ( volei ) în aer liber al şcolii.
Materiale: câte o minge de volei pentru fiecare echipa.
aşezaţi în semicerc şi numerotaţi de la unu în continuare.
Jocul începe la semnal : un elev trece în faţa semicercului şi pasează

mingea undeva în faţă spre cei din semicerc, strigă un număr, iar cel ce poartă
numărul strigat aleargă, pasează mingea înapoi celui din faţă şi trece la locul
lui. Jocul continuă până când pasează toţi elevi.
Se poate stabili dinainte ca după strigarea unui număr să urmeze la pasă
ceilalţi elevi în ordine numerică.
Păstrează mingea în cerc

Teren: sala de sport sau terenul de sport ( volei) în aer liber al şcolii. Pe
sol se marchează un cerc cu diametrul de 2m , pentru fiecare echipă şi o linie de
plecare la 3-4m de acest cerc.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe de 8-10 elevi
aşezaţi în şir în faţa liniilor de plecare.
Jocul începe la semnal : primul elev din fiecare echipă aleargă în cerc
unde se află mingea, o pasează înalt , apoi trece în spatele şirului; următorul
elev aleargă în cerc şi efectuează aceiaşi pasă ş.a.m.d. Jocul continuă până când
au trecut toţi elevii prin cerc. Câştigă echipa care a comis cele mai puţine
greşeli sau a păstrat mai mult mingea în cerc.
Joc pe teren limitat

Teren: sala de sport sau terenul de sport ( volei ) în aer liber al şcolii, în
care se marchează un teren de volei redus, de 3/6m sau 4/8m.
Materiale: o minge de volei.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe de 3-4 elevi.
Prin tragere la sorţi se stabileşte ordinea echipelor care vor juca. Jocul se
desfaşoară după regulile jocului de volei cu scor până la 10. Echipele care pierd
vor fi eliminate, urmând ca cele câştigătoare să joace în continuare între ele
pentru a desemna echipa cea mai bună.
Preia numărul strigat

Materiale: câte o minge de volei pentru fiecare elev.
aşezate pe linia de fund ale terenului, elevii fiind numerotaţi de la unu în
continuare.
Jocul începe la semnal : primul elev dintr-o echipă serveşte mingea şi

strigă un număr. Elevul din echipa adversă care poartă numărul respectiv se
deplasează şi încearcă să preia mingea cu două mâini de jos. Dacă nu reuşeşte,
echipa care a servit primeşte un punct. Urmează la serviciu primul elev din
echipa adversă, care procedează la fel (vezi fig. 70).
Fig.70
Câştigă echipa care acumulează cel mai mare număr de puncte.
Joc de volei cu mai multe mingi

Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în grupe(echipe) de 6 elevi.
Jocul începe cu servirea mingii; în fiecare parte a terenului există un
jucător cu câte 4 mingii, pe care le aruncă pe rând peste fileu echipei adverse,
ori de câte ori echipa respectivă a comis o greşală. Când unul din cei doi
jucători a terminat de aruncat cele 4 mingi , echipa sa câştigă un punct sau
serviciul.
Se joacă până la şase puncte.

ÎNVĂŢAREA JOCULUI DE OINĂ
Cine prinde loveşte

Teren: curtea şcolii.
Materiale: o minge de oină.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale ,
răspândite pe tot terenul.
Jocul începe la semnal: conducătorul de joc aruncă mingea cât mai sus,
urmând ca unul dintre elevi să prindă mingea din aer şi să ţintească un elev al
echipei adverse , obţinând în felul acesta un punct. Dacă în momentul prinderii
nu se găseşte în apropiere nici un elev din echipa adversă , cel care a prins
mingea poate să o paseze altui elev , care va încerca să ţintească.
Indicaţii:
• dacă mingea aruncată cade fără să fie prinsă aruncarea se repetă;
• dacă mingea pasată nu se prinde jocul se reia;
• ţintirea este valabilă numai dacă a fost executată conform
regulamentului jocului de oină.
Concurs de pase
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe de câte patru elevi,
aşezaţi în formaţie de pătrat la 10-15m distanţă unul de altul.
Jocul începe la semnal : fiecare echipă începe să paseze mingea într-un
sens stabilit, numărând pasele executate de la semnal la semnal.Apoi se
schimbă sensul. Câştigă concursul echipa care, în timpul stabilit, execută cel
mai mare număr de pase.
Cine apară mai bine

Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe de câte cinci elevi,
aşezaţi în formă de pătrat cu al cincelea în centru (adversar).
Jocul începe la semnal : elevii din colţurile pătratului pasează şi încearcă

să lovească pe elevul advers din careu. Echipa al cărui elev a fost lovit este
eliminată din joc, urmând ca cea care a lovit să continue jocul cu una din
celelalte echipe.
Cine bate mai departe?

Teren: curtea şcolii, marcată pentru jocul de oină.
Materiale: o minge de oină şi un baston .
Jocul începe la semnal: în ordine elevii celor două echipe vor executa
bătaia mingii de trei ori. Pentru fiecare minge bătută se vor acorda puncte după
cum urmează: 1 punct pentru bătaie peste 15m; 2 puncte pentru bătaie peste
30m; 3 puncte pentru bătaie peste 45m; 4 puncte pentru bătaie peste 60m şi 5
puncte pentru bătaie peste 65m.
Câştigă echipa care realizează cele mai multe puncte din totalul de bătăi.
Iureşul mingilor
Teren: curtea şcolii cu un perete liber în faţa căruia la 1-2m se marchează
un careu de 1/1m, iar la 15-20m de perete se trasează o linie de ţintire.
Materiale: câte o minge de oină pentru fiecare elev, cretă.
în formaţie de şir în faţa liniei de ţintire. În careul de lângă perete se plasează
un elev din echipa adversă.
Fig 71
Jocul începe la semnal: prin tragere la sorţi elevii unei echipe aruncă în
iureş mingile cu scopul de a-l ţinti pe cel din careu (fig. 71). Urmează echipa
cealaltă. Jocul continuă până când toţi elevii celor două echipe au trecut prin
careul de ţintire.
Câştigă echipa care a ţintit de cele mai multe ori.
Indicaţii:
• elevii care ţintesc nu au voie să depăşească linia de ţintire;
• elevului din careu îi este interzis să iasa din spaţiu ca să se apere.
Hai să facem un lanţ

dispuse în două şiruri, în interiorul unor cercuri marcate pe teren (vezi fig. 72).
Fig. 72
Jocul începe la semnal : primul elev pasează mingea celui de al doilea şi-i
ia locul. Al doilea se întoarce şi pasează celui de al treilea, luându-i locul
ş.a.m.d., până când ultimul primeşte mingea şi o pasează înapoi în aceiaşi
ordine, ocupând locul celui dintâi. Jocul continuă până când fiecare elev
ajunge pe locul lui iniţial. Câştigă echipa care termină mai repede acest parcurs.
Mingea în zigzag
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în echipe de 11 elevi aşezaţi
ca în fig. 73.
Fig. 73
Jocul începe la semnal: mingea este pasată de la fruntaş la mărginaşul 1 de

la ducere, acesta pasează primului mijlocaş ş.a.m.d. în zig zag până când ajunge
la fruntaş. La fel execută şi cealaltă echipă.
Jocul se desfăşoară contratimp (1-3 reprize); câştigă echipa care termină
mai repede circuitul mingii.
Câştigă teren cât mai mult

Teren: curtea şcolii, marcată pentru jocul de oină , cu un perete liber, în
faţa căruia la 3-4m se trasează o linie de bătaie.
Materiale: mingi de oină şi un baston , cretă.
Jocul începe la semnal: în ordine, fiecare elev dintr-o echipă execută trei
bătăi de minge către perete. Echipele trec pe rând la linia de bătaie. Se ia în
consideraţie mingea care a căzut cel mai departe. Se adună distanţele cele mai
bune ale elevilor din ambele echipe şi se stabileşte echipa care totalizează
distanţa cea mai mare.
Prinde mingea
Materiale:câte o minge de oină pentru fiecare elev.
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe egale şi
acestea la rândul lor în subgrupe de trei numerotate în ordine.
Jocul începe la semnal: trei elevi dintr-o echipa trec în cercurile de la 45m,
iar alţi trei din cealaltă echipă trec cu mingile în mână pe linia de bătaie. Cei de
pe linia de bătaie aruncă mingile cât mai departe în lungimea terenului,
încercând să depăşească linia de treisferturi pentru ca mingile să nu fie prinse.

În timpul elanului cei de la prindere pot părăsi cercurile pentru a urmări şi
prinde mingea aruncată. Urmează celelalte subgrupe din fiecare echipă,
respectiv una la prindere şi una la aruncare. Apoi echipele îşi schimbă rolurile
(vezi fig. 74).
Fig 74
Punctajul se acordă în conformitate cu regulile de joc stabilite , după care

se face un clasament al concursului.
Buşita
Jocul se desfăşoară între două echipe cu un număr egal de jucători,
îmbrăcaţi în tricouri diferite. Este un joc în continuă mişcare, pasionat şi
atractiv. Acest joc contribuie la perfecţionarea elementelor tehnice şi tactice ca:
prinderea şi pasarea mingii, lovirea adversarului, apărarea, marcajul, intercepţia
mingii, blocajul etc. Singurele elemente tehnice care nu se pot efectua în acest
joc sunt servirea şi bătaia mingii cu bastonul.
De obicei se dispută în cadrul terenului de oină 32/60m. Jocul începe cu
gruparea jucătorilor în mijlocul terenului. Profesorul sau un jucător aruncă
mingea cât mai sus. Jucătorul care prinde mingea poate efectua următoarele
acţiuni:
• pasează mingea unui coechipier;
• ţinteşte într-un adversar.
Reguli:
• se deplasează mingea ori de câte ori adversarul se află prea departe de
jucătorul care are mingea şi se ţinteşte atunci când adversarul se află la cel
puţin 5m distanţă de el;
• nu este permisă ţintirea în adversar când acesta se află mai aproape de
5m;
• jucătorul care a prins mingea nu are voie să fugă cu ea spre adversar,
ci este obligat să paseze sau să ţintească din locul în care a prins mingea;
• pasare mingii se efectuează unui coechipier care are distanţa
regulamentară de ţintire;
• jucătorul din apărare (care nu are mingea) poate să efectueze un
marcaj sau să intercepteze mingea fără însă a face obstrucţie. În caz de reuşită a
marcajului , intercepţiei sau a parării cu mâna, mingea intra în posesia
jucătorilor care au fost în apărare.
• dacă mingea a ieşit din terenul de joc din pasă sau ţintire , jucătorul
care a oprit-o este obligat s-o pună în joc, azvârlind-o în sus, astfel ca să cadă
sau să fie prinsă în terenul de joc.
Jocul are mai mult farmec dacă se fac combinaţii de pase, punând pe
adversarii din apărare să se deplaseze cât mai repede pentru a scapa de lovire.
Suveica
Varianta 1: echipele se aşează pe două şiruri, faţă în faţă, înapoia unor
linii trasate pe sol.
Jucătorul 1 din echipa A, care are mingea, o pasează jucătorului prim din
echipa B, după care, în pas alergător, fuge şi se aşează în spatele ultimului
jucător din echipa B. Jucătorul 1 din echipa B prinzând mingea o pasează
jucătorului cu nr.2 din echipa A, după care, în viteză, aleargă şi se aşează în
spatele jucătorului ultim din echipa A.
Jocul continuă până când jucătorii echipelor ajung iaraşi în poziţia iniţială
de la începutul jocului.
Varianta 2: pe teren se trasează 3 linii. Jocul se execută în aceleaşi
condiţii, cu o singură modificare ca jucătorul 1 din echipa A, primind mingea,
aleargă până la primul semn marcat pe ternul I (fig.60), (distanţă 5m) din faţa
sa, de unde pasează mingea jucătorului 1 din echipa B, care aleargă spre semnul
terenului II şi din viteză prinde mingea şi o pasează jucătorului cu nr. 2 din
echipa A (vezi fig.75)
Fig. 75
După pasare, jucătorii îşi continuă alergarea şi trec în spatele jucătorilor

din echipa adversă. Jocul se continuă până ce jucătorii revin la locurile iniţiale.
Pentru a se obţine o mai mare eficacitate în mişcare şi în pasare, jocul se poate
repeta cu două mingi, pornind din direcţii opuse, în acelaşi timp (fig. 76).
Fig. 76
Mingea în cerc
Pe teren se trasează un cerc cu diametrul de aproximativ 2m, în funcţie de
numărul elevilor care participă la joc. În mijlocul cercului se trasează un alt
cerc, cu diametru de circa 10-20cm, în care se aşează mingea de oină.
Jucătorii se adună în jurul cercului, în afara lui cu un picior pe
circumferinţă, cu trunchiul şi mâna aplecate înspre minge. Fiecare jucător
poarta un număr fixat de profesor, care se află în afara spaţiului de joc.
În momentul când toţi jucătorii sunt atenţi la profesor, acesta strigă cu

glas tare un număr, de exemplu 5. Jucătorul cu numărul 5 trebuie să intre
imediat în cerc, să ridice minge şi să ţintească din interiorul cercului într-unul
din ceilalţi elevi, care neauzindu-şi strigat numărul se îndepărtează în cea mai
mare viteză de cerc pentru a nu fi loviţi.
Vânătorul şi raţele
Participanţi: întreg colectivul clasei împărţit în două echipe- una
“vânătorii” şi cealaltă “raţele”.
Fig. 77
“Vânătorii” se aşează pe marginea unui cerc, la distanţa de 5m unul de

altul(cercul are 30-40m diametru). În mijlocul cercului se aşează “raţele”. La
semnalul de începere , “vânătorii” pasează mingea între ei , iar la momentul
potrivit încearcă să lovească în “raţe”, care se feresc.
Jucătorul lovit este considerat vânat şi iese din joc. Când ultima ”raţă” a fost
lovită , jucătorii îşi schimbă locurile (fig. 77).
Aruncă mingea departe

Materiale: câte o minge de oină pentru fiecare elev.
Copiii sunt aşezaţi în linie cu un picior înainte, în faţa unei linii trasate pe
sol. Dacă se aruncă cu mâna dreaptă, în faţă se află piciorul stâng. Copiii ţin
mingea de oină pe palmă cu braţul lăsat în jos, cotul uşor îndoit. La
comanda”se aruncă”, făcând un mic elan cu braţul înapoi, copiii se vor strădui
să arunce cât mai departe mingea. Apoi aleargă şi o predau celor ce urmează să
arunce. (Iniţierea la aruncarea mingii de oină).
Mitraliera
Fig. 78
Jucătorii se aşează pe două rânduri, având fiecare în mână câte o minge de

oină, cu faţa la perete la o distanţă de 15-20m. În faţa fiecărui şir se postează în
poziţie de apărare câte un jucător , care reprezintă “ţinta”(fig. 78).
La semnalul profesorului, dat prin fluier, jucătorii din ambele rânduri, în
ordine, aruncă fiecare minge în jucătorul din apărare, căutând să-l lovească. Cel
din apărare caută să se apere cu mâinile , prin fente şi sărituri.Jucătorul care
reuşeşte să-l lovească pe cel din apărare trece în locul lui.
Jocul are rolul:
• să obişnuiască jucătorii cu tehnica apărării şi să înlăture frica de
mingile ţintite;
• el creează o mare îndemânare, dezvoltă atenţia şi gândirea tactică.
Hai minge la mine

Copiii stau pe două linii faţă în faţă dar împărţiţi în mai multe subgrupe
(4-6 copii la o minge). Exerciţiul se începe de către primul copil care aruncă
mingea de oină cu două mâini celui din faţa sa, acesta prinde mingea cu
palmele în sus “coşuleţ” şi o aruncă celui de-al doilea copil din linia din faţa sa.
Mingea descrie în drumul său de la un copil la altul un zig-zag. (Iniţierea la
aruncarea mingii de oină).
Ţintaşi dibaci
Copiii sunt aşezaţi în formaţie de semicerc, înapoia unei linii de ochire.
Înaintea lor, la doi metri, se găseşte un cerc cu diametrul de 1m , atârnat de o
sfoară la înălţimea de doi metri. Cercul se balansează uşor. La semnalul de
începere al jocului, copiii aruncă mingile de oină în cerc. Aceia care reuşesc
primesc câte un punct. Jocul continuă până la semnalul profesorului. Câştigă
copilul care a adiţionat cele mai multe puncte. El este declarat cel mai dibaci
ţintaş. (Consolidarea aruncării mingii de oină).
BIBLIOGRAFIE
ALBU, C. Educaţia fizicǎ în liceu

Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1981.
ANDERSON, B. Stretching-oriunde şi oricând

Ed. Niculescu, Bucuresti, 2007.
ARDELEANU, T. Atletism în condiţii naturale şi improvizate

Ed. C.N.E.F.S. , Bucuresti, 1970.
CECILIA ,G. , ALIN, L. Lecţii de atletism

Ed. Ovidius University Press, Constanta, 2003.
DRAGOMIR, Z. Culegere de exerciţii pentru atletism

LUPAN, A. Ed. C.F.S., Bucuresti, 1954.
EPURAN, M. Metodologia cercetǎrii activitǎţilor corporale

(Exerciţii fizice, Sport, Fitness)
Ed. FEST, Bucuresti, 2005.
GHENADI, V. Volei, modelarea instruirii copiilor şi juniorilor

HARGALAS, A. Organizarea spaţiilor pentru educaţia fizicǎ

MERICA, A. Atletism-exercuţii de jocuri pregǎtitoare

Ed. C.N.E.F.S., Bucuresti, 1969.
MOTROC, N-L. Jocuri dinamice cu temǎ de fotbal în lecţia de

educaţie fizicǎ
Ed. A.S.E., Bucuresti, 2009.
NAN, D. Activitǎţi corporale în timpul liber

Ed. “Alma Mater”, Sibiu, 2004.
NUSSIO, M.E. Streching

Ed. Teora, Bucuresti, 2009.
RAFAILESCU, A. Oina, trecut şi prezent

IANCU, C. Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1976.
SANISLAV, M. Teoria Educaţiei Fizice şi Sportului,

SANISLAV, M. Metodica Educaţiei Fizice şi Sportului

SAVESCU,I. “1001” Exerciţii fizice pentru dezvoltarea

calitaţilor motrice în lecţia de educaţie
fizicǎ şi sportivǎ şcolar,
Ed. Policrom, Craiova, 2002.
Educaţie fizicǎ şi sport (Manual pentru

SCARLAT, E. învaţǎmântul gimnazial)
SCARLAT, M.B. Ed. Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 2002.
TARCHILA, N. Volei pentru juniori

SERBAN, M. Ed. C.N.E.F.S., Bucuresti, 1970.
TIBACU, V. Circuitul în lecţia de educaţie fizicǎ

Ed. Stadion, Bucuresti, 1973.
TROFIN, E. Handbal. Antrenament, exerciţii, jocuri

GRIGOROVICI, S. Ed.C.N.E.F.S., Bucuresti, 1968.
TURCU, M.D. Istoria şi organizarea sportului

Ed.Univ.”Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2003.
VASILESCU, L. Baschet. Antrenament, exerciţii, jocuri

Ed. C.N.E.F.S., Bucuresti, 1969.

Jocuri de Miscare Si Stafete A5

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jocuri de Miscare Si Stafete A5

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jocuri de mişcare şi ştafete 1

Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2011

Titlul: Jocuri de mişcare şi ştafete

Toate drepturile aparţin autorului.

Referent ştiinţific: Prof.univ.dr. Dionisie M. TURCU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Jocuri de mişcare şi ştafete / Achim Constantin

“OPTANDUM EST UT SIC MENS SANA IN CORPORE SANO”

5.3 Recomandări metodice privind folosirea jocurilor de mişcare şi ştafetelor

Dublă - lovirea consecutivă a mingii de către acelaşi jucător;

CAPITOLUL I - IMPORTANŢA CUNOAŞTERII JOCURILOR

Jocurile permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea

Jocul permite manifestarea iniţiativei şi independenţei în acţiuni şi

Un şir de jocuri de mişcare şi ştafete simple pot fi folosite în cadrul

CAPITOLUL II - JOCUL – CONCEPT ȘI SISTEMATIZARE

împing spre diverse acţiuni. În acest stadiu de cunoaştere a fenomenului,

o activitate dezinteresată – deosebită de muncă, având ca scop

redresare, compensare şi restabilire a anumitor capacităţi motrice şi

2.2 CRITERII DE SISTEMATIZARE ŞI SISTEMATIZAREA JOCURILOR

2.2.1 FUNCŢIILE ŞI OBIECTIVELE DIDACTICE ALE JOCURILOR DE

• Funcţii strict specifice jocului: recreerea, echilibrarea funcţională,

2.2.2 CLASIFICAREA JOCURILOR DE MIŞCARE DUPĂ CRITERIUL

2.2.3 CORESPUNZĂTOR SCOPURILOR URMĂRITE, PRECUM ŞI

încrederea în forţele proprii, sentimentul de prietenie, stimulează plăcerea

CAPITOLUL III - JOCURILE SPORTIVE – DEFINIŢII,

3.1 CARACTERISTICILE JOCURILOR SPORTIVE

o teorie şi metodică generală valabilă pentru toate jocurile sportive şi

3.2 CLASIFICAREA JOCURILOR SPORTIVE

d. După modul de deplasare: cu ajutorul aparatului locomotor, cu alte

CAPITOLUL IV - ORGANIZAREA SPAŢIILOR ŞI

Cunoscând disponibilitatea de spaţiu trebuie luate în consideraţie

Dimensiuni Suprafaţa necesară

Fotbal 70/105 90/120 7350 10800

Fig.1 – TEREN HANDBAL

Fig.2 - TEREN BASCHET

Fig.3 - TEREN VOLEI

Fig.4 - TEREN OINĂ

Strict necesarǎ, pentru activităţiile sportive cu copii şi tineretul, va fi

4.2 MATERIALE SPORTIVE

CAPITOLUL V - RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

procedee tehnice, prevăzute de obiectivele de bază ale lecţiei, sau exerciţii de

5.1 TERMENI ÎNTÂLNIŢI ÎN JOCURILE DE MIŞCARE ŞI ŞTAFETE

• formaţie de adunare – forme de organizare a colectivului pentru raport,

5.2 POZIŢII FUNDAMENTALE ŞI DERIVATE

5.3 RECOMANDĂRI METODICE PRIVIND FOLOSIREA

• se modificǎ numărul de aruncări pe unitatea de timp;

CAPITOLUL VI - JOCURI DE MIȘCARE ȘI ȘTAFETE

• se penalizează cu un punct perechea a cărui “roabă” se strică.

Trecerea prin tunel

Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale,aşezate

Cine se caţără mai repede

Participanţi: întreg colectivul clasei, împărţit în două echipe egale, elevii

Nu intra în spaţiul interzis!

Materiale: o bancă de gimnastică, o saltea şi o ladă, pentru fiecare echipă.

Ştafeta celor 4 cercuri

Turturica fără cuib

6.2 JOCURI DE MIŞCARE ŞI ŞTAFETE SPECIFICE ATLETISMULUI

Elevii sunt organizaţi în cercuri mari şi numerotaţi (6-8 elevi la un cerc).

Vulpea îşi prinde coada

“Veveriţa” atinsă înainte de a reuşi să se caţere devine “vânător” şi jocul se

Lupta cocoşilor pitici

Cursa de alergare pe numere

Indicaţii: profesorul va avea grijă să strige toate numerele , astfel încât să