Politica socială abordată de UE

Politica socială  urmărește realizarea protecției sociale și a bunăstării. Cuprinde:

 practici administrative și politici în domeniul serviciilor sociale, incluzând servicii
medicale, asigurări sociale, educație, angajare și formare profesională, servicii comunitare,
locuire;
 probleme sociale, incluzând criminalitate, handicap, șomaj, sănătate mintală,
bătrânețe;
 discriminare și dezavantaje: rasă, etnie, gen, sărăcie și inegalitate economică.
1. Politica socială a comunității europene a debutat odată cu tratatul de constituire a
acesteia, în 1957. Tratatul de Roma (1957):
 a dus, în timp, la crearea unui „model social european”, care în în jurul anului
2000, face trecerea la investiţia în capitalul uman (investiţia în oameni).
 a pus bazele politicii sociale referitoare la libera circulație a muncitorilor pentru a
le permite lucrătorilor și familiilor acestora să beneficieze pe deplin de dreptul la libera circulație și
să caute un loc de muncă pretutindeni pe piața comună.
 a fost prevăzută și crearea Fondul Social European, instrumentul de finanțare a
politicii sociale și cel mai vechi dintre fondurile structurale
 a consacrat principiul egalității de remunerare între bărbați și femei
2. Pasul următor a fost constituit de adoptarea, în 1986, a Actului Unic European , ce
conține directive privind sănătatea și siguranța la locul de muncă, introduce dialogul social și
conceptul de coeziune economică și socială (materializat prin crearea Fondului de coeziune
economică și socială).
3. Anul 1989 constituie un moment important al construcției sociale europene prin
adoptarea primului document programatic al politicii sociale – Carta Socială, ce stabilește
drepturile sociale fundamentale și, odată cu acestea, direcțiile de acțiune ale politicii sociale.
4. În 1990, Tratatul de la Maastricht, ratificat în 1992, stabilește ca unul din obiectivele
Uniunii atingerea unui „nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și al protecției sociale,
egalitatea între femei și bărbați creșterea standardelor de viață și a calității vieții...”
5. În 1991 a fost adoptat Protocolul Social, care stabilește obiectivele politicii sociale:
promovarea ocupării forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă, combaterea
excluziunii sociale, dezvoltarea resurselor umane, etc. (a fost semnat de 11 State Membre, nu și
de Marea Britanie)
6. în 1993 se lansează Cartea Verde, care deschide procesul de discuție asupra viitorului
politicilor sociale la nivel comunitar și este urmată,
 7. în 1994, de Cartea Albă– ce stabilește prioritățile politicii sociale până în anul 2000.
Acestea sunt concretizate în programele de acțiune socială pentru perioadele 1995-1997 și 1998
-2000.
8. În 1997, prin Tratatul de la Amsterdam (ratificat în 1999) este abrogat Protocolul Social,
este lansat Acordul Social:
 a acordat CE posibilitatea de a „lua măsurile necesare în vederea combaterii
oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe
handicap, vârstă sau orientare sexuală”.
 a inclus și promovarea unui nivel înalt al ocupării forței de muncă pe lista
obiectivelor UE
 1998 este anul în care Marea Britanie semnează Acordul Social și participă astfel
la politica socială comunitară.
9. Anul 2000 constituie un moment major în evoluția politicii sociale prin elaborarea
Strategiei de la Lisabona, prin care este stabilit obiectivul pe zece ani al Uniunii Europene,
reprezentat de transformarea economiei comunitare în cea mai competitivă economie bazată pe
cunoaștere. Tot în acest an a fost adoptată și Agenda Politicii Sociale, ce preia acele obiective
specifice și elemente ale strategiei ce țin de politica socială și le convertește într-un program de
acțiune pe 5 ani, care constituie cadrul politicii sociale actuale.
10. Adoptată în 2010, Strategia Europa 2020 încurajează o economie cu un nivel
ridicat de ocupare a forței de muncă capabilă să genereze coeziune socială și teritorială – drept
unul din domeniile sale prioritare. De asemenea, strategia stabilește cinci obiective principale:
 reducerea cu 20 de milioane a numărului persoanelor expuse riscului de sărăcie
până în 2020)
 un obiectiv de ocupare a forței de muncă de 75 % pentru grupa de vârstă 20-64
de ani).
 Au fost create șapte inițiative emblematice pentru a contribui la realizarea acestor
obiective. Printre acestea se numără
 Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă, care vizează restructurarea
politicilor de flexisecuritate,
 Tineretul în mișcare, care are scopul de a crește mobilitatea și de a îmbunătăți
educația și formarea profesională
 Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale
 În urma creșterii nivelurilor de sărăcie, în 2014 a fost înființat Fondul de ajutor
european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD). Acesta asigură alimente și asistență
materială de bază, precum și activități de incluziune socială.
 La 26 aprilie 2017, Comisia a prezentat o comunicare prin care se instituie
Pilonul european al drepturilor sociale, care stabilește 20 de principii și drepturi esențiale
menite să asigure condiții mai bune de viață și de muncă în Europa. Acestea sunt structurate în
jurul a trei categorii:
o egalitate de șanse și de acces pe piața muncii,
o condiții de muncă echitabile
o protecție și incluziune socială.
 La summitul social de la Göteborg în noiembrie 2017, Parlamentul, Consiliul și
Comisia au adoptat Pilonul european al drepturilor sociale. Pilonul social este însoțit de
Planul de investiții pentru Europa și uniunea energetică. În plus, la 20 iunie 2019, Parlamentul și
Consiliul au adoptat Regulamentul 2019/1149 de instituire a unei Autorități Europene a Muncii,
care are sediul la Bratislava. Principalul său obiectiv este de a monitoriza punerea în aplicare a
dispozițiilor UE din dreptul muncii.
 20 iunie 2019 - Directiva 2019/1158 privind echilibrul dintre viața profesională și
cea privată a părinților și îngrijitorilor. Scopul noilor dispoziții este de a crește și mai mult
egalitatea dintre bărbați și femei pe piața muncii. Directiva 2019/1152 privind transparența și
previzibilitatea condițiilor de muncă. Aceasta urmărește să le ofere lucrătorilor un set de bază de
drepturi noi, cum ar fi dreptul la informații mai exacte privind aspectele esențiale ale muncii lor;
limitarea duratei perioadelor de probă la începutul unui contract de muncă; extinderea
posibilităților de căutare a unui loc de muncă suplimentar prin interzicerea clauzelor de
exclusivitate; notificarea prealabilă a orelor de referință și furnizarea de formare obligatorie
gratuită.
 La 8 noiembrie 2019, Consiliul a adoptat recomandarea privind accesul la
protecție socială pentru lucrători și pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă.
Aceasta urmărește să elimine discrepanțele în materie de acoperire oficială, garantând că
lucrătorii și persoanele care desfășoară o activitate independentă care lucrează în condiții
comparabile pot adera la sisteme de protecție socială corespunzătoare. Una dintre recomandările
sale este, în plus, să faciliteze transferul drepturilor de securitate socială de la un loc de muncă la
altul.
Fondul social european. a fost înființat în temeiul Tratatului de la Roma în vederea
îmbunătățirii mobilității lucrătorilor și a oportunităților de angajare.

Obiective
-îmbunătățirea oportunităților de angajare, consolidarea incluziunii sociali, combaterea sărăciei,
promovarea educației, competențelor și învățării pe tot parcursul vieții și dezvoltarea unr politici
de incluziune active, cuprinzătoare și sustenabile
Rezultate:
1. FSE a fost primul fond structural. În primii ani, până în 1970, acesta a rambursat statelor
membre 50 % din costurile pentru formarea profesională și indemnizațiile de reinstalare
acordate lucrătorilor afectați de restructurarea economică. În total, peste două milioane
de persoane au fost sprijinite de-a lungul acestei perioade.
 2. În 1971, o decizie a Consiliului a majorat substanțial resursele fondului, iar în 1983, o
nouă reformă realizată în temeiul Deciziei 83/516/CEE a Consiliului din 17 octombrie
1983 a reorientat fondul către combaterea șomajului în rândul tinerilor și ajutarea celor
mai defavorizate regiuni.
3. Prin includerea în Tratatul CE a obiectivului de coeziune economică și socială în cadrul
Comunității, Actul unic european (1986) a pregătit terenul unei reforme cuprinzătoare, ce
urmărea, în principal, să introducă o abordare coordonată în programarea și funcționarea
fondurilor structurale. Tratatul de la Maastricht a extins domeniul de intervenție al FSE,
incluzând „adaptarea la transformările industriale și la evoluția sistemelor de producție”.
4. Pentru următoarea perioadă de programare (1994-1999), nivelul fondurilor alocate pentru
coeziunea economică și socială a fost dublat (141 miliarde ECU). Inițiativele Comunității,
care au fost proiecte-pilot în perioada anterioară, au fost confirmate și au beneficiat de un
buget mai substanțial (9 % din resursele totale alocate fondurilor structurale). S-a acordat
o cofinanțare pentru două astfel de programe care sprijineau proiecte transnaționale
inovatoare: „Adapt” (menit să ajute angajatorii și lucrătorii să anticipeze transformările
industriale și să facă față efectelor acestora) și „Employment” (pentru a promova
integrarea grupurilor vulnerabile pe piața muncii).
5. În contextul Agendei 2000, pentru perioada de programare 2000-2006 , FSE, căruia îi era
alocat un buget de 60 miliarde EUR, a primit dubla responsabilitate de a contribui atât la
politica de coeziune, cât și la punerea în aplicare a Strategiei europene privind ocuparea
forței de muncă .
6. În perioada de programare 2007-2013, au fost menținute doar trei fonduri structurale:
FSE, Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune. Împreună,
acestea trebuiau să îndeplinească obiectivele de convergență (cărora le-au fost alocate
81 % din resurse), de competitivitate regională și de ocupare a forței de muncă (cărora le-
au fost alocate 16 % din resursele destinate altor regiuni decât regiunile de convergență),
precum și de cooperare teritorială europeană în scopul promovării unei dezvoltări
armonioase pe întreg teritoriul UE (2,5 % din resurse).
7. Perioada de programare actuală (2014-2020) . Cele cinci fonduri structurale și de investiții
europene pentru perioada de programare 2014-2020, și anume
 FEDR,
 FSE,
 Fondul de coeziune,
 Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)
 Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) sunt reglementate
de un set de norme comune.
 Cu un buget total în valoare de 74 miliarde EUR (comparativ cu cei 75 miliarde EUR
prevăzuți pentru perioada 2007-2013), FSE cofinanțează programe operaționale
naționale sau regionale care se desfășoară pe durata de șapte ani.
Acesta se concentrează asupra următoarelor patru obiective tematice:
 promovarea locurilor de muncă sustenabile și de calitate și sprijinirea mobilității forței de
muncă;
 promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a discriminării;
 investițiile în educație, formare și formare profesională pentru competențe și învățare pe
tot parcursul vieții;
 consolidarea capacității instituționale a autorităților publice și a părților interesate și o
administrație publică eficientă.
Rolul FSE a fost consolidat pentru perioada 2014-2020 prin introducerea unei cote minime de
23,1 %, cu caracter juridic obligatoriu, din finanțarea totală destinată politicii de coeziune.
2. Fondul social european și inițiativa „Locuri de muncă pentru
tineri”
Regulamentul FSE include inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” (YEI), care dispune de un
buget total de 8,8 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020 (6,4 miliarde EUR, majorat cu 2,4
miliarde EUR în 2016). Aceasta este finanțată din trei surse:
 alocările naționale din FSE,
 un buget specific al UE și
 cofinanțarea națională pentru partea FSE.
Inițiativa sprijină tinerii care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program
educațional sau de formare (NEET) în regiunile în care rata șomajului în rândul tinerilor
depășește 25 %. În februarie 2015, Regulamentul FSE a fost modificat pentru a crește rata de
prefinanțare pentru YEI de la 1-1,5 % până la cel mult 30 % în alocarea bugetară pentru 2015, cu
scopul de a accelera implementarea în statele membre.
Cu ocazia sărbătoririi celei de a 60-a aniversări a FSE la începutul anului 2017, Comisia a
raportat că doar în perioada 2007-2013 acesta a ajutat aproape 10 milioane de persoane din UE
să găsească un loc de muncă. De asemenea, această ocazie a marcat începutul procesului de
reflecție privind finanțarea capitalului uman al UE după 2020.
La 2 mai 2018, Comisia și-a prezentat propunerea pentru perioada 2021-2027- Fond social
european Plus (FSE+) reînnoit, cu un buget de 101 miliarde EUR. FSE+ va reuni FSE,
YEI, Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD), Programul
Uniunii Europene pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI) și programul UE în
domeniul sănătății.
În contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19 , Președinta
Comisiei Ursula von der Leyen a anunțat la 13 mai 2020 că în următorul CFM va exista un
program separat în domeniul sănătății: programul „UE pentru sănătate”. În urma
acestui anunț, Comisia a prezentat o nouă propunere pentru 2021-2027, în cadrul căreia FSE+
este dotat cu un buget total de 97,3 miliarde EUR (86,2 miliarde EUR la prețurile din 2018). În
aprilie 2020, Comisia a lansat două pachete de măsuri: Inițiativa pentru investiții ca reacție la
coronavirus (CRII) și Inițiativa plus pentru investiții ca reacție la coronavirus (CRII+) în scopul
mobilizării fondurilor structurale pentru a răspunde la criză. Parlamentul și Consiliul au adoptat
rapid cele două propuneri.

Politica de ocupare a forței de muncă

Obiective
- promovarea unui nivel înalt de ocupare a forței de muncă prin dezvoltarea unei strategii
coordonate, în special cu privire la crearea unei forțe de muncă calificate, pregătite și adaptabile
și a unor piețe ale muncii care să reacționeze la schimbările economice.

Realizări
A. De la etapele inițiale (anii 1950-1990) la Strategia Europa 2020

 În anii 1950, lucrătorii beneficiau de „ajutorul pentru readaptare” în cadrul Comunității

Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Ajutorul era acordat lucrătorilor din sectoarele
cărbunelui și oțelului, unde locurile de muncă erau amenințate de restructurarea industrială.
Fondul social european (FSE) Fondul social european), creat la începutul anilor 1960, a
reprezentat principala armă de combatere a șomajului.

 În anii 1980 și la începutul anilor 1990, au fost elaborate programe de acțiune privind
ocuparea forței de muncă ce vizau grupuri țintă specifice, precum și o serie de sisteme de
observare și de documentare.

 În contextul unor rate ridicate ale șomajului în majoritatea statelor membre ale UE, Cartea
albă privind creșterea economică, competitivitatea și ocuparea forței de muncă (1993) a lansat o
dezbatere dedicată strategiei UE privind economia și ocuparea forței de muncă, stabilind pentru
prima dată ocuparea forței de muncă drept cea dintâi prioritate a agendei UE.

 Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare în mai 1999, a constituit baza pentru
Strategia europeană de ocupare a forței de muncă și a condus la crearea, în baza tratatului, a
Comitetului permanent pentru ocuparea forței de muncă, cu caracter consultativ, având ca rol
promovarea coordonării politicilor statelor membre în domeniul ocupării forței de muncă și al
pieței forței de muncă. Statele membre continuă însă să fie principalele responsabile de politica
lor în materie de ocupare a forței de muncă.
  Summitul extraordinar de la Luxemburg dedicat locurilor de muncă, din noiembrie 1997, a
lansat Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă (EES), precum și metoda deschisă
de coordonare – așa-numitul Proces de la Luxemburg, care reprezintă un ciclu anual de
coordonare și de monitorizare a politicilor naționale de ocupare a forței de muncă pe baza
angajamentelor statelor membre de stabilire a unui set comun de obiective.

 În 2000, Consiliul European de la Lisabona a convenit asupra noului obiectiv strategic de

transformare a UE în „cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume”,
ocuparea integrală a forței de muncă fiind un obiectiv major al politicilor de angajare și sociale,
urmând ca, până în 2010, să se realizeze obiective concrete (Strategia de la Lisabona).

 Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă a fost revizuită în 2002 și relansată
în 2005, punându-se accentul pe creștere economică și crearea de locuri de muncă. Pentru a
simplifica și a raționaliza procesele, a fost introdus un cadru temporal multianual (primul ciclu fiind
2005-2008), iar liniile directoare privind ocuparea forței de muncă au fost integrate în orientările
generale ale politicilor economice.

 Strategia Europa 2020 - strategie pe zece ani pentru ocuparea forței de muncă și o

creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii a definit pentru prima dată o serie de
obiective principale, printre care:

 piața forței de muncă: creșterea la 75 %, până în 2020, a participării pe piața muncii a
persoanelor cu vârsta între 20 și 64 de ani;
 incluziunea socială și combaterea sărăciei: eliminarea riscului de sărăcie sau excluziune
pentru cel puțin 20 de milioane de persoane;
 îmbunătățirea calității și performanțelor sistemelor de educație și formare: reducerea ratei
de abandon școlar la mai puțin de 10 % (de la 15 %) și creșterea la cel puțin 40 % (în loc
de 31 %) a procentului de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani care au
absolvit o formă de învățământ superior sau echivalent.

Discursul din comunicarea Comisiei din ianuarie 2020 intitulată „O Europă socială puternică
pentru tranziții juste” și integrând obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU vizează patru
domenii:

 stimularea cererii de forță de muncă (crearea de locuri de muncă; impozitarea veniturilor

salariale; stabilirea salariilor);
 consolidarea forței de muncă și îmbunătățirea accesului la locuri de muncă, aptitudini și
competențe;
 îmbunătățirea funcționării piețelor forței de muncă și eficacitatea dialogului social;
  promovarea egalității de șanse pentru toți, promovarea incluziunii sociale și combaterea
sărăciei.

Sănătatea și securitatea în muncă

Obiective îmbunătățirea mediului de lucru prin armonizarea condițiilor de muncă, în vederea
protejării sănătății și securității lucrătorilor. În acest scop, sunt prevăzute cerințe minime la nivelul
UE, permițându-li-se statelor membre să introducă un nivel mai ridicat de protecție la nivel
național în cazul în care doresc acest lucru.
Realizări
1. Actul Unic European. Prin adoptarea Actului Unic European în 1987, sănătatea și securitatea
în muncă au fost introduse pentru prima dată. Obiectivele erau: îmbunătățirea sănătății și
securității lucrătorilor la locul de muncă; armonizarea condițiilor din mediul de lucru; prevenirea
„dumpingului social” pe măsură ce realizarea pieței interne făcea progrese și prevenirea
deplasării întreprinderilor spre zone cu un nivel de protecție mai scăzut cu scopul de a obține un
avantaj competitiv.

2. Tratatul de la Amsterdam (1997) a consolidat statutul aspectelor legate de ocuparea forței de

muncă prin introducerea titlului „Ocuparea forței de muncă” și a Acordului social. Pentru prima
dată, directivele de stabilire a cerințelor minime în domeniul sănătății și securității în muncă și al
condițiilor de muncă erau adoptate de Parlament și de Consiliu împreună, prin procedura de
codecizie.

3. Contribuția Tratatului de la Lisabona (2007) conține o „clauză socială” potrivit căreia cerințele

sociale trebuie luate în considerare în cadrul politicilor Uniunii. Odată cu intrarea în vigoare a
Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a dobândit caracter
juridic obligatoriu pentru statele membre atunci când pun în aplicare legislația UE.

4. Pilonul european al drepturilor sociale (2017), semnat de Consiliu, Comisie și Parlament în

noiembrie 2017, stabilește 20 de drepturi și principii, inclusiv dreptul consacrat prin articolul 31
din Carta drepturilor fundamentale la condiții de muncă ce respectă sănătatea, siguranța și
demnitatea lucrătorilor. Cu toate că pilonul nu are caracter juridic obligatoriu, acesta constituie un
pachet de măsuri legislative și de instrumente legislative fără caracter obligatoriu care vizează să
determine o convergență ascendentă a condițiilor de trai și de muncă în UE.

Strategia comunitară pentru perioada 2007-2012 s-a axat pe prevenire. Scopul său a
fost o reducere continuă a numărului accidentelor de muncă și bolilor profesionale în UE, în
special prin definirea și punerea în aplicare a unor strategii naționale, prin îmbunătățirea și
simplificarea legislației existente, precum și prin îmbunătățirea punerii sale în aplicare prin
intermediul schimbului de bune practici, campaniilor de sensibilizare și printr-o mai bună
informare și formare.
În iunie 2014, Comisia a publicat Cadrul strategic al UE privind sănătatea și siguranța
la locul de muncă 2014-2020, care a fost adoptat de Consiliu în martie 2015. Cadrul urmărește
să abordeze trei mari provocări: îmbunătățirea și simplificarea normelor existente, îmbunătățirea
prevenirii bolilor profesionale, includerea noilor riscuri și luarea în considerare a îmbătrânirii forței
de muncă. O atenție deosebită este acordată nevoilor microîntreprinderilor și ale întreprinderilor
mici.
Comunicarea Comisiei din 2017 privind condiții de muncă mai sigure și mai
sănătoase s-a axat pe modernizarea legislației și a politicii UE în materie de securitate și
sănătate în muncă.

În programul său de lucru pentru 2021, Comisia va prezenta un nou cadru al Uniunii
Europene privind securitatea și sănătatea în muncă pentru perioada 2021-2027. Asemenea
strategiilor anterioare, se preconizează că acest nou cadru va declanșa adoptarea sau revizuirea
strategiilor naționale privind securitatea și sănătatea în muncă ce urmăresc să stimuleze acțiuni
coordonate la diferite niveluri, cu implicarea statelor membre, a partenerilor sociali și a altor părți
interesate importante. Această viitoare comunicare constituie și un răspuns la recentele concluzii
ale Consiliului și avizele Comitetului consultativ tripartit pentru securitate și sănătate la locul de
muncă și Comitetului inspectorilor de muncă principali.
De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, Comisia a luat măsuri pentru a asigura sănătatea și
securitatea lucrătorilor. În special, în iunie 2020, Directiva privind agenții biologici (2000/54/CE) a
fost actualizată pentru a include SARS-CoV-2 în lista agenților biologici, pentru a ține seama de
noile riscuri la locul de muncă. Comisia a încurajat angajatorii să evalueze riscurile și să ia măsuri
preventive și de protecție pentru a reduce la minimum daunele, în special în cazul celor care
lucrează în contact direct cu virusul. În aprilie 2020, Comisia a emis orientări pentru revenirea la
muncă după eliminarea măsurilor de limitare a mișcării persoanelor.