Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Drept ”Simion Barnutiu”

REFERAT

SISTEME DE DREPT COMPARAT

Tema : COMPARATIE: INSTITUTIA

PREZIDENTIALA IN ROMANIA SI IN ITALIA

Student,

ANUL II

Centrul tutorial Bacau

1. INTRODUCERE
 In ceea ce priveste conceptul, o definitie unica, general recunoscuta a dreptului comparat,
nu se poate intalni nici in legislatiile nationale si nici la nivel european. Definirea Dreptului
comparat se confundă cu propria sa istorie, cu trecerea de la o mare epocă doctrinară la alta,
cu concepţiile juriştilor despre drept în general, drept comparat, în special, precum şi cu
scopurile ce se doreau atinge prin acesta din urmă. Ani de-a rândul, această problematică a
absorbit aproape toate energiile comparatiştilor. Opiniile diverselor şcoli de drept comparat s-
au acumulat fără să se cearnă însă o poziţie teoretică universal acceptată. Singura certitudine
a dreptului comparat este aceea că el are mai multe incertitudini decât certitudini, mai multe
ipoteze decât axiome, zeci de probleme şi sute de răspunsuri foarte diferite unele de celelalte.

Dreptul comparat este, inainte de toate, o metoda de a dobandi cunostinte. El este capabil
sa ofere o varietate de solutii la probleme mai multe si mai diverse decat cele oferite de o
stiinta juridica cu preocupare nationala. Dreptul comparat imbogateste si extinde “gama de
solutii” si ofera persoanei posibilitatea de a gasi o solutie mai buna la o problema concreta.

Studiile comparative sunt des folositoare pentru actiunile de pregatire a procesului

legislativ si aceasta metoda de drept comparat faciliteaza atât crearea unui drept nou, cât si
sarcina unei unificari supranationale. Legat de aspectul unificarii şi armonizării regionale a
dreptului, trebuie reliefată importanţa pe care ar trebui s-o aibă studierea dreptului comparat.

 În dreptul organizatiilor internationale, folosirea dreptului comparat este, în temeiul

politicilor legale, o preconditie necesara pentru orice tip de creatie de drept; astfel, este
folosit, pe de o parte, la crearea organizatiei însesi (formularea tratatului de fondare) si, pe de
alta parte, pentru regulile autonome din sfera interna (crearea unui drept secundar).

Dreptul comparat nu face altceva decât să aşeze sistemul nostru de drept acolo unde îi
este locul: alături de toate celelalte sisteme de drept naţionale. El ne ajută astfel să trecem de
la o percepţie absolutizantă a sa la una relativizantă. Este cea mai directă şi sigură cale pentru
a înţelege că modul în care dreptul nostru naţional soluţionează anumite aspecte nu este unic
şi nici singura alternativă posibilă1. Atât timp cât juristul naţional, ne spune Constantinesco,
rămâne prizonierul singurei sale lumi juridice, el are înclinaţia firească de a considera
soluţiile ordinii sale juridice ca pe singurele posibile singurele logice sau singurele valabile.
Fără să vrea, el riscă să dea multor soluţii sau instituţii juridice o valoare absolută pe care ele
nu o pot avea în realitate. Aici, metoda comparativă le dă juriştilor naţionali lecţii de măsură
şi mdestie.

Studierea unor sisteme de drept străine permite juristului să se distanţeze de propriul său
sistem de drept naţional, având astfel posibilitatea să-l privească din afară, într-un mod cu
totul nou şi, pe cât posibil, obiectiv. Dreptul comparat ne oferă şansa să descoperim şi să
înţelegem mai bine particularităţile sistemului de drept naţional, să conştientizăm aspectele
pozitive şi negative ale acestuia, regulile care pot şi trebuie a fi menţinute, îmbunătiţe sau
eliminate. El ne descoperă limitele originalităţii şi identităţii, revelând adesea faptul că norme
pe care le consideram a fi creaţie proprie nu sunt altceva decât împrumuturi ori rezultatul
unor accidente sau întâmplări.1

2. INSTITUTIA SEFULUI STATULUI. CONSIDERATII GENERALE.

Institutia sefului statului constituie una dintre cele mai vechi autoritati politice, ea
aparand odata cu statul, cunoscand o evolutie continua, atat in ceea ce priveste forma,
structura, cat si preorgativele si atributiile. Orice colectivitate, indiferent de marimea ei, de
nivelul sau de organizare si dezvoltare, a avut in fruntea sa un sef, fie ales, fie impus. Astazi
aceasta institutie, sub diferite forme, structuri, atribute si prerogative este prezenta in
societate.

Analiza institutiei sefului statului impune precizarea categoriei de putere careia ii

apartine. Includerea acestei institutii in cadrul puterii executive sau legislative tine in mare
masura de principiul pe care aceasta se fundamenteaza, al separatiei ei sau al unicitatii. Daca
puterea se fundamenteaza pe principiul separatiei, institutia sefului statului apartine sferei
executivului, de aceea ea apare sub numele de “seful puterii executive” sau “seful
executivului”. Acolo unde insa statul este intemeiat pe principiul unicitatii, aceeasi institutie
este apartinatoare categoriei de putere similara cu cea a parlamentului, adica a legislativului.

Desemnarea sau alegerea sefului statului, atributiile si prerogativele acestei institutii tin
de o serie de factori: natura sistemului politic, sistemul constitutional si forma de
guvernamant, anumite traditii istorice si nationale.

Nu in toate cazurile si in mod automat modul de desemnare al sefului statului determina

locul si rolul acestuia in stat. Cuantumul si extensiunea acestei functii este in raport cu
celelalte puteri, in principiu cu executivul si legislativul, dar si de categoria puterii in care
este incadrata.

Practica social-istorica de pana astazi a relevat patru mari cai de desemnare a sefului
statului:

a) Pe cale ereditara:
Este prima si cea mai veche modalitate de desemnare a sefului statului. Ea a fost si este
caracteristica regimurilor monarhice, constitutionale. Dupa anumite reguli constitutionale,
monarhul accede la functia de sef al statului pe cale ereditara ca in Anglia, Olanda, Suedia
sau el insusi isi poate desemna un succesor din cadrul casei regale, ca in Spania, Belgia,
Maroc, Iordania. Prin aceasta modalitate de desemnare a sefului statului, Parlamentul sau alta
institutie au rolul cel mult de a veghea la respectarea regulilor constitutionale de desemnare a
1
Gutan Manuel, “Sisteme de drept comparate – teoria generala a dreptului comparat –“, Note de curs,
Anul Universitar 2008-2009
acestuia, sau in caz de stingere a dinastiei, la numirea unui succcesor la tron sau participa la
alegerea acestuia.

b) Alegerea de catre Parlament:

Aceasta modalitate de desemnare a sefului statului este o consecinta, un rezultat al
revolutiei burgheze, al luptei acesteia impotriva absolutismului, fiind in acelasi timp si un
mod eficient de control al parlamentului asupra acestei institutii.

c) Desemnarea sefului de stat de catre un colegiu electoral

d) Alegerea sefului statului prin vot universal
Aceasta modalitate de alegere a sefului statului este o consecinta a adancirii
democratismului vietii politice, dar si o masura de asigurare a echilibrului intre executiv si
legislativ. Alegerea sefului statului prin vot universal ii confera acestuia o sporita autoritate si
respect, care se pot materializa prin atributii si prerogative. O asemenea situatie intalnim in
Romania, Rusia; Franta, Indonezia, etc.

Problemele rolului si ale atributiilor sefului statului au fost si sunt si astazi viu disputate,
ele cuprinzand o plaja larga si variata de opinii si pareri, acestea mergand de la conferirea
sefului statului unui rol pur decorativ, reprezentativ, pana la acordarea unor importante
prerogative executive si legislative. Aceasta mare diversitate de roluri ce sunt atribuite
sefului statului sunt determinate de o serie de factori: modul de desemnare a sefului statului;
raportul dintre institutiile fundamentale ale statului, in principiu dintre executiv si legislativ;
unele traditii nationale.

Raspunderea si responsabilitatea sefului statului este specifica fiecarui sistem

constitutional in parte. Ea tine de o serie de factori a caror pondere si valoare poate fi diferita
in acest proces: modul de desemnare a sefului statului, atributiile si prerogativele de care
acesta dispune in stat, gradul sau de implicare in politica si conducere in societate.

Pe marginea acestei probleme in stiinta juridica s-au constituit doua mari orientari:

a) seful statului nu trebuie sa raspunda pentru faptele si actele sale. Este o orientare mai
veche, traditionala, ea bazandu-se pe imunitatea de care dispune seful statului si pe faptul ca
orice act emis de acesta este contrasemnat fie de primul-ministru, fie de ministrul de resort.

b) Porneste de la principiul ca, in fata legii, toti oamenii sunt egali indiferent de statutul si
functia lor in societate, ca nimeni nu e mai presus de lege. Este o orientare moderna care-l
pune pe seful statului in situatia de cetatean si, ca orice cetatean, el trebuie sa raspunda pentru
actele si faptele sale.

Raspunderea sefului statului nu este aceeasi in toate sistemele constitutionale, ea este in

functie de rolul si functia exercitata de acesta in viata politica a tarii. Acolo unde seful
statului are un rol reprezentativ, decorativ, el nefiind implicat in nici un fel in actul de
guvernare, desigur ca si raspunderea acestuia in acest plan este minora sau chiar deloc. Cel
mai tipic exemplu este situatia monarhilor constitutionali din Anglia, Belgia, Suedia, Japonia
sau a unor presedinti din Germania, Italia, Israel, etc.

Alta este insa situatia atunci cand seful statului in roluri si intensitati diferite este angajat
in actul de guvernare, act ce genereaza raspunderea si responsabilitatea politica, civila iar
pentru fapte grave, chiar penale. De regula, institutia care-l desemneaza pe seful statului este
si aceea in fata careia acesta raspunde (Parlament, Curtea Constitutionala, Curtea Suprema,
etc), ea fiind si singura in masura sa judece faptele si actele acestuia.

In situatia in care seful statului este numit de Parlament, acesta raspunde pentru faptele
sale in fata acestuia, iar parlamentul este cel care decide masurile ce trebuiesc luate impotriva
sefului statului: atentionare, suspendare, revocare sau demitere.

Situatia se complica in cazul cand seful statului este desemnat prin vot universal. In
aceasta situatie Parlamentul nu este in masura sa ia singur o decizie, intrucat nu el l-a
desemnat. In cele mai multe cazuri, Parlamentul propune suspendarea sefului statului pentru
o perioada limitata de timp, urmand a se organiza un referendum national, iar in functie de
rezultatul acestuia, institutia care l-a validat trebuie sa ia hotararea definitiva.

Durata mandatului sefului statului este specifica fiecarui sistem constitutional in parte, ea
tinand in mare masura de forma de guvernare.

In situatia monarhilor constitutionali, durata mandatului sefului statului este pe viata. In

cazul republicilor prezidentiale sau parlamentare, durata mandatului institutiei sefului statului
este de regula corelata cu cea a executivului si legislativului: 4,5 ani sau chiar mai mult 6,7
ani.

3. COMPARATIE: INSTITUTIA SEFULUI STATULUI IN ROMANIA SI IN

ITALIA

Analizand comparativ cele doua institutii, am putut evidentia atat asemanarile, cat si
deosebirile care penduleaza in jurul sefilor acestor doua state: Romania si Italia. A fost
necesara stabilirea unor criterii pe baza carora trasaturile acestor doua institutii au putut fi
scoase la lumina, si anume: conditiile necesare desemnarii sefului statului, procedura de
desemnare, durata mandatului, incompatibilitatile, rolul sefului statului, punerea sub acuzare
a acestuia, depunerea juramantului, atributiile, interimatul, actele precum si alte criterii care
vor putea fi observate pe parcursul acestei lucrari.

In ambele state procedura de desemnare a sefului este supusa unor conditii pentru
asigurarea unei mai bune functionari a institutiei. Varsta necesara accederii in functia de
presedinte este diferita, astfel, in Romania varsta minima la care un cetatean poate sa fie ales,
este de 35 de ani, pe cand in Italia, aceasta este mai inaintata, si anume 50 de ani (art.84 din
Constitutie). Consider ca statul Italian a pus la baza acestei varste, experienta acumulata,
tocmai pentru asigurarea unei mai bune functionari si organizari a statului. De asemenea, in
art. 84, ulterior stabilirii varstei minime necesare isi ocupa un loc bine conturat si conditia
detinerii drepturilor civile si politice de catre persoana care candideaza. In Romania, spre
deosebire de Italia, nu este textul Constitutiei cel care precizeaza acest aspect.

Putem remarca unele deosebiri considerabile si in materia alegerii sefului statului, acestea
datorita formei de guvernamant diferite. In Romania intalnim ca forma de guvernamant
republica semiprezidentiala, pe cand Italia este o republica parlamentara.

Asadar, textul art. 81 din Constitutia Romaniei, intitulat “Alegerea Presedintelui”

stabileste in primele 3 aliniate modalitatea de desemnare a acestuia. Presedintele Romaniei
este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Este declarat ales candidatul
care a intrunit, in primul tur de scrutiny, majoritatea de voturi ale alegatorilor inscrisi in
listele electorale. In cazul in care nici unul dintre candidati nu a intrunit aceasta majoritate, se
organizeaza al doilea tur de scrutin, intre primii doi candidate stability in ordinea numarului
de voturi obtinute in primul tur. Este declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare
numar de voturi2. Spre deosebire de Constitutia Romaniei, Constitutia Republicii Italiene
stabileste in art. 83 modul de alegere al presedintelui statului Italian. Presedintele Republicii
este ales de catre Parlamentul reunit in sedinta comuna a membrilor sai. La aceasta alegere
participa cate trei delegati pentru fiecare regiune, alesi de Consiliul Regional in asa fel incat
reprezentarea minoritatilor sa fie asigurata. Regiunea Valea Acosta nu are decat un singur
delegat. Alegerea Presedintelui se desfasoara prin scrutin secret si cu obtinerea unei
majoritati de doua treimi a membrilor Parlamentului. Dupa trei tururi de scrutin, majoritatea
suficienta este absoluta.

O alta deosebire pe care o intalnim prin studiul comparat al celor doua institutii este
durata mandatului. Art. 83 al Constitutiei Romaniei statueaza ca Presedintele este ales pe un
mandat de 5 ani si se exercita de la data depunerii juramantului, pe cand art. 85 din
Constitutia Republicii Italiene statueaza ca Presedintele este ales pe o perioada de 7 ani.

Depunerea juramantului se face in ambele state in fata Camerei Deputatilor si a

Senatului, in sedinta comuna, conform art. 82 alin (2) din Constitutia Romaniei, si art. 91 din
Constitutia Italiei. Presedintele depune juramant de fidelitate fata de Republica si jura sa
respecte Constitutia si legile tarii.

2
Bianca Selejan-Gutan, “Drept constitutional si institutii politice”, Editura Hamangiu, Bucuresti,
2008
 Functia de reprezentare este prezenta, de asemenea, in cadrul ambelor institutii, atat in
Romnia, cat si in Italia, seful statului reprezentad unitatea nationala. Aceasta functie este
considerata un punct comun intre cele doua institutii.3

In materia atributiilor si prerogativelor sefilor celor doua state, intalnim atat asemanari,
cat si deosebiri. Atat Presedintele Romaniei, cat si Presedintele Italiei adreseaza mesaje
Parlamentului, cu privire la problemele principale ale natiunii; promulga legile; dispun
organizarea referendumului, pentru ca poporul sa isi exprime vointa cu privire la problemele
de interes national; numesc functionarii de stat in cazurile prevazute de lege; comanda fortele
armate si prezideaza Consiliul Suprem de Aparare al Tarii; acorda gratierea individuala;
confera decoratiile Republicii.

Deosebiri intalnim in exercitarea atributiilor in domeniul politicii externe: ratificarea

tratatelor internationale, in Romania se face de catre Parlament (art. 91), pe cand in Italia de
seful statului (art. 87); si in cazul masurilor exceptionale: in Romania, starea de razboi este
instituita de Presedinte, care solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate, in cel mult
5 zile de la luarea acesteia (art. 93), iar in Italia este declarata de Presedinte, insa in urma
hotararii ei de catre Camere (art. 87).

In Romania, precum si in Italia, seful statului poate sa dizolve Parlamentul. Constitutia

Romaniei, spre deosebire de Constitutia Italiei, stabileste in art. 89 ca Presedintele poate sa
dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului
in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua
solicitari de investitura. Parlamentul nu poate fi dizolvat nici in Romania si nici in Italia in
ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui, insa pe langa aceasta limitare, textul
constitutional al Romaniei mai impune inca una, si anume: interdictia dizolvarii
Parlamentului pe timpul starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta.

In cazul punerii sub acuzare, intalnim o asemanare la nivelul celor doua institutii. Atat in
Romania, precum si in Italia, Presedintele este pus sub acuzare de catre Parlament, pentru
inalta tradare si pentru incalcarea grava a prevederilor constitutionale.

O alta asemanare care reiese din analiza comparativa a institutiilor este aceea a
incompatibilitatii functiei de Presedinte cu o alta functie publica sau privata. Constitutia
Romaniei stabileste acest aspect in art. 84 alin. (1), iar Constitutia Republicii Italiene in art.
84 alin. (2).

Interimatul functiei este asigurat in Romania, in ordine, de catre presedintele Senatului

sau de presedintele Camerei Deputatilor, daca functia de Presedinte devine vacanta ori daca
Presedintele este suspendat sau se afla in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile,

3
Bianca Selejan-Gutan, “Drept constitutional si institutii politice”, Editura Hamangiu, Bucuresti,
2008
conform art. 98 din Constitutiei; pe cand in Italia, interimatul functiei este asigurat de
presedintele Senatului, in caz de incapacitate, coform art. 86.

Actualul Presedinte al Romaniei este Traian Basescu, iar al Italiei este Giorgio
Napolitano.

4. CONCLUZIE

Intrucat institutia sefului de stat ocupa un loc fundamental in ordinea constitutionala, inca
din cele mai vechi timpuri, avandu-si obarsia in chiar istoria lumii si a sistemelor statale am
considerat ca o analiza comparativa a acestei institutii este izvorul unei mai bune intelegeri a
sistemelor de drept. In urma unei prealabile documentari am ajuns la concluzia ca putem sa
evidentiem “defectele” oricarei institutii, nu doar a sefului de stat, doar printr-o analiza
comparativa a acesteia. Studiul comparativ presupune nenumarate beneficii, atat in formarea
unor noi sisteme de drept, precum si in modificarea anumitor aspecte a sistemelor de drept
existente.

Sunt de parere ca in formarea unui jurist trebuie sa existe o initiere profunda in dreptul
comparat, intrucat doar prin compararea institutiilor putem sa observam ceea ce este bun la o
anumita institutie si ceea ce este “alterat”. Este esential ca anterior nasterii unei institutii sa se
parcurga o un studiu comparativ al planului initial al acesteia cu planul institutiilor deja
existente in diferitele sisteme de drept, pentru a se putea completa lacunele si pentru a se
putea exclude defectele pe care aceasta institutie le-ar putea avea. Doar in felul acesta ne
putem cladi un sistem de drept neviciat, un sistem de drept transparent.

5. BIBLIOGRAFIE

1. Duculescu Victor, “Drept constitutional comparat, Editura Lumina Lex, Bucuresti,

2000
2. Gutan Manuel, “Sisteme de drept comparate – teoria generala a dreptului comparat
–“, Note de curs, Anul Universitar 2008-2009
3. Selejan-Gutan Bianca, “Drept constitutional si institutii politice”, Editura
Hamangiu, Bucuresti, 2008
4. Constitutia Romaniei
5. Constitutia Italiei