UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

DIAGNOSTICUL DE SARCINĂ

AUTOR: COORDINATOR:

BOTA IOANA. SL Dr. Meda TODOR, MD, PhD

Grupa 12

1.
 Cuprins
1. Introducere ………………………………………3
2. Semne clinice ……………………………………3,4,5
3. Semne ecografice și ecografiile în timpul
sarcini……………………………………………..6,7
4. Hormoni implicați în diagnosticul de sarcina
și rolurile lor ………………………………………….7,8
5. Intervențiile suplimentare………………………..9,10
6. Diagnostic diferențial……………………………..10,11
7. Bibliografie…………………………………………..12
1.
 INTRODUCERE

Diagnosticul este ansamblul de investigații clinice și paraclinice care au ca

obiectiv definirea stării patologice a unui pacient. Diagnosticul poate fi stabilit
numai de o persoană cu calificare medicală și competență recunoscută în
domeniu .

Sarcina reprezintă din punct de vedere medical perioada fiziologică de gestație

a unei femei, cuprinsă între momentul fecundării ovulului de către spermatozoid
și momentul expulziei fătului (nașterea).

Așadar diagnosticul de sarcină se bazează pe semne clinice (generale si

locale), pe semne ecografice și pe teste de laborator. Starea de gestație
produce în organismul matern importante modificări morfofuncționale, care se
manifestă variat și în mod succesiv la diferite etape ale sarcinii.
Semnele clinice de sarcina variază în funcție de vâstă sarcinii. Dacă în prima
jumătate a sarcinii se constată simptome incerte, nesigure sau probabile de
sarcină ce se manifesta exclusiv la mama, in jumătatea a doua a sarcinii
întâlnim semne sigure de sarcina sau semne fetale, fapt care dă certitudine
diagnosticului de sarcină.

SEMNELE CLINICE

Principalul semn clinic care poate sugera apariția unei sarcini și care
reprezintă motivul prezentării unei femei la medicul ginecolog
este întreruperea ciclului menstrual (amenoreea). Întreruperea bruscă a
ciclului menstrual la o femeie aflată în perioada fertilității, activă sexual,
poate semnifica apariția unei sarcini. Este foarte important ca femeia în
cauză să rețină data ultimei menstruații deoarece aceasta ajută la calcularea
vârstei gestaționale și a datei în care va avea loc nașterea. Durata medie a
sarcinii este de 266 de zile din momentul fecundării sau 280 din prima zi a
ultimei menstruații.
 
Modificarea glandelor mamare. La examinarea clinică a pacientei, medicul
poate decela modificarea aspectului sânilor: areola mamară devine
hiperpigmentată, infiltrată, edemațiată, cu aspect „în sticlă de ceasornic”,
prezența tuberculilor Montgomery-Morgagni, accentuarea rețelei venoase
Haller, prezența areolei mamare secundare. Sânii sunt crescuți de volum,
dureroși, cu eliminare de colostru la exercitarea unei ușoare compresiuni.

Modificări ale mucoasei vaginale. La examinarea vaginului, medicul poate

decela prezența semnului clinic Chadwick-Jacqueimer, caracterizat prin
apariția unei mucoase vaginale și vulvare congestionate, de culoare roșie-
albastru închis, fiind mult mai accentuată la nivelul orificiului vaginal și al
peretelui anterior al vaginului.
Modificări ale mucoasei și a colului uterin. Pe parcursul evoluției sarcinii
apar modificări de aspect ale uterului, acesta devenind globulos: 
 uterul poate deveni asimetric atunci când implantarea ovulului
fecundat are loc la nivelul uneia dintre coarnele uterine (semnul
Piskacek pozitiv); 
 reducerea consistenței colului uterin (semnul Goodell) și a istmului
uterin (semnul Hegar; 
 mobilitatea excesivă a colului în raport cu istmul uterin, care este fix
(semnul McDonald pozitiv).
 
Există de asemenea câteva semne clinice de graviditate, observate de
către medicul examinator în timpul examinării clinice a pacientei, care sunt
semne obiective de probabilitate și stau la baza diagnosticului de sarcină:
 semnul Tarnier: are loc modificarea consistenței colului uterin,
acesta căpătând o structură moale, catifelată;
 semnul Noble: prin creșterea în dimensiuni a uterului pe parcursul
dezvoltării fătului, are loc umplerea spațiului existent la nivelul
fundurilor de sac vaginale laterale;
 semnul McDonald: în a șaptea și a opta săptămână de sarcină,
corpul uterin devine flectat pe colul uterin;
 semnul Piskacek sau semnul smochinului: în funcție de localizarea
ovulului fecundat la nivelul coarnelor uterine, cornul la nivelul căruia
se localizează ovulul crește în dimensiuni, uterul prezentând astfel
o formă asimetrică, neregulată;
 semnul van Fernwood: are loc creșterea în dimensiuni a fundului
uterin la nivelul regiunii uterine unde este localizat ovulul fecundat;
 semnul Bonnaire: în timpul sarcinii are loc modificarea consistenței
corpului uterin, acesta căpătând o structură păstoasă, elastică; la
palpare este posibilă adâncirea cu ușurință a degetului
examinatorului în musculatura uterină;  
 semnul Holzapfel: uterul femeii gravide prezintă consistență
păstoasă și o greutate crescută; la examinarea clinică, la palpare,
uterul femeii însărcinate alunecă cu greu din mâna examinatorului
față de uterul negravid, care prezintă o alunecare ușoară,
asemenea unui sâmbure de cireașă.

Creșterea în dimensiuni a cavității abdominale. Pe parcursul evoluției

sarcinii poate fi observată mărirea cavității abdominale datorată creșterii în
dimensiuni a uterului, înălțimea acestuia fiind utilă pentru calcularea vârstei
gestaționale. După o perioadă de 12 săptămâni de la întreruperea ciclului
menstrual, prin palpare poate fi decelată prezența fundului uterin deasupra
simfizei pubiene. La 16 săptămâni de amenoree, fundul uterin este localizat
la mijlocul distanței dintre simfiza pubiană și ombilic. La 20 de săptămâni
după întreruperea menstruației, fundul uterin este localizat în regiunea
ombilicală, iar la 36 de săptămâni fundul uterin se localizează la nivelul
apendicelui xifoid. La femeile aflate la prima sarcină, atunci când perioada
gestațională se apropie de termen, fundul uterin se deplasează cu
aproximativ 2 cm dedesubtul apendicelui xifoid, pe când, în cazul femeilor cu
sarcini multiple (multipare), fundul uterin rămâne localizat la nivelul
apendicelui xifoid până la declanșarea travaliului. 

Manifestări clinice tegumentare. La femeile însărcinate, datorită

hipersecreției de hormon melanocito-stimulant, apar zone de
hiperpigmentare la nivelul tegumentului precum hiperpigmentarea obrajilor,
a frunții și a eminențelor malare (aspect cunoscut sub denumirea clinică de
„mască gravidică”) și a liniei albe abdominale, hiperpigmentarea areolei
mamelonare, hiperpigmentarea regiunii axilare și a regiunii genitale,
hiperpigmentarea liniei albe abdominale, semn clinic cunoscut sub termenul
medical de „linea nigra”, localizat cu predominanță în porțiunea mijlocie a
abdomenului, apariția angioamelor cu aspect de fluture, localizate pe
tegumentul taliei, dilatarea capilarelor sangvine localizate la nivelul
gambelor. . 

Manifestări clinice urinare. În primele săptămâni de sarcină are loc

reducerea capacității de colectare a vezicii urinare prin compresiunea
existentă la acel nivel în urma creșterii volumului uterin. Aceasta determină
apariția polachiuriei. Începând cu al doilea trimestru de sarcină manifestările
urinare se remit și apar din nou la coborârea capului fetal în pelvis, atunci
când sarcina a ajuns la termen. În anumite cazuri poate apărea poliuria.
 
Manifestări clinice respiratorii: creșterea frecvenței respiratorii, dispnee
expiratorie, creșterea în dimensiuni a circumferinței cutiei toracice cu 10 cm,
hiperemie și edem la nivelul căilor respiratorii, obstrucție nazală, modificarea
vocii din cauza închiderii de scurtă durată a trompelor lui Eustachio.

Manifestări clinice cardiovasculare: creșterea frecvenței cardiace, care

ajunge la 90 bătăi pe minut; creșterea debitului cardiac cu aproximativ 30-
50% din valoarea inițială, din a șasea săptămână de gestație, ajungând la
valoarea maximă între săptămânile 16 și 28 de gestație, iar mai apoi
descrește progresiv datorită sindromului de compresiune exercitat la nivelul
venei cave de către uterul hipertrofiat; modificări tensionale (în al doilea
trimestru de sarcină are loc scăderea valorilor tensiunii arteriale, aceasta
revenind la valorile inițiale în al treilea trimestru de sarcină).  
SEMNE ECOGRAFICE ȘI ECOGRAFIILE ÎN TIMPUL SARCINI

Unul din scopurile principale ale ecografiei este diagnosticul si confirmarea

prezentei unei sarcini în cavitatea uterina. Astfel, sacul gestational poate fi
observat și măsurat la o varsta a sarcinii de 4-5 săptămâni, iar embrionul poate
fi vizualizat la 5-6 săptămâni; examinarea transvaginală permite vizualizarea
mai timpurie, cu aproximativ o săptămână mai devreme comparativ cu
ecografia transabdominală.

Ecografia transabdominală Ecografia transvaginală

Ecografia transabdominală Ecografia transvaginală este o

implică scanarea prin
abdomenul inferior. O cantitate
mică de gel pentru ultrasunete
este plasată pe pielea
abdomenului inferior al mamei,
apoi, cu sonda cu ultrasunete se
scanează prin acest gel
ecografie efectuată intern. Aceasta
implică scanarea cu sonda cu
ultrasunete situată la nivelul vaginului.
Ecografia transvaginală generează de
obicei imagini mai bune şi mai clare ale
organelor pelvine feminine, inclusiv
perioada de dezvoltare a sarcinii,
pentru că sonda cu ultrasunete se află
mai aproape de aceste structuri.
Sonda ecografică transvaginală este
subţire, de aproximativ 2 cm diametru.
Sonda e acoperită cu un înveliş de
protecţie de unică folosinţă. O cantitate
mică de gel pentru ultrasunete este
plasat la capătul acestei sonde. Sonda
este apoi introdusă uşor pe o distanţă
scurtă în vagin.

Ecografia este  folosită în timpul sarcinii și s-a dovedit a fi foarte eficientă pentru
a evalua dezvoltarea fătului , frecventa lui cardiacă, anexele fetale (placenta,
cordonul ombilical), lichidul amniotic, pentru a investigă sarcina în momentele în
care exista riscul de pierdere a ei (durere, sangerare). De asemenea, este
foarte utilă pentru a detecta eventuale probleme sau anomalii ale organelor
copilului și a localiza fătul în cazul efectuării procedurilor pentru amniocenteză. 

Ecografia de trimestru I. De regula, medicii recomandă efectuarea unei

ecografii transvaginale între saptamanile 11 si 13 + 6 zile. Aceasta ecografie
poate fi efectuată însă și transabdominal. În timpul primei ecografii, medicul va
verifica dacă embrionul s-a implantat bine în uter, dacă nu se află în locuri
improprii și va stabili numărul de embrioni prezenți.  Aceasta ecografie
evaluează de asemenea și varsta sarcinii și data concepției, făcând astfel
posibilă evaluarea datei probabile a nașterii. De asemenea, în timpul acestei
ecografii, se va evalua obligatoriu și translucența nucală, un test care îi permite
medicului să descopere dacă fătul prezintă riscul de a avea sindromul Down
sau alte boli cauzate de anomaliile cromozomiale.
Morfologia fetală de trimestru II se va efectua între 20 și 22 de saptamani de
sarcina.  Aceasta va fi o ecografie abdominală care permite evaluarea
dezvoltării fătului și aspectul diverselor organe, ea numindu-se din acest motiv
“ecografie morfologică”. Este considerata a fi una dintre cele mai importante
și amănunțite ecografii din timpul sarcinii, întrucât evaluează dacă organele
fatului (inima, ficatul, rinichii), capul, coloana vertebrală, bazinul și membrele s-
au dezvoltat in mod corect.

Ecografia de trimestru III. O altă ecografie va fi indicată în timpul ultimului

trimestru de sarcină, în jur de 32 de săptămâni. În timpul acesteia se evaluează
dacă fătul a crescut în mod corect și dacă se încadrează în limite normale.
Medicul va măsura, printre altele, circumferința capului și lungimea femurului
copilului și va confrunta măsuratorile cu valori standard.

HORMONII IMPLICAȚI ÎN DIAGNOSTICUL DE SARCINĂ ȘI ROLULULE LOR

Estrogenul este un hormon sexual sau folicular produs de regulă de organele

sexuale, ovar, glandele sexuale feminine. Face parte din grupa de hormonilor
steroiz care sunt produși în parte și de glanda suprarenală, iar în timpul
gestației de placentă.
Rolurile cele mai relevante în timpul sarcini sunt:
 Echilibrează producția de progesteron pe toată perioada sarcinii.
Deoarece când placenta produce estrogen și producția de progesteron
este stimulata și reglată.
 Responsabil pentru îngroșarea peretelui uterin și pentru extinderea
uterului.
Ajuta la creșterea fluxului sanguin la nivelul uterului, dar și în tot corpul
asigurând spațiul și condițiile esențiale pentru dezvoltarea fătului.
 Mărirea sânilor în timpul sarcini. De asemenea, ajută la dezvoltarea și
stimularea glandelor mamare, vascularizația la nivelul sânilor accentuată,
iar sfârcurile și aureolele deci mai mari.
 Asigura maturizarea fătului. Acesta creste disponibilitatea proteinelor din
organism, menține o balanța pozitivă a nitrogenului și se asigura ca
exista suficientă proteina pentru dezvoltarea optimă a fătului.
 Împreuna cu hormonul relaxanta, estrogenul ajuta la relaxarea pelvisului
și ligamentelor și creste mobilitatea țesuturilor, în ultima etapă a sarcinii,
ajută la pregătirea cervixului pentru momentul dilatării în vederea nașteri.

Există trei tipuri de estrogeni (naturali)

-estradiolul
-estronul
-estriolul

Progesteronul este un hormon steroid secretat de corpul galben al ovarului,

sau placentă, el fiind numit și luteină. El are proprietatea de a transforma
mucoasa uterină, favorizând nidația oului fecundat în mucoasa uterină în
perioada de sarcină.
Gonadotropina cronică umană, hCG are rol în menţinerea corpului luteal, în
implantare, imunomodulare, morfogeneză şi funcţia placentară, precum şi în
creşterea şi diferenţierea fetală. Iniţial, celulele trofoblastice imature elaborează
şi secretă subunităţi β ale hCG, iar mai târziu în sarcină, forma completă αβ
hCG este produsă de celulele trofoblastice mature cu fenotip vSTB, secreţia
având o evoluţie predictibilă în sarcina care se dezvoltă normal. Hormonul
reprezintă un marker ideal în diagnosticul şi monitorizarea sarcinii incipiente
intrauterine şi a sarcinii ectopice, a bolii trofoblastice gestaţionale, a
aneuploidiilor fetale şi a disfuncţiei placentare .

Hormonul lactogen placentar este un hormon produs de embrion și făt

începând de la sinciziotrofoblast și consecință larg răspândită în circulația
maternă.
Hormonul afectează metabolismul organismului matern: scade sensibilitatea la
insulină și, prin urmare, crește nivelul de glucoză din sângele mamei și scade
utilizarea acestuia, cu scopul de a asigura nutriția fetală. Hipoglicemia cronică
duce la creșterea hormonului.

Relaxina este un hormon specific al sarcinii iar relaxina este secretată în

circulație de corpus luteum (corpul galben) din ovar. În timpul sarcinii, este
eliberată și din placentă, membranele care înconjoară fătul și mucoasa
uterului."Relaxina, relaxează ligamentele din bazin. De asemenea, se lărgește
și cervixul moale pentru a se pregăti de naștere, „efectul se concentrează
asupra articulațiilor bazinului, permițându-le să se întindă în timpul nașterii. De
asemenea, înmoaie și prelungește colul uterin și ajută la relaxarea mușchilor
netezi în uter și în alte părți ale corpului.” Când o femeie concepe, hormonul
începe să crească.  Nivelurile de hormon cresc primul trimestru pentru a ajuta la
implantare și la creșterea placentei. Hormonul va ajuta la oprirea contracțiilor
timpurii. Spre sfârșitul sarcinii, hormonul va ajuta la relaxarea ligamentelor și va
ajuta pelvisul să se întindă în momentul nașteri .

Oxitocina este un hormon peptidic sintetizat de către nucleii paraventricular și

supraoptic ai hipotalamusului și depozitat in neurohipofiză.

 Oxitocina exercită o acțiune dilatatorie asupra colului uterin

(înainte de debutul travaliului) și contractilă asupra
musculaturii netede a uteruluiîn timpul travaliului. Are rol în
inițierea travaliului la femeia gravidă la termen și
expulzarea fătului. Receptivitatea uterului pentru oxitocină
este reglată de hormonii sexuali: estrogeni măresc și
progesterona micșorează receptivitatea pentru oxitocină.

 altă acțiune a oxitocinei este contracția celulelor

mioepiteliale ce înconjoară alveolele mamare și determină
ejecția laptelui. Oxitocina determină curgerea laptelui în
sinusurile sub-areolare, și de acolo în mameloane

 La nivel comportamental, oxitocina are efecte opuse celor

ale vasopresinei: la indivizi determină reducerea temerilor
 și creșterea încrederii, iar la mame determină apariția
instinctului matern.

INTERVENȚII SUPLIMENTARE CARE POT INDICA APARIȚIA UNOR

MODIFICĂRI FUNCȚIONALE ÎN CADRUL ORGANISMULUI MATERN PE
PERIODA SARCINII
 Ecografia tiroidiană poate indica creșterea în dimensiuni a glandei
tiroide (hiperplazie tiroidiană) însoțită de hipervascularizație tiroidiană;
aceasta se datorează faptului că în timpul sarcinii, la nivel placentar
are loc elaborarea unui hormon asemănător hormonului tireotrop
(TSH) care favorizează dezvoltarea glandei tiroide;

 Ecografia hipofizară poate indica creșterea în dimensiuni a glandei

pituitare, care devine, pe parcursul evoluției sarcinii, dublă față de
mărimea inițială;

 Electrocardiograma (EKG) și ecocardiografia efectuate în timpul

sarcinii pot indica apariția unor modificări legate de poziția și
dimensiunea cordului; în timpul sarcinii cordul se orizontalizează, se
rotește spre partea stângă, cu creșterea în dimensiuni a diametrului
transversal;

 Hemoleucograma poate indica creșterea volumului sangvin total, cu

creșterea predominantă a volumului plasmatic, scăderea valorilor
hemoglobinei și creșterea numărului de eritrocite; în cazul femeilor
gravide cu deficit sever de fier, hemograma poate indica prezența
anemiei prin scăderea numărului de eritrocite, a hematocritului și a
hemoglobinei. Din această cauză, pe perioada sarcinii este necesară
administrarea unor suplimente de fier în scop profilactic;

 Examinarea biochimică a sângelui poate indica creșterea nivelului

fosfatazei alcaline, pentru că în sarcină, la nivel placentar are loc
elaborarea crescută de fosfatază alcalină.

 Determinări hormonale - în sarcină are loc perturbarea

funcționalității glandelor endocrine prin elaborarea excesivă la nivel
placentar; astfel, pe parcursul evoluției sarcinii poate fi identificată
creșterea concentrației anumitor hormoni, precum: hormonul
adenocorticotrop (ACTH) prin elaborarea hormonului eliberator de
corticotropină (CRH) la nivel placentar, hormon care favorizează
secreția excesivă de ACTH pe perioada sarcinii, tiroxină, hormoni
suprarenalieni (cu predominanță aldosteron și cortizol), hormon
melanocito-stimulant (MSH), estrogen, progesteron, insulinaza,
betagonadotrofina corionică umană (beta-HCG), prolactina și
hormonul eliberator de tirotropină (TRH);
  Testele respiratorii indică: creșterea frecvenței respiratorii, scăderea
presiunii dioxidului de carbon (PCO2), scăderea volumului rezidual,
scăderea capacității pulmonare totale (CPT), scăderea rezervelor
inspiratorii și expiratorii iar capacitatea vitală (CV) și presiunea
oxigenului (PO2) rămân nemodificate. 

DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL
Diagnosticul diferențial este foarte important de luat în discuție mai ales în
primele saptamani de gestație, perioada în care uterul este încă un organ
pelvin. 

Amenoreea hiperhormonală: este o patologie întâlnită in perioadele de

pubertate si premenopauză și este determinată de excesul de hormoni
estrogenici a căror actiuni nu mai poate fi contracarată de cantitatea evident
mai mica de progesteroni. Uterul prezită volum normal, consistență fermă, iar
celelalte semne pozitive de sarcină lipsesc. 

Hematometria se defineste ca fiind retenția sangelui menstrual la nivelul

uterului prin obstrucția colului. Aceasta obstrucție a colului poate fi determinată
de o cicatrice stenozantă produsă după o diatermocoagulare realizată prea
profund sau după intervenții chirurgicale. Din anamneză reiese faptul că
bolnava prezintă amenoree, durere, prin inspecție si palpare se evidențiază un
uter ușor mărit de volum, lipsind alte semne pozitive de sarcina.

Metrita parenchimatoasă: este o afecțiune inflamatorie localizată la nivelul

corpului uterin. Diagnosticul diferential se bazează pe examenul clinic: metrita
este însoțită de metroragii, si de examenele paraclinice care relevă leucocitoza
cu polimorfonucleare si VSH crescut. 

Fibromul corpului uterin: este confundat cu o sarcina in situația în care este

localizat intramural în regiunea fundică. Uterul este fibromatos dar deși e
crescut de volum, este dur, neregulat, însoțit de metroragii si neînsoțit de alte
semne pozitive de sarcina. Diagnosticul diferential devine greu de realizat în
situația în care fibromul devine edematos căpătând o consistență moale. 

Chorioepiteliomul este tumoră malignă, dezvoltată la nivelul corpului uterin

dupa o sarcina molară sau normală. Uterul mărit de volum devine globulos și
moale. Diagnosticul diferential este posibil în prezenta cunoașterii
antecedentelor personale și în prezenta metroragiei. Dozarea gonadotrofinei
corionice umane va evidenția valorile excesive. 

Chistul ovarian: este o tumoră benignă, apărută cel mai frecvent în urma unor
dereglări hormonale, însoțită rareori de amenoree. La examenul clinic se va
evidenția formatiunea evident parauterină și absența semnelor pozitive de
sarcină. 

Fibromul ovarian este o tumora benigna rara, dezvoltată la nivelul țesutului

conjunctiv al ovarului. Examenul clinic va constata localizarea parauterina a
tumorii, consistentă dură și absenta semnelorde sarcină. 

Globul vezical: poate să creeze confuzia cu o sarcină în evoluție, de aceea

înainte de examenul clinic este obligatorie evacuarea vezicii. 
BIBLIOGRAFIE
 https://proceduri.romedic.ro/diagnosticul-de-sarcina

 https://koaha.org/wiki/Ormone_lattogeno_placentare

 https://www.medichub.ro/reviste/ginecologia-ro/receptorul-si-rolurile-
gonadotropinei-corionice-umane-in-sarcina-id-56-cmsid-65

 https://www.copilul.ro/sarcina/analize-sarcina/estrogenul-in-sarcina-
a6792.html

 https://www.romedic.ro/diagnosticul-de-sarcina-0P34839